Elevul Ionel Popescu, în vârstă de 16 ani, se alătură, în anul 1917, unei grupări de partizani care acţiona în pădurile Olteniei. Grupare condusă de „haiducul Victor” – Victor Popescu, unchiul său din partea mamei.
Tânăr şi inocent, Ionel câştigă uşor încrederea celor din jur şi reuşeşte să pătrundă frecvent în mijlocul trupelor germane staţionate în zonă, ca să obţină informaţii. După luni de zile de prigoană prin păduri în care face de toate, se deghizează şi-n femeie ca să transmită mai uşor misive, Ionel Popescu se înrolează în armată şi pleacă pe front. La 24 de ani avea deja trei decoraţii. Mult mai târziu, în anii ’40, refuzând să se înscrie în Partidul Comunist, e dat afară din serviciu. E deportat în Bărăgan şi-apoi trimis la închisoare. Şi-apoi moare. Şi-aşa dispare un erou. Necunoscut, nepomenit.
„Historia” încearcă azi un exerciţiu de recuperare. Cine-a fost Ionel Popescu? Cum era să fii partizan în timpul Primului Război Mondial? Care i-a fost viaţa după anii de partizanat?
Războiul şi ocupaţia
Istoria oficială, de manual, consemnează că la 23 octombrie 1916 începe prima bătălie de la Tîrgu-Jiu, iar trupele româneşti conduse de generalul Ion Dragalina resping ofensiva trupelor germano-austro-ungare. La 11 noiembrie începe cea de-a doua bătălie de pe râul Jiu. Frontul românesc este rupt, armata germano-austro-ungară ocupă oraşul Târgu-Jiu şi pătrunde în Câmpia Olteniei.
Batalioanele româneşti sunt spulberate, dar ofiţerii, printre care şi un sublocotenent, Victor Popescu, aranjează cum pot retragerea spre Craiova şi organizează cu restul trupelor linii succesive de apărare. În aşteptarea rezervelor ruseşti şi româneşti, sublocotenentul Popescu şi camarazii săi rămaşi în viaţă se ascund în pădurile de stejar din împrejurimi.
Cercetaşii trimişi în recunoaştere raportează, după câteva zile, că germanii controlează întreaga regiune şi că dinspre Craiova spre Târgu-Jiu se scurg coloane de prizonieri români. Nici nu-i de mirare: la 21 noiembrie, germanii ocupaseră deja Craiova. Câteva săptămâni mai târziu, la 3 decembrie 1916, armata română pierde bătălia de pe râul Neajlov şi râul Argeş, denumită „Bătălia pentru Bucureşti”. Casa
Regală, Guvernul şi un milion şi jumătate de civili şi militari se refugiază în Moldova, iar restul ţării rămâne sub ocupaţie germană. Peste puţin timp, însă, în pădurile Olteniei avea
să-nceapă să acţioneze un grup de partizani…
Cum se naşte gruparea
Sublocotenent în rezervă, Victor Popescu, simplu învăţător în civilie, a ajuns şef de partizani mai mult dintr-o întâmplare a sorţii, după ce s-a ascuns prin păduri mai multe săptămâni, pentru a nu fi luat prizonier. În noaptea de 6 spre 7 decembrie 1916, cea în care administraţia română se retrăgea în Moldova, Victor Popescu e surprins de o patrulă germană, la locuinţa părinţilor din comuna Valea-cu-Apă şi, pentru a scăpa, ucide doi soldaţi nemţi.
Acesta e, de fapt, momentul în care hotărăşte efectiv să organizeze rezistenţa împotriva nemţilor. Primii care se alătură luptei de gherilă sunt cumnatul său Nicolae Popescu, învăţător în satul Covrigi, şi fiul acestuia, Ionel Popescu. Nepotul său, adică, pe-atunci doar un adolescent.
„Aşa vor păţi toţi aceia…”
În gruparea de partizani a unchiului său din partea mamei, Ionel Popescu ajunge după ce părăseşte pensionul Stranolga din Craiova. Tânărul ştie foarte bine limba germană, aşa că e folosit de partizanii lui Victor Popescu pentru a se infiltra în taberele nemţeşti. Mic de statură, cu figură de copil, stabileşte repede relaţii cu plantoanele germane, observă cu atenţie ce trenuri staţionează în gară, când pleacă, ce transportă. Deghizat în femeie, e folosit adesea ca şi curier, pentru a duce informaţii comandamentului condus de generalul Eremia Grigorescu.
În martie 1917, tânărul Ionel Popescu e prins însă de nemţi. Capturarea lui de către poliţia militară de ocupaţie vine în urma unui şiretlic. Nemţii infiltrează ca spion pe Aftangel Toma, călugăr la Mănăstirea Tismana, pe care-l pun să slujească la biserica din Balboşi, comună situată în zona de acţiune a grupului de partizani. Înainte însă ca tânărul partizan să fie transferat la Turnu Severin, camarazii săi din pădure reuşesc să îl elibereze. Şi, ceva mai târziu, în noaptea de 30 spre 31 mai 1917, călugărul spion Aftangel Toma e asasinat de partizani. Care lasă pe trupul său şi un mesaj: „Aşa vor păţi toţi aceia care îşi trădează fraţii şi stau în slujba duşmanului”.
Atac asupra garnizoanei germane din Târgu-Jiu
Cea mai răsunătoare lovitură e dată în luna iunie 1917, când partizanii atacă oraşul Târgu-Jiu şi forţează garnizoana inamică să-l părăsească. Ascunşi în munţi şi aprovizionaţi de ţărani, gruparea rezistă mai multe luni. De altfel, şeful grupării, „haiducul Victor” (cum i se spunea lui Victor Popescu), trecea adeseori neobservat pe lângă patrulele germane deghizat în cioban, preot sau cerşetor. La un moment dat, recompensa pe capul „haiducului” ajunge şi la 30.000 de lei, iar nemţii fac totul ca să distrugă gruparea.
Peste 700 de martori sunt anchetaţi cu sălbăticie de către trupele de ocupaţie pentru a afla ascunzătoarea partizanilor. După executarea a zece camarazi, Victor Popescu decide să plece în Moldova şi ajunge nevătămat în tranşeele Armatei Române alături de cinci tovarăşi, printre care şi nepotul Ionel Popescu. Şi cu asta se sfârşeşte povestea grupării de partizani din pădurile Olteniei.
Arestare
Date fiind însă faptele de tânăr partizan, tânărul Ionel Popescu e decorat cu Virtutea Militară, în prezenţa Reginei Maria şi a Regelui Ferdinand. La 19 ani se înrolează elev-sergent în Regimentul 7 Roşiori şi continuă lupta pe front.
La 24 de ani, tânărul primise deja trei decoraţii pentru fapte de luptă. După război, se angajează ca poliţist, ajungând comisar cu funcţia de şef al Biroului Judiciar al Poliţiei Mehedinţi. Mult mai târziu, din cauza refuzului de a se înscrie în Partidul Comunist, în 1945, e dat afară din Poliţie. Iar în perioada 1 aprilie 1947 – 17 iunie 1951, cel mai tânăr partizan din Primul Război Mondial se află în arest la domiciliu, acuzat fiind de „activitate contra clasei muncitoare”.
Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, în iunie 1951, Ionel Popescu, împreună cu familia, e deportat în Bărăgan, în comuna Pelican din raionul Călăraşi. Rămâne aici până în ianuarie 1956. Urmează apoi anchete dure ale Securităţii. Potrivit unui document întocmit de Securitate la 28 februarie 1958, Ionel Popescu e acuzat că, „în timpul cât a fost şeful detaşamentului de Poliţie Găeşti, a urmărit activitatea elementelor comuniste”.
După ce doi informatori, „Popescu Gheorghe” şi „Marin Vasile”, dau mărturii, ofiţerii de Securitate concluzionează: „trecându-se la verificarea materialului informativ, furnizat de agenţii de mai sus, s-a ajuns la concluzia că Popescu Ionel a desfăşurat activitatea de agitaţie cu caracter duşmănos împotriva regimului democratic popular şi trăia cu speranţa într-o eventuală schimbare a regimului din RPR prin declanşarea unui nou război mondial de către imperialişti”.
Moarte
E arestat de două ori: octombrie 1957 – ianuarie 1958 şi octombrie 1959 – aprilie 1964. E torturat zile în şir. Securiştii îi rup maxilarul şi îl ţin mai multe zile fără mâncare. Potrivit sentinţei, prin care a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru infracţiuni de uneltire împotriva ordinei sociale, Ionel Popescu a fost arestat „pentru că în perioada anilor 1956-1959, s-a manifestat duşmănos faţă de diferiţi cetăţeni, afirmând că regimul democrat popular se va schimba, desconsiderând realizările acestuia şi căutând să semene neîncredere în rândul cetăţenilor, declarându-se de acord cu activitatea foştilor legionari.
Executarea pedepsei a început la 2 octombrie 1959 şi a expirat la 28 septembrie 1969”. Ionel Popescu e eliberat în baza unui decret de graţiere, foarte grav bolnav, şi moare în spital după şapte săptămâni. Apucase însă să-şi vadă familia – singura bucurie după ani întregi în care durerea i-a fost şi prieten şi duşman.
Sursa: Historia.ro
Cel mai profund respect pentru acest erou! Sa nu-i uitam niciodata si sa nu uitam ca poporul roman poate da nastere unor astfel de eroi!
Cinste EROILOR !!!
De ce nu se acorda macar acum o mai mare mediatizare si respectul cuvenit celor care il merita?!
Traiasca popa& calugariii& forta bisericeasca care a stiut in toooate situatiile sa isi acopere fundul ala mare si gras si nesimtit!!!
Scuze pt offtopic da nu ma pot abtine!!!
Glorie eroilor!!!!
Daca avea 16 ani in 1917, cum a putut sa se inroleze la 19 ani ?
Pai daca in 1917 avea 16 ani, peste 3 ani – 1920 – avea 19 ani. In functie de jocul lunilor ar fii putut sa prinda frontul in Ungaria si categoric in Basarabia.
„AȘA VOR PĂȚI TOȚI ACEIA CARE ISI TRĂDEAZĂ FRAȚII SI STAU IN SLUJBA DUȘMANULUI”
@dany
eu sant mai pesimist in privinta asta si nu cred in afirmatia ta ,” cum ca asa vor pati toti care isi tradeaza tara si sant in slujba dusmanului ”
daca va veni ziua aceia multi vor pleca spre tarile calde, evacuarea asigurata , conturile pline , paza etc.
si sa fim seriosi astazi neamul romanesc este intr-o amnezie si o coma adanca care nu ii permite sa mai reactioneze !!!
in rest cinste eroilor !!!
Si daca pleaca nu vad care este problema…
Adevarata rezistenta este aia formata din voluntari ….Un voluntar nu asteapta sa fie platit pentru actiunile sale, nu asteapta ajutor de la nimeni, se descurca cum poate in orice situatie…
RESPECT! Scursurile merita ceea ce dany a punctat,poate,cândva,vine si vremea lor.Pacat ca nu mai avem plutoane de executie
Respect eroilor! Articolul asta e perfect pentru aia care ridica in slavi comunismul si realizarile lui marete si care o tin langa cu ce bine era atunci. Iata cum erau tratati cei care nu erau de acord cu doctrina comunista.
Ce va spuneam despre gradele in rezerva intr-o postare pe la alt topic
„Sublocotenent în rezervă, Victor Popescu, simplu învăţător în civilie, …..”
Felicitari pentru articol!
Imi aduce aminte de un text aparut demult in „Aldine” din RL, intitulat cred „Martirii Unirii”.
Asa isi respecta statul roman eroii! 🙁
Pe dracu sa nu-l crezi nici cand il slaveste pe Dumnezeu!
Historia este cel mai antiromanesc site. Din cand in cand publica si asemenea articole pentru a isi intretine ”legenda” de site istoric. Historia promoveaza teoriile antiromanesti ale lui Boia si este impotriva a tot ce este traditional romanesc. Historia duce cifrele evreilor ucisi in WW II de catre Armata Romana la nivele patologice, numai pentru a acuza la nesfarsit si pe romani de Holocaust. Mai putin vorbeste de holocausturile impotriva romanilor (ale bolsevicilor atei si ale hortistilor – mai ales pe astia din urma ii acopera cat poate).
Cat despre eroii nostrii…noi trebuie sa-i cinstim, nu Statul Roman. Acesti eroi sunt ai nostrii. Ei s-au jertfit pentru neamul lor, nu pentru functionarii publici care se cred stapanii angajatorilor lor.
Cinste tuturor partizanilor ce au luptat impotriva ocupantilor pamanturilor romanesti! Indiferent cine a fost si este acest ocupant.
@drasius aceiasi impresia o am si eu despre historia. urmeaza o linie si linia numai patriotica si nationala nu e ! Si din cand in cand baga astfel de stiri a caror pondere e atent calculata raportat la masa de articole astfel incat pe ansamblu sa nu se obtina decat rezultatul scontat de finantatori! Incetu cu incetu ideile neromanesti sunt strecurate in mintea celor mici , pentru ca targhetul lor nu suntem noi, cei care stim sa deosebim o informatie de alta.Targhetul lor este generatia care creste astfel incat in 20 de ani sa aiba o masa docila care sa nu mai conteste aberatiile lor!
Ca unul care are in casa o generatie care creste iti spun sigur ca ii doare la basca de istorie, ca si de multe altele.
@ JE ME SOUVIENS DE TOI 🙂 PANA LA URMA SI LIPSA ORICARUI RUDIMENT DE CULTURA ISTORICA TOT UN CASTIG ESTE PENTRU CEI CE VOR NEAMUL A-L DISTRUGE!
@drasius
Bine punctat,,Historia,,este un c.cat de site,iar articolul de fata o exceptie.
Parerea voastra , s-ar fi putut intregi Romania chiar daca nu partecipa in WWI
Avand in vedere destramarea imperiul Austriac si hausul din Rusia credeti ca ar fi fost posibil reintragirea neamului fara scurgere de sange?
Este o tema interesanta.Chiar daca s-ar fi realizat Romania Mare,aceasta nu ar fi fost recunoscuta de marile puteri.Am fi avut situatia din Basarabia.cu granita nerecunoscuta de rusi,si consecintele care le stim.Timisoara ,Resita,Hunedoara ar fi fost orase sirbesti,unitatile franceze ar fi acoperit aceasta zona si Romania nu ar fi riscat un conflict cu trupele franceze,pentru a ocupa Banatul,In mod sigur intreg Banatul ar fi revenit Serbiei la conferinta de pace.Nu am fi avut cele 3 comisii de ingineri pe teren(franceza,engleza.britanica)care au trasat granita intre Romania si Ungaria.Granita trasata de comisia americana fiind granita de astazi,inviolabila atita timp cit SUA sunt mare putere iar noi nu avem un conflict cu ea,
O alta tema mai interesanta: ce s-ar fi intamplat daca armata romana ar fi refuzat sa paraseasca 70% din Crisana sau ar fi intrat in forta in Banat impotriva sarbilor? Am fi recuperat si Banatul de Sud.
Contributia Reginei Maria si cea a Marthei Bibescu nu ar mai fi avut importanta covirsitoare pe care a avut-o,prin contactele realizate pe timpul razboiului(inclusiv povestile de dragoste).cu persoane superinfluente din Marea Britanie.
Că nu ne cinstim eroi este deja ….. banalitate.
Altă aberație – știați că veteranilor din ww2 li se socotesc ani de război (vechime an la an) numai pentru perioada aug1944-mai1945? Cine a luptat in est nu primeste nimic. Decretul este dat prin ani 1950 si …. inca nu este abrogat.
Știu asta din dosarele de recalculare a pensilor militare pe care am fost obligat sa le procesez la ordinul nefast al lui oprică si basescu (să nu aibă lumină și liniște de Sf.Paște, alături de iliescu trădător și criminal).
Pentru toți ceilalți care vreți binele acestei nații – Sărbători fericite cu sănătate și bucurii. Sf.Paște cu lumină și căldură sufletească.
Ștefan
Unchiul meu a fost in aceasta situatie, dar el nici macar nu a cerut pensie de veteran. A facut razboiul din prima pana in ultima zi, a facut inchisoare pentru ca a luptat pe frontul de est (ca mitralior). Dar imi spunea ca nu a luptat in acel razboi pentru o amarata de pensie, a luptat pentru ca asa a considerat el ca trebuie.
Din cate stiu, exista inainte de ’89 o carte cu sublocotenentul în rezervă, Victor Popescu, dar din pacate nu o mai am si nici nu mai stiu cum ii spune. Daca cumva cineva afla sau stie, as vrea sa ma anunte, sa incerc sa mi-o procur iarasi.
Bunicul sotiei mele( Mitrita a lui Pitigoi) la avut invatator pe Victor Popescu la scoala din Valea cu Apa si imi povestea ca in al doilea razboi mondial cand au venit nemtii copil fiind a fost oprit de niste soldati germani care l-au intrebat de Victor Popescu. Mitrita cu prezenta de spirit tipic olteneasca le spune acestora ca Victor Popescu a murit si ca nu mai au pe cine sa caute.
Cand ma duc la socri am sa caut cartea de care zicea NicuS, o mai are tataia.
Astfel de oameni si astfel de intamplari ar trebui popularizate mult mai mult, si ma refer incepand cu manulalele scolare. Mai ales incepand de acolo, si in general si in cadrul armatei ar trebui popularizate si prezentate unele chestii, atat pentru instruire cat si ca pregatire psihologica.
Sunt multe lucruri aproape necunoscute publicului larg (unele erau chiar mult mai bine prezentate si cunoscute in perioada comunista, aia nationalista evident, nu aia din anii 50′).
Despre unele s-a mai vorbit in anii 90′ dar pana la urma zoaiele si mocirla mass media cu tot felul de cocalarisme, manelisme si alte porcarii (inclusiv atacul asupra valorilor nationale si tot felul de „demitizari” si pictari in culori cat mai sumbre a romanilor).
Adica trebuie si un strop de patriotism si onoare (si mandrie si determinare) pentru ca avem cu ce la urma urmelor, si asta ne va ajuta si in NATO (si in UE)