Ce are de gand Romania sa faca, in domeniul apararii, in 2016

mli_84_cercet1

Pai n-are prea multe de gand, cu exceptia poate a modernizarii fregatelor (o expresie care mie personal a inceput sa-mi provoace greata ori de cate ori o mai aud).

Asadar, citandu-l pe Radu Tudor:

  • În planul de acţiuni sectoriale al Guvernului, MApN menţionează ca prioritate strategică pentru 2016 constituirea de structuri multinaţionale pe teritoriul României (ian/2016-Oct/2016, care implică adaptarea structurii de comandă şi control corespunzător structurii de forţe şi îndeplinirea angajamentelor asumate cu organizaţiile internaţionale şi cu partenerii strategi.
  • Pe lista priorităţilor mai figurează continuarea programului privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2027 şi în perspectivă, creşterea nivelului de instruire şi de interoperabilitate a forţelor Armatei României, iniţierea consultărilor inter-instituţionale în vederea planificării multianuale a participării la misiuni în afara teritoriului naţional, în cadrul conceptului de Securitate Naţională Extinsă şi sprijinirea autorităţilor publice naţionale în gestionarea situaţiilor de urgenţă.
  • Ministerul Apărării îşi propune, în 2016, şi revitalizarea unor sisteme de echipamente şi tehnică militară existente, concomitent cu achiziţionarea de echipamente/ tehnică pentru înzestrarea structurii de forţe şi consolidarea capacităţii operaţionale a forţelor din serviciul de luptă permanent, de descurajare şi reacţie imediată.
  • De asemenea, se doreşte continuarea derulării proiectelor de modernizare a infrastructurii de apărare pe teritoriul naţional în cadrul Iniţiativei de Asigurare Europeană (European Reasurance Initiative – ERI) şi în cadrul Setului de Activităţi Europene (European Activities Set – EAS), continuarea colaborării în domeniul dotării prin achiziţia unor echipamente declarate EDA (Excess Defense Articles) de către SUA, îndeplinirea obligatiilor nationale pentru declararea capacităţii operaţionale complete a sistemului antirachetă al SUA din Baza 99 Deveselu.

Achiziţionarea de echipamente va presupune iniţierea programului de modernizare a fregatelor T22, etapa a II-a (martie/2016 Sep/2016), continuarea şi dezvoltarea programului Avion multirol (achiziţionarea aeronavelor F-16, iniţierea achiziţiei echipamentelor pentru structurile de supraveghere, cercetare şi recunoaştere, iniţierea achiziţiei echipamentelor pentru Sistemul de comunicaţii şi informatic al Forţelor Armate ale României, alte achiziţii pentru asigurarea capacităţii de luptă.

 

MApN mai doreşte revitalizarea unor sisteme de echipamente şi tehnică militară existente prin continuarea programului de reparaţii capitale aeronave (IAR 330, MiG 21, IAR 99, IAK- 52, IAR 316 B) , finalizarea procesului de revitalizare sistem HAWK–PiP-III-R, maşina de luptă a infanteriei MLI 84M .

PS Ce-or avea insa cu MLI 84M?!

Sursa: Radu Tudor.ro

 

54 de comentarii:

  1. S-a facut o licitati de curand pentru sisteme AT portabile , in total vreo 118 milioane eur , au castigat cei de la EuroSpyke.
    Ce ziceti? Cred ca ies cam 150 de sisteme (100 mil pentru sistem , 18 pentru rachete).

    • A fost si aici articol si discutie pe tema respectiva !!! Acolo ei spun ca au fost semnate doua contracte dar nu ne dau nici un link . Aici s a dat o sursa link si din ce se vedea in contract erau doar rachete !!! Unde apare contractul cu pt sisteme /instalatii de lansare ?!!!

      • Ministerul Apărării a publicat pe portalul de licitații publice, e-licitatie.ro, un anunț de atribuire (Anunt de atribuire numarul 165751/12.01.2016), care vizează achiziția de sisteme rachete antitanc portabile a căror valoare este de 92,719 milioane euro fără TVA.

        Câștigatorul licitației este consorțiul germano-israelian EuroSpike Gmbh, producator al gamei de rachete antitanc Spike care deja se află în dotarea Armatei Române.

        Atribuirea contractului a fost făcută în data de 24.12.2015 și a fost făcut public în data de 12.01.2016, locul de livrare fiind Focșani, conform vocabularului comun privind achizițiile, noile echipamente figurează ca „sisteme de comanda, de control si de comunicatii”.

  2. Poate s-au gandit în sfârșit să utilizeze ale 49 de turele Rafael pe care tot încercau sa le vândă anii trecuți, și sa mai iasă niște Jderi dotați cu Spyke.

    • Qoooh ce bine ar fi,sa sa avem cate mai multe MLI-84 Jder, TR-85 M2 Bizon, T-55 M2R shi ar fi bine sa modernizeze shi cele 75 de MLVM-uri. Shi totushi eu raman la umila mea parere ce Romania pt. armata ei shi FARo trebuia sa cumpere F/A-18 ABM/CDM Hornet shi nu F-16 ABM Falcon !!!

  3. Citeam dincolo, pe celalalt sie, ca ar fi vorba de sisteme portabile. Or fi pentru infanterie?!

  4. Ca-i Duminica si lumea e hodinita….
    Am o singura observatie mare cu privire la articol….sursa.

    Cred ca ar fi fost mai util sa fi plecat de la sursa oficiala http://gov.ro/fisiere/programe_fisiere/16-01-15-07-42-39MApN_Plan_strategic.pdf – asta e de pe pagina de internt a Guvernului, …. unde sunt si termene de implementare si sume alocate(pe capitile de cheltuieli-apropo de discutia privind Bugetul MApN pe 2016)… si putem sa formulam mult mai multe ipoteze …

    [comunicat MApN http://www.mapn.ro/cpresa/14976_PRIORIT%C4%82%C5%A2ILE-BUGETULUI-M.Ap.N.–2016%5D NU zic ca sursa oficiala este totdeauna de incredere sau ca modul in care se fac comunicarule oficiale sunt exemplu de PR si transparenta si ce mai vreti voi dar, zic si eu(nu dau cu bata) ca mai bine plecam de la susrsa oficiala pe care o completam cu infrmatiile din surse gen Radu Tudor(cu privire la care am unele indoieli…).

    Daca am suparat pe cinvea…scuzele sunt plasate cu aticipatie

  5. nationalistu_de_serviciu

    Doreste… doreste… doreste…
    Adica practic, asta este o lista de dorinte, unde sint banii care sa sustina aceste dorinte. Nu am nimic impotriva ca ministerul sa prezinte o lista cu lucruri pe care si le-ar dori, dar mai intii sa prezinte pe alea care sigur le va face.

  6. Ma intreb de ce nu sunt active alea 36 de obuziere autopropulsate de 120 mm,facute din sasiul de MLI-84.Ar fi interesant sa le revitalizeze si pe alea ca si asa nu avem nimic asemanator cu ele.

    • Mi se pare ca in 2006 au fost retrase. Nu stiu daca le-au pus in conservare cum trebuie sau doar le-au lasat sa devine table mancate de rugina prin vreun depozit.

    • Eu stiam ca au probleme cu precizia si acesta a fost motivul tragerii pe dreapta. Nu s-a reusit reproducerea preciziei variantei sovietice.

      • Acum n-ar trebui să fie probleme cât timp există kituri de ghidaj. Te aşezi cu utilajele pe direcţia aproximativă a ţintei, ridici ţeava la 45 de grade şi tragi proiectilul setat pe coordonatele ţintei.

        • Cam asta e ideea,acum ar fi posibil rezolvarea problemelor,oricum cred ca Mli-ul 84M1 desi nu e cel mai tare din clasa lui, este cel mai eficient veficul din armata romana.

  7. Luat direct din document:

    „Revitalizarea unor sisteme de echipamente şi tehnică militară existente, concomitent cu achiziţionarea de echipamente/ tehnică pentru înzestrarea structurii de forţe ” 7.456.611 mii lei – adica 1.657 mld EUR

    Deci nu cred nici o secunda ca ai nostri o sa dea 1.6 mld eur pe inzestare in 2016, sigur e vreo faza ceva pe acolo – gen ca mai platim 250 mil la avioane, ce dreaq mai facem cu fregatele alea… Ceva clar e in neregula, nu poti sa sari la achizitii de tehnica de lupta de la 50 mil la 1.650 mil (adica de 30 de ori mai mult)…

    • In categoria aia mai sunt si „Continuarea transformarii Armatei Roman” (Stalin stie ce-o-nsemna asta…) si „Consolidarea capacităţii operaţionale a forţelor din serviciul de luptă permanent, de descurajare şi reacţie imediată” (aici cred ca intra exercitile alea multe care s-au anuntat + ceva alocari pentru fortele alea de reactie rapida), dar tot cam da cu virgula. Oricum, mai e o categorie mai jos, P5. Suma aia de 2.950.000 lei cred ca e de fapt pentru achizitii, modernizari si reparatii.

    • Poate ca in aceasta suma sunt inclusi si banii pentru cea de-a doua escadrila de F16, echipamente de radiolocatie si AA.

    • Sau se bazează pe venituri extrabugetare cum ar fi un acord de sprijin financiar acordat direct de SUA pentru apărare…… zic şi eu.

  8. Pe mine ma intereseazain primul rand Hawk-urile alea. Sa le revitalizeze, modernizeze, impregneze 🙂 , ce vor ei, numai sa le faca. Sa avem si noi macar niste arcuri pe partea de AA, ca deocamdata avem doar prastii…

    • Apararea AA si AT sunt domeniile la care stam foarte rau.Acestea ar trebui sa fie prioritatea numarul 1 in politica noastra de aparare.Avem urgent nevoie de tehnica de lupta moderna AA si AT pt a putea da mari batai de cap lui Ivan, daca ar fi cazul, ipotetic vorbind.

  9. Documentul asta ( http://gov.ro/fisiere/programe_fisiere/16-01-15-07-42-39MApN_Plan_strategic.pdf ) e din ciclul: „cum sa bagam lumea in ceata cu un xls”.

    Citesc din el si nu imi vine sa cred:

    Revitalizarea unor sisteme de echipamente şi tehnică
    militară existente, concomitent cu achiziţionarea de
    echipamente/ tehnică pentru înzestrarea structurii de
    forţe 7.456.611 mii lei

    Achiziţionarea de echipamente/ tehnică pentru
    înzestrarea structurii de forţe 2.950.000 mii lei

    Deci astia 2.950.000 mii lei sunt in plus fata de aia 7.456.611 mii lei ? Daca ar fi adevarat am ajunge la un buget de achizitii de 2 mld eur, adica achizitii in regim de razboi, nici macar ucraina nu a facut in 2014/2015 astfel de achizitii in conditiile in care purta razboiul din DonBass. Foarte foarte ciudat…

    • Probabil o gramada se suprapun. Nu intelegi tu, asta e „Маскировка”, sa induca inamicul in eroare. :))

    • De asta zicem ca e super interpretabil si pistele pot fi multe
      De ex la capitolul revitalizare echipamente existente CONCOMITENT CU achizitii se califica fregatele(platforma existenta plis echipamente noi pt fregae-ca sunt arme sau sisteme de detectie) sau sisteme de arme aflate in situatie similara(achizitia spike-urlor se incadreaza pe aici : platforma existenta-mli revitalizat la care se adauga echipament nou-racheta AT).
      In capitolul doar de achizitii ceata e totala dar inteleg ca sunt sisteme/echipamente noi care NU se afla in dotare/NU sunt pt arme/echipamente care le avem in dotare.
      Altfel nu prea ar fi avut rost disocierea.

    • Suma de 2.95 miliarde este inclusă în cea de 7.4 miliarde.
      Mai interesant mi se pare termenul limită de realizare a măsurilor: octombrie 2016. Se aşteaptă să se întâmple ceva după acea dată?

      • Vin alegerile. Poate se tem ca aia care urmeaza fac alltceva cu banii…

      • „Se aşteaptă să se întâmple ceva după acea dată?”

        Posibil, rubla se duce in jos si sa speram ca si rusia cu putin cu tot si nu vor sa lase rusiei 8tziuni pt destabilizari, se face zid in jurul ei si se asteapta sa pice, in principiu noi ar fi trebuit sa avem grija si de RM samd

        Probabil se mai asteapta la ceva in directzia asta…

        Se pare mai vine o criza, pretul tropelului se duce in jos si colac peste pupaza intra si Iranul pe piatza deci se va duce si mai in jos, toate marketurile se duc in jos samd

        Adutzi aminte cand am intrebat ce cacat de parada se fac astia prastie sa faca cu americani, polonezi, francezi, turci si la scurt timp dupa aia a picat Ukraina…

        Dupa aia timpurile sunt mult inaintate, situatia fiind disperata la dotare de ani de zile, probabil au mai fost urecheatzi si mobilizati un pic din afara sa se grabeasca

        Si s’au mai tzepuit asteptand cand erau bani in visterie si nu s’au cheltuit, asa ca acu au banii acu trebuie cheltuiti

  10. Ok,

    Luat din documentul asta: http://www.mapn.ro/cpresa/14976_PRIORIT%C4%82%C5%A2ILE-BUGETULUI-M.Ap.N.–2016%5D

    Concomitent cu finanţarea programelor majore în derulare (în special Programul Avion multirol), bugetul propus pentru 2016 va permite iniţierea unor programe de înzestrare critice pentru realizarea capabilităţilor asumate, cum ar fi:
     Realizarea sistemelor comunicaţii şi informatică fix şi dislocabil pentru Comandamentul Diviziei Multinaţionale de Sud-Est;
     Modernizarea fregatelor T 22 R – etapa a II-a (capacitatea operaţională completă) şi alte echipamente pentru Forţele Navale;
     Achiziţia/modernizarea unor maşini de luptă blindate
     Platforme de transport multifuncţionale;
     Reparaţii capitale la unele aeronave;

    Deci din astia 700 mil eur, 250 mil cred ca sunt avioanele, daca mai punem vreo 3-400 mil banii pentru fregate raminem iara in fundul gol pentru alte modernizari si achizitii de armament. Stai sa vezi cum o sa iasa la TV toate leprele ca ne inarmam samd in conditiile in care banii se duc pe programele in derulare si pe inarmarea frecatelor – chestie ceruta de americani. Ai nostri ca brazii iara nu o sa faca nimic din propria initiativa..

    • Pe langa plata contractului pentru prima transa de 12, incheiat cu portughezii, vor initia si achizitia celei de-a doua transe de 12 aparate. Parerea mea este ca vor fi tot A/B-uri, la acelasi standard MLU 5.2 R, ceea ce reduce mult optiunile de cumparare. Cum se aduce vorba de excess defense bla-bla din SUA, nu m-ar mira ca aparatele sa vina de la AMARG, cu aducere la acelasi standard tot in Portugalia.
      Oricum ar fi, aceasta a doua escadrila n-ar trebui sa coste mai mult de 150 de milioane, cu tot cu o transa de armament initial pentru ele.
      Daca bagi 300-400 de milioane in fregate ma astept sa si zboare si sa faca si scufundari…
      Nu vor baga mai mult de 80 de milioane in fiecare, bugetul marinei este cel mai mic dintre toate categoriile de forte. Ceea ce ma bucura este ca zic – „capacitate operationala completa”, ceea ce inseamna ca va avea point defense AA, rachete antinava si tot ce le-o mai trebui…
      Lucrurile au inceput sa se miste. Nu cum ne-am dori, dar se misca!

  11. Bre, daca aud ca se apuca sa mai modernizeze mli-uri la standardul M eu sunt chiar incantat. Sa avem 166 de mli-uri in loc de 99 ar fi ceva.

  12. Probabil nu cumpara nimeni turelele acelea deci cel mai intelept ar fi sa le foloseasca, mai fac niste IFV-uri decente , mai doteaza doua batalioane.

    Bine ca s-au luat rachete antitanc pentru infanterie, cred insa ca sunt prea putine si ar trebui si MANPADS.

    • 1000 de sisteme sunt prea putine? Daca rusii vin cu 2000 de tancuri inseamna ca ai un lansator la 2 tancuri inamice – mie mi se pare cam overkill, dar nah… nu sunt militar.

      Pe de alta parte daca ai nostrii au ajuns la concluzia ca lansatorul + servantii sunt distrusi dupa 2 lansari de rachete, nu as vrea sa fiu cel care manipuleaza arma asta…

      • Crezi ca te intreaba careva ?
        ORDIN!!!
        Si vei fi erou (ca vaca la abator)
        Din 1914 inca sunt cestii la care nu se mertia sa te gandesti ca te deprimi 1916 durata de viata a unui mitralioir german : 30 minute de lupta. Durata de functionare a unui pilot de avion de vanatore britanic : 3 misiuni. Speranta de voata a unui cdt plton USA, Vioetman 1968-70 : 14 minute de lupta!
        Hai sa iti dau un motiv de optimism ” uinii resuesc sa supravietuaisca in fata dusmanului!
        NIMENI IN FATA PLUTONULUI DE EXECUTIE!!!

        Si ai zi nu esti meletar? Da ce te crezi? Esti cetatean ?
        ESTI M MILITAR!!
        Viata ta este a TARII!!!
        Daca nu iti place Romania, poate iti place NATO!
        Viata ta e a lu NATO!
        Daca Nulanda ti-o cere ….

        (sgr mj Bizonu care zice ca Pacea e mai buna.. STie el de ce!!)

  13. Un mare caca maca , nimic concret . Stiu ca ieri vorbeau astia pe la tv ca ar fi avut loc o intalnire de guvern pe la nu stiu ce vila unde se va discuta asa zisele prioritati in domeniul apararii pe 10 ani . Toate documentele astea postate aici nu sunt decat o insiruire de dorinte . Singurele lucruri concrete care se desprind sunt cele de modernizarea fregatelor , achizitia celei de a doua escadrille de F 16 si cele referitoare la MLI . Nimic despre submarin nici ca-l taie , vinde sau devine operational in contextual in care prin MN vor misuna vreo 6 sub-uri rusesti. achizitia de tehnica blindata , nimic concret , modernizare , cumparere de tancuri ceva . La partea de AA doar modernizare Hawk.
    As fi vrut sa vad si eu ca la polonezi ca se vine cu lucruri concrete ca in 10 ani trebuie sa avem 3 escadrille de F 16 , 3 submarine nu stiu cate fregate si corvete , un numar de nu stiu cate tancuri si masini blindate de tipul asta , etc etc…
    Ca de obicei venim doar cu hartii si dorinte .

  14. A , si era sa uit , nimic despre industria de aparare romaneasca .

  15. Tipic dimbovitean, de la a zice, pina a face concret, e cale lungaaaa………mai bine baga ceva pluguri pe T55 alea si inlatura nametii de zapada….iese un ban gramada.

  16. Pana nu vedem contractele semnate mai va, pe de alta parte si semnarea contractelor este supusa neincrederii, pentru ca este foarte posibil ca toti bani sa mearga spre afara..

  17. Am trecut azi pe langa unitatile de pe centura si nici partie nu se mai face d-apai instructie sau inzestrare..
    Domnul fie cu noi! 😐

  18. La noi exista traditia vorbelor,nu si cea a faptelor. Vom vedea daca renunta la…traditie.

  19. Ce-or vrea insa cu MLI84?

    Pai ce sa vrea? Sa mai transforme inca un batalion probabil, la standardul MLi-84 M.

    EU MA INTREB ce-i cu revitalizarea avionului YAK-52?? Chiar asa am ajuns? Sa refacm capacitatea de zbor a lui YAK 52??
    Adica… nici macar YAK-uri 52 noi nu ne permitem???

    • Nu cred ca mai putem produce YAK-52, nu cred ca mai exista licenta. Stiu ca-l modernizasem, Iacarii Acrobati zboara astfel de Yak-uri 52. Daca-mi aduc bine aminte, parca le spune Yak-52T/M.

      • In 2009-2010 Aerostar a livrat 10 YAK-52 noi in Vietnam, dar de atunci nu am mai auzit nimic de alte livrari. Posibil totusi sa mai aiba si licenta si capacitatea de a le produce.

  20. OFF . Victoria „Fuck EU” Nuland vine la Bucuresti . Convorbiri cu Prezidentu’ , Prim Ministru si Ministru Apararii . De fiecare data cand madam’ asta a fost pe aici nu prea a fost de bine.

    Un link http://www.agerpres.ro/politica/2016/01/17/presedintie-klaus-iohannis-se-intalneste-luni-cu-victoria-nuland-17-01-05

    • Gresit, de fiecare data cand a fost pe aici a fost bine!!!

      Presupun ca vine in legatura cu Republica Moldova, ca sa ne dea semnalul sau sa ne implicam mai puternic acolo, sau sa nu ne implicam de loc. Oricum, vizita asta o sa decida in ce directie o ia RM -sau spre noi, sau spre rusi…

  21. ce inseamana sa ai tehnologie …. am incercat sa copiez lopata din linkul de mai jos ….(! nu fac reclama sunt singuri care vand asa ceva … ! e din plastic facuta …)

    http://www.dedeman.ro/ro/gradina/scule-si-unelte-de-mana-pentru-gradina/lopeti-pentru-zapada/lopata-zapada-black-jack-coada-lemn.html

    http://ykcosmos.en.alibaba.com/product/672367000-212432227/Manual_Snow_Plow.html

    am simplificat/minimizat , latime maxima 40 cm , am folosit ca ” sasiu ” cea mai ieftina cazma din dedeman … rotite de mobila , suruburi de 5 mm , am avut deja 3 probleme tehnice …..

    – indoirea cazmalei am putut sa o fac numai intr-o menghina mare din aia ” comunista ” pe care multi au aruncat-o , eu am primit pomana una de fite care are deja un bac spart … si e micuta …
    – gaurirea cazmalei implica burghiu hss cobalt o plimbare pina la proenerg … la emag sunt mai scumpe burghiile cobalt si astepti ceva pina il aduc … am citit pe net am stricat vreo 4 burghie rezulat zerooo
    – trebuie sa folosesc suruburi de 8 mm sa prind plugul …. 5 e cam cat un cui mai gros … peste lemn se pune ” un sfert ” dintr-un butoi de plastic …

    deci lopata de impins zapada sezonul urmator … va dati seama ce inseamna sa dai o gaura in blindaj de tanc/mli sa scoti un fir … toarasu a prins anii 50 cand practic tot parcul auto era de import …

  22. Putin off-topic (cu vreo 2 ani): ma uitam zilele trecute pe Buletinul contractelor din 2014 de pe siteul DPA si mi-a sarit in ochi un acord cadru al Fortelor Terestre pt 1 milion de cartuse 7,65, din care, in 2014, s-au comandat 130.000. Si in 2013 a fost un contract pt 300.000. Acum, din cate stiu eu, singura arma care a fost in dotarea armatei si folosea acest cartus a fost pistolul Carpati. Gresesc eu sau inca mai folosesc Carpati-ul?

    link buletin (pg 4, pozitia 23, 24): http://dpa.ro/images/buletinul_contractelor/2015/bc2015_1.pdf

  23. * carpati este copiat dupa walter pp aparut in perioada republici de la weimar , logica brutala a cam fost urmatoarea , in vremea aia existau arme puternice gen Mauser glontul nu ramanea in victima , s-a dorit printre altele o arma al carei glont sa ramana in victima …
    https://en.wikipedia.org/wiki/Walther_PP
    * despre dotarea trupelor trimise pe front 2 intamplari povestite de bunicul meu :
    -ca ofiter a fost obligat sa cumpere faimosul pistol bereta , realitatile frontului l-au invatat ca tot mai sigur un zb ! asa ca stia toarasul de ce s-a copiat ppk
    https://en.wikipedia.org/wiki/Beretta_M1934
    -dupa dezastrul de la Dunkerque nemtii cu escrocii mioritici au adus cizme englezesti pe care ofiteri romani au fost obligati sa le plateasca , dar nu au putut sa le foloseasca fiindca romanii au mai lata laba piciorului … ma repet realitatile frontului l-au invata pe bunicul meu ca izmene de acasa , cojocel sub manta , bocanci si ZB sunt sfinte !
    * cand e vorba de ” pulime ” se fac intotdeauna economii … curve si alcool pentru ” elita” fara numar evident din „economii ”
    http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cand-economia-lenjerie-ucide
    PS degeaba avem izmenar daca nu avem izmene …. 😉
    PS sa ne intelegem toarasul a facut greseli mari , dar tot ce ne arata ” elita P L I ” pe la parazi sunt cam facute pe vremea lui toarasu ….

    • UN ZB era mai bun si pe motiv de lunetisti. Geaba dadeai jos epoletii, sapca samd daca lunetistu te vedea fara tazapina da cu pistol „aha un nacealcnic precum canalia mea de capitan! ZBANG!”
      Un leat cu ZB si pistol ? „mama lui de bagabont a avut noroc la captura!!”
      Da oricum Bereta aia nu era o cestie serioasa.. Adica era un md 34, o arma excelenta daca esti asasin profesionist … da nu ca arma pe front (aici ar fi mers doar c96 Schnelfeur si Grand Puissance ambele cu coburpat.. )

  24. Singurul lucru ..o să mai pierdem un an si …mulți bani. Iar în cazul unui război vom fi carne de tun cu jandarmii în spate. De ce să mori de un glonț străin ,, dulce ca mierea e glonțul patriei mele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *