Editorial – Sa privatizam achizitiile de armament!

Articol republicat si adaugit

Picture 109

Cu totii am cazut de acord ca saracia lucie, in materie de dotare, a Armatei Romane nu are legatura directa cu banii de la buget, sau mai exact cu lipsa lor, ci mai degraba cu slabul management al acestora si lipsa de idei si vointa cronica. Mai are legatura si cu incompetenta celor pusi sa faca astfel de tranzactii conjugata cu cu lipsa oricarei predictibilitati.

 

Managementul statului este, in afara oricaror discutii, extrem de slab si incompetent, iar din acest motiv s-a cerut inlocuirea lui cu managementul privat in companile de stat. Dar ce este de fapt un management privat?! Explicat mai simplu, lucrurile stau cam asa: propietarul, statul adica, intocmeste un fel de caiet de sarcini in care stabileste niste conditii, criterii de performanta, etc, prin care cere ca respectiva companie sa atinga anumiti parametri investitionali, de profitabilitate, etc. Apoi scoate caietul de sarcini pe piata libera, la concurs. Castigatorul competitiei semneaza apoi un contract pe o perioada determinata, sau cu atingerea unui scop foarte clar si punctual.

 

Singurul lucru care ii ramane statului de facut este sa urmareasca indeplinirea obligatilor asumate de catre managerul privat in privinta companiei respective. Insa nu poate interveni de loc, ceea ce in cazul nostru  este foarte bine.

 

Acum, revenind la achizitile de armament, problema poate fi rezolvata cam la fel.

MApN-ul stabileste ce categorii de arme doreste, cantitatile, graficul de livrare si bineinteles pretul maximal pe care este dispus sa-l plateasca.

Ministerul de Finante, stabileste la randul sau ce sume anuale poate plati si in ce conditii poate accepta liniile de finantare. In esenta treaba Finantelor este sa spuna ce suma doreste sa imprumute, in ce conditii, ce volum ar trebui sa aiba serviciul datoriei. Astfel MF poate cere o anumita dobanda (un cost total al imprumutului), un anumit grafic de rambursare, inclusiv cu perioada de gratie, iar prin intermediul agentiei care se ocupa cu offsetul, se poate cere care o anumita parte din productia sistemelor de armament sa se faca in tara.

Tot in cadrul programului de offset, Romania poate impune un anumit grafic si o anumita structura investitilor compensatorii. Practic noi am putea cere ca offsetul sa se faca in anumite ramuri economice, sa ne aduca o anumita suma anula la buget, etc, etc.

Acum, cum toata lumea stie ca ai nostri ori sunt foarte slabi, ori foarte corupti, asa ca haideti sa lasam negocierea si gasirea banilor pe seama unui partener privat.

 

Ideea este urmatoarea! Gasesti o firma mare de audit si un partener bancar solid si cu nume mare, eventual o banca de investiti de pe Wall Street. Respectiva banca semneaza cu Statul Roman un contract prin care se obliga sa aduca o anumita finantare, in anumite conditii specifice, un fel de credit sindicalizat. De unde aduce banca banii este strict problema lor, noi am cerut doar ca dobanda sa nu depaseasca un anumit procent, iar durata de rambursare sa fie cea stabilita de Romania.

 

Avantajul unei astfel de ideei este dat de faptul ca absolut toate negocierile, de la finantare, la pretul armamentului si pana la implementarea offsetului, va fi negociat si apoi urmarit cu atentie de banca respectiva. Practic managementul afacerii, finantarea, livrarea, offsetul, rambursarea datoriilor, ar fi facute sub directa supraveghere a managerului privat angajat in acest scop.

Diferenta dintre Romania si o mare banca de investitii este uriasa! Asfel banca respectiva are cei mai buni specialisti in astfel de negocieri, nimeni nu indrazneste sa-i pacaleasca, au un nume foarte respectabil, si una peste alta am iesi muuuult mai ieftin.

 

La un credit total de 20 miliarde de dolari, la care adaugam si offsetul, banca va fi platita cu un comision, care la aceste sume gigantice nu ar trece de 1,5-2%, sau s-ar putea negocia si o suma maximala nominala. Si cum astazi Romania se imprumuta cu o dobanda de aproximativ 5,5% pe an, daca banca respectiva ar reusi sa aduca imprumutul cu doar 4%, atunci am putea foarte bine sa achitam catre intermediar 1% din total valoare. Ba mai mult am putea sa oferim si bonusuri in cazul in care cerintele de offset depasesc minimul agreat de Romania. O intreprindere privata ar putea negocia conditii chiar mai bune pentru noi, decat cerintele noastre maximale si astfel daca am imparti castigul in doua, banca de investiti ar fi direct interesata sa asigure cele mai bune finantari si cele mai bune conditii de offset.

Practic am oferi un comision procentual fix, plus un bonus direct proportional cu depasirea cerinteleor din caietul de sarcini in avantajul noastru.

 

Poate credeti ca este mult, insa din experienta noastra de zi cu zi, stim foarte bine, ca in Romania “comisionul”, adica spaga perceputa la contracte cu statul,  sare binisor de 30%, basca calitatea slaba a executarii contractului si respectarii teremenelor convenite.

 

O banca de investitii mare precum Merryll Lynch, sau JPMorgan, ar fi mult mai ieftina si eficienta, decat toate ministerele noastre puse la un loc. Au efectiv cei mai buni negociatori si experti financiari si ar putea foarte usor sa creeze o echipa dedicata de specialisti militari.

Una este ca la masa negocierilor sa stea fata-n fata Saab si niste fraieri din ministerele noastre si alta ca Romania sa fie reprezentata de o banca gen JPMorgan! Finantarea  ar fi strict problema bancii, ca si derularea contractului in intregimea parametrilor sai, adica inclusiv obligatiile de offset.

Bineinteles ca tipul de armament, caracteristicile lui, sunt apanajul MApN-ului. Banca iti ofera doar un sistem militar in cantitatile si la pretul dorit de tine. Ce anume va sti sa faca, ce detalii tehnice va avea, aceastea nu sunt problema bancii, astfel ca secretul militar nu va fi deloc o problema.

In mod clar Romania nu are astazi un corp de functionari publici suficient de bun pentru a face o afacere serioasa, de multe miliarde de euro. Angajarile pe baze politice si de cumetrie, au umplut pana la refuz structurile statului cu analfabeti si gioarse clientelare, incapabile sa faca ceva. Fondurile europene fiind un foarte bun exemplu. Practic personalul pe care noi il platim din banii nostri nu poate/nu stie absolut deloc meserie!

 

Este imposibil ca un astfel de sistem birocratic sa fie performant  si sa poata tine sub control un astfel de mega-contract, nemaivorbind aici de negocierea lui.

Si bineinteles ca si managementul uzinelor din Industria de Aparare trebuie privatizat, dar nu oricum. Sa ma explic. Practic orice achiztie de armament trebuie in mod obligatoriu sa treaca prin uzinele noastre. Mai clar orice produs ne hotaram sa fie achizionat, de la avioane, la submarine, trebuie  integrat in productia locala cu un anumit grad din respecticul sistem de armament, mententa si munitile. Astfel, ca sa luam un exemplu, ne hotaram sa cumparam/sa dezvoltam local, un nou tanc, vom avea in mod obligatoriu nevoie de un partener extern, atat din punctul de vedere al tehnologiilor, cat si al finanatarii programului.

Asadar vom produce local TR-1500, o varianta locala a Leopard 2 A6, impreuna cu nemtii de la Krauss-Maffei, atunci pe intreaga durata a programului de cercetare-dezvoltare, pre-productia, retehnologizarea uzinei din Bucuresti si productia in sine, trebuie facuta sub managementul  german al firmei mama. Practic uzina de tancuri ramane in propietate statului, dar pe intreaga durata a derularii contractului, conducerea va fi asigurata, autonom, de catre KraussMaffei.

In acest scenariu nu trebuie sa ne mai facem griji ca ne vand aia fabrica la fier vechi si construiesc Mall-uri in locul ei, sau ca vor fi oameni dati afara! Dimpotriva fabrica va fi amplu modernizata, se va face transfer de know-kow, municitorii vor deveni disciplinati si in mod sigur numarul de angajati ar creste de 2-3 ori, mai ales daca tinem seama ca astazi uzinele de armament romanesti au un personal scheletic si imbatranit.

Si astfel atat finantarea cat si aplicare intregului program de dotare si offset va fi privatizat, fara ca Romania sa-si faca griji ca ramane fara fabrici sau din pricina coruptiei functionarilor sai!

Inca o data spun: solutii sunt cu duiumul, iar privatizarea achizitilor militare ar oferi Romaniei cea mai buna afacere posibila: finantare  ieftina si sustenabila, investii enorme, prin offset si tehnica  militara moderna si suficienta. Daca am angaja cei mai buni experti pentru asta, in maximum zece ani, Romania si Armata Sa ar avea o cu totul alta fata, iar criza economica ar fi doar o amintire urata.

 

Si daca credeti ca solutia oferita de mine este nesustenabila fiti un pic atenti cum faca americanii,  mama capitalismului mondial. Asadar Guvernul Federal este propietarul a doua fabrici de tancuri, dar managementul apartine unei companii private, in cazul Lima Army. Mai mult decat atat, cele doua uzine sunt in competitie directa, oferind fiecare un pret cat mai mic si solutii tehnice cat mai performante! Asadar se poate…

Companiile de care vorbim sunt:

-Lima Army Tank Plant (operata de General Dynamics, dar prorpietatea US Government – government owned contractor operated -GOCO)

– Anniston Army Depot (government owned government operated)

Stiati sau macar banuiati ca Abrams este construit in fabrici de stat?! Nu cred ca multi romani banuiau macar acest lucru.

Asadar RoMilitary nu doar face galagie ca doreste o Armata Romana moderna si bine echipata, ci ofera si solutii. In toata lumea civilizata statul sau marile companii, externalizeaza investitile majore si finantarea lor, catre astfel de banci, sau firme specializate, datorita eficientei dovedite. Cand ai nevoie de miliarde de euro cea mai buna varianta este sa ai langa tine pe cei mai buni experti din lume.

 

GeorgeGMT

Multumiri lui Alex pentru detalile legate de cele doua companii americane.

46 de comentarii:

  1. ar putea fi o solutie….problema este ca nu se vrea acest lucru–cei care ne conduc vor sa ne transforme in tara,,bananiera,,

    • 🙂 Corect, dar lucrurile se mai si schimba cateodata…Ai un pic de incredere.

      • Speranta moare ultima….

      • Vorbesti de parca stii ceva!Iar zambetul ala de la inceput denota si optimism, deci cu siguranta stii tu ceva mai mult.Si ne trimiti si catre speranta cu al tau”ai un pic de incredere”.

        • Da, intradevar stiu ceva. Este vorba de o deschidere spre dialog si solutii, deschidere pe care o astept de cativa ani. Nimic sigur, dar este o raza de speranta, iar RoMilitary este parte din aceasta speranta, spre marea noastra onoare. Probabil ca intr-un timp destul de scurt voi putea sa spun mai multe, acum nu ar fi elegant, desi nu este nimic secret.

  2. Ceva nou despre TBT?

  3. In cadrul programului TBT 8X8 s-au inceput testele balistice. Mai clar trag in niste bucati de tabla postate pe un cadru, cu diferite tipuri de arme. Aceste teste au inceput in a doua jumatate a lunii aprilie.

    • Bun, eu sunt putin in ceata, inca.
      Asta din poza care ai pus-o e SAUR 2 nu?
      Si TBT e ala care seamana cu Boxer nu?

      • In acest moment nimeni nu stie cum va arata TBT-ul. I se cunosc doar anumite caracteristici tehnice de baza, in rest sunt intentii. Motor MTU, transmisie automata Alison, tun de 25/30 mm, lansator de rachete, blindaj nivel 2, psobilitate de a urca pana la 4, amfibiu. In aceast stadiu al proiectarii principala problema este greutatea, estimarile de pana acum indicand o masa cam marisoara, undeva in jur de 25 de tone.

  4. sa puna mana sa trimita in poligon cateva transportoare saur2 si sa traga in ele cu tot ce au.si apoi sa il perfectioneze.

    • Uzina din Moreni a propus deja MApN-ului, personal ministrului Dusa, ca un transportor SAUR 2 sa fie pus la dispozitia Armatei gratuit pentru orice fel de teste ar dori aceasta sa faca cu el. Deocamdata exista doar 2 bucati SAUR 2 si promisiunea lui Dusa ca in 2014 va fi achiztionat un numar de transportore SAUR 2, pe care eu il consider foarte bun.

  5. MC, TBT are doar o modalizare aproximativa, pe care ai vazut-o la cei de la ACCTM.

    Bogdan, exista doar 2 Saur2 si nu e necesar sa tragi in ele, poti sa folosesti tabla similara cu a lor pentru teste.

    Le pot testa insa celelalte capabilitati si exact asta ar fi si pasul urmator… sa ia MAPN-ul unul si sa-l testeze cum cred de cuviinta.

  6. Moa. Daca fac asta este ca o recunoatere pe fata ca statul roman este condus de niste incompetenti :). Sper sa o faca sa putem rade pe fata de ei. Ce ziceai ma in campanie, ca asa si pe dincolo, ca noi daca venim repunem pe picioare etc. Singurl caz care are succes vad ca este hidroelectrica si acolo nu este statul roman. Asta suntem

  7. Robert Ionut

    http://www.armedforces.co.uk/Europeandefence/edcountries/countryromania.htm#Romanian Army stiut ca sunt putin offtopic… dar uite ce surprize placute la dotari! Intrebai de ATROM Sorin parca… e deja e dotare de ceva vreme… 🙂 Aici sunt niste cifre mult mai realiste si mult mai acurate…

    • Din pacate cifrele alea sunt printre cele mai proaste vazute pana acum. Putem detalia daca vrei, da n-au nici o treaba cu realitatea din teren. ATROM nu este in dotare si nici nu va fi vreodata!

      • Robert Ionut

        Era clar o ironie George… :). Vroiam sa remarc faptul ca nimeni nu stie cu exactitate ce si cum si in ce conditie se afla armata noastra. Ce mai merge si ce nu. Ce se poate repara si ce nu!

        • Bre daca vrei sa sti, citeste blogul, s-au intraba-ma pe mine. Iti spun tot ce vrei sa sti! Crede-ma as da orice sa avem nus ce scule ascunse prin paduri si pesteri dar, din pacate nu este cazul. Iti recomand, daca ai ocazia, sa vizitezi o uzina de armament romaneasca. Adevarat este destul de greu sa intri, dar daca resuseti o sa te lamuresti rpaid ce si cum.

          • Robert Ionut

            Bre din motive de serviciu vizitez si anumite baze militare si Mapn si alte structuri… uzine de la noi sincer nu le am vizitat. Dar din ce am vazut eu nu suntem chiar asa praf… cel putin stam mai bine ca vecinii. Am militari de cariera in familie si mi s a confirmat ca stam mai bine ca vecinii cu care ne am putea bubuii. Doar Ucraina ne ar putea pune ceva probleme. In rest Ungurii, Bulgarii, nu prea au ce sa ne faca. O sa vezi ca situatia cu scutul o sa imbunatateasca si tehnica militara… In 2014 o sa fie cateva surprize placute.

            • frate Robert, si ce vezi tu cind vizitezi acele baze, concret??? lasind la o parte cafelele din birouri, si prezentarile in powerpoint…Si referitor la vecini, ai auzit pe cineva pe aici sa isi faca griji legate de unguri sau de bulgari???

              • Ma uitam pe youtube le ce au astia din ucraina….bun, video ca video, da am dat „translate this page” si aia se mananca unii pe altii ca sacalii.
                Chestii gen: „ce dracu sa facem pentru ce sa luptam”
                „de unde bani, astea sunt abureli de youtube”
                Si o tin tot asa, moral varza, sunt ce au fost din totdeauna, pozele si numerele alea nu le folosesc la nimic, si chiar cu ce avem noi acum + experienta soldatilor si motivatia, suntem bine 🙂

                • Ui măăă că începe lumea să înțeleagă câte ceva… Ai o bulină albă de la mine. Și ei sunt subt pământ SRL, poate mai ca noi. Unii râgâie în ton plângăcios că de ce muma soarelui sîntem în NATO și ce inutilă treabă e, alții nu au deloc aliați deși ar avea nevoie mare. Ucraina face parte din gașca asta, iară Rusia se încadrează, idem, în profil. Nu râdeți (tare), au mare nevoie de aliați și au rămas fără, duse îs Evropa, Afrika, Ameica latină și Asia. Practic îs singurei și atât, cu toate tancurile, rachetele, submarinele, navele, avioanle și elicopterele – toate în scădere abruptă de peste 25 de ani.

            • Bai Ionute nu pot decat sa zic: sa da Al de sus ca are de unde! Bulgaria si Ungaria nu sunt grija mea. Om trai si om vedea, sper ca in cursul anului 2013 sa avem ceva vesti bune, pe care cu „modestie” sper sa vi le dau eu, dar aceste vesti nu vor fi spectaculoase, ci doar unele mici scanteieri de speranta, nimic mai mult.

              • Robert Ionut

                EU vad ca multa lume ne compara cu Polonia, ca domne Polonia in sus Polonia in jos… Noi nu am suferit traumele lor, nu suntem 40 de milioane cat sunt ei. Nu avem granita directa cu Belarus si Rusia… Nu avem aceeasi economie si aceleasi resurse minerare ca ei. Nu avem granita directa cu Germania care a fost de mare ajutor pentru. Din punctul meu de vedere daca ei nu fac decat sa se mandreasca ca au ca dreg ca fac. Ca daca se supara ivanii pe ei… adio Polonia. Cu toata „tehnica” asta fantastica a lor. Si sa nu uitam ca incet incet ii abandoneaza si americanii… din cate se observa!

                • Asta cu numaru’ de populatie nu ma incalzeste deloc, Romania ar fi trebui sa dea 3% cel putin pentru armata daca avem de gand mai existam, asa cum suntem cel putin…

                  Astea sunt scuze penibile ale alora cu ciolanu’

                  Nimic nu este imposibil, suna „populist” da’ asta e adevaru’ si trebuie mers pe „ideea” asta.

      • Mai George ne faci curiosi rau cu vestile tale bune, desi nu mai cred nimic de la politrucii nostri. Apropos in afara de Saur/TBT (vad ca nu trecem de nivel 2 protectie standard …) si noua pusca de asalt (tot din tabla stantata…) mai sunt si alte zone de unde ar putea veni vestile bune? De multiroale suntem satui dar macar niste ATGM-uri pentru pedestrasi (Spike ca la polonezi de ex…) ca sa nu pateasca ce au patit bunicii lor pe frontul de est sau tot AG7,9? Ceva rachete sol-aer ca ce mai avem acum sunt doar o gluma proasta… Macar razboi de gherila sa fim capabili sa ducem.

        • @ima80. Nu este vorba inca de vesti bune, ci doar de o schimbare de perceptie si o sansa sa fim ascultati. Aceasta schimbare are legatura cu planul de inzestrare a Armatei pe urmatorii 10 ani. Nu avem inca motive sa fim foarte optimisti, ci doar s-a deschis o raza de speranta.
          F-16 din Portugalia este insa o afacere batuta in cuie, cel putin astazi.
          TBT-ul va avea nivel de protectie standard de 2, dar optional poate urca pana la 4, asa cum sunt de altfel cam toate TBT-urile decente. In privinta armei de asalt din tabla stantata…eu zic ca nu avem motive sa radem, plasticul este scump si are ca singur avantaj greutate a mai mica, dar pretul armei creste considerabil. Nu vad nimic rau sa avem o arma din tabla. Polimerii sunt o moda, dar multe arme care ne sunt date exemplu functioneza asa si asa in conditii de lupta, FAMASul francezilor fiind doar un exemplu.
          Nu tot ce arata spectaculos face treaba buna…Eu inca sunt un mare al AK-ului clasic si l-as prefera in locul la nus ce arma trendy.

          • Eu ma refeream la „milled” (pe la bulgari, ex-yugoslavi, etc.) vs. „stamped” ale noastre nu neaparat la includerea de polimeri (G36 spuneau unii ca miroase a ars dupa cateva rounds…). Adica mai pe romaneste ai nostri iau una bucata tabla pe care o stanteaza si apoi o indoaie pe forma de AK iar ailalti toarna intr-o matrita direct forma de AK. Nu zic care are precizia mai buna ca este evident, e plin pe youtube de filmulete facute de americani.

    • Frate Robert, daca tu te iei dupa cifrele alea, inseamna ca traiesti pe alta planeta..no offence… 🙂

      • Robert probabil face parte din vreo fundatie gen „Kumbaya” pentru ridicat moralu’ prin deschiderea de universuri paralele cu ajutoru’ unor wormhole-uri pe baza de etnobotanice 🙂

  8. Incompetenta & prostia nu-s prezente doar prin tarisoara noastra. Uneori si altii, mai „mari” fac lucruri traznite. Cititi urmatorul articol; chiar merita:

    http://www.hotnews.ro/stiri-international-14866821-noile-submarine-comandate-spania-pentru-2-miliarde-euro-risca-scufunde-pentru-sunt-prea-grele.htm

  9. un documentar in engleza despre armata poloneza,merita vazut-daca nu eram condusi de niste incompetenti poate arata si armata noastra asa….
    http://www.youtube.com/watch?v=pPm9bhZA_BM

  10. US Army are tot felul de depouri care recapitalizeaza si mentin tot felul de active si sisteme. Marea lor majoritate opereaza in sistemul GOGO (government owned government operated), iar unul dintre ele Watervliet Arsenal este un fel de monopol de stat, Watervliet fiind responsabil exclusiv cu fabricatia de tevi de tunuri pentru Abrams si Mobile Gun System, tevi de obuziere, de mortiere si de penetratoarele care sunt folosite in bombele de gen „bunker buster” inclusiv MOAB. In acelasi timp Watervliet face competitie directa General Dynamics pentru fabricarea de carcase de bombe.

    Sunt si anumite instalatii care sunt operate in sistemul GOCO (government owned contractor operated) in special pentru fabricatia de munitie de armament usor (Lake City – Alliant Tech Sytems) si explozivi (Radford – BAE). Sistemul este folosit si in alte ramuri ale aparatului de securitate nationala. Bechtel administreaza Bettis Atomic Power Laboratory care proiecteaza si construieste reactoare nucleare pentru US Navy si Pantex Plant unde este asamblat si mentinut arsenalul nuclear al SUA. De asemenea laboratoarele nationale Lawrence Livermore si Los Alamos care proiecteaza arme nucleare sunt sub administratia University of California. Sunt multe exemple de acest fel.

    Nu cred ca Romaniei ii trebuie o banca de investiii sa-i negocieze imprumuturi. Cei de la ministerul de finante se pricep foarte bine inca, iar costurile de imprumut au scazut dramatic in ultimile luni. Daca in ianuarie Romania se imprumuta in SUA cu 5,2% dobanda la o scadenta de 10 ani, in aprilie a emis in Romania titluri de stat denominate in euro cu o scadenta de trei ani la o dobanda de 2,9%. Probabil ca imprumuturile pe termen lung vor fi la o dobanda mai mare, dar prrbabil sub 5%.

    Problema Romaniei sta in faptul ca nu are o forta de achizitie care sa faca fata cerintelor si care este prost instruita. Faptul ca legislatia este proasta de asemenea nu ajuta, mai ales cand legislatia stipuleaza ca criteriul principal in atribuirea de contracte trebuie sa fie pretul minim. Asta eu o consider o tampenie. In SUA cel putin, pretul reprezinta cam approximativ 20% din scorul de evaluare. Daca ai mainile legate la spate cam greu de facut ceva de consecventa.

    In SUA sunt tot felul de firme care ajuta guvernul cu tot felul de servicii legate de achizitii cum ar fi conceptia caietului de sarcini, evaluarea raspunsurilor si atribuirea, iar post atribuie se ocupa de administrarea proiectului. Mie tare teama ca daca s-ar purcede in acelasi fel si in Romania, asa zisii experti ar fi tot felul de pitencantropi locali cum sunt si o buna parte din asa zisii managerii privati, care sunt fosti angajati din sistem…vorba evreului am cazut din lac in puta.

    Cel putin daca Romania are de gand sa cumpere din SUA poate apela intotdeauna la sistemul Foreign Military Sales (FMS) unde Uncle Sam negociaza pentru tine fara nici un fel de comision si poti sa fii asigurat ca ti se da pretul cel mai bun. In afara de asta te si acomodeaza la tot felul de chestii cum ar fi sa-ti vanda din stocul lor (vezi Franta de la veste anti-glont la rachete Javelin), iar daca nu te duce capul la finante iti aranjeaza si finantarea, majoritatea timpului fara a percepe un comision…de fapt Romania stie asta deja; sectia comerciala a ambasadei de la Buduresti a aranjat imprumutul sindicalizat prin Citibank si Eximbank USA pentru achizitia de radare FPS 117. Solutii sunt multe, dar din pacate nimeni nu vrea sa-si puna semnatura pe o decizie de consecinta…daca stau bine sa ma gandesc acum, toti ministri apararii ai Romaniei de la Ioan Mircea Pascu in coace nu au fost nimic mai mult decat niste gloriosi adminstratori de resurse umane.

  11. Corect Alex, insa eu nu mai am deloc incredere in administratia romaneasca si de aceea as privatiza achiztile si derluarea contractului, catre o firma mare si puternica. Altfel nu vad cum am putea sa ne miscam un pic.

  12. Alex, multumim pentru detalii si variante.
    Sunt utile pentru achizitiile din SUA, insa pentru armata noastra va fi nevoie si de achizitii din Romania, sau posibil din Germania, Franta sau alte tari.

    Iar pentru asta avem nevoie de un sistem legislativ si de achizitii sanatos, bine gandit, indiferent de furnizor. Iar propunerea lui George este o rotita importanta dintr-un astfel de mecanism…

  13. „cei care ne conduc vor sa ne transforme in tara,,bananiera,,”

    He hee, dar tara bananiera ESTE deja, niste milioane de maimute conduse de niste babuini mai smecheri, la alegeri maimutelor li se mai arunca niste coji de banane acolo plus promisiuni ca vin si bananele imediat dupa alegeri si maimutele aplauda molfaind cojile si voteaza cu gandul la bananele de dupa alegeri…

    Maimutele nici macar n-au fost in stare sa-l inlocuiasca pe babuinul sef, ca li s-o dat peste bot din padurile vecine de catre cei care le numara bananele, povestea aia cu cvorumul 🙂

    Si intrucat ne dez-industrializam puternic in mod sigur productia si exportul de banane sunt viitorul Romaniei.

    Noi inchidem fabrici si uzine si exportam materii prime, intocmai ca tarile bananiere 🙂
    Cu deosebirea ca aia n-aveau ce sa inchida.

    Noi o sa fim cel mai mare producator de banane din zona Marii Negre, cat om mai putea importa bananele pe datorie 🙂

    „Este vorba de o deschidere spre dialog si solutii…Nimic sigur, dar este o raza de speranta”
    He heee…au trimis cateii sa va ‘discute’, sa va abureasca un pic cu ‘monologurile vaginului’…si se pare ca ati si pus botul…

    Eu tot nu cred ca Moreniul scapa de pe lista neagra, si Cugirul si tot ‘care este’.

    Abia dupa ce le inchid se importa la preturi duble fata de piata internationala pe comisioane babane-banane. Si dupa aia se scot sume frumoase pe multi ani din import de piese de schimb si mentenanta. E o sursa de venit prea consistenta, relativ safe de manarit (‘achizitii clasificate’ si gata, mucu) si prea de durata ca s-o rateze babuinii aia mai smecheri.

    „Dar din ce am vazut eu nu suntem chiar asa praf”
    Ihi, stam bine mai ales la capitolul ‘personalul din structuri care e relaxat cu dotarile’ 🙂

    Inca mai avem pe inventar fiarele de pe vremea lui Ceausescu ca sa se justifice functiile si salariile si alea sunt de baza si in urmatorii ani: T55, Volkhov, AG7-AG9, corvete si fregate cu tunuri si mitraliere, Styx, mai sunt 15 SOCATuri care mai (bine ca nu) zboara, aviatie supersonica nu prea mai avem.

    Dar ceea ce este cel mai important este ca astia din ‘sistem’ sunt relaxati 🙂

    Sper sa aveti bunul simt ca dupa ce v-ati halit lefurile niste ani si nu v-ati stresat prea tare cu ‘dotarile’ sa fiti la fel de relaxati si la o eventuala bubuiala si sa nu aveti nesimtirea sa mobilizati copiii civililor sa va apere cururile!

    Sper s-o faceti doar voi profesionistii singurei, cu dotarea aia care vi s-a parut multumitoare atatia zeci de ani 🙂

    „Doar Ucraina ne ar putea pune ceva probleme. In rest Ungurii, Bulgarii, nu prea au ce sa ne faca.”

    Bine ca suntem mai tari ca bulgarii 🙂 Desi si aia cu Axa in spate ne-au tras-o meserias acu ceva timp, dar asta nu scrie pe facebook.

    Iar la unguri ne zburlim cu T55urile de pe langa Turda.

    UKraina probabil ne-ar pune ceva mai foarte serioase probleme, oricum n-o sa aveti tupeul sa cartiti sau miscati ceva daca Ukraina se infoaie la voi, o sa luati pozitia mortului, ca atunci cu geamandurile 🙂

    „Polonia in sus Polonia in jos… Noi nu am suferit traumele lor, nu suntem 40 de milioane cat sunt ei. Nu avem granita directa cu Belarus si Rusia”

    Ce-mi plac mie astia din noua generatie de ofiteri activi pe facebook 🙂

    Da frate, noi nu am suferit nici o trauma: noi am plecat din Basarabia cu buna pace. Si cu Cadrilaterul la fel. Si bucati din Transilvania date ungurilor tot moca. Dintr-o conjunctura favorabila ne-am recuperat numai Transilvania, ca asa au decis rusii ca e mai bine pt unguri, sa stea linistiti.

    Brava armie romana si-a luat atunci opincile si traistele cu mamaliga si a lasat teritoriul si populatia romaneasca la mana cotropitorilor, unde fiecare a facut cu ei cam ce i-a taiat capul, mai o groapa comuna, mai o Siberie, restul la invatat rusa la CAP. Ca brava armie romana n-avea nici atunci, ca si acum, nevoie de fiare, probabil ca ‘statea bine’, si nici chef de ciocaneala nu prea avea…

    Si vezi ca asta cu granita-i relativa rau: daca avem granita cu Ukraina putem avea oricand granita si cu Rusia 🙂

    Asta se schimba intr-o noapte, va treziti dimineata ca aveti granita cu Rusia 🙂
    Si nu ca or spart si anexat rusii bucati din Ukraina, doar ca s-o mutat Romania mai aproape de Rusia, a batut vantul intr-acolo 🙂

    Da’ ce-o sa va faceti voi profesionistii din ‘sistem’ in dimineata aia, de unde o sa va luati adunati dotarile asa cam pana pe la ora pranzului 🙂 ?

    ‘Polonia in sus si in jos’:
    O dam ca exemplu pt ca se pare ca aia si-au invatat lectia.
    Si indiferent ce sanse or avea in fata rusilor, se inarmeaza, pt ca nu cred ca au de gand sa-si ia opincile si traistele cu mamaliga in spate si sa plece cum au facut ai nostri fara sa se traumatizeze…
    Daca se inarmeaza cred ca aia au de gand ca ‘in caz de’ macar teoretic (sa incerce sa) sa reziste. Nu s-ar putea spune acelasi lucru despre baietii astia finuti din structuri. Dupa cum vorbesti de rusi, o sa faceti tot ca in ’40 🙂 🙂

    „Practic îs singurei ?i atât, cu toate tancurile, rachetele, submarinele, navele, avioanle ?i elicopterele – toate în scadere abrupta de peste 25 de ani.”

    Singurei or fi, numa ca rusii si singurei inca-s destul de multicei comparativ cu noi.
    Si daca le-or fi scazand alea enumerate, macar incepura sa mai fabrice si sa le inlocuiasca.
    Pe cand altii-s totalmente relaxati, ca inca ‘stam bine’…

    Oricum, ai omis partea esentiala: rusii au inceput cu ce conteaza, cu modernizarea arsenalului nuclear, ca ala-i important si au declarat ca nu au jena sa-l foloseasca.

    „De multiroale suntem satui dar macar niste ATGM-uri pentru pedestrasi (Spike ca la polonezi de ex…) ca sa nu pateasca ce au patit bunicii lor pe frontul de est sau tot AG7,9?”

    Da’ ce frate, cu Molotovu sughiti daca te duci sa arunci dupa T90 🙂 ?
    Si daca n-o fi nici motorina cu ulei ars in sticla aia si o fi apa de la chiuveta, ce asta-i bai?
    Tara-i saraca taica, tu unde te trezesti, politicieni multi, maimute pensionare si bugetare si mai multe 🙂

    „Ceva rachete sol-aer ca ce mai avem acum sunt doar o gluma proasta…”
    ‘Bah, da esti chiar asa (no-offense really 🙂 🙂 ), tu chiar n-ai inteles ca tara-i saraca’?
    Nu vrei cumva niste Patriot, niste ESSM, niste VL-MICA, Spyder sau SLRAAM, niste Stingare ceva 🙂 Ce da’ pretentii pe capul vostru 🙂

    Iar ‘privatizarea’ aia care o mentionati in articol n-o sa prea functioneze la noi: or sa vina firmele lui Nutzi, Tariceanu, Videanu, Goguleanu si eterna UTI a lui securistu ala sa controleze achizitiile si or sa fure (ne)linistiti. Treaba asta o functiona la americani, unde s-o smangli vreo 2% si de restul de 98% se face treaba, aici or sa fure 98% si de 2% or sa faca ‘documentatia’ pt viitoarele achizitii.

    • GSG m-ai ghicit! 🙂 Mai visez cateodata la Spyder / VL-MICA + Patriot PAC3 MSE dar deh… matale ai 100% dreptate, trebuie sa revenim cu picioarele pe pamant.
      Si off-topic: cand comentezi rad cu asemenea pofta cum rareori o fac, tine-o tot asa!!!

  14. GSG9, ne-ai rupt 🙂

    Cred ca decidentii nostri nu vor sa se inarmeze ca si polonezi, pentru ca daca detii arme „it is very dangerous” – deci „dont trai zis at haum!” 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=7P1EnzN400c

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *