Exerciţiu de alertare în garnizoanele Buzău, Focşani, Galaţi şi Brăila

Marţi, 14 aprilie, începând cu ora 18.00, la nivelul Comandamentului Diviziei 2 Infanterie „Getica” din Buzău şi al structurilor subordonate din garnizoanele Focşani, Galaţi şi Brăila, a fost iniţiat un exerciţiu de verificare a gradului de pregătire şi executare a comenzii şi controlului pentru deplasarea forţelor din garnizoanele de dislocare la pace în poligonul Smârdan, din judeţul Galaţi, precum şi de evaluare a activităţilor de instruire ale acestor structuri, prevăzute a se desfăşura în cadrul exerciţiului „Wind Spring 15”.

Activitatea de alertare a fost ordonată de către ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, iar verificarea modului de desfăşurare a acesteia este efectuată împreună cu şeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă.

Exerciţiul multinaţional „Wind Spring 15” se va desfăşura în perioada 16 – 30 aprilie, în poligonul Smârdan, din judeţul Galaţi, şi la Centrul Administrativ Aerian Mihail Kogălniceanu (CAAMK), din judeţul Constanţa, cu scopul atrenării în comun, într-o concepţie unitară, a militarilor din ţări membre ale NATO şi partenere, pentru menţinerea capacităţii operaţionale a structurilor şi îndeplinirea cerinţelor specifice de interoperabilitate şi standardizare ale Alianţei Nord-Atlantice şi ale Uniunii Europene.

La acest exerciţiu participă peste 2.200 de militari cu armament şi tehnică de luptă, din armatele Regatului Unit al Marii Britanii, Republicii Moldova, României şi Statelor Unite ale Americii, care vor desfăşura activităţi de planificare operaţională, trageri de luptă şi vor rezolva situaţii tactice complexe.

„Wind Spring 15” face parte din seria activităţilor de instruire în comun, care se desfăşoară atât în ţară, cât şi în afara teritoriului naţional, în cadrul Operaţiei „Atlantic Resolve”, pentru aplicarea măsurilor de reasigurare adoptate în cadrul Consiliului Nord-Atlantic privind menţinerea stabilităţii şi securităţii regionale, în actualul climat de securitate din flancul estic al NATO.

Biroul de Presă MApN

div 2 getica

Ministrul Apărării, Mircea Duşă, a participat, marţi seară, la Buzău, la alertarea unităţilor Diviziei 2 Infanterie ”Getica”, el fiind însoţit de şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă.

Exerciţiul de alarmare a Diviziei 2 Infanterie ”Getica” şi a unităţilor din subordine din garnizoanele Vrancea, Galaţi şi Brăila este cea mai amplă mobilizare a militarilor din cele patru judeţe.

Această mobilizare nu a mai fost făcută în ultimii şase ani din lipsă de bani, a precizat ministrul Duşa.

”Am ordonat astăzi, începând cu ora 18.00, alarmarea Diviziei 2, atât comanda cât şi unităţile din compunerea diviziei din Brăila, Galaţi, Focşani şi Buzău. Au fost alarmaţi peste 3.000 de militari şi urmărim starea de operativitate a unităţilor alarmate. Alarma s-a dat în afara orelor de program şi militarii în două ore trebuie să fie prezenţi în unitate, în alte trei ore trebuie să fie pregtiţi de marş cu toate mijloacele din dotare şi apoi urmează dislocarea în raionul de alarmă. Asemenea exerciţiu nu a mai fost realizat din anul 2009 din lipsa banilor. Având mai mulţi bani anii trecuţi, ne-am permis să facem acest lucru”, a declarat ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa.

Militarii din garnizoana Buzău s-au adunat în unităţi şi au pregătit tehnica din dotare, urmând ca după expirarea celor trei ore să pornească spre poligonul Smârdan din judeţul Galaţi, unde se va desfăşura, între 16 şi 30 aprilie, un exerciţiu multinaţional.

”Urmează ca începând cu orele 23.00-24.00, militarii şi mijloacele tehnice să înceapă deplasarea spre poligonul Smârdan atât pe şosele cât şi pe calea ferată. Vor fi dislocate peste 500 de mijloace tehnice, însemnând blindate, tancuri, camioane, etc. O parte din militari vor rămâne în poligonul Smârdan până pe 30 aprilie, având în vedere că pe 16 începem un exerciţiu complex alături de forţele NATO”, a spus Duşa…

…La acest exerciţiu vor participa circa 1.500 de militari români, 400 de militari din Statele Unite ale Americii, 170 de militari din Marea Britanie şi un pluton de militari din Republica Moldova.

Exerciţiul este cuprins în planul de măsuri aprobat la summitul din Ţara Galilor şi vizează asigurarea pe flancul estic al NATO şi Uniunii Europene.

MEDIAFAX

248 de comentarii:

  1. Tilea Marius, Ludus, Mures

    Salutam cu cu mult respect desfasurarea de forte in cadrul exercitiilor comune. Este de bun augur si la mai multe. Nu trebuie sa cadem prada inamicului de la rasarit si sa ne pregatim in continuu pentru marea confruntare care va venii. Urez pe aceasta cale mult curaj si indeplinirea sarcinilor. Intrebare : Cum pot si prin ce modalitati sa ma inrolez in armata in conditiile in care am 10 clase dar sunt perfect sanatos si sunt apt fizic si moral Rog detalii sau pe marcel.onit@yahoo.ro , sunt din oras Ludus , jud. Mures

    • Tilea Marius, Ludus, Mures

      Mentionez ca am facut armata la UM 1992 Urechesti (depozit de rachete) Tg_jiu. Am grad de caporal si 2 specializari : paza obiective si centralist.

      • Te duci la biroul de recrutare din judetul tau si acolo iti spun ei ce si cum.
        Centrul Militar Judeţean Mureş, str. Rozelor nr.11, Târgu Mureş

        0265.21.77.51
        0265.25.06.42

    • Nu cred ca e o problema mare ca ai doar 10 clase, desi ei spun ca trebuie sa ai si BAC-ul luat. Stiu pe cineva care a fost angajat in armata desi avea doar scoala profesionala. A fost si in misiune pe front, in Afganistan….chiar pe campul de lupta. La un momentdat a decis sa emigreaze si a reziliat unilateral contractul cu MAPN-ul, chiar daca avea termen(contract cu scadenta pana la o eventuala reziliere) cu despagubiri daca vroia sa plece mai devreme. Deci…de poate! iti urez bafta!!! 🙂

  2. Au dat alarma la ora 18 – pe noi ne trezeau pe la 2 noaptea.

    2 ore pentru adunarea la unitate (a domnilor ofiteri, desigur) – i-au alarmat cu agentii, cu buciume, cu focuri de tabara?

    Daca le ia 5 ore sa fie gata de plecare dupa darea alarmei de lupta nu mai ramane nimic din ei, in caz de ceva.

    Si Getica e de elita…

    • O parte din tehnica este conservata de scurta durata. Este necesar sa se incarce munitia. In general. o unitate de lupta este gata dupa 8 ore de la darea alarmei. 3 ore pentru comandament. Iar chestia cu elita .. Avem brigazi de elita nu divizii. Ca divizii sunt de toate, trei, deci aproape doua!

  3. Pe timpul lui Cesca regretatu, se stia cu ceva timp inainte, cind va avea loc o alarma de razboi….”trebuia sa iasa bine”…se zvonea prin dormitoare …sa dormim incaltati…cu pantalonii pe noi…simpla zvonistica la care puneam botul una /doua….si suna zdranganeaua….gata alarma…pe platou…10 minute…etc tot rahatu.Stat toata noaptea pe teren sport…care cum….parca porneau ceva taburi, camioane..normal nu se deschidea depozitul de munitie…cei mai fericiti raspindacii ce plecau in oras dupa tipii cu stele sa-i anunte cica „ca e alarma”….hahaha..si luau pantofi in cap de la nevestele cadrelor ca le deranjau somnul.Daca asa sa procedat si acum….si a rasuflat butelia..iar treaba nu a fost pe bune….sa ne rugam..sa ne rugam.

    • in 73-74 la Botosani nu se zvionea nimic.
      Ce este drept ca in compania condusa de „taica” Mariutzan se dadeau „alarme”. Adica capitanu dadea alarma pe al 1 noatea, iesea prost, la 2 te baga in pat si pe la 4-4:30 REPETIR!!! Baita cinstit capitanu nost zicea din prma „alarme” sa nu iti faci iluzii ca te puteai culca linistit dupa prima!!

      Da in rest ? Se dadea si basta. Despre ce este vorba te prindeai dupa vreo 30 de minute – adica opri te „deplasai” ori AGP la poarta (adica era fara deplasare)
      Da zvonuri? Nu erau. Decat unu singur – ca daca „picam prost” urma multa „activitate sexuala” . Asa ca auzii odat pe un colonel de la Iasi „mda .. bine … da se putea si foarte bine!!”

  4. Oare ajung in poligon poimaine ? Tinand cont ca drumurile or fost ”expre” pregatite ,sa ”sugereze ” cat mai fidel realitatea dintr-un camp de lupta ,de catre ”ministii proiectelor extra-ordinare ” .Macar pe cand vin amerlocanii sau englejii ,nu pot sa zica , ca nu or ”construit ” ai nostri decorul . Sau aia saracii , care merg cu trenu …

  5. Da, mare om, mare caracter nea Dushka Vodkuita asta…Da alarma ca la ora 19.00 sa apara la stiri la Protv, sa-mi inspaimante nevasta si ea sa tipe (eu sa pierd lupta in Mortal Kombat…deh in concediu te mai si relaxezi 🙂 )..iar o reporterita cretina pune intrebarea: Va pregatiti de razboi? WTF? pai in pewla lui lofosu’ masii pentru ce dreaq trebe sa se pregateasca armata? plantat panselute? cules de cartofi?
    Asa ca mi-a disparut seara linistita de cand s-a prezentat la tv mareata defilare cu 3 taburi si 2 ofiteri burtosi ca a trebuit sa-mi calmez sotia ca inca nu vin rusii si nu e cazul sa ia cele 2 fetite si sa plece exact cum le-am invatat. Eu voi sta sa scap turma…familia sa fie safe …asa le-am tot spus.

    • Eu cred ca ai ratat ocazia sa stai linistit o saptamana-doua.
      Spuneai ca vin rusii, plecau nevasta si copiii in refugiu si stateai si tu linistit, fara sa te frece la cap: ia paine, du gunoiul, bate covorul, du copiii la scoala etc etc.
      Dupa doua saptamani ii dadeai telefon: „Hai mamy acasa ca i-am batut.”

  6. @Reis „Asa ca mi-a disparut seara linistita…”

    Vezi dacă ai nevastă…eu aseară am golit liniștit o ulcică, două de vinișor după care am dormit tun până dimineață, nema televizor, internet, nimic. Liniște și pace, viață de burlac…:))

    În legătură cu timpul de care au nevoie ca s-o ia din loc…hai că 2 ore până ajung la unitate treacă meargă, dar de ce 3 ore pentru pregătirea de marș?

    Poate ne spune colegu Alex din U.S. Army (că tot se supără pe mine deși chiar nu era cazul) care sunt timpii de alarmare în armata americană.

    • Alex e de la US Army sau US Marines ? Nu de alta da cred ca exista un fel de rivalitate intre ei, sa nu se supere omu daca il bagi la ailalti hehe.

      Timpii imi par foarte OK, adica e vorba de 3000 de militari adusi din tot judetu, de echiparea a peste 500 de masini (tancuri, blindate, camioane etc), cu toata logistica, munitia, verificari diverse, aranjarea in ordine etc etc

    • Gasesti pe net despre REDCON si DEFCON levels

      De ce 3 ore, pai: 1 ora sa faca o cheta sa adune ceva motorina de la neamuri prin oras, ca aia din unitate e prea diluata ca sa mai arda, 1 ora sa porneasca AROurile/TABurile/DACurile de cand era Ceauseasca femeie tanara si 1 ora ca sa impinga pana la poarta unitatilor toate AROurile/TABurile/DACurile care nu mai pornesc pt ca nu mai au motoare

      • Trebuie sa-ti spun ca nu mai esti la curent cu noutatile.
        Inca de cand eram eu MAC se trecuse la modernizari.
        Nu se mai impingeau decat ARO si TV-urile.
        Masinile mari erau trase de catre cele 2-3 DAC-uri care porneau din prima.

        • Fostu socru povestea ca la o alarma de genu trebuia sa porneasca un TAB numai ca…comandatul unitatii furase acumulatorii cu o zi inainte …

    • Sa pleci din CONUS (continental United States) si sa desfasori o brigada cu tot calabalacul intr-o alta parte a globului timpul este de 72 de ore pana cand intreaga brigada este in teatru de operatii.

  7. Trebuia de doua ori pe an sa se faca un asa exercitiu.
    Si al doilea cred ca stie cineva ca esti in avantaj cand esti in defensiva pregatita fata de cei in ofensiva care sunt descoperiti.Adica ar trebui pregatit si un sistem defensiv din timp in jurul oraselor, al intersectiilor de drumuri, poduri cai ferate, gari, etc….

    • castile ce model sunt? par a fi cele de pe timpul lui ceasca.

      • Da. Daca ai noroc sa ai capul mare sau sa fii mai falcos, arati ca-n desenele animate 🙂 ))) Uita-te la ei.

        • 🙂 )) a si spus cineva in video pe la sfarsit ceva despre cei 3

          • Doamne ce fete au aia 3 + comandantul! Sa nu vada ungurii materialul asta, ca fac misto de noi o luna neintrerupt! 🙂

            • astia nici in fata camerelor nu pot sa dea dovada macar de 1 gram de profesionalism , macar asa de fatada . la min 2:05 unu vb la telefon , il durea in brisca

              • la 2: 47 ala e cacat la cur , si e numai alarma . puteti sa fiti siguri ca ala o faca atac de cord la primu glont suierat deasupra capului si nu cred ca o sa fie numai el…

                • e transmitionist omul, nu combatant

                  • citeste ce ai scris si dati 2 palme si stai asa 2 min fara sa faci nimic , apoi mai citeste odata si daca nici dupa nu ti-ai dat seama mergi la culcare , n-ai nici o treaba cu armata

                    • mda…si eu te sfatuiesc sa vorbesti civilizat, sa citesti ce am spus, sa iti tragi un clont in cap si dupa sa imi dai si mie din coliva…
                      tu faci misto de soldatul respectiv, dar pun pariu ca daca tie ti-ar trece un glont pe la ureche ai face atac de cord inaintea lui…
                      vorba aia, vitejii se arata inainte si dupa razboi
                      treaba baiatului e sa stea cu niste casti pe urechi toata ziua, nu sa se bata cu vdv-ul
                      sunt tare curios daca ai avea aceeasi atitudine cu un vanator de munte sau un infanterist adevarat in fata…

        • Castile sunt „model romanesc” adica .. pardon belgian!!!
          Misto casti , stau bine pe cap. Reintroduse in 74 . Ca in anii 60 era casca sovietica .. cam cat ligheanul .

          Acu ca nu titi arata ..zdos cu casca pe cap.. asta este. Ca unii nu arata bine cu palaria pe cap, altii cu basca samd. (daca sunti curiosi . imi sat bine cu palarie , rau cu basca insa cu o sapca militara pe cap… ehe! cica am o mutra … … de ar trece leatu in ptr onor inainte fara ordin – daca as fi cadru. Si peste Prut unii au zis ca am un aer de Ohrana … )

          • Olandez nu belgian. Cele purtate de bietii transmisionisti care saracii nu intelegeau de ce trebuie ei sa fie filmati cand au colegi mult mai warlike si fiorosi sunt casti romanesti model 1973. Adica alea olandeze din al doilea razboi modificate putin dar nu foarte mult.
            Faptul ca poarta casti md. 73 arata inca odata ca baietii nu erau trupe de linia 1. Md. 73 mai poarta marina artileria si altii care sunt prezumati a nu ajunge sub focul inamic. In A-stan si Iraq baietii nostri au avut casti „americane”

            Pana la urma nenii aia cu burtica nu tre sa fie Rambo ci sa si faca munca de transmisiuni. PR ul armatei la faza asta a fost zero dar parca nea Dusa reuseste sa fie penibil orice ar face.

    • Moama ce circoteca 🙂

      E un aurolac in spatele aurolacului sef care-i tine spotul de lanterna in fatza sa nu scape ala in vreun canal presupun la 0:29
      La 1:22 cum ai sta lu ala inaltu casca pe varful capului 🙂 🙂 e priceless
      Ala din dreapta la 1:31 e bucatarul? ca e cam gras
      Cam batrani si cam burtosi, pe langa ca-s echipati vai mama lor…mai bine nu-i dau la TV ca strica moralul

      „castile ce model sunt? par a fi cele de pe timpul lui ceasca”
      pai aia baza inzestrarii, de pe timpu lu ceasca e tot ce mai misca, cu ceva modernizari

      • normal ca pe unii ii apuca 90 de ani pe acolo daca fac recrutari odata la secol si atunci iau 2……..

        • Si in armata poti organiza oamenii dupa varsta.
          Toti sunt necesari dar trebuie limite de varsta in regulament.
          Sofer de tab, camion merge. Aprovizionare iar merge. Mecanic la reparatii iar merge chiar e necesar sa ai experienta.
          Da nu la infanterie unde trebuie sa alergi si sa ai conditie fizica.

      • E o unitate de transmisiuni nu de vanatori de munte. Astia stau cu curul pe scaun si cu castile pe urechi, de unde conditie fizica ?
        N-ati vazut cand raportau ca au pregatit trei radiorelee, doua Harris, un Panther si ARO-uri pentru comandant ?
        Rautaciosilor ! 🙂 ))))

    • Doamne in ce hal sunt… acum sa-mi fie cu iertare, sunt convins ca nu-s toti asa, sunt om realist si nu mi-am imaginat niciodata ca toti soldatii sunt sau ar trebui sa fie fiorosi, musculosi, etc… dar avand in vedere ce se vede in clipul ala, ai impresia ca 2/3 din infanteristi sunt pe la 40 de ani si au 100 kg, nu in sensul de bine facut ci in sensul de slab cu burta si mustata. Combinat cu casti de otel model 1950 si ranitele alea model 1930 nu da bine, nu da bine deloc !!!!

      Poate va aparea cineva sa spuna ca ranitele alea sunt bune, solide, ca s-ar duce oricand si oriunde cu ele, ca sunt mai bine decat modelele din ziua de azi etc, ca am cunoscut cativa d’astia personal. Cine sustine asa ceva poate sa se ia la intrecere cu mine, 7 zile (x24 ore…) o traversare a unui lant muntos mare, pe vreme proasta sau pe timp de iarna, cu 20 kg in ranita, el sa care prostia aia din anii ’30, aia „trainica” si eu cu un model modern. Sa vedem care-si rupe spatele, sau mai degraba, care ajunge la finish.

      • Cauciucurile la camioane sunt noi. Proaspat vopsite si masinile spalate. Un comandant are casca de otel care nu mai sunt bune, trebuie de kevlar – deci in caz de razbel la noi o sa fie la fel ca la ucrainieni adica donatii ca sa luam echipament la soldatii nostri.
        Gen Ciuca a pierdut (deja) cea mai importanta lupta – lupta cu kilogramele in plus. Sincer sa fiu eu nu am incredere in oamenii care nu sunt in stare sa se controleze cu mancarea. Eu personal la cat de ocupat sunt fac eforturi sa imi tin greutate sub control, deci se poate… Baiatul ala cu mustata din spate e o caricatura, eu nu cred ca poate sa alerge 50m cu echipamentul ala pe el fara sa faca un atac de cord.
        Ranitele sunt OK, va asigur ca AKMurile alea sunt o problema mult mai grava decat ranitele. La nici unul din soldati nu am vazut echipamentul de comunicare, presupun ca nu au – deci iara o sa fie cumparat de voluntari.

        • LionHeart, ce l-ai nimerit pe „baiatul ala cu mustata din spate” ca nu poate sa alerge nici 50 m. Are doar vreo 30 de ani de meserie numai prin locuri caldute cum ar fi Batalionul 404. A facut marsuri cat pentru doua vieti.
          Generalul Ciuca nu este vreun Stanley McChrystal, dar nici Norman Schwarzkopf nu era.

          • Ciuca nu a trecut pe la fostul batalion de cercetare diversiune 404 cu bazala Buzau.Omul asta este de meserie infanterist si a activat o vreme intrun batalion de cercetare al trupelor terestre, probabil infanteristi cercetasi care folosesc TAB-uri pentru deplasare.
            http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Politica/Nicolae+Ciuca+noul+sef+al+Statului+Major+al+Armatei

            • Vlad se referea la gen. Lucian Foca (vezi la comentariile de mai jos, e o poza pusa de mine)..si gandeste-te de ce e in uniforma albastra, de general…parasutist…de cercetare.

            • LionHeart zicea de „baiatul ala cu mustata din spate”. Vezi vreo mustata la Ciuca?
              In prealabil orice ofiter cercetas sau parasutist este implicit infanterist, probabil prin „infanteristi cercetasi” te referi la cercetasii din subunitatile de cercetare la contact (auto).
              Un ofiter care face cursul de comandanti companii cercetare este cercetas. Punct.

          • stiu baietii care comenteaza pe aici ce este batalionul 404?
            le recomand sa nu ma comenteze de mustacios ca nimeni de aici nu stie ce poate omul!!!
            Batalionul 404 e ELITA!!!

          • Tatal meu e geolog si cand eram mai tinar mergeam cu el pe munte sa strangem probe ca sa le analizeze. Te asigur ca daca mergi 20km pe zi (nu alergat cum ar trebui astia sa se antreneze) cu un rucsac de 20-30kg in spinare timp de 2 saptamini nu ai burta de loc. Inca odata, vorbesc din experienta proprie, nu ce am vazut la TV. Asa ca lasa-ma ca a facut el marsuri fara numar (nu neg ca nu a facut la viata lui, doamne fereste) cand era tinar (cum eram eu cand bateam muntii patriei) noi vorbim de acum …
            NOTA: in ziua de azi eu cand merg la sala dupa 2km de alergat ma prabusesc si nu am burta la baiatul ala. Pune-i o ranita in spinare si nu face 1km in pas alergator…

            • LionHeart, tu esti un baiat istet, dar de mule ori te arunci fara plasa in comentarii. Nu se compara o plimbare pe munte cu un mars, daca le-ai fi facut pe amandoua, ai cunoaste diferenta.
              Daca ai face o tura cu mustaciosul pe munte, ai avea nevoie o saptamana de terapie intensiva. Iti garantez ca nu te tii de el nici o jumatate de ora.
              Doi, PMul respectiv este unul foarte bun, poate cei care trag la airsoft sau la balci au nevoie de scule mai noi, cine stie meserie isi face treaba foarte bine si fara optica.

        • Cui ii pasa cu tu iti tii greutatea sub control? Pentru noi, ramai doar tipul ala care face misto de doi dintre cei mai respectati si mai capabili generali romani.

        • lion heart mi-e teama ca la noi o sa fie ca-n georgia , dupa 3 zile nu mai faceti donatii ca nu mai e cazul suntem deja istorie .

    • @ M.C

      Bro, u made my day :)))))) Tulai Doamnie, da` ce vajnici is flacaii :)))) Mda, amu` lasand deoparte lacrimile (provocate de ras), se poate lesne observa ca echipamentul soldatului roman este traditional, neschimbandu-se inca de la aparitia armiei nostre, respectiv din pleistocenu` timpuriu.
      Domnu` comandat al unitatii este imbracat „À la carte”, in timp ce poolimea e vai de viata ei…. 🙁 mde, la vremuri noi, aceleasi mentalitati feudale…
      Pe cei care si-au ratacit privirea printre detaliile delicios de adipoase ale abdomenului perfect (dez)echilibrat al soldatului roman, ii sfatuiesc sa deruleze clipul pana la minutul 2.00 unde pot observa un remarcabil detaliu: un LACAT pus pe rezervoru` gipanului :)))))))) Probabil ca respectiva cheita constituie secret militar si este pazita cu strasnicie si evlavie de catre comandat 😀

    • Asta confirma ce va tot spuneam, ca nu au suficient echipament nou (casti, combinezoane, bocanci, ranite, veste) nici pentru militarii activi, ce sa mai vorbim de moblizarea rezervistilor…

      • din cate am vazut doar baietii care merg prin TO si principalele unitati combatante au echipamentul la un standart, adica fara n modele de casti si veste diferite…la unitatile de sprijin, au ramas ca pe vremea lui ceasca

      • @ Marius

        Marius-san, `geaba ne spui noua cate-n luna si-n stele ca nu noi suntem (f)actori decizionali in armia romana 🙁 Personal, mi se pare de un prost gust grobian – aproape manelist – gestul testoasei aleia mustacioase (prezenta in clipul indelung analizat si discutat) care apare la o inshpectie de lupta imbracat „a la carte”, in timp ce restu` fraierilor sunt vai de mama lor 🙁
        E ca si cum ai face gratar in curtea unei manastiri, in Vinerea Neagra…….

        • Jimmy, la alarma iti iei echipamentul „care este” si cu el iesi. „Testoasa mustacioasa” este comandantul diviziei, echipamentul acela il are, cu el a iesit.

          • @ Vlad

            Salutare! 🙂 Bro, felicitari tie si lui Alex US Navy pt captivanta / fascinanta discutie avuta pe tema pregatirii militarilor francezi vs colegii lor germani 🙂 A fost o placere sa va citesc !
            Amu`, beac in bisnis, io nu l-am subapreciat pe mustaciosul reptilian ci doar mi s-a parut teribil de disgratios contrastul dintre echipamentul sau si cel al celorlalti…. Atat 🙂

            • Salut, nu este vina lui ca in dotare mai exista echipament de pe vremea comunismului. Si nu este vorba despre un contopist care a tocit scaunele si nu stie sa-si puna nici vesta, este un ofiter de elita, plecat de la firul ierbii in cadrul Batalionului 404 de la Buzau.

  8. Am observat o singura vesta pe un soldat si nu stiu daca este antiglont, casti de otel, nu veste antiglont si tactice, nu ochelari protectie (goggles), nu cotiere/genunchere sI altele ce tin de minimul necesar. Nu mai vb. de night vision si drone, caci sunt scumpe.
    Totusi incep instructia, este mai mult decat nimic ceea ce se facea pana recent. Poate se trezeste cine trebuie la realitate. ( Sa speram! )

  9. La Focșani se știa de o săptămână că va fi exercițiu cu deplasare. S-au anulat permisii, concedii și medicalele care nu erau inconștienți în pat.

  10. fix acum doua minute au dat alarma anti-aeriana la mine in localitate 🙂 si sunt aproape de bucuresti…in toata tara se fac verificari

  11. Titlu epocal in Libertatea: „Armata romana isi arata muschii ! Ne pregatim de razboi? ”
    Din ce am vazut la tv, armata pare sa-si fi aratat burtile 🙂 ))))

    • homalaii de la libertatea atata stiu „ne pregatim de razboi?!?!?!soc, soc, flash flash”

    • Lasa draga ca sa zic asa au varsta legala ptr burta si chiar ptr budihan.

      Da vazusi degeneratiile noi ?! Nu zic ca la 25 ani poarta deja burta „frumos rotunjita” ba chiar „agatatoare” ca asparagusul INSA ce ma scarbeste este fularul de osanza care le ingreuneaza porcin gusile.. cred ca ar trebui interzisa reclama la bere si ca berea sa se vanda numa celor trecuti de 30 de ani (generatia mea bea vin si tarie asa ca gusile nu erau la ordinea zilei . iar burtile erau ori lipsa opri mai moderate decat azi) Sper ca inc afac dragoste ca mosii si nu numa pe virtual

    • Asta-i vax,sa fi vazut titlu tzapan la realitatea lu ghita ciobanu ,,americanii au umplut Romania cu armament,, pana la urma era vorba de 12 A10 sosite la Campia Turzii pentru antrenament.

  12. imi place ca toata lumea a inceput sa judece niste oameni, care pana la urma sunt soldati romani si o sa moara pentru tara asta mai repede decat orice hipster/ecologist/”uniti salvam”/manelist si ce alte categorii de suboameni mai exista in tara asta
    omul e transmitionist, ce face nu presupune cine stie ce efort fizic si dobitocii ii filmeaza ca sa ne arate vezi Doamne ce jalnica e armata romana…sunt mii de poze cu soldati romani care se antreneaza cu americanii, dupa standardele lor, si nimeni nu ii lauda…gata, au filmat trei insi de la transmisiuni, gata…asta e soldatul roman…si mai apar si diversionisti cu ocazia asta…frumos asa

    • nu tre sa te ambalezi asa , nu am facut decat sa te corectez si da-mi voie sa te citez ” e transmitionist omul, nu combatant ” , in esenta toti cei care lucreaza in armata sunt combatanti in caz de razboi . problema care se pune e ca multi merg in armata desi n-au nici o treaba cu ea . pune-i sa dea niste teste fizice si iti garantez ca jumate din unitatea aia nu le trec . pt informatia ta am facut armata la vm predeal .si lasa-ma cu prostiile tale , am vazut ” infanteristi ” cu 2 contracte care nu stiau sa puna mitraliera pe afet

      *spam Flanker-Liubliu-Florin-flo2…etc

      • sunt multi pe pile, dar majoritatea intra in urma unor teste destul de grele…la academia tehnica militara, nu aia a fortelor terestre, daca nu faci 2 km in 8 minute nu prea intrii…si la atm sunt exact informaticienii si transmitionistii…

  13. Adevarat ca imaginile au fost memorabile , se vede cu ochiul liber ca sunt de la aprovizionare si transmisiuni , iar seful lor colonelul cu casca aia pe varful capului este miezul filmarii , si la transmisiuni se alerga la greu cu statia in spate , baieteii aia la pubertate si cu burtile lasate nu cred ca au alergat in viata lor cu statia in spate , sa avem o minima decenta fratilor aia nu erau soldati erau deja pensionari la 25-maxim 30 ani , eu am bagat de-mi sareau capacele pe nas cu NBC pe mine si astia o ard relax cu burta mare , deja sunt penibili prea mincati prea odihniti nu este bine deloc

    • omul zice „batalionul 47, comunicatii si informatica”, deci nu alearga ei cu statiile in spinare pe camp, si mai si filmeaza statiile, deci nu sunt statii care se cara in spinare pe campul de lupta…baietii stau frumos, in masini, la o distanta sigura de lupta…

      • @ vioniribu

        Vio(rele), lasand patima deoparte si vb cat se poate de sincer si lucid, iti pot spune ca atatia burtosi pe m² n-am vazut nici in reclamele la bere, bro 🙁 Nu ma-ndoiesc ca sub cashchetele alea de 2 lei si 10 bani nu s-ar afla si mult creier, doar ca exista niste limite ale decentei si niste teste fizice pe care onor domniile lor, transmisionistii, ar trebui sa le sustina. Motivul? Intr-o situatie de lupta s-ar putea sa fii nevoit sa abandonezi echipamentul si sa te retragi vreo 2-3 km mai la vale, in pas alergator, ca sa nu te captureze VDV-ul. Ii vezi pe „burgerii” aia alergand 2-3 km??? Io nu prea……

        • @jimmy am inteles care e situatia, si da, intr-adevar acei oameni poate nu mai sunt capabili sa alerge 2-3km(desi am mai spus, pentru admitere la academie se dau 2km, pe care trebuie sa ii faci cam in 8 minute, adica cel putin la admitere aveau o conditie fizica buna…dupa aceea este vina superiorilor ca nu i-au pus sa mentina un standard)…dar chiar ma deranjeaza cand se generalizeaza imaginea a trei transmisionisti mai accidentati la toata armata…

          • @ Vioniribu te superi ca pt trei oameni se generalizeaza la toti ?!
            Amu fo 20 de ani cand facu i armata si avuram inspectia comisiei de la Statul Major al Trupelor de Parasutisti sa vada daca am fost instruiti asa cum se cerea dupa cele fo 6 luni la una din sedinte un lent colonel a intrebat un soldat cum e compusa PA ul mod 86 , ala a uitat fo doua piese si atunci a intrebat cine tie comandant de grupa si iesit plutonierul respectiv (era gras , daca se enerva se balbaia era placerea noastra sa l scoatem din sarite ) si l a pus acel superior sa zica arma a fost dezastru, mai ceva decat fostul soldat intrebat . A facut colonelu niste ochi , apoi a intrebat un alt soldat . Asta a stiut o tzais . Dar pt respectiva faza cu plutonieru bateria a luat nesatisfacator la sedinta respectiva !
            s a vorbit dupa acea in tot batalonu de faza respectiva !!! Capitanul saracu si a luat un refec pt asta . Si ce a patit ala a luat cel mai slab punctaj la sf anului cand dadeau ei niste teste . Pe alea fizice nu le a dat ca isi luase liber 3 zile in perioada cand se asteptau respectivele ! A fost deaajuns unul ca pice restul ?! a fost . Si inca ceva te superi degeaba pt asa faceau si ei pt un soldat si o greseala pedeapseau o companie intreaga ! Deci cum e cu generalizarea ?!!!!

    • Ce sa zic? Acum douazeci si ceva de ani, cand eram MAC, nu era decat un gras in unitate. Nici macar maistrii militari, cei cu partea de electronica, mai batranei, nu erau ca astia.
      Faceam pregatire fizica la greu cu bibanii. Ture de teren cu ranita cu nisip, alergare cu R-105 in spate, alergare in teren variat, alergare cu om in spinare, pista cu obstacole.
      Nu stiu cum au reusit sa se „expandeze” in halul asta.

      • „Faceam pregatire fizica la greu cu bibanii. Ture de teren cu ranita cu nisip, alergare cu R-105 in spate, alergare in teren variat, alergare cu om in spinare, pista cu obstacole.” Mai la un cules de cartofi, de pus ciment la baraj si la batut porumbul prin sate. 🙂
        Chiar daca poate soldatii erau mai bine pregatiti fizic, acum armata romana este mult mai organizata.

        • Partea cu cules cartofi si turnat beton la pasajul Lujerului am facut-o inainte de 89, cand am facut armata.
          Ce-ti spun eu este de prin 92, cand eram MAC. Nu aveam astfel de burtosi in unitate, nici macar printre cadrele mai in varsta, in niciun caz printre MACi. Aveam un sigur gras (plutonier) dar si ala era patrat nu rotund 🙂 ))))

  14. Daca asta a fost exercitiu de alarmare prin surprindere inseamna ca toti romanii sunt la origine unguri. O alta bataie de joc pt „imaginea” armatei, continuam sa ne mintim singuri.
    Jenant, „soldatii” pozau de parca erau dive la vreo emisiune pentru prosti. Se observa cu ochiul liber ca totul era pe scenariu, spalsera pana si pneurile amaratului ala de DAC 6×6.
    Eu i-as fi luat la palme! Pe vaca de Dusa l-as fi luat la suturi!

    • O punere in scena facuta de idioti. Cred ca, inainte de Dusa si de „localnici”, ar merita luata la suturi echipa care se ocupa de imagine publica in MApN.
      O unitate de transmisiuni pe langa faptul ca oamenii nu arata ca FOS, nu are nimic interesant (pentru bizonime) de aratat ca tehnica (niste dube mari sau niste SUV-uri cu geamuri fumurii.
      In plus unitatile de transmisiuni au efective foarte mici: 2-3 oameni la autostatiile mici, 3-4 oameni la cele medii si mari. Nici macar n-ai pe cine sa aliniezi la alarma.
      Chiar si pe vremea lui Ceasca, cu tehnica mai veche si greoaie, eram ditamai regimentul de transmisiuni, cu 5 batalioane, o companie auxiliara si pluton de transport, pana in 600 de oameni.
      Compania de transmisiuni (a mea) avea intre 30 si 35 de oameni, cu tot cu cadrele militare, nici cat un pluton NATO.
      Va dati seama ca acum, cand s-a modernizat si miniaturizat tehnica de transmisiuni, nu ai suficienti sa-i aliniezi de-o revista de front.

      Daca doreau sa faca o miscare de imagine adevarata, filmau la un batalion de infanterie, cu Jderi, la batalionul de tancuri de la Galati, la cel de artilerie de la Braila, la bat. LAROM de la Focsani.
      Au facut miscarea ca un cur.

      • „O punere in scena facuta de idioti”

        Exact. Dacă nu cumva chiar cu malițizitate premeditată, această punere în scenă…

        Am făcut armata la Transmiuni, leat ’98, am prins ultima mineriadă și începutul bombardării Yugoslaviei, știu ce înseamnă stresul și incertitudinea unei alarme așa că eu nu rîd de loc de acei militari transmisioniști. Cu sau fără burtă…

      • Corect, trebuiau sa filmeze in alta parte.

      • Exact! Asta trebuia sa fie o miscare de PR – a iesit o chestie absolut penibila. Adica daca vrei sa arati poporului cum e armata romana nu filmezi doar o unitate de transmisiuni si infformatica. Te duci la Jderi Bizoni cercetare etc. Dar asta e prea greu pt Dusa. E imaginea lui dar se pare ca nu intelege conceptul de Public Relations. Pacat.

      • la focsani,MLI urile treceau la gata la ora 10,iar alarma s-a dat la18. ce m-a mirat a fost ca nu au fost transportate pe platforme,ci au mers pe senile,in coloana, vre-o 10-12+2 med-vac. a iesit lumea in strada,pe la porti,sa vada,datorita zgomotului.

    • TRIST…foarte trist….

      sunt un nimeni in drum…nu am facut armata si-mi pare RAU si nu ma bucur….

      multe din cate stiu despre ARMATA ROMANA de aici le stiu, prea putzin de pe net, si, va multumesc in gand in fiece zi pt ce faceti….

      nu-mi place sa rad de oameni sub nici o forma, de raul si prostia unora…

      si totusi… daca nu radem cu lacrimi… vom fi tristi, foarte tristi… si vom cadea intr-o mare depresie….nema sansa in fata ursului din est…cu toate ca si ei sunt vai mama lor… ne uitam un pic pe net si radem…tot cu lacrimi….

      am o speranta: asa cum voi sa zicem ca sunteti prin netul si mass-media romanesti, eu cred si simt ca in ARMATA exista ELITE ADEVARATE si SOLDATI ADEVARATI…

      as fi vrut CEVA STIRI despre CE TEHNICA GREA AU DEPLASAT americanii/britaniicii pe aici pt „ezercitii”…. asa, orientativ: 100 tancuri, 100 blindate si 100 tunuri de 155….ceva de genu….

  15. Stau si ma minunez de mistocariile unora dintre voi ; de unde stiti mai ****** gradul de profesionalism al militarilor transmisionisti din filmulet ? Rolul lor intr-o armata nu are legatura cu forta fizica bruta ci rapiditatea cu care prelucreaza informatiile .Pun pariu ca n-ati ajunge la nivelul lor nici daca ati practica zi de zi timp de un deceniu.;La pus etichete sunteti primii ,credeti ca echipamentul ala perimat le foloseste militarilor care stau in statiile radar pe scaun si in fata computerului ?

    • Bai baiatule mai usor cu jignirile ca nu este loc relaxeazate nu de alta dar faci atac cerebral la ce cuvinte folosesti , aici se discuta ca transmisionist nu inseamna sa stai cu curul pe scaun mereu si sa nu ai macar un minim de pregatire fizica , sunt situati cand si transmisionistul trebuie sa alerge km si sa traga cu armamentul din dotare

    • @gefreiter
      Lasa ca stii tu cat de profesionisti suntem noi …

      In alta ordine de idei imaginea per ansamblu care se desprinde din filmuletul ala e jalnica. Pur si simplu jalnica, parca suntem o natiune de degenerati. Pe bune, unu e gras de crapa uniforma pe el, altul are o burta de zici ca are ciroza, soldatii seamana cu Stan si Bran, ministrul pare sa aiba cancer in stare terminala (daca va uitati la saracul Dusa o sa vedeti ca e cam galben, sigur omul are o problema de sanatate, nu vreau sa rad de el ca asta nu e o chestie de ras). De echipament ce sa mai vorbim…casti vechi de 50 de ani, nu au de loc echipament individual de comunicatii, AKMuri de vreo 40 de ani si alea…pur si simplu jalnic.
      Problema sa stiti ca nu e la soldati ci la generali. Ca generalii trebuie sa puna parul pe subordonati ca sa se antreneze. Baietii aia in loc sa stea la soare pot sa alerge pe campii si sa se antreneze etc.

      • @lionheart ai spus bine…imaginea care se desprinde din ACEL filmulet…

        am mai spus-o, exista zeci de materiale care arata profesionalismul soldatilor romani si nivelul lor de pregatire…si BAM, apare un filmulet in care arata trei indivizi, de la TRANSMISIUNI, ceva mai accidentati si gata…asta e armata romana…inteleg ca orice militar, indiferent de functie, ar trebui sa pastreze o anumita conditie fizica…dar pana la urma baietii aia au si spus cu ce lucreaza, adica nu cu statii pe care le cara in spinare, si toata ziua stau pe scaune, nu baga marsuri fortate…

        dar asa va place, sa selectati doar ce va convine…uite mie imi convine sa selectez filmuletele in care soldatii nostrii se antreneaza prin germania, filmuletele in care infanteria marian face desant alaturi de puscasii marini, filumeletele in care parasutistii romani sar cot la cot cu cei americani, filmuletele in care tancurile romanesti se antreneaza alaturi de cele americane…fiecare face ce vrea

        sincer sunt dezamagit ca sunt aproape singurul care ia aparare soldatilor…
        @gefreiter a incercat si el ceva, dar mai mult rau a facut cu limbajul ala

        • Man, nu noi am selectat filmuletul ci tembelii de la comunicare de la MApN au bagat presa intr-o unitate de transmisiuni, cu oameni de linia a doua, cu tehnica nespsectaculoasa si cu efective foarte reduse. AM zis mai sus ca puteau sa faca miscarea la unitati de infanterie, tancuri, artilerie, LAROM.
          Au facut un cacat.
          Asta nu scuza forma fizica jalnica a transmisionistilor.
          Cand faceam armata era o vorba: „Restrictii la comunicatii si camuflaj ca, daca-ti bombardeaza statia si scapi cu viata, te varsa la infanterie.”
          Ii vezi pe astia alergand cu plutonul de infanterie?

        • domnule vionribu…chiar te rog…poate sunt in asentimentul multora : pune domne ceva frumos: sa vad Armata Romana in actiune Adevarata… sa moara „prietenii” ca nu e chiar asa nasol…
          si daca TOTUSI…undeva candva actioneaza „cartite” sau „conserve” a caror „mic rol” este sa DESCURAJEZE POPULATIA…care si asa e cu moralul la pamant , sub toate aspectele…

          mi-ar face tare bine sa vad niste LARO-uri in mare actiune sau niste SOIMI tragand in tot ce misca cu PRND(asa le zice parca…
          pt profesionisti poate e vax…da la noi „astilalti” ne-ar face tare bine !
          poate ar fi trebuit SuperMan-ii aia din Afganistan prezentati mai pe larg cu ce fac acolo…acolo nu e deloc joaca….
          as vrea sa vad undeva pe Litoral o padure de tunuri si LAROM indreptate spre MARE…si sa le vad tragand pana nu se mai vede nimik decat fum si foc….si exploziile in larg….
          stiu ca „pot sa ma joc singur pe youtube”….
          si totusi, voi cei de aici, sigur stiti niste chestii faine bune de pus aici pt ridicat moralul cu adevarat…multam….

    • @Gefreiter
      Prietene, unii chiar am facut armata la transmisiuni (eu la R48) si stim foarte bine care e nivelul de pregatire de specialitate asa ca un te mai trezi vorbind.
      Aici se discuta despre modul cum se prezinta, cu burti si gusi de pocnesc hainele pe ei. Am scris mai sus ca, in perioada cand am fost MAC, acum vreo 20 de ani, nu exista decat un gras in toata unitatea. Toata lumea avea program de pregatire fizica, nu doar noi, MAC-ii care alergam cu bibanii.

      Ti-ai pus intrebarea ce fac astia daca trebuie sa se ingroape cu DAC-ul in teren? Trebuie sa sapi groapa de 1,80 sa intre camionul in ea, plus 0,5m stanga-dreapta, plus rampa de coborare de 7m.
      Astia fac infarct de la lopata. Ar fi de ras daca n-ar fi de plans.

    • Nivelul meu personal si cel al colegilor cu care lucrez este ca intervenim si rezolvam situatia atunci cand echipe multinationale, de multe ori de pe mai multe continente, nu reusesc.

      Noi reusim, de fiecare data.

      Asa ca fraza ta cum ca n-am ajunge la nivelor unor transmisionisti din batalionul Cuca Macaii, Brigada Frunzaverde nici daca am practica zi de zi timp de un deceniu spune multe despre nivelul tau de inteligenta si de „profesionalism”, la fel ca si limbajul de mahala ordinara in care te-ai nascut si pe il folosesti.

      Asta pe langa faptul ca eu nu lucrez pe banii tai, ci tu lucrezi pe banii din taxele mele. Ai inteles, soldatzel ?

      Asa ca pentru nivelul tau de amator de 2 bani, care lucreaza o zi din 14 pe banii mei si se pensioneaza devreme, vezi-ti dracului de meseria ta si fa bine sa te pregatesti sa te duci la razboi, nu la gratare ! Iar cuvinte gen oligofren sa folosesti cu toata divizia de infanterie, tatii tai prin ADN.

  16. Apropo de clipul postat de M.C…
    Si fotografia „before”, cu cei de la Topraisar (infanteristi/combatanti), pe gen. Lucian Foca il recunoasteti usor dupa gabarit si mustata:
    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=782076101861854&set=gm.368438310021465&type=1&theater

  17. Unu a murit deja.
    A cazut din tren. *************************

  18. Si parerea mea e ca unii critica doar sa se afle in treaba, in genu samantarilor din tribune care ii criticau pe Hagi or pe Lacatus ca n-au dat pasa pe dreapta ci au driblat spre stanga, ori pe Iordanescu ca nu l-a bagat pe Mutu de la inceput.
    Sigur ca sunt si chestii de criticat, dar depinde si cat de bine o poti face si mai ales cum faci critica asta.
    Faptul ca unu pare un pic mai gras ori ca niste transmisionisti mai au castile vechi din otel si ranitele model vechi si de aici concluzia ca armata e varza si nu poate ala sa duca o statie radio in spate trei km mi se par copilarii, sa nu zic prostii.

    • Poate ca unii ar trebui sa citeasca toata fraza, nu doar pe diagonala:

      „acum sa-mi fie cu iertare, sunt convins ca nu-s toti asa, sunt om realist si nu mi-am imaginat niciodata ca toti soldatii sunt sau ar trebui sa fie fiorosi, musculosi, etc… dar avand in vedere ce se vede in clipul ala, ai impresia ca […]”

      de unde unii concluzioneaza ca „si de aici concluzia ca armata e varza si nu poate ala sa duca o statie radio in spate trei km mi se par copilarii, sa nu zic prostii.”

      E greu…

    • Radule eu personal as fi dorit sa vada o alarmare pe bune cu o echipa de filmare care sa astepte in unitate (infanterie, artilerie) si sa vad exact cum se misca, sa vad cum iese tehnica de lupta din remize, cum se incoloneaza, cu se formeaza esalonul in contratimp, as fi vrut sa vad TAB-uri iesind prin zidurile unitati ca sa se incadreze, as fi vrut sa vad unitatile de cercetare alarmate, in schimb am vazut un grup de „maimutoi” care pozau la presa, ba mai erau si atenti la indicatiile aluia de facea poza….
      As fi vrut sa vad autovehciule abandonate si trase pe dreapta de mecanic (imposibil sa fi functionat toate!!!), as fi vrut sa vad ceva real, transpiratie, un pic de dgringolada, o casca scapata pe jos, imbulzeala, nu circ cu Dusa pe post de dresor!
      Hai bre sa fim seriosi! Circ!!!!

      • Da, filmarea aia e cam aiurea. Din cate am inteles insa alarmarea s-a facut pe la ora 18, nu stiu Dusa cand a ajuns pe acolo, deci oamenii nu erau abia treziti din somn. Iar vizita tuturor oficialitatilor alea si probabil ciurda de ziaristi si nivelul aplicatiei i o fi stresat si pe militari un pic.

        In acelasi timp nu poti lasa tot felul de jurnalisti sa intre intr-o unitate militara, sa filmeze depozitu de munitii si ala de combustibil, sa inregistreze indicative si frecvente de comunicatii si alte asemenea.

        Nici nu poti judeca profesionalismul unor transmisionisti prin prisma castii din cap ori a ranitei din dotare, eu asta am vrut sa spun. Ca s-a facut un pic de circ televizat si nu s-a administrat mai profesionist (inclusiv pentru mass media) treaba asta, iarasi sunt de acord.
        Unele chestii sunt greu de schimbat, din pacate

        • Am zis eu ceva de casca si alte echipamente?! Nu-i vina militarilor ca nu au ce le trebuie, rusine trebuia sa-i fie lui Dusa! Militarul lupta cu ce-i pune la dispozitie tara sa, nu am nimic de reprosat din acest punct de vedere…

      • Cred ca mai deegraba au facut filmul si apoi ca O CONCLUZIE o sa apara ca adevaratii soldati sunt teriafianti si nu pot aparea la tv pentru a nu disturba cresterea si dezvoltarea copiilor ce se uita la tv.. 🙂

    • Armata e varza, mai putin cateva unitati in care se investeste suficient (bani si efort) pentru a putea pune si noi la dispozitia NATO niste forte pregatite si echipate la standarde acceptabile.

      Transmisionisti sau nu, sunt angajati pe baza de contract, asta e meseria lor, care cere conditie fizica peste medie.

      As fi curios sa vad ce rezultate au pe bune la tragerile cu armamentul de infanterie.

      Totusi vorbim de divizia care este considerata urmasa Armatei a 2a, care a luptat si in primul, si in al doilea Razboi Mondial.

  19. Filmulețul pus de Iulian Bunilă pe youtube e la mișto. Montajul e intenționat aranjat să arate lucrurile numai dintr-un anumit unghi…

  20. 1. Filmarea de mai sus este facuta la batalionul de comunicatii si transmisiuni al diviziei (cum au accentuat si mai multi colegi mai sus). Este o unitate de sprijin, nu de lupta, ei nu stau la contact cu inamicul.
    2. Daca unii dintre voi se asteapta ca niste transmisionisti sa fie la fel de bine echipati la nivel individual ca niste infanteristi, va inselati.
    3. In general infanteristii au conditie fizica mult mai buna decat transmisionistii. Marsurile pe care le baga infanteristii nu se compara cu ce fac transmisionistii.
    4. Cu echipamentul care se vede in imagini (casca „antiselfie” M 1973, ranita, PM) o sa fiti dotati si voi, cei care stiti armata de pe Youtube, in caz ca suna goarna. Deci continuati sa visati la sefeuri gen Merkava 4 si Abrams, cand la firul ierbii arde.
    5. In ruptul capului nu inteleg de ce au ales sa filmeze si acolo.

    • *cmunicatii si informatica

    • asta se intampla cand cei de la biroul de presa al mapn(sau cine se ocupa) sunt niste idioti si nu stiu sa ne „vanda” armata…trebuiau sa filmeze coloane de tancuri, tab-uri etc pe drum, militari in formatie etc etc..sa arate cat de cat a demonstratie de forta, sa arati crema armatei…nu o unitate de sprijin

      • aia care se ocupa de filmari la MAPN nici nu stiu daca au invatat sa se imbrace……probabil iau „spor” sa faca armata sa para total contrariu’ a ce spui tu

      • @vionibu…
        cum dom’le, încă nu ai realzita căcrema Armatei este onor dom’ministru, șeful SMG-ului și comdandantul Diviziei 2 Infanterie?
        Dacă acolo s-au dus să dea alarma, acolo a fost și presa… În rest, a punctat bine Vlad. Acolo era detașamentul precursor al batalionului de comunicații și informatică, și ăia pleacă să instaleze punctul de comandă al diviziei, nu pleacă la luptă, să moară pe brazdă cu inamicul de gît. Aia e treba pifanteriștilor.
        @ ERoul…
        eraule, ai zis bine, ACUM DOUĂJ cînd erai tu MAC și făceai instrucție cu bibanii…Acum, după dooj de ani de reforme, soldații/caporalii sunt cam rara avis prin cazărmi, iar activitatea principală este , cu oareșce excepții, serviciul de pază, și sectoarele. După activitățile astea nu prea ai cum să vezi soldați phisically fit…
        @ restul care se miră de cele 5 ore necesare pentru ieșire…
        Bănuiesc că nu vă așteptați ca armamaentul, muniția & celelalte materiale necesare să stea încărcate în camioane, și să aștepte să sune goarna. Stau și ele în siguranță în niște depozite, și durează pînă se încarcă în camioane…
        Părerea mea, hîc…

        • In mod normal, ministrul n-avea ce cauta in schema asta, dar la noi politicienii ies mot la orice taiat de panglica/festivitate/sezatoare, ca deh…
          Datul cu parerea si aflatul in treaba sunt la mare pret.
          Acum vad ca au inceput sa iasa si la alarme, este o premiera.

    • Un adevar este ca si daca ai muschi si arati ca superman poti manca bataie de la unii fara pregatire fizica cu doua conditii.
      1.Sa ai curaj
      2.Sa fii inteligent
      3.Sa ai dotare.
      Dar filmul a fost prost inspirat. Nu pleci la lupta cu auxiliarii ca sa ii arati primii. E ca si cum turcii pe vremuri in loc sa arate armata de spahii si ieniceri ar fi aratat armata de polonice si cazane de mancare.
      O mare gafa, desi oamenii aceia poate sunt foarte buni specialisti.

  21. Ma bag si eu cu cateva comentarii>
    1 . nu e normal ca eu civil sa am echipament militar mai bun ca unul care e profesionist, de la casca, genunchiere, rucsac, lanterna tactica, uniforma de vara, iarna etc etc etc / asta descalifica armata romana.
    2. eu ca civil incerc sa nu am burta, sa nu mananc ca prostul in schimb vad ca o parte a armatei in frunte cu D/ul Ciuca arata cu surplus in greutate / lucru care iara descalifica armata
    3. nu ma intereseaza ca sunt la transmisiuni si stau la calculator si la monitoare, ei trebuie sa reuseasca sa aiba o conditie fizica buna ptr ca si mintea sa functioneze mai bine….altfel gandesti cand vii de la sala sau innot si altfel gandsti dupa ce ai mancat 2 miei l amasa de Pasti…asta nu ma poate contrazice nimeni
    4. militarii au spitale dedicate ptr. ei, nu le/a spus nutritionistul ca ar trebui sa mai dea jos burta?
    5. toti militarii reprezinta imaginea armatei romane deci ar trebui sa stie ca atunci cand se prezinta in fata camerelor de luat vederi ei spun tot despre imaginea armatei / nu e normal sa vina cu casti de otel cand ar trebui sa aiba de kevlar – daca nu au sa isi cumpere asa cum mi/am luat si eu.
    6. pe front esti pus in niste situatii la limita ca tu nu iti poti permite sa te eschivezi si sa inventezi motive, daca ala a murit ca a dormit sa-i fie tarana usoara …dar asta nu inseamna ca nu pot sa imi pun semne de intrebare cum de a murit la un simplu exercitiu ….inca 2 exercitii si ne mor toti soldatii ce naiba
    7. cineva a intrebat timpi de reactie in alte tari…in legiunea franceza este 2 ore dar aia si stau in garnizoare nu trebuie sa/ i cheme de acasa …2 ore decand se da alarma si se iese pe poarta

    • 1. De acord cu tine! Insa, cei de la transmisiuni rar daca vad vreun inamic, iar achizitiile de protectie (vesta antiglont, casca s.a.m.d) se fac pentru partea armatei care cu adevarat este facuta pentru a lupta – infanteria adevarata nu unitati de sprijin.
      2. Intr-adevar in armata noastra nu prea mai exista profesionalisti, intrucat noi nu avem verificari fizice, iar cei de la USMC, chiar daca sunt diplomati tot au un test pe an. 🙂
      3. Chiar daca cei din video arata de parca trebuiau ei sa fie taiati la Paste 🙂 mai avem si alte unitati de elita, precum vantorii de munte care cu adevarat arata ca niste soldati profesionisti. Deci nu trebuie ca inmediat sa generalizam.

      Vazand commentariile de pe blog, sti ce cuvant se potriveste cel mai bine ca sa descrii societatea Romaniei?

      • Comentez”cei de la transmisiuni rar daca vad vre-un inamic”
        Nu e asa ,trebuie sa tragi cabluri de comunicatii si dai nas in nas noaptea cu cercetarea inamica.

    • Nu, nu este deloc normal. Tu insa ai impresia ca militarii sunt multumiti cu dotarea? Crezi ca este o placere sa faci un mars cu ranita aia care mai ales vara dupa ce transpiri putin iti freaca umerii ca smirghelul? Si bine ca n-au filmat bidoanele de apa si restul angaralelor cu care te doteaza patria recunoscatoare.
      Sunt unii militari care investesc din banii lor in echipament, altii insa nu isi permit pentru ca nu au destui.
      Nu mai compara legiunea cu un batalion de transmisiuni ca sunt lucruri din universuri paralele.
      Nutritionist? Hahaha, you’ve made my day.

      • @ Vlad , bineinteles ca sant multumiti cu dotarea pe care o au , altfel ar fi ridicat vocea , si ar fi pus presiune pe politruci si pe generali de paie !!!
        si nu mai incerca sa ii aperi, incepand de la general ( salariu gras ,caldura pensie buna. ) pana la soldat , care este intersat doar sa frece menta si sa ia salariul in fiecare luna , asta este realitatea in armata romana !!!
        si astia sant militari sa apere tara !!! carne de tun !

    • Alo, las o mai moale cu Legiunea „franceza” Straina, si cu 2 ore ale tale, mulțumim!

  22. Luni am vazut langa Tarlungeni jud Brasov, 5-6 elicoptere in fornatie. Nu mi-am dat seama ce sunt, probabil pume, dar aveau ceea ce mi s-a parut a fi 2 rezervoare suplimentare mari in ambele parti.

  23. Pai sa stiti ca daca vine …..baubau eu nu ma duc sa lupt comandat de conserve din armata cu impresii d maresali…ma duc sa lupt alaturi de voi …il luam pe buzu cu noi care o sa ne zica tot timpul …v/am spus eu , v/am spus eu ca asa o sa se intample….cu Eroul bula sef de pluton daca vreti dar eu sigur nu ma duc sa fiu condus de cretini cu sunca cat 3 degete pe creier….

    • eu ma imbrac in popa si ma duc in teritoriu inamic 🙂 )

      • si va tin la curent ce misca 🙂

        • Da M.C. , stai ca iti cumpar si o cadelnita sa spui inamicului ca esti acolo detasat pe teren de Mitropolia Moscovei….si pe sub sutana sa ai o statie de emisie receptie…

          • @Radu
            Iti dau eu raspunsul la intrebarea pe care am pus-o mai sus despre societatea Romaniei.
            Este o bascalie. Exact ceea ce faceti si voi doi aici.

            • daca plangeam nu mai exista blog-u’…

            • Pai Mr.X , bascalia e o forma de protectie a mintii in fata unor situatii de bun simt care nu sunt rezolvate in mod corespunzator ci dimpotriva, rezolvarea se face nepardonabil de prost. Asta e bascalia.
              E o protectia a mea si altora de pe forum sa nu o ia razna sau sa nu fie internati la Iasi la Socola ….atata doar. Cand vezi atata delasare in societate, lipsa legii, minciuna pe fata, saracie, etc, etc…faci bascalie.
              mai poti face altceva? Inclusiv la ce am facut eu cu MC?

              • Si referitor la ce am zis eu cu Eroul Bula sef de pluton…nu e deloc bascalie. Am fost extrem de sincer. Daaca incepe ceva….eu formez cu voi si cu cati baietii ni se alatura trupe de voluntari dar condusi de cineva profi nu de generali cu 6 sunci de grasime pe burta si pe creier.
                Ai vazut cate stiu baietii de pe forum..GMT, Erolul Bula, Razvan, Dany, Buzu, Sharky, Floryn, Lion heart etc . prefer cu voi sa merg decat cu comandanti care habar nu au ce vorbesc.

                • Vin și eu cu voi, acum să negociem cu Alex USMC dacă vine să ne conducă? 🙂

                • @radu
                  Eu am spus de bascalie doar ca sa va incurajez! 🙂
                  Si o sa ma alatur si eu voua dar dupa ce termin facultatea si dupa planuiesc sa merg la programul de recrutare al FOS.

                • Rar mi-a fost dat sa vad o gandire atat de tembela. Tu pleci din start de la ideea ca ofiterii sunt niste conserve iar ceilalti care comenteaza pe forum sunt „profi”. Tu n-ai vazut un ofiter decat televizor, n-ai macar o zi de stagiu militar in schimb arunci anatema. Macar ai bunul simt si taci din gura cand n-ai fost la o tragere cu munitie reala in poligon. Burtosii aia de radeti voi de ei trag mult mai bine decat majoritatea mucalitilor care isi dau masura prostiei pe aici. In caz de lupta o sa muriti si tu si plutonul tau profi cum a murit batalionul sacru la Dragasani in 1821. Si ala era compus tot din tineri entuziasti care credeau ca turcii o sa fuga doar cand o sa- i vada ce tupeisti sunt . Vad ca la tine criteriul de competenta este tipul de postari pe forum si circumferinta burtii vazuta la televizor. In caz de ceva eu l-as vrea comandant pe locotenentul meu din armata si pe adjunctul lui sublent iesit nu demult de pe bancile scolii militare dar care a dat dovada de mult mai mults cunoastere a meseriei armelor decat multi dintre cei care dau verdicte pe aici mai ales ca au vazut armata doar la tv.

                  • corect, multi nu stiu ce presupune o academie militara si ce oameni ies de acolo…pentru ei aramta este formata doar din oameni pe pile…nu e chiar asa

                    • Tatal meu, bunicul meu si str-bunicul meu au fost in armata. Eu ma simt mandru de soldatii nostri. Totusi, daca cineva isi doreste sa mearga la voluntari, n-ai decat sa-i lasi. Iar cand ei spun vor sa fie condusi de catre Alex de la USMC sau alti comandanti „musculosi”, ei se refere la lupta adevarat – ca un fel de squad team leader. La o scara mai larga, ei tot de un general ar fi condusi.

  24. iete citat din articolul cu victoria de la Odessa:
    „1.Pregatirea cu care s-a intrat in campanie

    Timpul afectat instructiei contingentelor de la razboiul mondial incoace a fost cu totul insuficient. Din cauza conditiilor bugetare, perioada reala de instructie pentru oamenii unui contingent nu atingea in general 6 luni. In restul timpului, numai o parte din elemente si anume instructorii, parte din specialisti si o infima parte din servantii diferitelor categorii de armament mai continua instructia, restul deveneau oameni de corvoada sau santinele permanente in garzi.”
    Sună cunoscut???

  25. Haideti sa ne uitam la armata americana ca etalon, in 2010 , 86 186 de soldati erau obezi adica 5,3 % din intreaga armata.
    http://news.softpedia.com/news/1-625-Fat-Soldiers-Booted-from-the-U-S-Army-in-2012-314593.shtml

  26. Iar intr-un alt raport al pentagonului jumatate din militarii armatei americane au probleme cu greutatea .
    http://www.businessinsider.com/pentagon-report-says-military-is-overweight-2013-4

    • Citat din articolul in cauza:

      There have been 1,625 dismissals on grounds of lack of fitness, from the beginning of the year up to October.

      1625 dati afara ca erau prea grasi in 10 luni!

    • Bai desteptule mai citeste articolul ala inca o data. Sunt considerati „grei” si nu „obezi” din cauza faptului ca au o masa musculara peste norma, iar masura de genul „body mass index” nu ia in calcul acest lucru. Deci greutatea este un lucru si nivelul de „fitness” este altceva. Asta a fost o problema pe care am avut-o si eu in USMC prin simplul fapt ca la inaltimea mea, eram cu aproximativ 2kg peste greutatea recomandata. Asta este ceva care se rezolva foarte simplu prin masurarea procentajului de grasime din corp, iar o nota este pusa oficial atat in dosarul de personal cat si in dosarul medical sa indice acest lucru.

  27. Iar celor care cred ca 5 ore pentru iesitul din cazarma e un timp acceptabil, o mica istorioara care mi-a ramas fixata in cap:

    In razboiul de Yom Kippur israelienii au respins atacul principal cu rezervisti sculati din pat, urcati in tancuri, si trimisi in lupta, impotriva unui inamic care ataca pe doua fronturi, cu superioritate de 10/1 in tancuri si aviatie moderna, cu sisteme aa si at moderne acoperind inaintarea, etc.

    „However, on October 8th, Israeli forces, bolstered by called-up reserves, counter-attacked in the Sinai. They pushed back the Egyptian military and crossed the Suez Canal south of Ismailia. Here, the Israelis used the Suez-Cairo road to advance towards the Egyptian capital, Cairo, and got to within 65 miles of it.”

    Cand si ai nostri vor putea face la fel, se va chema ca vom avea o armata moderna. Pana atunci, avem trupe de mentinere a pacii in teatre de operatii din lumea a treia.

    • Cum spune si Nicoara, evreii au cel mai bun sistem de mobilizare din lume, in fiecare an au loc convocari ale rezervistilor, care au deja echipamentul si arma acasa. Doar elvetienii se puteau compara.
      Chiar si asa, in 1973 a durat ceva pana au ajuns pe frontul sirian si pe cel egiptean, desi au avut informatia ca vor fi invadati cu doua ore inainte.
      O unitate militara este un organism care lucreaza 24/24, dar nivelul de alerta depinde de profilul unitatii si de avertizarea timpurie (exista permanenta in unitati in situatii de criza).
      Una este la o unitate gen BAT (chiar daca nu face parte din MApN), care are in permanenta 1/3 din efectiv gata sa intervina, sau FOS, VM, aviatie si AA, altceva este la artileristii de la Lugoj.
      Cat despre alte armate, nu merg mai niciodata lucrurile unse, cand au intervenit francezii la Kolwezi, printr-o unitate de elita (parasutistii din Legiune, deci nu orice amarati), a durat ceva pana sa parasuteze primul detasament din cauza raspandirilor (adica a militarilor care sunt la cursuri, in permisie, in diferite misiuni samd). Ca sa nu mai spun ca au sarit din aparate de transport ale armatei Zairului, cu parasute americane.
      Si englezilor le-a luat ceva pana sa se puna in miscare in 1982 cand au fost alarmati de 1 aprilie (multi au crezut ca este caterinca) si au patit cateva incurcaturi, ma refer la SAS, deci spuma.

      • Arma acasa in Israel nu se mai tine de 20 de ani…cu mici exceptii.

        • Interesant. Citisem recent ca un rezervist a impuscat un civil (cu alte cuvinte, un alt rezervist), probabil ca fusese concentrat. Deci nici astia nu mai armele acasa, parca nici elvetienii nu le mai dau arme si munitie rezervistilor.
          Care-s exceptiile? Cei din Sayeret? In permisie ii mai lasa cu armele la ei?

          • Cei care servesc in teritoriile ocupate si locuiesc pe acolo au voie de obicei sa poarte arma personala, dar si aici iti trebuie o autorizatie speciala, un lucru care este aplicat si unor membrii de unitati combatante. Daca te urci intr-un autobuz Egged in Tel Aviv si faci o misa excursie spre Haifa sa zicem, o sa vezi pe marginea drumului la intervale destul de dese niste hardughii care seamana cu niste hale de logistca in miniatura. Acestea sunt punctele de concentrare/raliu unde in caz de apel rezervistii isi gasesc echipamentul si armele personale. In permisie ai voie cu arma acasa in aceleasi conditii stipulate mai sus. La elvetieni nu stiu, dar presupun ca prea multe nu s-au schimbat…am un var de rangul 2 care este cetatean elevetian si i-am vazut SIG-ul in sifonier in vara lui 2012…imi spunea ca nu le mai aloca munitie acum, dar nu cred ca asta ar fi o problema. In Elvetia armele si munitia sunt la fel de usor de achizitionat ca si in SUA, iar aia au mai multe arme de foc pe cap de vita furajera decat avem noi.

      • Raman la parerea ca profesionistii nostri de azi ar trebui sa se miste mult mai bine decat rezervistii lor de acum 40 ani.

        In caz de alarma, intr-o unitate militara de prima linie ar trebui sa suiere vantul inainte sa inceapa sa ploua cu rachete si altele asemenea – daca ai nostri nu pot, inseamna ca aruncam putinii banii pe fereastra – mai bine cumparam de ei rachete aa moderne.

    • cati ar suporta din tzara sa fie concentrati pe bune 1 luna pe an, sa faca exercitii si alte minuni in conditii reale ?
      daca ar avea armele acasa etc , cum au soldatii evrei (incorporabilii sau cum le-o zice…), cati ar iesi sa se impuste intre ei ???
      daca am pune FEMEILE , ca tot vor egalitate, sa faca armata dura ca in armata israeliana , oare cum ar fi ?
      si daca voi pune marea intrebare : CATI TIN LA TARA LOR -> ROMANIA cum tin evreii la tara lor -> ISRAELUL ?

      • si daca eu iti spun tie ca ROMANIA e a EVREILOR ce zici?

        • @gm
          nu intamplator piratu a facut niste declarati cand a fost in israel ,
          spunand cu subiect si predicat ca vom da evreilor tot ce le-au luat comunisti .
          dar de asta ce zici 1 milion de evrei au primit cetatenia romana cu toate drepturile fara ca restul cetatenilor sa stie , a fost facut in stric secret incepand cu guvernul cdr si continuata de urmatoarele guverne pana in prezent !!!
          romanii vor disparea incetu cu incetu , motivele emigrare masiva ( care este incurajata chiar de propii conducatori ) aproape 4 milioane de romani plecati si marea majoritate nu se va mai intoarce,
          natalitatea este la pamant , tot mai multe cazuri de diferite tipuri de cancer inclusiv si la copii , mortalitatea tot mai mare etc.

        • De unde si pana unde Romania este a evreilor? Pierit-au dacii, oare? Sa nu confundam vremurile cu eternitatea.

          • @Vlad
            comform ,lucrarii lui bogdan petriceicu hasdeu , dacii nu au pierit ci noi santem daci numai ca nu ne mai numim daci ci romani si tara noastra se cheama romania si nu dacia ! asta este concluzia la care am ajuns eu.

            numele astea iti spun ceva ? traian basescu , mircea basescu, ion iliescu , nina iliescu , petre roman , emil constantinescu , rona gartner , paula iacob (avocata care la si aparat pe nicu ceausescu ) , theodor stolojan , viorel lis ( fost primar al capitalei) mugur isarescu ( presedintele bnr de 25 de ani) , decedatul dinu patriciu , mihai razvan ungureanu,( fost sef al s.i.e , prim-ministru si agent al a.v.o.) radu berceanu , silviu prigoana , adriana bahmuteanu, ioana maria vlas ( f.n.i.) , ioan stoica ( fondatorul caritas ), eugen ovidiu chirovici (economist ,mare maestru a loji masonice din romania ), adrian severin ( fost ministru de externe in vremea tapului ), silviu brucan ( saul brukner ), maia morgenstein, horia roman patapievici ( care ne schimba istoria ) mircea cosea ( senator) andrei varga ( fost ministru) victor babiuc ( fost ministru al aparari ,capul afacerii lancer), dumitru mazilu ( personaj cheie in evenimentele din 89 sipon), vasile gionea ( deputat, fost presedinte la curtea constitutionala a romaniei),
            ardian sarbu ,andreea esca ( ziarista si prezentatoarea pro tv), sorin rosca stanescu ( fost patron la cotidianul ziua implicat in privatizarea rafinariei petromidia si cu vanzari de actiuni la rompetrol) radu breceanu, alexandru sassu ( director la tvr ) etc.

  28. Da si nu.
    Pur si simplu nu poti compara nici o tara din lume – ma refer la un stat adevarat, stapan de facto pe teritoriul sau – cu Israelul in materie de pregatire de razboi.
    Ganditi va ca doar cu putin timp in urma mare parte din teritoriul Israelului era in raza de actiune a rachetelor home-made palestiniene. Aveai cateva secunde sa te ascunzi cand se dadea alarma …. venind de la serviciu sau mergand sa te intalnesti cu o don’soara.
    Acolo barbatii fac 3 ani serviciu militar obligatoriu si femeile 2 ani de serviciu militar obligatoriu. Plus pregatirea militara periodica de dupa.

    Nu poti sa compari modul in care sunt educati de mici ei cu modul in care vad armata, razboiul si apararea tarii de catre europeni (fie ei romani, nemti, francezi).

    Dar daca si la noi ar cadea peste constanta sau arad sau iasi rachete la intamplare, si daca toti am avea bunici si tati/mame veterani de razboi ….. am fi si noi altfel.

    Cred ca exercitiul asta de alarmare a fost un exercitiu militar util. Ar trebui facut mai des.
    Dar i-as da afara pe toti cei care s-au ocupat de partea de media din partea armatei.

  29. Asa o fi – rezervistii israelieni de acum 40 ani puteau, armata noastra profesionista nu poate.

    Nu cred ca pe aia ii adunau de acasa in 2 ore cu agentul, si apoi se mai chinuiau 3 ore sa iasa pe poarta unitatii. Banuiesc ca i-au alertat cu radioul public, si cu sirenele, ceea ce se putea face si la noi (sirenele). Cel putin o ora castigata, pentru deplasarea pe cea mai buna pozitie de aparare, ceva amenajari genistice, etc.

    In 5 ore inamicul poate ocupa si consolida un cap de pod din care sa nu-l mai scoti, mai ales daca la contraatac pleaca o divizie cu tehnica veche, fara acoperire aeriana, etc.

    Cercetasii ar fi trebuit sa plece aproape imediat.

    Nu totul se rezuma la echipament, conteaza mult si vointa de a face lucrul cat mai bine.

  30. Tocmai asta e problema : atunci suna sirena se spunea la Radio si toata lumea stia din timp ce are de facut.
    La noi nu poti sa suni sirenele si sa anunti la radio ca la supermarket ca mac ii din divzia 2 sa vina de urgenta etc.
    Desi azi e telefonie mobila etc.

    Oricum cred ca vorbim discutii (ca la fotbal). Trebuie sa intelegem ca dupa ani de paragina va dura ceva pana se ridica si armata. Si acum vorbim de apararea teritoriului national nu de vanatoare de talibani.
    Adica toti burtosii si pilosii din ultimul sfert de veac trebuie sortati si adusi cat de cat la nivelul unitatilor care au fost in TO.
    E nevoie de timp si isteriile nu ajuta la nimic.
    Si Dusa la fel nu ajuta la absolut nimic.

    Apropos… De niste arestari pt coruptie in achizitiile armatei cand ne bucuram?

  31. The arrival of the Israeli reservists spelled the beginning of the end for Syria. For both sides, the war had been about time–the Israelis doing all they could to buy time until their reserves arrived, and the Syrians racing against the clock to achieve their objectives before the Israeli mobilization. While many more bloody battles would take place, those first reserve units coming up the Golan and engaging the Syrians at Nafakh meant that the tide had turned.

    The reservists found the Syrians enjoying nearly free reign in the Golan’s southern sector. With Syrian tanks advancing along the routes down toward the Jordan River, the critical situation allowed no time to organize divisions and brigades. Instead, platoons and companies of tanks and other units were rushed off to battle as quickly as the forces could be mustered, at times being thrown in against Syrian battalions and even brigades. The fresh Israeli reserve units halted the near–and, in some cases, actual–retreat of what remained of their front-line forces and set about checking the Syrian advance. By midnight on day two of the war, the reserves had managed to stabilize what had been a disintegrating front

  32. Eu cred ca cei media poate nu sunt chiar asa vinovati de data asta . Pana la urma e o realitate ce nu trebuie bagata sub pres .Armata o fi aratand bine la parazi cu toate zorzoanele fluturand pe trupele de elita [5/suta or fi alea ?], dar prin unitati , la real oare cat la suta din armata e in halul ala ?Poate o fi folositor si ca semnal de alarma pt. aia de ne mangaie parinteste pe cap ca ”suntem pregatiti , ca vine nato si alte gogoserii ” . Probabil , unii din cei filmati sunt buni pe partea technica de comunicatii , insa clar nu prea stiu sa iasa la alarme , daca nu cumva filmul postat a folosit imaginile din ”pe loc repaus ”si atunci ar fi o marlanie .
    Dar problema cu armata e ca , dotata , nedotata , tre sa fie pregatita de razboi sau macar de alarme in toate sectoarele , ca de aia e armata si nu balci de scuze pe timp de pace .Daca ne viziteaza ”ocupantu strain ” cand se serveste ciorba ,macar oamenii tre sa stie sa miste nu sa vina cu texte cum ca ”scuze , noi suntem frecatori de menta p’acilea ,ca nea ministru o zis ca suntem pregatiti …pt. parazi …va rugam sa reveniti pe cand ne instruim mai bine si primim 2 la suta pib , sau dupa siesta ”… Ori aici ,imaginea arata ca atat materialul cat si pregatirea pt.un exercitiu [important si programat de anu trecut inca ] e lamentabila ,denota delasare , …iar lacatu’ pe rezervor’ gipanului spune multe , pt. o filmare ”de propaganda ”inaintea unui exercitiu important a vizitei unui ministru .

  33. Chiar pt. cine o fi lacatul ala ? Pt. cei din unitate sau pt . ministru sa nu cumva sa traga o dusca de la posterioru gipanului ?

  34. ,,Dar i-as da afara pe toti cei care s-au ocupat de partea de media din partea armatei.” adica de ce ? aia de la media trebuiau sa se ocupe de echipamentul trupei, aia de la media trebuie sa scada timpul de alarma, aia de la media se ocupa de disciplina ( vezi pe ala la 2:10 care in mijlocul alarmei vorbeste la telefon ), aia de la media se ocupa de pregatirea fizica ? aia de la media au aratat exact realitatea, astia sunt cu astia defilam.
    Asa filmari a la’ Hollywood sigur ca se pot face, apelezi la o firma specializata in filmari si efecte video, inchiriezi ceva echipament si sa vezi cum creste pipota de mandrie in civilul nestiutor.
    Era replica aia celebra ,,You want the truth ? you can’t handle the truth” ei uite ca tocmai am vazut the truth, gol golut.

    • Filmarea are sens doar daca cineva foarte inteligent a gandit la modul „hai sa aratam opiniei publice ca situatia este maro cu dotarea, sa puna presiune pe politicieni si simultan sa-l facem de kko si pe ministru”. Sau sa le inselam vigilenta la rusi si sa le dam cu maskirovka in cap. Sau sa-i facem sa moara de ras.
      Altfel, in orice alt scenariu, ca tot vorbim de razboi hibrid, operatii informationale, Yotube, Facebook si alte neologisme (pentru unii din media), cand ai unitati in Bg 282 care dau mult mai bine pe sticla, trebuie sa fii deosebit de perspicace sa difuzezi imagini cu cei mai prost dotati in materie de echipament individual. Ma mir ca n-au filmat vreo bucatarie de campanie, macar sa stim o treaba.

      • Si sa vedem iar conservele furate cu diplomatul?…sau faptul ca in Armata Romana exista cei mai grasi porci?..(pentru ca in ciorba gasim numai slanina, nu si carne) 🙂

        • Taci, ca mi-ai facut pofta de o ciorba de fasole de-aia la ceaun, gatita pentru trupa 😀

          • Da’ spune-le alora cand pun sare, sa lase putina si pe capac, ca sa nu mai puna si ailalti, ca prea multe castroane de astea pline cu din tainele Marii Moarte mi-au fost servite cand veneam din garda (ca un facut, numai atunci aveam norocu’ asta)

            • Cand mergeai la pranz la masa? Sau mai glumeau colegii din garda care va aduceau mancarea pentru cei din posturi sau de la somn? Ca atunci se explica.

              • La sala de mese, atunci o festeleau, eram singuri, doar astia iesiti din post…dar si cand faceau o fasole buuuna!…la naiba, dupa stat 3 ore la -15/20 grade, 2 castroane pline cu fasole calda…marfa!

                • Am inteles, voi ajungeati dupa ce mancasaera ceilalti din unitate, lipsa de efective pentru ca garda trebuia sa intre prima la masa, dar in unele unitati se bagau 3 ore, in altele 4 samd.
                  2 castroane? Ca moldovenii 🙂

                  • Mda, dadeau tonul, dar ce, eu, oltean la mine acasa, eram mai prost? Ma inganam cu ei! 🙂

                    • Nu mai dati ideii cu nspe mii de castroane micilor puberi unflati in pantec , nu de alta dar o sa moara ghiftuiti , si cand ma gandesc ca la Braila se facea ciorba de fasole in marmite , cand se ridica capacul marmitei toti gandacii care erau pe hota cadeau in ciorba , si credeti-ma erau o groaza , nu aveam bucatari mincarea era facuta de noi cu schimbul , azi o grupa maine alta grupa …. si astia nu se mai pot tine pe picioare de unflati ce sunt ,frumos asa armata sa tot faci

      • impresia care o face utilizatorilor romani de media online, e dezolanta. pe poolica ministru nu-l deranjeaza, e oricum paralel, idem despre politicieni (alti „burtosi slinosi”).
        am urmarit pagina de FB a producatorului video numit de cineva, Iulian Bunilă.
        popi, matanii si alte clopotnite. nu vad cum a avut dreptul de a filma o operatiune de genul acesta. cred ca totul e premeditat, cu bunastiinta, si un singur scop: descurajare
        parerea mea

  35. Sa nu existe loc de indoiala eu am facut armata si ma consider indreptatit sa critic pe unul care este soldat doar cu numele , am facut armata la 01478 dar nu am avut treaba cu tunurile antitanc , 01101 M.Ciuc , si 02210 Buc , cred ca am dreptul sa comentez ce soldati profesionisti avem in armata , sunt intradevar destui pe forum care nu au facut armata dar sunt specialisti la toate , se fac angajari in armata pe pile, spaga si relatii asta se observa cand privesti acest filmulet si multe altele

    • Salut!
      Daca nu ai avut de a face cu tunurile antitanc cu ce ai avut de a face, daca se poate ?!! Din cate am inteles in respectiva unitate erau si subunitati cu alte specializari , una find chiar un fel de razboi electronic pt acei ani !
      Unitatea respectiva de la Caporalu Musat a fost inchisa si acu a devenit ansamblul rezidendial „Caporal Musat ” pe partea fostelor depozite si alte alea s au construit vile .

      • Eu am facut parte din subunitatile alea cu alte specializari 😉 se laudau ca numai noi si o unitate din Pitesti faceam ce faceam acolo 😉 , sa inteleg ca tu ai facut la 01478 ??

        • @ kasapu…
          hopaaaaaaa…ia uite unde erau „urechile lungi” . 😉

        • Pana in 1989 toate diviziile au avut subunitati de razboi electronic (bruiaj sau cercetare). Marina avea subunitati de acest fel in zone gen Iasi, pentru triangulatie.
          La Pitesti mai exista unitatea.
          Crema cremelor la razboi electronic erau Caransebes si Bucuresti. Dupa aia Someseni si Buzau.

  36. the war reaffirmed the Israeli defense doctrine of relying on the reserves’ arrival within 24 hours to defeat a numerically superior enemy force

  37. Ce chestie ?! Telepatie …tocmai ma duceam sa-mi pun un castron de fasole cu ciolan , ha ha ha ,cand am mai aruncat un ochi pe net . E la cucta da iese pe aproape , mai ales ca pot sa pescuiesc la ciolan dupa preferinta .Ceapa rosie , la datorie , desigur .

  38. Why Romania will fight Russia

    „In other words if Putin wishes to attack Moldova from Transnistria, or if Putin decides to have the Russian military intelligence service stage an uprising in Gagauzia, Moldova cannot defeat such an attack. Not without Romanian help.

    If Romania should help Moldova, Putin has a pretext to open a corridor to Transnistria by landing Russian forces in Odessa, which means there will be a Russian-Ukrainian/Romanian/Moldovan war. Or Putin may not even wait for a pretext and just attack Ukraine: either by amphibious landing in Odessa to create a corridor to Transnistria or an attack on Mariupol to open a corridor to Crimea. Whichever it is Romania will intervene to save its people in Moldova from yet another century of enslavement by Russia.

    And that is why Romania prepares to fight Russian troops in Odessa Oblast, plans to sink the Black Sea Fleet on the way to Odessa, thinks about how best to overrun Russian bridgeheads on the Western side of the Dniester, and is so grateful to America for having installed a Ballistic Missile Defense system on Romanian territory.

    http://euromaidanpress.com/2015/04/16/why-romania-will-fight-russia/

    • Dincolo de modul cum explica, pe intelesul tuturor, istoria regiunii, articolul are emritul ca le deschide ucrainenilor niste teme de meditatie, pregatindu-i cumva pentru eventuale solutii de viitor in Basarabia si Bugeac.
      – precizarea ca principatul Moldovei nu s-a extins decat pana la Nistru dar ca a cuprins regiunea dintre Prut si Nistru.
      – precizarea ca Romania ar putea lupta impotriva Rusiei in regiunea Odesa (de fapt in Bugeac);
      Acestea ar putea deschide macar o tema de reflectie, din partea lor, daca un schimb de teritorii cu Romania, dupa reunificarea cu Moldova, n-ar fi o solutie care sa le furnizeze mai multa securitate.
      Am vazut ca promite si o parte a doua. De urmarit.

      • da, si eu am observat ca a mentionat clar ca dincolo de Nistru mai sunt 200.000 de romani dar ca Romania s-a oprit la Nistru cand avea ocazia sa l treaca pentru ca acela e hotarul istoric.

        Asta ca sa contracareze stilul rusesc de a invrajbi tarile mici unii impotriva altora (Ungaria- Romania; Bulgaria-Romania; Serbia-Ungaria; Bulgaria-Serbia; etc, etc) si sa scoata din cap ideea ca Romania ar dori mai mult decat a avut candva. Intr-adevar, daca Nistrul poate fi acceptat ca granita istorica, Bucovina de nord e mai greu de justificat. Chiar si asa, cred ca merita sacrificiul si mai bine te intelegi cu vecinii pentru a obtine drepturi corecte pt romanii din Ucraina decat sa facem ce fac ungurii in Transilvania.

        In cativa ani Romania s-a tranformat foarte mult in ochii Ucrainei – de la faza in care ne am judecat la Haga am ajuns sa fim mentionati, alaturi de Polonia, ca amicii cei mai de pret ai lor.
        Asta e, asa i in tenis, totul e pe interes. Acum avem un inamic comun si e in avantajul tuturor, de la Baltica la Marea Neagra, sa avem un front comun.
        Rusii sunt , au fost si vor fi periculosi. Ca popor sunt cumplit de manipulabili si de usor de pacalit cu inventarea unui inamic extern.
        Un lucru pare cert – cu cat noul razboi rece dureaza mai mult si ramane in faza „rece” cu atat are Rusia mai mult de pierdut, pentru ca nu va putea tine pasul, tehnologic vorbind, cu US+Japonia+Coreea de Sud+ tarile batause din estul europei (Polonia, Romania, balticii + scandinavii).

        Noi suntem in faza in care se face curatenie.
        Insarcinatul cu afaceri al ambasadei SUA la Bucuresti, Duane Butcher, a explicat ca Joe Biden va aborda si problema luptei impotriva coruptiei. Romania a facut progrese imense in combaterea coruptiei, dupa cum s-a vazut in ultima perioada, si este important ca momentul acesta „sa nu se piarda”, a afirmat Butcher, precizand ca vicepresedintele american va veni la Bucuresti si pentru a insista pe acest subiect.
        „Un alt motiv al vizitei este de a incuraja Romania sa se concentreze pe eforturile de combatere a coruptiei, de a avea institutii independente puternice si un bun mediu de afaceri. Vrem sa reflectam faptul ca Romania a facut progrese imense si, de fapt, a ajuns un model pentru tarile din regiune in ce priveste lupta impotriva coruptiei, dupa cum am vazut in ultima perioada. Este important ca momentul acesta sa nu se piarda, iar eforturile de combatere a coruptiei sa continue”, a declarat Duane Butcher.
        (http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/vizita-politica-extrem-de-importanta-pentru-romania-al-2-lea-om-ca-functie-in-sua-vicepresedintele-joe-biden-la-bucuresti.html)

        Normal ca rusii vor face tot timpul bascalie de vasalitatea noastra fata de americani … n au decat, am vazut cu totii ce bine ne a fost sub vasalitatea lor.
        Se flutura des ideea ca Ceausescu nu a acceptat trupe straine pe teritoriul Romaniei si uite, acum americanii vin si dreg, omoara artisti, violeaza romance etc. N are sens sa spunem ca se compara pere cu cotoare de mere – noi nu avem decat de castigat din alianta asta, armata nu are decat de castigat colaborand cu americanii.

        Si daca ar veni baietii si cu niste investitii in Romania ar fi perfect. Ma astept sa vina, dupa ce scorul la anticoruptie mai creste.

        Dar in nici un caz ei nu sunt vinovati pt gunoiul din curtea noastra. De ala suntem vinovati noi singuri. Politicienii sunt pur si simplu reflexia oamenilor care i aleg. Daca oamenii l-au preferat pe Ponta pt ca i ortodox ce sa mai vorbim … Nu am o problema cu Ponta (sau nu acum) ma refer la criteriul de alegere.

        Americanii nu si pot permite sa aiba un mascarici ca Mazare primar la Marea Neagra din cauza asta a zburat. Probabil ca sunt pescuiti cu precadere coruptii care se uita mai mult spre est decat spre vest …. oricum ar fi, cu cati se face mai multa curatenie cu atat mai bine. Important e sa se recupereze banii aia – si etapa recuperarii banilor inca nu a ajuns la nivelul activitatii de punere a catuselor.

    • articolul ala ne face sa parem cine stie ce putere regionala…iti dai seama cum scufundam toata flota marii negre singuri? 🙂

    • o sa luptam daca ni se da semnalul de culoarea verde, nu singuri ci probabil in haita; munitie se cumpara, fiarele se mai repara, burtosii sunt scosi la inaintare, poate ni se mai strecoara pe ici pe colo fara prea mult tam-tam si alte acadele mai subtile
      poate se mai trezesc si aurolacii aia de se viseaza neutri si independenti
      si pa iei pa mama lor de maidanezi imputzitzi…

      • in primul rand trebuie sa ai vointa sa lupti
        dupa aia incepi sa cauti si sa inventezi solutii
        in buceag n-o sa luptam singuri ci impreuna cu americani, cu ukrainieni, poate si cu moldoveni
        si mai vine un LRASM scapat de sub control din Mediterana, sau mai multe, ac li se defecteaza un batch odata, defect de fabricatie…
        se mai defecteaza o torpila dintr-un CAPTOR sau mai pocneste vreun Stonefish ramase ratacite pe vremea WWII in larg la Odessa si uite asa se mai scufunda din nebagare de seama ceva fiare vechi din flota sovietica
        daca ai noroc si cresc p’aici niste F16 cu AMRAAM iara pt LanceRe apar in valize la o cursa TAROM niste Derby-uri si niste containere de bruiaj mai updatate atunci or sa aiba si niste avioane maidaneze ceva probleme cu motoarele, etc…
        trebuie sa vrei, ca solutii se mai gasesc…

        • asta de mai sus era pt @vioniribu
          „articolul ala ne face sa parem cine stie ce putere regionala…iti dai seama cum scufundam toata flota marii negre singuri? 🙂 „

        • pai asa daca ne ajuta americanii se mai intelege…dar din articol cam reiese ca singuri cautam sa scufundam flota ruseasca…cu styx-uri? cu ce sa le scufundam navele?
          „And that is why Romania prepares to fight Russian troops in Odessa Oblast, plans to sink the Black Sea Fleet on the way to Odessa.”
          mie chiar imi place cum suna fraza asta 🙂 dar nu e prea realista

          • Pai nu singurei ci in haita…

            Maidanezii ar trebui sa nu uite ca noi mai colectzionam o epava de „Moskva” scufundata prin apele teritoriale ale României in ’41.
            Nici atunci n-am fost singuri ci cu germanii

            Inca una scufundata, mai mare si mai frumoasa, ditamai crucisatorul, ar da numai bine la palmares si ne-am extinde colectzia 🙂

  39. chiar e bine scris articolul si foarte bine descrisi pasii si manevrele Rusiei vis a vis de Basarabia din 1812 pana in prezent.

    as zica ca baiatul asta are o parere mult mai buna despre noi …. decat avem noi insine.

    • Bun articol, m-a facut sa inteleg de ce le sta in gat rusilor Deveselu – mai greu sa santajul cu Iskanderul – si de ce ne-a fost refuzat deficitul mai mare pentru cresterea cheltuielilor militare.

  40. Off-topic, dar cred ca merita citita si popularizata:

    http://www.cotidianul.ro/scrisoare-deschisa-domnului-werner-hans-lauk-ambasadorul-germaniei-in-romania-259914/

    Gura pacatosului adevar graieste.

  41. Zic sa le lase acolo dupa ce termina exercitiul. Vor avea nevoie de ele cat mai aproape de frontiera.

    • @DoruS
      trebuia sa dedici postarea ta la @Stu Willson , @Vector sau Vectoreurasia ,
      @Flanker ….
      apropo , dle. @GMT nu stregi linku pentru ca in fond este o executie !!!
      iar cand eu am postat un link cu ce faceau nebunii aia de isis prin siria , ai zis ca sant psihopat !!!

    • Cum sa nu ti se rupa sufletul cand vezi astfel de animale recurgand la asemenea practici!
      Sa ucizi pentru placere si distractie niste persoane care chiar nu aveau cu ce sa te deranjeze sau cu ce sa se apere, tine de dementa si psihopatie, nu de armata!

    • lasă-l , nea George, că e foarte bun filmuletul. Să vază și cei care zic că nu au de ce să lupte pentru țara lor, și că așteaptă cu nerăbdare eliberatorii ruși. Asta e eliberarea oferită de ruși. Mergeți la ei și cereți libertate! V-o dau imediat! Vă eliberează de toate grijile!

    • Ai reusit sa ii prostesti pe stimabilii de aici.
      Este secventa de inceput din filmul ARTISTIC „Поиск” (The Search) 2014.
      https://www.youtube.com/watch?v=eXEsiZ9lNms
      Vazandu-l am simtit o strangere de inima, desi scena nu e reala.
      Deasemenea e posibil in realitate ca acolo rusii sa fi fost in stare de lucruri mult mai nasoale decat astea,asa cum peste tot armatele agresoare isi dau in petec grav, si din pacate o familie executata criminal cu Kalasnikovul sau spulberata de 155 mm cu tot cu casa tot moarta ramane.
      Razboiul este dracu, domnilor, si mai multi, nu doar de la moscova, ni-l doresc maxim.
      Constat ca suntem zilnic invrajbiti impotriva rusilor si probabil ca si rusii au parte de ani de zile de aceeasi propaganda impotriva europenilor+amer.
      Si uite asa se aduna actorii marunti din filmul real care va urma.
      Ne vom omora cu niste necunoscuti pe care ii uram si care ne urasc din filme.
      Sau poate credeti ca linkurile astea trunchiate apar intamplator pana si aici.

      • ura se propaga din toate partile, in toate partile, in folosul tuturor partilor, asta nu e un mister…problema (depinde cum privesti) e ca de exemplu la noi sunt bazate pe fapte reale, au un adevar de unde sa „construiasca” si noi legitimitatea…si nu ma refer numa’ la rusi si vecinii nostri…

      • Lasand propaganda celor doua parti laoparte.
        De la tzanc cu tzatan gura pan la mos cu barba sura va lupta pentru pamantul Romaniei si rezultatul „cum venira se facura toti o apa si-un pamant”
        Rusii stiu asta.

      • Îţi promit că, la momentul postării, nu aveam idee că e fake. Mulţam de lămurire şi de info. Dar chiar dacă nu real, tot expune faţa heliberatorului. Faţă cunoscută de băştinaşii din România din poveştile părinţilor părinţilor. Deja sunt prea mulţi care o dau cotită dacă vine vorba de vizite ruseşti p-aici şi care-şi închipuie că, în caz de Doamne-fereşte, vom fi vizitaţi de kasparovi si tolstoi rasaţi călare pe tancuri, nu de igori puşi pe de-astea frumoase ca-n filmuleţ. Trebuie treziţi la realitatea urâtă ca limba rusă(sic!). Iar de vrajba din partea românilor faţă de ruşi nu tre’ să se ocupe nimeni, că s-au ocupat ruşii destul.

        Cât de propagandă pro ăilalţii, e făcută de nişte pesonaje atât de scârboase (macovei, mândruţă, tismonescovici), încât nu mi-aş dori să intru cu ei în aceeaşi oală de neobolşevici scârboşi. Eu nu consider că le-am ajutat cauza postând respectivul material educativ, ci că am ajutat cauza coeziunii românilor în faţa pericolelor, indiferent de din ce punct cardinal or veni ele.
        Sănătate!

        @cronicaru- cam asta ar fi de sperat, până la urmă.

        • Salutare !
          Orice crima de razboi indiferent de cine e facuta ar trebuii PEDEPSITA ! Zici ca aia sunt rusii si asa sunt ei ?! Nu le iau apararea in caz ca asa se intampla !!! Dar uite aici dupa caz real Batalia pentru Haditha ,cauta filmul si vei vedea despre ci borba unde vajnicii baieti din USMC au ucis aiurea civili intr un masacru . Si nu mai stiu denumirea filmului dar a mai fost unul tot dupa caz real cu niste soldati americani care au violat si apoi ucis o fata de prin Irak si fam ei . Si ultimul de actualitate tot dupa caz real Good Kill . Astia au fost astfel eliberatori buni pt Irakieni ?!!!

          • Salut!
            Bineînțeles că toate crimele de război trebuie pedepsite, numai că, momentan, pe mine mă aia grija de cele mai probabile cauze care ar duce la îndeplinirea unor astfel de tratamente asupra românilor. Iar pe cele mai probabile astfel de cauze, eu le văd rusești. Și, acum, sincer, oricât de îndoilenică e moralitatea americanilor, prefer să îi știu prin zonă cu bâta antiurs pregătită. Mnea, e dificil de judecat o situație în mod obiectiv, atâta vreme cât ești băgat până peste cap în ea și mai ales dacă se pune problema supraviețuirii în respectiva situație. Îți recomand ,,venele deschise ale americii latine”, unde sunt prezentați heliberatorii americani heliberând popoare exact cum heliberau rusnacii prin jurul lor, deci vorbim deja despre doctrină oficială și nu de excesele unor înapoiați purtători ilegal de uniformă.
            P.S.- personal, sper și vreau să cred că trupele române nu s-ar deda la așa ceva.

            • @Doru
              Da’ nici nu ne gandim la asta !
              Daca se va ajunge la conflict, pe toti cazacii, parnaiasii si mercenarii rusi si de alte natii trimisi sa omoare, sa violeze si sa jefuiasca ii vom trata cu paine si sare, le vom asigura un prizonierat cu grad ridicat de comfort, nu-i vom tortura sau maltrata, nici macar psihic.
              La vom da trei mese pe zi, ciorbe, friptane si tort la desert, muzica buna, le vom da vodka si femei la discretie ca sa nu simta departarea de casa.
              Parol !

          • Barosane hai sa-ti spun o noutate. Razboiul in general este o crima – omucidere sanctionata de stat. Deci crime de razboi este un oximoron.

  42. @ Razvan Mihaeanu
    amenintari , lupta imformativa, manipulare si intoxicare de catre rusi !
    dar analizand declaratiile si amenintarile ( va scufundam flota ) venite de la moscova , ar trebui sa fim foarte atenti, iar oligofreni din guvern sa ia toate masurile necesare , altfel s-ar putea sa patim stil georgia ,” niste bombe in cap” . daca se intinde prea tare sfoara cu scutul, care are la baza interceptarea si distrugerea racheteleor nucleare ruse, nu cum afirmau americani ca este conceput pentru a apara u.e. si tarile nato de un posibil atac al iranului, rusii au in planurile lor un atac chirurcical pt noi si polonezi, chiar daca santem tara membra a nato !!!

  43. Sun Tsu zise odată niște chestii inteligente. „Prefă-te puternic când ești slab, și slab când ești puternic.” Chestia asta, cu amenințările, demonstrează că piticul atomic devine disperat.

  44. @iulics
    tocmai ca disperarea nu duce la nimic bun !!!
    si nu stii cum va reactiona pt ca devine imbrevisibil si nu sti pe unde va ataca,
    aici este miezul problemei.

  45. Americanii s-au mai apropiat de chinezi in trecutul recent pentru a face URSS sa se mai gandeasca… Cred ca istoria se va repeta.

    Chinezii nu uita agresiunea rusa, si i-au trecut pe raboj.

    Si noi ne-am folosit in trecut de chinezi ca sa mai slabim presiunea rusa, pacat ca acum latraii de servici fac un tambalau ungrozitor cand incercam strangerea legaturilor cu ei.

  46. ingrozitor

  47. Daca as vrea sa sa fi rautacios (oare?) oamenii au vrut să ne arate viitorul armatei romane, nu utati conform hotaririi CSAT din 2013, PC-ul este viitorul armatei fabricile de APC-uri, artilerie, camioane sau alta tehnica se închid deci bine ați venit în viitor.

    Va plange-ti de echipament:
    In Afganistan:
    „..Unul era împușcat mai grav. I-am pus un garou. A trebui să mergem toți cu ei la spital ca să recuperăm garoul care era al patrulei și era pe inventar. Adică o patrulă întreagă avea un singur garou care se afla la sanitar… Spre deosebire de americani, care au trusă medicală individuală. Din punct de vedere al dotării suntem praf. Armamentul îl preluăm de la cel care a fost înaintea noastră acolo”, a mai spus el. ”
    Anul trecut s-a mai miscat ceva s-au cumparat un pic peste 5 mii de casti si veste antiglont sa speram ca si anul acesta se vor cumpara, din productie proprie, cel putin inca atatea. Din puntul meu de vedere o problema este ca la noi inca nu se prea discuta despre crearea unor forte de interventie rapida. Si nu Vlad, forte de interventie rapida nu = FOS ci o categorie de oamenii din toate armele (FOS, artilerie, aviatie, marina, transport, etc; – cand la jandarmerie cand ii vezi in dubite, in timp ce AM 7.0 nu prea se comanda…) echipati complect si cu logistica pregatitia astfel incat sa poata sa intervina in max. 3 ore.

    In inregistrare postata de @M.C ingrijoratore mi se pare si varsta.

    Ce mi se pare mai grav:
    „Această mobilizare nu a mai fost făcută în ultimii şase ani din lipsă de bani, a precizat ministrul Duşa.”
    Din pacate nu prea s-au mai facut antrenamente/aplicatii aici este adevarata problema pt. a se putea obtine o (re)profesionalizare va mai trece mult timp si exercitii, doar cele cu NATO clar nu sunt suficiente. Sa nu utam ca si ucrainienii aveau exercitii comune cu NATO + 15 mii de militari bine instruiti si complect echipati si nu prea a fost de ajuns.
    Tot in Ucraina s-a vazut, inca o data, cat de important este antrenamentul. Dar aici este o problema ca sa faci antrenament ai nevoie si de tehnica si ca sa ai tehnica iti trebuie fabrici care sa o produca/inlocuiasca (ex: teava de la tun trebuie inlocuita dupa un anumit nr. de proiectile trase) sau repare or politicienii (ne)romani incearca sa le lichideze, ca de noi cu chestii finute productia de soft vine inamicul cu APC-ul noi ii aratam tableta si instant il apuca depresia: „Damn, ce evoluati sunt romanii noi tot cu artilerie, tancuri ca in WW2…”.
    Din pacate cand citesti cate antrenamete/aplicatii fac altii iti dai seama ca avem o mare problema chiar daca anul acesta sunt mai multe. Sa speram ca se vor mai gasi ceva bani pt. a creste si mai mult macar pt. artilerie (evident Grad).

    Este totusi bine ca se comunica si cetatanii sunt „expusi” mai mult la tehnica militara
    si la ce inseamna armata doar asa se poate face o pregatire a populatiei. Daca la inceput vor fi unii care se vor panica dupa ce se vor obisnuii, chiar se vor simtii in sigurnata stiind ca sunt oameni care se antreneaza pt. ai apara + pot aparea si alte efecte pozitive in societate.

    ///
    @Nicoara
    Probabil americanii au costientizat pericolul contraofensivei declansate impotriva DNA si lutptei anticoruptie si incearca sa previna ceva mai grav.

    • S-ar putea sa stiu mai bine ca tine, Hannibal, ce inseamna o forta de interventie rapida, pentru ca Romania a si avut una, FRR (Forta de Reactie Rapida), din care faceau parte Brigazile 81 Mecanizata, 2 Parasutisti, 2 Vanatori de Munte, 8 LAROM samd. Erau practic unitatile operationalizate la acea vreme stranse sub un comandament.
      Conceptul de forta de interventie rapida a aparut la americani (RDF), in 1985 cred, apoi a fost preluat de francezi si italieni, iar mai tarziu de englezi, nemti samd. In genral cuprindea unitati de infanterie usoara (parasutisti, alpine) si de infanterie marina.
      S-a renuntat la acest concept in majoritatea armatelor.
      Romania are unitati de interventie rapida, ti-am mai explicat, Brigada 6 Operatii Speciale, Brigada 2 VM, Brigada 282 Mecanizata etc.
      Inainte de a da verdicte (de amator) despre ce trebuie si ce nu trebuie, citeste despre forte de angajare imediata, forte de angajare ulterioara samd.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *