Primul submarin indian purtator de rachete

India a anunţat că este pregătită să dea în exploatare în anul 2012, primul submarin nuclear „Arihant” cu rachete balistice la bord. După cum informează ziarul rusesc „Izvestia”, până în prezent, flota indiană a submarinelor era formată din submarine diesel ruseşti, germane şi franceze.

Wikipedia

Potrivit specialiştilor, submarinul „Arihant” este creat în baza proiectului sovietic „Skat”. Inginerii indieni au folosit, de asemenea, elemente ale proiectului mai modern al submarinului diesel rusesc „Varshavyanka”. Marinarii indieni cunosc foarte bine aceste două proiecte. Primul submarin, echipat cu rachete balistice trebuie să fie dat în exploatare anul viitor. El va modifica serios echilibrul de forţe din regiune, devenind primul submarin purtător de rachete al Flotei Militare  indiene.

Foto: marinebuzz

Rusia contribuie activ la consolidarea flotei indiene: se ştie că echipajele pentru „Arihant” şi viitoarele submarine nucleare indiene vor fi instruite la bordul submarinului rusesc „Nerpa”, închiriat de India la sfârşitul anului 2011, a menţionat reprezentantul „Rosoboronexport”, Veaceslav Davâdenko.

„Înţelegem că procesul creării flotei militare este întotdeauna un proces îndelungat, costisitor, însă tocmai el duce la creşterea şi consolidarea capacităţii de apărare a Indiei, în calitate de mare putere maritimă”.

Caracteristicile submarinelor „Skat” şi „Varshavyanka” pot fi văzute foarte clar în submarinul indian, care are corpul dublu la pupa şi de 1,5 la prora şi aceeaşi  construcţie ca şi „Skat”.  Sunt similare reactorul, turbina şi arborele portelice. De la „Varshavyanka” s-au luat conturul prorei, unde este amplasat sonarul şi şase tuburi de torpile. După cum se menţionează în articolul din ziarul „Izvestia”, aici submarinul indian este o copie exactă a arhitecturii sovietice.

Totodată, în construcţia submarinului există şi elemente noi. Pentru a plasa armamentul principal – rachetele balistice cu rază medie de acţiune K-15 „Sagarika” – inginerii indieni au introdus în corpul submarinului un compartiment suplimentar cu patru puţuri de lansare.  În fiecare din aceste puţuri pot fi instalate trei rachete K-15, prevăzute pentru distrugerea ţintei la o distanţă de 700 de kilometrii. A fost schimbată şi construcţia postului central de comandă. Spre deosebire de submarinele sovietice citate, ale căror cârme de adâncime  erau instalate pe corp, la submarinul indian, cârmele de adâncime sunt instalate pe postul central de comandă.

Foto: shaktiraj25.blogspot.com

Cu toate acestea, submarinul indian nu poate fi considerat o simplă repetare a prototipurilor sovietice, consideră expertul naval şi autorul manualului „Vasele şi navele flotei ruse” Aleksandr Mozgovoi. Desigur, indienii au folosit proiecte bine studiate, deoarece submarinul nuclear K-43 din proiectul 670, a fost închiriat în perioada 1988-1991 de Flota Militară a Indiei, iar în prezent, baza flotei de submarine a Indiei este formată din 10 submarine „Varshavyanka”. Însă, el se deosebeşte serios în ce priveşte destinaţia şi armamentul principal: „Arihant” – este un analog al „strategilor” ruşi şi americani, a menţionat expertul rus. Potrivit lui Aleksandr Mozgovoi, India are nevoie în prezent de un submarin, capabil să lanseze un atac nuclear asupra teritoriului Pakistanului sau Chinei. Iar „Arihant” este potrivit pentru aşa ceva, consideră Aleksandr Mozgovoi.

Articol Vocea Rusiei

3 comentarii:

  1. Dar cu capacitatea de cazare cum sta submarinul asta ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *