România, o piedică pentru ieșirea Rusiei la Adriatica și pentru Ungaria ”Mare”

kaplan romania

Coperta cărții despre România a lui Robert Kaplan

Robert D. Kaplan, considerat de revista Foreign Policy unul dintre primii 100 de gânditori ai lumii, a venit prima oară în România în anii ’70, în plin Război Rece, pe când era un tânăr jurnalist cu spirit de aventură, iar ţara era un colţ întunecat al Europei comuniste, ignorat de presa occidentală.

Cartea sa ”În umbra Europei” este deopotrivă memorial de călătorie, eseu jurnalistic şi analiză istorică – opera unui scriitor care, vreme de treizeci de ani, a căutat să înţeleagă destinul unei ţări şi să’şi împlinească propria vocaţie. Pornind de la istoria României, Robert D. Kaplan abordează subiecte mai largi, precum jocurile marilor puteri, Războiul Rece, Holocaustul etc. Rezultatul este povestea unei frontiere geografice şi ideologice a continentului nostru – şi o carte esenţială pentru înţelegerea crizei prin care trec astăzi Rusia şi Europa.

”Robert D. Kaplan înţelege ca nimeni altul România contemporană şi o descrie, cu erudiţie şi autoritate, din postura străinului care o cunoaşte din interior. Observaţiile lui privind istoria şi geografia sunt de o acurateţe sclipitoare şi au darul de a surprinde perfect esenţa locului şi a oamenilor săi.” (Dennis DELETANT)

Scriitorul și analistul american Robert D. Kaplan crede că Ungaria încă își mai dorește “să recupereze teritoriile pierdute”, între ele și Transilvania. Kaplan știe că nimeni la Budapesta nu vorbește ”public” și ”deschis” despre acest ideal, dar susține că ”acest lucru există în rădăcinile politicii externe ungare”. Rusia și Ungaria ”ar putea colabora” pentru revenirea la Ungaria Mare, declară analistul american, amintind, însă că ”Statele Unite sunt un factor descurajant” pentru orice aranjament de acest fel.

În ceea ce privește ”geografia imposibilă” a României din perioada celui de’al Doilea Război Mondial, Kaplan amintește că atunci țara s’a aflat ”între Hitler și Stalin”, în vreme ce azi este ”mult mai aproape de Putin, decât de Statele Unite: în vreme ce SUA se află în partea cealaltă a lumii, Putin este chiar lângă România”.

Luna trecută, a apărut în Statele Unite volumul despre România al analistului Robert D. Kaplan sub titlul, ”În umbra Europei”, carte care va fi lansată în martie și în limba română la editura Humanitas. Scriitorul și analistul american speră că acest volum ar putea așeza și ”mai bine” România pe harta Washingtonului.

Robert Kaplan în Wall Street Journal:

”Orice hartă a Europei din perioada medievală sau de la începutul epocii moderne, înaintea Revoluţiei Industriale, este de o incoerenţă ameţitoare şi demonstrează că lumea era atunci fracturată în mod radical. De fapt, evenimentele care au marcat continentul european în ultimii ani conduc chiar la regresul spre o astfel de organizare extrem de restrictivă. Deceniile marcate de pace şi prosperitate, din anii 1950 şi până la debutul crizei economice din 2009, reflectau contururile politice şi economice ale continentului într’o manieră extrem de simplă. În timpul Războiului Rece s’au coagulat două structuri clare de alianţă care, mai târziu, au fost urmate de iluzia postbelică a unei Europe unite, în care toate statele să se ghideze după aceleaşi principii şi să valideze o monedă unică.”

Interviu:

Tocmai a fost publicată noua dumneavoastră carte. Se numeşte ”În umbra Europei: Două războaie reci şi o călătorie de treizeci de ani prin România şi mai departe”. În curând, va fi lansată şi traducerea în limba română, publicată de editura Humanitas. Foarte interesant, această carte este despre România şi, în acelaşi timp, este o carte despre lume, despre probleme globale. Explicaţi’ne acest lucru puţin.

Robert D. Kaplan: În toate celelalte cărţi ale mele, am încercat să acopăr arii largi – ”Fantomele Balcanilor” se referă la şase-şapte ţări diferite, în vreme ce ”Răzbunarea geografiei’ e despre lume. Aici, am mers în direcţia opusă. Am luat o ţară şi am explorat teme mari. Am folosit România pentru a explora moştenirea imperialismului – austriac, habsburgic, rus, turc, bizantin, Holocaustul, Războiul Rece, agresiunile lui Putin şi viitorul Europei în Uniunea Europeană. Am făcut asta prin intermediul României din două motive: în primul rând, am o relaţie, o afecţiune personală pentru România, pentru că este locul în care, dintr’un punct de vedere spiritual, mi’am început viaţa profesională, în 1981, scriind despre regimul Ceauşescu.

Dar mai e şi un alt motiv: aşa cum Polonia este elementul geografic şi demografic central pentru nord-estul Europei, România este asta pentru Europa de sud-est. Există o mulţime de cărţi minunate scrise de savanţi occidentali fantastici despre Polonia, dar România este, într’o anumită măsură, într’un con de umbră, ceea ce nu merită. Aşa că m’am gândit, ca să zic aşa, să umplu acest gol, acest spaţiu din percepţia occidentală şi, în acelaşi timp, să ne uităm la teme mari, largi, dintr’o perspectivă originală

Spuneţi frecvent, în scrierile dumneavoastră, că, pentru România, geografia a fost deseori un coşmar. Explicaţi’ne la ce vă referiţi cu această idee.

Robert D. Kaplan: România este împinsă atât de mult spre est, România şi Moldova cea vorbitoare de română au o graniţă mai lungă cu Ucraina chiar şi decât Polonia. România nu poate ignora criza rusească şi pe Vladimir Putin. Nu se poate uita la această criză într’o manieră abstractă, aşa cum pot să o facă oamenii din Europa Occidentală sau din Statele Unite. România este mult prea apropiată geografic pentru aşa ceva. Chiar şi cu ororile regimului Ceauşescu – oricât de diferit a fost acest regim de cel de la Moscova, în perioada Uniunii Sovietice şi a Războiului Rece -, România tot a fost, într’o anumită măsură, o ţară sub ocupaţie. Asta pentru că armata sovietică a ajuns în România şi în alte părţi din Europa de est – la sfârşitul celui de’al Doilea Război Mondial, România era încarcerată în închisoarea Pactului de la Varşovia, din cauza geografiei sale. Tot din cauza geografiei, România are legături cu Imperiul Otoman şi cu cel Bizantin, legături pe care ţări precum Franţa şi Germania nu le au. Aşa că s’a dezvoltat, mental, mai greu, din cauza acestei moşteniri a geografiei – e mult mai bine să fi fost sub ocupaţia Imperiului Carolingian sau a Prusiei decât de turci sau de bizantini.

După anexarea Crimeei de către Rusia, Occidentul, prin politica sa de securitate, a pus accentul mai mult pe Nordul Europei Centrale: pe Polonia și pe Statele Baltice.

R.D.K.: Este corect ce spuneți și cred că e parțial greșită această politică îndreptată mai mult spre Marea Baltică, fiindcă Putin se îndreaptă de asemenea spre Sud-Estul Europei: subminează cu ușurință Republica Moldova și încearcă să preia controlul în Marea Neagră, prin statele din jur, iar în acest moment presează Turcia. Cred că ar trebui să ne concentrăm mai mult asupra sud-estului european nu asupra Nordului Europei Centrale.

Credeți că R. Moldova va cădea în cele din urmă pradă Rusiei sau va merge spre Europa?

R.D.K.: Republica Moldova este o regiune vulnerabilă cu instituții slabe, cu un nivel extrem de mare de corupție și un stat haotic, din punct de vedere politic. Deci nu se va putea apăra în fața Moscovei

România sau mai degrabă marile puteri ar putea ajuta R. Moldova?

R.D.K.: Cred că marile puteri trebuie să ajute R. Moldova. România poate la rândul ei fi de folos, dar n’ar trebui să intre într’o astfel de combinație: ar fi prea provocator pentru Moscova. Eu cred că deocamdată România este norocoasă: nu s’a reunit cu R. Moldova, nu este parte a Spațiului Schengen și nu a aderat la Euro Zonă. Dacă ar fi fost membră a zonei euro ar fi ajuns ca Grecia, iar în Schengen ar fi avut multe bătăi de cap cu refugiații. Reunificarea cu R. Moldova ar fi dus la o situație internă care ar fi fost de departe mult mai rea decât cea actuală.

Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit despre reunificarea României cu R. Moldova ca despre următorul obiectiv major al țării. Există de asemenea o serie de mișcări în acest sens. Sunt utile aceste planuri și aceste discuții despre reunificare?

R.D.K.: Oamenii au planuri pe termen lung, dar în climatul politic actual, a vorbi serios despre reunificarea României cu R. Moldova n’ar fi înțelept.

Care ar fi cel mai bun și cel mai rău scenariu pentru această parte a lumii în viitorul apropiat?

R. D. K.: Cel mai bun scenariu ar fi ca România să continue să’și întărească instituțiile, să construiască un stat tot mai puternic și să diminueze corupția. De asemenea, guvernele să rămână moderate, iar creșterea economică să se mențină la rate de 3-4% pe an, în ciuda a ceea ce se întâmplă în proasta vecinătate în care se află țara. Cel mai rău scenariu ar fi ca Uniunea Europeană să se destrame, ca agresivitatea Rusiei să continue și ca America să aibă un leadership slab. În acest caz, dacă România nu’și va continua reformele, ea va fi pierdută, va bate în retragere devenind un stat instabil, înconjurat de inamici reali.

Cât de hotărâte sunt SUA să susțină un conflict cu Rusia dacă situația din zona Mării Negre escaladează?

R. D. K.: Administrația americană vrea să evite un conflict deschis cu Rusia, cu orice preț. În același timp, a reînceput să își miște trupele în Europa. De asemenea, a amplasat echipamente militare în Europa Centrală și de Est. Să ne amintim că agresiunea lui Putin a început abia după ce, în 2012, administrația Obama retrăsese două brigăzi din Europa. Putin a văzut această retragere ca pe un semn că America nu mai este interesată de securitatea Europei. Acum, acest proces a fost inversat la Washington, iar trupele revin pe continentul european. Eu cred că administrația Obama este mai dispusă să își asume riscuri vizavi de Rusia, dar că, în același timp, nu dorește un conflict deschis.

”Geografia este o provocare, nu un destin” spune Robert Kaplan și  crede, de asemenea  că Rusia a creat disensiuni puternice între Paris şi Varşovia, Berlin şi Bucureşti.

 

Sursa și restul interviului/articolului (din care doar am spicuit unele pasaje):

David Simion/ThraxusAres.wordpress.com (căruia îi mulțumim pentru efort și amabilitate).

76 de comentarii:

  1. 3.5 mil de romani ,majoritatea cu varste pana in 45 de ani, au emigrat sau sunt plecati prin lume deja. cine va lupta intr-un conflict real?

    • asta`i numa` inceputu`,

      daca se continua politica mareata de partid si de stat in 20 de ani ne pot ajunge ungurii din urma,

      nu in ultimu`rand, astazi a aparut stirea ca numai exploatam nici uraniu http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-20823941-nuclearelectrica-despre-motivul-rezilierii-contractului-compania-nationala-uraniului-cerut-pret-76-mai-mare-fiind-imposibil-sustinut-financiar.htm

      am ajuns exclusiv o piata de desfacere, o paria pe lumea asta care sta cu ochii zgaiti la toate jafurile platite cu banu` in avans de smenari fata de care tara nu mai are nici un mijloc de lupta,

      saraca tara bogata plina de jenerali ratati – cu scuzele de rigoare pt. cei foarte putini care au muncit pt. gardu`asta – cred ca in ultimii 50 de ani nu sunt mai mult de 10 persoane,

    • un razboi modern se duce de mai multe forme nu doar cu arma in mana pe front, pot fi trimisi bani si multe alte actiuni de afara …. afara prea exemple ca sa nu se atace nimeni ;), eu unu as lupta si de afara !!!

    • nu se stie. este o chestie cu mai multe aspecte. poate cei 3.5 milioane sunt mugurii unui nou inceput. oamenii sunt ca semintele, se raspindesc si rodesc acolo unde au conditii. asa poti vorbi de colonistii englezi care au plecat in America, si uite peste sute de sunt pavaza europei occidentale, bratul ei cel mai inarmat. zic asta pentru cei obsedati cu armata, pentru mine toti suntem urmasii catorva maimute deci in principiu un fel de veri. asa ca nu imi fac griji, s-ar putea ca un rus sau un belgian sa fie mai apropiat modului meu de gindire decat un vecin de scara care faci mici pe balcon si refuza sa plateasca caldura si intretinerea, parcheaza masina pe singurul loc de joaca din fata blocului, etc etc etc.

    • @Nova, las’ ca mai suntem destui pe aici apti sa tinem o arma in mana… tehnica sa avem. Au fost si sunt multi aceia care au subestimat spiritul acestei natiuni. Spirit bland si tolerant insa capabil de fapte marete cand ii ajunge cutitul la os.
      In „inconstienta” lor, romanii au tinut pipt la Masasesti armatelor feldmaresalului August von Mackensen doar in izmene atacand de multe ori cu pusca folosita pe post de ghioga. Regimentul 32 Mircea din Constanta a avut o vreme uniforme de parada alb complet, in cinstea acelor zile.
      In epopeea antibolsevica a celui de Al Doilea Razboi romanii au fost cei mai decorati soldati (cel mai mare numar de Cruci de Fier si Cruci de Cavaler primite, dupa germani). Când au fost întrebaţi mai mulţi ofiteri germani – care erau cei mai buni soldaţi din cadrul Axei neaparţinând Germaniei: finlandezii, croaţii sau ungurii – generalul Hans Speidel – fost general al Wehrmachtului şi ulterior Şeful Statului Major NATO a răspuns: “Nici unii. Românii. Daţi-le nişte ofiţeri de treabă şi sunt cei mai buni soldaţi pe care îi puteţi avea”. Fostul commandant din Creta, generalul Heinrich Kreipe, care conduse o divizie pe frontul din Kuban (sud de Stalingrad) unde-i văzuse pe români în acţiune, a răspuns la întrebarea unui ofiţer britanic referitoare la cine a fost cel mai bun aliat militar al germanilor: “ A, românii desigur. Au fost neînfricaţi în atac şi dacă trebuiau să apere o poziţie erau ca nişte câini de pază! Rezistau uneori până la ultima suflare”. Exemple de acest fel sunt peste tot in istoria acestui neam.
      In NATO, romanii si-au uimit aliatii nu numai prin profesionalism dar si prin curajul lor nebun. Putini stiu urmatoarele lucruri pentru care ne felicita strainii pentru ca noi, Romanii, am devenit parca timizi, circumspecti si chiar rusinati in a ne mandri cu realizarile noastre:
      – In sondajele efectuate in cadrul fortelor combatante americane din Afganistan, romanii, alaturi de polonezi, se afla pe primul loc in preferintele soldatului american intrebat in mana carui militar din coalitie, altul decat american, ar prefera sa-si incredinteze viata intr-o situatie de lupta;
      – Ca apreciere a profesionalismului militarilor romani, incepand cu anul 2012, pentru prima data de la sfarsitul celui de Al Doilea Razboi Mondial, singura tara admisa de catre SUA sa comande direct in lupta unitati de operatiuni speciale americane (SOF) este Romania;
      – In recunoasterea capacitatilor romanesti in materie, Romania gazduieste (la Oradea) Centrul de Excelenta NATO HUMINT, specializat – cum arata si denumirea – in culegerea de informatii cu relevanta tactica din sursa umana.
      Pana la ora actuala, numai in teatrele militare de operatiuni din Afganistan au cazut la datorie 26 de militari romani si 131 au fost grav raniti, lasand acasa sotii, copii si familii indurerate.
      Nutresc convingerea ca aceste jertfe si realizari contribuie intr-o mare masura la siguranta noastra de astazi si, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne vor scuti poate sa ne punem intrebarea daca, aidoma generatiilor din 1916 si 1941, generatia actuala este sau nu apta sa-si apere Patria cu arma in mana. Pentru aceasta, sunt mandru sa le fiu compatriot si ii cinstesc pe toti acei romani cazuti la datorie sau raniti in teatrele militare din afara tarii, considerand ca s-au jertfit pentru noi – toti Romanii.

  2. http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Extern/International/rusi+ar+fi+fost+ucisi+presa
    Presupus atentat cu mașină-capcană la o bază rusă din Siria: Zeci de ofițeri ruși ar fi fost uciși (presă)

  3. Nu prea impartasesc entuziasmul generat de lansarea cartii lui Kaplan.
    Am citit o cronica la ea in care se vorbeste despre cele doua Tari Romane, aflate sub control otoman iar despre Transilvania se vorbeste abia dupa primul razboi mondial cand se afirma ca am obtinut-o.
    Cumva, se da senzatia ca e un teritoriu care nu apartinea nucleului poporului roman si a fost luat d ela unguri datorita unor imprejurari favorabile.
    In plus, asta cu Romania sa fie cuminte, sa nu se inarmeze excesiv, sa creasca economia, sa scada coruptia si sa nu mai ceara unirea cu Moldova ca iese rau cu rusii e tare ciudata, mai ales cand se pomeneste de interesele comune ale Rusiei si Ungariei de a scapa de Romania.
    Un fel de ” stati cuminti ca v-o luati”. Nu-mi dau seama cum ii oprim pe rusi doar cu cresterea economica si lupta anticoruptie, daca nu avem o armata si o dotare solida.

    • Am pus inceputul articolului si doua pasaje din interior mai ”cracanate” tocmai pentru a obtine o astfel de reactie, ca a ta…

      • Textul incepe aiurea sau nerealist chiar din prima fraza

        „Robert D. Kaplan, considerat de revista Foreign Policy unul dintre primii 100 de gânditori ai lumii, a venit prima oară în România în anii ’70, în plin Război Rece, pe când era un tânăr jurnalist cu spirit de aventură, iar ţara era un colţ întunecat al Europei comuniste, ignorat de presa occidentală.”

        Anii 70′ sunt de fapt anii de glorie a lui Ceausescu si ai Romaniei comuniste, mai ales dupa ce in 1968 avusese loc ruperea aia directa de Moscova. Au urmat vizite de presedinti americani si francezi, vizite ale lui nea Nicu in SUA si plimbari cu caleasca prin Britania etc. In anii aia SUA ne dadeau inclusiv reactoare nucleare si erau inclusiv savanti americani care lucrau pe aici in domeniu ala. Sau Franta ne dadea diverse licente (inclusiv pentru SA-330 Puma, cel mai modern elicopter al lor).

        Sa spui ca era „un colt intunecat ignorat de presa occidentala” mi se pare o aiureala, sau o metafora fortata care sa arate ce cool e Kaplan asta si cum vizita el zone „necunoscute” sau „ignorate” ale lumii.

        In rest zice si unele chestii OK dar nu pare sa cunoasca la modul real istoria mai detaliata a locurilor, ci doar ceva la modul general citit din surse destul de generaliste dar si cu un anume interes de prin vest. Cam asa „il citesc” eu.

        Pana in prezent cel mai realist american ce scrie chestii legate de Romania mi se pare Larry Watts (parca asa il cheama), care e istoric si a studiat destul de mult si aici (si in vremea lui Ceausescu si dupa).
        Ceilalti, si ala cu Stratfor si Kaplan mi se par cumva defazati sau usor pe langa subiect, nu prea stiu cum si de unde sa-l apuce si nici nu par sa cunoasca lucrurile mai in adancime ori din surse mai autohtone.

        Oricum daca te iei dupa unele chestii ajungi la concluzia ca cel mai bine ne tragem si noi un arsenal nuclear (daca si-au facut Pakistanul, India, Coreea de Nord sau chiar Israelul, sa-l bag si pe asta, atunci putem si noi) si scapam de incertitudini. Inclusiv economice, altfel vorbesti cu partenerii cand stiu ca-i poti parli daca vor sa te arda la buzunar

        • E bine ca intram incet-incet in atentia unor ganditori din Occident si mai ales de peste ocean. Larry Watts a fost cel care a spart gheata, si a facut-o frumos!

        • Asta cu atomica e discutabila (sa nu ma pufneasca rasul) daca gandesti cam ce fel de ”gradatie” avem ca tara….

          Locatia:
          1- la ocean (n-avem);
          2- la mare adiacenta oceanului (Mediterana, n-avem);
          3- la mare adiacenta Mediteranei (avem, cel putin nu suntem de rangul 4, fara iesire, ca Ungaria).

          Razboaie:
          1 – pe care sa le evitam de-a lungul istoriei (nope);
          2- pe care sa le purtam pe teritoriul altora (nope, ne-a tras Germania Nazista dupa ea, in est);
          3- pe care le purtam pe teritoriul nostru, cu distrugerile de rigoare asupra „raului si ramului” (yep, cacalau!)

          Arme:
          1- care sa ne permita evitarea razboaielor (nuclear-balistice, n-avem);
          2- care sa ne permita razboaie pe teritoriul inamic (rachete de croaziera, merg si la gradul 1, n-avem);
          3- armament clasic care ne tintuieste pe propriul teritoriu (mdeah, din asta avem);

          Deci, concluzia: Israel nu suntem, asa ca „prin noi insine”…mai are de asteptat.
          N-am mai bagat gradatiile economica si politica…dar tara de mana a 3-a suntem!..nu „third world country”…dar „th” (third hand) tot suntem!

          • N-am inteles mare lucru din ce ai vrut sa spui?

            Locatia – de ce trebuie sa avem locatie la ocean ca sa avem arme nucleare?

            Razboaie – 1- e discutabil, dar hai sa zicem ca le-am prins pe mai toate din zona
            2- Mai toate ultimele razboaie le-am purtat si pe teritoriul altora, nu numai pe al nostru, 1877-1878, 1913 (Astea doua au cam fost exclusiv pe teritoriul altora), primul mondial continuat cu cel impotriva Ungariei din 1919, al doilea mondial etc.
            3- asa, si? Toate tarile alea implicate au avut razboaiele astea si pe teritoriul lor. Cu ce schimba asta ideea de a avea un arsenal nuclear? Din contra, dat fiind ca ala are in general un rol de descurajare ar evita in mare masura un razboi clasic pe teritoriul nostru

            Arme- tocmai aia e ideea, sa facem unele, de aia am si dat exemple de tari cu un know-how (si chiar baza tehnologica) mai slab decat al nostru si care si-au facut. Sigur, la noi nu exista un interes aparent pentru asa ceva dar capacitatea ar fi, daca s-ar dori. Si ar rezolva foarte multe incertitudini privind securitatea, parerea mea

    • „Nu-mi dau seama cum ii oprim pe rusi doar cu cresterea economica si lupta anticoruptie, daca nu avem o armata si o dotare solida.”

      fara a „finaliza” lupta anticoruptie, nu avem cum sa avem o dotare solida sau o economie puternica. Uite ce se intampla cu dotarea, cat lobby al marilor producatori militari si cate interese se intersecteaza la nivelul guvernului/MapN/DPA, parlamentului si CSAT… Doar ultimii 10 ani arata cat de puternic suntem penetrati de interese externe Romaniei, care profita in primul rand de coruptia responsabililor autohtoni!

      • si n-as baga mana in foc ca in primul rand suntem la mana rusilor pe partea asta!
        Prea multe oferte din SUA si UE pentru inzestrare, inclusiv cu offset si transferuri de capacitati de productie au fost refuzate! Si comenzi externe si parteneriate!

        Prea sunt aproape toate refuzate intr-un context in care din 2008 incoace (razboiul din Georgia si apoi din Ucraina) suntem chiar langa focare de razboi si intarirea prezentei ruse in M. Neagra.

        • parca suntem trepanati!
          Nu banii sunt problema! Altceva nu e in regula! Si asta si datorita coruptiei!

          • Pai o influenta crescuta a americanilor in economie ar aduce 3/4 din politicienii ultimilor 25 ani in fata DNA…. + ca nu mai pot ei jongla cum vor cu justitia si economia… Prefera o economie slaba dar controlabila de catre acesti politicieni de carton decat o economie puternica in care ei sa fie vioara a doua…De aia…

            • Si nu ti se pare ca asta incepe sa se si intample ? Si e foarte bine ca se intampla.

              • Doar cateva varfuri sacrificabile si cam atit… RO este organizata pe clanuri… Si fiecare clan isi pune oamenii lui unde i se permite….nu conteaza ce stie ala sa faca, importanta este loialitatea lui fata de din clan…. Si ai destule cazuri din astea…
                Mai este si chestia ailalta… de unde mai face RO rost de oameni pregatiti cand de 25 de ani RO pierde oameni calificati instruiti pe banii statului roman? Care stat roman le da cu sutul in fund decat de vreo 25 de ani sub toate formele…
                Si automat tot statul roman se vede obligat sa accepte toate lichelele in politica, oameni nepregatiti sau cu pile in administratie …etc Cunosti si tu destule cazuri…

                • Si america e pe clanuri, clanul Bush, clanul Kennedy si ce naiba clanuri or mai avea ei pe acolo… nu clanurile sunt problema, ci ce interese promoveaza fiecare clan, din cine este format, samd.

                  Oricum Kodruta a inceput sa le destructureze pe alea care ne trageau inapoi. Inca odata va spun, ce fac romanii cu lupta anticoruptie nu cred ca a mai existat pe undeva pe planeta asta. Toata faza fiind din ciclul „ca la noi la nimeni”!! Adica primii si la coruptie, si dupa aia primii si la starpit coruptia. Uitati-va cati parlamentari sunt trimisi in urmarire sau judecata – si aratati-mi o alta tara cu atitia parlamentari urmariti… nici macar la africani nu sunt atitia – ceea ce inseamna ca noi ca societate facem un efort real ca sa schimbam sistemul. Si stati linistiti, o sa se schimbe…

                  • Esti naiv. Mai vorbim peste 5-6 ani

                    • Vorbim… eu cred ca tu nu iti dai seama cum arata prezentul tau fara Kodruta…

                    • Bre @Inima de Leu
                      Cati parlamentari sunt bre in puscarie cu executare? Ca vaz ca intra ca viteii la Jilava si ies direct boi…. Tu nu observi ca degeaba DNA-u’ se strofoaca ca tot nu-i dovedeste? Asta inseamna ca pe undeva o rotita in sistem este stricata…
                      Ce interese promoveaza clanurile romanesti? Eu nu am vazut sa promoveze o economie functionala in ultimii 25 de ani, nu am vazut sistem de sanatate, nu am vazut armata pusa la punct, nu am vazut agricultura intensiva….Mai vorbim de educatie care este facuta doar ca sa aiba profesorii loc de munca?
                      Mai vorbim de afaceri in RO? Pai toata lumea se ia cu mainile de cap cand este vorba de afaceri in RO… Identic la fonduri europene… Ai idee cati trebuie sa returneze banii UE anul acesta? Noi de 25 de ani ne luptam cu coruptia… si nici draqu’ nu este vinovat in tara asta decat ala care munceste si isi plateste impozitele la timp…
                      Degeaba vrem noi astia mititei sa schimbam sistemul… ne mananca astia cu fulgi cu tot… schimbarea in RO daca va fi, va fi una violenta …si din pacate ne intra in sange chestia asta….
                      Degeaba o bagi pe Kodruta la inaintare… indiferent cine va fi in locul nu va putea misca prea mult…. Cand vorbesc de Romania clanurilor vorbesc de oameni cu bani grei care schimba politicienii precum sosetele… Aia care-i vezi tu toata ziua la tv pe post de „inamicul nr 1″ in materie de coruptie sunt plevusca… Ce a arestat DNA pana acum sunt doar sacrificabili…
                      Ai tu asa o idee fixa ca SRI-u’ cu noul sarpe cu ochelari in frunte face si drege… nici macar nu se atinge de aia mari… Aia mari au averi transferate de mult timp in strainatate, au afaceri in lumea larga… si sub nicio forma nu seamana cu berbecali….Aia mari invart multinationale si oameni care va starnesc voua mila la tv :”Vai saracu’ a fost rapit de teroristi!”

                    • Oprescu era un peste mare…si pe val cand l-au saltat…

          • cred ca foarte multi generali din armata sant de partea rusiei
            au ramas in armata din timpul lui ceausesc si aceasta nu a fost reformata
            sau poate sant agenti ai rusie sau au fost acaparati de agenti ai rusiei

            • Ponta a avut pozitii pro-ruse accentuate…ca sa nu zic mai mult… asa ca pina sa te uiti la generali ai putea sa cercetezi ce au facut prim ministrii nostrii…

            • @stan, o mica nuantare… inainte de 1990 Armata Romana fusese atent si sistematic epurata de „cadre” fie scolite in URSS (in special Academia Militara Frunze), fie casatorite cu sovietici (in special rusoaice), fie – pur si simplu – cu afinitati sovietice. Sunt cazuri ultra-cunoscute si mai mult sau mai putin mediatizate, inclusiv de generali trecuti in rezerva inainte de 1990 din cauza legaturilor lor cu serviciile sovietice GRU sau KGB. Multi au fost „reactivati” la Revolutie, unii dintre ei trecuti iar in rezerva ca urmare a revoltei ofiterilor din M.St.M. (vezi C.A.D.A. – Comitetul de Acţiune pentru Democratizarea Armatei) de la inceputul anului 1990. Despre cei care au ramas…Dumnezeu cu mila…

              • fără-ndoială te referi la cei reactivați în primă instanță după 84, apoi în masă după 1989… știi tu, ăia de „conduceau” rivoluționarii și politica/armata/economia după 90

                1
      • Eu n-am spus ca trebuie armata in loc de lupta anticoruptie, am spus doar ca intarirea militara trebuie facut in paralel pentru ca rusii nu ne vor astepta sa terminam lupta anticoruptie si sa incepem sa ne inarmam. Vor actiona cand le convine lor.

        • O fi trebuind facuta in paralel, dar daca deciziile de „intarire militara” sunt sabotate de unii controlati de la est iese… cam ce avem acum:
          – aproape tot echipamentul invechit si in mare parte inoperabil,
          – militari putin instruiti, desi considerati profesionisti
          – achizitii in cifre farmaceutice, pestrite, uzate, fara mentenanta integrata local – mai mult de forma, sa bifeze ceva catre NATO, ca cica fac eforturi.
          – schema complet dezechilibrata a bugetului MApN intre cheltuieli si achizitii+mentenanta+cercetare.
          – refuz sistematic aproape de a da la modernizat sau macar revizie echipamentele care inca au valoare in inventarul MApN (MLI-84, MLVM, sisteme de rachete: SA-6, SA-8, CA-94M?, Ghepard SPAG, Oerlikon-Viforul, B33 Zimbru, TAB-C79, TR-85, Puma aduse la nivel Super-Puma, IAR-99 Soim sau superior).
          – sabotarea prin toate mijloacele a industriei nationale de profil.

          • Deci cu alte cuvinte armata este undeva apropiata de 0 si nu isi va putea indeplini sarcinile privind apararea … ==>> ca ciolovecii si-au atins obiectivul !
            Deci facem parte din NATO si de fapt suntem controlati sub o forma sau alta chiar de catre cioloveci! Economic /militar/ politic! Cate procente din economie?
            Cati militari sunt santajati ? Si care? Cati politicieni sunt ghidonati de Moscova? Si care?

            • e o varianta de lucru… bazata pe un anumit rationament si pornind de la starea de fapt actuala.

              La chestia cu sabotarea ofertei de colaborare cu industria ucraineana, cine sa fi avut cel mai mult de castigat? Nu cred ca SUA/NATO!
              Si prea a fost pe fata, nici macar bunavointa de a ii primi pe oamenii aia la discutii, urmata de un raspuns politicos si argumentat!

              • De acord cu tine…
                Inseamna ca pe undeva exista amenintari la nivel inalt pe alte canale altele decat cele pe care le cunoastem noi…. Si daca ma gandesc bine chestia asta se poarta… banuiesc ca iti aduci aminte amenintarile voalate ale ciolovecului cand s-a intilnit cu Ceausescu… ultimele intilniri

          • 2013.
            CSAT-…. lichidarea capacitatilor de productie ale industriei de aparare.
            Mai este in vigoare decizia?.

    • Si eu il sustin pe Eroul.

  4. http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Extern/EXODUL/Orban+critica+Germania

    Viktor Orban: Cerșim supuși de la Tayyip Erdogan securitatea la frontiere

    Trompeta rusa din Ungaria a devenit din ce in ce mai vocala si ataca direct pe cei cu care Putin are conflicte de moment sau mai vechi! 🙂

  5. Tare imi pare mie din spicuirile astea ,cum zice si Bula ca nenea Kaplan sa nu fie decat un biet agent de influenta , trageti voi concluzia al cui… si parca nu prea cunoaste idealurile romanesti. Cum obiectivitatea in sine a devenit un criteriu extrem de greu de apreciat din cauza elementelor variabile de istorie,politica, etos national,etc, imi pare necredibil ca un strain sa poata aprecia ”obiectiv” situatia trecutului si viitorului unei natiuni atat de complexe ca a noastra! Dar cand iti sunt servite niste idei cadru plus o stimulare financiara pe masura e usor ,mai ales cand ai si vocatie ,sa incropesti ”o carte de succes”! Atentie , apare la Humanitas!

    • Kaplan e posibil (probabil) sa fie agent american…

      • Da dar posteaza lucruri pe directia Friedman – Roesller – rusi – unguri – ” ati primit Ardealu’ ” – „n-ati fost niciodata nimic” etc, si dupa cum bine spune Wandoo, cartea apare la Humanitas, doar argumentul asta ar fi suficient, la o adica 😀

        • @sorin2
          Cartea a aparut in America, nu la Humanitas. Humanitas doar a cumparat drepturile de publicare in Romania. Nu inseamna neaparat ceva mai mult decat faptul ca au avut dorinta si puterea financiara sa faca asta.

          • Da, dar aleg si ei ce sa publice si n-o sa fie carti de elogii la adresa lui Eminescu… selecteaza si ei doar ce le convine conform directiei planificate pe termen lung.

      • Bre tu ai citit Fantomele Balcanilor? Face nenea ăsta niște afirmații despre români și România de-ți vine să-l iei la palme. E istoric pe linia lui Boia, și cel mai probabil in leafa nemților (si prin nemți a rușilor că-s in pat doar).

  6. hai sa fim seriosi Rusia e in coma Romania e in cea mai buna situatie economico-militara din intreaga ei istorie(NATO, UE)Ungaria are 35 de tancuri si 100 blindate scenariul asta e SF!

  7. Am sa achizitionez cartea fie doar pentru a cunoaste mai mult acest autor, de care pana astazi ( poate sunt eu ignorant! ) nu am auzit deloc, iar dintr-o data, hop, e peste tot! Inclusiv la TV.
    Daca chiar reprezinta vocea americanilor sper ca nu s-au inteles iarasi cu ciolovecii si ne dau directive sa stam pe fundu’ nostru…
    Din pacate interesele comune si aliantele sunt trecatoare asta nu intelege clica de politruci si mai ales cetatenii de rand care urla pt. spitale si scoli ca la ce ne trebuie 9 armata, nu suntem in razboi (!?) … Idioti utili ce mai…
    M-am certat urat cu un profesor pt. aceeasi idee simpla pe care el nu o poate intelege, tot o dadea inainte ca „ne intoarcem pe vremea lu Ceausescu sa avem armata si industrializam tara” (WTF!!!” De parca industrializarea ar fi ceva rau 😀 )))) ) asta asa, sa stiti ca exista si astfel de oameni ce au ajuns profesori !!!!

    • Pai daca zeci de ani oferim salarii mai mici pentru profesori decat pentru muncitori necalificati, degeaba ne miram azi ce fel de oameni mai accepta meseria aia 🙂

      Daca s-ar schimba peste noapte situatia si le-ai oferi salarii intre 4 000 si 6 500 de lei net, cu examene reale de admitere in sistem etc, tot ar dura 20-25 de ani pana se cicleaza personalul in sistem si vom avea profesori cum trebuie.

      Asta nu intelege omul obisnuit 🙂

      PS: pt cine nu e de acord, pot da numeroase (vreo 200) exemple cunoscute personal in care muncitori necalificati aveau salarii cu 30% mai mari in acte, PLUS CIUBUCURI, fata de niste oameni cu facultate care lucrau pe post de profesor si mai aveau si niste ani de experienta. Pai si atunci ne mai miram…

      PS 2: si da, azi sunt slabi. Se vrea schimbare? Baga banu’ si asteapta 25 de ani. Am avut si cunoscuti care nu au rezistat in mediul privat si s-au facut profesori, asta spune multe despre ce a ajuns sistemul.

      • *stimabilu coleg se referea, fără-ndoială la un prof.univ.dr… care numa salar de necalificat n-are. Personal, consider că tagma profilor universitari e prea bine plătită. Cu riscu de a încasa înjurături aș zice că ultilitatea socială a profilor ce bântuie universitățile noastre tinde spre ZERO, în mare parte.
        Și nu spun asta ca om cu trei clase, care n-a tras pt a-și face educația sau unul care a trecut prin școală ca Oprea et co.
        Puțini sunt valoroși, realmente, ca la preoți – prea puțini.
        Totuși, îmi permit să cred că proful acela (pt Cristian) se referea la calitatea industrializării și a armatei. Industrie care producea prost, scump – când producea și armată care săpa în șantiere sau culegea porumbul…
        Valoarea lor s-a văzut în 89 și după.
        În sensul ăsta tind să cred că are dreptate. Prefer industrie de calitate și profitabilă. Am nevoie de armată capabilă, realmente. Doar că asta durează.

        Ref. la subiect:
        Interpretez ideile omului din perspectiva de observator obiectiv și prea puțin angajat în problemă. Remarc că nu declară deloc că Transilvania nu-i pământ românesc. Spune însă că Ungaria emite pretenții de 100 de ani, ceea ce e faptic… Nu spune că Ungaria ar și avea dreptate. De fapt, omu scrie explicit că SUA NU ACCEPTĂ REVIZIONISMUL și că se vor opune tentativelor de destabilizare a României.
        De unire afirmă clar că n-am ajuns încă capabili de preluare, just! Că Md e diputabilă și disputată, cu armele pe masă (pe partea ursească) și că n-ar fi bine să ne avântăm până n-om fi destul de puternici…
        Nu văd erori sau părtiniri.

        • Da, intr-adevar n-am specificat, ma refeream in comentariul meu de la 17:08 la angajatii pe post de profesor la generala si liceu, clasele 1 .. 12.

          La profesorii universitari e altceva, am facut si eu facultate, la stat, mai demult, si am vazut ce se poarta si pe acolo.

          In invatamantul universitar coruptia este infinit mai mare, salariile sunt mai mari insa tot degeaba, iar diplomele in marea lor majoritate sunt eliberate… cam tot degeaba.

          In urma cu vreo 2-3 ani aveam o discutie aprinsa cu un grup de colegi la sfarsitul careia am declarat sus si tare, foarte inflacarat 🙂 :), ca as anula toate diplomele de bacalaureat si licentele de la facultate, masterat etc obtinute dupa 2005, ca sa nu zic 2000. Evident ca asa ceva nu se poate face si nici n-ar fi corect pentru toata lumea, dar cam aia e parerea mea fata de valoarea hartiilor astora obtinuite in ultimii ani si implicit a celor care le-au semnat.

          Dar imi mentin parerea ca daca vrei omu’, tre’ sa dai banu’, la noi in Europa de Est exista mentalitatea asta ca un roman face cu 5 lei ceva mai bun decat face un german sau american cu 100 000 de euro, e o mentalitate extrem de gresita si pana cand nu o schimbam, degeaba ne plangem ca unii sau altii sunt slabi. Pe vremea cand aveam zeci de cunoscuti care lucrau pe 1100, 1200 sau chiar 1300 de lei pe luna, 100% fara facultate si 10% chiar fara bacalaureat, plus bonuri, plus ciubuc, aveam si destui cunoscuti care lucrau pe post de profesor preuniversitar, cu ani de zile experienta, si salariu de 900 de lei pe luna, fara ciubuc, fara bonuri etc. Pai si atunci de ce sa mai faci facultate, te duci la barul de la parterul blocului si faci bani mai multi.

          La universitar insa ai dreptate, acolo coruptia tinde spre 100% la fel cum era pe vremuri la Vama, salariile nu sunt rele insa trebuie bagati cativa la puscarie ca sa stie si restul de frica.

          Am avut in urma cu multi ani undeva la o firma, un coleg care terminase o facultate tehnica cu vreo 9,60 si avea si masterat luat cu vreo 9,80, facultatea era de stat. Omul era semi-analfabet, am incercat 1 an de zile sa-l invatam lucruri dintre cele mai de baza, n-am reusit, era aproape batut in cap, dupa care l-am dat afara.

          Pe aia care i-au semnat licenta si masteratul, ambele aproape cu nota 10, eu sincer i-as baga la puscarie vreo 7 ani cu executare… Repet, era la stat nu la privat, universitatile private sunt deja alta poveste 🙂

          • Corect, cred că s-a atins miezul problemei. Cunosc oameni care au muncit greu pt educație, au pus osu. Cunosc semi(de-ar fi semi…)-analfabeți cu diplome multe. Ș-una ș-alta funcționeză, mai exact merge treaba la incapabili măcar la fel de bine ca la oameni responsabili!
            Întotdeauna m-a frustrat treaba.
            De ex., „puii” șefilor multi-gradați erau „primii” oricât de „cizme” erau, oricât de multe erori comiteau. Restul eram mieii de sacrificiu, oricât de competenți am fi fost…
            Care să fie rezolvarea într-o societate unde scara valorilor e cum e (și asta nu de ieri)?

            • Greu de spus… aproape imposibil de rezolvat deoarece persoanele care ar trebui sa faca curatenie sunt taman cele cu interes sa n-o faca.

              E ca si cand ai angaja 2 hoti pentru a se auto-supraveghea sa nu mai fure 🙂

              De adus oameni din afara se poate atunci cand te lupti cu Mafia, sau cand te lupti cu coruptia sau birocratia. Cand insa te lupti cu scara valorilor la fiecare nivel din societate, 200 de procurori din SUA sau 40 experti contabili din Franta n-au cum sa te ajute.

              Ma gandesc ca singura solutie ar fi privatizarea excesiva, mai stii reclama aia „e altceva cand basculanta e a ta” ? Cand va fi vorba de afacerea si banii patronului, nu va tolera prea multi paraziti in afara de nevasta si vreun frate…

              Asa cand e la stat, sunt 20 de neveste, 20 de frati, 10 matusi, 10 verisoare si UN PROST care face toata treaba.

              PS: citat:

              Aproape 40% dintre angajatii TAROM sunt rude. Directorul administrativ: „Exista structuri care pur si simplu nu stiu ce au de facut, exista structuri paralele care se ocupa cu acelasi lucru, nu stiu una de alta si, mai rau, se incurca una pe alta”

              • Știu cum e la TAROM… La un moment acu 10 ani dat meditam să trec la avioane de linie. După ce-am studiat puțin „dosarul” și-am întrebat un fost coleg (pilot tânăr, competent și pasionat) al cărui tată fusese mare șef și abia l-a vârât ca secund… am decis s-o las băltită. Pile de pile, care mai de care.
                La fel stau treburile și-n alte „firme” de stat, prăpăd la resurse umane!

  8. Cand a inceput macelul in Orientul Mijlociu am inceput sa ma interesez putin de ce se intampla in zona aia. Una din cartile citite a fost „Razbunarea geografiei” a lui Kaplan. O carte de bun simt, pe intelesul tuturor. Am considerat-o lamuritoare pentru o mai buna intelegere a unor lucruri.

    N-ar fi mai bine sa-i citim omului cartea si dupa aia sa ne dam cu presupusu’?

    Oricum, dpmdv orice actiune prin care devenim cunoscuti in mediul politic de la Washington nu ne poate fi decat de ajutor. Este interesant cum criza din Ucraina ne-a readus in atentia feluritilor analisti de la Washington si, personal, consider ca, daca stim cum sa apucam lucrurile, vom avea multe de castigat.

  9. Totul pleaca de la noi fratilor!!!!!
    Despre ce vorbim? Sunt recent intors din strainatate cu banii mei bagati intr-o micro-intreprindere de productie. Sa va povestesc o intamplare: a trebuit sa merg intr-un oras alaturat la o intalnire cu un client si am luat trenul. Intr-o gara a urcat supra-controlul cfr si a dat jos jumatate de tren. E o chestie de educatie!!! Nu poti zice ca vrei sa ajungi sus ca tara daca fiecare vrea sa fure sau sa fie smecher in felul lui doar legal nu. Ia sa nu mai dai spaga si sa platesti amenda, chiar daca e de 3 ori valoarea spagii (asa cum am facut si eu) si cand vine organul de control a doua oara sa isi ia spaga sa nu vorbesti nimic cu el decat in fata juristului/avocatului firmei (asa cum am facut si eu). E adevarat am dat ceva bani la avocat dar a treia oara nu au mai venit in control. Si noi vorbim de cat de mult ne doare ca merge tara rau, dar vorbim doar pe forumuri. Vorbiti fratilor in fata functionarului public etc. Schimbarea adevarata incepe de la noi ca individ, pentru ca asa cu ne spunea in facultate profu de economie politica si macroeconomie: „…individul creaza societatea, iar constiinta individului da caracterizarea ei, restul sunt chestiuni tehnice…”.

    • Cred ca oricare alt popor din lumea asta, ar sti sa aprecieze si sa pretuiasca Romania(daca ar locui aici) decat o facem noi romanii. Ne-am batut atata joc de ea… Numai focul mai e purificator sa poata schimba ceva din caracterul oamenilor. Minciuna si coruptia au cangrenat atat de mult societatea romaneasca incat nu vad cum putem iesi pe timpul vietii noastre din mocirla. Fara confiscarea extinsa a averii si inchisoare pe viata pentru evaziune fiscala, mita, spaga, tradare de tara nu o scoatem la capat. Iar confiscare extinsa sa insemne lasat in curu’ gol iar orice sume, active dobandite, muncite dupa data la care instanta face referire in decizia finala si irevocabila sa se constituie venit la bugetul de stat iar ceilalti din familie, cat hotul face parnaie, sa mearga la intors hamburgeri pentru a-si castiga painea zilnica nu la huzureala si curvasareala. Doar un exemplu: eu nu am auzit de vreun caz in Romania care sa fi fost amendat ca arunca hartia pe jos, muc de tigara sau coji de seminte. Desi legislatie este iar amenda este intre 200 si 500 ron.

      • Confiscarea extinsa exista in RSR. Se numea latfle INSA exista si era bine „argumentata” si bine pusa la punct . Fara fisuri ( de ex se zicea „[edspmae care gospodaresc impreuna” .. deci nu tinea nici cestia am divortrata, nu suntem castoriti, nici macar „doar gasteste si calca ca nu ma culc cu ea” daca „persoana cu care gospodareai” avea cam multe gamae de aur si Dacia cu imbunatiri ptr export! si 200.000 la CEC!)

        Ar fi asa de simplu – cauata in arhiva vechile manuale de penal, vechile legi, rebviste juridice si luat vreo 3 pensionari …. Apoi schimbat unele cuvinte gen „poltica PCR ” , „indicatiile tob secreatr general” cu „Eriopa” sau mia bine sterse!

  10. Titlul „România, o piedică pentru ieșirea Rusiei la Adriatica și pentru Ungaria ”Mare” – ca si concluzie strategica a cartii lui Kaplan mi se pare genial. A descoperit si Kaplan ceea ce stia toata lumea, de la generatia interbelica pana la cea din moderna, trecand si prin propaganda comunista. Mai ramane ca Kaplan ( ? ) sa citeasca Ciocnirea civilizatiilor si sa descopere dacii, ca mai are material de minim doua carti. Serios, daca aceasta carte o scria Ion Niculae din Campina, colonel in rezerva (numele e fictiv), era o carte anonima la categoria carti de istorie. Dar acum e un strain, wow, ce viziune dom’le, ne-am desteptat si noi. Imi aminteste de sectantii din anii 90 care veneau in romania sa propage crestinismul. PS n-am citit cartea, ma refer la descrierea ei din ce spune articolul

  11. Buffalo sheet !!

    Mai tineti minte ca Angelika von Stassi a aflat ca 80% dintre dragii ei emigranti nu sunt calificati decat ptr pascut capre si vadut cafea in suk?! Iare asa e ea proasta natur sau cumva serviciile de informatii au alta agenda?!

    Mai tineti minte ca in Egipt s-a „sprijinit” democratia si a iesit Fratia Musulamana care „demoratic”a inceput sa … „sara casa” de a trebuit ca sa cam dea democratia dracului?

    Asta inseamna ca ori e prosti de-a binelea ORI ca urmaresc altceva . Ca atunci cand se pare ca prostia este vaza rationamentelor da aia de p folosesc (prostia) o duc bine .. sigur ca nu este virba despre prostia lor! (exact cum un doretor de la stat „prost de bubuie” se imbogateste pe masura ce prostia lui devine tot mai mare … )

    Si in cestia asta Kaplanii, Kaganii si alti Deletanti au rolul lor .. ala sa ne prosteasca!!!

    Ce3 e careva de pe aici care sa nu stie ca Romania sta , este obsracolul dintre Rusia si Tarigrad?!
    Dar oare la Washington se stie ?! Si ce fac ?

    Poa o sa imi ziceti ca sub impusul amerloc se dace „anticoruptie”. HA!
    Ma faceti sa rad! Din 2014 un teanc de sesizari ale Curtii de conturi ZACE la DNA! In mod normanl p se sizare de la Curtea de Conturi ineamna puscarie in regim de voteza (adica exista probatoriul …. excelent intocmnit. Procuratura nu are decat sa completeze rechizitoriul si sa bifeze „un succes” ). Coreasa de pe tort fiind cca 300 mol euroi in „crutea” ANAG Ilfov! de 2 ani .. nimic!
    Ziceti anticoruptie ? Pai in dosarul Microsoft exact cei 2 cu „ideea”, principalii beneficiari sunt si liberi si cu banii in tescherea! Ca ua „colaborat” cu DNA ! nu credeti? Cautati : Dinu Pescariu şi Gheorghe Ştefan.

    Nu dragilor .. „coruptia” nu sta in coloana oficiala a Izmenarului de armata (ca o fi el „putred” pana in maduva sufletului .. nu ar fi mirare … insa coloana? Audi A 8?! ) da cum se face ca am cheltuit sa vame autostrazi DARnu le avem in timp ce asflatangii si-au facut palate si averi on 10 ani cat nu fac aia din Apus in 50?
    Ancheta ceva ?!
    Cum se face ca brusc nu mai putem sa ne extragem aurul , sa il marcam dar nu se stie cum unii de prin alte aprti sustin ca au dreptul sa sape dupa aur? Cine a semnat contractele ? Daca le-a semnat. Si mai ales avea dreptul sa semneze asa ceva (portarul „poate” semna vanzarea imobilului .. insa semnatura sa nu are valoare! Nici semnatura directorului daca nu a avut imputernicirea formala a proprietarului )
    Si atatea altele..
    Asta ar insemna anticoruptie nu ca a avut coloana oficiala … Anchetarea ptr ca a avut motociclist antemergatior este o forma de a mima „anticotuptia”… Sa fiu mai explicot … ma prinzi cu cutitu plin de sange in mana eu pisandu-ma pe victima eviscerata si ma condamni 2 ani cu suspendare pentru …profanare de cadavru pen ca am injurat de mama victima! Asta voi ati numi „justitie”?

    Si sa va mai dau un citata

    Un câştig mult mai mare pentru România decât atragerea economiilor celor care lucrează în străinătate ar fi reîntoarcerea acestora acasă, spune preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, Ludwig Sobolewski. “Totalul remitenţelor, de 6-7 miliarde de euro, e o sumăm impresionantă, care intră în economia naţională ca un import de capital cu efect bun pentru o economie nu foarte dezvoltată. Dacă, însă, ar locui în România cei 4-5 milioane care acum lucrează afară şi ar câştiga, în medie 500 de euro, rezultă o sumă mult mai mare, de 30 miliarde de euro. Probabil mare parte ar fi cheltuită, ar merge în consum, dar ar însemna un plus consistent la produsul intern brut”, estimează Sobolewski.

    Directorul adjunct al Direcţiei Statistică din BNR, Constantin Chirca, estimează că PIB-ul din 2014 ar fi crescut cu încă 50 miliarde de euro, la 200 miliarde euro, dacă 2,5 milioane de români stabiliţi în străinătate ar fi lucrat în România, în aceleaşi sectoare în care activează acum în afara graniţelor. Aceasta, în condiţiile în care 80% au vârste între 18 şi 45 de ani, fiind deci forţă de muncă activă.

    Daca … daca ar fi asa am avea si bani ptr dotari si rezerva militara!
    Insa ma promot si promim „sfaturi” bune. bune ptr rusi!

    • Scris mult (fapt) și prost (părere). O fi bine, o fi rău, măcar ne-am răcorit…

    • doar ca daca romanii aia s-ar intoarce, ar avea probleme sa-si gaseasca de lucru, asa ca aportul la PIB ar fi un fasss in prima faza.
      Ca sa se intoarca, trebuie sa le oferi si ceva de lucru sau un mediu prielnic sa-si deschida o afacere (acte dar si creditare, alaturi de o perspectiva economica si fiscala sanatoase), nu namolul dambovitean de azi!

  12. Cam ce avem in Transilvania:
    -pana la 40% retrocedata (majoritatea cazurilor dubios) unor „simpli” cetateni inclusiv cu implicarea celor 2 culte religioase, statul roman ajungand sa plateasca chirie pt. a folosi imobile retorcedate;
    -granita de vest maghiarizata (mai mult in partea de nord a ei);
    -2 judete majoritar maghiare 3 in care comunitatea este in nr. semnificativ;
    -aproape realizat un cordon (verde) care o taie in 2 si leaga Hragita si Covasna cu Ungaria via granita de vest.

    Principalele modalitati de operare a Ungariei in Transilvania constau in folosirea capitalului, propagandei si a culturi pt. a realiza o separare a ei de restul Romaniei (daca altceva nu se poate macar autonomie) si a o racorda la Ungaria. Aceasta poate fi expluatata de unguri si prin propagarea idei de autonomie in randul romanilor– ce nevoie avem noi de Romaniei din contra restul tarii traieste pe „spinarea noastra” + avem atat de mult in comun cu Ungaria ecomonic, cultural, etc (in functie de context).

    Capitalul (doar despre el, de restul am mai scris).
    Cu ajutorul lui se poate bloca patrunderea celui romanesc eliminand astfel o legatura/dependenta importata cu restul tarii, creare unora cu Ungaria si obtinerea unor modalitati de a finanta unele operatiuni locale. Aceste legaturi economice au si drept consecinta obtinerea unei imagini favorabile intre zonele/tarile in care au loc (oarecum cazul imaginii UE in Romania). O maghiarizare benevol-fortata – vrei sa muncesti in Ungaria sau la patron ungur cam trebuie sa inveti maghiara ca sa te poti intelege si cu cei care o vorbesc.

    Dar cea mai importanta „functie” a capitalului este de implantare, colonizare si modificare a compozitiei etnice si de limba a unor zone. Cum functioneaza?. Ungaria are un cadru legal care acorda stimuli financiari maghirilor care isi deschid firme in strainatae. Acesta poate fi folosit astfel incat cetatenii maghiari sau de etnie maghiara sa isi permita deschiderea unor afaceri in Transilvania (acolo sunt cei mai multi). Consecinte:
    -implantare. Poate determina cetaceni maghiari sa vina in Ro sa isi deschida afaceri si. de obicei, se vor stabili pe langa granita. Desi nu pare cine stie ce poate avea un impact in anumite zone;
    -colonizare. Se pot aduce cetaceni din Ungaria sa munceasca aici mai ales pt. ca multi romanii sunt plecati in occident sa lucreze;
    -modificare a compozitiei etnice. Este si un rezultat a primelor consecinte, patronii maghiari angajeaza maghiari sau romanii de etnie maghiara, si cum nu prea mai exista capitial romanesc etnicii romanii nu isi vor gasi loc de munca si in final vor fi nevoiti sa plece. Asta sa intamplat in Harghita si Covasna dar se in judete sau localitati cu populatie majoritar romaneasca. Asta duce si la maghiarizarea forta a populatiei romanesti. Poate fi foarte eficinta atunci cand populatia maghiara este peste 40%, in timp, putand face ca aceasta sa devina majoritara.

    • ca unu care sta langa granita, pot sa zic ca analiza ta e foarte slaba, mai ales la partea cu investitile, acestea lipsesc cu desavarsire. Mai nou biserica reformata organizeaza tot felul de conferinte despre trianon si wass albert. Patronii sunt disperati dupa forta de munca, asa ca fix in cot il doare daca e roman sau ungur sau taliban, doar sa vrea sa lucreze. In toate judetele de langa granita somajul e zero ZERO!!!! doar cei lenesi nu lucreaza, atat,. Singurul loc unde ai dreptate :” Aceasta poate fi expluatata de unguri si prin propagarea idei de autonomie in randul romanilor– ce nevoie avem noi de Romaniei din contra restul tarii traieste pe „spinarea noastra” + avem atat de mult in comun cu Ungaria ecomonic, cultural, etc (in functie de context).” ,da foarte multi vor autonomie fiscala, ca banii din impozite sa fie folositi in cadrul comunitatii.

      • Intradevar este o „analiza” slaba in mod normal cu sanse minime de a se materializa dar cand este vorba de Ungaria nu stiu cum se face au un „noroc”…. (mai ales daca o „aplici” la intrega Transilvanie; nici nu s-a dorit a fi o analiza ci mai degraba cel mai rau caz posibil).

        Cateva observatii totusi (asa cum am scris):
        -sanse de reusita/implementare sunt mici si doar pt. anumite zone poate avea impact. Concetrarea pe ele poate fi cheia;
        -„programul de ajutare ” economica a maghiarilor de peste granita este nou ii trebuie timp sa fie „abuzat/pervertit” in ce am scris si timp pt. a produce efectele.

        Despre biserica reformata s-ar putea scrie multe vezi si presupusa legatura cu HVIM.

        Macar in ultima perioada autoritatile statului au mai actionat cat de cat.

        //
        Mai avem si traznaia cu istoria si legea Dragnea (numai buna de expluatat de cine trebuie)…..

  13. Oau… de mult nu am reusit sa mai citesc o succesiune atat de lunga de platitudini. Pe langa analiza superficiala ce sapa cam la 2 cm sub mlastina arheologica ce poate fi numita europa. Nu stiu de ce… de fiecare data cand vad un expert american vorbind despre geopolitica europeana din evul mediu si perioada industriala cu implicatiile din ziua de azi, zambesc…

    Ca parere personala, nu exista „experti” americani care inteleg si cunosc europa de est, exista in schimb o groaza care cred ca inteleg si cunosc europa de est.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *