Romavia a intrat în faliment

Regia Autonomă Compania Română de Aviaţie Romavia a intrat în faliment prin procedură simplificată, în urma unei decizii dispuse la începutul lunii august de Tribunalul Ilfov.

Romavia85526

„Admite cererea debitoarei Compania Română de Aviaţie Romavia RA. (…) Dispune intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitorului. (…) Ridică dreptul de administrare al debitorului şi dispune dizolvarea societăţii debitoare. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i lichidatorului judiciar. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului, în sarcina lichidatorului judiciar”, arată decizia instanţei.

Lichidator judiciar provizoriu a fost desemnat Rovigo SPRL.

Romavia a fost înfiinţată în 1991 în coordonarea Ministerului Apărării, pentru transport aerian de călători, marfă şi poştă, în trafic intern şi internaţional, precum şi pentru deplasările demnitarilor.

În timp, însă, activitatea de zboruri comerciale şi speciale a companiei a fost diminuată prin suspendarea certificatului de operator aerian de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română, din cauza lipsei banilor pentru închirierea de aeronave, ceea ce a amplificat reducerea veniturilor. Astfel, Romavia nu a mai avut o poziţie strategică la nivel naţional, prin faptul că nu a mai deţinut exclusivitatea în organizarea, pregătirea şi efectuarea zborurilor speciale.

La restrângerea activităţii de transport aeronautic s-au adăugat, conform unui raport al Curţii de Conturi prezentat în presă anul trecut, cheltuieli nejustificate din punct de vedere economic, prin supradimensionarea departamentelor cu angajaţi, efect al reîncadrării unor pensionari deşi veniturile nu erau suficiente nici pentru plata angajaţilor, şi acordarea de prime deşi activitatea era redusă. Aceasta în condiţiile în care, potrivit raportului, cheltuielile companiei erau acoperite doar în proporţie de 12,5% din veniturile proprii, diferenţa reprezentând subvenţii de la buget.

Romavia a finalizat anul trecut cu afaceri de 1,9 milioane lei şi pierderi de 7,2 milioane lei, în vreme ce datoriile s-au ridicat la 70,6 milioane lei.

MEDIAFAX a relatat la finele lunii mai, citând un document oficial, că Executivul va declanşa procedura de insolvenţă pentru Romavia în trimestrul al treilea al acestui an.

„Pentru Compania Română de Aviaţie Romavia, aflată în coordonarea Ministerului Apărării Naţionale, care la 31 decembrie 2013 înregistra plăţi restante în sumă de 37,9 milioane lei, se va declanşa procedura de insolvenţă în trimestrul III, având în vedere aprobarea de către Parlament a Legii privind Codul insolvenţei, lege care cuprinde şi reglementări privind aplicabilitatea procedurilor insolvenţei în cazul regiilor autonome”, potrivit documentului menţionat.

Intrarea Romavia în insolvenţă a fost pregătită de Guvern încă de la începutul acestui an şi asumată ca atare, în luna februarie, în proiectul scrisorii de intenţie pregătită să fie înmânată Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Boeing-ul 707-3K1C Carpaţi al Romavia, cunoscut drept Air Force One al României, folosit, începând din perioada regimului Nicolae Ceauşescu, de către toţi preşedinţii ţării, a fost vândut în 2012 pentru 2 milioane de euro. La momentul vânzării, aeronava Carpaţi avea interdicţie de aterizare pe aeroporturile europene din cauza nivelului de zgomot care depăşea limitele admise în UE.

Ca urmare a disputelor politice, România nu mai are în acest moment nicio aeronavă oficială.

MEDIAFAX – Ion Dornescu

10 comentarii:

  1. Politicienii noştri nu merită o aeronava oficială …., dar România da… În ce hal am ajuns.. de parcă nu ştia nimeni ce bătaie de joc e acolo…

  2. Din basmele romanilor. Asa s-au dus o gramada de combinate, capusate pana la ultima picatura de sange. Bine ca s-a dus, macar am scapat de capuse, prime si sporuri de lipsa de activitate, neamuri, partide.

    Liderii nostri pot sa faca autostopul, oricum nu e nimic de capul lor.

    • Poate nu stii, da iti spun eu, liderii tai decoleaza discret de pe Baneasa cate-un Jet micut,de familie, de,renumeratie mica stiti si voi.
      Iar cand au nevoie sa mearga in gasca organizata pe undeva sunt destule firme dornice sa inchirieze un avion de linie clasa business pentru curvele conducatoare mergatori la conferinte de pace!

  3. Se intrevede falimentul … de tara.

  4. Eu le-as cumpara biciclete, la cat sunt de burtosi si mincinosi (minciuna o fi ingrasand!?) le-ar prinde extraordinar de bine! Prin miscare poate li se vor desteleni si creierele imbacsite de hotie, minciuna, anti-romanism, etc,etc. as face doar o singura exceptie, le-as plati bilet la Clasa I pe „Sageata Albastra” cu conditia s-o taie rapid pe alte meleaguri si sa ne lase-n Tara noastra, c-a lor nu pare sa fie dupa cum se comporta!

  5. o sa urmeze multe firme in care statul este actionar sa intre in faliment!Daca analizam ca in fiecare an statul se imprumuta ptr plata pensiilor si a salariilor bugetarilor rezulta faptul ca ne indreptam sigur spre faliment!Problema care ar trebui sa ne dea de gandit este catre cine sunt indatorate toate statele lumii?(cu mici exceptii)

    • da doamne FALIMENTU sa nationalizam resursele si furtisagurile ca nu e bani la buget si sa punem tara asta odata pe legi can UE adica preturi la fel salarii la fel taxe la fel pai ori sintem europeni ori nu mai sintem ca ajunge sa ne mulga toti pe 200 de euro da sa platesc tot can UE faceti un mercurial sa vedeti adevaru ce dracu ca toti am muncit prin UE si stim. votati bita aferim.

  6. Mai bine asa , politiceni nostri nu merita sa aibe un avion uficial.

  7. breeeeee, stau și mă minunez..cum dreaq de s-a întîmplat faza asta, cu frumusețea asta de compania manageriată de ditamai meapeneu, care se știe că e model în managementul resurselor umane, și al alocării resurselor…
    o fi vreun exemplu, la nivel mai mic, la ce ne așteaptă pe viitor, ca țară???
    Bets, anyone???

  8. „it’s good to be The King”:
    https://www.facebook.com/media/set/?set=a.913268785367765.1073741884.137576202937031&type=1

    Final V-22 Delivery to HMX-1 Squadron
    Last week the Bell Helicopter Final Assembly & Delivery Center in Amarillo, TX delivered the twelfth and final V-22 to the United States Marine Corps’ HMX-1 squadron – the unit responsible for the transportation of the President of the United States, Cabinet members and designated VIPs. The squadron is now at full operating capability.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *