Se pare ca a doua escadrila de F-16 o vom lua de la americani

Sau poate mai multe…

Cel putin asa se intelege din conferinta de presa privind bilantul MApN pe 2016 (momentul 46:35) pe care a sustinut-o cu putin timp in urma ministrul Mihnea Ioan Motoc:

„..Din motive care tin de – cred eu – de evolutia mediului general de securitate niciunul dintre acesti aliati (n.r.- europeni, carora li s-a trimis RfI inca de la inceputul anului privind perioada maxima de 2-3 ani necesara pentru incheierea si ducerea la sfarsit a conditiilor contractuale) nu poate, la ora la care vorbim, sa puna la dispozitie o escadrila intreaga de F-16. Ca atare, spre finalul anului, ne-am dus spre, ne-am orientat spre discutii directe cu guvernul producatorului, adica, cu guvernul Statelor Unite, care, sigur, are viziunea cuprinzatoare asupra acelor aparate disponibile si sa punem cap la cap o oferta care o analizam…” 

Cel mai probabil in modernizarea urmatoarelor F-16 vor fi implicati tot portughezii de la OGMA – cu care am avut „o cooperare  deopotriva profesionista dar si foarte prietenoasa”.

az-jets

Rumania Military va roaga sa urmariti intreaga conferinta de presa, au fost abordate subiectele TBT 8×8 (conceptia cercetarii romanesti cu driveline Rheinmetall), F-16, corvete, 4×4, servicul voluntar, pensii, salarii, locuinte pentru militari…etc.

79 de comentarii:

  1. Bravo ,nenea Razvan,oricum kremlinul nu se astepta ca noua administratie sa inghete total relatiile cu vodcaria ,deci Trump este cam intempestiv se pare !

  2. Sper să fie block 40 dacă nu se poate block 50. 🙂 Offset… vise.

    • Sper sa fie F16C/D, pe care sa le aducem macar la nivelul block52+.
      Ideal ar fi sa achizitionam direct doua escadrile.

      • Și eu sper la avioane cât mai performante, dar ce ne facem cu… reviziile? Din câte știam eu, C/D-urile diferă un pic, „prin părțile esențiale”, de A/B-uri.
        Și atunci ce facem? O forță aeriană ghiveci, cu avioane diverse modele, ca să avem motiv să ne scărpinăm în cap când o să încercăm să le facem revizii?

        • Nu stiu daca americanii mai au pe stoc aparate F16 A/B.Daca nu mai au, vom cumpara versiunea C/D si bine ar fi ca acum sa se negocieze achizitionarea a doua escadrile, chiar daca pe moment vom cumpara doar una, din motive financiare.Cu sprijinul direct al SUA vom fi capabili sa ne asiguram mentenanta la toate aparatele F16, poate chiar la Bacau.

      • @Sorin,
        din block 40 nu poti face block 50/52, doar cu programul F-16 V, care va fi peste 50/52.
        la block 40 nu are rost MLU-izarea. desi MLU adduce ceva in plus si putin peste 40.
        Vedeti mai bine pe F-16.net

  3. Acum ramane o enigma…….asteptam dupa KIT-urile de MLU si le modernizam la niver 5.2R, probabil tot cu portughezii, sau ne bagam direct ca C/D-uri? Eu as merge mai degraba pe prima varianta, asta insemnand ca nu mai e asa mare graba ca acum 2 luni sau ca s-au mai calmat apele cu rusii dupa alegerea lui Trump…dracu stie, ca atunci erau tare paranoici. Ca nu mai e timp datorita mediului de securitate si deastea! 🙂

    • Costurile fortei de munca sunt mai mici in Portugalia decat in SUA, inclusiv la personalul tehnic care se ocupa de intretinerea aparatelor F16.Practic platesti mai putin pe manopera pentru ca piesele costa la fel, in SUA ca si in Portugalia.Cu toate astea, poate ca tot mai bine am iesi la revitalizarea avioanelor, tot cu americanii, mai ales daca am cumpara 2 escadrile de avioane si nu doar una.Cu 36 de aparate F16 ne-am descurca excelent pentru misiuni de politie aeriana.Pentru o forta aeriana defensiva, eficienta in fata Rusiei, probabil am avea nevoie de cel putin 120 de aparate F16 Viper.

  4. cealadica ala de ponta vv mickey mouse a zis la antena 3 in interviu innainte de alageri ca daca , dupa capatana lui, se vor cumpara corvetele si TBT 8×8, nu or sa mai fie bani pt a doua escadrila de F-16 Fght Falcon. bine idiotu nu cred ca stia ca Armata romana are nevoie de toate tipurile de tehnica militara pt toate catagoriile de forte-terestre, aeriene si navale! plus ce aberatii a spus in emisiunea lui Razvan Dumitrescu….ca santierul Damen de la Galati este ca in servis auto amarat de la coltul strazii. ca ia el corvete americane…..io nu prea stiu ca US Navy sa aiba acum corvete in dotare, poate Litoral Cobat Ship….??? in orice caz omu era total pe langa darcse dadea cunoscator in domeniu militar!

  5. cat mai trebuie continuat cu asocierile astea abil induse in media dintre trump si rusnaci?

  6. Daca ai nostrii ar fi baieti destepti ar negocia pentru doua escadrile for free cu plata doar pentru modernizare , instruire piloti , tehnici etc cam cum a fost oferta originala de la americani. Asta daca vorbim de avioane la mana a doua ca de noi nu cred ca poate fi vorba .
    Cat despre conferinta de la MAPN situatia nu este prea roza . Achizitia de corvete , contractull pentru TBT vor cadea in sarcina noului guvern si noului parlament pentru aprobarea de contracte etc. Cum o propunere de prim minstru avem acum sa vedem cine va veni la Aparare si cum se vor misca doamna si baietii . Eu nu am mari sperante ca vom vedea corvete facute la Galati sau blindate la Moreni . Sper sa ma insel

    • Subscriu.Acum ar fi momentul pentru a achizitiona doua escadrile de F16.Pacat ca si prima escadrila nu a fost achizitionata direct de la americani.

      • De ce pacat?! Parca F 16 MLU a fost cea mai ieftinache alegere la 187 milioane de zgmotzei….Armamentul luat este in schimb scump ca dreacu…..

        • Oferta initiala era mai buna 24 F-16 block 25 modernizate pentru 1.2 miliarde fata de 12 F-16 block 15 modernizate la pretul de 700 de milioane.
          In ambele preturi sunt incluse armele, din cate stiu.
          Adica de la americani luam block 25 cu vreo 50 de milioane aparatul, de la portughezi am luat block 15 cu 60 de milioane.
          Intr-adevar, in banii astia intra mai multe lucruri, nu doar avionul… Dar vorbim de ofertele initiale…

  7. In sfarsit o decizie inteleapta.Romania are doar de castigat dintro relatie sincera si directa cu SUA.Sper ca viitoarele achizitii militare sa le facem din SUA principalul pion al NATO.

    • Mai degraba USA are de castigat din relatia cu Romania, decat invers. Unde mai gasesc americanii prosti care sa plateasca 1,29 miliarde de Euro pe 52 km de autostrada sau 452 mil de euro pentru munitie/echipamente pentru f-16.

      • si ce ti-au furat americanii astia diabolici?

      • Blah blah blah…

      • Baiatu’ alta galeata nu mai primesti deocamdata asa ca fa o pauza, respira si bucura-te de programul ala pt. tracomanii crestini-ortodocsi doar intamplator bugetari / asistati social care fac icter de la nume precum Julien in administratie #nunevindemtara.

        • Marius, cam mananci rahat cu iz ong-ist.. mai usor cu sloganurile si demagogia anti-romaneasca de orice fel..nu esti tu in masura sa judeci sau sa jignesti romanii.. eu sunt crestin- ortodox, sunt bugetar si muncesc de-mi sar capacele! Dovedesti ca esti un superficial intors cu cheia si mesteci demagogie cacacioasa din surse placute tie.. daca ai pareri sau convingeri diferite de ale altor oameni, exprima-te fara sa dovedesti ca esti un frustrat cu ochelari de cal! Ps argumentul lui RobertM cu autostrada a fost corect..spalat cu clor pe creier sa fii sa nu recunosti ca acea autostrada a fost o teapa platita de toti romanii.. si asta nu inseamna ca el, eu, sau altii care au constientizat asta suntem comunisti sau vanduti rusilor (cum esti tu formatat la minte cu sloganuri de doi lei)

          • Asistatule daca incepi cu argumentul suprem ca mananc rahat atunci nu te astepta sa iti validezi mesajul de patriot ortodox asaltat de oculta mondiala care-ti fura gramada de cacat pe care o aduni cu limba de la A3. Firmituri din autostrazile alea furate de FSN/KGB s-au dus in sporurile tale de bugetar patriot. Romanule care muncesti tu de-ti sar capacele de prost ce esti.

            • Inca ceva domnule bugetar, dumneata lucrezi pentru mine, eu iti platesc semintele, berea la pet si orele pe care le petreci stat in casele de pariuri. Astept ceva mai mult respect de la un angajat chiar daca e lipsit de orice urma de educatie.

            • Amice, esti idiot, si esti un troll penibil..iti raspund asa pt ca asa meriti, trebuie sa gusti din propriul puroi! Nu te crede mai breaz decat vitele care isi iau nutretul de la antena 3 doar pentru ca tu ti-l iei din alta parte.. nu gandesti cu propria-ti minte ci gandesti cu sloganurile care ti-au fost induse in mintea aia ta de semidoct frustrat..! Nu stii cu ce ma ocup, si as putea fi medic, sau profesor, sau ofiter de cariera, insa tu esti in continuare pierdut in filmul tau…cu bugetarii/asistatii social si comunistii..hater trist si sinistru ce esti! Ce cauti aici interesandu-te de ce achizitii ar putea face armata asta de bugetari-asistati social, cand am putea avea niste privati corporatisti asa ca tine care sa ne apere de rusi!?

              • Asadar ai afirmat urmatoarele:
                „eu sunt crestin- ortodox, sunt bugetar si muncesc de-mi sar capacele
                Argumentul lui RobertM cu autostrada a fost corect..spalat cu clor pe creier sa fii sa nu recunosti ca acea autostrada a fost o teapa platita de toti romanii”
                Argumentul Lui RobiM:
                „Mai degraba USA are de castigat din relatia cu Romania, decat invers.”
                Sua e singura garantie de securitate valida pe care o avem. Contrazice-ma.
                Soros e de vina pentru asta”gandesti cu sloganurile care ti-au fost induse in mintea aia ta de semidoct frustrat.” sau Bafometos androginul?
                Daca ai fi medic,profesor sau ofiter de cariera ar fi trist rau de tot pentru tara asta.
                Armata Romana e o rusine in momentul de fata. Salarii, pensii, combinatii, uniforme albastre.
                *spam

                • Bine ca ne-am gasit sa facem semantica pe rumaniamilitary.. sunt prea multe de spus si oricum nu te-as scoate din logica ta ingusta si fixista! Darr, iti dau dreptate cand spui ca SUA sunt singurul garant al securitatii noastre, insa nu inseamna ca trebuie sa stam capra! Noi suntem extensia politicii/intereselor lor in zona asta, si ar fi trebuit sa fim parteneri(chiar pe bune) din moment ce luptam pe unde ne cer, murim la si sub comanda lor si incasam castane de la europeni si de la rusi pentru ei, dar hamericanii nu ne pot dona cateva zdrente de avioane(ca de aici am divagat..) ca aliati de nadejde ce le suntem, dar bine ca-i indoapa moca pe egipteni, evrei si altii cu donatii&tehnica militara de zeci de miliarde, iar pe noi vor sa ne tina curve pe margele colorate si mai trebuie sa-i si pupam in cur pe deasupra! Ps eu chiar nu cred ca-s o rusine pt tara asta, sunt roman, sunt angajat de statul roman(nu ma cunosti si nu stii cum si cat imi aduc eu contributia pt societate- si tare cred ca tu imi esti dator dupa logica ta), sunt ortodox(am vazut ca nu-i cool si trendy in ultima vreme-e mai bine sa fii oaie poponaro/ong-isto/neoliberala), iar tu ar trebui sa-ti mai scoti din cand in cand si capul din fund si poate ai sa respiri si alt aer, pt ca in momentul asta esti foarte nociv si te macini singur cu o otrava care ti-e servita in tifla si care nu-i menita sa-ti aduca revelatii ci sa te scufunde si mai mult in ignoranta, ipocrizie si prosteala!

          • la dracu,tot bugetarii au semnat si afacrea asta.aceiasi bugetari care nu reusesc sa recupereze un cent pentru stat din afaceri semnate tot de ei.
            eficienta,munca si competenta nu au legatura cu sectorul bugetar oricat de abrupta pare propozitia asta.
            atata timp cat acest sector conduce romania saracia si prostia vor domni in romania.

        • Baoatu Julien al tau este un bugetar de mare lux. Vezi0i ma bigrafia – cadn a lucrat asta altceva decat la DMH (Directia Miscari Hartiilor) Birocrat sadea ….

          • Tataie, lasa-ne sa traim, vezi-ti de excursiile Leningradene, Natasele dumitale si vesnic zorii luminosi ai socialismului multilateral dezvoltat.

            • Baitau ia de aici :
              În perioada studenției a fost reprezentant al studenților în senatul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară și în consiliul de administrație al Facultății de Horticultură din Cluj (1990-1995), coordonator al programului de stagii pentru studenții USAMV Cluj în ferme agricole din Franța (1992-1995) și inițiator și membru fondator al asociației profesionale AGROECOLOGIA (1995). În anul 2000 a devenit membru al Grupului din Bruges, grup european independent de analize și propuneri privind politica agricolă comună a Uniunii Europene.

              A urmat stagii practice totalizând 13 luni în ferme de agricultură ecologică sub egida Federației Regionale a Agricultorilor Ecologici din Bretagne – Franța (1991-1996), studiind administrarea fermelor agricole familiale, principiile agriculturii durabile, organizarea interprofesională a agriculturii ecologice în Franța. A activat la Centrul Internațional de Cooperare pentru Dezvoltare Agricolă – CICDA Paris – Montreuil, Franța (august – septembrie 1995) ocupându-se de pregătirea unui proiect de cooperare descentralizată Savoia – Argeș pentru dezvoltare rurală, proiect de a carui implementare s-a si ocupat timp de doi ani. A activat în calitate de inginer stagiar la Camera Județeană de Agricultură Aveyron – Franța (februarie – septembrie 1997), ocupându-se cu elaborarea lucrării de diplomă DAA „Analiza și evaluarea experienței de dezvoltare agricolă și rurală în Nord Aveyron”.
              Activitatea profesională

              După absolvirea masteratului a lucrat ca agroeconomist stagiar la Comisia Europeană de la Bruxelles, în cadrul Diviziei de Dezvoltare rurală a Direcției Generale de Agricultură (martie–iulie 1997, aprilie 1999), ocupându-se cu pregătirea programului SAPARD – elaborarea cadrului de reglementare și a dispozitivului administrativ de implementare în statele eligibile. Pentru o perioadă (martie 1998 – octombrie 1999) este directorul Programului de dezvoltare rurală locală în Argeș, în cadrul cooperării descentralizare dintre Consiliul General Savoia (FR) și Consiliul Județean Argeș – CICDA. Lucrează apoi coordonator al programelor de cooperare franco-române în dezvoltare agricolă și rurală la Centrul Internațional de Cooperare pentru Dezvoltare Agricolă – CICDA în cooperare cu Asociația Naționala de Dezvoltare Agricolă – ANDA, Franța (noiembrie 1999 – decembrie 2001).

              Între anii 2002–2003 a lucrat la Comisia Europeană, Delegația CE în România, ca manager în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale SAPARD.[3]
              Activitatea politică
              Ministru și comisar european pentru agricultură

              Începând din ianuarie 2005 a activat în cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, mai întâi pe postul de consilier al ministrului Decebal Traian Remeș, ca reprezentant în Comitetul Special Agricol la Consiliul European (ianuarie 2005 – mai 2007), apoi ca subsecretar de stat pentru Afaceri Europene (mai – octombrie 2007) pentru ca în final să ocupe funcția de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale în perioada 11 octombrie 2007 – 22 decembrie 2008 în guvernul Călin Popescu-Tăriceanu. Nu face parte din nici un partid politic (politician independent).

              În data de 9 februarie 2010 Parlamentul European a acordat votul de învestitură Comisiei Europene condusă de José Manuel Barroso. După încetarea mandatului comisiei Barroso, Cioloș a ocupat funcția de consilier al președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, până la preluarea funcției de prim-ministru al României, în noiembrie 2015.
              Prim-ministru
              În ziua de 10 noiembrie 2015 a fost desemnat drept prim-ministru al României de către președintele Klaus Iohannis, l
              wiki

              Deci Dacien Joulian Csolos a fost :
              Student : 1990=1996
              Hartzogar (face si misca hartii) ) 96-2001
              Birocat pe urma .
              Si a ajuns premier.
              Si a facut activiotate politicva de prin 92.

              Nu stou cum sa itiz zioc cunt buigetari mai folositori decta el – felceru care iti face injectii , femeia dde serviciu din spital care matira duoa tine si spala cacastaorea, porfesoru care incearca sda invete un copil tabla inmukltirii aritketice (nu a sexuala)

              Si dyuoa acesata intensa „munca” agricola in care a produs mai putin decat am facut eu agricultiura in tiompu armatei .. a ajuns premier .
              Cam asa stam cu tehnioxcratu.

              Iar despre excrusiile mele leningradene .. da , am fots la Leningrad azi dinnou Sankt Petersburg. oe vapoarasu care neplimba ope Neva auzeam „merveiuleuux” „Mervrisosso”! „Scione”, Intr0i sungira sala am vazut 1/3 din operele certem, atrinuite sau prsuopusne de rubens . AM cazut duste de tasblirio inmprsuioniste sui psotinmprsioniste. In oplus la Ruskii Uzei am mai vazut cateva tabluri splkendide – mai ales Veresceagin si Kuenji I sa zic asa Repun este ptr inculti) SKt Petesburg este in gnkl un pras apusean ( doar Biserica pe Sange infata careia a fots assisnta Alexandru 2 este in stil rusesc) cintuitin stil baroc , neioclasic si ceva gotic . Ii zsemana – la un nivel mai modest Helsinki.

              Sio .. eu te las sa trioesti. Dar am asa ca o imprsie ca tu [prin a trai intelegi sa butonezi un teleton „tare” si sate plangi de „bosorogi” . A da.. cred ca azi este cam la fel de scump sa te d8ci la skty Pertesburg 9un de refcomand si viztarea Npii Olande) ca si la Chicago (unde au o splendica colectie de arta postimprsionisto. Mise [pare cadaca te intereeaza postimprsionismul nu Parisul ci Chicago este cel mai ofertant.

      • Bre Robert M e foarte speculativa aceasta afirmatia a ta. Bechtel, fara sa iau apararea ci doar punand faptele , a negociat foarte bine termenii, termeni la care guvernul roman slab nu a tinut cont. De exemplu exproprierile era exclusiv sarcina Romaniei plus ca la CNADR toti directorii pusi politic nu au dus la capat partea lor de contract si ca de obicei vina e a altora adica a ” celorlalti” nu a cloacei puse pe salarii mari si pe relatii.
        Adica in cur-distan mai pe sleau in Kosovo a mers treaba ca pe roate si in draga si noastra tarisoara tocmai ei s-au gasit sa ne „fure”.
        Orice contract cu o firma serioasa are foarte bine conturat cine, cum si de ce. Daca o parte nu-si respecta un angajament, (atentie) platile compensatorii care sunt stipulate clar merg inainte, chiar daca proiectul da rateuri din cauza unei singure parti.
        Nu ne vindem tara, dar avem pusi lupi flamanzi i posturile cheie..

        • ai etra ceva ” Bcejtek asigura finatarea.
          O foirma de talia lu Bechtel este clienmt priovilegiat. Adica daca zice bancii „fa dpai credit in comdtitii de favoare ” asa se face !
          Insa ADA a incercat sa renunte/modiofice contractu. Finatarea Bechtel a cazut, Gugernua trebyuit s afinantez ele .. ins a nu ave arelatuu /;ocideake/; cu o banca asa ca nun ave arelatii de favoare….

          SI haipe pe bune. Firmele amerloce nu au voie sa dea bacsis s ca le aia legea si Congresul. Le aia prin toate orificiile practicabile.

          • Bre Bison, ia oprit cineva pe ai nostri a nu-si vanda tara ? Zii bre ?
            Tot cpitalistul are totusi trebuie sa fca profit e vinovat ?

            Cand semnezi un contract de asa anvergura, nu dai la verificat/ puricat ?
            Contractul ala se face in limbile oficiale ale partilor si se semneaza greu si foarte greu, se fac anexe cu penalitati, cine bre i-a ”oprit” pe alde rahatii de PeSeDei sa nu verifice ?

            E ca la nunta, ”….-ai luat-o bre ? -DA ! -Apai ce plm mai vrei !? -Ooh a fost o alegere proasta sa stii… -Nu zau ? ….-Dar inainte de asta nu ai vazut-o pe cantar sa vezi daca e ;;aleasa”..-Pai nu stiu..pai….-Apai ..suge o ceapa si taci !!!!”

          • ”amice” după ce că ești dislexic, mai vrei să scrii și la mișto!
            învață dracu să scrii și după aia începe să comentezi ceva pentru că m-am săturat să încerc să citesc postările, nu că ar fi ceva de văzut până acum

      • Nu americanii sunt de vina pentru ce zici tu ci exclusiv politicienii romani interesati in primul rand doar sa primeasca spaga.Asa au negociat politicienii romani.Americanii iti vand aproape orice fabrica ei, produs nou sau folosit, la pretul corect.Daca esti corect si patriot poti sa faci pentru tara ta, afaceri foarte bune cu SUA, cu conditia sa fii o persoana de incredere pentru SUA.Daca am fi cumparat tehnica noua din SUA, Romania ar fi beneficiat de offset ca si polonezii.Compara achizitiile militare facute de polonezi, mari patrioti si cele facute de mafiotii romani si care ne conduc.Americanii apreciaza aliatii loiali, cu coloana vertebrala si ii dispretuieste pe lingai si obedienti.

    • Fara un avion supersonic de lupta multirol bi-motor echipat cu 2 turbofane, alaturi de F-16 Fight.Falcon si IAR-99 B SoiM, FARo nu poate fi o aviatie militara care sa impuna respect si consideratie, mai ales in contextul zonei in care se afla Romania dpdv geo-strategic si politico-economic.
      Candidatele at fi : F-15 CD Eagle/E Strike Eagle, F/A-18 CD Hornet/EF Super Hornet, Rafale-B/C/M, EF Typhoon. Acum care din aceste tipuri se va achizitiona cum si cand, ramane de vazut. sper cat de curand si cat mai avantajos pt Romania!

  8. de oriunde dar sa fie.
    ma termina la psihic timpii astia de asteptare.

  9. Astia de la Fortele Navale sunt speriati rau, mai pusera inca un clip pe FB cu SIGMA:
    https://www.facebook.com/ForteleNavaleRomane/videos/1782119605380834/

  10. Exact ce am presupus si am predictionat aici pe site!!!

    Sa fie primite. Si inca o chestie, daca Dragnea face frumos (80-90% sa faca frumos) sa vedeti ca o sa primim versiunea de top a lui f-16, o sa fie o nebunie pe aici cand o sa anunte exact ce ne dau americanii …

  11. Retardul ala n-a auzit sa faca si el o conferinta de presa pe care sa o dea la televiziunea nationala unde au toti cetatenii acces.
    O da pe FB unde toate orataniile apar cu nume si prenume ca sa fie gasiti mai usor si dc n-au net nashpa. E mai important STASI decat informatia libera, cadc e informatie libera mai iese un ’89.
    Aviz si pentru dulapul mut. Validarea primului ministru e doar 1 din sarcini care nu reprezinta un grad de ocupare >0.1% din intelectul si energia zilnica a unui om obisnuit, asa ca sa foloseasca cu cap restul timpului din zi.
    Kenedy a murit impuscat ca sustinea printre altele si necesitatea ca publicul amerloc sa asiste la conferinte importante, dar ce urangutanii astia nu-i doare nici in falange de asa ceva.

    Pot sa semneze o data contractul ala cu Damen si sa mai adauge 2 bucati pt vanatoare de submarine in MN, dar o tot intind desi pot face asumare de raspundere.
    Cu F-16 au pierdut degeaba un an ca sa dea bine la poza. Toata lumea stie ca dc nu se livreaza in masa F-35, nu se retrage niciun avion MLU (sau alta versiune) de pe pistele aliate europene… dar deh, suntem specialisti mari si cand mai dam cate un RFI ne ajuta extraterestrii.

  12. DOAMNE AJUTA..ARMATA ROMANIEI MERITA ROMANII MERITA..ROMANIA MERITA

  13. Rusii le-au cerut sarbilor vreo 200 milioane ca sa le modernizeze 6 vechituri de MIG 29

    http://www.b92.net/eng/news/politics.php?yyyy=2016&mm=12&dd=21&nav_id=100019

    • Daca suma respectiva include doar modernizarea, pe sarbi ii costa doar MLU-izarea, evident castrata (in clasicul stil ivanesc cand vine vorba de exporturi), a 6 pasari ivanesti cat ne-a costat pe noi MLU-izarea + armamentul + instruirea de la 0 a personalului in cazul a 6 F-uri, ghiv or teic o cioara… Buna afacere, dar nu pentru sarbi.

  14. majoritatea visati frumos.mai nasol o sa fie la trezire.urmatoarele 12 sau 24 vor fi tot a/b-uri aduse direct din amarg 309.ar fi o tampenie sa luam 12 a/b,dupa 12 c/d si apoi eventual viper-uri sa fie ghiveciul complet.

    • Nu va fi nici un ghiveci. Sunt versiuni diferite, dar platforma e aproape aceeasi, deci la mentenanta si operare nu o sa fie diferente majore.
      Pe mine m-ar interesa cat ar costa o alta escadrila A/B MLU versus una C/D modernizata (de Viper nu cred ca e vorba in cazul nostru, e clar ca se cauta avioane la mana a II/III-a) tinand cont ca nu vor fi costuri la fel de mari cu instruirea personalului.

  15. Nu vom mai lua nimic. o sa continue dracnea sa mirctionezze vartos pe toata lumea si vor roi banii la furat.
    Cu alea 12 pasarele actizitionate deja ne prinde primul razbel balcanic;)

  16. Nu mai fiti asa pesimisti, ca o sa fie bine.

  17. Daca tot am ne-am facut „gaura” in gardul AMARG-ului..ar trebuii scoase mai multe carcase de F-16…plus vreo 2 C-130 sa le inlocuim pe cele canibalizate..zic si eu bre..

  18. Bre, m-am uitat din plictiseala pe google maps la baza de la kogalniceanu… si nu prea imi ies MiG-urile 29 la numar:
    Cele parcate aici nu sunt MiG 29?
    https://www.google.ro/maps/@44.3573543,28.4841724,290m/data=!3m1!1e3
    Si aici:
    https://www.google.ro/maps/@44.3680388,28.4837457,818m/data=!3m1!1e3

    Plus MiG-ul asta care pare ca a fost mutat/inspectat:
    https://www.google.ro/maps/@44.3595165,28.4841787,205m/data=!3m1!1e3

    Sau nu sunt MiG-uri toate si nu mai vad eu bine?

  19. Deci treaba cu anuntul asta sta cam asa:
    1. In mod normal Motoc nu trebuia sa faca nici o declaratie deoarece despre o afacere (si cu atit mai mult in domeniul cumpararii si vanzarii de armament) se vorbeste dupa ce aceasta s-a parafat. Altfel daca nu iese, risti sa pici de prost. Faptul ca a iesit la TV si ca a zis ca i. europenii nu vor sa ne dea nici un F16 ii. au vorbit direct cu americanii sa ia niste F16uri (presupun ca modernizate tot in Portugalia) inseamna ca discutiile cu americanii sunt destul de avansate, si ca lui Motoc (Ciolos) ii este frica de faptul ca noul guvern va anula dealul. Si ca sa ii forteze mana, a facut anuntul in asa fel incat guvernul Allahu Akbar sa nu mai poata sa faca nimic.
    Nu m-am uitat exact la timing, dar daca anuntul a fost facut dupa ce Dragnea a propus-o pe Akram Shhaideh inseamna ca celor 2 le-a aparut un mare semn de intrebare referitoare la aceasta propunere. Dupa cum s-a vazut in declaratia de avere a tinere tataroaice, sotul dansei are 3 apartamente in Damasc. Nu cunosc exact detaliile despre sot, dar putem presupune ca face parte din aceeasi minoritate etnica si religioasa ca si Bashar Al Assad. Nu am nici o dovada, dar am asa un sentiment ca dnul Shhaideh este un apropiat al lui Bashar. Si mai am un alt sentiment ca dnul Shhaideh este „agent secret” al serviciului de informatii sirian si in mod evident si „agent secret” SIE. Evident ca nu am nici o dovada in aceasta directie, dar asa ar fi logic (NOTA: nu sunt expert in legislatie dar tinand cont de relatiile intre Romania si Siria – aici includem toate factiunile de acolo, nu vad o mare problema in cele doua potentiale filiatii ale respectivului domn) .
    Intr-o tara normala dna respectiva nu ar fi fost propusa niciodata pentru postul de prim ministru. Inclusiv in Romania comunista nu ar fi avut niciodata nici o functie inalta pe motiv de „dosar”. Bashar al Assad este sustinut de rusi, pasarica noastra e maritata cu un loial al lui Bashar, care dupa cum se vede are si 3 apartamente in Damasc, ceea ce inseamna ca este extrem de interesat (si sotia sa prin extindere) ca regimul lui Bashar sa reziste. Sau cu alte cuvinte dnul Shhaideh poate fi santajat de serviciile ruse sa execute anumite ordine altfel se trezeste fara cele 3 apartamente. Nu stiu care este situatia familiei dansului, dar se pot face presiuni asupra parintilor sai (daca mai traiesc), sau fratilor / surorilor sale. Este posibil sa aiba si copii in Siria tinand cont de faptul ca informatiile arata ca este venit in Romania relativ recent. Daca are copii in Siria (si nu are in romania) putem sa stam linistiti, este 110% omul rusilor (fortat de rusi).
    Aici ar trebui sa ne uitam un pic si la Dna Shhaideh. De ce s-a maritat? Din cate am retinut casatoria lor este una relativ recenta – 3 ani sau cam asa ceva. De ce o femeie de 45+ ani se casatoreste cu un emigrant sirian cu legaturi la Damasc? Sa fi fost stimata doamna orbita de dragoste si sa nu fi tinut absolut de loc cont de trecutul „interesant” al sotului? Sa fi primit ordin sa se marite de la oamenii cu ochi albastri (de la noi)? Sa fi primit ordin sa se marite de la vulturul bicefal ? La varsta respectiva nu te mariti sa faci copii, si nu te mariti dintr-o prea mare iubire. Mai degraba o combinatie de factori – de la interesul material, la cel social eventual si dragoste etc etc etc. Dar fiind implicata in politica logica ne spune ca dna respectiva face in general miscari gandite, deci clar stia ce face.
    Dupa Ponta premier care a facut o multime de gesturi pro-ruse, care a avut grija sa dezarmeze romania si sa ne traga inapoi cat a putut, acum cu revenirea PSD la putere vedem un alt (potential) premier cu slabiciuni la adresa serviciilor rusesti. Si acum declaratia lui Motoc poate fi privita in alta lumina.

    In concluzie fara sa cunoastem toate detaliile in mod normal, daca SRI ar trebui sa dea vreo unda verde la aceasta numire, ar trebui sa nu accepte asa ceva. In plus, trebuia ca Dragnea sa intrebe SRIul inainte sa faca propunerea. Daca a intrebat si a primit de la ei unda verde, este o problema si undeva in interiorul SRIului (sincer ma indoiesc ca Dragnea i-a intrebat pe ai nostri ce cred).

    NOTA: tot ce am scris aici sunt speculatii, nu am nici o dovada concreta.

    • Si mai trebuie sa aflam si noi romanii daca dnul Shhaideh are copii in Siria dintr-o casatorie anterioara, un fapt foarte important…

    • Dragnea cere public ca SRIul sa ne spuna daca sotul este o problema de securitate. I mean rlly?
      Si SRIul ce trebuie sa faca? Sa iasa purtatorul de cuvant si sa spuna ca este o problema? Toata chestiunea asta trebuia rezolvata in spatele usilor inchise INAINTE de nominalizare. Daca nu este inca pus in legislatie, trebuie pusa o conditie ca pentru nominalizarea la functia de premier si probabil si alte demnitati in stat, sa fie nevoie si de acceptul SRIului pe motive de siguranta nationala.

    • eu o vad asa.
      avem cel mai bun exemplu de santaj la presedentie.
      au tinut secret acest nume pentru a forta desemnarea fara a risca cateva zile de rascolire a trecutului madamei dar acum amanara presedintelui i-a incurcat.
      eu cred ca parte din servicii stiau ce propunere are mustaciosul si au retaliat prin aceasta decizie a presedentiei.
      cu procentele de dupa alegeri vrea sa impuna o marioneta care sa-i bata din calcaie ,marioneta care contravine propriei campanii electorale si propriului electorat…iar asta nu
      are sa-l deranjeze.acest partid cameleonic cade intodeauna in picioare si isi revine din pumni curios de repede iar asta inseamna legaturi de alianta ce depasesc jocul politic.acest partid a condus tara si cand era in opozitie,si cand nici nu vroi.ei si patura sociala pe care o reprezinta (sectorul de stat integral) nu vor avea nicio retinere in a arunca tara in evul mediu,au factut-o chiar recent(usl).nicio putere straina nu poate directiona destinele unui partid de peste granite fara suportul sigurantei nationale,aici este buba.
      ps.dupa un incapabil vesnic ca arafat de la smurd probabil putem sa mai inghitim si o papusa la guvern.
      pps.partea buna este ca acest partid si mustata de la conducere se cred mai inteligenti decat le prevede adn-ul si deja fac greseli nefortate.

      • tara are multi boi ca mine si ca multi de aici pusi in jug pentru a permite politicile antinationale ale acestui furuncul rosu .

        • iar cazurile hexifarma si blackcube plus avorturile verbale ponta si ghita ne arata starea de fapt din serviciile secrete romanesti.pe scurt suntem niste pacalici in jocul lor.

    • @LionHeart
      Domnu sot si-a luat doctoratul la ASE. Cum o fi ales el tocmai ASE/Romania?
      Acelasi ASE de la care Turcan pleca cu bursa la Moskva.
      ASE are centru de limba si cultura rusa. Rusia e inima capitalismului global si e esential pentru economisti sa stie rusa, se stie.

  20. Chiar daca nu avem capacitati proprii de realimentare in zbor, ne pot ajuta aliatii: https://www.facebook.com/bacauspotters/photos/a.547996165373201.1073741830.547041412135343/664119240427559/?type=3&theater
    Trebuie doar sa existe in planul de pregatire al pilotilor nostri antrenamente pentru asta.

  21. O veste mult asteptata.

  22. Conteaza in primul rand sa continuam intarirea armatei. Ideal prin colaborari gen programul tbt cu nemtii…
    In privinta avioanelor, continuarea achizitiilor.. daca am inceput cu f-uri apai sa nu ne mai uitam dupa gripen sa rafale… continuam cu f-urile. Cu cat mai moderne sau mai noi cu atat mai bine
    Sa nu uitam ca prin zona de tancuri si baterii AA nu s.a auzit nimic… si la capitolele astea e jale. Tancuri mai avem ceva pentru aplicatii, luam de pe unul, punem pe altul, deh ca la noi de cand lumea… iar la AA suntem in curu’ gol, scuzati expresia… dar nu te poti prezenta in fata nimanui, mai ales a rusilor cu Volhov(!) si Hawk de.o varsta cu unii de aici de pe forum

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *