SUA si Rusia in era cooperarii nucleare

Iar titlul nu este unul propagandistic ci dimpotriva extrem de realist. Astfel guvernul federal american a anuntat de curand ca aproximativ jumatate din combustibilul nuclear care alimenteaza in prezent centralele atomice ale SUA este de provenienta rusesc, cumparat de catre Washington de la rusi. Acest combustibil  este provenit de fapt din reducerile de arme atomice pe cale cele doua tari au cazut de acord sa le faca.

Astfel rusii s-au trezit cu un surplus de focoase nucleare cu care nu aveau ce face si al caror depozitare sau distrugere ar fi insemnat sume enorme de bani, astfel ca ele au fost vandute Statelor Unite si astazi lumineza locuintele americanilor.

Daca ne intoarcem in timp, incepand din 1990 cam 10% din electricitatea consumata in SUA are ca provenienta combustibilul nuclear sovietic/rusesc, inclusiv focoasele nucleare ramase prin fostele republici unionale. Practic dupa 1990 Rusia si SUA au cazut de acord sa retraga si sa distruga  anumite segmente ale arsenalului lor strategic. Astfel armele nucleare tactice (obuzele de tun) si rachetele cu raza scurta si medie de actiune, ca si o parte substantiala din focoasele care echipau candva ICBM-urile, au fost distruse.

In cadrul acestui program cadru de dezarmare rusii s-au trezit pe cap cu nu mai putin de 20000 de focoase, al caror material fisionabil, dupa o prelucrare prealabila – o diluare mai exact, a fost vandut in marea lui majoritate catre guvernul SUA. Ultimele 500 de tone de material nuclear vor fi trimise in Statele Unite pana la sfarsitul anului 2013.

Imediat dupa 1990 SUA si Rusia au cazut de acord asupra unui program masiv de dezarmare nuclear, in care americanii veneau cu banii iar rusii cu munca, pentru a reusi sa distruga cat mai rapid o parte importanta a arsenalului ex-sovietic, cu o atentie deosebita aspura bombelor atomice de mici dimensiuni, faimoasele valize nucleare. Ambele tari au cazut de acord ca distrugerea acestora este un lucru care trebuie executat rapid pe fondul unui sistem de securitate destul de slab.

Pe de alta parte si americanii au procedat la fel cu stocul lor de focoase tactice. Astfel incepand din anii “70 Statele Unite avea aproximativ 7000 de focoase de acest tip depozitate in Europa, majoritatea lor fiind proiectile calibrul 155mm. Aceste tipuri de incarcaturi nucleare au fost dezarmate si neutralizate pana in anul 2003.

Astfel cele doua superputeri detin astazi doar focoase nucleare montate la bordul rachetelor intercontinentale, desi ambele tari au la dispozitie o multitudine de alti vectori de transport capabilii sa foloseasca focoase nucleare tactice.

In acest fel Rusia a fost de facto ajutata financiar sa-si reduca stocul de arme nucleare, iar pericolul ca anumite incarcaturi sa ajunga pe mainile “luptatorilor pentru libertate” a fost drastic micsorat.

 GeorgeGMT

6 comentarii:

  1. Va mai ramane doar problema indepartarii cenusii radioactive „produse” in reactoare. Teoretic „munitia” nucleara ar trebui sa fie ori pe baza de 235U ori pe baza de 238Pu si 239Pu (mai ales). Daca fisiunea 235U produce foarte multa cenusa radioactiva intr-un spectru foarte larg de elemente, in cazul 238Pu si 239Pu (in special) se pare ca nu se sta chiar asa de rau. Din cate stiam USA detine foarte multe reactoare care folosesc cele doua forme de plutoniu.

    O solutie interesanta pentru „neutralizarea” cenusii radioactive de la reactoarele cu uraniu cel putin, a fost propusa de prin 1980, dar nu a fost luata in considerare, depozitarea fiind preferata. Consecintele acestei „preferinte” s-au concretizat in poluare radioactiva. Solutia propusa era legata de folosirea si dezvoltarea „generatoarelor de putere cu radioizotopi” (GPR le voi numi) din care ultima varianta (cu magnetron autosustinut – a.k.a. generatoare NUCELL) ar fi trebuit sa fie foarte atractiva macar in privinta randamentului de conversie (cca. 90 %), daca nu si a „portabilitatii” lor la o putere generata utilizabila destul de mare.

    In Romania s-a propus instalarea unei variante de GPR cu conversie termodinamica, cea mai slaba ca randament (cca. 0,065 %) care ar fi trebuit sa foloseasca drept sursa izotopul 3H (tritiu). Cu siguranta nu era o solutie viabila.

    Toate aceste „perspective” duc la intarzierea studiilor legate de imbunatatirea si perfectionarea unor solutii comerciale legate de reactoarele de fisiune cu 232Th (thoriu). Se pare ca 232Th este suficient de raspandit si ca de obicei se gaseste ca minereu asociat in minele de aur asa cum este si cea de la Patlageaua Montana. Peste toate se pare ca varianta de reactor cu fisiune pe care o avem la Cernavoda are nevoie de foarte putine modificari pentru a functiona cu 232Th.

    Pana la urma 232Th pe langa o abundenta mai mare in zacaminte si o raspandire mai mare in subsolul accesibil este impropriu folosirii la munitia nucleara si permite realizarea unor reactoare cu fisiune cu mult mai sigure decat in cazul folosirii 235U sau a 238U->239Pu.

    Evident ca prospectarea si cautarea de „zacaminte” de 232Th pe viitor trebuie sa fie facuta cu precadere in afara planetei Pamant. Probabil ca vom fi surprinsi cat de reduse pot deveni cheltuielile in aceasta directie pe viitor, daca vom fi dispusi sa cautam solutii realiste.

    • Utilizarea numai a Thoriului in centralele nucleare nu este posibila deorece nu se atinge criticitatea.
      Canada a dezvoltat programe de cercetare privind utilizarea Thoriului in combinatie cu Uraniu usor imbogatit sau Plutoniu.
      Si la noi au fost asemenea cercetari, inca din ****. Este vorba de fascicolul cu 43 de bare SEU-43. Elementele combustibile de pe cercul exterior sunt cu uraniu usor imbogatit, restul cu thoriu.
      Dar .. apar si probleme. Elementele combustibile de pe cercul exterior vor trebui sa aiba diametrul mai mic decat cel normal utilizat de CANDU. De ce ? E nevoie de o expunere mult prea lunga care nu-si are locul aici.
      Vom aveanevoie de o linie separata de productie de elemente combustibile.
      O alta problema o reprezinta pierderile de presiune pe tubul calandria, care sunt mai mari decat in cazul fascicolului standard cu 37 de bare. Ei, de aici lucrurile devin mai complicate 🙂

      Uite pe aici un exemplu:
      Development of SEU-43 fuel bundle for CANDU type reactors
      http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0306454998000255

  2. O solutie foarte interesanta venita din Rusia of course (mai putin Green Peace tampiti) pentru a avea o economie complet nucleara se intrevede in baterile nucleare opto-electrice (http://en.wikipedia.org/wiki/Optoelectric_nuclear_battery). Astfel o astfel de baterie cu toata protectie necesara ofera cam acelasi raport greutate putere ca un motor cu ardere interna cu rezervorul asociat, dar o autonomie de ordinul anilor. Parte interesanta este ca aceste baterii folosesc drept combustibil deseuri nucleare. Iar la consumare lor nu mai sunt deloc radioactive. Astfel s-ar putea scapa de deseuri nucleare folosindu-se drept combustibili pentru masini, trenuri etc.
    Ramane totusi „mica problema” ce faci in cazul in care bateria se sparge si expune material radioactiv mediului inconjurator. Dar avand in vedere ca focoasele nucleare sunt proiectate pentru a fi recuperate intacte fara material radioactiv expus dupa impacturi in urma unor caderi de kilometri ma gandesc ca ar putea fi facuta o baterie nucleara care sa reziste la orice impact si tentativa de deschidere (de eventual teroristi care ar vrea sa foloseasca combustibilul la bombe murdare.)

  3. Domnule @Gabriel …
    Nu sunt expert in fizica reactorilor nucleari, dar … http://en.wikipedia.org/wiki/Thorium-based_nuclear_power … si … http://en.wikipedia.org/wiki/Thorium … spun ca se poate. Poate ca nu cu reactoare tip CANDU ci cu variante ale lor reproiectate corespunzator.
    Oricum cred ca exista deja reactoare dedicate folosirii 232Th si despre eficienta si securitatea potentiala a unor astfel de reactoare se stia de mult timp. Nevoia de arme nucleare a facut ca sa fie preferat 235U si 239Pu. Deci …

    Domnule @Arhengel …
    Citeste putintel si … http://www.rexresearch.com/nucell/nucell.htm.
    Conceptul se pare ca exista de prin 1980 si ceea ce am citit pe marginea lui este legat de un mod putin „ne-ortodox” de a obtine energie cel putin printr-o conversie asa-zis secundara. Ceea ce am inteles eu (dar poate ca gresesc asa ca astept sa fiu corectat) principiul de „conversie secundara” ar trebui sa fie … http://en.wikipedia.org/wiki/Bremsstrahlung.

    Stiind energia particulelor de dezintegrare se poate obtine o radiatie monocroma care poate fi convertita cu un randament foarte mare. Parerea mea este ca ideea meriganului este mult mai sigura si la fel de eficienta.

    Pentru cei care nu prea inteleg cam cu ce se mananca pilele nucleare pot citi si … http://talkatomic.com/pdf/rps2.pdf.

    Se poate intelege ca cel putin pentru transportul cargo (si de pasageri) de mare capacitate fie el terestru sau maritim o motorizare cu astfel de surse de putere poate insemna solutia independentei in fata HC fosile. Ideea merita urmarita. Conceptul merita pus la punct si imbunatatit atat in privinta eficientei de conversie cat si in privinta sigurantei in functionare.
    Chestia cu … cat de „atractive” ar fi astfel de surse pentru un „producator” potential de „dirty bomb” este discutabila. Totul poate tine de cat de nociva poate fi deschiderea unui container cu astfel de substante pentru un „potential producator terorist” de dirty bomb fara unelte specifice care sa il plaseze in siguranta fata de expunerea letala rapida la radiatii si de cat de mult pot sa coste uneltele necesare unei deschideri „in siguranta”. In alta ordine de idei daca un astfel de container nu se poate deschide accidental ci doar „cu intentie” se pot elimina foarte multe riscuri de scurgeri accidentale, dar se poate maximiza iradierea la deschiderea neautorizata cu intentie.
    Pentru vehiculele „de oras” un concept de vehicul velo-PV(-eolian) cu 2 locuri este suficient pentru autonomii de ordinul a 300-400 de km, masa totala=375 kg, viteza maxima 130 km/h.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *