„„Pe de altă parte, una este să rezolvi problema cu o dronă și alta cu un roi. Practic, lupta cu drone nu se duce 1 la 1. Se duce cu roiuri, din care una, două scapă și lovesc ținta, deci lucrurile nu trebuie să ne facă să defilăm, «vai, ce eroi suntem!». Cred că în nicio țară nu s-a întâmplat așa, să iasă general cu patru stele, să facă conferințe de presă pentru o dronă, care în mod normal se dărâmă cu praștia”, a adăugat Traian Băsescu.
El a criticat și ceea ce a descris drept o abordare de tip „noi am reușit, italienii n-au reușit”, o referire la faptul că oficialii Armatei Române au precizat, în conferința de presă de vineri de la MApN, după doborârea primei drone, că Eurofighterele italiene au ratat ținta, înainte de a fi lovită de pilotul român de pe F-16.
„Nu îmi e străină cultura militară, dar nu mi-a plăcut deloc nici abordarea care a fost, «noi am reușit, italienii n-au reușit». Ce abordare e asta? În orice caz, cel care a coordonat activitatea și lovirea dronei în niciun caz n-a lăsat toate patru avioanele să meargă simultan la doborârea țintei. Bun, bine că a fost doborâtă și că am demonstrat că la una facem față. Să vedem, urmează testul cu roiul!”, a continuat fostul președinte.
Întrebat dacă el crede că urmează „testul cu roiul” de drone din partea Rusiei, Băsescu a răspuns: „Nu azi, nu mâine, dar nu exclud posibilitatea să vină”.”
P.S Asa-s romanii, la pace pun presedinte jucator iar la criza si razboi la granita pun presedinte presh. Ar trebui scos de la „naftalina” Base 😉
Doar asa ar avea sanse sa se intample „ambuscada” deasupra M. Neagra, dorita de unii si altii de pe site, poate ar fi expulzat ambasador rus si inchis cocioaba sovietica. Sa rupem de tot relatiile, ca astia nu stiu decat de bota. Ce dreaq sa mai discutam cu urmasii „Hoardei de Aur”?
Basescu isi da cu pararea despre armata cand in doua mandate n-a cumparat nici macar un bocanc? El este ala care a anulat achizitia a 48 de F 16C/D, din care 24 la mana doua si 24 noi.
Culmea este ca oamenii il asculta si este invitat sa-si dea cu parerea, cand el doua mandate n-a facut decat scandal: nu autostrazi, nu dotare militara, nu reforma statului si acum isi da cu opinia.
In privinta ratarii italienilor, MApN n-a spus nimic rau ci pur si simplu a prezentat faptele, cu atat mai mult cu cat racheta italienilor a fost gasita cu tot cu craterul aferent.
Daca MApN nu spunea nimic despre italieni, atunci era acuzat ca inca o drona a cazut sau cine mai stie ce…
George, la impresia artistica Base sta si a stat intotdeauna bine.
Nu uita ca el a vrut ceva pe Marina chiar si sub nuclear dar ai nostri – betmen, betmen
Nu ca ar fi sfant, dar si-a asumat injuraturi pentru multe chestii care tineau strict de partide.
Cu Tariceanu care a facut praf banutii de la BCR in 2008 si pe urma Manole cu citzu si „cuckold-ul” de fost sot al Alinutei salteluta au facut asa zisul atac asupra leului?
SI pe urma, a urmat pus jugul de gatul populatiei RO cu pachetele de salvare din 20009-2010? Cu ce bani sa luam avioanele? Ok, imprumutati…si pe urma cu ce le zburai?
Uita-te in urma si vezi cheltuielile reale ale MAPN din perioada 2008-2012 ca ai sa te crucesti.
P.S Nu ai autocratie in RO ca vointa unui singur om sa devina lege. Ai un sistem mafiot care nu vrea decat sa fure, nu sa arunce cu bani in investitii, achizitii decat daca isi iau si ei tainul. In CSAT nu cred ca bate cu pumnul in masa preshul si restul sunt ghiocel.
P.P.S Nu uita cati ani a fost ZISU pe cai mari si facea desfacea tot in MAPN…vezi si Potra cu adus armele, valuta si aurul cu avionul din Africa. Tot asa nu uita ca inca il mai ai pe un „nemuritor” pe nea pahontu…;)
Acord cadru pentru „Furnizare si instalare radar dirijare aeronave cu sistem IFF integrat”
1. Furnizare și instalare Radar dirijare aeronave cu sistem IFF integrat Fregata ”Regele Ferdinand” – 221 1 cpl
2. Furnizare și instalare Radar dirijare aeronave cu sistem IFF integrat Fregata ”Regina Maria” – 222 1 cpl
3. Furnizare și instalare Radar dirijare aeronave cu sistem IFF integrat Fregata ”Mărășești” – 111 1 cpl
4. Furnizare și instalare Radar dirijare aeronave cu sistem IFF integrat la aerodrom Tuzla 1 cpl
Duration: 24 Months
Date of the conclusion of the contract: 15/07/2026
Winner: INDRA SISTEMAS S.A.
Spain, Madrid (ES300), Madrid
Re-estimated value of the framework agreement: 109 049 300,00 RON
Russian forces reportedly attempted a large mechanized assault earlier today in Donetsk Oblast. Per Ukrainian channels, it went disastrously, with over a dozen Russian armored vehicles lost. https://x.com/Osinttechnical/status/2080067233166823857
Evident, app. 80% din vehicule distruse, majoritatea nici nu au apucat ca ajunga la obiective. Intr-o zi 28 tancuri distruse sau avariate + 8 IFV si APC. Sa incerci asa ceva este sinucidere curata.
Probabil ca Rusia a primit niste tancuri noi care se laudau cu protectie antidrona din fabrica si au decis sa le incerce. Cat de eficienta este s-a vazut. Nu exista protectie cat de cat eficienta contra dronelor FPV.
//
China, ca raspuns la pachetul de sanctiuni contra Rusiei si ca urmare a avertismentului dat UE sa nu se inarmeze, a interzis la 14 firme (in special din domeniul apararii), din UE, accesul la metale rare si alte produse de uz dual militar-civil.
Semiconductori, drone, kituri de ghidare, senzorii infrarosu, optoelectronice, echipamente de vedere pe timp de noapte, tancuri, IFV-uri, camioane si munitie toate acestea vor fi afectate. Franta, Germania, Italia, Polonia, Cehia si Bulgaria si indirect Ucraina sunt vizate.
Cea mai lovita este Germania prin Rheinmetall si productia de munitie in special obuze de 155mm, 120mm si 35mm + pulberile de azvarlire (ce bine ca avem fabrica proprie….).Munitia si mententa tancurilor si IFV, lor deveniond o problema acum…
Impactului militar-operational este important prin perturbarea industriei semiconductorilor, a dronelor, senzorilor si munitia. 35 mm antidrone (senzor de proximitate) nu cred ca mai poate fi produs.
Productia militara a UE va avea probleme ceva timp pana va reusi sa substitue aceste metale (daca poate si evident pretul va fi mult mai mare intre +15-25%).
Folosind un limbaj stiitific, ne-au dat la temelie (daca tinta a fost economia UE si industria care si asa nu se sint bine):
“German industry is shedding around 15,000 jobs a month, BDI Chief Tanja Gönner told dpa, calling the state of the sector „critical.” https://x.com/clashreport/status/2081310135524192372
Si nu este singura tara unde se intampla asa ceva pt ca:
Iar acesta este doar inceputul, Pe langa ce s-a scris, adoptarea robotilor si a AI de catre China+centrale pe carbune si investitile in fotovoltaice (vine si partea “atomica” in curand), MICA (nota de plata cu mega inflatie pt zona euro, ironia este maxima au incercat sa distruga crypto si vor reusi sa afecteze euro) politicile imigrationiste sunt alte cauze. Imigratia are un efect inhibitor asupra consumului si cresterii economice. Ca si in US singura solutie pt. repornirea consumului sunt deportarile..
Asteapta tu mult si bine deportari cand astia bogatani care conduc concernele auto europene fac „afakeri” cu ceainizii. Nici amerlocii nu stau mia bine Ford tocmai a batut palma cu Geely pentru folosirea in comun a unei fabrici din Spania. Cat timp companiile europene au interese mari in China nu vom vedea actini serioase desi galbejitii ne submineaza rau economia.
https://www.defenseromania.ro/vulnerabilitate-strategica-pe-flancul-estic-imaginile-din-satelit-confirma-din-pacate-ca-sistemului-defensiv-polonez-de-la-granita-cu-enclava-kaliningrad-nu-a-fost-realizat_647654.html
„O eroare tactică gravă a fost identificată în apropierea localității poloneze Rutka. Imaginile din satelit confirmă săparea tranșeelor la doar 300 de metri distanță de gardul de frontieră. Această dispunere este criticată dur de experții militari, deoarece pozițiile aflate la o distanță atât de mică vor intra instantaneu sub focul concentrat al artileriei ruse și sub controlul direct al dronelor de supraveghere imediat după declanșarea ostilităților.
Platforma Sluzby i Obywatel argumentează că o dispunere corectă ar necesita retragerea fortificațiilor la o distanță cuprinsă între cinci și 15 kilometri în interiorul teritoriului național.
O astfel de procedură tactică ar obliga forțele ruse să se desfășoare și să își dezvăluie intențiile de manevră înainte de a intra în contact direct cu liniile fortificate, oferind unităților de apărare timpul necesar ocupării pozițiilor. Dispunerea actuală elimină complet apărarea în adâncime, permițând forțelor oponente să ocolească sau să flancheze obstacolele cu un efort minim.”
O analiză de ținut minte și de către noi, cei de pe RM, că nu cred că MApN va ține cont de ea 😈
Cand s a ma i discutat de dronele noastre care au intarziat cu anii sa vina, eu unul am fost de parere sa renuntam si sa luam ceva mai de actualitate . Dronele sunt ca telefoanele : in 6 luni apar altele mai bune , mai performante,,,,,,”https://www.defenseromania.ro/armata-britanica-alege-drona-tekever-ar5-pentru-a-inlocui-flota-watchkeeper-intr-un-contract-de-o-jumatate-de-miliard-de-dolari_647666.html
Cred ca cea mai buna solutie, si asta e valabil pentru mai multe domenii, sa incercam sa ne producem noi, asa cum putem, propriile platforme, pe care sa le imbunatatim continuu..
https://www.mediafax.ro/economic/kazahstanul-reia-exporturile-de-petrol-prin-marea-neagra-de-ce-vestea-este-cruciala-pentru-romania-23779669
„Kazahstanul a reluat luni exporturile de petrol prin terminalul maritim al Caspian Pipeline Consortium din portul rusesc Novorossiisk, după ce atacurile cu drone asupra unor petroliere au blocat principala rută prin care țițeiul kazah ajunge pe piețele internaționale. Redeschiderea terminalului este importantă pentru România, în condițiile în care Kazahstanul furnizează peste 60% din petrolul importat de țara noastră.”
S-a sucit Trumpisor si Maga la fel. Acum isi cer scuze de la Zelenskyi si intra sugeranistii nostri in fibrilatii. Sa vedem acum daca vor mai fi pro-trump si russia stronk in aceeasi fraza.
https://x.com/nicholadrummond/status/2081747960639926400?s=20
Citire de la respectivul domn și ce avem noi acum
Armies across NATO are starting to roll-out the following counter-UAS systems:
• 100 kW high energy laser – 6-10 km / nu avem
• Short-range surface to air missiles (Stinger / LMM / RBS70) – 5-7 km / avem Mistral și Chiron
• 35×228 mm cannons with fragmenting proximity airburst – 5-7 km / avem
• 30×173 mm cannons with fragmenting proximity airburst – 3-4 km / avem tun nu avem muniție
• 30×113 mm cannons with fragmenting proximity airburst – 2-3 km / nu avem
• 12.7×99 mm heavy machine guns with AI-enabled fire control systems – 1,500-2,000 m / avem mitraliera nu avem restul
• 7.62×51 mm machine guns with AI-enabled fire control systems – 1,000 m / avem câteva mitraliere nu avem restul
• 40×53 mm HV grenade launchers with proximity airburst – 500-600 m / avem lansatoare numavem muniție
• 30×45 mm precision grenadier systems with fragmenting proximity airburst – 500-600 m / nu avem
• 5.56×45 mm assault rifles with advanced fire control systems – 300 m / nu avem
• 12-gauge shot guns shooting BB pellets – 60 m / parcă avem Mossberg 500 la SOF
Restul postării
This range of counter-UAS effectors represents a highly effective layered solution that offers good overlap across target types. Notably, lasers and AI-enabled fire control systems for 12.7 mm and 7.62 mm machine guns are collapsing the cost per engagement. UAS will remain a nuisance that must be countered, but they won’t be an omnipotent battlefield capability that some people think they will remain. As robotic machine guns are added to AFV weapon stations these will protect against ATGMs as well as drones.
„As robotic machine guns are added to AFV weapon stations these will protect against ATGMs as well as drones.”
Și fix la asta au renunțat inteligenții noștri când au alex Lynxul, la turela telecomandată de 12,7 mm. Au făcut impresie ecranele și butoanele alea multe, ce mai trebuie și 12.7???
Părerea mea, hâc…
ce este la Lance 2.0 Main Sensor Slaved Armament (MSSA) cu .50 cal?
chiar daca nu luam acuma poate fi integrat mai tarziu ,sau e cum e cu spike pe Ut 30 nu se poate
AFU cu sprijinul InformNapalm ar fi compromis formațiunea de apărare antiaeriană „BARS Moscow” printr-o operațiune HUMINT+CYBINT, făcându-i pe ruși să creadă că aparatul Su-57 doborât, ar fi fost o dronă. Cred că este o premieră!
Wow, foarte bine realizată grafica articolului și multe informații interesante. Se cam potrivește cu ce spune Drummond despre dotarea stratificată C-UAS, de la shotgun-uri la rachete MANPADS. Ar trebui citit și de onor generalii MApN-ului.
PSD refuză să aibă orice gram de decență și are impresia că suferim toți de boala amneziei politice.
Ne spunea ieri Sorin Grindeanu că ei nu pot vota Legea salarizării, că pregătesc amendamente și că proiectul trebuie schimbat din temelii. Hai să ne uităm puțin în urmă. Poate îi ajutăm să-și recapete memoria.
Mai 2023. România era în plină grevă a profesorilor, iar PSD și PNL erau ocupați cu rotativa guvernamentală a lui Nicu și Marcel. Ca să stingă protestele, Guvernul le-a promis profesorilor o nouă lege a salarizării: proiectul urma să fie gata până la 15 iulie 2023 și trimis în Parlament la 1 septembrie 2023. Sunt declarațiile lor, da?
N-a fost gata. Și ghiciți cine a condus Ministerul Muncii în toți acești trei ani?
Nu o să vă vină să credeți, dar chiar PSD. Mai întâi Marius Budăi. Apoi Simona Bucura-Oprescu. Apoi Florin Manole. Trei miniștri. Trei ani. Nicio lege finalizată.
Ba chiar Marcel Ciolacu a explicat singur de ce reforma nu se face. În 2024 spunea că „doar un om politic inconștient” ar adopta Legea salarizării într-un an electoral. Cu alte cuvinte, au ales să o amâne DELIBERAT. Din calcul politic.
Acum vine partea cu adevărat spectaculoasă. În 2026, același Marcel Ciolacu îi acuză pe alții că Legea salarizării a fost tergiversată și că România riscă să piardă bani din PNRR. Păi cine a tergiversat-o? Cine a condus Ministerul Muncii în toată această perioadă? Cine a împins reforma de la un termen la altul până am ajuns în ultimele săptămâni ale PNRR? De ce nu au făcut legea asta atât de bună până acum timp de 3 ani? Cum de acum au idei și amendamente, dar până acum nu au putut să se ocupe de ea? Absolut incredibil cum încearcă ei să ne ducă cu zăhărelul din ,,opoziție”
FOTO Dronă maritimă de suprafață creată de absolvenții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” / Poate executa misiuni de supraveghere, recunoaștere și culegere de informații
Drona asta navala e desteapta in felul ei, dar nu imi place ca e din aluminiu si nu din materiale compozite. Adica o detecteaza de departe….. Sper la definitivarea proectului sa treaca pe compozit…
Parca si doar cu Atacms se plangeau ca aveam destui vecini in raza, de la granita. Inainte sa existe orice idee de operatii speciale dar cand Ben Hodges deja zicea ca o sa fim ajutati in caz de, iar companiile de transport si alti privati ziceau ca pot lucra daca e asigurata o securitate la bombardamente.
„Ce inseamna „alte marsuri de 12 ore”?”
Prin anii ’90 se lăuda un general rus, Lebed dacă nu mă înșeală memoria, la vremea aceea comandantul Armatei a-14-a din Transnistria, că ajunge în 12 ore la București dacă se enervează.
Părerea mea, hâc…
Ahaa, ma gandeam fie la ceva de genu, fie ca nu mai plimbi trupetii aiurea dintr-un capat in altu al tarii ca la-nceput de WW1. Ca ii poti ataca „remote” de acasa cu un pilot cu joystick. Dronele sunt IED-uri zburatoare zicea cineva pe net. Si nici nu tre sa le ingropi de-a lungul cailor inamicului, le livrezi cand si unde trebuie.
Daca erau doar Lebed + „nistrenii” fara ucraineni sau rusi, unguri, interferente externe etc, ce sanse aveau? Cu ditamai armata romana pe atunci.
https://youtu.be/Jq3OROgH0Ng?si=I_G5b8CdeDwAWyIL
Buna ziua.Pentru cei interesati ce va face Rheinmetall in Romania va rog urmariti videoclipul.Puteti sa cautati si pe youtube ca titlu:Medias 120.Business Partner Day, eveniment organizat de Rheinmetall Automecanica/novatv.ro, 21 iulie 2026, in cazul in care nu merge deschis link ul.Vizionare placuta.
Sună bine, ce zic băieții ăia acolo. Așa mai aflăm și alte detalii despre program.
Împărțirea MLI-urilor pe categorii( 233 MLI+22 PCMb+19 Ar 120 mm+24 MEDEVAC, dar a dispărut complet varianta TEHEVAC, după cum se bârfea), 11 sisteme Skynex( nu 7 cum se știa) a câte 6 piese, 24 piese Skyranger+6 puncte de comanda AA(deci 6 baterii=2 batalioane), se vor fabrica la Mediaș, nu asambla, iar termenul este octombrie 2030. Dacă se țin de treabă, nu e rău deloc.
Fabrica de muniție de calibru mediu(20-40mm) e o surpriză plăcută, la Victoria se pare că se lucrează, deși nu avem noi prea multă informație de acolo, și sunt hotărâți și implicați și pe parte navală.
Nu e rău deloc!
Părerea mea, hâc…
P.S. Rămâne de văzut „implicarea” politicienilor români, în a face să meargă treaba. De asta mi-e cel mai teamă.
7 btn full plus câteva de instrucție/ schimb.Alea 19 de 120 nu le pricep.Nu e cal,nu e măgar,nu bat la număr cu nimic.PCMB sunt in grafic .MEDEVAC îmi pare cam fixism.Daca rămân doar astea e o problema mare.Sportul asta e un pic altfel azi.
Mai bine le fac TEHEVAC.
Skynex 66 bucăți e ok,bateriile alea vor putea face o apărare decenta . Majoritatea vor merge la FA, probabil.
Rămâne încă în aer apărarea directă.Nu as fi foarte critic încă,e ceva ce încă nu s-a dumirit nimeni cum funcționeaza , ce anume trebuie și cum sa le grupeze.Io cam incep sa am,dar n-am galaxii ,nici pix.Plus cu nu-s politruc.
Ce știm sigur e că implică o grămadă de lume și multă tehnica.Dar tehnica asta cred că va fi că smartphone,orice ghiolban va apăsa butonul verde sau roșu.
Partea neplăcută dar schimbabila e că încearcă să replice structurile actuale,ceea ce e o mărginire a cugetului.
Răzbelul cu roboti înseamnă că un cdt Cp face de fapt la nivel micro ce face azi un gheneral cu 3 stele.
Pârlitul asta are azi de coordonat vreo 4 elemente și face ceva relativ simplu,foc și manevră .
Dar dacă îi dai anti-drone,trebuie sa le rânduiască și pe alea,sau moare.Daca capătă drone de atac face de fapt CAS și interdicție aeriană.Plus EW,SIGINT și ales încă o duzină de noutăți.
Dacă nu i le dai, problema devine că tăcerea e de aur,iar toată lumea e izolata pe câmpul de lupta modern.
Alte riscuri,alte compromisuri.
Ideea fiind că replicat structura prezenta nu e ok.
Dar vb ta,chief,să vedem fiarele in ograda,vedem atunci ce facem cu ele.
Skynex vor merge toate la FA, maître, au spus-o și băieții ăia de vorbeau acolo, pentru protecția bazelor aeriene. Faza e că nu avem atâtea baze aeriene, așa că e foarte posibil ca 4 sisteme să le âmperecheze cu Patrioturile de la FA.
Părerea mea, hâc…
Am privit atent prezentarea, pe primul slide scria 11x Skynex, pe al doilea slide, 7x Skynex…nu știu ce să zic.
Alte lucruri interesante:
– Șasiurile pentru Skyranger (30 în total) vor fi separate de cele 298;
– Centru MRO la Mediaș pentru Skyranger, Skynex și Millenium;
– Cele 2 Millenium vor fi pentru fregate;
– La Șantierul Naval Mangalia, investiția se face în parteneriat cu MSC și există posibilitatea de leasing sau cumpărarea șantierului. Au spus în prezentare că șantierul e mult supradimensionat și ei au nevoie de 10 – 20% din capacitatea lui.
Spasibo,chief.Neatentia. Bazele și Patrioții ar fi miezul de protejat,dar trebe sa fie mai multe inele in jur.SHORAD/VSHORAD,Skynecsii,apoi niște C-UAS mai mic și niște pifa rezerviști,cu niste geniști marcatori și EW.
Asta pt că granita intre tarlaua FA și FT e deja greu de definit iar după încă niște lungiri de raza de acțiune devin un singur camp de lupta.
La americani le place sa zică battlespece,nu battlefield,dar sa fim mai moda retro.
Unchiul Sam anunta oficial ca ” Incep revizuirea prezentei militare in Europa”. Nimic nou, same old same. Gurile rele pe la colturi spun ca s-au cam terminat boabele zburatoare din maretul arsenal si acuma sunt sub critical stock pile. Dind vina pe administratia anterioara cum ca „au primit prea multe ” Ucrainienii ,faza nu tine decit la fraieri. Uita ca au dat la greu pentru fratele David plus la Iranieni in cap aiurea.
Pesemne vor goli depozitele strategice din Europa , fratele Putin nefiind problema lor de f. mult timp ( in noua viziune si strategie mareata). Sa auzim de bine.
Cel mai lung zbor comercial a fost făcut recent!
The #A350-1000ULR is just back from its longest flight ever from Melbourne 🇦🇺 to Toulouse 🇫🇷! That’s a 12,460NM (23,075.92 km) hop 🦘 in 24 hours 24 minutes!
And for the crew, that meant flying from winter to summer, crossing 2 oceans, 3 continents, and seeing 2 sunrises + 2 sunsets… all in a single flight! https://x.com/Airbus/status/2082126647533150280?s=20
F-urile românești au tras cu succes de trei ori cu rachete AIM-9X Sidewinder, în timp ce un Eurofighter Tyhoon al Forțelor Aeriene Italiene care ajută la misiunile de poliție aeriană întărită a tras cu o rachetă IRIS-T, dar a ratat ținta.
Iran uses migrant smuggling routes to place operatives in Britain – Telegraph https://www.iranintl.com/en/202607256958
Numai acolo…
//
Russia and Belarus have launched a widespread TikTok campaign encouraging migrants to enter Europe through their borders. This „migration bomb” strategy has been used before, including during the 2015 and 2021 migration crises. https://x.com/P_Kallioniemi/status/2074042815651147862
Rusia isi intensifica razboiul hibrid folosind imigrantii pt. a bloca, alocarea de bani catre aparare fortand directionarea lor catre ajutoare sociale, precum si de eliminare a competitvitatii statelor.
Este o strategie pe termen mediu-lung, guvernele vin si pleaca costurile imigratiei raman si cresc in timp (cat timp creste nr. imigrantilor).
De ex. In Suedia costul statului cu pensile se va dubla iar ele vor scade. Pensii mai mici:
– dau dreptul la ajutoare sociele deci noi costuri pt. stat;
-cerere interna mai mica rezultand taxe si impozite colectate mai mici.
Cresterea populatiei si a cheltuielilor sociale blocheaza si adoptarea noilor tehnologii de automatizare a muncii doarece, la inceput, cresc somajul.
Un alt exemplu este cel al Spaniei, care doar ce a legalizat +1 mil imigranti, iar acum spune ca nu poate creste cheltuielile miliatre deoarece ar afecta “ welfare state”:
“Madrid says it has already reached NATO’s 2% benchmark and argues higher spending could strain public finances and the welfare state”
Sunt mult mai multe efecte urmarite…
//
@Silviu
„Asteapta tu mult si bine deportari cand astia bogatani care conduc concernele auto europene fac „afakeri” cu ceainizii.”
Partial cam ai dreptate dar seminificatia stiri este ca tovarasia de drum dintre UE si China este pe terminate (individual sigur ca vor fi colaborari sau vor incerca sa negocieze). Datorita robotilor, AI si crypto viteza (productivitatea) cu care se vor produce bunuri va creste exponential iar preturilor lor vor scade. Acestea trebuie si vandute or China vrea sa transforme zona ei adiacenta, UE si Africa in piata de desfacere, nu mai au nevoie de concurenta altora (oricum este slaba pt. ca nu pot fi competitivi si nu pot adopta AI si roboti la fel de rapid, fara deportari iara si nu prea poti semnificativ sa utilizezi robotii pt. ca va pune presiune pe sistemul social care in multe tari deja nu mai poate face fata la aceste concedieri).
Deportarile sunt necesare, nu exista alta solutie pt. a reporni economia, imigratia are efect inhibitor asupra cosumului. Nu este numai faptul ca ei trimit 40-50% din ce castiga afara deci consuma intern mai putin decat un muncitor autohton si in general bunuri ieftine (nu prea cumpara masini ci mai mult mancare) si nu se califica pt. imprumuturi mari (foarte important) dar afecteaza si salariile celorlanti muncitori autohtoni, fie scad fie nu mai cresc pt. ca este exces de oferta:
Jamie Dimon (CEO una din cele mai mari banci) : “Immigration .. what the hell were we doing? The bottom 20% of our population’s wages haven’t gone up in 20 years.”
Acesti oameni in timp nu mai pot primit imprumuturi si nu pierde numai sectorul bancar ci si cei care ar fi vandut bunurile si seviciile cu acei bani imprumutati deci efectul inhibitor in economie este mult mai amplu (una din cauzele concedierilor si falimentelor care se intampla astazi in UE).
Cu cat o tara devine mai saraca cu atat devine mai dependenta de bunurile produse in China pt. ca nimeni din Vest nu poate produce mai ieftin, iar cand esti sarac fiecare banut conteaza.
Deportarile se vor face (deja Germania incerca sa deporteze pana la 1 mil de sirieni) pt. ca economia nu permite altfel, incapacitatea de plata este alternativa.
Accept și ca-s rușii de vina pt că avem imbecili,ca discurs.Doar-doar le fac vânt ,iar rușii mai iau o bila neagră.
Problema e că discursul asta poate da autogol.
Astăzi am avut onoarea să confer înaintarea în grad, în mod excepțional, pentru zece militari ai Forțelor Aeriene Române, alături de șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, generalul – locotenent Leonard Baraboi
Sunt oameni care au contribuit direct la succesul misiunilor de combatere a dronelor desfășurate atât în România, cât și în Lituania.
Da, asta presupune ca este misiunea lor, dar orice analiză la rece arată ca fac lucruri extraordinare cu ceea ce ai la dispoziție.
A fost un moment de recunoaștere a meritelor lor. Dar, dincolo de ceremonie și de grade, am vrut să transmit un lucru simplu: succesul nu aparține niciodată unui singur om.
În spatele fiecărei aeronave care decolează la timp, al fiecărei drone identificate și neutralizate, al fiecărei misiuni îndeplinite fără ca populația să fie pusă în pericol, există o echipă întreagă. Piloți, controlori de trafic aerian, personal tehnic, mecanici, specialiști în supraveghere, comandă și control. Oameni care lucrează coordonat, cu profesionalism și, de multe ori, sub o presiune pe care cei mai mulți dintre noi nu o văd.
Le mulțumesc tuturor! România este mai sigură datorită lor.
https://luftlage.substack.com/p/not-quite-a-diamond
„Open-source evidence indicates that Russia’s 3M22 Zircon is not the hypersonic cruise missile it is widely assumed to be, but a maneuverable quasi-ballistic system.”
Oare de ce nu ma mir? Inca de la lansarea sa cenzurată am zis ca seamănă cu P800 Onix (de fapt configurația aia cu capul ăla ejectabil sugera chiar ca aia era racheta lansată)
Rheinmetall n-o sa cumpere santierul, asta e clar. Ori il inchirieaza de la stat pe perioada limitata, ori fac aranjament cu MSC: Italienii sa-l cumpere (ca au nevoie de capacitate) si Rheinmetall sa-l foloseasca/colaboreze cu MSC pt a deservi contractul romanesc.
Bine-ar fi ca sa ia santierul o firma mare si serioasa, nu turcalisme si combinatori.
Cu profundă tristețe, astăzi ne luăm rămas bun de la colegul nostru, locotenent-comandorul Mihai Vîrdol, pilot militar al Bazei 90 Transport Aerian ,,Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu”.
În astfel de momente de grea încercare, cuvintele sunt prea mici pentru a exprima pierderea unui camarad de arme, a unui profesionist desăvârșit și a unui om de aleasă ținută morală. Va rămâne în memoria celor care l-au cunoscut drept un militar devotat, un pilot desăvârșit și un coleg pe care te puteai baza întotdeauna.
Gândurile noastre se îndreaptă către familia îndurerată, către cei apropiați și către toți camarazii cu care a împărțit cerul, misiunile și idealurile. Le transmitem sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune în aceste clipe de profundă durere.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dumnezeu sa-L odihneasca in pace! Pasiunea motorului pe doua roti o cunosc si eu, din pacate riscurile asociate aceste pasiuni in Romania sunt cu mult mai mari decat in aproape toate tarile UE. Ghiolbanismul nostru romanesc in trafic, lipsa de respect fata ce alti participanti la trafic sunt critice atunci cand vorbim de motociclete, caci pe 4 roti, mai schimbi un spoiler, mai dai cu chit…
Scuze că mă bag și fără să vreau să aduc vreo ofensă celui care a murit dar ghiolbanismul în trafic funcționează în ambele sensuri, nici motocicliștii nu sînt sfinți în trafic, au și ei partea lor de vină în producerea incidentelor în trafic.
Categoric asa este Stefan, ma intreb insa daca este corecta „pedeapsa”. La unii ghiolbanismul costa 1200 de Ron chituit si vopsit spoiler fata, si la altul insasi viata.
Intreb daca este echitabil, ca om patit la care am primit raspunsul „nu m-am uitat in oglinda”. Mna, ce sa mai pot zice. Si avem conversatia asta pentru incidentul s-a intamplat la 30-40 la ora. La mai mult, probabil nu aveam.
La fel, parerea mea despre tortinetisti este ca avem o specie aparte de imbecili. Cu toate astea, ii voi feri in trafic, nu doresc sa lovesc sau mai rau pe nimeni. Cred ca eu find protejat de o cutie de metal, am ceva mai multa responsabiliate. Acolo unde o pot exercita, ca daca vine unul ca berbecul fara sa respecte nimic in trafic… isi asuma ce se poate intampla.
Si, da, sunt motociclisti care o cauta … si mai repede sau mai tarziu o vor gasi.
Da domnilor, am fost sa vad daca se deschid portile iadului la Brasov sau nu.
Ca idee generala, un eveniment foarte fain, foarte bine organizat, cu lume buna si comportament adecvat. Trei zile am prins monstrii rockului, desi am venit in cap cu nea merlyn si godsmack si evident sabaton. Bai fratilor, live, Sabatonul a rupt orice imaginatie posibila. Imi pare rau doar ca ieri seara a trebuit sa ne intoarcem, si nu i-am prins pe Airbourne care vor fi in seara aceasta.I-am vauzt in Germania acum cativa ani si sunt extraordinari, AC/DC cand erau tineri, nu alta.
Pe de alta parte incep sa-mi dau seama cum functioneaza lumea asta a promovarii spectacolelor. La untold, te bombardeaza cu date statistice care de care mai bombastice, de ficare data mentionand sute de mii de participanti(adunati, pe toate zilele), iar Rockstadu-ul de abia primind niste mentiuni. In lumea rockului, sa chemi pe acesti artisti, inseamna in mod cert un festival de exceptie la scara mare. Untoldul dar si Electricul, desi bneficiaza de un acoperire mediatiaca uriasa a adus headlineri intradevar mari, dar nu i-as pune pe primul aliniament al muzicii mondiale, ca sa nu mai mentionez editii trecute unde headlineri au fost niste relicve disparute de mult din prim plan care au si dezamagit complet, primul care imi vine in cap find Timberlake.
La Rockstadt totul a fost exceptional, si ajunge sa nu mai fie nici o diferenta intre ce avem noi si Germania spre exemplu, un Rock in Park unde pe vremuri l-am vazut live pe Ozzy. Ce vremuri…
M-am plimbat si prin Bv, un oras fain, pus la punct si cu acel etern aer de munte.
P.S. Nu ma, nu si-a scos omul doua coaste. Primul fake news de care stiam ca-i fake news acum 25 de ani.
Acum sunt polonii în alertă mare!
Local residents in the Polish village of Targowisko heard a massive explosion this morning and found a large crater in a field. https://x.com/Osinttechnical/status/2082682698796093834?s=20
Follows reports of a Russian cruise missile entering Polish airspace overnight. The area has been secured by Polish authorities.
Se pare că localizarea e eronată, este vorba de altă localitate din Polonia, Tarnawa-Kolonia https://x.com/nexta_tv/status/2082701871538487458?s=20
According to the Polish military, an F-16 was scrambled overnight to intercept an unidentified object, which soon disappeared from radar. Later, a huge crater about 10 metres in diameter was discovered in the Lublin Voivodeship, Wiadomości reports.
Residents of the nearby villages of Tarnawa-Kolonia and Tokary told local media they heard an extremely loud explosion.
„We’ve never heard anything like it. The windows nearly blew out,” one resident said.
Emergency services are currently at the scene:
Premierul polonez Donald Tusk a confirmat că „o rachetă” a căzut pe teritoriul polonez și afirmă că „se pare” că a fost vorba de o rachetă de croazieră rusă de tip Kh-101, așa cum a specificat Ucraina, scrie The Guardian.
Filmare cu o cameră de supraveghere care înregistrează impactul rachetei https://x.com/nexta_tv/status/2082747033908051987?s=20
The footage shows the missile crashing at 3:45 a.m. local time. Moments earlier, the sky lit up before a powerful explosion was heard several minutes later.
Revin la judete, pur si simplu.
Din pacate Gagauzia nu va face parte din judetul… Cahul, cum ar trebui, dar nu-i bai.
Se revine la cele de la sfarsitul anilor ’90 (judetul Cahul avand raioanele de azi Cantemir, Cahul si Taraclia). Sper ca comuistii (cacofonie intentionata) spumega.
Fac pasi logici si rationali spre eficienta, cum ar trebui sa facem si noi. Sper sa fie pasi definitivi si spre o unire, in prima faza in cadrul UE cu Schenghen.
Se pare că lipsa unui tren sanitar îi neliniștește și pe francezi, dar mai sunt și alte probleme la fel de grave precum poduri care nu rezistă ori reglementări germane prea restrictive
Il manque aussi, plus grave encore, une capacité de train sanitaire pour évacuer massivement des blessés de guerre. Cette capacité a disparu, malgré des essais menés pendant la crise Covid-19 : les #TGV ne sont tout simplement pas conçus pour transporter, sur de longues distances, des blessés nécessitant une surveillance lourde. Avec des hypothèses de plusieurs dizaines de blessés par jour en cas d’engagement majeur, le vide devient préoccupant. https://x.com/OpexNews/status/2082724773834928261?s=20
Acum parcă se vede altfel preocuparea lui Arafat de a cumpăra un tren sanitar, când vedem că și la case mai mari se deplânge lipsa acestor mijloace. Contrar unor trepăduși importanți care făceau ca trenul p-acilea că de ce se dorește achiziționarea unui tren sanitar.
Părerea mea, hâc…
Da, bro, și dacă privim mai de sus, în același context, achiziția Lynx-ului începe să „facă sens”, cum zice lumea. Italienii vor 1000+ de mașini( și care vor veni în zonă în caz de), noi 300+, ungurii spre 300, ucrainenii am înțeles că tot spre 1000 de mașini, deja devine un EuroLynx. Încep să mă întreb dacă ai noștri au decis achiziționarea Lynxului, sau decizia asta a fost luată undeva, mai sus.
Părerea mea, hâc…
partea proasta e ca tot la americani ajungi chiar daca e in elvetia cand o sa intretii senilatele cu turele mobile si capacitate sa traga din mers,ca daca unificam chesta asta la logistica si mentenanta contractul de 216 tancuri nu stiu cui il dam ,dar ma indoiesc ca vor fi de acord trolii de servici cu alegerea aia ,dar cum iq meu e slab si nu prea le inteleg eu unde se indreapta dotarea cred ca ma insel si are altii dreptate
Timp de patru luni, un contingent format din aproximativ 200 de militari, susținut de șapte avioane de vânătoare F-18M, o aeronavă de transport tactic A400M și trei elicoptere NH-90, va asigura protecția spațiului aerian aliat pe flancul estic.
The Polish army has been testing an experimental battalion structure for Rosomak-equipped mechanised infantry battalions for the last year in the 12th and 17th Mexhanized Brigades called „Model 44”. https://x.com/Jeff21461/status/2082527852608549178?s=20
The new structure sees the battalion go from 58 Rosomak vehicles to 44 while gaining Unmanned Systems and Counter-Unmanned Systems capabilities.
Ambele nu-s ceva pt care sa ne batem noi capul,noi avem un alt film.Tendinta e una veche,cresterea procentului de forte de suport vs cele de manevra.E ceva valabil din 1915 incoace.
Acum problema e cu dronele si C-UAS,pt ca toata bataia e gandita in jurul lor.Sau daca nu e gandita,oricum e impusa de realitate sa fie asa.
Paradoxul romanesc e ca actualele numere,dar nu modul lor de organizare,ar fi mai bune ca pct de pornire pt un nou tip de formatiune,decat ce are momentan NATO.
Problema e ca daca vrei sa ramai la actualele numere,ca personal,nu mai ai nevoie de toate structurile de manevra.
Daca ar fi sa fac plecand de la realitatile contemporane ale armiei patriei as avea o singura cp de manevra cu 8 MLI/TAB/P5 si 4 tancuri.Spre deosebire de ce-i acum,asta ar fi chiar 100% incadrata,cu cei mai sportivi baieti si mai agresivi ofiteri.
2 Cp ar fi C-UAS,cu TAB-uri vechi modificate sa care mitraliere robotel.Ca numar de oameni ar fi echivalentul unei Cp actuale de manevra.Inca una ar fi de drone,impartita pe drone de atac,bombardiere/minare,cercetasi.Logistica ar capata un pluton de operatori de drone,plutonul medical ar primi si el robotei si drone.Cercetasii ar capata si ei niste drone.Restul,bateria de 120mm etc… nu ar suferi modificari majore,exceptand adaugat unii care sa deserveasca masinile atipice si dronele. Cand ii aduni rezulta o structura functionala cu lipsa crancena de personal si mai ales cu capacitatile sale.Ca nu-s prea multi eroi care sa bage baioneta in matele lui Ivan.Si care poate functiona adaugand ulterior rezervisti.
Restul de masini de lupta,Lynx,P5 merg la rezerva,pt ca se mai intampla si pierderi.
Aparent ajungi sa ai 240 de masini de lupta si 160 grupe de pifa desantati in toata armia.Putin,foarte putin fata de ce e acum pe hartie.Dar mult mai mult decat ar ajunge efectiv sa lupte dupa ce incearca sa treaca prin zona mortii de 30-50-100km.
Ofensiva ucraineana din Kursk care a expediat la atac echivalentul pe hartie al intregii armii romane a fost oprita cu 150 de echipe de dronari,plus ceva maruntis local.
Deci,rezumat,ce vor polonezii e o schimbare prea mica.La fel ca altii se uita doar la aspectul lovirii inamicului,tratatnd insuficient aspectul protectiei fortelor proprii.
Sunt curios daca noi am luat sistemul cu racheta I-Derby in varianta LR sau ER. Împreună cu IRIS-T numa’ bine inlocuiesc batranul 2K12 Kub in sa cu o doză de stratificare datorită multiplilor vectori de lovire disponibili.
pai cum faci licitatie cand valoarea contractului in baza imprumutului e fixa ? deci intelegem de ce vrem licitatie , ca sa ingropam programul ,asa e ordinu ,nu sa putut
Așa e la români, facem mare sărbătoare din orice. Bine zicea Băse, urmeaza testul cu roiul. De unde până unde se lasa cu decorații pentru niste drone amarate de tipul celor cum e Geran? Gen nu asta e DATORIA lor , să le doboare dracului ? Nu asta e in fișa postului? Tu daca iti faci treaba la lucru, treabă care e stipulată in fișa postului iti dă patronul o medalie? E absolut penibil ce se întâmplă in Armată. Trebuie să scăpăm odată de mentalitatea asta a „specialilor”. Dă-o dracului, e un job până la urma urmei, un job al caror riscuri si le asumă cei care decid sa urmeze această carieră. Tara te plătește sa fii gata sa o mierlești, fa bine si fă-ți treaba!
Lockheed Martin Corp., Grand Prairie, Texas, was awarded a $53,859,843,289 firm-fixed-price modification (P00002) to contract W31P4Q-26-C-0013 for the PATRIOT Advanced Capability-3 (PAC-3) Production program, converting the current one-year undefinitized contract action into a seven-year multiyear procurement to increase the not-to-exceed ceiling and encompass all hardware, equipment and manufacturing efforts required to produce PAC-3 Missile Segment Enhancement missiles. The modification brings the total cumulative face value of the contract to $58,620,843,289. Work will be performed in Huntsville, Alabama; Camden, Arkansas; Hollister, California; Clearwater, Lake Mary, Ocala, and Pinellas Park, Florida; Wichita, Kansas; Chelmsford, Massachusetts; Lincoln, Nebraska; East Aurora, New York; Archbald, Pennsylvania; Grand Prairie and Lufkin, Texas; Vergennes, Vermont; and Rocket Center, West Virginia, with an estimated completion date of March 31, 2035. No funds were obligated at the time of the award. Army Contracting Command, Redstone Arsenal, Alabama, is the contracting activity. (Awarded July 29, 2026).
Din ce stiu eu, ale noastre ar trebui sa ajunga prin octombrie-noiembrie. De adus, a adus unchiu ceva dintr-ale lor, dar numai pentru instruirea baietilor nu pentru vreo organica de-a noastra.
nu vorbim de acelasi lucru
„La fel ca modelul BNET, suita BC2A a fost validată pentru standardele NATO de interoperabilitate FMN Spirala 3 și 4, iar avantajul central invocat este identic celui subliniat de Dohrn, sistemele comunică nativ la nivel de comandă-control între ele, fără convertoare suplimentare de date care ar introduce pierderi de informație și, implicit, vulnerabilități.”
Dacă se confirmă estimările, 50.000 de migranți ce au năvălit în Ceuta – care are doar 85.000 de cetățeni – înseamnă o invazie masivă. Se pare că decizile favorabile migrației ilegale luate de guvernul socialistului Sanchez ar fi impulsionat catastrofa. Deși există voci care clamează o agresiune asimetrică asupra Ununii Europene. Am văzut imagini cum migranții asaltează casele localnicilor și magazinele, Sanchez e huiduit pe străzi de către locuitori.
Se pare că e mai mult decât ideile uneori ciudate ale premierului spaniol. Cohortele de migranți au fost transportate cu camioanele, iar poliția le-a deschis drumul.
Cam ce fac și belarușii la granița cu polonii.
Maroc revendică de ani zile atât Ceuta cât și Mellila, deși aceste orașe aparțin încă de prin 1600 direct Spaniei fără întreruperi.
Din alt punct de vedere, Maroc este puternic sprijinit de SUA, iar situația poate fi văzută și ca o „pedeapsă” că Spania se opune ideilor lui Trump
,,Sahara Occidentala ne spune ceva?”
Da, ne spune ceva și anume că clovnul șef din 2020, aka trump, a recunoscut suveranitatea Marocului asupra acestui teritoriu în schimbul normalizării relașiilor marocano-israeliene, iar în iulie 2023 Israel a făcut la fel. Qui pro quo!
Iar faptul că Marocul este un aliat al SUA nu este de ieri de azi ci din 1787!
Nu e nici o abureală și nu am inventat nimic. Mai citește presa vest europeană și ai să vezi că asta se înțelege. Maroc a fost în relații foarte bune cu Spania, dar ceva s-a sxhimbat după ce premierul spaniol a vizitat Algeria.
Apoi brusc 60.000 de indivizi cărați cu camioane și escortați de poliția marocană invadează Ceuta. Că spaniolii au dormit în bocanci e partea lor de vină, dar modul de acțiune al forțelor de ordine și al armatei marocane demonstrează rea voință și premeditare în a „pedepsi” un stat european.
Iar declarația aia a Congresului american din primăvară referitoare la Ceuta și Melilla a pus gaz pe foc, de fapt ceea ce face circul clovnilor din DC de când au venit la putere.
O excursie de o zi cam… ciudățică. Am observat și eu că prea multe detalii „nu bat” – în special retragerea neașteptat de bruscă și masivă; dificil de pus doar pe seama înțelepciunii colective a celor 50-60 de mii de suflete, în majoritatea lor copleșitoare „bărbați de vârstă militară”…
Presa vest europeana pe care alegi sa o citesti evident preseaza kkt. Exista tensiuni pe tema encalvelor nord africane intre fasolarii mai spilcuiti si negroteii nisipari de la independenta. Nu ma apuc acum sa fac un curs de istorie. Faptul ca fasolarul asta se duce la Alger la fel cum o fac si altii are menirea sa-i asigure aprovizionarea cu gaze naturale. Ill doare in bascheti de relatiile Algeriei cu Marocul, cu Frontul Polisario si posibil si cu Mauretania. Realizezi ca ce sa intimplat acolo a fost declansat pentru consumptie interna, nu? Asta probabil preconizeza o ridicare la pretul carburantilor si ca drept consecinta negroteiul nisipar cu nume de profet a creat situatia de la ora actuala ca o supapa. Ai lansat o basina ezoterica cu „pedepsele” pe care vrea sa le administreze idolul portocaliu fara sa ai nici cea mai mica noima despre cum decurg lucrurile.
Uite filmare doveditoare cu escorta poliției filmată chiar de „emigrant”! https://x.com/visegrad24/status/2083153767164170326?s=20
Moroccan traffic police keeps directing thousands of illegal migrants toward the Spanish border fence in Ceuta.
Dar, în același timp, putem observa că guvernul spaniol nu a acordat atenția cuvenită protejării granițelor sale și aici au dreptate oficialii italieni și finlandezi care cer suspendarea Spaniei din Spațiul Schengen. E politică tot timpul 🤮
Trupe bine antrenate în controlul maselor (asa cum, aparent, spaniolii au acolo) ar fi avut pârghii să stopeze din fașă invazia, fără să facă măcel. Desigur, dacă aveau ordin în acest sens. Va fi interesant de văzut dacă decizia guvernului socialist spaniol va fi aceea de a rectifica legislația nefericită și de a fortifica suplimentar frontiera.
Problema cu harfele astea e că nu e o problema de a putea sa aperi granița la Ceuta sau chiar sa golești Europa de toți ismailitenii.E o problema de ideologie pt aprox jumate din votanți și de interese economice mărunte pt câțiva șmecherasi de 2 lei.Nici măcar aia de angajează ospătari la pizzerie,ci aia care iau parandarat din toți banii de la buget.Sau și mai simplu,golaneala politica pe teme de moment.
Partea nasoala e că toate astea au creat din nimic un butoi de pulbere.Fitilul sau devine foarte scurt dacă se întâmplă accidente.Vine o criza economica sau ceva cu efect asemănător,bum.
Mai e o tendință -daca grupurile străine par bine integrate,atunci asta e de fapt mai rău.Ovreii păreau bine integrați,dar nu fu bine.In Bosnia la fel.
Dacă ai babulanii ce intuneca Cafe des Officiers vis a vis de Ecole Militaire in buricul Parisului asta nu înseamnă că tăria diversității și iubirea între oameni dau pe afară.Inseamna că ai o scurgere de motorină în azot.
GSPA e varianta de transport pentru fortele terestre spaniole, ce pot sa aibe special?
Senzori optronici si mitraliere in usi?
Cred ca nu pot sa traga rachete dirijate LASER. Poate PRND.
Loitering Munitions: Integration tests with systems like the ARQUIMEA Q-SLAM-40 allow the NH90 to launch air-effect munitions for targeted surveillance and drone interception.
Acordul de integrare era anunțat în mai 2025… validarea se pare că a fost realizată, însă nu sunt sigur că modernizarea a fost aplicata avionicii nh90 existente. Poate îl folosesc deja cu consolă separată… sau poate au aplicat deja…
́Late September 2025: First operational tests and trial deployments of the Air-Launched Effect (ALE) system were conducted with the Spanish Army in Chinchilla.Late 2025 – 2026: Ongoing evaluations and capability refinements continued as part of expanding crewed-uncrewed teaming.’
Oficialitățile bulgare au trimis scrisori și către Statele Unite și Suedia pentru a analiza posibilitatea achiziționării unor avioane F-16 și Gripen la mâna a doua, însă nu se așteaptă la un răspuns favorabil.
România cere Ucrainei un ajutor de urgență pentru energie, în orele de seară, anunță Bolojan
Nu credeam că o să citesc vreodată fraza asta.
Cel mai rău aici (pe lângă situația în sine) e că românul nostru dac liber n-o să fie cuprins de vreun sentiment de rușine cum că suntem atât de proști, corupți și leneși încât am ajuns să depindem de Ucraina care e în război pentru curent electric ci o să se plângă și mai tare de USR și Bolojan că ne-au adus aici (într-un an trebuie să rezolvi probleme create în zeci de ani de corupție dar fără să deranjezi corupții și leneșii). Și pe urmă iar ne vom întreba peste câțiva ani de ce sunt aleși numai lideri semianalfabeți și/sau corupți.
Lasa boss, ca ai injineri nepereche care plang ca de ce SMR Doicesti? Eh, uite de asta ca poate ramai fara apa in Dunare.
Desi in 1985 a mai fost scazut nivelul Dunarii, injinerul nepereche pe nucliar nu a bagat de sama cand a proiectat Centrala si sa fi facut naibii regularizarea Dunarii in zona aia din stadiul de proiect.
Acum hai repede cu 7 milioane de ROn sa mai mananace gura unora pentru proiect de urgenta.
Asta e… cand punem botul la vrajeli si nu ne uitam la caracterul oamenilor.
las ca vine si ne explica grav cineva pe aici, cu titluri cu caps, ca nu huo regenerabilele (desi alea n-au nevoie de apa) si SMR_urile (ca nici alea nu au) si sa ne bagam mintile-n cap ca nu stim ce vorbim
Daca e sa i injuram pe proiectantii nostrii ca nu au prevazut…. vezi bine ai nostrii au fost prosti, dar ai ungurilor? ai bulgarilor, sarbilor? Ca si ei au oprit sau vor opri centralele…. Problema nu e ca injuram si noi si ei…. Problema e ca toate tarile astea riverane Dunarii vor concura cu noi la achizitii de energie, daca nu vor mai avea indeajuns pentru necesitatile lor…
Damen Shipbuilding & Cooperation B.V., Gorinchem, The Netherlands, is awarded a $40,498,088 firm-fixed-price modification to a previously awarded contract (N00024-25-C-2414) to establish royalty fees for up to eight Medium Landing Ships. Work will be performed in Gorinchem, The Netherlands, and is expected to be completed by September 2027. Fiscal 2026 shipbuilding and conversion (Navy) funds in the amount of $40,498,088 will be obligated at time of award and will not expire at the end of the current fiscal year. Portfolio Acquisition Executive Maritime, Washington, D.C., is the contracting activity.
Forțele Navale Române au fost mobilizate pentru a sprijini menținerea în funcțiune a Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, executând misiuni de cercetare hidrografică în sectorul fluvial cuprins între kilometrul 345 și kilometrul 346 al Dunării, în zona intersecției Brațului Bala cu Dunărea Veche.
Dacă se va confirma existenţa unor restricţii, iar chinezii vor insista pe această locaţie exactă din Ghimbav, de lângă aeroport, atunci probabil am putea să ne întrebăm dacă mai există vreun subtext, care-i face pe chinezi atât de interesaţi de exact acel loc. Or, aeroportul Ghimbav are şi o funcţie militară logistică importantă şi în proiect există şi conturarea unor locuri de parcare pentru aeronave militare de mari dimensiuni, cu un rol esenţial în noile planuri NATO.
Foarte interesantă suspiciunea din articol. Din punctul meu de vedere, prin astfel de afaceri, susținem căderea industriei europene și creșterea celei chineze. De gândit și pus în balanță…
Ba da, Robi. E vorba (și) de mentenanță, aia nefăcută la timp și despre care zic io…
„Curățarea canalului de alimentare al bazinului de răcire a reactoarelor, o operațiune nerealizată de mai mulți ani, este o altă măsură în derulare. Romeo Soare, coordonatorul intervenției din cadrul AFDJ Galați, estimează că primele rezultate ale acestor măsuri vor fi vizibile de la jumătatea săptămânii viitoare”.
„E abia inceputul dezastrului ecologic care s-a perpetuat in tara asta”.
E mai degrabă o lipsă cronică de investiții în mentenanță și prevenția unor situații dealtfel deloc ieșite din comun – secetă – inclusiv privind șenalul navigabil. Observă și că Statul Român, ani de zile, a muls companiile sale de întregul profit ca să alimenteze la maxim bugetul, în vederea jupuirii de resurse.
Practic, chiar dacă (prin absurd) CA-urile parazitate de inepți nepoței de prin partide și atractivele coafeze de prin excursiile cu avioane private ar fi vrut să decidă spre investiții… tot nu ar fi avut buget. 😀
Nu e nici o mentenanta e o problema de fond de ani de zile. Rauri care au secat complet si unele care sunt extrem de scazute.
Lipsa ploilor e cauza directa a taierilor masive de paduri.
Sunt locuri in care poti sa treci oltul sau argesul in papuci, locuri care acum 20 de ani doar cu barca treceai.
E un dezastru care s-a facut din coruptie, lacomie si imbecilism.
Va fi nevoie de reimpaduriri masive si de eliminarea completa a taierilor ilegale si cateva decenii dupa masurile astea sa mai ai sanse de normalitate…dar nu se va intampla nimic din astea.
Fara executii sumare sau metoda de pe timpul lui Vlad Tepes pt toti prinsi cy lemn din padure, nu ai rezolvare. Vezi Prundu Birgaului…acoli mucles…toti ardeleni neaosi si fura de sting…se vad furturile i alte parti de tara dar Bargaiele si Rifna nu se vad de golasi ce sunt.
Nunara gaterele de pe valea bargaielor, inmuleteste cu capacitatea lor si vezi dezastrul anual. De ce spun asta? Cica am 700mp mostenire dupa decesul tatalui. M-am dus sa vad…A disparut PADUREA intreaga si primarul a ridivat din umeri csnd l-am ibtrebat ce s-a intamplat cu oadurea.
de la Prundul Bargaului erau veniti taietori cu camioanele acum vreo 15-20 de ani in zona Poiana Horea – Padis si taiau de zor in zona aia, care este considerata rezervatie naturala… si au carat pana au distrus si patul drumului cu camioanele.
Da! Și eu cred că împădurirea masivă e soluția. Adică MASIVĂ – pe sute de hectare și profesional, cu investiții serioase ale impotentului stat securist și ale structurilor sale plătite enorm și degeaba – nu doar plantări ineficiente ale unor corporatriști „voluntari” mânați cu de-a sila prin we să bifeze activități pionierești.
Problema debitului Dunării este globală, nu localizată doar în România.
„Deși în ultimele săptămâni în România au căzut cantități importante de precipitații, nivelul Dunării continuă să scadă și se apropie de unul dintre cele mai reduse din ultimele decenii. Explicația nu ține de vremea din țara noastră, ci de seceta severă care afectează aproape întregul bazin hidrografic al fluviului.
Dunărea, al doilea cel mai lung fluviu din Europa, își colectează apa dintr-un bazin hidrografic de aproape 820.000 de kilometri pătrați, care se întinde pe teritoriul a 19 state europene. Debitul său depinde în mare măsură de cantitatea de apă adusă de afluenții din Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația și Serbia, înainte ca fluviul să intre în România.
Potrivit specialiștilor, în ultimele luni, mare parte din aceste țări s-au confruntat cu valuri succesive de caniculă și un deficit accentuat de precipitații. Seceta a redus semnificativ debitele principalilor afluenți ai Dunării, iar acest lucru se resimte acum și pe sectorul românesc al fluviului.
Situația contrastează cu cea din România, unde luna iulie a fost una dintre cele mai ploioase din ultimii ani. În multe regiuni din sudul țării s-au acumulat peste 100-150 de litri pe metrul pătrat, însă aceste precipitații nu pot compensa lipsa apei venite din amonte.
Specialiștii subliniază că situația actuală demonstrează caracterul european al Dunării: evoluția nivelului fluviului depinde de condițiile meteorologice din întregul bazin hidrografic, nu doar de vremea din România. Chiar dacă la noi plouă abundent, lipsa precipitațiilor din țările aflate în amonte continuă să țină Dunărea la unul dintre cele mai scăzute niveluri din ultimele decenii.” https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/de-ce-scade-nivelul-dunarii-desi-in-romania-a-2547153.html
https://m.digi24.ro/stiri/sci-tech/materialul-magic-ce-poate-salva-zonele-aride-din-europa-de-seceta-cum-functioneaza-tehnologia-care-colecteaza-apa-din-aerul-uscat-3887941
Aceste aparate pot colecta zilnic până la 500 de litri de apă din aer, potrivit companiei. Arma lor secretă este o nouă tehnologie revoluționară din domeniul chimiei moleculare, pentru care trei oameni de știință au primit Premiul Nobel pentru Chimie în 2025 – Susumu Kitagawa, de la Universitatea Kyoto din Japonia, Richard Robson, de la Universitatea din Melbourne în Australia, și Omar M. Yaghi, de la Universitatea din California, Berkeley în SUA.
Rețelele metal-organice (MOF) prezintă o structură moleculară inovatoare proiectată pentru a avea o suprafață internă uriașă – echivalent cu un întreg teren de fotbal într-un singur gram de material. MOF-urile pot fi folosite pentru a separa poluanții de apă și pentru a extrage dioxidul de carbon sau apa din aer.
Mihai, desigur că acum e secetă pe tot continentul și de aceea Dunărea nu are apă și nici Rinul și nici alte fluvii.
Ce am vrut eu să remarc dar precis am formulat inabil: că defrișările turbate, inclusiv cele istorice, văduvesc solul de rezerve de apă care chiar si pe secetă ar fi păstrat ceva umezeală și cred că solutia pentru termen lung e împădurirea serioasă. Si refacerea zonelor inundabile din Lunca Dunării. Privind apa din Dunăre necesară centralei nucleare si navigației, băieții „deștepti” nu au efectuat lucrările de mentenanță necesare periodic (dragare, decolmatare și ce mai au ei de făcut) că au zis „lasă, bă, că merge așheaaa”. Astfel că acum, pe secetă-record, iată că nu se poate folosi nici măcar puțina apă ce mai curge și au intrat în panică, ies la rampă cu idei disperate și incerte, nevalidate tehnic – așa cum e asta să scufunde niște barje sperând să devieze mai multă apă spre centrala nucleară…
Referitor la apa Dunării ai dreptate.
Defrișările uneori turbate la noi, iar ai dreptate, dar astea se întâmplă și prin alte locuri. Când vorbim de climă întotdeauna eu văd contextul global pentru că așa m-a învățat profesorul de Geografie în liceu chiar în perioada comunistă: clima a fost, este și va fi GLOBALĂ întotdeauna. Exemplele lui erau extincția globală a dinozaurilor deși meteoritul picase în Yucatan și explozia vulcanului Krakatau care a modificat temperatura globală cu un grad în minus timp de aproape cinci ani.
Degeaba UE adoptă norme draconice de protecția mediului dacă în Asia ori America nu se face la fel pentru că poluarea de acolo afectează întreaga atmosferă nu doar cea locală.
Dar asta nu înseamnă să renunțăm la unele măsuri ci să le alegem înțelept.
:)) mâine poimâine îl iau în „vizor” pe Moș Crăciun. Mai băieți lăsații in plata Domnului și nu mai pomeniti de ei ,le faceți reclama moka. Acum toți o să caute să vadă cine ținta și uite le faceți trafic . Și că să va scutesc de a da search , e vorba de Marian Godină.
Acum au sansa sa curete Dunarea de epave. Unde sunt epave militare cu resturi de munitie sa le arunce in aer. Sa adune nisip fin si sa il duca sa faca plaje cu nisip fin, nu cu resturi de scoici… Eu asa as face….Sa fie curat tot senalul navigabil…. Dar trebuie bani si vointa. Plus ca as chema zeci de tipi cu detectoare si ii as pune sa caute artefacte pe toata zona unde a secat…. Mai gaseste o mahmudea, mai o moneda romana, etc
Ne apropiem din ce în ce mai mult de Star Wars și altele… mi se pare un concept foarte interesant pentru că elimină nevoia unei baze/piste dacă e necesar… Polonezii vor să participe la acest proiect dacă nu mă înșel.
Pe casca unui soldat din Batalionul 96 Geniu „Cetatea București” apare, într-un clip de promovare publicat saptămâna trecută pe Fb de Forţele Terestre Române, un ecuson al armatei ruse care este purtat de soldații ruși în Ucraina;
Ecusonul e cu icoana „Mântuitorul nefăcut de mână”, o instrumentalizare a creștinismului de către armata rusă. Simbolul e fluturat și ca steag, alături de steagul sovietic, pe tancurile rusești și clădiri dintruse de armata rusă din Ucraina.
Efectiv mi s-a făcut pielea de găină când am văzut clipul, mai era și concentrat la final pe steagul ăla mizerabil…
Cât nu e panglică aia rusesca gen gândac de Colorado, avem dreptul la icoanele noastre ortodoxe. Avem dreptul la purtătorul de biruință.
„Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este patronul spiritual și ocrotitorul Forțelor Terestre ale Armatei Române, fiind sărbătorit pe 23 aprilie. „
In primul rand nu e simbolul rusesc.E un simbol ortodox.A fost purtat (și) în lupta de Imperiul Roman. Cel târziu din secolul 6.Adica numai 1500 de ani.
La noi cel mai vechi exemplu cunoscut are vreo 400 de ani.
Gata,facem cu bolta pe tot ce-i al nostru pt că au și rușii .Atunci hai sa nu mai bem apa și să nu mai mâncăm,și rușii fac la fel.
Ce jurământ a depus respectivul militar: către biserica ortodoxă, către imperiul bizantin, către cine mai vreți sau doar din întâmplare și pentru salariu Statului Român?
Irelevant ce a fost cu 1500 de ani în urmă, și svastica a fost hindusă.
Adică hai să purtăm fără jenă un simbol utilizat de niște unii care ucid civili în țara vecină și care trimit drone pe la noi din plictiseală….
Știi,sper,că tipul cu pricina,Iisus era unul care se adresa întregii umanități.Asta ,deși cu oarecare dificultate ,îi include și pe ruși.Si mai știi,sper,că armata română a purtat simboluri creștine de sute de ani.Si facem asta pt că e o parte a identității noastre.Ai putea chiar să spui că o facem mai îndreptățit decât aia ce habar nu au ce fac când alătura creștinismul și bolșevismul in timp ce mai dărâmă niște case ale neamurilor lor. Dacă alegerea personala e sa nu ai aceasta credință,să preferi alt patch sau orișice altceva,chiar nu văd de ce sa te bagi in gusturile altora.
Deci da,nu văd care ar trebui sa fie jena. A avut ceva specific rusesc și doar rusesc? A fost cu steagul imperiului rus?
Și sper că se mai știe că nu e primul război în care țări ortodoxe au luptat unele cu altele,iar pt că fiecare crede că dreptatea e a sa,au purtat fix aceleași simboluri .Nu s-au apucat să renunțe la ce le definea doar pt atât.
Mihai, sincer eu nu prea as vrea sa vad multe patch urî de genul asta prin Romania. SI sa nu o mai dam după gard , in momentul asta un astfel de patch îți arată aparența pro rusă la războiul de alaturi.
@Mihais, cateodata contextul de moment poate fi mult mai important in comparatie cu contextul general istoric, care pentru multi e probabil si uitat, in sens originar. Cati stiu de icoanele din sec VI? nu mai spun cat de gresit e perceput Bizantul azi.
E prost ales, o imitatie, ca nu ne duce capul mai mult, la ceea ce se vede la altii, aleasa fara discernamant si consideratie fata de semnificatiile actuale.
Faptul că un simbol are rădăcini ortodoxe nu il scoate din contextul propagandistic si un clip oficial romanesc ar trebui sa evite orice ambiguitate de acest fel, nu din cenzura religioasa, ci din simplu bun-simt practic si minima consideratie fata de momentele grele prin care trec vecinii, tot ortodocsi si ei.
Bune întrebări.Raspuns-oricine mai ajunge pe la o biserică.Adica niște zeci bune de procente din populația țării.
Cum ii ziceam și lui Andrf, jumătatea care nu se duce a pierdut o buna ocazie să tacă.
Tot ce a făcut isteria asta pe net a folosit de fapt inamicului.A dat apa la moara unora predispuși să creadă că Vestul e anti-crestin că de fapt așa e. Stai sa vezi când vor începe cu toleranta pt orice afara de propriile tradiții.
Lucrul cel mai deștept la gargara kaghebistă cu crestinismul lor mincinos ar fi să arăți o mulțime de popi,cu armata și cu mulțime de lume .Cu tricolor și praporii lângă.Cu aceleași simboluri ca la oricare națiune ortodoxă.
Dar niște isterici trebuie să dea cu mucii în fasole,pt că motive.
Secularism &shift.
Mai plastic zis ar fi asa-noi ne batem,iar eu spun că sunt Binele.Tu in loc să tii mortis că nu, tu ești Binele, spui ceva de genul” m.m de nemernic,eu mă opun Binelui pt că ne dușmănim”. E dincolo de ridicol .
Nu poți spune că avem biserica în orice unitate mai acatari,la toate sărbătorile vine popa,demnitarii jura pe biblie( asta cred că dincolo se va considera circumstanță agravantă la judecata de apoi) dar fix pe icoana cu centrul creștinismului o interzicem.
„Ar fi ca Dracula fără sânge/ Sau maestrul Lăcătuș fara minge”.
Tipul știe. I s-a părut lui sa vb direct cu al mare.
Repet,din perspectivă seculară pare că e cum ziceți voi.Din perspectiva neseculară ar fi ceva de neconceput sa ai simboluri, credință etc… fără IC.El e miezul,centrul,alfa, omega.
Steagul rus are roșu,alb și albastru.Analogia ar fi sa vina unii sa zică să renunțăm la roșu și albastru din steagul nostru,că au și rușii culorile astea.
Problema mai mare e că păreți că va duceți după fentă. Și nici măcar nu e fenta făcută de ei. E comic într-un fel.
@Mihais
Să nu ne îmbătăm cu apă rece, Rusia folosește creștinismul ca pretext pentru invazii și ca vector de propagandă pentru a destabiliza și dezbina țările unde are un anumit interes.
Înțeleg perfect ce spui, dar aici e vorba strict de context, și cine a făcut acel video știa perfect ce face, dovada a fost acel close-up de la final, exact pe simbol. Ori asta venea după cel puțin 3 cazuri în care autoritățile au dispus eliminarea steagului respectiv din locațiile unde a fost sesizat. Nu putea nimeni de la FT să nu cunoască semnificația lui în contextul actual. Cum bine spunea cineva mai sus, sunt o mulțime de simboluri creștine românești pe care le putea purta, el fix pe ăla l-a ales.
Contextul fiind că în vreme de război cu niste farsori urmași de cekisti s-au gândit niște strategi să se lege de creștinism și Cristos. Dacă asta nu e autogol propagandistic nu știu ce ar putea fi.
Ba este relevant tocmai pentru că dovedește că regimul comunist rusesc folosește simboluri religioase ortodoxe străvechi de 2.000 de ani pentru a-și justifica crimele comise azi.
De asemenea, svastica hindusă este diferită de svastica nazistă și ca formă și la culori, iar dacă este folosită corect și este explicat de la început ce reprezintă nu cred că ar reprezenta o problemă, dar întotdeauna vor exista răuvoitori care să se declare ultragiați.
Hai să facem un pas în spate și să privim și din alt unghi înainte de a ne pronunța asupra unui subiect.
adica interzicem portu iconitelor ca nistre unii care le poarta e rusi sau simpatizanti rusi , cu libertatea religiilor ce facem o aruncam la gunoi, o scoatem doar cand ne convine ,
Apropo , de pamblica Sfântului Gheorghe ce părere ai? Cei din rep Moldova au avut oo și au interzis-o la manifestarile publice, la noi sigur e văzuta că îngrădirea religiilor ( după unii). Cum se face că înainte să apară la muscali nu o foloseau nimeni.
La fel si cu literele Z. O. V. ( Îngrădirea alfabetului nu? ) .
Panglica respectiva se incadreaza la simbol national rusesc, nu am vazut alte tari Ortodoxe (Romania, Serbia, Bulgaria, Grecia, Ucraina, Georgia) sa o foloseasca. E strict parte a unei decoratii militare rusesti, a carui nume se intampla sa fie „Ordinul Sfantului Gheorghe”, nu are treaba cu religia. Literele Z, O si V scrise exact asa cum le-ai scris tu, da, reprezinta insemne militare rusesti. Deci ce ai zis acum nu prea are legatura cu acele patch-uri. Pentru ca pe acele patch-uri sunt simboluri religioase folosite de 2000 de ani de toti crestinii Ortodocsi. In schimb, panglica si sintagma ZOV sunt strict simboluri nationale/militare rusesti
adica tu militezi ca decoratiile si medaliile Maiorului Candiano-Popescu, Maresalului Prezan, Generalului Eremia Grigorescu ,Regelui Carol I sa nu mai fie expuse de Muzeul Militar National
Nu trebuie sa zici de icoane nimic. Aplicam logica de la patch-uri la icoane. Rusia nu are monopol pe simbolurile Ortodoxe si nici pe Ortodoxie in sine. Hai acum sa le interzicem si turcilor din Dobrogea simbolurile musulmane pe aceeasi logica, ca exista isis, nu? Nu are sens isteria asta. E un atac inutil asupra unui militar care nu a gresit cu nimic. Da, ok rusii apeleaza la religie pentru propaganda, treaba lor. Dar daca militarii romani sunt religiosi si apeleaza la Hristos sa ii apere de razboi, de moarte sau mai stiu eu ce nenorociri, ce treaba are cu Rusia sau cu ce face Rusia? Militarul respectiv este Ortodox si a exprimat asta prin patch-ul respectiv, dorind sa-l aibe pe Hristos cu el sa il apere. Asta e tot. Dupa zice lumea „da ce au votantii lui X-ulescu cu noi”. Pai cu asemenea chestii e foarte usor sa iti pui toata tara in cap, Romania fiind inca majoritar Ortodoxa. Nu a promovat Rusia, nu a zis ca sustine Rusia. E ceva strict religios. Daca ridica Rusia in slavi nici numai era in armata acum
Pareri si pareri. Romania e experta in parerologie. It’s not that deep cum ar zice anglofonii. Ceea ce e pe patch-ul respectiv este pictat in toate Bsiericile Ortodoxe din Romania. Kolega problem. Inteleg indignarea fata de rusi, dar nu au avut, nu au si nu vor avea niciodata monpol pe Ortodoxie sau pe simbolistica Ortodoxa
Evident ca este doar o coincidenta astronomica faptul ca, din mii de sfinti si icoane ortodocse, soldatul nostru a ales fix simbolul preferat al batalioanelor rusesti din actiunile lor umanitare din Ucraina. Probabil imaginea cu icoana era la reducere pe AliExpress.
Chiar daca s-a inspirat acel soldat de-al nostru de la rusi, nu ar trebui sa reprezinte vreun motiv de ingrijorare, doar suntem frati ortodocsi, rusii fiind crestini au incercat sa aibe relatii de prietenie cu toti, in special cu tarile vecine.
In July, Polish Minister of National Defense Władysław Kosiniak-Kamysz warned that Russia had captured a significant number of Ukrainian unmanned aerial vehicles and could use them in false-flag operations.
Am bifat…fiind din Cluj am ieșit și eu cu copii…
Toate bune și frumoase,militari tineri și dornici să împărtășească totul cu civilii
Au fost militari din garnizoane din Cluj,Bistrița Dej
Singurul off..care m a dezamăgit…am făcut o remarcă unor soldați de la standul de piranha că măcar suntem în rândul lumii cu bocancii…la care băieții au început să râdă și mi au zis ..da..sigur bocancii aia și ia un cumpărat ei pe banii lor …
Asta e …ceea ce m a impresionat ..armament de infanterie..începând de la americane germane..până la lansator Spike,pe trepied, javeline pe trepied și mistralul francez tot pe trepied
Parerea mea ! Nu sunt atificier ! Chemau niste baieti de meserie de la tunelurile pentru autostrazi si numai le cereau parerea ! Atat ! Sigur aia le-ar fi spus : Bai bibanilor, faceti 3-4 guri in stanca la adancime de ……. si introduceti explozibilul acolo si faceti pulbere stanca… Parerea mea !
Arsenie, no offence, te aprinzi cam repede, și aiurea. Dacă mai verificai și alte surse, aflai că astăzi au detonat niște încărcături mai mici, de probă, urmând ca ulterior să folosească o încărcătură adecvată sarcinii.
Părerea mea, hâc…
Părerea mea e că sfărîmarea unui biet pietroi ce zace de câteva milioane de ani în apă nu va rezolva aducțiunea apei necesare centralei nucleare, chiar dacă vajnica armie română o va sfărâma îndîrjit – fie și din cea de a treia încercare. 😀
Eu am fost chemat acum o lună. Am mai scris eu, atuncu, despre faza asta. Paradoxal, majoritatea băieților pe care îi știu, cu toată cariera în Forțele Terestre, cu misiuni prin Shitbackistan la greu, au fost repartizați la Forțele Navale.
Părerea mea, hâc…
It was also reported that the command of the Africa Corps in Mali treats local army personnel like slaves, with Malian soldiers performing manual labor for the Russians, including working as loaders and cleaning barracks.
„„Pe de altă parte, una este să rezolvi problema cu o dronă și alta cu un roi. Practic, lupta cu drone nu se duce 1 la 1. Se duce cu roiuri, din care una, două scapă și lovesc ținta, deci lucrurile nu trebuie să ne facă să defilăm, «vai, ce eroi suntem!». Cred că în nicio țară nu s-a întâmplat așa, să iasă general cu patru stele, să facă conferințe de presă pentru o dronă, care în mod normal se dărâmă cu praștia”, a adăugat Traian Băsescu.
El a criticat și ceea ce a descris drept o abordare de tip „noi am reușit, italienii n-au reușit”, o referire la faptul că oficialii Armatei Române au precizat, în conferința de presă de vineri de la MApN, după doborârea primei drone, că Eurofighterele italiene au ratat ținta, înainte de a fi lovită de pilotul român de pe F-16.
„Nu îmi e străină cultura militară, dar nu mi-a plăcut deloc nici abordarea care a fost, «noi am reușit, italienii n-au reușit». Ce abordare e asta? În orice caz, cel care a coordonat activitatea și lovirea dronei în niciun caz n-a lăsat toate patru avioanele să meargă simultan la doborârea țintei. Bun, bine că a fost doborâtă și că am demonstrat că la una facem față. Să vedem, urmează testul cu roiul!”, a continuat fostul președinte.
Întrebat dacă el crede că urmează „testul cu roiul” de drone din partea Rusiei, Băsescu a răspuns: „Nu azi, nu mâine, dar nu exclud posibilitatea să vină”.”
https://hotnews.ro/traian-basescu-ironizeaza-conferinta-de-presa-organizata-la-mapn-dupa-prima-drona-doborata-si-avertizeaza-urmeaza-testul-cu-roiul-2309937
P.S Asa-s romanii, la pace pun presedinte jucator iar la criza si razboi la granita pun presedinte presh. Ar trebui scos de la „naftalina” Base 😉
Doar asa ar avea sanse sa se intample „ambuscada” deasupra M. Neagra, dorita de unii si altii de pe site, poate ar fi expulzat ambasador rus si inchis cocioaba sovietica. Sa rupem de tot relatiile, ca astia nu stiu decat de bota. Ce dreaq sa mai discutam cu urmasii „Hoardei de Aur”?
Cam urata abordarea vis-a-vis de efortul italienilor. Puteau sa spună altceva mai elegant.
Interesant de aflat cu ce au tras italienii.
Basescu isi da cu pararea despre armata cand in doua mandate n-a cumparat nici macar un bocanc? El este ala care a anulat achizitia a 48 de F 16C/D, din care 24 la mana doua si 24 noi.
Culmea este ca oamenii il asculta si este invitat sa-si dea cu parerea, cand el doua mandate n-a facut decat scandal: nu autostrazi, nu dotare militara, nu reforma statului si acum isi da cu opinia.
In privinta ratarii italienilor, MApN n-a spus nimic rau ci pur si simplu a prezentat faptele, cu atat mai mult cu cat racheta italienilor a fost gasita cu tot cu craterul aferent.
Daca MApN nu spunea nimic despre italieni, atunci era acuzat ca inca o drona a cazut sau cine mai stie ce…
George, la impresia artistica Base sta si a stat intotdeauna bine.
Nu uita ca el a vrut ceva pe Marina chiar si sub nuclear dar ai nostri – betmen, betmen
Nu ca ar fi sfant, dar si-a asumat injuraturi pentru multe chestii care tineau strict de partide.
Cu Tariceanu care a facut praf banutii de la BCR in 2008 si pe urma Manole cu citzu si „cuckold-ul” de fost sot al Alinutei salteluta au facut asa zisul atac asupra leului?
SI pe urma, a urmat pus jugul de gatul populatiei RO cu pachetele de salvare din 20009-2010? Cu ce bani sa luam avioanele? Ok, imprumutati…si pe urma cu ce le zburai?
Uita-te in urma si vezi cheltuielile reale ale MAPN din perioada 2008-2012 ca ai sa te crucesti.
P.S Nu ai autocratie in RO ca vointa unui singur om sa devina lege. Ai un sistem mafiot care nu vrea decat sa fure, nu sa arunce cu bani in investitii, achizitii decat daca isi iau si ei tainul. In CSAT nu cred ca bate cu pumnul in masa preshul si restul sunt ghiocel.
P.P.S Nu uita cati ani a fost ZISU pe cai mari si facea desfacea tot in MAPN…vezi si Potra cu adus armele, valuta si aurul cu avionul din Africa. Tot asa nu uita ca inca il mai ai pe un „nemuritor” pe nea pahontu…;)
https://ted.europa.eu/en/notice/-/detail/518727-2026
Acord cadru pentru „Furnizare si instalare radar dirijare aeronave cu sistem IFF integrat”
1. Furnizare și instalare Radar dirijare aeronave cu sistem IFF integrat Fregata ”Regele Ferdinand” – 221 1 cpl
2. Furnizare și instalare Radar dirijare aeronave cu sistem IFF integrat Fregata ”Regina Maria” – 222 1 cpl
3. Furnizare și instalare Radar dirijare aeronave cu sistem IFF integrat Fregata ”Mărășești” – 111 1 cpl
4. Furnizare și instalare Radar dirijare aeronave cu sistem IFF integrat la aerodrom Tuzla 1 cpl
Duration: 24 Months
Date of the conclusion of the contract: 15/07/2026
Winner: INDRA SISTEMAS S.A.
Spain, Madrid (ES300), Madrid
Re-estimated value of the framework agreement: 109 049 300,00 RON
aoleu modernizeaza Marasestiul
Exact, aoleeeeeu! 🙂
Editat. As zice ca vor sa se asigure ca si Marasestiul poate opera aeronave in siguranta.
Mark my words, T55 si Marasesti or sa primeasca lasere, tunuri electromagnetice etc.
Posibil pentru integrarea dronelor V-BAT?
Pentru Elicoptere/drone ? Trebuie sa indentifice si Bayractarul de pe corveta sa nu l doboare cu milenium…
E mai veche licitatia. As zice ca este pentru dirijarea aeronavelor, de orice fel. In my humble opinion…
https://hotnews.ro/sondaj-curs-care-sunt-politicienii-in-care-romanii-au-cea-mai-mare-incredere-2309859
In cine își mai pun românii încrederea…
Russian forces reportedly attempted a large mechanized assault earlier today in Donetsk Oblast. Per Ukrainian channels, it went disastrously, with over a dozen Russian armored vehicles lost.
https://x.com/Osinttechnical/status/2080067233166823857
Evident, app. 80% din vehicule distruse, majoritatea nici nu au apucat ca ajunga la obiective. Intr-o zi 28 tancuri distruse sau avariate + 8 IFV si APC. Sa incerci asa ceva este sinucidere curata.
Probabil ca Rusia a primit niste tancuri noi care se laudau cu protectie antidrona din fabrica si au decis sa le incerce. Cat de eficienta este s-a vazut. Nu exista protectie cat de cat eficienta contra dronelor FPV.
//
China, ca raspuns la pachetul de sanctiuni contra Rusiei si ca urmare a avertismentului dat UE sa nu se inarmeze, a interzis la 14 firme (in special din domeniul apararii), din UE, accesul la metale rare si alte produse de uz dual militar-civil.
Semiconductori, drone, kituri de ghidare, senzorii infrarosu, optoelectronice, echipamente de vedere pe timp de noapte, tancuri, IFV-uri, camioane si munitie toate acestea vor fi afectate. Franta, Germania, Italia, Polonia, Cehia si Bulgaria si indirect Ucraina sunt vizate.
Cea mai lovita este Germania prin Rheinmetall si productia de munitie in special obuze de 155mm, 120mm si 35mm + pulberile de azvarlire (ce bine ca avem fabrica proprie….).Munitia si mententa tancurilor si IFV, lor deveniond o problema acum…
Impactului militar-operational este important prin perturbarea industriei semiconductorilor, a dronelor, senzorilor si munitia. 35 mm antidrone (senzor de proximitate) nu cred ca mai poate fi produs.
Productia militara a UE va avea probleme ceva timp pana va reusi sa substitue aceste metale (daca poate si evident pretul va fi mult mai mare intre +15-25%).
Folosind un limbaj stiitific, ne-au dat la temelie (daca tinta a fost economia UE si industria care si asa nu se sint bine):
“German industry is shedding around 15,000 jobs a month, BDI Chief Tanja Gönner told dpa, calling the state of the sector „critical.”
https://x.com/clashreport/status/2081310135524192372
Si nu este singura tara unde se intampla asa ceva pt ca:
Iar acesta este doar inceputul, Pe langa ce s-a scris, adoptarea robotilor si a AI de catre China+centrale pe carbune si investitile in fotovoltaice (vine si partea “atomica” in curand), MICA (nota de plata cu mega inflatie pt zona euro, ironia este maxima au incercat sa distruga crypto si vor reusi sa afecteze euro) politicile imigrationiste sunt alte cauze. Imigratia are un efect inhibitor asupra consumului si cresterii economice. Ca si in US singura solutie pt. repornirea consumului sunt deportarile..
Asteapta tu mult si bine deportari cand astia bogatani care conduc concernele auto europene fac „afakeri” cu ceainizii. Nici amerlocii nu stau mia bine Ford tocmai a batut palma cu Geely pentru folosirea in comun a unei fabrici din Spania. Cat timp companiile europene au interese mari in China nu vom vedea actini serioase desi galbejitii ne submineaza rau economia.
https://www.defenseromania.ro/vulnerabilitate-strategica-pe-flancul-estic-imaginile-din-satelit-confirma-din-pacate-ca-sistemului-defensiv-polonez-de-la-granita-cu-enclava-kaliningrad-nu-a-fost-realizat_647654.html
„O eroare tactică gravă a fost identificată în apropierea localității poloneze Rutka. Imaginile din satelit confirmă săparea tranșeelor la doar 300 de metri distanță de gardul de frontieră. Această dispunere este criticată dur de experții militari, deoarece pozițiile aflate la o distanță atât de mică vor intra instantaneu sub focul concentrat al artileriei ruse și sub controlul direct al dronelor de supraveghere imediat după declanșarea ostilităților.
Platforma Sluzby i Obywatel argumentează că o dispunere corectă ar necesita retragerea fortificațiilor la o distanță cuprinsă între cinci și 15 kilometri în interiorul teritoriului național.
O astfel de procedură tactică ar obliga forțele ruse să se desfășoare și să își dezvăluie intențiile de manevră înainte de a intra în contact direct cu liniile fortificate, oferind unităților de apărare timpul necesar ocupării pozițiilor. Dispunerea actuală elimină complet apărarea în adâncime, permițând forțelor oponente să ocolească sau să flancheze obstacolele cu un efort minim.”
O analiză de ținut minte și de către noi, cei de pe RM, că nu cred că MApN va ține cont de ea 😈
– https://www.facebook.com/share/r/1DBeaigzbm/
Încep să apară din ce în ce mai multe materiale de mascare anti-termale, și bune. De băgat la cap, zic.
Părerea mea, hâc…
https://www.facebook.com/photo/?fbid=1358925439685061&set=pcb.1358925753018363&locale=ro_RO
Batalionul 151 Infanterie operează drone Vector AI.
https://www.mediafax.ro/social/portul-constanta-va-avea-de-marti-doua-sisteme-autonome-pentru-detectarea-dronelor-marine-23779587
„Două sisteme autonome care permit detectarea și monitorizarea dronelor marine vor funcționa de marți, 28 iulie, în Portul Constanța.
Acestea vor fi amplasate în zona digurilor de nord și de sud. Sistemele vor fi supravegheate și operate de specialiștii companiei americane Ocean Aero Inc., producătorul lor, și nu vor afecta siguranța navigației, respectând toate măsurile de securitate necesare în acest sens.”
https://www.oceanaero.com/the-triton
Ne-am miscat repede!
O veste buna
Cand s a ma i discutat de dronele noastre care au intarziat cu anii sa vina, eu unul am fost de parere sa renuntam si sa luam ceva mai de actualitate . Dronele sunt ca telefoanele : in 6 luni apar altele mai bune , mai performante,,,,,,”https://www.defenseromania.ro/armata-britanica-alege-drona-tekever-ar5-pentru-a-inlocui-flota-watchkeeper-intr-un-contract-de-o-jumatate-de-miliard-de-dolari_647666.html
Cred ca cea mai buna solutie, si asta e valabil pentru mai multe domenii, sa incercam sa ne producem noi, asa cum putem, propriile platforme, pe care sa le imbunatatim continuu..
https://www.mediafax.ro/economic/kazahstanul-reia-exporturile-de-petrol-prin-marea-neagra-de-ce-vestea-este-cruciala-pentru-romania-23779669
„Kazahstanul a reluat luni exporturile de petrol prin terminalul maritim al Caspian Pipeline Consortium din portul rusesc Novorossiisk, după ce atacurile cu drone asupra unor petroliere au blocat principala rută prin care țițeiul kazah ajunge pe piețele internaționale. Redeschiderea terminalului este importantă pentru România, în condițiile în care Kazahstanul furnizează peste 60% din petrolul importat de țara noastră.”
Când s a oprit exportul s au scumpit combustibili, acum când s a redeschis exportul ce credeți că se v a intmpla? Exact , se vor scumpi și mai mult.
Gata, baieti.
S-a sucit Trumpisor si Maga la fel. Acum isi cer scuze de la Zelenskyi si intra sugeranistii nostri in fibrilatii. Sa vedem acum daca vor mai fi pro-trump si russia stronk in aceeasi fraza.
https://www.youtube.com/watch?v=f82rqeiNAOI
https://www.economica.net/industria-romaneasca-de-aparare-sustine-extinderea-parteneriatului-cu-rheinmetall_962692.html
În continuare vorbe multe dar fapte 0. Mai așteptăm…
https://x.com/nicholadrummond/status/2081747960639926400?s=20
Citire de la respectivul domn și ce avem noi acum
Armies across NATO are starting to roll-out the following counter-UAS systems:
• 100 kW high energy laser – 6-10 km / nu avem
• Short-range surface to air missiles (Stinger / LMM / RBS70) – 5-7 km / avem Mistral și Chiron
• 35×228 mm cannons with fragmenting proximity airburst – 5-7 km / avem
• 30×173 mm cannons with fragmenting proximity airburst – 3-4 km / avem tun nu avem muniție
• 30×113 mm cannons with fragmenting proximity airburst – 2-3 km / nu avem
• 12.7×99 mm heavy machine guns with AI-enabled fire control systems – 1,500-2,000 m / avem mitraliera nu avem restul
• 7.62×51 mm machine guns with AI-enabled fire control systems – 1,000 m / avem câteva mitraliere nu avem restul
• 40×53 mm HV grenade launchers with proximity airburst – 500-600 m / avem lansatoare numavem muniție
• 30×45 mm precision grenadier systems with fragmenting proximity airburst – 500-600 m / nu avem
• 5.56×45 mm assault rifles with advanced fire control systems – 300 m / nu avem
• 12-gauge shot guns shooting BB pellets – 60 m / parcă avem Mossberg 500 la SOF
Restul postării
This range of counter-UAS effectors represents a highly effective layered solution that offers good overlap across target types. Notably, lasers and AI-enabled fire control systems for 12.7 mm and 7.62 mm machine guns are collapsing the cost per engagement. UAS will remain a nuisance that must be countered, but they won’t be an omnipotent battlefield capability that some people think they will remain. As robotic machine guns are added to AFV weapon stations these will protect against ATGMs as well as drones.
„As robotic machine guns are added to AFV weapon stations these will protect against ATGMs as well as drones.”
Și fix la asta au renunțat inteligenții noștri când au alex Lynxul, la turela telecomandată de 12,7 mm. Au făcut impresie ecranele și butoanele alea multe, ce mai trebuie și 12.7???
Părerea mea, hâc…
ce este la Lance 2.0 Main Sensor Slaved Armament (MSSA) cu .50 cal?
chiar daca nu luam acuma poate fi integrat mai tarziu ,sau e cum e cu spike pe Ut 30 nu se poate
https://x.com/InformNapalm/status/2080356641292058658
https://x.com/YourAnonCentral/status/2080434007196729676
AFU cu sprijinul InformNapalm ar fi compromis formațiunea de apărare antiaeriană „BARS Moscow” printr-o operațiune HUMINT+CYBINT, făcându-i pe ruși să creadă că aparatul Su-57 doborât, ar fi fost o dronă. Cred că este o premieră!
Mmmmmm……
Eu cred ca alcolul a ajutat mai mult.
https://www.reuters.com/graphics/UKRAINE-CRISIS/KILL-ZONE/znpnojmknvl/
O recreere a „liniei frontului” așa cum este ea acum.
Părerea mea, hâc…
Din păcate, sharky, link-ul tău îmi spune
Access Denied
Our apologies, the content you requested cannot be accessed
Mda, văd că și mie îmi dă la fel, acum…mai devreme am intrat și am stat cca 30 de minute acolo, la studiu.
Părerea mea, hâc…
– https://www.reuters.com/graphics/UKRAINE-CRISIS/KILL-ZONE/znpnojmknvl/
Încercați aici. Se pare că nu am copiat eu linkul cum trebuie. Rog adminii să editeze linkul din primul comentariu postat de mine, dacă e posibil. Mulțumesc anticipat.
Părerea mea, hâc…
Wow, foarte bine realizată grafica articolului și multe informații interesante. Se cam potrivește cu ce spune Drummond despre dotarea stratificată C-UAS, de la shotgun-uri la rachete MANPADS. Ar trebui citit și de onor generalii MApN-ului.
PSD refuză să aibă orice gram de decență și are impresia că suferim toți de boala amneziei politice.
Ne spunea ieri Sorin Grindeanu că ei nu pot vota Legea salarizării, că pregătesc amendamente și că proiectul trebuie schimbat din temelii. Hai să ne uităm puțin în urmă. Poate îi ajutăm să-și recapete memoria.
Mai 2023. România era în plină grevă a profesorilor, iar PSD și PNL erau ocupați cu rotativa guvernamentală a lui Nicu și Marcel. Ca să stingă protestele, Guvernul le-a promis profesorilor o nouă lege a salarizării: proiectul urma să fie gata până la 15 iulie 2023 și trimis în Parlament la 1 septembrie 2023. Sunt declarațiile lor, da?
N-a fost gata. Și ghiciți cine a condus Ministerul Muncii în toți acești trei ani?
Nu o să vă vină să credeți, dar chiar PSD. Mai întâi Marius Budăi. Apoi Simona Bucura-Oprescu. Apoi Florin Manole. Trei miniștri. Trei ani. Nicio lege finalizată.
Ba chiar Marcel Ciolacu a explicat singur de ce reforma nu se face. În 2024 spunea că „doar un om politic inconștient” ar adopta Legea salarizării într-un an electoral. Cu alte cuvinte, au ales să o amâne DELIBERAT. Din calcul politic.
Acum vine partea cu adevărat spectaculoasă. În 2026, același Marcel Ciolacu îi acuză pe alții că Legea salarizării a fost tergiversată și că România riscă să piardă bani din PNRR. Păi cine a tergiversat-o? Cine a condus Ministerul Muncii în toată această perioadă? Cine a împins reforma de la un termen la altul până am ajuns în ultimele săptămâni ale PNRR? De ce nu au făcut legea asta atât de bună până acum timp de 3 ani? Cum de acum au idei și amendamente, dar până acum nu au putut să se ocupe de ea? Absolut incredibil cum încearcă ei să ne ducă cu zăhărelul din ,,opoziție”
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/corpul-de-control-al-premierului-a-incheiat-verificarile-privind-proiectul-reactoarelor-modulare-de-la-doicesti-concluziile-raportului-3881075
Parteneriat româno-ucrainean pentru fabricarea de drone militare în România / O unitate de producţie va fi deschisă la Cluj-Napoca
https://www.g4media.ro/parteneriat-romano-ucrainean-pentru-fabricarea-de-drone-militare-in-romania-o-unitate-de-productie-va-fi-deschisa-la-cluj-napoca.html
……….
Dezinformare semnalată de Baza Aeriană 86 Borcea: Speculațiile privind identitatea unor piloți de-ai noștri de pe aeronave F-16 sunt complet false.
https://www.g4media.ro/dezinformare-semnalata-de-baza-aeriana-86-borcea-speculatiile-privind-identitatea-unor-piloti-de-ai-nostri-de-pe-aeronave-f-16-sunt-complet-false-va-indemnam-sa-priviti-cu-spirit-critic-informatiile.html
……….
FOTO Dronă maritimă de suprafață creată de absolvenții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” / Poate executa misiuni de supraveghere, recunoaștere și culegere de informații
https://www.g4media.ro/foto-drona-maritima-de-suprafata-creata-de-absolventii-academiei-navale-mircea-cel-batran-poate-executa-misiuni-de-supraveghere-recunoastere-si-culegere-de-informatii.html
Drona asta navala e desteapta in felul ei, dar nu imi place ca e din aluminiu si nu din materiale compozite. Adica o detecteaza de departe….. Sper la definitivarea proectului sa treaca pe compozit…
– https://www.defenseromania.ro/razboiul-costurilor-operationale-racheta-de-croaziera-ucraineana-flamingo-de-sase-ori-mai-ieftina-decat-sistemul-american-tomahawk_647715.html
Cu 150 de meleoane de europeni am avea vreo 200 de zburatoare d-astea roz în inventar, și îi pui pe gânduri pe toți ăia care se gândesc să te amenințe cu zburătoare mai mici, sau alte marșuri de 12 ore, știind că poți să le faci deranj prin capitală, sau alte orașe cu impresii…
Eftin tare!
Părerea mea, hâc…
Parca si doar cu Atacms se plangeau ca aveam destui vecini in raza, de la granita. Inainte sa existe orice idee de operatii speciale dar cand Ben Hodges deja zicea ca o sa fim ajutati in caz de, iar companiile de transport si alti privati ziceau ca pot lucra daca e asigurata o securitate la bombardamente.
Ce inseamna „alte marsuri de 12 ore”?
„Ce inseamna „alte marsuri de 12 ore”?”
Prin anii ’90 se lăuda un general rus, Lebed dacă nu mă înșeală memoria, la vremea aceea comandantul Armatei a-14-a din Transnistria, că ajunge în 12 ore la București dacă se enervează.
Părerea mea, hâc…
Ahaa, ma gandeam fie la ceva de genu, fie ca nu mai plimbi trupetii aiurea dintr-un capat in altu al tarii ca la-nceput de WW1. Ca ii poti ataca „remote” de acasa cu un pilot cu joystick. Dronele sunt IED-uri zburatoare zicea cineva pe net. Si nici nu tre sa le ingropi de-a lungul cailor inamicului, le livrezi cand si unde trebuie.
Daca erau doar Lebed + „nistrenii” fara ucraineni sau rusi, unguri, interferente externe etc, ce sanse aveau? Cu ditamai armata romana pe atunci.
https://www.army-technology.com/news/romania-thales-gm200-mm-radar-france/?cf-view
… aici se spune ca a fost semnat contractul pentru radarele GM200 MM/A Thales.
https://youtu.be/Jq3OROgH0Ng?si=I_G5b8CdeDwAWyIL
Buna ziua.Pentru cei interesati ce va face Rheinmetall in Romania va rog urmariti videoclipul.Puteti sa cautati si pe youtube ca titlu:Medias 120.Business Partner Day, eveniment organizat de Rheinmetall Automecanica/novatv.ro, 21 iulie 2026, in cazul in care nu merge deschis link ul.Vizionare placuta.
Sună bine, ce zic băieții ăia acolo. Așa mai aflăm și alte detalii despre program.
Împărțirea MLI-urilor pe categorii( 233 MLI+22 PCMb+19 Ar 120 mm+24 MEDEVAC, dar a dispărut complet varianta TEHEVAC, după cum se bârfea), 11 sisteme Skynex( nu 7 cum se știa) a câte 6 piese, 24 piese Skyranger+6 puncte de comanda AA(deci 6 baterii=2 batalioane), se vor fabrica la Mediaș, nu asambla, iar termenul este octombrie 2030. Dacă se țin de treabă, nu e rău deloc.
Fabrica de muniție de calibru mediu(20-40mm) e o surpriză plăcută, la Victoria se pare că se lucrează, deși nu avem noi prea multă informație de acolo, și sunt hotărâți și implicați și pe parte navală.
Nu e rău deloc!
Părerea mea, hâc…
P.S. Rămâne de văzut „implicarea” politicienilor români, în a face să meargă treaba. De asta mi-e cel mai teamă.
7 btn full plus câteva de instrucție/ schimb.Alea 19 de 120 nu le pricep.Nu e cal,nu e măgar,nu bat la număr cu nimic.PCMB sunt in grafic .MEDEVAC îmi pare cam fixism.Daca rămân doar astea e o problema mare.Sportul asta e un pic altfel azi.
Mai bine le fac TEHEVAC.
Skynex 66 bucăți e ok,bateriile alea vor putea face o apărare decenta . Majoritatea vor merge la FA, probabil.
Rămâne încă în aer apărarea directă.Nu as fi foarte critic încă,e ceva ce încă nu s-a dumirit nimeni cum funcționeaza , ce anume trebuie și cum sa le grupeze.Io cam incep sa am,dar n-am galaxii ,nici pix.Plus cu nu-s politruc.
Ce știm sigur e că implică o grămadă de lume și multă tehnica.Dar tehnica asta cred că va fi că smartphone,orice ghiolban va apăsa butonul verde sau roșu.
Partea neplăcută dar schimbabila e că încearcă să replice structurile actuale,ceea ce e o mărginire a cugetului.
Răzbelul cu roboti înseamnă că un cdt Cp face de fapt la nivel micro ce face azi un gheneral cu 3 stele.
Pârlitul asta are azi de coordonat vreo 4 elemente și face ceva relativ simplu,foc și manevră .
Dar dacă îi dai anti-drone,trebuie sa le rânduiască și pe alea,sau moare.Daca capătă drone de atac face de fapt CAS și interdicție aeriană.Plus EW,SIGINT și ales încă o duzină de noutăți.
Dacă nu i le dai, problema devine că tăcerea e de aur,iar toată lumea e izolata pe câmpul de lupta modern.
Alte riscuri,alte compromisuri.
Ideea fiind că replicat structura prezenta nu e ok.
Dar vb ta,chief,să vedem fiarele in ograda,vedem atunci ce facem cu ele.
Skynex vor merge toate la FA, maître, au spus-o și băieții ăia de vorbeau acolo, pentru protecția bazelor aeriene. Faza e că nu avem atâtea baze aeriene, așa că e foarte posibil ca 4 sisteme să le âmperecheze cu Patrioturile de la FA.
Părerea mea, hâc…
Corecție, *împerecheze, așa pățesc când comentez de pe laptop, mi se încurcă degetele-n taste.
Părerea mea, hâc…
Am privit atent prezentarea, pe primul slide scria 11x Skynex, pe al doilea slide, 7x Skynex…nu știu ce să zic.
Alte lucruri interesante:
– Șasiurile pentru Skyranger (30 în total) vor fi separate de cele 298;
– Centru MRO la Mediaș pentru Skyranger, Skynex și Millenium;
– Cele 2 Millenium vor fi pentru fregate;
– La Șantierul Naval Mangalia, investiția se face în parteneriat cu MSC și există posibilitatea de leasing sau cumpărarea șantierului. Au spus în prezentare că șantierul e mult supradimensionat și ei au nevoie de 10 – 20% din capacitatea lui.
Spasibo,chief.Neatentia. Bazele și Patrioții ar fi miezul de protejat,dar trebe sa fie mai multe inele in jur.SHORAD/VSHORAD,Skynecsii,apoi niște C-UAS mai mic și niște pifa rezerviști,cu niste geniști marcatori și EW.
Asta pt că granita intre tarlaua FA și FT e deja greu de definit iar după încă niște lungiri de raza de acțiune devin un singur camp de lupta.
La americani le place sa zică battlespece,nu battlefield,dar sa fim mai moda retro.
Unchiul Sam anunta oficial ca ” Incep revizuirea prezentei militare in Europa”. Nimic nou, same old same. Gurile rele pe la colturi spun ca s-au cam terminat boabele zburatoare din maretul arsenal si acuma sunt sub critical stock pile. Dind vina pe administratia anterioara cum ca „au primit prea multe ” Ucrainienii ,faza nu tine decit la fraieri. Uita ca au dat la greu pentru fratele David plus la Iranieni in cap aiurea.
Pesemne vor goli depozitele strategice din Europa , fratele Putin nefiind problema lor de f. mult timp ( in noua viziune si strategie mareata). Sa auzim de bine.
Replica Nova-Power-Gas https://www.digi24.ro/stiri/economie/nova-power-gas-contesta-concluziile-corpului-de-control-privind-proiectul-smr-de-la-doicesti-nu-am-obtinut-profit-din-tranzactie-3881705
https://monitorulapararii.ro/fn-herstal-propune-romaniei-o-achizitie-in-comun-pentru-arma-de-asalt-prin-safe-dupa-ce-termenul-limita-pentru-achizitia-individuala-a-fost-depasit-1-62646
FN Herstal propune României o achiziţie în comun pentru arma de asalt, prin SAFE, după ce termenul limită pentru achiziţia individuală a fost depăşit
Astia par sa vina cu oferta de partener de achizitie comuna prin SAFE. Practic nu mai stam sa cautam noi… Arma care s ar preta la noi , care ar fi ?
Eu unul nu stiam ca pot face si turele FN : https://www.edrmagazine.eu/%e2%96%ba-fn-herstal-naval-remote-weapon-station-at-the-euronaval-online
Cel mai lung zbor comercial a fost făcut recent!
The #A350-1000ULR is just back from its longest flight ever from Melbourne 🇦🇺 to Toulouse 🇫🇷! That’s a 12,460NM (23,075.92 km) hop 🦘 in 24 hours 24 minutes!
And for the crew, that meant flying from winter to summer, crossing 2 oceans, 3 continents, and seeing 2 sunrises + 2 sunsets… all in a single flight!
https://x.com/Airbus/status/2082126647533150280?s=20
noi am fost primii, cu o cursa de tren baia mare – constanta….tot cam atat a durat :)))
Contul de TikTok al MAPN in ultimele 24 de ore 🙂
https://www.tiktok.com/@armataromaniei/video/7667256257094389025
https://www.tiktok.com/@armataromaniei/video/7667607632387034401
După ce au fredonat-o în zadar atâta vreme. 😀
avea dreptate basescu, ne apucam de defilat dupa „victorii” marunte
https://hotnews.ro/aritmetica-nu-e-vina-armatei-romane-da-e-scump-sa-dobori-dronele-cu-rachete-dar-in-sua-si-europa-mintile-cele-mai-stralucite-se-straduiesc-sa-caute-solutii-ce-au-gasit-pentru-avioanele-f-16-2311499
F-urile românești au tras cu succes de trei ori cu rachete AIM-9X Sidewinder, în timp ce un Eurofighter Tyhoon al Forțelor Aeriene Italiene care ajută la misiunile de poliție aeriană întărită a tras cu o rachetă IRIS-T, dar a ratat ținta.
Posibil încă o drona data jos la Sulina. Așteptam comunicatul oficial.
Iran uses migrant smuggling routes to place operatives in Britain – Telegraph
https://www.iranintl.com/en/202607256958
Numai acolo…
//
Russia and Belarus have launched a widespread TikTok campaign encouraging migrants to enter Europe through their borders. This „migration bomb” strategy has been used before, including during the 2015 and 2021 migration crises.
https://x.com/P_Kallioniemi/status/2074042815651147862
Rusia isi intensifica razboiul hibrid folosind imigrantii pt. a bloca, alocarea de bani catre aparare fortand directionarea lor catre ajutoare sociale, precum si de eliminare a competitvitatii statelor.
Este o strategie pe termen mediu-lung, guvernele vin si pleaca costurile imigratiei raman si cresc in timp (cat timp creste nr. imigrantilor).
De ex. In Suedia costul statului cu pensile se va dubla iar ele vor scade. Pensii mai mici:
– dau dreptul la ajutoare sociele deci noi costuri pt. stat;
-cerere interna mai mica rezultand taxe si impozite colectate mai mici.
Cresterea populatiei si a cheltuielilor sociale blocheaza si adoptarea noilor tehnologii de automatizare a muncii doarece, la inceput, cresc somajul.
Un alt exemplu este cel al Spaniei, care doar ce a legalizat +1 mil imigranti, iar acum spune ca nu poate creste cheltuielile miliatre deoarece ar afecta “ welfare state”:
“Madrid says it has already reached NATO’s 2% benchmark and argues higher spending could strain public finances and the welfare state”
Sunt mult mai multe efecte urmarite…
//
@Silviu
„Asteapta tu mult si bine deportari cand astia bogatani care conduc concernele auto europene fac „afakeri” cu ceainizii.”
Partial cam ai dreptate dar seminificatia stiri este ca tovarasia de drum dintre UE si China este pe terminate (individual sigur ca vor fi colaborari sau vor incerca sa negocieze). Datorita robotilor, AI si crypto viteza (productivitatea) cu care se vor produce bunuri va creste exponential iar preturilor lor vor scade. Acestea trebuie si vandute or China vrea sa transforme zona ei adiacenta, UE si Africa in piata de desfacere, nu mai au nevoie de concurenta altora (oricum este slaba pt. ca nu pot fi competitivi si nu pot adopta AI si roboti la fel de rapid, fara deportari iara si nu prea poti semnificativ sa utilizezi robotii pt. ca va pune presiune pe sistemul social care in multe tari deja nu mai poate face fata la aceste concedieri).
Deportarile sunt necesare, nu exista alta solutie pt. a reporni economia, imigratia are efect inhibitor asupra cosumului. Nu este numai faptul ca ei trimit 40-50% din ce castiga afara deci consuma intern mai putin decat un muncitor autohton si in general bunuri ieftine (nu prea cumpara masini ci mai mult mancare) si nu se califica pt. imprumuturi mari (foarte important) dar afecteaza si salariile celorlanti muncitori autohtoni, fie scad fie nu mai cresc pt. ca este exces de oferta:
Jamie Dimon (CEO una din cele mai mari banci) : “Immigration .. what the hell were we doing? The bottom 20% of our population’s wages haven’t gone up in 20 years.”
Acesti oameni in timp nu mai pot primit imprumuturi si nu pierde numai sectorul bancar ci si cei care ar fi vandut bunurile si seviciile cu acei bani imprumutati deci efectul inhibitor in economie este mult mai amplu (una din cauzele concedierilor si falimentelor care se intampla astazi in UE).
Cu cat o tara devine mai saraca cu atat devine mai dependenta de bunurile produse in China pt. ca nimeni din Vest nu poate produce mai ieftin, iar cand esti sarac fiecare banut conteaza.
Deportarile se vor face (deja Germania incerca sa deporteze pana la 1 mil de sirieni) pt. ca economia nu permite altfel, incapacitatea de plata este alternativa.
Accept și ca-s rușii de vina pt că avem imbecili,ca discurs.Doar-doar le fac vânt ,iar rușii mai iau o bila neagră.
Problema e că discursul asta poate da autogol.
https://www.comisarul.ro/articol/rusia-traieste-acum-scenariul-de-cosmar-energetic-_1635529.html
Propaganda rusă și-a desenat propria neputință…. 😀
https://www.facebook.com/miruta.ro/posts/pfbid0mpnuwfeeRCa57TAzAjj4sBsVMFHrrjAtunah4xrDjfn6ptRFt9sHYKRHkL3fzcmTl
Astăzi am avut onoarea să confer înaintarea în grad, în mod excepțional, pentru zece militari ai Forțelor Aeriene Române, alături de șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, generalul – locotenent Leonard Baraboi
Sunt oameni care au contribuit direct la succesul misiunilor de combatere a dronelor desfășurate atât în România, cât și în Lituania.
Da, asta presupune ca este misiunea lor, dar orice analiză la rece arată ca fac lucruri extraordinare cu ceea ce ai la dispoziție.
A fost un moment de recunoaștere a meritelor lor. Dar, dincolo de ceremonie și de grade, am vrut să transmit un lucru simplu: succesul nu aparține niciodată unui singur om.
În spatele fiecărei aeronave care decolează la timp, al fiecărei drone identificate și neutralizate, al fiecărei misiuni îndeplinite fără ca populația să fie pusă în pericol, există o echipă întreagă. Piloți, controlori de trafic aerian, personal tehnic, mecanici, specialiști în supraveghere, comandă și control. Oameni care lucrează coordonat, cu profesionalism și, de multe ori, sub o presiune pe care cei mai mulți dintre noi nu o văd.
Le mulțumesc tuturor! România este mai sigură datorită lor.
https://luftlage.substack.com/p/not-quite-a-diamond
„Open-source evidence indicates that Russia’s 3M22 Zircon is not the hypersonic cruise missile it is widely assumed to be, but a maneuverable quasi-ballistic system.”
Oare de ce nu ma mir? Inca de la lansarea sa cenzurată am zis ca seamănă cu P800 Onix (de fapt configurația aia cu capul ăla ejectabil sugera chiar ca aia era racheta lansată)
FN ARKA – Project GRAYBURN: FN’s Rifle Competing to Replace the SA80 with firearms expert Jonathan Ferguson
https://youtu.be/4RK40Iy4Z_c?si=j34CS64Djs6oMWMo
Project GRAYBURN: Two Rifles Competing to Replace Britain’s SA80 with expert Jonathan Ferguson
https://www.youtube.com/watch?v=EmHp1qD5zxE
Nu imi place nici arka nici narp. sako e ok dar nimic de ma da pe spate.
Sincer cea mai ok e tot hk 416
https://www.g4media.ro/lipsa-de-interes-pentru-santierul-naval-mangalia-a-doua-licitatie-tot-fara-ofertanti-pret-de-pornire-184-de-milioane-de-euro.html
Rheinmetall mai ești cu noi ?
https://www.digi24.ro/stiri/economie/romania-se-imprumuta-cu-1668-miliarde-de-euro-prin-programul-safe-senatul-a-dat-votul-final-3886219
Rheinmetall n-o sa cumpere santierul, asta e clar. Ori il inchirieaza de la stat pe perioada limitata, ori fac aranjament cu MSC: Italienii sa-l cumpere (ca au nevoie de capacitate) si Rheinmetall sa-l foloseasca/colaboreze cu MSC pt a deservi contractul romanesc.
Bine-ar fi ca sa ia santierul o firma mare si serioasa, nu turcalisme si combinatori.
intrebarea e de ce au incercat sa vanda activele alea inainte ca rheinmetall sa beneficieze de cadrul legal in care sa poata finanta aceea achizitie
Zbor lin către Escadrila din Ceruri!
Cu profundă tristețe, astăzi ne luăm rămas bun de la colegul nostru, locotenent-comandorul Mihai Vîrdol, pilot militar al Bazei 90 Transport Aerian ,,Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu”.
În astfel de momente de grea încercare, cuvintele sunt prea mici pentru a exprima pierderea unui camarad de arme, a unui profesionist desăvârșit și a unui om de aleasă ținută morală. Va rămâne în memoria celor care l-au cunoscut drept un militar devotat, un pilot desăvârșit și un coleg pe care te puteai baza întotdeauna.
Gândurile noastre se îndreaptă către familia îndurerată, către cei apropiați și către toți camarazii cu care a împărțit cerul, misiunile și idealurile. Le transmitem sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune în aceste clipe de profundă durere.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
RoAF – FB
______
RM –
L-ati cunoscut pe pilotul Mihai Virdol – IAR-99 Soim / C-27J Spartan – prin intermediul tatalui sau, Daniel Virdol (cont FB), fost pilot de vinatoare / MiG-21 / IAR-99 Soim.
Imi amintesc cum tatal facea – mai in gluma, mai in serios, comentarii cu privire la a doua pasiune a fiului sau, motocicletele.
https://oficiuldestiri.ro/cine-a-fost-mihai-virdol-pilotul-militar-al-bazei-90-care-a-murit-dupa-un-accident-de-motocicleta-si-a-dorit-sa-zboare-inca-de-la-5-ani
Dumnezeu sa-L odihneasca in pace! Pasiunea motorului pe doua roti o cunosc si eu, din pacate riscurile asociate aceste pasiuni in Romania sunt cu mult mai mari decat in aproape toate tarile UE. Ghiolbanismul nostru romanesc in trafic, lipsa de respect fata ce alti participanti la trafic sunt critice atunci cand vorbim de motociclete, caci pe 4 roti, mai schimbi un spoiler, mai dai cu chit…
Scuze că mă bag și fără să vreau să aduc vreo ofensă celui care a murit dar ghiolbanismul în trafic funcționează în ambele sensuri, nici motocicliștii nu sînt sfinți în trafic, au și ei partea lor de vină în producerea incidentelor în trafic.
Categoric asa este Stefan, ma intreb insa daca este corecta „pedeapsa”. La unii ghiolbanismul costa 1200 de Ron chituit si vopsit spoiler fata, si la altul insasi viata.
Intreb daca este echitabil, ca om patit la care am primit raspunsul „nu m-am uitat in oglinda”. Mna, ce sa mai pot zice. Si avem conversatia asta pentru incidentul s-a intamplat la 30-40 la ora. La mai mult, probabil nu aveam.
La fel, parerea mea despre tortinetisti este ca avem o specie aparte de imbecili. Cu toate astea, ii voi feri in trafic, nu doresc sa lovesc sau mai rau pe nimeni. Cred ca eu find protejat de o cutie de metal, am ceva mai multa responsabiliate. Acolo unde o pot exercita, ca daca vine unul ca berbecul fara sa respecte nimic in trafic… isi asuma ce se poate intampla.
Si, da, sunt motociclisti care o cauta … si mai repede sau mai tarziu o vor gasi.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
https://economedia.ro/bloomberg-germania-cartografiaza-punctele-slabe-ale-chinei-in-pregatirea-unui-razboi-comercial.html
https://en.usm.media/ukraine-and-romania-work-to-increase-the-capacity-of-danube-ports/
Da domnilor, am fost sa vad daca se deschid portile iadului la Brasov sau nu.
Ca idee generala, un eveniment foarte fain, foarte bine organizat, cu lume buna si comportament adecvat. Trei zile am prins monstrii rockului, desi am venit in cap cu nea merlyn si godsmack si evident sabaton. Bai fratilor, live, Sabatonul a rupt orice imaginatie posibila. Imi pare rau doar ca ieri seara a trebuit sa ne intoarcem, si nu i-am prins pe Airbourne care vor fi in seara aceasta.I-am vauzt in Germania acum cativa ani si sunt extraordinari, AC/DC cand erau tineri, nu alta.
Pe de alta parte incep sa-mi dau seama cum functioneaza lumea asta a promovarii spectacolelor. La untold, te bombardeaza cu date statistice care de care mai bombastice, de ficare data mentionand sute de mii de participanti(adunati, pe toate zilele), iar Rockstadu-ul de abia primind niste mentiuni. In lumea rockului, sa chemi pe acesti artisti, inseamna in mod cert un festival de exceptie la scara mare. Untoldul dar si Electricul, desi bneficiaza de un acoperire mediatiaca uriasa a adus headlineri intradevar mari, dar nu i-as pune pe primul aliniament al muzicii mondiale, ca sa nu mai mentionez editii trecute unde headlineri au fost niste relicve disparute de mult din prim plan care au si dezamagit complet, primul care imi vine in cap find Timberlake.
La Rockstadt totul a fost exceptional, si ajunge sa nu mai fie nici o diferenta intre ce avem noi si Germania spre exemplu, un Rock in Park unde pe vremuri l-am vazut live pe Ozzy. Ce vremuri…
M-am plimbat si prin Bv, un oras fain, pus la punct si cu acel etern aer de munte.
P.S. Nu ma, nu si-a scos omul doua coaste. Primul fake news de care stiam ca-i fake news acum 25 de ani.
🤘🤘🤘🤘🤘
@lt(rez)
Beai o bere daca ziceai la timp.
No’ poate la anul, dau sfoara in tara mai repede. Mai esti pe la eveniment?
@lt(rez)
Am fost doar cateva ore in prima zi sa beau niste beri cu camarazi.
https://youtu.be/hJGeftcJqQw?si=AmOs4cDOcC4xSlW6
Airbourne – Runnin’ Wild [OFFICIAL VIDEO]
Melodie prezentă și în soundtrack-ul serialului SAS: Rogue Heroes
Respect, lt(rez)!
Exxxxxaaact! Si Cobra Kai, Karate Kid-urile find motivul pentru care eu unul m-am apucat de arte martiale.
Acum sunt polonii în alertă mare!
Local residents in the Polish village of Targowisko heard a massive explosion this morning and found a large crater in a field.
https://x.com/Osinttechnical/status/2082682698796093834?s=20
Follows reports of a Russian cruise missile entering Polish airspace overnight. The area has been secured by Polish authorities.
Se pare că localizarea e eronată, este vorba de altă localitate din Polonia, Tarnawa-Kolonia
https://x.com/nexta_tv/status/2082701871538487458?s=20
According to the Polish military, an F-16 was scrambled overnight to intercept an unidentified object, which soon disappeared from radar. Later, a huge crater about 10 metres in diameter was discovered in the Lublin Voivodeship, Wiadomości reports.
Residents of the nearby villages of Tarnawa-Kolonia and Tokary told local media they heard an extremely loud explosion.
„We’ve never heard anything like it. The windows nearly blew out,” one resident said.
Emergency services are currently at the scene:
https://tvpworld.com/94597679/tarnawa-kolonia-poland-probes-mystery-10-meter-crater-and-debris-after-airspace-violation-during-russian-strikes-on-ukraine
https://www.g4media.ro/polonia-mobilizeaza-armata-dupa-ce-a-descoperit-un-crater-creat-de-un-obiect-neidentificat-explodat-in-urma-atacului-masiv-al-rusiei-impotriva-ucrainei.html
Premierul polonez Donald Tusk a confirmat că „o rachetă” a căzut pe teritoriul polonez și afirmă că „se pare” că a fost vorba de o rachetă de croazieră rusă de tip Kh-101, așa cum a specificat Ucraina, scrie The Guardian.
Filmare cu o cameră de supraveghere care înregistrează impactul rachetei
https://x.com/nexta_tv/status/2082747033908051987?s=20
The footage shows the missile crashing at 3:45 a.m. local time. Moments earlier, the sky lit up before a powerful explosion was heard several minutes later.
? ‘Targoviste”? 🙂
Targoviste ori Tarnava, sunt asemănătoare oricum 😂😵💫
https://new.diehl.com/aviation/en/press-and-media/press/diehl-aviation-opens-new-production-facility-in-romania
Diehl Aviation Opens New Production Facility in Romania
https://m.digi24.ro/stiri/externe/moldova/reforma-istorica-in-republica-moldova-numarul-raioanelor-va-fi-de-trei-ori-mai-mic-iar-70-dintre-localitati-se-unesc-voluntar-3885185
mna, sunt o tara mai dezvoltata decat noi, se pare
Revin la judete, pur si simplu.
Din pacate Gagauzia nu va face parte din judetul… Cahul, cum ar trebui, dar nu-i bai.
Se revine la cele de la sfarsitul anilor ’90 (judetul Cahul avand raioanele de azi Cantemir, Cahul si Taraclia). Sper ca comuistii (cacofonie intentionata) spumega.
Fac pasi logici si rationali spre eficienta, cum ar trebui sa facem si noi. Sper sa fie pasi definitivi si spre o unire, in prima faza in cadrul UE cu Schenghen.
Se pare că lipsa unui tren sanitar îi neliniștește și pe francezi, dar mai sunt și alte probleme la fel de grave precum poduri care nu rezistă ori reglementări germane prea restrictive
Il manque aussi, plus grave encore, une capacité de train sanitaire pour évacuer massivement des blessés de guerre. Cette capacité a disparu, malgré des essais menés pendant la crise Covid-19 : les #TGV ne sont tout simplement pas conçus pour transporter, sur de longues distances, des blessés nécessitant une surveillance lourde. Avec des hypothèses de plusieurs dizaines de blessés par jour en cas d’engagement majeur, le vide devient préoccupant.
https://x.com/OpexNews/status/2082724773834928261?s=20
Acum parcă se vede altfel preocuparea lui Arafat de a cumpăra un tren sanitar, când vedem că și la case mai mari se deplânge lipsa acestor mijloace. Contrar unor trepăduși importanți care făceau ca trenul p-acilea că de ce se dorește achiziționarea unui tren sanitar.
Părerea mea, hâc…
Exact, sharky, preocuparea asta nu mai pare deșănțată, iar achiziția pare făcută într-un context mai larg, acel rescUE al UE
Da, bro, și dacă privim mai de sus, în același context, achiziția Lynx-ului începe să „facă sens”, cum zice lumea. Italienii vor 1000+ de mașini( și care vor veni în zonă în caz de), noi 300+, ungurii spre 300, ucrainenii am înțeles că tot spre 1000 de mașini, deja devine un EuroLynx. Încep să mă întreb dacă ai noștri au decis achiziționarea Lynxului, sau decizia asta a fost luată undeva, mai sus.
Părerea mea, hâc…
si XM 30 ce va fi ?
Americanii-s cu treaba lor, Nicule. Până la noi schimbări de regim și politică externă, baza e în vecini.
Părerea mea, hâc…
partea proasta e ca tot la americani ajungi chiar daca e in elvetia cand o sa intretii senilatele cu turele mobile si capacitate sa traga din mers,ca daca unificam chesta asta la logistica si mentenanta contractul de 216 tancuri nu stiu cui il dam ,dar ma indoiesc ca vor fi de acord trolii de servici cu alegerea aia ,dar cum iq meu e slab si nu prea le inteleg eu unde se indreapta dotarea cred ca ma insel si are altii dreptate
https://www.defenseromania.ro/fortele-aeriene-spaniole-preiau-apararea-spatiului-aerian-al-romaniei-detasamentul-paznic-aduce-la-mihail-kogalniceanu-avioane-f-18m-si-elicoptere-nh-90_647823.html
Timp de patru luni, un contingent format din aproximativ 200 de militari, susținut de șapte avioane de vânătoare F-18M, o aeronavă de transport tactic A400M și trei elicoptere NH-90, va asigura protecția spațiului aerian aliat pe flancul estic.
Iar avioanele noastre F-16 se întorc din misiunea din Lituania unde se duc italienii, iar turcii merg în Estonia
https://hotnews.ro/nato-muta-rapid-flancul-estic-fortele-romanesti-din-lituania-se-intorc-acasa-si-spania-trimite-la-baza-kogalniceanu-7-avioane-de-vanatoare-f-18-si-200-de-militari-2313301
Dacă am reținut bine, anul viitor mergem cu F-16 în Bulgaria?
The Polish army has been testing an experimental battalion structure for Rosomak-equipped mechanised infantry battalions for the last year in the 12th and 17th Mexhanized Brigades called „Model 44”.
https://x.com/Jeff21461/status/2082527852608549178?s=20
The new structure sees the battalion go from 58 Rosomak vehicles to 44 while gaining Unmanned Systems and Counter-Unmanned Systems capabilities.
Ambele nu-s ceva pt care sa ne batem noi capul,noi avem un alt film.Tendinta e una veche,cresterea procentului de forte de suport vs cele de manevra.E ceva valabil din 1915 incoace.
Acum problema e cu dronele si C-UAS,pt ca toata bataia e gandita in jurul lor.Sau daca nu e gandita,oricum e impusa de realitate sa fie asa.
Paradoxul romanesc e ca actualele numere,dar nu modul lor de organizare,ar fi mai bune ca pct de pornire pt un nou tip de formatiune,decat ce are momentan NATO.
Problema e ca daca vrei sa ramai la actualele numere,ca personal,nu mai ai nevoie de toate structurile de manevra.
Daca ar fi sa fac plecand de la realitatile contemporane ale armiei patriei as avea o singura cp de manevra cu 8 MLI/TAB/P5 si 4 tancuri.Spre deosebire de ce-i acum,asta ar fi chiar 100% incadrata,cu cei mai sportivi baieti si mai agresivi ofiteri.
2 Cp ar fi C-UAS,cu TAB-uri vechi modificate sa care mitraliere robotel.Ca numar de oameni ar fi echivalentul unei Cp actuale de manevra.Inca una ar fi de drone,impartita pe drone de atac,bombardiere/minare,cercetasi.Logistica ar capata un pluton de operatori de drone,plutonul medical ar primi si el robotei si drone.Cercetasii ar capata si ei niste drone.Restul,bateria de 120mm etc… nu ar suferi modificari majore,exceptand adaugat unii care sa deserveasca masinile atipice si dronele. Cand ii aduni rezulta o structura functionala cu lipsa crancena de personal si mai ales cu capacitatile sale.Ca nu-s prea multi eroi care sa bage baioneta in matele lui Ivan.Si care poate functiona adaugand ulterior rezervisti.
Restul de masini de lupta,Lynx,P5 merg la rezerva,pt ca se mai intampla si pierderi.
Aparent ajungi sa ai 240 de masini de lupta si 160 grupe de pifa desantati in toata armia.Putin,foarte putin fata de ce e acum pe hartie.Dar mult mai mult decat ar ajunge efectiv sa lupte dupa ce incearca sa treaca prin zona mortii de 30-50-100km.
Ofensiva ucraineana din Kursk care a expediat la atac echivalentul pe hartie al intregii armii romane a fost oprita cu 150 de echipe de dronari,plus ceva maruntis local.
Deci,rezumat,ce vor polonezii e o schimbare prea mica.La fel ca altii se uita doar la aspectul lovirii inamicului,tratatnd insuficient aspectul protectiei fortelor proprii.
Rafael has completed a trial of its SPYDER air defense system in Israel. The system used I-DERBY ER and I-DERBY LR missiles to intercept multiple simulated threats.
https://defence-industry.eu/rafael-completes-spyder-air-defense-trial-with-i-derby-missiles-against-low-signature-drones-and-multiple-aerial-threats-video/
The trial covered several scenarios based on current and future operational threats. Rafael reported direct hit-to-kill engagements against targets including low-radar-signature unmanned aerial vehicles.
Sunt curios daca noi am luat sistemul cu racheta I-Derby in varianta LR sau ER. Împreună cu IRIS-T numa’ bine inlocuiesc batranul 2K12 Kub in sa cu o doză de stratificare datorită multiplilor vectori de lovire disponibili.
https://m.zf.ro/business-construct/gigantul-german-rheinmetall-suntem-in-discutii-intensive-cu-guvernul-romaniei-pentru-achizitia-santierului-naval-din-mangalia-impreuna-cu-partenerul-nostru-msc-23206206
N-a fost licitatie? Sau astia nu vor licitatie?
pai cum faci licitatie cand valoarea contractului in baza imprumutului e fixa ? deci intelegem de ce vrem licitatie , ca sa ingropam programul ,asa e ordinu ,nu sa putut
https://hotnews.ro/video-primele-declaratii-ale-pilotului-roman-care-a-doborat-doua-drone-n-am-stiut-pentru-ce-decolam-2313496
Pilotul militar din forțele aeriene care a doborât două drone pătrunse neautorizat în spațiul aerian al țării noastre are un mesaj pentru români: „Noi suntem acolo să-i protejăm, zi și noapte, șapte zile din șapte, pe tot timpul anului!”.
Așa e la români, facem mare sărbătoare din orice. Bine zicea Băse, urmeaza testul cu roiul. De unde până unde se lasa cu decorații pentru niste drone amarate de tipul celor cum e Geran? Gen nu asta e DATORIA lor , să le doboare dracului ? Nu asta e in fișa postului? Tu daca iti faci treaba la lucru, treabă care e stipulată in fișa postului iti dă patronul o medalie? E absolut penibil ce se întâmplă in Armată. Trebuie să scăpăm odată de mentalitatea asta a „specialilor”. Dă-o dracului, e un job până la urma urmei, un job al caror riscuri si le asumă cei care decid sa urmeze această carieră. Tara te plătește sa fii gata sa o mierlești, fa bine si fă-ți treaba!
Este bun domnu Putin
https://youtu.be/czCw4JGZwbA?is=yGSCSsUmL3N88mN-
Ukrainian Air Force Intelligence: New Russian Economy Cruise Missile Now In Mass Production
https://www.kyivpost.com/post/81406
https://hotnews.ro/cinci-intrebari-incomode-despre-fabricile-rheinmetall-din-bulgaria-2313665
ARMY
Lockheed Martin Corp., Grand Prairie, Texas, was awarded a $53,859,843,289 firm-fixed-price modification (P00002) to contract W31P4Q-26-C-0013 for the PATRIOT Advanced Capability-3 (PAC-3) Production program, converting the current one-year undefinitized contract action into a seven-year multiyear procurement to increase the not-to-exceed ceiling and encompass all hardware, equipment and manufacturing efforts required to produce PAC-3 Missile Segment Enhancement missiles. The modification brings the total cumulative face value of the contract to $58,620,843,289. Work will be performed in Huntsville, Alabama; Camden, Arkansas; Hollister, California; Clearwater, Lake Mary, Ocala, and Pinellas Park, Florida; Wichita, Kansas; Chelmsford, Massachusetts; Lincoln, Nebraska; East Aurora, New York; Archbald, Pennsylvania; Grand Prairie and Lufkin, Texas; Vergennes, Vermont; and Rocket Center, West Virginia, with an estimated completion date of March 31, 2035. No funds were obligated at the time of the award. Army Contracting Command, Redstone Arsenal, Alabama, is the contracting activity. (Awarded July 29, 2026).
Dohrn a formulat poate cea mai tranșantă frază a interviului: „Atunci când lanțurile de aprovizionare trec printr-o singură capitală străină, autonomia ta operațională se termină acolo unde încep politicile acelei capitale.”
https://www.defenseromania.ro/nicio-armata-europeana-nu-va-mai-lupta-singura-comunicatiile-tactice-pe-campul-de-lupta-noul-front-industrial-modelul-german-un-reper-pentru-doctrina-romaneasca_647859.html
Din textul de mai sus: ‘pe tancurile Abrams M1A2 aflate în dotarea armatei române” … what?
Ce what, e pus pe site de Alex de cel putin 3 luni
Din ce stiu eu, ale noastre ar trebui sa ajunga prin octombrie-noiembrie. De adus, a adus unchiu ceva dintr-ale lor, dar numai pentru instruirea baietilor nu pentru vreo organica de-a noastra.
nu vorbim de acelasi lucru
„La fel ca modelul BNET, suita BC2A a fost validată pentru standardele NATO de interoperabilitate FMN Spirala 3 și 4, iar avantajul central invocat este identic celui subliniat de Dohrn, sistemele comunică nativ la nivel de comandă-control între ele, fără convertoare suplimentare de date care ar introduce pierderi de informație și, implicit, vulnerabilități.”
https://news.ournet.ro/story/donald-trump-s-a-razgandit.-nu-mai-este-convins-ca-va-permit-97057d26260731roro
Mai mira pe cineva ? S-a tras de sfoara !
Cum ar putea produce,cand rusii ar bombarda orice fabrica ? Solutia e sa se fabrice repere/componente , in mai multe state europene, nu in Ucraina.https://www.mediafax.ro/externe/o-racheta-ruseasca-a-distrus-in-kiev-fabrica-unei-companii-americane-care-producea-drone-cu-inteligenta-artificiala-23782152
Dacă se confirmă estimările, 50.000 de migranți ce au năvălit în Ceuta – care are doar 85.000 de cetățeni – înseamnă o invazie masivă. Se pare că decizile favorabile migrației ilegale luate de guvernul socialistului Sanchez ar fi impulsionat catastrofa. Deși există voci care clamează o agresiune asimetrică asupra Ununii Europene. Am văzut imagini cum migranții asaltează casele localnicilor și magazinele, Sanchez e huiduit pe străzi de către locuitori.
Este o criză în desfășurare, autoritățile spaniole sunt paralizate. https://youtu.be/0BBsqlhZSVI?is=lVMfipRHk78p3kbB
Se pare că e mai mult decât ideile uneori ciudate ale premierului spaniol. Cohortele de migranți au fost transportate cu camioanele, iar poliția le-a deschis drumul.
Cam ce fac și belarușii la granița cu polonii.
Maroc revendică de ani zile atât Ceuta cât și Mellila, deși aceste orașe aparțin încă de prin 1600 direct Spaniei fără întreruperi.
Din alt punct de vedere, Maroc este puternic sprijinit de SUA, iar situația poate fi văzută și ca o „pedeapsă” că Spania se opune ideilor lui Trump
„Din alt punct de vedere, Maroc este puternic sprijinit de SUA, iar situația poate fi văzută și ca o „pedeapsă” că Spania se opune ideilor lui Trump”
Asta se incadreaza direct la povesti cu Harun al Rashid Maghreb-style. Sahara Occidentala ne spune ceva?
,,Sahara Occidentala ne spune ceva?”
Da, ne spune ceva și anume că clovnul șef din 2020, aka trump, a recunoscut suveranitatea Marocului asupra acestui teritoriu în schimbul normalizării relașiilor marocano-israeliene, iar în iulie 2023 Israel a făcut la fel. Qui pro quo!
Iar faptul că Marocul este un aliat al SUA nu este de ieri de azi ci din 1787!
Well, exactly. So what does this have to do with that little bullshit assertion that you’re making up above?
Nu e nici o abureală și nu am inventat nimic. Mai citește presa vest europeană și ai să vezi că asta se înțelege. Maroc a fost în relații foarte bune cu Spania, dar ceva s-a sxhimbat după ce premierul spaniol a vizitat Algeria.
Apoi brusc 60.000 de indivizi cărați cu camioane și escortați de poliția marocană invadează Ceuta. Că spaniolii au dormit în bocanci e partea lor de vină, dar modul de acțiune al forțelor de ordine și al armatei marocane demonstrează rea voință și premeditare în a „pedepsi” un stat european.
Iar declarația aia a Congresului american din primăvară referitoare la Ceuta și Melilla a pus gaz pe foc, de fapt ceea ce face circul clovnilor din DC de când au venit la putere.
O excursie de o zi cam… ciudățică. Am observat și eu că prea multe detalii „nu bat” – în special retragerea neașteptat de bruscă și masivă; dificil de pus doar pe seama înțelepciunii colective a celor 50-60 de mii de suflete, în majoritatea lor copleșitoare „bărbați de vârstă militară”…
Presa vest europeana pe care alegi sa o citesti evident preseaza kkt. Exista tensiuni pe tema encalvelor nord africane intre fasolarii mai spilcuiti si negroteii nisipari de la independenta. Nu ma apuc acum sa fac un curs de istorie. Faptul ca fasolarul asta se duce la Alger la fel cum o fac si altii are menirea sa-i asigure aprovizionarea cu gaze naturale. Ill doare in bascheti de relatiile Algeriei cu Marocul, cu Frontul Polisario si posibil si cu Mauretania. Realizezi ca ce sa intimplat acolo a fost declansat pentru consumptie interna, nu? Asta probabil preconizeza o ridicare la pretul carburantilor si ca drept consecinta negroteiul nisipar cu nume de profet a creat situatia de la ora actuala ca o supapa. Ai lansat o basina ezoterica cu „pedepsele” pe care vrea sa le administreze idolul portocaliu fara sa ai nici cea mai mica noima despre cum decurg lucrurile.
Uite filmare doveditoare cu escorta poliției filmată chiar de „emigrant”!
https://x.com/visegrad24/status/2083153767164170326?s=20
Moroccan traffic police keeps directing thousands of illegal migrants toward the Spanish border fence in Ceuta.
Dar, în același timp, putem observa că guvernul spaniol nu a acordat atenția cuvenită protejării granițelor sale și aici au dreptate oficialii italieni și finlandezi care cer suspendarea Spaniei din Spațiul Schengen. E politică tot timpul 🤮
Orasul autonom Ceuta nu face parte din schengen si nici din nato.
50000 x 0.25 eurocenti x 3 gloante=37500 euro pt a rezolva definitiv problema.Vointa de a face asta e alta poveste.
Alternativ e ca in bancul cu ai 10 ciori pe gard si tragi un glonte.Cate ciori raman pe gard?
Sa apelam cu incredere la rezultatele muncii d-lui Richard Jordan Gatling.
Trupe bine antrenate în controlul maselor (asa cum, aparent, spaniolii au acolo) ar fi avut pârghii să stopeze din fașă invazia, fără să facă măcel. Desigur, dacă aveau ordin în acest sens. Va fi interesant de văzut dacă decizia guvernului socialist spaniol va fi aceea de a rectifica legislația nefericită și de a fortifica suplimentar frontiera.
Problema cu harfele astea e că nu e o problema de a putea sa aperi granița la Ceuta sau chiar sa golești Europa de toți ismailitenii.E o problema de ideologie pt aprox jumate din votanți și de interese economice mărunte pt câțiva șmecherasi de 2 lei.Nici măcar aia de angajează ospătari la pizzerie,ci aia care iau parandarat din toți banii de la buget.Sau și mai simplu,golaneala politica pe teme de moment.
Partea nasoala e că toate astea au creat din nimic un butoi de pulbere.Fitilul sau devine foarte scurt dacă se întâmplă accidente.Vine o criza economica sau ceva cu efect asemănător,bum.
Mai e o tendință -daca grupurile străine par bine integrate,atunci asta e de fapt mai rău.Ovreii păreau bine integrați,dar nu fu bine.In Bosnia la fel.
Dacă ai babulanii ce intuneca Cafe des Officiers vis a vis de Ecole Militaire in buricul Parisului asta nu înseamnă că tăria diversității și iubirea între oameni dau pe afară.Inseamna că ai o scurgere de motorină în azot.
Are cineva ideie ce au in plus aceste elicoptere si ale noastre nu au sau nu se pot pune ,sa doboare drone ? https://www.defenseromania.ro/vanatori-mai-ieftini-de-drone-pentru-prima-oara-elicoptere-nh90-spaniole-ajung-in-romania-nicio-coincidenta-misiunea-are-loc-dupa-incidentele-dintre-f-16-romanesti-si-dronele-ruse_647868.html
GSPA e varianta de transport pentru fortele terestre spaniole, ce pot sa aibe special?
Senzori optronici si mitraliere in usi?
Cred ca nu pot sa traga rachete dirijate LASER. Poate PRND.
Loitering Munitions: Integration tests with systems like the ARQUIMEA Q-SLAM-40 allow the NH90 to launch air-effect munitions for targeted surveillance and drone interception.
Acordul de integrare era anunțat în mai 2025… validarea se pare că a fost realizată, însă nu sunt sigur că modernizarea a fost aplicata avionicii nh90 existente. Poate îl folosesc deja cu consolă separată… sau poate au aplicat deja…
́Late September 2025: First operational tests and trial deployments of the Air-Launched Effect (ALE) system were conducted with the Spanish Army in Chinchilla.Late 2025 – 2026: Ongoing evaluations and capability refinements continued as part of expanding crewed-uncrewed teaming.’
30k bucata efector, interesant…
Noi nu avem senzori otronici si mitraliere pe SOCAT ? Atunci care e utilitatea lor ?
Da
https://www.g4media.ro/un-britanic-a-fost-arestat-in-cipru-sub-acuzatia-de-spionaj-in-favoarea-iranului-la-o-baza-a-fortelor-aeriene-regale.html
Fitch menține ratingul. Iar ne-a trecut glonțul pe la ureche…
E de bine …..Investitiile vor continua…..
Nimic oficial la ora 20:30
BBB cu minus e dogshit wrapped in catshit.
pai si ce sa ne dea, n-aveau alta optiune
peste 6 luni, in februarie 2027, e urmatorul doar daca nu se intampla ceva intre timp, un eveniment major
dar parca vad Guv PSD-AUR si retrogadare imediata
Amânarea dezastrului nimic altceva
De redresat nu ne redresăm pt că nu avem cum
Alta turela montabila usor…https://www.youtube.com/watch?v=6KENesmXPbs
asta e din categoria Skynex CTA 40 Rapid Fire, BAE Tridon 40mm, nu pare deloc ușor montabilă!
https://www.mediafax.ro/externe/bulgaria-pastreaza-mig-29-in-serviciu-tranzitia-completa-la-f-16-este-amanata-23782207
Oficialitățile bulgare au trimis scrisori și către Statele Unite și Suedia pentru a analiza posibilitatea achiziționării unor avioane F-16 și Gripen la mâna a doua, însă nu se așteaptă la un răspuns favorabil.
https://hotnews.ro/romania-cere-ucrainei-un-ajutor-de-urgenta-pentru-energie-in-orele-de-seara-anunta-bolojan-exista-un-surplus-de-energie-in-ucraina-care-poate-fi-exportat-2314383
România cere Ucrainei un ajutor de urgență pentru energie, în orele de seară, anunță Bolojan
Nu credeam că o să citesc vreodată fraza asta.
Cel mai rău aici (pe lângă situația în sine) e că românul nostru dac liber n-o să fie cuprins de vreun sentiment de rușine cum că suntem atât de proști, corupți și leneși încât am ajuns să depindem de Ucraina care e în război pentru curent electric ci o să se plângă și mai tare de USR și Bolojan că ne-au adus aici (într-un an trebuie să rezolvi probleme create în zeci de ani de corupție dar fără să deranjezi corupții și leneșii). Și pe urmă iar ne vom întreba peste câțiva ani de ce sunt aleși numai lideri semianalfabeți și/sau corupți.
Lasa boss, ca ai injineri nepereche care plang ca de ce SMR Doicesti? Eh, uite de asta ca poate ramai fara apa in Dunare.
Desi in 1985 a mai fost scazut nivelul Dunarii, injinerul nepereche pe nucliar nu a bagat de sama cand a proiectat Centrala si sa fi facut naibii regularizarea Dunarii in zona aia din stadiul de proiect.
Acum hai repede cu 7 milioane de ROn sa mai mananace gura unora pentru proiect de urgenta.
Asta e… cand punem botul la vrajeli si nu ne uitam la caracterul oamenilor.
Ce vine din CET SUD…potopul…
las ca vine si ne explica grav cineva pe aici, cu titluri cu caps, ca nu huo regenerabilele (desi alea n-au nevoie de apa) si SMR_urile (ca nici alea nu au) si sa ne bagam mintile-n cap ca nu stim ce vorbim
uite, in site-uri de „hipsteri”/sorosisti se vorbea de crize de astea si solutiile la ele de acum 4 ani:
https://pressone.ro/energia-verde-miturile-si-adevarurile-unui-viitor-sustenabil
intre timp Bulgaria instaleaza baterii ca sunt mai ieftine acum si ne vinde ziua curent scump, stocat noaptea
CC: @dragostin si corifeii care ne tin in secolul XX
„România cere Ucrainei un ajutor de urgență pentru energie, în orele de seară”
Io sunt curios daca sugeranii aprind lumina noaptea acu’ ca importam energie haholeasca. Sau stau in bezna, de-al dreaq.
Daca e sa i injuram pe proiectantii nostrii ca nu au prevazut…. vezi bine ai nostrii au fost prosti, dar ai ungurilor? ai bulgarilor, sarbilor? Ca si ei au oprit sau vor opri centralele…. Problema nu e ca injuram si noi si ei…. Problema e ca toate tarile astea riverane Dunarii vor concura cu noi la achizitii de energie, daca nu vor mai avea indeajuns pentru necesitatile lor…
A F-35 has reportedly crashed at Miramar Air Base.
The aircraft appeared to be on final approach before crashing and exploding. Pilot conditions are currently unknown.
https://x.com/aviationbrk/status/2083252147374719413?s=20
Contracts for 31 July 2026
Damen Shipbuilding & Cooperation B.V., Gorinchem, The Netherlands, is awarded a $40,498,088 firm-fixed-price modification to a previously awarded contract (N00024-25-C-2414) to establish royalty fees for up to eight Medium Landing Ships. Work will be performed in Gorinchem, The Netherlands, and is expected to be completed by September 2027. Fiscal 2026 shipbuilding and conversion (Navy) funds in the amount of $40,498,088 will be obligated at time of award and will not expire at the end of the current fiscal year. Portfolio Acquisition Executive Maritime, Washington, D.C., is the contracting activity.
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/fortele-navale-romane-mobilizate-pentru-mentinerea-in-functiune-a-reactorului-2-de-la-cernavoda-3888285
Forțele Navale Române au fost mobilizate pentru a sprijini menținerea în funcțiune a Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, executând misiuni de cercetare hidrografică în sectorul fluvial cuprins între kilometrul 345 și kilometrul 346 al Dunării, în zona intersecției Brațului Bala cu Dunărea Veche.
https://piataauto.md/Stiri/2026/07/Producatorul-chinez-Sany-ar-vrea-sa-produca-macarale-in-Romania-dar-proximitatea-fata-de-aeroportul-din-Brasov-ar-putea-fi-decisiva/
Dacă se va confirma existenţa unor restricţii, iar chinezii vor insista pe această locaţie exactă din Ghimbav, de lângă aeroport, atunci probabil am putea să ne întrebăm dacă mai există vreun subtext, care-i face pe chinezi atât de interesaţi de exact acel loc. Or, aeroportul Ghimbav are şi o funcţie militară logistică importantă şi în proiect există şi conturarea unor locuri de parcare pentru aeronave militare de mari dimensiuni, cu un rol esenţial în noile planuri NATO.
Foarte interesantă suspiciunea din articol. Din punctul meu de vedere, prin astfel de afaceri, susținem căderea industriei europene și creșterea celei chineze. De gândit și pus în balanță…
https://www.euractiv.com/news/fears-that-chinese-port-investments-make-spain-and-nato-vulnerable/
Sarah Paine Q&A: NATO vs. Russia, Fascism in the USA, and the Next Global War
https://www.youtube.com/watch?v=MN-ir2Jgg2M
Un braţ al Dunării va fi deviat pentru ca reactorul 2 de la Cernavodă să rămână în funcţiune
https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/un-bra-al-dunarii-va-fi-deviat-pentru-ca-reactorul-2-de-la-cernavoda-sa-ramana-in-func-iune.html
E abia inceputul dezastrului ecologic care s-a perpetuat in tara asta.
Ba da, Robi. E vorba (și) de mentenanță, aia nefăcută la timp și despre care zic io…
„Curățarea canalului de alimentare al bazinului de răcire a reactoarelor, o operațiune nerealizată de mai mulți ani, este o altă măsură în derulare. Romeo Soare, coordonatorul intervenției din cadrul AFDJ Galați, estimează că primele rezultate ale acestor măsuri vor fi vizibile de la jumătatea săptămânii viitoare”.
„E abia inceputul dezastrului ecologic care s-a perpetuat in tara asta”.
E mai degrabă o lipsă cronică de investiții în mentenanță și prevenția unor situații dealtfel deloc ieșite din comun – secetă – inclusiv privind șenalul navigabil. Observă și că Statul Român, ani de zile, a muls companiile sale de întregul profit ca să alimenteze la maxim bugetul, în vederea jupuirii de resurse.
Practic, chiar dacă (prin absurd) CA-urile parazitate de inepți nepoței de prin partide și atractivele coafeze de prin excursiile cu avioane private ar fi vrut să decidă spre investiții… tot nu ar fi avut buget. 😀
Asistăm la implozia statului securist.
Nu e nici o mentenanta e o problema de fond de ani de zile. Rauri care au secat complet si unele care sunt extrem de scazute.
Lipsa ploilor e cauza directa a taierilor masive de paduri.
Sunt locuri in care poti sa treci oltul sau argesul in papuci, locuri care acum 20 de ani doar cu barca treceai.
E un dezastru care s-a facut din coruptie, lacomie si imbecilism.
Va fi nevoie de reimpaduriri masive si de eliminarea completa a taierilor ilegale si cateva decenii dupa masurile astea sa mai ai sanse de normalitate…dar nu se va intampla nimic din astea.
Fara executii sumare sau metoda de pe timpul lui Vlad Tepes pt toti prinsi cy lemn din padure, nu ai rezolvare. Vezi Prundu Birgaului…acoli mucles…toti ardeleni neaosi si fura de sting…se vad furturile i alte parti de tara dar Bargaiele si Rifna nu se vad de golasi ce sunt.
Nunara gaterele de pe valea bargaielor, inmuleteste cu capacitatea lor si vezi dezastrul anual. De ce spun asta? Cica am 700mp mostenire dupa decesul tatalui. M-am dus sa vad…A disparut PADUREA intreaga si primarul a ridivat din umeri csnd l-am ibtrebat ce s-a intamplat cu oadurea.
de la Prundul Bargaului erau veniti taietori cu camioanele acum vreo 15-20 de ani in zona Poiana Horea – Padis si taiau de zor in zona aia, care este considerata rezervatie naturala… si au carat pana au distrus si patul drumului cu camioanele.
Da! Și eu cred că împădurirea masivă e soluția. Adică MASIVĂ – pe sute de hectare și profesional, cu investiții serioase ale impotentului stat securist și ale structurilor sale plătite enorm și degeaba – nu doar plantări ineficiente ale unor corporatriști „voluntari” mânați cu de-a sila prin we să bifeze activități pionierești.
Problema debitului Dunării este globală, nu localizată doar în România.
„Deși în ultimele săptămâni în România au căzut cantități importante de precipitații, nivelul Dunării continuă să scadă și se apropie de unul dintre cele mai reduse din ultimele decenii. Explicația nu ține de vremea din țara noastră, ci de seceta severă care afectează aproape întregul bazin hidrografic al fluviului.
Dunărea, al doilea cel mai lung fluviu din Europa, își colectează apa dintr-un bazin hidrografic de aproape 820.000 de kilometri pătrați, care se întinde pe teritoriul a 19 state europene. Debitul său depinde în mare măsură de cantitatea de apă adusă de afluenții din Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația și Serbia, înainte ca fluviul să intre în România.
Potrivit specialiștilor, în ultimele luni, mare parte din aceste țări s-au confruntat cu valuri succesive de caniculă și un deficit accentuat de precipitații. Seceta a redus semnificativ debitele principalilor afluenți ai Dunării, iar acest lucru se resimte acum și pe sectorul românesc al fluviului.
Situația contrastează cu cea din România, unde luna iulie a fost una dintre cele mai ploioase din ultimii ani. În multe regiuni din sudul țării s-au acumulat peste 100-150 de litri pe metrul pătrat, însă aceste precipitații nu pot compensa lipsa apei venite din amonte.
Specialiștii subliniază că situația actuală demonstrează caracterul european al Dunării: evoluția nivelului fluviului depinde de condițiile meteorologice din întregul bazin hidrografic, nu doar de vremea din România. Chiar dacă la noi plouă abundent, lipsa precipitațiilor din țările aflate în amonte continuă să țină Dunărea la unul dintre cele mai scăzute niveluri din ultimele decenii.”
https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/de-ce-scade-nivelul-dunarii-desi-in-romania-a-2547153.html
Și celălalt mare fluviu european, Rin, este în aceiași situație
https://www.lessentiel.lu/fr/story/secheresse-en-allemagne-le-rhin-n-avais-jamais-ete-aussi-bas-a-cologne-103611713
La sécheresse en Allemagne a mis le Rhin à son niveau le plus bas jamais enregistré, menaçant la navigation fluviale et l’approvisionnement de nombreux secteurs.
https://m.digi24.ro/stiri/sci-tech/materialul-magic-ce-poate-salva-zonele-aride-din-europa-de-seceta-cum-functioneaza-tehnologia-care-colecteaza-apa-din-aerul-uscat-3887941
Aceste aparate pot colecta zilnic până la 500 de litri de apă din aer, potrivit companiei. Arma lor secretă este o nouă tehnologie revoluționară din domeniul chimiei moleculare, pentru care trei oameni de știință au primit Premiul Nobel pentru Chimie în 2025 – Susumu Kitagawa, de la Universitatea Kyoto din Japonia, Richard Robson, de la Universitatea din Melbourne în Australia, și Omar M. Yaghi, de la Universitatea din California, Berkeley în SUA.
Rețelele metal-organice (MOF) prezintă o structură moleculară inovatoare proiectată pentru a avea o suprafață internă uriașă – echivalent cu un întreg teren de fotbal într-un singur gram de material. MOF-urile pot fi folosite pentru a separa poluanții de apă și pentru a extrage dioxidul de carbon sau apa din aer.
Mihai, desigur că acum e secetă pe tot continentul și de aceea Dunărea nu are apă și nici Rinul și nici alte fluvii.
Ce am vrut eu să remarc dar precis am formulat inabil: că defrișările turbate, inclusiv cele istorice, văduvesc solul de rezerve de apă care chiar si pe secetă ar fi păstrat ceva umezeală și cred că solutia pentru termen lung e împădurirea serioasă. Si refacerea zonelor inundabile din Lunca Dunării. Privind apa din Dunăre necesară centralei nucleare si navigației, băieții „deștepti” nu au efectuat lucrările de mentenanță necesare periodic (dragare, decolmatare și ce mai au ei de făcut) că au zis „lasă, bă, că merge așheaaa”. Astfel că acum, pe secetă-record, iată că nu se poate folosi nici măcar puțina apă ce mai curge și au intrat în panică, ies la rampă cu idei disperate și incerte, nevalidate tehnic – așa cum e asta să scufunde niște barje sperând să devieze mai multă apă spre centrala nucleară…
Referitor la apa Dunării ai dreptate.
Defrișările uneori turbate la noi, iar ai dreptate, dar astea se întâmplă și prin alte locuri. Când vorbim de climă întotdeauna eu văd contextul global pentru că așa m-a învățat profesorul de Geografie în liceu chiar în perioada comunistă: clima a fost, este și va fi GLOBALĂ întotdeauna. Exemplele lui erau extincția globală a dinozaurilor deși meteoritul picase în Yucatan și explozia vulcanului Krakatau care a modificat temperatura globală cu un grad în minus timp de aproape cinci ani.
Degeaba UE adoptă norme draconice de protecția mediului dacă în Asia ori America nu se face la fel pentru că poluarea de acolo afectează întreaga atmosferă nu doar cea locală.
Dar asta nu înseamnă să renunțăm la unele măsuri ci să le alegem înțelept.
https://www.europafm.ro/au-fost-ridicate-sechestrele-de-pe-bunurile-uzinei-mecanice-sadu-o-firma-americana-vrea-sa-investeasca/
At 5:00 PM Polish time (GMT + 2), a march to honor the heroes of the Warsaw Uprising begins in Warsaw.
Live: https://tvrepublika.pl/live
In just a few minutes…
Complete „live” – 8 hours 26 minutes:
https://www.youtube.com/live/ycTRYd621Og?si=jpLcPOk0aJo8v635
And this: https://youtu.be/l-k7Y_EwQ5Q?si=cDjJwjsbuKOKTki2
https://ukdefencejournal.org.uk/new-gcap-fighter-jet-could-enter-service-two-years-early/
Patria prima si-a gasit alta tinta
:)) mâine poimâine îl iau în „vizor” pe Moș Crăciun. Mai băieți lăsații in plata Domnului și nu mai pomeniti de ei ,le faceți reclama moka. Acum toți o să caute să vadă cine ținta și uite le faceți trafic . Și că să va scutesc de a da search , e vorba de Marian Godină.
https://militarnyi.com/en/news/vector-drone-interceptor-evasion-camouflage/
Upgrade-uri la dronele Vector.
https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/actualitate/licitatia-pentru-lucrarile-de-dragare-pe-canalul-dunare-marea-neagra-organizata-de-cn-acn-estimata-la-peste-32-de-milioane-de-lei-cand-are-loc-documente-948042.html
Cam târziu dar până acum probabil au fost ocupați cu corupția (perpetuarea, nu reducerea ei).
Acum au sansa sa curete Dunarea de epave. Unde sunt epave militare cu resturi de munitie sa le arunce in aer. Sa adune nisip fin si sa il duca sa faca plaje cu nisip fin, nu cu resturi de scoici… Eu asa as face….Sa fie curat tot senalul navigabil…. Dar trebuie bani si vointa. Plus ca as chema zeci de tipi cu detectoare si ii as pune sa caute artefacte pe toata zona unde a secat…. Mai gaseste o mahmudea, mai o moneda romana, etc
https://www.armyrecognition.com/news/aerospace-news/2026/x-bat-clears-its-most-critical-propulsion-test-on-the-path-to-vertical-flight
Ne apropiem din ce în ce mai mult de Star Wars și altele… mi se pare un concept foarte interesant pentru că elimină nevoia unei baze/piste dacă e necesar… Polonezii vor să participe la acest proiect dacă nu mă înșel.
https://x.com/CostinAndriess/status/2083532852847604001
Pe casca unui soldat din Batalionul 96 Geniu „Cetatea București” apare, într-un clip de promovare publicat saptămâna trecută pe Fb de Forţele Terestre Române, un ecuson al armatei ruse care este purtat de soldații ruși în Ucraina;
Ecusonul e cu icoana „Mântuitorul nefăcut de mână”, o instrumentalizare a creștinismului de către armata rusă. Simbolul e fluturat și ca steag, alături de steagul sovietic, pe tancurile rusești și clădiri dintruse de armata rusă din Ucraina.
Efectiv mi s-a făcut pielea de găină când am văzut clipul, mai era și concentrat la final pe steagul ăla mizerabil…
Cât nu e panglică aia rusesca gen gândac de Colorado, avem dreptul la icoanele noastre ortodoxe. Avem dreptul la purtătorul de biruință.
„Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este patronul spiritual și ocrotitorul Forțelor Terestre ale Armatei Române, fiind sărbătorit pe 23 aprilie. „
Haide hai,asta e subiect?
In primul rand nu e simbolul rusesc.E un simbol ortodox.A fost purtat (și) în lupta de Imperiul Roman. Cel târziu din secolul 6.Adica numai 1500 de ani.
La noi cel mai vechi exemplu cunoscut are vreo 400 de ani.
Gata,facem cu bolta pe tot ce-i al nostru pt că au și rușii .Atunci hai sa nu mai bem apa și să nu mai mâncăm,și rușii fac la fel.
Iti dai seama ce are la masina agatat de retrovizoare
Ce jurământ a depus respectivul militar: către biserica ortodoxă, către imperiul bizantin, către cine mai vreți sau doar din întâmplare și pentru salariu Statului Român?
Irelevant ce a fost cu 1500 de ani în urmă, și svastica a fost hindusă.
Adică hai să purtăm fără jenă un simbol utilizat de niște unii care ucid civili în țara vecină și care trimit drone pe la noi din plictiseală….
Știi,sper,că tipul cu pricina,Iisus era unul care se adresa întregii umanități.Asta ,deși cu oarecare dificultate ,îi include și pe ruși.Si mai știi,sper,că armata română a purtat simboluri creștine de sute de ani.Si facem asta pt că e o parte a identității noastre.Ai putea chiar să spui că o facem mai îndreptățit decât aia ce habar nu au ce fac când alătura creștinismul și bolșevismul in timp ce mai dărâmă niște case ale neamurilor lor. Dacă alegerea personala e sa nu ai aceasta credință,să preferi alt patch sau orișice altceva,chiar nu văd de ce sa te bagi in gusturile altora.
Deci da,nu văd care ar trebui sa fie jena. A avut ceva specific rusesc și doar rusesc? A fost cu steagul imperiului rus?
Și sper că se mai știe că nu e primul război în care țări ortodoxe au luptat unele cu altele,iar pt că fiecare crede că dreptatea e a sa,au purtat fix aceleași simboluri .Nu s-au apucat să renunțe la ce le definea doar pt atât.
Mihai, sincer eu nu prea as vrea sa vad multe patch urî de genul asta prin Romania. SI sa nu o mai dam după gard , in momentul asta un astfel de patch îți arată aparența pro rusă la războiul de alaturi.
@Mihais, cateodata contextul de moment poate fi mult mai important in comparatie cu contextul general istoric, care pentru multi e probabil si uitat, in sens originar. Cati stiu de icoanele din sec VI? nu mai spun cat de gresit e perceput Bizantul azi.
E prost ales, o imitatie, ca nu ne duce capul mai mult, la ceea ce se vede la altii, aleasa fara discernamant si consideratie fata de semnificatiile actuale.
Faptul că un simbol are rădăcini ortodoxe nu il scoate din contextul propagandistic si un clip oficial romanesc ar trebui sa evite orice ambiguitate de acest fel, nu din cenzura religioasa, ci din simplu bun-simt practic si minima consideratie fata de momentele grele prin care trec vecinii, tot ortodocsi si ei.
Bune întrebări.Raspuns-oricine mai ajunge pe la o biserică.Adica niște zeci bune de procente din populația țării.
Cum ii ziceam și lui Andrf, jumătatea care nu se duce a pierdut o buna ocazie să tacă.
Tot ce a făcut isteria asta pe net a folosit de fapt inamicului.A dat apa la moara unora predispuși să creadă că Vestul e anti-crestin că de fapt așa e. Stai sa vezi când vor începe cu toleranta pt orice afara de propriile tradiții.
Lucrul cel mai deștept la gargara kaghebistă cu crestinismul lor mincinos ar fi să arăți o mulțime de popi,cu armata și cu mulțime de lume .Cu tricolor și praporii lângă.Cu aceleași simboluri ca la oricare națiune ortodoxă.
Dar niște isterici trebuie să dea cu mucii în fasole,pt că motive.
Secularism &shift.
Mai plastic zis ar fi asa-noi ne batem,iar eu spun că sunt Binele.Tu in loc să tii mortis că nu, tu ești Binele, spui ceva de genul” m.m de nemernic,eu mă opun Binelui pt că ne dușmănim”. E dincolo de ridicol .
Nu poți spune că avem biserica în orice unitate mai acatari,la toate sărbătorile vine popa,demnitarii jura pe biblie( asta cred că dincolo se va considera circumstanță agravantă la judecata de apoi) dar fix pe icoana cu centrul creștinismului o interzicem.
„Ar fi ca Dracula fără sânge/ Sau maestrul Lăcătuș fara minge”.
off, nu te banuiam asa cucerninc :)))
da’ totusi, de ce n-au patch-uri traditionale cu Sfantul Gheorghe ?
E o armă .Nu e ceva de ignorat.
Tipul știe. I s-a părut lui sa vb direct cu al mare.
Repet,din perspectivă seculară pare că e cum ziceți voi.Din perspectiva neseculară ar fi ceva de neconceput sa ai simboluri, credință etc… fără IC.El e miezul,centrul,alfa, omega.
Steagul rus are roșu,alb și albastru.Analogia ar fi sa vina unii sa zică să renunțăm la roșu și albastru din steagul nostru,că au și rușii culorile astea.
Problema mai mare e că păreți că va duceți după fentă. Și nici măcar nu e fenta făcută de ei. E comic într-un fel.
@Mihais
Să nu ne îmbătăm cu apă rece, Rusia folosește creștinismul ca pretext pentru invazii și ca vector de propagandă pentru a destabiliza și dezbina țările unde are un anumit interes.
Înțeleg perfect ce spui, dar aici e vorba strict de context, și cine a făcut acel video știa perfect ce face, dovada a fost acel close-up de la final, exact pe simbol. Ori asta venea după cel puțin 3 cazuri în care autoritățile au dispus eliminarea steagului respectiv din locațiile unde a fost sesizat. Nu putea nimeni de la FT să nu cunoască semnificația lui în contextul actual. Cum bine spunea cineva mai sus, sunt o mulțime de simboluri creștine românești pe care le putea purta, el fix pe ăla l-a ales.
Contextul fiind că în vreme de război cu niste farsori urmași de cekisti s-au gândit niște strategi să se lege de creștinism și Cristos. Dacă asta nu e autogol propagandistic nu știu ce ar putea fi.
Ba este relevant tocmai pentru că dovedește că regimul comunist rusesc folosește simboluri religioase ortodoxe străvechi de 2.000 de ani pentru a-și justifica crimele comise azi.
De asemenea, svastica hindusă este diferită de svastica nazistă și ca formă și la culori, iar dacă este folosită corect și este explicat de la început ce reprezintă nu cred că ar reprezenta o problemă, dar întotdeauna vor exista răuvoitori care să se declare ultragiați.
Hai să facem un pas în spate și să privim și din alt unghi înainte de a ne pronunța asupra unui subiect.
adica interzicem portu iconitelor ca nistre unii care le poarta e rusi sau simpatizanti rusi , cu libertatea religiilor ce facem o aruncam la gunoi, o scoatem doar cand ne convine ,
in cel mai rau caz a incalcat legea asta :https://lege5.ro/gratuit/geytkojwgy/portul-uniformelor-militare-regulament?dp=gmzdenzrgeyti
cum nu cunosc pedepsele actual nu pot sa ma pronunt,insa in mod sigur nu poti sa ii ingradesti religia :
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/1413
Cine a zis ceva de iconițe nene?
Apropo , de pamblica Sfântului Gheorghe ce părere ai? Cei din rep Moldova au avut oo și au interzis-o la manifestarile publice, la noi sigur e văzuta că îngrădirea religiilor ( după unii). Cum se face că înainte să apară la muscali nu o foloseau nimeni.
La fel si cu literele Z. O. V. ( Îngrădirea alfabetului nu? ) .
Panglica respectiva se incadreaza la simbol national rusesc, nu am vazut alte tari Ortodoxe (Romania, Serbia, Bulgaria, Grecia, Ucraina, Georgia) sa o foloseasca. E strict parte a unei decoratii militare rusesti, a carui nume se intampla sa fie „Ordinul Sfantului Gheorghe”, nu are treaba cu religia. Literele Z, O si V scrise exact asa cum le-ai scris tu, da, reprezinta insemne militare rusesti. Deci ce ai zis acum nu prea are legatura cu acele patch-uri. Pentru ca pe acele patch-uri sunt simboluri religioase folosite de 2000 de ani de toti crestinii Ortodocsi. In schimb, panglica si sintagma ZOV sunt strict simboluri nationale/militare rusesti
adica tu militezi ca decoratiile si medaliile Maiorului Candiano-Popescu, Maresalului Prezan, Generalului Eremia Grigorescu ,Regelui Carol I sa nu mai fie expuse de Muzeul Militar National
Nu trebuie sa zici de icoane nimic. Aplicam logica de la patch-uri la icoane. Rusia nu are monopol pe simbolurile Ortodoxe si nici pe Ortodoxie in sine. Hai acum sa le interzicem si turcilor din Dobrogea simbolurile musulmane pe aceeasi logica, ca exista isis, nu? Nu are sens isteria asta. E un atac inutil asupra unui militar care nu a gresit cu nimic. Da, ok rusii apeleaza la religie pentru propaganda, treaba lor. Dar daca militarii romani sunt religiosi si apeleaza la Hristos sa ii apere de razboi, de moarte sau mai stiu eu ce nenorociri, ce treaba are cu Rusia sau cu ce face Rusia? Militarul respectiv este Ortodox si a exprimat asta prin patch-ul respectiv, dorind sa-l aibe pe Hristos cu el sa il apere. Asta e tot. Dupa zice lumea „da ce au votantii lui X-ulescu cu noi”. Pai cu asemenea chestii e foarte usor sa iti pui toata tara in cap, Romania fiind inca majoritar Ortodoxa. Nu a promovat Rusia, nu a zis ca sustine Rusia. E ceva strict religios. Daca ridica Rusia in slavi nici numai era in armata acum
Îți poți face alt tip de patch religios cu 15 lei .
Părerea ta e că e ceva strict religios. Părerea mea e că e mai mult de atât.
Pareri si pareri. Romania e experta in parerologie. It’s not that deep cum ar zice anglofonii. Ceea ce e pe patch-ul respectiv este pictat in toate Bsiericile Ortodoxe din Romania. Kolega problem. Inteleg indignarea fata de rusi, dar nu au avut, nu au si nu vor avea niciodata monpol pe Ortodoxie sau pe simbolistica Ortodoxa
Evident ca este doar o coincidenta astronomica faptul ca, din mii de sfinti si icoane ortodocse, soldatul nostru a ales fix simbolul preferat al batalioanelor rusesti din actiunile lor umanitare din Ucraina. Probabil imaginea cu icoana era la reducere pe AliExpress.
Chiar daca s-a inspirat acel soldat de-al nostru de la rusi, nu ar trebui sa reprezinte vreun motiv de ingrijorare, doar suntem frati ortodocsi, rusii fiind crestini au incercat sa aibe relatii de prietenie cu toti, in special cu tarile vecine.
https://www.youtube.com/watch?v=FJ8C-HW55cs
legiunea damnatilor
Frumoasa parte cu cei care au participat la exerciții in Belarus in 2022. Au prăduit ce se putea crezând că se întorc înapoi și nur sa invadeze.
https://militarnyi.com/en/news/russia-likely-begins-using-captured-ukrainian-drones-for-provocations-as-poland-warned/
In July, Polish Minister of National Defense Władysław Kosiniak-Kamysz warned that Russia had captured a significant number of Ukrainian unmanned aerial vehicles and could use them in false-flag operations.
https://cluj24.ro/video-foto-transportoare-blindate-piranha-v-lansatoare-si-o-drona-bayraktar-la-expozitia-militara-din-cluj-napoca-299845.html
Am bifat…fiind din Cluj am ieșit și eu cu copii…
Toate bune și frumoase,militari tineri și dornici să împărtășească totul cu civilii
Au fost militari din garnizoane din Cluj,Bistrița Dej
Singurul off..care m a dezamăgit…am făcut o remarcă unor soldați de la standul de piranha că măcar suntem în rândul lumii cu bocancii…la care băieții au început să râdă și mi au zis ..da..sigur bocancii aia și ia un cumpărat ei pe banii lor …
Asta e …ceea ce m a impresionat ..armament de infanterie..începând de la americane germane..până la lansator Spike,pe trepied, javeline pe trepied și mistralul francez tot pe trepied
https://www.comisarul.ro/articol/insider-din-portul-constanta-suntem-in-plin-razboi_1635890.html
„Suntem la mâna lui Sebi Ghiță”…
https://vremeanoua.ro/video-moldoveanul-de-13-ani-din-chisinau-cristian-busuioc-s-a-tinut-de-cuvant-si-a-pornit-pe-jos-catre-bucuresti-mesajul-sau-doua-capitale-o-singura-dorinta/
https://logos-pres.md/noutati/vasile-tofan-nu-crede-in-industrializarea-moldovei/
Misiunea Stânca, cod: noi suntem aici de milioane de ani. Oare mai avem pulberi si pentru mâine?🤔
https://hotnews.ro/operatiunea-de-deviere-a-dunarii-oprita-dupa-doua-explozii-controlate-maine-vom-reusi-sa-rupem-aceasta-stanca-imagini-de-la-incercarile-armatei-2315366
Cu o politețe excesivă, nemeritată, asta se numește impotență instituțională:
https://hotnews.ro/operatiunea-de-deviere-a-dunarii-oprita-dupa-doua-explozii-controlate-maine-vom-reusi-sa-rupem-aceasta-stanca-imagini-de-la-incercarile-armatei-2315366
Mapn pe FB zice ca a fost doar un test . :))
Parerea mea ! Nu sunt atificier ! Chemau niste baieti de meserie de la tunelurile pentru autostrazi si numai le cereau parerea ! Atat ! Sigur aia le-ar fi spus : Bai bibanilor, faceti 3-4 guri in stanca la adancime de ……. si introduceti explozibilul acolo si faceti pulbere stanca… Parerea mea !
Arsenie, no offence, te aprinzi cam repede, și aiurea. Dacă mai verificai și alte surse, aflai că astăzi au detonat niște încărcături mai mici, de probă, urmând ca ulterior să folosească o încărcătură adecvată sarcinii.
Părerea mea, hâc…
Părerea mea e că sfărîmarea unui biet pietroi ce zace de câteva milioane de ani în apă nu va rezolva aducțiunea apei necesare centralei nucleare, chiar dacă vajnica armie română o va sfărâma îndîrjit – fie și din cea de a treia încercare. 😀
Dar prezentam situatia de parca daramam Gibraltarul!
Maine sunt chemat la CMJ. care ati mai primit de curand chemare ?
Eu am fost chemat acum o lună. Am mai scris eu, atuncu, despre faza asta. Paradoxal, majoritatea băieților pe care îi știu, cu toată cariera în Forțele Terestre, cu misiuni prin Shitbackistan la greu, au fost repartizați la Forțele Navale.
Părerea mea, hâc…
Sunt curios daca ma repartizeaza diferit fata de data trecuta.
Ai pregatit bidonul de doo deca? :)))
Ai valiza din lemn cu lacăt?🙂
S-a dus pe dunare la liberare.
Daca aveti timp, merita ascultat.
Roy Casagranda | The Great Realignment
https://youtu.be/E2i-zha5z5E?si=eXGzrlyReywsCA-T
https://militarnyi.com/en/news/russia-s-africa-corps-abandoned-malian-troops-on-battlefield/
It was also reported that the command of the Africa Corps in Mali treats local army personnel like slaves, with Malian soldiers performing manual labor for the Russians, including working as loaders and cleaning barracks.
https://militarnyi.com/en/news/russia-sends-large-shipment-of-military-equipment-including-bmp-3-ifvs-to-mali/
Beyond Vision & La Orizont Partner to Advance Romania’s Autonomous Drone Capabilities | UST https://share.google/0PTw7PgGQDDV0Ubtp
Two people died in a collision of helicopters while extinguishing fires in Greece – media | УНН https://share.google/yGJdThqi3obZn3XZ4
Dumnezeu să îi odihnească, și pe grec și pe românul nostru.
Nici unul din elicoptere nu părea de al nostru.