Din seria – „Sa mai bifam un pdf”
Direct de siteul MApN (Trustul de Presa al MApN)…
Ce-i aia aparare teritoriala si cu ce se mananca dansa! Interesant, dar si mai interesant ar fi fost sa ne spuna cu ce arme vom lupta noi daca hainii aia de ivani se iau de noi. Pe zona inzestrarii… mucles!
Mai jos incepem preluarea…
Imagine preluata odata cu articolul, de pe Presamil.ro
România se află într-o regiune marcată de activarea și posibila recrudescență a unor amenințări ce țin nu numai de conflictele rămase înghețate după încheierea Războiului rece, dar mai ales de evidenta deteriorare a relațiilor dintre NATO și Federația Rusă.
Pentru spațiul estic al NATO, Federația Rusă se constituie în principala și cea mai directă amenințare. Această situație, coroborată cu tendințele de acutizare a disputelor directe dintre principalii actori geostrategici în spații comune, impredictibilitatea politicii noii administrații americane cu privire la Europa și relațiile cu Rusia, cu recrudescența terorismului pe continentul nostru și agravarea efectelor generate de numărul în creștere al refugiaților din zonele de conflict, creează riscuri și amenințări la adresa securității și apărării naționale, cărora va trebui să li se facă față pe termen mediu și lung.
Pornind de la paradigma potrivit căreia nicio țară din lume, oricât de puternică și de dezvoltată ar fi, nu poate menține, pe timp de pace, forțele armate la nivelul de efective și dotare necesare gestionării unei situații de conflict armat, credem că trebuie analizate toate opțiunile pentru asigurarea securității și apărării României.
Deși apartenența la NATO și UE constituie o garanție serioasă privind securitatea României, apreciem că este timpul pentru o reevaluare și reconsiderare a apărării teritoriale și a rolului jucat de forțele proprii, active și, în perspectivă, cele de rezervă, în ecuația apărării naționale.
O opțiune care trebuie avută în vedere, fără nicio îndoială, este organizarea unei apărări teritoriale funcționale, robuste și adaptabile la specificul local și la diferitele situații a căror gestionare impune instituirea stărilor excepționale.
Apărarea teritorială, insuficient dezvoltată conceptual și reglementată prin legislația în vigoare, trebuie, în opinia noastră, privită ca fiind o componentă a apărării naționale, organizată pe principiul teritorialității, la care participă structuri aparținând atât forțelor naționale de rezervă, cât și forțelor destinate apărării așa cum sunt definite de Legea apărării naționale a României nr. 45/1994 cu modificările și completările ulterioare, în măsură să îndeplinească o gamă largă de misiuni, atât pe timp de pace, cât și pe timpul stărilor excepționale, respectiv starea de urgență, de asediu, de mobilizare sau de război.
Totodată, nu trebuie nicidecum omise misiunile specifice războiului hibrid, a celui informațional și psihologic, a operațiilor anti și contrateroriste.
Ne punem astfel, în mod firesc, următoarele întrebări:
- cum poate fi definită apărarea teritorială?
- care este rolul apărării teritoriale?
- ce structuri de forțe pot îndeplini misiuni în cadrul apărării teritoriale?
- care sunt misiunile apărării teritoriale?
- cum vor fi asigurate și cum vor fi înzestrate efectivele destinate apărării teritoriale?
- ce modificări trebuie să se petreacă în plan legislativ și organizatoric pentru ca apărarea teritorială să devină operațională?
Evident că nu ne-am propus să găsim, în cele câteva rânduri care urmează, răspunsul complet la aceste întrebări, dar vom încerca să abordăm problematica în discuție, mulțumind Observatorului militar pentru oportunitatea publicării acestor gânduri, în fapt a unei preocupări pe care o are ca obiectiv prioritar Asociația Ofițerilor în Rezervă din România.
Apărarea teritorială poate fi definită ca fiind componenta organică și funcțională a apărării naționale, care completează și consolidează acțiunea forțelor active naționale și ale NATO/partenerilor strategici pe întreg teritoriul României.
Rolul apărării teritoriale
Rolul apărării teritoriale este acela de a susține și potența acțiunile forțelor active destinate apărării și prin forțe, mijloace, forme și procedee specifice să realizeze autoapărarea locală, sprijinul și asigurarea de luptă multidimensională în zonele de responsabilitate, precum și intervenția pentru prevenirea și înlăturarea efectelor dezastrelor naturale.
Sunt nenumărate exemplele din istoria modernă și contemporană a României pentru a susține afirmația că la apărarea țării, în afară de armata permanentă formată din militari în activitate sau de profesie, au participat în toate situațiile și alte componente constituite din cetățeni cu alte ocupații curente, dar care își îndeplineau obligațiile militare în timp de criză, fiind pregătiți pentru aceasta din timp de pace.
Fie că s-au numit dorobanți, călărași, grăniceri, gardă civică, gărzi patriotice, gărzi naționale, trupe teritoriale, este evident că formele de îndeplinire a serviciului militar de către cetățeni au fost dezvoltate în timp și adaptate condițiilor vremii. Revenind la situația actuală, întrucât am făcut anterior referire la forțele naționale de rezervă, credem că este necesară o delimitare conceptuală între această sintagmă și apărarea teritorială.
Dacă apărarea teritorială trebuie privită ca o formă subsecventă a apărării naționale, forțele naționale de rezervă reprezintă componenta sistemului național de apărare, încadrată majoritar cu efective provenite din rezervă și rezerva voluntară, constituită la un nivel minim pe timp de pace, în măsură să fie operaționalizată complet, într-un termen rezonabil, în cazul instituirii unei stări excepționale.
În opinia noastră, la apărarea teritorială definită anterior, pot participa structuri aparținând: Ministerului Apărării Naționale – centrele militare și structurile teritoriale de logistică etc.; Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratele județene de jandarmi și unitățile operative ale acestora, Inspectoratele pentru Situații de Urgență, Inspectoratele Județene de Poliție, Poliția de Frontieră, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale; Administrației publice locale – Poliția locală; Serviciului Român de Informații – structurile teritoriale; Forțelor Naționale de Rezervă.
Enumerarea poate continua, incluzând și structuri care vor fi înființate în situații de criză sau cum ar fi formațiunile de Cruce Roșie, dar identificarea și implicarea acestora fac obiectul organizării efective a apărării teritoriale.
În momentul de față, Legea apărării naționale a României nr. 45/1994 prevede înființarea, la război, a funcției de comandant militar al județului și al municipiului București. Aceasta poate constitui o soluție pentru conducerea, pe plan local, a apărării teritoriale, dar nu poate fi pusă în aplicare decât la declararea stării de război, ceea ce limitează drastic gama misiunilor îndeplinite.
Din analiza structurilor care pot participa la apărarea teritorială rezultă misiunile specifice, deoarece majoritatea acestora sunt existente deja și reglementate prin legislația în vigoare. Asupra acestora nu intenționăm să ne oprim.
Excepție fac forțele naționale de rezervă care în acest moment nu există, dar a căror existență este, credem noi, reclamată de situația actuală. Pot fi identificate câteva misiuni definitorii pentru forțele destinate apărării teritoriale, astfel:
- Susținerea acțiunilor militare desfășurate pe teritoriul național de către forțele destinate apărării naționale și a celei colective, în special pe direcțiile cele mai amenințate.
- Securizarea frontierelor pe timpul ducerii acțiunilor militare pentru apărarea teritoriului național prin extinderea activităților desfășurate de poliția de frontieră și susținerea acesteia cu forțe de rezervă.
- Asigurarea acțiunilor militare ale structurilor operative prin preluarea unora dintre misiunile privind asigurarea acțiunilor, protecția forțelor și a infrastructurii critice de către unitățile angajate în apărarea teritorială.
- Consolidarea dispozitivului operativ (de luptă) al forțelor armate și sprijinirea acțiunilor acestora prin pregătirea pentru apărare și organizarea apărării unor obiective.
- Regenerarea structurilor aparținând forțelor armate, atât prin furnizarea unor efective instruite care să înlocuiască pierderile suferite pe timpul ducerii acțiunilor militare, cât și prin înlocuirea unor structuri care și-au pierdut temporar sau definitiv capacitatea de luptă pe timpul participării la operația de apărare a țării.
- Prevenirea și lichidarea efectelor generate de situațiile de urgență civilă prin acțiuni coordonate și oportune pentru prevenirea și înlăturarea efectelor unor catastrofe naturale.
- Menținerea ordinii publice și prevenirea și combaterea acțiunilor teroriste în zona de responsabilitate.
- Contracararea acțiunilor de tip hibrid, a atacurilor cibernetice și a operațiilor informaționale și psihologice în plan local.
- Instruirea militarilor în termen în situațiile prevăzute de lege, pe timpul stării de asediu, al stării de mobilizare și al stării de război, când serviciul militar devine obligatoriu.
- Acțiuni de insurgență/gherilă/război hibrid în teritoriul ocupat de inamic.
Evident că această enumerare nu a epuizat misiunile specifice apărării teritoriale, deoarece gama și dezvoltarea sunt mult mai ample, fiind determinate de multitudinea tipurilor de structuri participante, precum și de complexitatea situațiilor cărora trebuie să li se facă față.
Pentru îndeplinirea misiunilor enunțate mai sus sunt necesari oameni cu un anumit grad de instruire, precum și o înzestrare corespunzătoare. Pentru structurile existente la pace aceste aspecte fac obiectul statelor de organizare. Ele dispun de personal profesionalizat și de mijloacele materiale necesare îndeplinirii misiunilor.
O discuție aparte comportă forțele naționale de rezervă, categorie care în acest moment nu există și care ar trebui să beneficieze, în mare măsură, de încadrare cu militari în rezervă.
Trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat pe timp de pace a determinat reducerea drastică a numărului și a gradului de instruire a militarilor în rezervă, situație aflată într-o dinamică negativă accentuată, cu repercusiuni majore, atât asupra trecerii forțelor destinate apărării de la starea de pace la cea de război, când situația o va impune, cât și asupra organizării apărării teritoriale.
În condițiile deficitului de resurse umane și al intensificării acțiunilor militare, mai ales a celor specifice războiului hibrid, constituirea rezervei voluntare și înființarea forțelor naționale de rezervă, în baza voluntariatului, reprezintă o condiție și o oportunitate absolut necesare pentru consolidarea capacității de apărare a țării și realizarea descurajării strategice.
Rezerva voluntară și forțele naționale de rezervă
Rezerva voluntară și forțele naționale de rezervă nu trebuie privite în sens restrâns, numai ca o componentă a armatei, ci ca una a sistemului de securitate națională în ansamblul său. În această ordine de idei, structuri constituite din forțe de rezervă, în afară de cele care ar intra în compunerea MApN, se vor putea regăsi la MAI, respectiv în compunerea Jandarmeriei Române, a ISU sau a Poliției de Frontieră, precum și sub forma unor formațiuni sanitare, de salvare – evacuare, de asigurare a deplasării și transportului etc.
Este evident că structura forțelor naționale de rezervă și soluțiile legislative trebuie să facă obiectul unei analize foarte atente și laborioase, cu participarea tuturor factorilor de răspundere din instituțiile sistemului de securitate națională, rolul determinant ca promotor și dezvoltator al conceptului apărării teritoriale și al legislației adiacente fiind în mod indubitabil, Ministerul Apărării Naționale.
Pentru realizarea apărării teritoriale se impune luarea unor măsuri, atât în plan legislativ pentru completarea și modificarea cadrului normativ actual, cât și în plan organizatoric.
a. din punct de vedere legislativ:
- Modificarea și completarea Legii apărării naționale a României în sensul includerii apărării teritoriale în ansamblul apărării naționale și a forțelor naționale de rezervă în cadrul forțelor din sistemul național de apărare, precum și asigurării funcționării instituției comandantului militar al județului, respectiv al municipiului București pe durata tuturor stărilor excepționale, începând cu starea de urgență.
- Elaborarea și implementarea legislației subsecvente și conexe Legii privind statutul rezerviștilor voluntari.
- Elaborarea și aprobarea legislației necesare organizării apărării teritoriale precum și constituirii și operaționalizării forțelor naționale de rezervă.
b. din punct de vedere organizatoric:
- Stabilirea structurilor aparținând instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale participante la apărarea teritorială și a arhitecturii de conducere a acestora.
- Proiectarea, constituirea și operaționalizarea structurilor din forțele naționale rezervă, încadrarea cu rezerviști și progresiv cu rezerviști voluntari, precum și înzestrarea cu tehnică militară potrivit specificului și misiunilor primite.
- Integrarea apărării teritoriale în apărarea națională și a forțelor naționale de rezervă în forțele destinate apărării.
Fără îndoială că pentru ducerea la îndeplinire a acestor proiecte sunt necesare resurse materiale și financiare care, în anumite condiții ar putea fi considerate prea costisitoare. Totuși, luând în considerație că la apărarea teritorială participă structuri care în mod obișnuit desfășoară activități similare și la pace și că o componentă semnificativă este constituită de forțele naționale de rezervă, mai puțin costisitoare din punct de vedere al resurselor necesare organizării și întreținerii pe timp de pace, se poate trage concluzia că utilizarea unei apărări teritoriale viabile și eficiente constituie o soluție rezonabilă pentru întărirea capacității de apărare a țării și realizarea efectului de descurajare.
Oportunitatea procentului de 2% din PIB alocat apărării constituie o premisă favorabilă repartizării de resurse financiare necesare constituirii forțelor naționale de rezervă, iar pe de altă parte restartarea procesului de înzestrare a forțelor terestre creează condiții favorabile disponibilizării unor categorii de echipamente militare cu care pot fi înzestrate forțele naționale de rezervă.
Deși nu am abordat până acum subiectul documentelor de planificare a apărării și corelarea acestora cu reconsiderarea apărării teritoriale, considerăm că și în acest domeniu este absolut nevoie de alinierea acestora cu noile nevoi de apărare și securitate ale României.
Nu poate fi exclusă nici nevoia de revizuire a Strategiei de Apărare a Țării la trecerea celor doi ani de la elaborarea și aprobarea acesteia și, pe cale de consecință, includerea conceptului în Cartea Albă a Apărării ce urmează a fi elaborată de noul guvern, precum și adaptarea Strategiei Militare cu elemente doctrinare ce derivă din conceptul apărării teritoriale.
Și, nu în ultimul rând, trebuie avute în vedere modalitățile prin care Directiva de Planificare a Apărării va încorpora în procesul de planificare nevoile descrise de constituirea forțelor naționale de rezervă, o mențiune specială fiind necesar să fie făcută și pentru Planul de Înzestrare a Armatei, ambele documente permițând orientarea în timp a efortului financiar și de înzestrare pentru realizarea acestui obiectiv de interes național.
Și am încheia prin propunerea dezvoltării relațiilor bilaterale cu Polonia, pentru identificarea celor mai bune lecții învățate pe care partenerul polonez le are în urma unui proces amplu, de importanță strategică, de dezvoltare a apărării teritoriale și a unui pachet de forțe teritoriale ce va însuma 17 brigăzi teritoriale. Preocupați de cele prezentate, nu putem decât să sperăm în dictonul „Dum spiro spero” pe drumul ce va contura, nu prea târziu, conceptul și doctrina apărării teritoriale.
Autori: General-locotenent (r) dr. Virgil Bălăceanu, Colonel (r) Dinu-Florian Ștefănescu
Sursa: presamil.ro
RumaniaMilitary:
La final adaugam un articol publicat pe Tehnomil, legat de versiunea britanica a pregatirii voluntare, o posibila baza de plecare atat pentru armata profesionista cat si pentru forta de regenerare:
“Un proiect de pregatire militara voluntara, cu o durata scurta de timp si care sa se adreseze liceenilor si studentilor, ar putea fi initiat la propunerea conducerii Diviziei 4 Infanterie ‘Gemina’ din Cluj… Perioada de pregatire ar dura doua-trei saptamani si ar avea loc la finalul anului scolar…” Sursa Hotnews.ro
O initiativa asteptata si anticipata de mult timp a fost in sfarsit articulata public chiar daca mai e serios de lucru la slefuirea ei, inclusiv a prezentarii si a modului de comunicare.
Primul obstacol ar fi atragerea “voluntarilor” si aici, un pic paradoxal, situatia materiala precara a romanilor s-ar putea sa ajute. Multe familii nu-si pot permite sa-si trimita copii in vacanta asa incat, daca s-ar putea pozitiona “cazarma” drept o tabara de vara montana, cu toate cheltuielile incluse, s-ar putea sa aiba succes. Poate chiar destul cat programul sa poata fi extins la toate cele trei luni de vacanta.
A doua problema, oarecum legata de prima, ar fi structura activitatilor ce s-ar desfasura in perioada respectiva. “Tinerii si-ar incepe ziua cu o serie de exercitii de inviorare, urmate de activitati organizatorice cum ar fi curatenia in dormitoare sau a a salii de mese, dar si un program de pregatire militara.” Probabil ca formularea ar fi putut fi mai fericita insa e clar ca deocamdata nu se stie exact ce ar trebui facut. Sa-i treci printr-un program de instructie identic cu cel al militarilor profesionisti ar fi cea mai simpla dar si cea mai proasta solutie. Si daca programul asta trebuie sa reuseasca, atunci nu ar trebui luata calea minimei rezistente.
Din fericire, nu trebuie reinventata roata, programe similare existand deja:
Cine are curiozitatea sa se uite pe site-ul ACF (UK Army Cadet Force) va remarca grija cu care organizatia subliniaza separarea fata de Armata. Desi programul este sponsorizat de MoD, nu este condus de militari activi ci de voluntari. Asta ajuta in pozitionarea programului in afara schemelor de pregatire premilitara obisnuite, care nu au aceeasi atractivitate. Accentul este pus pe aventura si activitatile sint prezentate ca o distractie, un element critic in atragerea adolescentilor. Aceeasi grija se remarca si pe site-ul MoD, “manifestul” ACF fiind prezentat foarte clar (poate ca plagiatul ar fi scuzabil in cazul asta) si din nou se accentueaza separarea fata de Armata.
Un alt exemplu ar fi si Royal Canadian Army Cadets, inca un punct pentru sistemul britanic.
Daca britanicii au fost destul de buni incat sa-i pregateasca pe FOS-ii romani, atunci s-ar califica si pentru a da o mana de ajutor in punerea pe roate a unui program similar ACF in Romania. Avand in vedere ca britanicii sint cunoscuti pentru entuziasmul cu care abordeaza programele de voluntariat in strainatate, asta nu ar trebui sa fie o problema. Mai trebuie sa vrea si MApN-ul, bineinteles, in functie de cat de serioasa e initiativa asta.