În ultima lună au fost difuzate în România mai multe ştiri despre conducerea armatei române şi problemele cu care se confruntă militarii. Publicul a aflat, de exemplu, că avioanele de vânătoare F-16 nu au zburat la parada organizată la Bucureşti din cauza condiţiilor meteorologice, dar au participat la parada de la Alba Iulia, din aceeaşi zi (1 decembrie 2018). A urmat o dispută politică referitoare la numirea unui nou şef al Statului Major General al Armatei, în condiţiile în care la conducerea Ministerului Apărării Naţionale au ajuns trei – repetăm, trei politicieni – în ultimii doi ani. Ultimul dintre aceştia iese în evidenţă prin faptul că, din considerente religioase, nu are voie să atingă nici o armă şi nu efectuat nici măcar o oră de pregătire militară propriu-zisă, însă a reuşit să îşi includă în CV nişte diplome care nu valorează nici cât o ceapă degerată. Colac peste pupăză, personajul respectiv a descoperit că predecesorii săi din acelaşi partid cu pocăitul în cauză s-au zbătut ca peştele pe uscat şi, acum, cineva trebuie să scoată din foc un contract militar – în condiţiile în care Marina Militară Română are nevoie de nave noi.
Pentru a înţelege ce se întâmplă la Bucureşti, am redeschis o carte şi am privit hărţile pe care le expunem în continuare. Acestea sunt foarte utile deoarece geografia militară nu s-a schimbat după aderarea României la NATO. Direcţiile operative austriacă, nord italiană, greacă, Tracia de est şi direcţia operativă din vestul Mării Negre au rămas aceleaşi şi pot funcţiona în ambele sensuri deoarece militarii sunt obligaţi să ţină cont de relief în momentul în care planifică operaţiuni militare în această parte a Europei şi nu numai. Aceleaşi direcţii operative militare oferă un indiciu despre drumurile comerciale cele mai convenabile şi uşor de străbătut din acest spaţiu geografic şi care nu au fost inventate de personajele politice efemere care au ajuns la conducerea Ministerului Apărării Naţionale.
Articolul domnului Petre Opriș poate fi citit integral pe Contributors.