La sfarsitul anilor *30, FARR dispuneau de avioane invechite, multe dintre acestea de tip PZL-11 (avioane de vanatoare de fabricatie poloneza,100 bucati, fabricate sub licenta la IAR Brasov si remotorizate de inginerii romani, cat si avioane romanesti precum IAR 39 „Mos Neata”). Aviatia de bombardament si asalt era practic inexistenta. Marele Stat Major roman era ingrijorat de situatia politico-militara din jurul Romaniei, dar si de faptul ca Armata era slab dotata. Insusi premierul de atunci Armand Calinescu, lua nota de situatia dezastruoasa a dotarii aviatiei romane, aceasta neputand face fata nici macar situatiilor defensive. In incercarea de a imbunatatii situatia FARR (Fortele Aeriene Regale Romane), au fost facute comenzi catre firme constructoare de avioane din Franta, Germania si Italia; comenzi care din diferite motive de ordin politico-economice nu au putut fi finalizate.
Ca urmare a impasului, in1936, la IAR Brasov (care pe atunci era una dintre cele mai mari fabrici din sud-estul Europei) se demareaza un proiect de avion de vanatoare de conceptie proprie. Aparatul avea un motor in stea, tren escamotabil si cabina inchisa, in conditiile in care multe dintre aparatele de vanatoare ale vremii nu aveau asemenea dotari. Proiectul, datorita faptului ca Romania nu producea motoare in conceptie proprie, dar si datorita lipsei de sprijin din partea oficialitatilor, care doreau (coruptie si dezinteres exista si pe atunci, scandalurile legate de achizitiile militare nu erau deloc putine), cumpararea de avioane din strainatate sau cumpararea de licente. Ca urmare se cumpara licenta avionului polonez PZL P-24, care va fi produs in serie la IAR, o decizie absolute gresita, fiindca acest avion nu stralucea prin performante, iar pilotii erau dezamagiti de el.
Cu toate acestea, in deplin secret, in anul 1937, in cadrul sectiei de proiectare de la IAR incepe crearea primului avion de vanatoare pursange romanesc, destinat sa inlocuiasca modelele depasite si obosite aflate in dotare la acea vreme. Se nastea IAR-80, avion ce reprezinta o mare realizare romaneasca, chiar daca mare parte din conceptia sa era influentata de PZL si alte avioane. Inginerii romani, prin perseverenta, viziune si inteligenta au reusit sa creeze unul dintre cele mai bune avioane de vanatoare de la inceputul razboiului. Sa nu uitam faptul ca, la inceputul anilor *40, vanatorul romanesc era considerat printre cele mai bune din lume, specialistii vremii situandu-l printre primele patru in lume.
La conceperea sa au contribuit minti laminate si ingineri de exceptie, precum: Ion Grosu, Mircea Grosu-Viziru, Teodor Gârnet, Ion Cosereanu, Gheorghe Zota si Gheorghe Valner, dar si Elie Carafoli (pe atunci directorul Uzinelor de Aeronautică Română –IAR). Acesti oameni deosebiti, mare parte dintre ei provenind din Basarabia, fără laboratoare de aerodinamică si de proiectare si cu un buget infim, dar cu cunostinte aerodinamice de exceptie si bazandu-se pe propriul geniu, au reusit sa prezinte în numai 14 luni regelui Carol al II-lea si prim-ministrului Armand Calinescu, primul exemplar (Ion Grosu a proiectat întregul schelet din tuburi de otel, Mircea Grossu-Viziru a avut în grijă armamentul, Gârnet a proiectat motorul si compresorul, iar Cosereanu si Alexandru s-au concentrat asupra cabinei ermetice si asupra sistemului de aterizare).
IAR-80 era confectionat în întregime din metal, cu un motor de 14 de cilindri, cu rezervoarele de benzină între motoare, era înarmat cu sase mitraliere, viteză rapidă. Inginerii au lucrat zi si noapte pentru a-si finaliza această operă de artă mecanică, cu un motor de 1,000 de cai putere care-i permitea aparatului să ajungă la mari înăltimi. Dupa ce pilotul de teste francez Michel Detroyat, a incheiat cu succes testarea avionului pe aerodromul Pipera, IAR Brasov a început fabricatia de serie incepand cu septembrie 1940, cu o productie initiala de un avion pe zi, iar după intrarea României în război, productia ajungand la două avioane pe zi ( ca o nota de mandrie nationala mentionam faptul ca, in 1940, la lansarea sa, IAR-80, n-avea concurent. Avioanele americane si cele rusesti nu aveau caracteristicile avionului de vânătoare românesc).
Si ca sa ne facem o parere despre geniul acestor romani creatori ai unuia dintre cele mai bune avioane de vanatoare ale vremii, mentionam “drumul” lor, dupa instaurarea “regimului popular” de catre “eliberatorii rosii”: Mircea Grossu-Viziru a fost angajat de către concernul american „Martin Marietta”, proiectând si aducând la realitate multe din modelele de bombardiere americane care au devenit parte din arsenalul militar american. Este recunoscut în special pentru elaborarea faimosului bombardier B-52. A murit la New York, în 1983. Ion Grosu si Elie Carafoli au devenit profesori la Bucuresti si respectiv, Brasov. Teodor Gârnet a construit, în 1942, IAR-7, cel mai usor motor de avion din lume, care mai este folosit până în ziua de azi de mai multe avioane usoare. A murit în 1994. Ion Cosereanu si Alexandru Zota au fost consultanti principali la crearea avionului IAR-93, avion pentru atac la sol, ce s-a aflat în dotarea FAR.
IAR-80 avea performante notabile pentru acele vremuri, in varianta finala: lungime -8,90 m; anvergura aripilor -10,50 m; inaltime -3,60 m; suprafata aripii -15,97 m; motor în stea dublă cu 14 cilindri –IAR K 14-1000A, putere -764 kW / 1025 CP, viteza maximă -550 km/h la 3970 m (locul 4 în lume la acea vreme), inălțime maximă -10 500 m, raza de actiune -940 km, greutate gol -1780 kg, greutate zbor -2550 kg, armament -4/6 MG/ maxim 450 kg bombe, timp de urcare la 5000 m -6 minute. Insa avionul a beneficiat dea lungul carierei sale de o serie de variante imbunatatite, precum:
–IAR 80A -era dotat cu 6 arme, de fabricatie germana, mult mai puternice decat cele initiale belgiene, avand parbrizul realizat din sticlă blindată iar scaunul pilotului era deasemenea blindat.
Era motorizat cu noul motor IAR K14-1000A, de 1025 CP. Deoarece acest motor era prea puternic pentru celula inițială, fuzelajul a fost modificat și întărit. Datorita faptului ca avea un motor mai puternic, arme mai grele, muniție mai multa și blindaj, viteza maxima s-a redus ușor la 509 km/h. Noul model era însă un progres evident și a înlocuit în producție vechiul model începând cu avionul numărul 51. Opt noi avioane au fost terminate la timp pentru participarea la razboiul de eliberare a Basarabiei începand din 22 iunie 1941. Din această versiune vor fi construite 90 de aparate, avand numere cuprinse intre: 051 -090, 106 – 150 și 176 – 180.
Este interesant de mentionat faptul ca primele reprezentante ale Fortelor Armate Române care au trecut Prutul pentru eliberarea Basarabiei la 22 iunie 1942, au fost escadrilele de IAR-80 ale Aviatiei Românesti. Conform rememorărilor pilotului român Serghei Ciachir, originar din regiunea basarabeană Orhei, sub comanda căpitanului Virgil Trandafirescu, după numai 20 de minute de asalt asupra aerodromului Bolgrad, avioanele rusesti au devenit hârburi fumegânde. „Măturam totul în cale – amintea cu mândrie Serghei Ciachir -, ceea ce i-a făcut pe rusi să poreclească escadrilele românesti de IAR-80 drept Măturoiul Românesc„.
În aceste lupte de eliberare a Basarabiei de sub ocupatia sovietica, aviatorii români au distrus cu pierderi minime 242 de avioane sovietice, 150 la sol si restul prin lupte aeriene si cu ajutorul artileriei AA. Iar în luptele pentru Odesa, aviatorii români au doborât în lupte aeriene 215 avioane rusesti, iarăsi cu pierderi minime. IAR-80 n-avea rival printre avioanele sovietice, iar pilotii romani, de inalta clasa si profesionalism, asijderea.
-IAR 80B –avion la care două dintre mitralierele Browning au fost înlocuite cu două mitraliere FN de 13,2 mm și s-a mărit anvergura. S-a îmbunătățit protecția rezervoarelor de combustibil și blindajul în dreptul pilotului. Din această versiune s-au fabricat 20 de aparate, cu numerele de la 181 – 200. În continuare,11 aparate din seria 201 – 211 vor fi echipate cu câte două rezervoare de combustibil suplimentare, de câte 100 l, largabile, amplasate sub aripi. Caracteristicile erau urmatoarele: Lungime: 9,22 m; Anvergură: 11 m; Înălțime: 3,82 m; Suprafața aripii: 17 m²; Masă (gol echipat): 2135 kg; Masă (maxim): 2810 kg (2960 kg cu rezervoarele suplimentare); Motor: × IAR K14-1000A, 1025 cp (764 kW);Viteză maximă: 470 km/h la 4500 m; Autonomie: 1030 km la 4500 m; Armament: 2 × FN (Browning) 13,2 mm cu o rezervă de 300 cartușe (2 × 150)/4 × FN (Browning) 7,92 mm cu o rezervă de 1600 de cartușe (4 × 400).
– IAR 80DC (dubla comanda) –reprezinta cateva avioane IAR-80 transformate in versiune biloc, pentru antrenament. Transformarea s-a facut la Atelierele de Reparații Material Volant (ARMV), care ulterior au devenit Întreprinderea de Avioane București (I.Av.Bucuresti). Aceste aparate au intrat în dotarea școlilor de piloți de vânătoare.
-IAR -81 -este versiunea IAR-80 echipată special pentru a putea executa misiuni de bombardament în picaj (Bo-Pi). În acest scop s-a pornit de la diverse versiuni de IAR 80, care au fost echipate cu lansatoare de bombe.La versiunea IAR 81 de bază s-a pornit de la versiunea IAR 80A, căreia i-au fost adăugate trei lansatoare de bombe, două pentru bombe de 50 kg amplasate sub aripi și unul pentru o bombă de 250 kg amplasat sub fuzelaj. Armamentul era la fel cu cel al versiunii IAR 80A. Din această versiune s-au fabricat 50 de exemplare, cu numerele de la 091 – 105, 151 – 175 și 231 – 240. Avionul avea urmatoarele caracteristici:Masă (maxim): 3070 kg; Viteză cu cele trei bombe acroșate: 470 km/h la 4500 m;Viteză de croazieră (la aceeași altitudine): 400 km/h (cu motorul în regim de 70 % din puterea nominală).
-IAR 81A– Această versiune provine din versiunea IAR 80B. Deosebirile constau în rezerva de cartușe pentru mitralierele de 13,2 mm, iar în locul bombelor de 50 kg avea rezervoare suplimentare de combustibil. S-au produs 29 de exemplare, cu seriile 212 – 230 și 291 – 300. Avionul avea urmatoarele caracteristici: Masă (maxim): 3250 kg; Viteză cu bomba acroșată: 455 km/h la 4500 m și 370 km/h la nivelul mării; Armament: 2 × FN (Browning) 13,2 mm cu o rezervă de 350 cartușe (2 × 175); 4 × FN (Browning) 7,92 mm cu o rezervă de 1600 de cartușe (4 × 400);1 bombă de 250 kg.
–IAR 81B -această versiune avea mitralierele de 13,2 mm înlocuite cu două tunuri Ikaria (licență Oerlikon) de 20 mm, fiecare cu câte 60 de lovituri. Astfel puterea sa de foc era similară cu a aparatului Spitfire V. S-au produs 50 de exemplare, cu seriile cuprinse intre 241 – 290. Avionul avea urmatoarele caracteristici: Masă cu bomba și rezervoarele suplimentare (maxim): 3260 kg;Viteză cu bomba acroșată: 455 km/h la 4500 m și 370 km/h la nivelul mării; Timp de urcare la 5000 m în configurația vânător (fără bombă): 7 min 30 s; Armament: 2 × tun Ikaria 20 mm cu o rezervă de 120 lovituri (2 × 60), 4 × FN (Browning) 7,92 mm cu o rezervă de 1600 de cartușe (4 × 400),1 bombă de 250 kg.
–IAR 81C – această versiune avea tunurileIkaria înlocuite cu tunuri Mauser MG 151 de 20 mm, cu rezervă de lovituri mărită. Din această versiune s-au fabricat 38 de exemplare din seria de 100 comandată, cu seriile începând cu 301. Avea urmatoarele caracteristici, fiind ultima si cea mai avansata versiune din seria IAR-urilor de vanatoare: Lungime: 9,22 m; Anvergură: 9,09 m; Înălțime: 3,82 m; Suprafață portantă: 17 m²; Masă (gol): 2200 kg; Masă (maximă): 2980 kg; Motor: IAR K14-1000A, 1025 CP (764 kW);Viteza maximă: 550 km/h la 7000 m;Autonomie: 730 km; Plafon: 9500 m; Încărcătura aripii: 132,35 kg/m²; Armament: 2 × tun MG 151/20 cu o rezervă de 350 lovituri (2 × 175), 4 × FN (Browning) 7,92 mm cu o rezervă de 1600 de cartușe (4 × 400).
Pe acest avion s-a încercat adaptarea unui motor Junkers Jumo 211 Da, motor cu 12 cilindri în V inversat, supraalimentat, cu o putere mult mai mare, de 1340 CP (1000 kW). Rezultatele sunt puțin cunoscute, dar este cert faptul ca acesta nu a apucat sa devina operational, nedepasind faza de prototip datorita evenimentelor de la 23 august 1944.
Cert este faptul ca, IAR-80, in toate variantele sale, a zburat si a luptat tot timpul razboiului, de cand a iesit pe poarta fabricii, fiind printre putinele avioane din lume care se pot lauda cu un asemenea palmares. Prin calitatile sale de zbor, dar si prin inaltul professionalism al pilotilor sai, a contribuit din plin la GLORIA ARIPILOR ROMANESTI. Acest avion rod al INTELIGENTEI ROMANESTI, a reprezentat la inceputul celui de-al doilea razboi mondial, unul dintre cele mai bune aparate de vanatoare din lume, avand o buna tinuta de zbor, o viteza mare si manevrabilitate buna. El putea face fata cu succes oricarui tip de avion inamic, existent pe atunci. IAR 80/81 si pilotii sai, s-au acoperit de glorie in luptele pentru eliberarea Nordului Transilvaniei de sub ocupatia ungurească, dar si deasupra Budapestei si Vienei.
Putem spune fara niciun dubiu, dar cu deosebita mandrie ca ARIPILE cu COCARDE TRICOLORE, au fluturat deasupra multor capitale ale lumii. Fortele Aeriene Romane si-au facut datoria cu prisosinta, oferind suport atat in aer cat si la sol, trupelor romane si celor aliate noua, chiar si atunci cand se aflau in inferioritate numerica si tehnologica. Graitoare sunt in acest sens cuvintele ASULUI ROMAN de Vanatoare, Alexandru Serbanescu, el insusi fost zburator pe IAR 80: „Nu înțeleg ca un inamic, oricât de mare și puternic ar fi, să intre în țara mea ca-n sat fără câini și s-o pustiească. Nu se va putea spune că în România nu a ieșit niciun român în fața americanilor, chiar dacă pierdem bătălia.” Si nu s-a spus, parafrazam noi! Cuvintele definitorii pentru intregul corp de piloti romani, sunt: patriotism, curaj, darzenie, cinste, corectitudine, profesionalism si nu in ultimul rand, spirit de sacrificiu. Si au fost multi: Gheorghe Popescu –Ciocanel, Vasile Pascu, Gheorghe Mociornita, Ioan Maga, Ioan Dobran, si lista zburatorilor soimului romanesc ar putea continua…
In timpul razboiului avioanele de tip IAR-80/81 au luptat in toate zonele de conflict unde Armata Romana era prezenta. Ele au participat inclusiv la apararea zonelor petrolifere de laPloiesti impotriva atacurilor aliatilor anglo-americani. Fortele Aeriene Romane au inceput razboiul cu un numar de 621 de avioane operative, la care se adaugau un numar de 440 de avioane in scoli si centre de instructie, cu un efectiv de aproape 2000 de piloti, radiotelegrafisti, mecanici de bord, tragatori aerieni. Multi insa, poate prea multi, au patat cu sangele lor cocardele tricolore…Tuturor acestora, vesnica recunostinta!
Daca despre pilotii romani putem spune inca multe, despre IAR 80/81 nu putem spune decat ca ele reprezinta realizari de exceptie ale inteligentei si geniului romanilor, realizate cu putine resurse si intr-un timp foarte scurt, folosite cu succes pe toate fronturile si avand mai multe victorii aeriene decat infrangeri. Despre oamenii care le-au zburat, mai putem spune ca au infruntat intotdeauna cu fruntea sus un inamic puternic, aflandu-se mereu in inferioritate, fiindca EI erau “cei putini, dar bravi!”. Insufletiti de un inalt patriotism, si-au facut datoria cu prisosinta. Multi dintre ei au cazut eroic, intrand in vesnicie, completand galeria EROILOR NEAMULUI ROMANESC.
WW