Romania Military

Articolul de seara – F 35 a fost hackerit de Pentagon, destul de rau!

Cum prima escadrila completa va fi livrata catre Corpul de Infanterie Marina a US intr-o saptamana, Pentagonul si-a asmutit hackerii, proprii si personali, pe F-35, sa vaza adica cat de sigura este masinaria celor de la Lockheed Martin, masinarie care a mancat pana acum aproape 400 de miliarde de dolari numai in dezvoltare.

Surpriza, asta daca chiar nu se asteptau la asta, a fost ca baietii “cu ochii albastri” ai americanilor l-au luat pe sus pe F-35 si l-au ciufulit de i-au mers fulgii, mai exact au obtinut acces total catre calculatorul central al avionului…LM-ul zice, ce altceva sa faca, cu juma’ de gura, ca problemele observate cu aceasta ocazie au fost remediate si mai zice ca atacul a fost favorizat si de faptul ca serverelele luate la ochii, au fost cele ale companiei, dar ca astfel de probleme nu se vor mai ivi, odata ce controlul asupra aparatelor va fi transmis catre Pentagon.

Necazurile se pare ca provin de la modul in care americanii au obiceiul sa fabrice arme. Astfel fiecare parlamentar american incearca sa atraga catre statul sau fabricarea macar a unor componente, idea fiind locurile de munca, iar de aici rezulta ca F-35 si nu numai, este imprastiat, din punctul de vedere al componentelor, in zeci de locatii si fabrici, zeci de dezvoltatori de sisteme informatice, iar cu o astfel de descentralizare face ca riscurile de scurgeri de informatii, sau penetrari ale masurilor de securitate sa fie mai usor de realizat.

Sa nu uitam ca la inceputul acestui an China a fost acuzata de furtul unor date, cu ajutorul internetului, referitoare tot la F-35. Si atunci vina a cazut pe cativa subcontractori ai lui Lockheed Martin, companii mai mici.

Problemele pot fi insa majore si asta datorita conceptului care sta in spatele F-35. Astfel acesta nu este doar un alt avion cu datalink, ci dimpotriva fiecare avion este un punct de sprijin si de transmitere de date, dintr-un intreg. Practic informatile obtinutre de un aparat vor fi transmise catre o droaie de alti utilizatori si totul se intampla in timp real, avionul fiind in centrul unei retele care are printre altele: sateliti, centre de comunicatii si comanda, nave de razboi, trupe aflate la sol, etc. ori sistemul in sine este extraordinar de complex, iar o penetrare in timp de razboi ar putea duce la o incapacitare masiva a masinii de razboi americane, sau chiar la scurgeri de informatii care sa duca la catastrofe militare.

Pana la urma acest sistem informatic, in centrul caruia se afla F-35-ul, are foarte multi utilizatori, trebuie obligatoriu sa functioneze la viteza foarte mare si astfel timpul necesar unor masuri de siguranta este foarte mic.

De aceasta data penetrarea sistemelor s-a facut de catre prieteni, insa se dovedeste ca se poate si doar China stie cat de mult se poate. Ori nu mai devreme de 11 luni americanii au incasat-o dur, tot la nivel de tehnologie inalta, pierzandu-si o dron invizibila, in mana iranienilor. Este clar ca orice este facut de mana omului, tot de mana omului se poate si desface, numai ca una este o dron si alta ar fi ca o intrega escadrila sa fie incapacitata sau orbita temporar de catre un inamic foarte destept.

 

Sursa: businessinsider.com

 

GeorgeGMT

 

Exit mobile version