Romania Military

Articolul de seara – Iranul trimite trupe regulate in Siria

presa-iranul-trimite-4-000-de-militari-in-siria-pentru-a-sprijini-fortele-lui-assad-213245
Iranul a decis să trimită un contingent format din 4.000 de membri ai Gardienilor Revoluţiei în Siria, pentru a sprijini forţele preşedintelui Bashar al-Assad, afirmă The Independent on Sunday, conform Mediafax.
Teheranul a luat această decizie înaintea alegerilor prezidenţiale de vineri, potrivit cotidianului britanic. Iranul vrea menţinerea regimului Assad şi intenţionează să propună chiar deschiderea unui nou front „sirian” în Platoul Golan împotriva Israelului, potrivit unor surse implicate în securitatea Republicii Islamice.
Sursele iraniene afirmă că în timp ce retragerea Hezbollah din Siria s-ar putea încheia în curând – cu menţinerea unor echipe pentru strângerea de informaţii – sprijinul Iranului pentru Damasc mai degrabă va creşte.
Sursa: Antena 3.ro
RoMilitary
Acum desi exista un nou presedinte la Teheran, hotararile cu adevarat importante, strategice sa spunem, sunt luate tot de liderul suprem al Iranului  ayatollahul Ali Khamenei, asadar ne putem astepta ca anumite lucruri sa se schimbe, dar nu imediat si nu fundamental. Astfel Iranul raspunde interventiei directe a SUA in conflictul sirian, prin trimiterea de trupe regulate pentru sprijinirea lui Bashar al-Assad, concomitent cu retragrea treptata a luptatorilor Hezbollah.
NeroFlash
Exit mobile version