Romania Military

Aurul ţării, agricultura românească şi efectele provocate de facturile neplătite (1986-1989)

Înainte să intrăm în ordinea de zi, aș ruga să fac o scurtă informare: astăzi dimineață am dat banii pentru ultima rată a datoriilor [externe ale României]. (Aplauze puternice)

Înainte să intrăm în ordinea de zi, aş ruga să fac o scurtă informare: astăzi dimineaţă am dat banii pentru ultima rată a datoriilor (externe ale României – nota Petre Opriş). (Aplauze puternice)

În anul 1980 aveam 11-12 miliarde de dolari. La începutul anului mai aveam 1,150 de miliarde de dolari.

Astăzi, ultima rată, de 137 de milioane dolari, a fost achitată şi cu aceasta datoria bancară şi de stat a fost predată complect (sic!).

Sper să nu mai fim obligaţi să facem niciodată asemenea datorii! (subl.n.) [1].

 

Cu această declaraţie a început Nicolae Ceauşescu şedinţa din 31 martie 1989 a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. Liderul P.C.R. a afirmat tot atunci că dorea să fie răscumpărată în anul 1989 o parte din aurul vândut cu acordul său în străinătate, în anul 1987, de către Banca Naţională a României.

În urmă cu 10 ani, fostul vicepreşedinte al Comitetului de Stat al Planificării, Gheorghe Stroe, ne-a explicat faptul că, în al doilea semestru al anului 1986, forurile politice au decis vânzarea unei cantităţi de 80 de tone de aur din tezaurul B.N.R. (corect: 45,8 tone în 1986 şi 30,5 tone în 1987 – nota Petre Opriş). Totodată, s-a stabilit condiţia ca acesta să fie răscumpărat, după ce se va lichida datoria externă, pentru reconstituirea rezervelor de aur ale ţării. S-a stabilit ca vânzarea aurului să se efectueze până în trimestrul I/1987. Din vânzarea celor 80 de tone de aur (sic!) s-au încasat 1,04 milioane de dolari. Sumele au fost folosite exclusiv pentru rambursarea creditelor externe, la care se plăteau dobânzi de 7-11%. În perioada 1986-1989, prin vânzarea aurului, s-au economisit dobânzi (corect: fonduri – nota P. Opriş) de peste 200 de milioane dolari la creditele rambursate. După aceea, din încasările realizate, a început constituirea fondului valutar de rezervă [al României], din care, potrivit celor stabilite în momentul aprobării vânzării aurului în 1986, trebuia să se procedeze la răscumpărarea cantităţii de aur vândută [2].

Articolul domnului Petre Opriș poate fi citit integral pe Contributors.

Exit mobile version