Romania Military

Bafta noastra ca suntem vecini cu bulgarii, asa aratam si noi a oameni seriosi…

MiG 29 bulgaresc. Imaginea este veche de pe vremea cand le mai zburau din cand in cand

Si sunt foarte… serios, macar pe zona militara, pentru ca oricat de prost dotati am fi noi si oricat de neseriosi suntem, pe langa bulgari aratam efectiv ca o mandrie de natiune, ca o cale demna de urmat de catre toti vecinii nostri!

Luat cu Patriotul, cu Piranha V, cu Doamne-ajuta Agilis si Viper si Venom si, mai nou, H 215, am uitat de bulgari, dar acum revenim in forta.

Dar mai intai stirea: niscai mai multi piloti bulgari de pe MiG 29 au refuzat pur si simplu sa mai zboare fieratania invocand starea deplorabila a avioanelor si numarul extrem de mic de ore de zbor acumulate pe an, care ore de zbor putine i-au descalificat/speriat pur si simplu sa mai zboare ’29-le.

Aflam toate acestea de la nimeni altul decat adjunctul ministrului bulgar al apararii, nenea Atanas Zapryanov, care a povestit presei patania rusinoasa, insistand insa ca pilotii n-au dreptate si avioanele lui sunt destul de sigure si cad destul de rar, ca vorba aia acum le-au cumparat una alta, le-au mai ciocanit la motoare, au montat chiar si parasutele in scaune 🙂 astfel ca toate alea 3-4 MiG 29 – din 16 bucati avute contabiliceste – ar fi gata de zbor si de politie aeriana…

Facem o mica paranteza si ne intrebam retoric; daca pilotii care fac politie aeriana se plang de orele de zbor putine, cum stau pilotii de pe Suhoi Su 25 si cei de pe elicoptere? Inchidem mica noastra paranteza.

 

Dar noi ne aducem aminte ca bulgarii sunt si mincinosi si foarte neseriosi.

Astfel, ei sunt singurii din NATO care s-au plans oficial ca din cauza rusilor stau cam prost cu kerosenul – si alte alea necesare – pentru avioane, tot ei sunt singuri din NATO care s-au intors cu „fregata” acasa din cauza lipsei motorinei, tot ei au avut nastrusnica idee sa sudeze o tabla peste puntea pupa a unei dintre “fregatele” cumparate de la belgieni ca sa-si faca heliport pe nava, idee abandonata intre timp…

„Fregata” bulgareasca care cu o tabla ar fi fost sa fie…port-helicopter

Bineinteles ca de ceva vreme au ajuns de bascalia Europei si a intregului NATO! Ei si, pe locul doi ca cei mai vai mama lor militar, ungurii! Si parafrazandu-l pe Petre Carp, pai cu asa vecini ce ne mai trebuie nou Armata? Ii batem oricum cu Jandarmeria si Politia de Frontiera, atat de norocosi suntem…

Iar in privinta achizitiilor noi suntem chiar usa de biserica fata de sud-dunareni. Bulgarii n-au reusit sa duca pana la capat aproape nici un contract de achizitie, iar in privinta semnarii unora noi, ei bine, aici e jale mare si veselie cat incape din partea noastra de Dunare.
Dar sa le luam – iarasi – pe rand: C27J Spartan – comandate cinci bucati, platite pana la urma doar trei, cu unul au dat din prima de pamant avariindu-l destul de grav, elicoptere navale Panther – comandate sase, cumparate intr-un final doar trei, pe unul l-au scufundat si-au ramas cu doua, corvete Gowind, aici tristete mare la francezi, initial au comandat doua bucati (primul client prezumtiv pentru Gowind) cu mai multi ani in urma apoi au contramandat, cand Macron a vizitat Bulgaria anul acesta presa din Hexagon spera din nou, n-a fost sa fie. De data asta nu s-au mai obosit nici sa aduca vorba…

Si ca sa nu fiu acuzat ca spun numai lucruri rele despre mai sudici nostri vecini de Uniune va informez ca exista si o exceptie: au in dotare 12 elicoptere AS532 Cougar, cam singurul contract dus la bun sfarsit.

Si lasam la urma epopeica si fara de sfarsit camapanie pentru achizitia a 16 avioane multirol noi (8+8). De ani de zile tot anunta competitii, anunta ca au si banii bugetati, comisiile anunta castigatorii, astia saraci se pregatesc de negocieri si fac oferte serioase, la final bulgarii anunta (e clar ca le au cu anunturile) ca mai fac o comisie, mai se gandesc, mai vad ei ce si cum, pana intr-un sfarsit mai cumpara cativa litri de ulei si mai ciocanesc un motor de ”29. Ultimii lasati cu ochii-n soare suedezii cu Gripen C/D noi. Dar inaintea suedezilor au mai fost: evreii cu Kfir 60, italienii cu Eurofighter Tranche 1, germanii tot cu Eurofighter, portughezii cu F 16 sh si din nou suedezii tot cu Gripen C/D dar cu ceva ani in urma, parca si Lockheed Martin care spera sa le vanda F 16 noi. Parca…

Flota n-au, aviatia militara doar cu numele, la terestri mai au din ce-au avut in 1989. Haios la bulgari este ca astia fura si vand pe rupte pe piata neagra arme si munitie (inca de dinainte de 1989) si ca sa scape cu fata curata dau foc la depozitele de armament. Ciudat cum la ei depozitele de munitie ard voioase si cu flacara inalta dar nu prea explodeaza…
Nu s-a intamplat doar odata ci de cateva ori, bulgarii avand aici o metoda patentata din acest punct de vedere. Mai dispune Sofia si de doua BMWuri roz, unice in NATO si, spre deosebire de noi, au avion prezidential – un Airbus 319. Noi n-avem…

Revenind acum la pilotii de ’29, tot respectul nostru pentru ei, sau poate frica a fost atat de mare si MiG-uri atat de rablagite incat curajul n-are nici o treaba cu refuzul, frica a fost mama demnitatii…
Bineinteles ca in comparatie cu bulgarii Romania chiar este o putere militara regional, iar daca programele de achizitii se vor finaliza fericit vom deveni un gigant militar pe langa Sofia si Budapesta luate impreuna, separate, cum vreti voi…
Ceea ce, pana la urma, nu-i chiar atat de rau, Romania fiind nevoita inca din primul razboi mondial sa faca fata pe doua fronturi, situatie valabila si azi…

Si ca sa preintampin orice critici din punct de vedere moral, ca nu-i bine sa razi de raul altuia, ca se ne uitam mai intai la noi, ca „e” si ei saraci, va amintesc ca Bulgaria este mai saraca decat Romania dar nu cu mult, nu intr-un procent care chiar sa faca diferenta. Economic ne cam invartim unii dupa altii in aceiasi ciorba rece-balcanica, asadar ar putea sa miste ceva daca ar vrea, cel mai probabil n-au de gand…

GeorgeGMT

Exit mobile version