Romania Military

Batalii legendare ale Armatei Romane: Cei 300 de la Prunaru!

O istorie care merita cunoscuta de catre toti romanii…

 

Sfarsitul lui februarie.

 Sarjă spre nemurire: Cei 300 de la Prunaru

Popoarele traiesc mituri fondatoare, armatele popoarelor traiesc traditii de lupta si fapte de arme. Fara ambele existenta popoarelor si a statelor nationale nu poate fi conceputa. Americanii au Alamos, germanii au bătălia de la Torgau (Frederic al II-lea al Prusiei), rusii au Borodino si Stalingrad, evreii au Masada, francezii au Dien Bien Phu, batalii pierdute sau castigate cu eroism si sacrificii fara numar. Nimic insa nu este mai cunoscut si recunoscut decat sacrificiul total  pentru o cauza nobila si pentru salvarea natiunii. Astazi am sa va spun o poveste adevarata despre 300 de eroi care au luptat pana la sacrificiul suprem pentru a  oferi camarazilor lor o sansa si pentru o alta zi. Nu ma refer la grecii de la Termopile, ci la cavaleristii din Regimentului 2 Rosiori, din Detasamentul Zimnicea.

Si asta este povestea lor:

Dupa ruperea frontului de la Turtucaia, armata romana pierde capul de pod pe care il avea in Bulgaria si se retrage la nord de Dunare. Divizia 18 infanterie asigura dispozitivul din sudul Romaniei si implicit capitala tarii pe linia de aparare Zimnicea-Draganesti-Vlasca-Bucuresti. Dupa ruperea frontului, armata Puterilor Centrale era condusa de feldmareșalul german Mackensen prin grupul Donau (Dunarea), condus de generalul Kosch. Grupul lui Kosch era compus din 4 divizii – divizia germana 217, divizia turca 26, divizia 4 Preslav bulgara si divizia de cavalerie Von der Glotz, asa cum am mentionat impotriva lor exista numai o sigura divizie cu foarte putine sanse de succes.

Batalionul Alpen korps (vanatori de munte) al diviziei 217, compus din elita infanteriei germane, astazi l-am numi comando, reuseste sa se pozitioneze in spatele armatei romane, cucerind satul  Prunaru, pereclitand o iminenta retragere a romanilor. Lucrurile au fost si mai tragice avand in vedere ca de la Prunaru germanii aveau drumul deschis  catre Bucuresti.

 

Generalul diviziei 18, Alexandru Refendaru ordona ca doua regimente ale diviziei sa atace armata inamica. Intre 14 si 15 noiembrie, au avut loc patru atacuri succesive, ce nu au reusit sa distruga dispozitivele fortelor germane, producand multe victime in randul soldatilor romani. Generalul Refendaru apeleaza la o solutie disperata la limita sinuciderii. Comandantul Regimentului 2 Rosiori, colonelul Gheorghe Naumescu primeste ordinul de a ataca cu detasamentul de cavalerie dispozitivul german, cu scopul de a deschide drumul de retragere al diviziei.

Colonelul Gheorghe Naumescu, desi bolnav de pneumonie si cu o rana recenta care nu se inchisese, preia conducerea directa a detasamentului de cavalerie, neacceptand  sa dea comanda sinucigasa unuia dintre ofiterii subordonati. Pentru a coordona miscarile de repliere a cavaleriei, locotenentul Postelnicu Constantin primeste misiunea de a transmite comandamentului roman planul de atac dupa ce cavaleria romaneasca ajunsese pe pozitiile de lansare a atacului. Postelnicu este capturat de germani si executat, in urma refuzului sau de a divulga planurile si pozitiile de atac ale romanilor.

Detasamentul Zimnicea al Regimentului 2 Rosiori, avand ca efective  trei sute de cavaleristi, se pozitioneaza pe un deal la 3 kilometri de satul Prunaru. Detasamentul este impartit in trei escadroane, conduse de capitanul Vasilescu Marin, locotenentii Danescu Ion si Budac Alexandru.

Dupa ordinul de atac, escadroanele 1 si 2 ataca sarjand ca lancieri  pozitiile germane din imprejurimile satului calcand in picioare pe germanii surprinsi, zdrobiti de cai sau spintecati de cavaleristi. Escadronul 3 continua spre sat, exploatand situatia creata de sarja romanilor si surpriza germanilor. Aici, incepe tragedia avand in vedere ca focul mitralierelor germane ii doborau cu zecile. Lupta din sat este descrisa de Constantin Kiritescu.

 

”…dusmanul a ascuns zeci de mitraliere, arunca o grindina de gloante asupra falnicului regiment. Cai si calareti cad gramada, unii peste altii. Doua sute de oameni raman pe campul de lupta, formand impreuna cu cadavrele cailor mormane de carne sangeranda. Printre ei, toti ofiterii regimentului, in cap cu bravul lor comandant”.

 

Gheorghe Naumescu cade impuscat. Locotenentul Emanoil Pop descaleca si incearca sa-l puna la adapost in prispa unei case. Colonelul ii cere sa reia sarja cu militarii care au mai ramas. Pop reia sarja si in scurt timp si el este impuscat. Luptele continua in sat, cand escadronul 3 impreuna cu ramasitele celor doua escadroane poarta o lupta de cruzime nemaivazuta. Caii omorati erau folositi ca scut de cavaleristi, iar luptele la baioneta devin de o ferocitate extraodinara. Cadavrele a sute de oameni, romani sau germani erau imprastiate  pe campul de batalie intr-un peisaj apocaliptic.

 

Lancierii romani care au supravietuit sarjei incearca sa se retraga din sat dupa ce au distrus dispozitivul german care ameninta impresurarea diviziei. Un ultim platon de soldati  germani creasera un obstacol la o cotitura a drumului de iesire din sat, acest punct era intarit cu un cuib de mitralera care a reusit sa secere pe putinii supravietuitori. Capitanul Tudor, sublocotenentul Diaconu Poposa, plutonierul Alexandru Chitan si sublocotenentul Ion Hristea se desprind de grupul principal si sarjeaza cuibul de mitraliera. Ion Hristea reuseste sa omoare servantii mitralierei, dar capitanul Tudor si sublocotenentul Poposa sunt ucisi.

 

In urma sacrificiului lancierilor cavaleristilor de la Prunaru, divizia 18 infanterie a reusit sa sparga incercuirea si sa se retraga. Din cei trei sute de oameni fusesera ucisi 216 soldati si  ofiteri. Colonelul Gheorghe Naumescu ranit fiind cade in prizonierat, germanii il predau bulgarilor unde isi va gasi sfarsitul pe 3 iulie 1917, răpus de mizeria lagărelor bulgărești de atunci.

Un cimitir militar a fost înființat pe locul unde s-au desfășurat luptele și unde au căzut la datorie peste 300 de soldați din Regimentul 2 Roșiori. În 1933 a fost ridicat în incinta cimitirului militar un monument comemorativ contituit dintr-o stelă de piatră cioplită în vârful căreia se află o statuie de bronz înfățișând un vultur cu aripile întinse gata să-și ia zborul.

La 29 mai 1927 la Iași, în prezența familiei regale, a fost dezvelit „Monumentul Eroilor Diviziei 2-a Cavalerie” sau „Statuia Cavaleristului în atac”, monument realizat din bronz de către sculptorul Ion C. Dimitriu-Bârlad.

 

Aceasta poveste nu este o legenda, ci este o realitate istorica. […]

Din nefericire, ceea ce cunoastem noi mai bine este povestea generalilor evazionisti rapusi de lacomie si internati la Jilava, in frunte cu un fost  ministru al Apararii Nationale

Sursa: Politeia.org.ro – Magazin Istoric

Multumiri lui Cristian Iancu pentru semnalarea acestei extraordinare istorii, despre care recunosc, nu stiam nimic.

 

 

 

 

Exit mobile version