Arhaismul Boscor/bozgor înseamnă bașkir/bașkor(t). Componenta bașkiră în etnogeneza maghiară este substanțială.
Patru sunt numele de autoidentificare etnică a triburilor din vechea confederație tribală maghiară sau a triburilor auxiliare ale maghiarilor care s-au transmis și s-au păstrat până astăzi în limba română: Maghiari (după numele tribal Megyer), Unguri (după numele tribal turcic Onogur), Săcui, cu forma literaturizată Secui (după numele tribal turcic, de tip kâpceak, Sakhai) și Boscor/bozgor (după numele generic tribal Bașqort).
Cât privește etnonimul Maghiar, au existat încercări de a-l pune în relație cu etnonimul Mongol (Moŋgul, Mоŋgоl < Moŋg (brav, viteaz, neînfricat, curajos, dar și denumirea râului Mang) + ghol (copii, fii, trib, popor) > Mongol > Mongor > Mongör > Mo(n)gör > Magyar). Deocamdată nu există însă în lumea științifică un punct de vedere bine conturat pe marginea acestei ipoteze. Oricum, strămoșii maghiarilor, indiferent cum se vor fi chemat inițial, provin din zona Mongoliei de astăzi și a munților Altai. Din regiunea Mongolia-Altai aceștia au migrat, potrivit multor cercetători, în Asia Mijlocie, iar de acolo în sudul munților Ural, pe cursul de mijloc al fluviului Volga, unde au conviețuit cu bașkirii, finicii și alte popoare. Alte ”patrii” ale strămoșilor maghiarilor au fost localizate în Caucazul de Nord, precum și în Ucraina de astăzi, unde au migrat în hoarde constituite din triburi de diverse origini etnice.
Încă în secolul al XIII-lea ungurii erau considerați ca fiind înrudiți cu bașkirii. Călători ca Iulianus Hungarus (maghiar), Giovanni da Pian del Carpine (italian) și Guillaume de Rubrouck (flamand) au vizitat regiunea Bașkortostanului (Bașkiriei) de astăzi, zonă pe care au numit-o ”Ungaria Mare” (Magna Hungaria), și au afirmat că între maghiari și bașkiri există o strânsă legătură etnogenetică.
Vechea confederație tribală maghiară, de fapt, o conglomerație tribală eterogenă etnic, constituită înaintea stabilirii strămoșilor maghiarilor de astăzi în Panonia, a cuprins inițial 7 triburi de diverse origini etnice (6 triburi de origine turcică, și anume bașkiră, și 1 trib de origine ugrică), acestora alăturându-li-se un al 8-lea trib, de origine kazară.
Împăratul bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul enumeră cele 8 triburi în lucrarea sa ”De administrando imperio”/”Despre administrarea imperiului”: niecii, megherii, kurt-guarmații, tarianii, ieneii, kerii, kesii și kavarii – (Νέκη) Niek, (Μεγέρη) Megher, (Κουςτουγερμάτου) Kurt-guarmat, (Ταριάνου) Tarian, (Γενάχ) Ieno, (Καρή) Ker, (Κασή) Kesi, (Κάβαροι) Kavari.
Să-i luăm pe rând:
- Niecii (Nyék în maghiară) erau un trib bașkir din ramura Nagman a uniunii tribale Usergan. Numele niecilor înseamnă, în traducere din bașkiră, ”zăplaz”, ”gard din nuiele sau format din tufișuri”. Originea bașkiră a niecilor este dată ca sigură de cercetătorul maghiar Németh Gyula și de etnograful bașkir Rail Gumer-ulî Kuzeev;
- Megherii (Megyer în maghiară, cu o veche formă fonetică, cea de Moguer) erau un trib ugric. Anume de la acest trib provine etnonimul maghiar. Megherii sunt puși în legătură cu meșerii, un subgrup etnic tătar, dar și cu majarii, un grup gentilic din tribul kazah al argânilor. Németh Gyula scrie despre legătura dintre megheri și bașkiri în lucrarea sa ”Ungarische Stammesnamen bei den Baschkiren”, apărută și în limba rusă în Bașkortostan (Немет Д., Венгерские племенные названия у башкир//Археология и этнография Башкирии/Numele tribale maghiare la bașkiri//Arheologia și etnografia Bașkortostanului, Ufa, 1971). Cuvântul ugrofinic ”megher” se traduce ca ”om, bărbat, ființă cuvântătoare”. Unii cercetători maghiari, printre care și Mándoky Kongur István, arată că și printre vechii bașkiri a existat un trib numit medier, fapt ce introduce un mare grad de confuzie în ceea ce privește originea ugrică sau bașkiră a etnonimului maghiar. În același context vom aminti că și iakuții, care se autoidentifică drept sakhași care sunt înrudiți atât cu bașkirii, cât și cu maghiarii, păstrează și etnonimele maldiagar (малдьагар) și madiâiar (мадьыйар);
- Kurt-guarmații (Kürt-Gyarmat în maghiară) erau un trib bașkir. Istoriografia maghiară îi pune pe kurt-guarmați în legătură cu tribul bașkir al iurmaților. ”Ghiarmat” se traduce din bașkiră ca ”neastâmpărat”, iar ”kürt” – ca ”viscol” și ”troian”;
- Tarianii (Tarján în maghiară) erau un trib bașkir care și-a luat numele de la unul dintre vechii săi conducători militari, Tarhan. Pentru a înrădăcina în memoria colectivă numele acestui trib bașkir, autoritățile maghiare l-au conferit unui oraș din nordul țării – Tarján;
- Ieneii (Jenő în maghiară) erau un trib bașkir. Cercetătorul Németh Gyula este de părere că numele de trib al ieneilor este de origine turcică (bașkiră), punându-l în legătură cu noțiunile de ”a dori” (îna) și ”om de încredere”, ”ministru” (înag) și arată că acest nume s-a format într-un mediu lingvistic bașkir, apropiat de cel bulgaro-ciuvaș;
- Kerii (Kér în maghiară) erau un trib bașkir. Numele de trib ”Kér” consună cu entonimul Baș-kir și, în traducere din maghiară, înseamnă ”câine”. Numele acestui trib a mai fost explicat ca însemnând ”mare, uriaș” în bașkiră sau ”scoarță” în maghiara veche. Kerii sunt puși în legătură cu vechiul trib bașkir al iurmilor;
- Kesii (Keszi în maghiară) erau un trib bașkir. Németh Gyula explică numele acestui trib ca semnificând ”(neam) mic, rămășiță”, iar cercetătorii bașkiri consideră că acești kesi din vechea confederație tribală maghiară erau, de fapt, o parte din tribul bașkir Kese, din ramura Tabân;
- Kavarii (Kabarok în maghiară) erau un trib kazar, de origine turcică, reunind reprezentanți ai trei ramuri kazare. Până să fi fost maghiarizați complet, au vorbit, timp foarte îndelungat, limba kazară. Numele acestui trib s-a păstrat în 4 toponime din Ungaria de astăzi, alături de alte 20 de toponime care cuprind etnonimul kazar. Despre acest trib a scris pe larg cercetătorul rus Vladimir Pavlovici Șușarin în lucrarea ”Ранний этап этнической истории венгров”/Etapa timpurie a istoriei etnice a maghiarilor, Moscova, 1997. Kavar se traduce din kazară ca ”răsculat, nesupus, rebel”. O rămășiță a triburilor kavare a supraviețuit în Caucazul de Nord, constituind elementul de bază al etniei kabardine.
În afară de cele 8 triburi enumerate de împăratul Constantin Porfirogenetul, vechea uniune tribală maghiară a cuprins și alte triburi de origine fie indoeuropeană, fie turcică, ale căror nume fie că nu ne sunt cunoscute, fie pot fi deduse pornind de la dovezi directe și indirecte. Există argumente incontestabile că este vorba, între altele, despre triburi ale alaninilor/ialanilor sau iazâgilor/iașilor.
Așadar, cu atâția bașkiri veniți în Europa, alături de megheri și kazari, era și firesc ca vechea populație românească din Panonia și Ardeal să-i numească pe cei mai mulți dintre ei cu numele etnic cu care se recomandau: bașkiri. De altfel, nu doar românii, ci și alte popoare, care nu au stat să mai distingă asupra puzderiei de nume etnice, tribale, gentilice etc. ale celor instalați în Câmpia panonică și Ardeal sub regele Arpad, le-au aplicat timp de secole numele vechi de bașkiri tuturor strămoșilor ungurilor de astăzi. Din etnonimul boscor/bozgorprovine verbul românesc a boscorodi/a bozgorodi, adică a vorbi pe neînțeles. Din același etnonim provine și verbul huțulo-ucrainean božkorodity (a bolborosi, a vorbi urât și pe neînțeles). Același etnonim îl regăsim în numele de familie german Boschkor și cel ucrainean Boșkor (Бошкор).
Bașkir, în limba bașkiră, se spune bașqort. Fenomenul ocăitului specific limbilor din regiuniea Volgăi, adică alternața A/O, explică de ce bașqor(t) a devenit boșqor(t), iar mai târziu boscor și bozgor. Transformarea lui A neaccentuat în O poate fi explicată printr-un reflex caracteristic limbilor turanice, în general, și celor ugrofinice, în special. De regulă, limbile ugrofinice tind către armonie/simetrie vocalică, fapt manifestat prin transformarea vocalei neaccentuate din silaba închisă anterioară în vocala accentuată din silaba următoare. Acest reflex s-a transmis și unor limbi indoeuropene, cum ar fi, în speță, rusa, mai cu seamă în cazul dialectelor sale nordice (din Karelia și Pomorie, zone populate altădată de ugrofinici) și estice (din zona de interferență cu ugrofinicii din Ural și de pe Volga). Trebuie să luăm în seamă și alternanța fonetică Ș/S atestată în limba maghiară veche (de exemplu, turciculșalaș devine în maghiară szállás, pronunțat salaș), alternanțăpe care unii cercetători ruși o explică prin componenta evenkă (tunguză) a bașkirilor.
Să adăugăm un detaliu. Cuvântul bașkir a fost redat în alte limbi în mod diferit: baskar/bashkar, baskatur/bashkatur, boschkor, baschart, biscart, bascart, bashart, bistart, bastard, bascard, pascatur, pascatir, pascatu etc.
Pentru a înțelege exact cum a evoluat endonimul turcic bașkort (bașkir) către exonimul boscor/bozgor din română, este necesar să ne referim și la originea etnonimulul bașkir.
BAȘKIRII DE LÂNGĂ NOI, DUPĂ AUTORI STRĂINI
Iată câteva mărturii vechi și noi despre relația intimă dintre maghiari și bașkiri, care justifică prezența arhaismului boscor/bozgor în diverse limbi, printre care și româna.
Istoricul și geograful arab Al-Masudi (Abu al-Hasan Ali ibn al-Husayn ibn Ali al-Mas’udi) (cca. 896-956) se referă, în lucrarea sa ”Muruj adh-dhahab wa ma’adin al-jawahir” / Câmpiile de aur și minele de nestemate, la unguri și la bașkiri ca la un singur popor, numindu-i bașghiri, badjghiri sau bazghiri (bașghird/badjghird/bazghird). Aceste mențiuni apar în descrierea războiului purtat de maghiari și de aliații lor pecenegi (cumani) împotriva Bizanțiului (anii 932-943).
Istoricul persan Al-Istakhri (Abu Ishaq Ibrahim ibn Muhammad al-Farisi al Istakhri), care a trăit în secolul X, folosește în lucrarea sa ”Al-masalik wa al-mamalik” / Căi și regate, etnonimul ”bașdjirt” pentru a-i desemna atât pe bașkirii așezați în Ungaria, cât și pe maghiari.
Un alt istoric, călător și geograf persan din secolul X, Muhammad Abu’l-Qasim Ibn Hawqal, se referă în lucrarea sa ”Surat al-Ard”/Înfățișarea pământului, datată cu anul 967, la ”bașdjirți”, subînțelegându-i prin acest termen nu doar pe bașkiri, ci și pe maghiari.
Etnonimul ”bașdjird”/bașkir ca nume pentru țara ”Unguria/Unkurijja” apare și în lucrarea călătorului arab Abu Hamid Muhammad ibn Abd ar-Rahim al-Garnati l-Andaluzi (1080-1170) intitulată ”Al Mu’rib an ba’d adja’ib al-Maghrib” / Clară explicație a particularităților Occidentului. Mărturiile acestui călător arab sunt cu atât mai importante, cu cât acesta a locuit între 1150 și 1153 la curtea regelui Geza al II-lea al Ungariei, descriind viața cotidiană a maghiarilor, după ce călătorise în regiunea Volgăi și în Asia Mijlocie, regiuni în care maghiarii au avut ”patrii” succesive. De asemenea, Abu Hamid al-Garnati ne-a lăsat o descriere a 78 de localități din actuala Ungarie, precum și descrierea conflictelor clanurilor pecenegilor și uzbecilor musulmani din Ungaria cu papalitatea.
Savantul și geograful arab Ibn Said al-Magribi (Ali ibn Musa ibn Said al-Maghribi) (1213–1286), autor al lucrării ”Kitab bast al- ard fi ‘t -t ul wa-’l-’ard” / Cartea întinderii pământului în lung și în lat, îi împarte pe locuitorii Ungariei în două popoare, și anume: 1. Bașkiri (bașghird), care sunt prezentați ca musulmani de limbă turcică stabiliți la sud de Dunăre, și 2. Unguri (hunqar), care adoptaseră creștinismul. Ibn Said al-Magribi scrie că aceste popoare vorbesc limbi diferite. Potrivit lui Al-Magribi, orașul de căpetenie al bașkirilor era Krat, denumire care, presupun istoricii de astăzi, reprezintă o formă coruptă fonetic a cuvântului Grad, din Bel(o)grad. Bel(o)grad era în secolul XIII denumirea orașului Székesfehérvár din Ungaria centrală, (Alba Regia în latină, Stuhlweißenburg în germană și Stolični Belograd în slavă).
Istoricul și geograful arab Abu-l-Fida al-Hamawi (1273–1331), în lucrarea sa ”Takvim al-buldan” / Schiță despre țări, scrie că bașkirii din Ungaria locuiau pe malurile Dunării, în vecinătatea germanicilor. Acest autor ni-i prezintă pe bașkiri ca servind în cavaleria maghiară, spaima Europei acelor timpuri.
Yaqut ibn-’Abdullah al-Rumi al-Hamawi (1179–1229), geograf și enciclopedist arab, scrie despre Ungaria (Al-Hunqar) în lucrarea sa ”Mu’jam al-buldan” / Dicționarul țărilor, amintind de”bașghiri”, pe care îi numește: ”bașghirdiia”, ”bașghird”, ”bașdjird”, ”bașqurd”. Al-Hamawi scrie că a întâlnit în orașul Alep din Siria un grup de studenți de neam ”bașqurd”, cu are a discutat îndelung. Aceștia i-au comunicat că neamul lor locuiește în mijlocul unui popor din Europa care se autointitulează ”hunqar”, că bașqurii vorbesc limba poporului hunqar și că și bașqurii și hunqarii folosesc și limba afrandjei, adică limba francilor, prin aceasta avându-se în vedere latina, limba oficială a Bisericii catolice și a cancelariei regale. Totodată, interlocutorii lui Al-Hamawi i-au comunicat și că neamul bașqurd mărturisește islamul hanafit de factură juridico-religioasă (mazhaba) și că acesta locuiește, separat de poporul hunqar, la periferiile regatului maghiar în așezări distincte, pe care nu le pot împrejmui cu ziduri de cetate, întrucât regele hunqarilor nu are deplină încredere în neamul bașqurd, temându-se de răscoale. Al-Hamawi mai scrie că studenții bașquri i-au relatat și alte detalii interesante: bașqurii din Al-Hunqar au același port ca și hunqarii și sunt chemați la oaste ori de câte ori regii hunqari pornesc vreun război. Ostașii bașquri își rad barba, asemenea afrandjilor (adică asemenea creștinilor de rit latin).
Și geograful și astronomul persan Abu Yahya Zakariya’ ibn Muhammad al-Qazwini (1203-1283), scrie, în lucrarea sa ”Athar al-bilad wa-akhbar al-‘ibad” / Monumentul locurilor și istoria care depind de Dumnezeu, despre bașkirii musulmani din Ungaria.
Geograful și lingvistul german Philip Johan von Strahlenberg, colonel în armata suedeză, luat în prizonierat după bătălia de la Poltava și exilat în Siberia, publică, în 1730, cartea ”Das nord und ostliche Theil von Europa und Asia” / Partea de nord și de răsărit a Europei și Asiei,avansând ipoteză originii ugrice a bașkirilor.
Academicianul rus de origine evreiască Daniil Abramovici (Iosif Abramovici) Hvolsonpublică în 1869, la Petersburg, o lucrare (Însemnări despre hazari, burtași, bulgari, maghiari, slavi și rusi ale lui Abu-Ali Akhmed ben Omar Ibn-Dast, scriitor arab de la începutul secolului X, necunoscut până acum, după un manuscris din Muzeul britanic) în care, analizând lucrările despre bașkiri și maghiari ale mai multor geografi și călători arabi (ca Ibn-Dast, Ibn-Fadlan, Al-Masudi, Abu Zayd al-Balkhi, Al-Idrisi, Yaqut al-Hamawi, Ibn-Said, Al-Qazwini, Dimeshki, Abu-l-fida sau Shukrallah), ajunge la concluzia că maghiarii au locuit o perioadă pe ambii versați ai munților Ural, fiind o parte a vechiului popor bașkir, de origine ugrică.
Potrivit opiniei cunoscutului turcolog bașkir Ahmetzaki Ahmetşah-ulî Walidov (Ahmad-Zeki Velidi Togan), dominația numerică a bașkirilor în armata maghiară și trecerea puterii politice din Ungaria în mâinile nobilimii triburilor bașkire ale iurmaților și ieneilor în secolul al XII-lea au condus la faptul că etnonimul bașghird (bașkir) apare în cronicile medievale arabe ca termen de definire a întregii populații a Regatului maghiar.
Istoricul polonez Tadeusz Lewicki, într-un articol intitulat ”Madjar, Madjarstan” (apărut în The Encyclopaedia of Islam. New ed. Leiden-London), prezintă mai multe informații despre bașkirii care au participat activ, în 1241, la rezistența armată a maghiarilor împotriva hoardei tătaro-mongole a lui Batu-han. În speță, Teadeusz Lewicki se referă la participarea bașkirilor în cadrul oștirii germano-maghiare reunite la distrugerea unui corp de oaste tătaro-mongol lângă orașul Šibenik de pe litoralul adriatic.
În Ungaria paralelele maghiaro-bașkire au făcut obiectul cercetării mai multor savanți. Vom da doar câveva nume: Mészáros Gyula, Róna-Tas András, Tóth Tibor, Torma József, Káldy-Nagy Gyula, Németh Gyula, precum și Galimjan Ghirvan-ulî Tagan (1892-1948), etnograf și turcolog bașkir care a locuit și a activat în Ungaria.
O numeroasă prezență a bașkirilor în Ungaria este atestată de-a lungul secolelor. Este general cunoscut și incontestabil că regele Andrei al II-lea (1205–1235) al Ungariei, dând curs cererilor Papei de la Roma, a emis, în anul 1222, Bula de aur, un decret prin care se limitau drepturile musulmanilor (bașkiri, dar și pecenegi) care până atunci aveau dreptul de a ocupa funcții în stat, de a face negoț cu sare și de a bate monedă. Chiar dacă a rămas doar pe hârtie, acest decret a trebuit să fie pus în aplicare după 1232, când arhiepiscopul Robert de Estergom emite un edict prin care denunță toleranța regelui Andrei față de musulmani, fiind vorba, evident, despre bașkiri. În 1232 regele Andrei a fost nevoit să semneze un acord cu trimisul Papei Grigore al XII-lea, acord în care promitea să-și respecte anagajamentele privindu-i pe musulmanii bașkiri.
În anul 1340 regele Carol Robert de Anjou (1308–1342) le-a cerut tuturor supușilor săi necreștini fie să adopte creștinismul, fie să părăsească regatul. Începând cu această dată se întrerupe firul informațiilor despre bașkirii musulmani din Ungaria. Mai multe documente ale Bisericii catolice arată că bașkirii nu au părăsit Ungaria, preferând să adere la catolicism și să devină masă demografică pentru maghiarizare.
Este interesant să observăm că astăzi locuitorii câtorva sate din Ungaria continuă să se considere bașkiri și încearcă să renască limba bașkiră în aceste localități.
Așadar, pierit-au bașkirii? Răspunsul este clar ca bună ziua: ei au fost înghițiți de maghiari, dar numele le-a rămas până astăzi.
ORIGINEA NUMELUI ETNIC BAȘKIR
Mai mulți cercetători consideră că etnonimele maghiar și bașkir sunt înrudite, ca și triburile care s-au identificat cu aceste nume. Este interesant să vedem care este etimologia etnonimului bașkir, din care provine românescul boscor/bozgor.
Să trecem mai întâi în revistă cele cinci versiuni avansate de diverși cercetători privind originea numelui bașkir:
1. Bašqurt < baš (cap, principal, căpetenie) + qurt (lup) > baš qurt ”căpetenia lupilor” – ca totem al bașkirilor după care aceștia și-ar fi putut lua numele;
2. Bašqurt (cap, principal, căpetenie) + qurt (albină – în unele dialecte bașkire) > baš qurt”matcă, regină de albine” – nume care le-ar fi putut fi conferit bașkirilor în legătură cu larga răspândire la ei a albinăritului;
3. Bašqurt < baš (cap, principal, căpetenie) + qart (bătrân) > baš qart ”marele aksakal” – nume care le-ar fi putut fi conferit bașkirilor în legătură cu rolul important care îi revenea căpeteniei tribului;
4. Bašqurt < baš (cap, principal, căpetenie) + qur (trib) + -t (afix care indică pluralul) > baš + qur + t ”popoare ale tribului de căpetenie, ale tribului conducător”;
5. Bašqurt < beš (cinci) + оγur (numele tribului ogurilor) + terminația maghiară -d > Beš(o)γurd > Bašγyrd > Bašqurt – ”cinci oguri”; prin analogie cu: On-Oγur ”zece oguri”; Toquz-Oγuz ”nouă oguzi”.
Vom arăta între altele că există și o a șasea ipoteză lansată de cercetătorul kazah Serikbol Adilbekulî Kondîbay (1968-2004). Acesta consideră că etnonimul bașkir ar fi cu mult mai vechi decât se credea și că ar proveni din perioada unificării hoardelor hune (secolele II-IV d. H.). Chiar dacă nu a fost îmbrățișată de mulți dintre turcologi, este bine să reținem această ipoteză, întrucât, dacă aceasta s-ar confirma, ar deveni limpede că acest nume s-a transmis în limba română încă din timpul primei invazii a hoardelor hune în Europa, demonstrând vechimea contactelor dintre români și huni, dar și faptul că, la sosirea strămoșilor ungurilor în Câmpia panonică, românii băștinași conviețuiau cu urmași ai hunilor, ziși bașkori/boșkori. Kondîbay îl derivă de bașkir din Bașqұrt < Bașîq (principal, de căpetenie) + yurt (hoardă), căruia i se atribuie sensul de Hoarda principală sau Marea Hoardă.
Majoritatea cercetătorilor înclină să creadă însă că primele patru versiuni sunt populare și că cea mai verosimilă este cea de-a cincea ipoteză, avansată de turcologul maghiar Németh Gyula, care a identificat în etnonimul bașkir numele tribal ogur. Cu toate acestea, cercetătorii sunt de părere că primul element, beš (cinci), ridică semne de întrebare, întrucât numeralul cinci nu se întâlnește în etnonimia turcică în combinație cu denumirile de triburi. Numeralele combinate cu denumirile de triburi sunt on (zece), toquz (nouă), otuz (treizeci), juz ~ džüz (o sută), ca și numele culorilor, care desemnează punctele cardinale: aq (alb), sary(galben) – ”sud”, qara (negru) – ”nord”, qyryγ ~ qyzyl (roșu) – ”apus”, kök (albastru) — ”răsărit”.
De menționat și că numele tribale ale ogurilor se formau după câteva modele:
1. Onogurii ~ Onoguri < onоγur < on + оγur (zece oguri ~ zece ugri) – nume atribuit ulterior maghiarilor: on оγur ~ won оγur ~ hon оγur ~ wengr ~ hongr ~ hungar, de aici provenind și numele Hungaria. În acest nume on ~ un sau forma mai veche won ~ wun (zece) + оγur > won оγur (zece oguri, ugri), cf. on оγuz (zece oguzi);
2. Kuturgurii ~ Oturguri < hutur ~ hotur оγur hotur ~ hutur (treizeci) + оγur (oguri, ugri) > hotur оγur (treizeci de oguri, ugri). În această denumire hutur ~ hotur ~ utur ~ otur, în limbile turcice utyz ~ utuz ~ otyz ~ otuz (treizeci) + оγur (ogur) > hotur оγur ~ hotyr оγur ~ hutur(treizeci de oguri, ugri), cf. otuz oγuz (treizeci de oguzi);
3. Saragurii < sara ~ sary оγur (ogurii, urgii galbeni sau albi), analogia fiind făcută cu găgăuzii ~ Hakoguz < aq оγuz ~ haq оγuz (oguzii albi > găgăuzi) și kirghizii ~ Kyrhyz < qyryq оγuz > qyryγyz > qyrγyz (oguzii roșii > kirghizi).
Majoritatea absolută a etnografilor și lingviștilor recunosc că bașkirii sunt un popor care descinde dintr-un trib kâpceak sub influența semnificativă a substraturilor bulgar și ugric, aflate, la rândul lor, într-o strânsă relație genetică cu tribul huno-bulgar al ogurilor ~ ugurilor ~ ugrilor, cunoscut în partea de răsărit a oicumenei turcice ca oguzi (оγur ~ оγuz sunt unul și același nume diferențiat fonetic conform regulii rotacismului-zetacismului).
În acest context al etnonimiei turanice trebuie să ținem cont și de specificul conferirii unor nume gentilico-tribale de către reprezentanții altor triburi. Este de reținut cutuma exogamiei, adică interzicerea căsătoriilor între membrii unuia și aceluiași neam și obligativitatea alegerii miresei dintr-un trib vecin neînrudit sau având un grad îndepărtat de rudenie. În legătură cu acest fapt vom sublinia că, bunăoară, originea etnonimelor turc (türk) și peceneg (badžnaq) se află în relație cu noțiunile de rudenie și încuscrire.
După cum consideră majoritatea turcologilor, etnonimul türk provine din cuvântul mongol törxöm ~ türxem (părinții și rudele unei femei măritate, adică cuscri sau socri), cuvânt prin care erau numite și triburile sau popoarele din sânul cărora mongolii își luau neveste. Acest vechi cuvânt mongol există în majoritatea limbilor turcice, având mai multe forme și sensuri: törkün ~ türgün (casa socrului (a tatălui nevestei), toate rudele soției), törküla ~ türküla (a merge în ospeție la cuscri (la rudele soției) cu daruri sau pentru a cere ceva). Rădăcina acestui cuvânt, törk ~ türk(cuscru, socru), a servit drept nume pentru toate triburile turcice: türk. Abia mai târziu termenul a dobândit și sensul de puternic.
O explicație asemănătoare există și în cazul etnonimului peceneg (badžnaq), care provine din bača/badža (soțul surorii soției, cumnat) + afixul –naq, întâlnit atât în limbile turcice, cât și în cele mongolice > badžanaq (tribul cumnaților, adică tribul care își lua neveste din același trib ca și poporul care le-a dat numele pecenegilor).
Mai mulți cercetători consideră că aceeași noțiune privind raporturile de rudenie, badža(cumnat), se află în legătură cu etnonimul bașkir (bašqyrt ~ bašqort), care reprezintă o combinare dintre badža (cumnat) и oγur (numele tribal al ogurilor) > badž(a) + (o)γur > badžγar > badžγur (cumnatul ogurilor, al ugrilor), la fel ca și etnonimul pecenegilor: badža + afixul diminutival -nag (cumnat, cumnățel).
Astfel, noțiunile de peceneg (badžanaq) și bașkir (badžγur) ar avea un element comun, anume pe cel de badž, care înseamnă cumnat, ca și în cazul etnonimulul türk provenit din mongolicul türxem (cumnat).
Reputatul turcolog rus Nikolai Aleksandrovici Baskakov arată în studiul său ”О происхождении этнонима башкир”/Despre originea etnonimului bașkir” (în culegerea ”Этническая ономастика”/Onomastica etnică, Academia de Științe a URSS, Insitutul de Etnografie ”N. Mikluho-Maklai”, editura Nauka, Moscova, 1984) că în unele dialecte sau graiuri B inițial putea alterna cu M, conform corespondenței turcico-mongole B ~ M. Astfel, etnonimul badža oγur (cumnatul ogurilor, cumnatul ugrilor) > badž(a) oγur > badžγar a căpătat forma madž(a) oγur > madžγur > madžγar > madjar, adică, altfel spus, etnonimele Bașkir și Maghiar ar avea origine comună.
Identitatea etnonimelor badžγyrt și madžγur ~ madžγar este confirmată de majoritatea cercetătorilor acestei probleme. Lucrurile au avansat până într-acolo încât să se vorbească în lumea științifică despre o adevărată chestiune bașkiro-maghiară.
Relația strânsă și intimă dintre etnonimele Ungur (generic), Bașkir (tribal) și Maghiar (tribal) este evidentă. Nu este exclus ca triburile care constituiau vechea uniune tribală maghiară să fi fost triburi înrudite, care vorbeau dialecte aparte, reciproc inteligibile, dar diferențiate pe criteriul alternanței foneticeB/M: Bașkir (Badžγor > baskar > boscor/bozgor) și Maghiari(Madžγur > Madžγar > Madjar > Maghiar), două ramuri strâns legate între ele și crescute din aceeași tulpină onogurică. Etnonimul Secui are o cu totul altă origine, despre care merită să discutăm separat.
Boscor/bozgor a fost și rămâne un endonim pe care și l-au atribuit unii dintre strămoșii maghiarilor de astăzi. El face parte din patrimoniul ugrofinic și turanic, având o valoare inestimabilă pentru înțelegerea exactă a istoriei acestui vechi popor nomad care a schimbat patru sau cinci ”patrii” succesiv până a ajunge lângă noi. Cu atât mai mult, endonimul Boscor/bozgor, păstrat și folosit timp de secole în limba română (dar și în alte limbi), are o însemnătate deosebită pentru explicarea și înțelegerea etnogenezei bașkirilor de pe Volga.
Bibliografie:
Abu Yahya Zakariya’ ibn Muhammad al-Qazwini, Athar al-bilad wa-akhbar al-‘ibad / Monumentul locurilor și istoria care depind de Dumnezeu, Göttingen, 1847.
Al-Masudi (Abu al-Hasan Ali ibn al-Husayn ibn Ali al-Mas’udi), Meadows of Gold and Mines of Gems / Câmpiile de aur și minele de nestemate, an English translation of the Muruj al-dhahab by Aloys Sprenger, London, 1841.
Czegledy Karoly, Heftalitak, hunok, avarok, onogurok / Heftaliții, hunii, avarii, onogurii, în revista Magyar Nyelv, nr. 1, 1954.
De Administrando Imperio by Constantine Porphyrogenitus, edited by Gy. Moravcsik and translated by R. J. H. Jenkins, Dumbarton Oaks Center for Byzantine Studies, Washington D. C., 1993.
Erik Molnár (semnat cu pseudonimul Lajos Szentmiklósy), Magyar őstörténet / Preistoria maghiarilor, Budapesta, 1942.
Erik Molnár, A magyar nép őstörténete / Preistoria poporului maghiar, Budapesta, 1953.
Ibn Hawqal, Configuration de la terre (Kitab surat al-ard) / Cartea despre înfățișarea pământului. Introd. et trad., avec index, par J.H. Kramers et G. Wiet, G.-P. Maisonneuve/Larose, (Collection UNESCO d‘oeuvres representatives), 1966.
Lewicki Tadeusz, Madjar, Madjarstan, în The Encyclopaedia of Islam. New ed. Leiden-London.
Ligeti Lajos, A magyar nép mongol kori nevei (magyar, baskír, király) / Numele poporului maghiar în epoca mongolă (maghiari, boșkiri, kirai), în revista Magyar Nyelv, nr. LX, 1964.
Mándoky Kongur Istvan, Magyar eredetu torzsnevek a baskiroknal // Tiszataj, 1976
Mándoky Kongur, The Question on indentifying the Hungarian tribal name Jenö with the Bashkir Ethnonym yänay / Chestiunea identificării numelui tribal maghiar al ieneilor cu etnonimbul bașkir yänay, în Acta Orientalia Hungarica, vol. ХLІІ (1), 1988.
Mészáros Gyula , Magna Ungaria: a baskir-magyar kérdés / Magna Ungaria: chestiunea bașkiro-maghiară, Franklin Társulat, Budapesta, 1910.
Moravcsik Gyla, Zur Geschichte der Onoguren / Despre istoria onogurilor, în Ungarische Jahrbücher, Berlin, 1930.
Németh Gyula, A honfoglalo magyarság kialakulása / Originea maghiarilor în epoca cuceririi patriei, Budapesta, 1930.
Németh Gyula, Ungarische Stammesnamen bei den Baschkiren în Acta Linguistica / Numele tribale maghiare la bașkiri, vol. 16 (1-2), Budapesta, 1966.
Pais D., A propos de l’etymologie de l’etnique oγur / Apropo de etimologia etnonimului ogur, în Studia Turcica, Budapesta, 1971.
Pauler Gyla, A baskír magyar rokonságról / Îrudirea dintre maghiari și bașkiri, în revista Budapesti Szemle, nr. 283, 1900.
Rasonyi L., Azonos földrajzi nevek magyar és baskír földon / Denumirile geografice comune în Bașkiria și Ungaria, în revista Magyar Nyelv, nr. 1, 1974.
Vásáry István, A baskír–magyar kérdés nyelvi vetületben / Aspecte lingvistice ale chestiunii bașkiro-maghiare, în revista Nyelvtudományi közlemények, nr. 87, 1985.
Аннинский С. А., Известия венгерских миссионеров XIII—XIV вв. о татарах в Восточной Европе (Annisinski S. A., Însemnările misionarilor maghiari din secolele XIII-XIV despre tătarii din Europa de răsărit) în volumul Исторический архив (Arhiva istorică), tom III, Moscova-Leningrad, 1940.
Баскаков Н. А., О происхождении этнонима башкир (Nikolai Aleksandrovici Baskakov,Despre originea etnonimului bașkir) în culegerea Этническая ономастика (Onomastica etnică), Nauka, Moscova, 1984.
Гарипов Т. М., Кузеев Р.Г., Башкиро-мадьярская проблема // Археология и этнография Башкирии (Garipov T. M., Problema bașkiro-maghiară // Arheologia și etnografia Bașkortostanului), Ufa, 1962.
Кондыбай С., Гиперборея: родословие эпохи сновидений (Serikbol Adilbekulî Kondîbay, Hiperborea: genealogia epocii visărilor), Almatî, 2003.
Кузеев Р. Г., Происхождение башкирского народа (Rail Gumer-ulî Kuzeev, Originea poporului bașkir), Nauka, Мoscova, 1974.
Мажитов Н., Султанова А., Башкиро-мадьярские связи в IX—XIII веках // Историко-культурный атлас Республики Башкортостан (Majitov N., Sultanova A., Relațiile bașkiro-maghiare în secolele IX-XIII / /Atlasul cultural-istoric al Republicii Bașkortostan), Moscova, 2007.
Миржанова С. Ф., О древних этноязыковых связях башкир и венгров (Saria Fazullovna Mirjanova, Despre vechile legături etnolingvistice dintre bașkiri și maghiari), în revista ”Советская Тюркология” (Turcologia sovietică), Baku, 1981.
Немет Д., Венгерские племенные названия у башкир //А рхеология и этнография Башкирии (Németh Gyula, Numele tribale maghiare la bașkiri // Arheologia și etnografia Bașkortostanului), Ufa, 1971.
Серебренников Б. А., К вопросу о связи башкирского языка с венгерским. Актуальные проблемы башкироведения (B. A. Serebrennikov, Cu privire la chestiunea raportului dintre limba bașkiră cu cea maghiară. Probleme actuale ale bașkirologiei), Ufa, 1964.
Хвольсон Д. А., Известия о Хозарах, Буртасах, Болгарах, Мадьярах, Славянах, и Руссах Абу-али Ахмеда Бен Омар Ибн-Даста, неизвестного доселе арабского писателя начала X века, по рукописи Британского музея (Daniil Abramovici Hvolson, Însemnări despre hazari, burtași, bulgari, maghiari, slavi și ruși ale lui Abu-ali Ahmed Ben Omar Ibn-Dast, scriitor arab de la începutul secolului X, necunoscut până acum, după un manuscris din Muzeul britanic), Sankt Petersburg, 1869.
Шушарин В. П., Ранний этап этнической истории венгров (Șușarin Vladimir Pavlovici, Etapa timpurie a istoriei etnice a maghiarilor), Мoscova, 1997.
Янгузин Р. З., Происхождение башкирского народа (Ianguzin Rim Zainigabitdinovici, Originea poporului bașkir), Ufa, 2003