În partea a II-a din serie voi face o trecere în revistă a tunurilor navale în calibrul 40 mm, 57 mm și 76 mm. Primele două sunt un produs Bofors, actualmente BAE Systems și, de ceva timp, au început să muște din piața celebrului Oto Melara (astăzi Leonardo) de 76 mm.
BAE Systems Bofors 40mm Mk 4
Tunurile Bofors de 40 mm sunt arme cu state vechi fiind folosite încă din cel de-al Doilea Război Mondial, în principal în rol antiaerian. Navele britanice încă mai erau echipate cu aceste tunuri și în timpul războiului din Falklands.
Personal, acest tip de tun mi-a atras atenția atunci când am văzut că va echipa noile “fregate” de patrulare de clasă Type 31. Vor fi instalate două turele, una la pupa, pe hangar și una la prova, în fața comenzii. Finlandezii au adoptat și ei acest tun pe navele clasei Hamina pentru înlocuirea celui de 57 mm. Motivul finlandezilor n-a avut de-a face cu performanțele tunului de 57 mm, pur și simplu aveau nevoie de un tun mai ușor pentru a echilibra nava care, în urma modernizării, a devenit prea grea deasupra punții (eng. top heavy), afectând centrul de greutate.
Tunul de 40 mm al celor de la BAE Systems este amplasat într-o turelă care nu penetrează puntea și la care s-a lucrat la reducerea semnăturii radar. Ca dimensiuni generale, turela se poate înscrie într-un cub de 2,3 m cu 2,2 m și 2 m înălțime, evident fără tun. Greutatea este de aproximativ 2,3 tone, fără muniție. Elevația tunului este de la -20 până la 80 de grade. Toate aceste caracteristici generale dau multă versatilitate sistemului ce poate fi utilizat ca artilerie principală pentru navele mici și ca artilerie secundară pe navele mai mari, chiar și în rol CIWS (Close In Weapon System).
Tunul este un Bofors de 40 mm, lung de 70 de calibre, capabil de 300 de lovituri pe minut la o distanță maximă de 12.500 m. În jur de 100 de lovituri sunt disponibile în turelă, gata de tragere, dar după epuizarea lor, poate fi reîncărcat. Durata de viață a țevii este estimată la circa 5000 de lovituri.
În varianta sa sofisticată, sistemul poate folosi muniții inteligente, programabile, ghidate cu ajutorul unui radar și al unei camere TV instalate în zona țevii. Sistemul poate folosi alternativ oricare din cele trei tipuri de muniție în funcție de ținta vizată. În această configurație, sistemul are o rată de succes ridicată fiind capabil să distrugă o gamă largă de amenințări, de la bărcile de mare viteză până la rachetele anti-navă.
Prin comparație cu Phalanx, sistemul britanic poate livra muniții inteligente, mai departe și, cel puțin teoretic, cu o excelentă rată de succes.
Mai multe informații despre ceea ce britanicii denumesc muniția 3P (Orka) ce poate fi folosită atât de tunurile de 40 mm cât și de cele de 57 mm găsiți aici.
BAE Systems Bofors Mk 110 Mod 0
Tunul de 57 mm al celor de la BAE are și el numeroși clienți internaționali, fiind instalat pe mai multe tipuri de nave (fregatele de clasă Halifax, cuterele US Coast Guard, LCS etc).
Spre deosebire de tunul de 40 mm, cel de 57 mm penetrează puntea, spațiul necesar fiind totuși foarte limitat, ceea ce permite instalarea sistemului pe nave cu un deplasament de la 150 tone în sus (după cum spuneam mai sus, sistemul era instalat pe vedetele rapide purtătoare de rachete de clasă Hamina).
Și turela tunului de 57 mm a beneficiat de măsuri având ca obiect reducerea semnăturii radar. Greutatea sistemului este de aproximativ 6,8 tone, fără muniție. Cu tot cu cele 1.000 de proiectile de rezervă, greutatea sistemului ajunge la aproximativ 14 tone. Elevația tunului este de la -10 până la 77 de grade ceea ce facilitează utilizarea sa în rol antiaerian. Sistemul este folosit îndeosebi ca principala gură de foc și va fi instalat și pe viitoarele fregate americane de clasă Constellation.
Tunul Bofors de 57 mm este capabil de 220 de lovituri pe minut la o distanță maximă de 17.000 m. 120 de lovituri sunt disponibile în turelă, gata de tragere, iar după epuizarea lor, sistemul poate fi reîncărcat în 3 – 5 minute de trei membri ai echipajului. Durata de viață a țevii răcite cu aer este de peste 4000 până la 5300 de lovituri.
Așa cum spuneam mai sus, și acest sistem poate folosi muniția Orka. Pentru urmărirea și ghidarea muniției trase, sistemul folosește un radar amplasat deasupra țevii.
Un astfel de sistem costă aproximativ 7,5 milioane USD. Mai multe detalii în clipul de mai jos.
Modul în care funcționează muniția Orka poate fi vizionat mai jos:
Oto Melara 76/62 Super Rapid (SR)
Oto Melara 76 mm: probabil cel mai vândut tun naval din ultimii 50 de ani! 🙂 Recunosc, m-am gândit la reclama de la Carlsberg.
Cel mai greu dintre tunurile navale ușoare, sistemul italian cântărește 7,9 tone gol iar elevația este de la -15 grade până la +85 grade, ceea ce acoperă o gamă largă de misiuni. Turela penetrează puntea, o privire scurtă aruncată unui sistem arătându-ne că sub turelă mai este necesară încă o punte pentru a găzdui sistemul. Pentru cei cu mai puțin spațiu la dispoziție există opțiunea Sovraponte („over deck”) care nu penetrează puntea, este mai ușoară cu 30 – 40% dar are doar 76 de proiectile gata de tragere.
Tunul are calibrul 76,2 mm, lungimea țevii este de 62 de calibre iar versiunea Super Rapid, produsă începând cu 1988, are o rată de foc de până la 120 de proiectile pe minut, tunul fiind răcit cu apă. Turela are caracteristici stealth, așa cum pare să fie la modă zilele astea și conține 85 de proiectile gata de tragere (versiunea Super Rapid).
Sistemul a fost modernizat constant de italieni, de la sistemul de control al focului până la munițiile folosite, inteligente bineînțeles.
Modernizat cu sistemul Strales care folosește un radar integrat în turelă și muniția ghidată DART, tunul poate fi folosit cu succes în rol de CIWS fiind capabil, conform unora din sursele lecturate, să doboare rachete anti-navă subsonice. În acest rol, Oto Melara are o rază de acțiune eficace de până la 8000 m, ceea ce nu e deloc puțin.
Muniția DART părăsește țeava tunului cu o viteză de 1200 m/s ceea ce-i permite să străbată 5 km în numai 5 secunde fiind totodată capabilă de manevre de până la 40 de G-uri. Capul de luptă are 2,5 kg cu bile de tungsten și are focos de proximitate.
După cum spuneam mai sus, pentru ghidaj folosește un radar instalat în turelă și o legătură de date.
Nu mai puțin de șase tipuri de muniție sunt oferite de italieni: explozive, perforante, anti-rachetă, DART și VULCANO. Cu ultima, raza de acțiune a sistemului crește la 40 km, proiectilele de 5 kg fiind ghidate inerțial și GPS și senzor IR pentru identificarea țintei. Toate aceste caracteristici fac sistemul eficient și pentru sprijinul cu foc al trupelor de pe țărm.
Teste cu DART în clipul de mai jos:
Unele concluzii
Ca să ne facem o idee despre cum funcționează la nivel practic un sistem artileristic cu muniții ghidate vă invit să urmăriți clipul de mai jos, care ne demonstrează opțiunile aflate la îndemâna comandanților unei nave dotate cu așa ceva. În opinia mea, cele cuprinse în acest clip sunt aplicabile tuturor sistemelor artileristice prezentate în acest articol, cu excepția atacului țintelor terestre, sistemele de 40 și 57 mm fiind centrate pe înlăturarea amenințărilor aeriene și a celor ușoare de suprafață, în timp ce varietatea munițiilor disponibile și calibrul superior permit sistemului de 76 mm și angajarea eficientă a țintelor terestre.
Prin presa de specialitate au fost făcute mai multe comparații între sistemul de 57 mm și cel de 76 mm, unul din argumentele prezentate în favoarea celui de 57 mm fiind capacitatea sa de a pune mai multă muniție pe țintă într-un timp dat datorită ratei de foc superioare precum și posibilitatea de a ambarca mai multă muniție decât în cazul celui de 76 mm.
Evident, alegerea unui sistem sau a altuia ar trebui să țină cont de dimensiunile și misiunile avute în vedere pentru nava pe care sistemul artileristic urmează a fi instalat, inclusiv de scopurile și doctrina statului respectiv (defensivă/ofensivă). De pildă, în opinia mea, având în vedere cele expuse mai sus, o marină ca a noastră ar trebui să utilizeze sistemele de 57 mm pentru corvete și navele purtătoare de rachete (fiind vizat un rol preponderent antiaerian pentru aceste sisteme) și sistemele de 127 mm (unul din subiectele articolului următor) pentru fregate, renunțând la calibrul 76 mm. Practic, pe fregate, artileria principală ar fi reprezentată de un tun de 127 mm complementat de două sisteme cu tunuri de 40 mm ca artilerie secundară, inclusiv CIWS.
Sistemul de 40 mm ar putea fi folosit de dragoare, navele auxiliare, logistice precum și de celelalte nave ale flotei în rol de CIWS. De altfel, sistemul de 40 mm prezentat în acest articol a fost ales pentru a echipa vânătoarele de mine construite pentru Belgia și Olanda. Viitoarele fregate de clasă Constellation și cele britanice Type 31 vor folosi tunurile de 57 mm ca artilerie principală în timp ce nava britanică folosește și două sisteme de 40 mm în rol CIWS, înlocuind sistemul Phalanx utilizat pe scară largă de marina britanică.
Voi ce părere aveți, cum ați organiza viitorul artileriei navale în Forțele Navale Române? Argumentat, bineînțeles!
Va urma (în Partea a III-a. Tunurile navale de 127 mm/155 mm. Tunurile electromagnetice)
Nicolae