Buletin naval… japonez (Nr. 6/Septembrie 2017)

Se spune că toamna se numără bobocii. Ei bine, la îndemnul lui Buruic, mă apucai să văd niţel ce-i cu japonezii, ce mai fac şi ce noutăţi mai au pentru comunitatea de pasionaţi de obiecte plutitoare. Şi cum mi-a plăcut mult ce-am găsit am zis că merită să scriu niţel despre ei.

Situaţi într-unul dintre cele mai fierbinţi locuri ale planetei, cu o China în plină expansiune navală, japonezii au apreciat că se impune proiectarea şi construcţia unei noi rachete anti-navă, una supersonică de data aceasta.

Cu ocazia MAST Asia 2017 a fost făcut public faptul că Acquisition Technology and Logistics Agency (ATLA), o ramură a Ministerului Apărării Japoniei a testat împotriva unei ţinte navale noua rachetă supersonică XSSM. Ţinta utilizată cu ocazia testului a fost o dronă tip RHIB de 9 metri – Qinetiq Barracuda proiectată special în acest scop.

Se ştiu destul de puţine despre noua rachetă supersonică japoneză bazată pe versiunea Type 12 montată pe camion şi care are o bază comună cu XASM-3, în esenţă, aceeaşi rachetă, dar lansabilă din avion. Şi XSSM şi XASM-3 sunt dezvoltate şi vor fi produse de Mitsubishi Heavy Industries.

Despre XASM-3 se ştie că e capabilă de viteze de ordinul Mach 3 mulţumită unui motor de tip ramjet fiind proiectată să zboare la nivelul mării pe traiectoria finală pentru a evita să fie detectată.

Specificaţiile XASM-3 sunt următoarele:
Lungime: 5.25m
Viteză maximă: Mach 3 sau mai mult
Raza de luptă: 80 mn sau mai mult
Greutatea: 900kg
Sistem de navigaţie si de luptă: inertial / GPS + radar activ – pasiv în faza terminală

S-ar părea că ambele rachete sunt/vor fi capabile de viteze de peste Mach 3 şi au/vor avea raza de peste 80 de mile marine.

Model XSSM Sursa: navyrecognition

XASM-3 este pe drumul cel bun către operaţionalizarea sa în cadrul forţelor de autoapărare japoneze, cu câteva zile în urmă fiind testată cu succes împotriva unei ţinte reale, un fost distrugător japonez, ieşit din serviciul activ. Japonezii prognozează că noua rachetă va intra în dotarea Forţelor Aeriene Japoneze în cursul anului 2018.

Mai jos o lansare reuşită a XASM-3 de la bordul unui avion :

O abordare opusă au americanii cu a lor LRASM (Long Range Anti-Ship Missile) care a fost de curând lansată de la bordul unui B-1B Lancer într-un poligon al US Navy din California.

Despre LRASM am mai vorbit pe aici, racheta se bazează foarte mult pe inteligenţă artificială şi stealth, rămânând cumva în afara tendinţelor actuale de mări viteza rachetelor făcându-le super sau chiar hipersonice. Tot recent, am auzit şi că americanii ar fi început studiile pentru o versiune anti-navă a Tomahawk, în condiţiile în care, în programul „over the horizon”, NSM a Kongsberg şi Raytheon pare a fi pe cai mari după retragerea principalilor contracandidaţi, Boeing şi Lockheed Martin. Miza e uriaşă pentru orice potenţial câştigător.

Ne întoarcem în Japonia pentru a vorbi despre cel mai nou distrugător al Forţelor Maritime Japoneze, distrugătorul de clasă Asahi (25 DD) care este în plin proces de testare pe mare. Asahi, care are la bază distrugătoarele de clasă Akizuki, va fi o navă focusată pe lupta anti-submarin având un deplasament de peste 5000 de tone la o lungime de 151 de metri, o lăţime de 18,3 metri şi un pescaj de 5,4 metri.

19DD Asahi Destroyer 25DD class JMSDF Japan 1

Distrugator de clasă Asahi Sursa: navyrecognition

Nava se evidenţiază prin sistemul unic de propulsie de tip COGLAG (combined gas turbine electric and gas turbine) de natură a acoperi necesarul energetic pentru sistemele de armament ce vor fi dezvoltate în viitor.

O altă trăsătură care evidenţiază această clasă de nave este noul radar multifuncţional GaN – AESA ce va lucra atât în bandă C cât şi în banda X. Interesantă este şi dispunerea panourilor radarului, panouri amplasate deasupra comenzii de navigaţie. Nava este de asemenea dotată cu sonar montat în chilă dar şi cu sonar remorcat cu adâncime variabilă. Armamentul va consta într-un lansator Mk-41 VLS cu 32 de celule pentru rachetele ESSM şi ASROC, 8 rachete anti-navă Type 90 şi două lansatoare triple de torpile. Armamentul viitor va include cel mai probabil noua rachetă XSSM despre care am vorbit mai sus dar şi un înlocuitor japonez pentru ESSM – XRIM-4 ce va avea un radar AESA. Totodată, nu am putut să nu remarc cele două sisteme Phalanx pe care japonezii încă le consideră utile pentru apărarea apropiată a navei.

Se aşteaptă ca noul distrugător să intre în flotă undeva prin Martie 2018, urmând a fi construite 2 unităţi.

Însă asta nu e tot… Aceeaşi ATLA a anunţat în august lansarea unui nou program numit 30DX, Mitsubishi Heavy Industries fiind selectat ca prim contractor in timp ce Mitsui va fi sub-contractor.

Construcţia noilor nave va începe în 2018, prima navă fiind construită de MHI (Mitsubishi Heavy Industries) în timp ce cea de-a doua va fi construită de Mitsui, totalul preconizat de unităţi urmând a se ridica la opt nave. Costul estimat per unitate este de aproximativ 390 de milioane de euro.

Deşi iniţial se urmărea construcţia unor nave asemănătoare cu LCS-urile americane, până la urmă, noul proiect va fi mai conservator, urmărindu-se menţinerea unui preţ redus, automatizarea şi capabilităţile multimisiune.

Navele vor avea o lungime de 130 de metri şi o lăţime de 16 metri, deplasamentul fiind de aproximativ 3900 de tone. Viteza maximă va depăşi 30 de Nd, propulsia fiind asigurată de un sistem de tip CODAG (Combined Diesel and Gas) compus din 2 motoare diesel MAN şi o turbină Rolls Royce MT30. Tunul va fi furnizat de BAE Systems – Mark 45 iar fregata va mai dispune de 16 sau 24 celule pentru rachete anti-aeriene ce vor fi lansate dintr-un VLS, 8 rachete anti-navă, probabil XSSM, un sistem point-defense furnizat de Raytheon – Sea Ram montat pe hangarul elicopterului, torpile şi contramăsuri.

Sistemele de detecţie şi toţi senzorii navei vor fi integraţi în singurul catarg al navei. Navele vor dispune de sonar în chilă şi remorcat, sonar pentru dragare mine şi va putea opera, alături de elicoptere, şi Unmanned Underwater Vehicles (UUV) dar şi Unmanned Surface Vehicles (USV).

30DX - o imagine computerizată Sursa: navyrecognition

30DX – o imagine computerizată Sursa: navyrecognition

Am citit recent o analiză privind Japonia, analiză cu ale cărei concluzii am rezonat foarte bine mai ales în condiţiile în care China şi Coreea de Nord testează permanent nervii vecinilor lor dar şi pe cei ai comunităţii internaţionale.

În faţa Chinei şi a Coreei de Nord, cele mai expuse sunt Japonia şi Coreea de Sud. Dar astăzi vom vorbi puţin doar despre Japonia.

Întotdeauna m-a impresionat abilitatea Japoniei de a face schimbări radicale cu uşurinţa şi determinarea cu care un samurai mânuieşte sabia tradiţională. Cele mai la îndemână exemple sunt industrializarea Japoniei începută în secolul XIX şi modul cum Japonia şi locuitorii ei au administrat înfrângerea din cel de-Al Doilea Război Mondial.

Actuala constituţie interzice Japoniei dreptul de a avea o armată proprie existând surogatul cu forţele armate de auto-apărare dar şi suportul necondiţionat al SUA. De altfel, s-ar părea că Flota a VII-a din US Navy este una dintre cele mai aglomerate şi solicitate. Însă, tot urmărind ştirile din ultima vreme, nu pot să nu observ tot mai multe anunţuri despre arme pe care Japonia a început să şi le construiască de una singură. Exemplele de astăzi sunt, de altfel, zic eu, elocvente. Şi nu sunt singurele. La asta se adaugă şi recentele incidente ale navelor Flotei a VII-a, incidente soldate cu pierderea a 17 marinari americani şi a două nave parte din Ballistic Missile Defense a căror lipsă va fi cu siguranţă resimţită. Aceste evenimente au determinat US Navy să ordone o pauză operaţională la nivelul flotei, o măsură ce poate fi considerată ca fiind excepţională. Probabil că Japonia, în lumina acestor accidente, îşi pune întrebarea legitimă: mai sunt SUA în stare să apere Japonia şi liniile sale comerciale?

De altfel, ştiri recente arată că SUA sunt din ce în ce mai dispuse să transfere tehnologie militară de ultimă oră celor două state asiatice aflate în prima linie în faţa Chinei şi Coreei de Nord.

Cred că, pe termen mediu,ne putem intreba: îşi va lua din nou Japonia soarta în propriile mâini? Aşa cum concluziona şi analiza citită, totul va depinde, ca şi în celelalte dăţi din trecutul Japoniei, de SUA. Caz în care, îmi permit eu să adaug, dacă aş fi în locul Chinei, m-aş îngrijora foarte tare.

Nicolae Hariuc

 

Surse:

https://www.navyrecognition.com/index.php/news/defence-news/2017/august-2017-navy-naval-forces-defense-industry-technology-maritime-security-global-news/5489-lrasm-anti-ship-missile-tactical-configuration-takes-first-flight-from-usaf-b-1b.html

http://www.navyrecognition.com/index.php/news/defence-news/2017/july-2017-navy-naval-forces-defense-industry-technology-maritime-security-global-news/5433-first-jmsdf-25dd-class-asahi-asw-destroyer-started-sea-trials.html

http://www.navyrecognition.com/index.php/news/naval-exhibitions/2017/mast-asia-2017-show-daily-news/5313-mast-asia-2017-jmsdf-tested-its-xssm-anti-ship-missile-against-barracuda-usv-mt-target.html

https://www.navyrecognition.com/index.php/news/defence-news/2017/august-2017-navy-naval-forces-defense-industry-technology-maritime-security-global-news/5480-japan-s-atla-selected-mhi-mitsui-to-build-30dx-surface-combatant-for-jmsdf.html

https://www.navyrecognition.com/index.php/news/defence-news/2017/september-2017-navy-naval-forces-defense-industry-technology-maritime-security-global-news/5559-former-jmsdf-destroyer-shirane-was-used-as-target-ship-for-xasm-3-anti-ship-missile-test.html

http://www.independent.co.uk/news/world/americas/us-politics/donald-trump-japan-south-korea-military-equipment-us-buy-sell-north-korea-nuclear-threat-missiles-a7930526.html

Produse evoMAG.ro

82 Comments:

  1. Flota VII-a din Okinava nu dispune efectiv de suficiente nave raportate la numarul si durata misiunilor, americanii abia s-au apucat sa construiasca din nou distrugatoare Arleigh Burke odata ce programul Zumwalt s-a dovedit in mod clar cam prea scump.

    In privinta Chinei ramane de vazut, Beijingul trage tare sa recupereze, si-au lansat propriile distrugatoare ‘AEGIS”. Chinezii stau groaznic de prost la capitolul submarine…

  2. Parerea mea este ca daca Japonii sunt lasati de capul lor, nici Rusia nu prea le face fata!

  3. Greu de inteles cum relatile Japoneze-Americane sunt mai bune ca cele dintre Germane-Americane
    Americani au bombardat japonia cu bombe atomice si au avut un razboi mai feroce cu ei si tot cu ei se inteleg mai bine si , coopereaza mai bine ,pe camd la nemti zici ca inca le mainpoarta ura americanilor si tuturor strainilor care vin in tara ; daca america nu iar supraveghe pe nemti maine ne trezim ca polonia mai dislare odata de pe harta europe , tot in aceasi manevra ca in ww2 .

    Japonia este printre tarile in care america america sibpune increderea ca le sunt aliati .

    P.s.- japonia singura cred ca are capabilitatea sa distruga flota rusiei si a chine , literalmente japonia este un portavion niponi au sute de aparate se zbor ( 1,594 numarul total de avioane ) .

    • Nu prea poti sa te joci cu japonezi , sunt a 3 mare economie a planetei cu un pib de 4 trilioan de dolari …

      • Diferenta de relatii cred ca isi are radacina in modul de a fi al japonezilor, in cultura lor, mult deosebita de cea europeana.

      • Spre deosebire de japsi, noi , tot cu demografie negativa, preferam sa ne dezarmam, si oferim un cur tare in eventualitatea unui conflict.

        • Demografie negativa cred ca exista in mai toate tarile extrem de dezvoltate.
          Nu subestima capacitatea Japoniei de a schimba radical directia. Am zis si in articol, sunt mai multe momente in istorie in care au schimbat radical directia iar coeziunea populatiei a fost fantastica.
          Pe urma, uiti ca astia au inventat termenul de kamikaze. Au o unitate si o determinare a societatii de indata ce un obiectiv a fost asumat pe care n-o sa le intalnesti pe la orice colt de strada.
          Daca incerci sa-i judeci prin prisma gandirii europene vei emite concluzii gresite. E doar o parere personala…

    • In USA vanzarea de Toyota , Honda , Suzuki , Mazda sau de electronice JVC , Sony ,Panasonic , Canon depaseste vinzarea de Mercedes , BMW , electronica Siemens sau Bosch. Care electronica e oricum redusa la frigidere, cuptoare de bucatarie , microunde si atit.
      Deci , evident ca relatia USA -Japonia e bazata pe mai multi bani in miscare decit relatia USA- RFG.

      • In ultimii 5 ani investitiile directe in Japoneze in SUA sunt de aproximativ $414 miliarde. Cele ale Germaniei sunt de aproximativ $319 miliarde, dar exista o buna posibilitate ca ele sa fie mai mari decat cele nipone prin simplul fapt ca multe investitii germane in SUA sunt canalizate prin Luxemburg pentru a reduce impozitarea. Japonia si Germania in buna parte nu sunt competitori directi in SUA. Incidental cea mai mare fabrica BMW din lume este situata in Spartanburg, Carolina de Sud. Siemens and Bosch sunt concerne industriale care in mare parte nici nu vand in SUA electrocasnice si ciurucuri de acest gen. Ce vand sunt sisteme industriale cu valoare adaugata foarte mare. Software/sisteme de control industrial concepute de Siemens iti spune ceva? Incidental valoarea importurilor SUA din Japonia pentru anul trecut a fost de $134 miliarde, iar cele ale Germaniei de $126 miliarde Ralatiile SUA-Japonia si SUA-Germania sunt guvernate in mare parte de alti factori decat cei comerciali. Din punct de vedere pecuniar, al valorii frangibile si vandabile, diferentele dintre Japonia si Germania in economia SUA sunt comparativ neglijabile.

    • @Zhus
      „au sute de aparate se zbor ( 1,594 numarul total de avioane ) .”
      Nu te mai lua dupa Global Firepower ca au niste topuri total aiurea si datele nu prea sunt actualizate.
      Japonia are 200 aparate F-15J/DJ Eagle, 81 avioane F-2A/B si 71 bucati F-4 Phantom II.
      Deocamdata au un aparat F-35 si 42 comandate.
      Daca aduni si avioanele de transport, avioanele de antrenament, elicopterele si tot ce zboara pe la ei, numarul nu depaseste 700.

    • ..pleaca bre de aicea cu flota shoguneza. Pana sa dea de o nava ruseasca nu mai are porturi. Cand flota aia o putea bombarda sa zicem Severodvinsk sau Kaliningrad mai vorbim. Prin contrast un sfert de Japonie e sub raza de actiune a artileriei terestre din Sahalin! Si toata in raza bombardierelor tactice!

      Japonia nu conteaza militar decat regional…si este foarte aproape de continent. Prea aproape. Are nevoie de flota ca-i o insula da nu-i Anglia sa aiba juma de continent aliat interpus cu inamicu’ si nici ditai oceanu ca Australia..

      • 🙂 Asa zicea si Tarul, Dumnezu sa-l odihneasca, cand una dupa alta doua flote ruse s-au dus pe fundul marii, ba japii au mai si capturat 1 sau 2 nave, basca un ditamai amiralul…
        Vorbind strict pe mare, invanii nu si-ar parasi porturile in fata armiei pe apa a japilor nici sa-i pici cu ceara. Intradevar Tokyo nu are un ocean sau un continent intre el si Rusia dar ii are pe americani. Io zic ca-i arhisuficient.

        • Nu-i! Nici flota yanchee nu o sa mai aiba porturi in caz de pac-pac. Am mai barfit pe tema asta si altadata. Ti-amintesti? Anla’ voia sa ma urmareasca cu portavionu’ prin Ohotsk pana pe Amur! Asa ca nu! Shogunezii ar da „pe loc” vasalitatea fata de yanchei pe vre-o 10.000 de leghe de saramura intre ei si ivani.

          ..ca regula generala atunci cand se vorbeste de conflict cu Rusia orice comparatie pleaca de la factorul de marime. Atunci cand aia pot rade capitala ta cu altceva decat flota iar tu nu poti ameninta cu flota ta Moscova orice discutie despre care flota e mai tare e inutila. Iar flota shoguneza nu poate ameninta porturi oarecare cum e Kaliningrad sau Severodvinsk daramite capitala.

          Japonia are nevoie de o flota, e stat insular dar Sahalinul, el singur, daca ar fi suveran ar fi un stat care ar paraliza flota aia. Doar cu artileria. Stalemate! Prin urmare orice caft maritim e inutil atat din punct de vedere rusesc cat si shogunez.
          Geopolitic Japonia e complet presata dinspre continent si singura ei iesire e pe mare. Dar acolo’s yancheii. Locul e ocupat de suzeranii lor. N-au de ales. Nu-i nici o alianta cu yancheii. Asta-i o expresie eleganta. E vasalitate clasica.

          Cat despre Tar el putea bombarda Japonia doar de la distanta tunurilor navelor sale. Astazi suntem in era rachetelor supersonice cu raza lunga.

          • A da tu erai ala cu flota ascunsa in mlastini langa Moscova si cu infrastructura militara din zona litorala si adiacenta facuta arsice. Pot doar sa mai zic ca ii consider pe rusi niste oameni foarte norocosi.

            • Nu Amirale! eu eram ala de urcam cu flota pe Amur si tu intrai cu portavionu’ printre Kurile in Ohotsk. Inca imi esti dator sa ma luminezi cum faci asta cu portavionu printre minele alea. 🙂 Si ce faci pe urma? Vii cu portavionul dupa mine pe fluviu in sus. Ti-am zis! Acolo nu ti-l scufund. Ti-l capturez! Si p-orma ma dau mare cu el de 9 mai! 🙂

              • Flota americana este una oceanica nu costiera ca a ivanilor asa ca are porturi prin Australia, Hawai, Guam etc. N-are nevoie de Okinava pt a opera, vezi WW2.
                Balisticele sunt si ele restrictionate la Iskander, alea cu raza medie si lunga sunt foarte periculos de lansat, extrem de scumpe si foarte putine. Iar Isakenderul poate fi contrat cu aviatia si rachetele de croaziera ale …opozitiei.
                Tu crezi ca rusii isi pot permite sa foloseasca Topol M cu incarcatura clasica?! Pai atunci s-ar dezarma singuri…

                • Nu! Caci ti-am zis de atatea ori ca flota rusa are o singura misiune pe lume. Sa o scufunde pe aia yanchee. Cu orice pret. Chiar cu pretul propriei disparitii. De ce? Ca dupa aia sa primeze arsenalul sol-sol unde ei se cred cei mai tari. Si nimic nu s-a schimbat de atuncea. Astfel ca in caz de pac-pac cu US Navy vom vedea pe langa curatarea cerului de sateliti, si disparitia canalului HBO in Florida si disparitia porturilor si a bazelor flotei americane din lume. Asta INAINTE de orice „schimb de focuri” navale. Fara sateliti si porturi USNAVY e complet impotenta. Va pluti bezmetica pe oceane fara nici o orientare si fara nici un loc caruia sa-i zica „acasa”. Este handicapul major al acestei flote. Si evident ca vor fi TOPOL-uri! Daca nu cumva fac isprava asta cu torpile gigantice gen STATUS sau Kalibre far’ de numar. In caz de pac-pac ei sunt pregatiti „la orice”. E un scenariu foarte „probabil”. dar ca la orice „joc matematic” depinde intotdeauna de „cine incepe primul” ca-n teoria jocurilor.. Si Putin ne-a lamurit si cu dilema asta cand a afirmat ca in caz de incaierare cu gangsterii el vrea sa dea primul pumn ! Mai clar si mai plastic nici ca se putea.
                  In momentul in care Amiralitatea rusa hotaraste ca e timpul sa-si distruga flota pentru a o anihila pe aia yanchee, zarurile sunt aruncate. E razboiul ala mare…ultimul. De aia e periculos. Asta a fost intregul „stres” al razboiului rece.
                  Si totusi…

                  Calculul e teribil de simplu si se bazeaza (pe linga seriozitatea planificarii actiunii) pe ..santaj! Deci psihologie primara. Ca-n vremurile vechi si bune din anii ’70. Odata inceputa aceasta operatiune sinucigasa , daca yancheii raspund in oglinda la Topol-uri e MAD. Joc cu suma nula. Bye-bye world. Daca yancheii se abtin, nu vor sa-si distruga civilizatia (si considera ca au facut un rau egal caci nici rusii nu mai au flota) atunci ramane status-quo. Dar nu-i unul oarecare. E adevarat, nici unu nu mai are barcute! Dar America fara flota e stat de mana a treia. Ai va lipsi tocmai instrumentul prin care „face pe nebuna” prin lume. Rusia in schimb e putere continentala. N-are nevoie de asa ceva sa influenteze lumea.
                  Si intre anihilarea mutuala cu spectrul completei disparitii si o „pace post bellum” tendinta instinctului de conservare va prima. ( Asa cred rusii care nu-s niste psihologi dobitoci) Si uite asa…se duce la fund mareata USNAVY 🙂

                  P.S. Rusia a modificat doctrina militara sovietica (care spunea ca ei nu vor ataca primii nuclear ci vor contraataca), astazi RVSN poate ataca PRIMA. Si e ..”legal” !!

                  …e doar un scenariu…un joc imaginativ…
                  ..orice asemanare cu persoane si fapte reale e speculativa :)))

              • Da singurele elemente infailibile de pe lumea asta sunt papa si armele rusesti. Minele lor nu pot fi dragate, avioanele lor nu pot fi doborate, navele lor sunt nescufundabile si de la vedeta la crucisator au pescaj 50cm iarsubmarinele isi ridica poalele cand traverseaza strada sa nu se murdareasca de praf. Iar tu prinzi portavioane cu undita. Nu cred ca realizezi ca spui povesti pescaresti pe un site cu profil militar.

                • Salutare Anla’. 🙂

                  Sa traiesti si tu..

                  Noi am facut atunci doar „un joc”. Am simplificat foarte mult. Ca altfel nu-i mai dadeam de cap. Si nu am luat in considerare nici macar „functia de castig” in jocul nostru daramite mine si dragoare. Ne-am distrat.. Dar rezultatul jocului a fost cam asa..USNAVY nu se va apropia de litoralul rusesc EVER. Ca o paste anihilarea. Si ca flota rusa nu va angaja pe cea yancheie in OCEAN decat dupa ce astia raman fara sateliti.

          • „Atunci cand aia pot rade capitala ta cu altceva decat flota iar tu nu poti ameninta cu flota ta Moscova orice discutie despre care flota e mai tare e inutila.”

            Asta îmi aminreste un banc. Doi generali sovietici la o cafenea din Paris, dupà cucerirea Europei occidentale:
            „A propos, ciné a câstigat bàtàlia aerianà ?”

      • Spui chestia cu artileria de parca japonezii isi construiesc porturile din chirpici
        Sunt „inventatorii” a n’spe mii metode de constructie pe soluri imposibile au o industrie civila in domeniu de sf ..care muta si reface un oras in cateva luni …si gata rusii au dat cu bombardeaua si japonia se duce la fund
        Pana se misca logistica rusa parca ii vad ca raman fara iesire la apa spre est
        Noroc cu bombardeaua nucleara

        • …adica nu se distruge cheiul cu un Kalibr sau un Iskander ca japii au studiat temeinic „rezistenta materialelor”? Pai ati trimit o grindina din asta pana devi Atlantida.

          …ce-i aiureala asta cu „logistica rusa”? Pai Sahalinu e rusesc nu trebuie sa aduca nimic acolo ca au deja.

          Japonia e prea aproape Niko. Mult prea aproape. Intreaga lor politica externa este limitata de asta. Pozitia geografica (de tara maritima-insulara), teoretic ideala, este o slabiciune majora cand factorul de marime ati este potrivnic.
          Cel mai bine se vede prin comparatie cu Anglia.

          • Am mai spus ca fac aia cheiul din chirpici( nu stiu daca stii ce sunt ..la moldova se stie)
            Poate sa fie unica incarcatura penetranta si tot nu face mare lucru
            A doua nu sunt toate porturile portul din tulcea
            Adica sunt mari trebuie sa vezi ce nave pot circula pe acolo , ce pescaj etc
            Cheurile alea sunt din beton armat special etc , sa scoti complet din functiune un port nu e chiar asa
            Alea militare mi se pare mie ca au organizata de o asa forma ” intrarea” sa nu fie chiar usor de blocat
            Sa faci tu un pearl harbour 2 numai cu rachete balistice si aia sa se uite ca la popice????
            Uitam ca au unul din cele mai bune sisteme aa din lume plus distrugatoarele gemene cu arleigh burke
            Logistica e cheia la toate
            Ptr ca fac rusii un „spoiling atack” dar nu au ce pune in loc pe tarmul japonez ptr a inlocui infrastructura militara distrusa ..nu ca nu au nu pot
            In schimb cand o sa vina aia ii cuceresc si cu flota de barci de pescuit
            Ptr ca trebuie sa pui ceva in loc
            O fi japonia o insula dar e un cutit cu doua taisuri
            Ce e o slabiciune (insula) poate fi un avantaj( flota comerciala militara , logistica pe mare si aer)
            Un tsunami la ei si juma’ din fabricile auto din lume au intrat in somaj o luna , un oras ras de pe fata pamantului si reconstruit in cateva luni(iti spun ceva de potentialul lor)
            La rusi sanctiuni economice de 2 ani si nimeni nu moare de foame …dar nici nu traieste , fabricile auto din intreaga lume se uita in pauza de masa cum putin vorbeste oligarhilor

            • Nu! Nu trebuie sa invadez Japonia din exterior. E suficient sa-i trimit oricate lovituri sunt necesare in infrastructura pana se satura. Ca rusii pot. Au cu ce si-s la doi pasi. Si nu le trebuie nici o flota pentru asta.
              ..prin urmare nu trebuie sa pun nimic in loc. Sunt pur si simplu in raza de actiune a artileriei cu raza lunga. Aia terestra! Si daca nu poti s-o opresti pe asta ridici steagul alb. Te bombardez pana cedezi. Nu-ti trimit nici un desant. Doar la sfarsit diplomatii :).
              Am „simplificat” fireste si nu am luat in considerare escaladarea. Doar ca sa intelegem ca dpdv militar, astazi, Japonia e stat de rangul doi si nu pentru ca n-ar fi nemaipomenita tehnologic, inginereste, ca n-ar avea traditie sau n-ar stii sa faca arme. Ci pentru ca geografic sta prost de tot.. Fata de artileria din Sahalin, Kurile si imprejurimi e ca Seulul fata de Coreea de Nord. E importanta pentru yanchei ca platforma de ATAC! Nu de aparare ca nimeni nu poate apara Japonia de continent. Daca Franta ar fi fost aliata cu Rusia ar fi fost acelasi lucru pentru Anglia. Da nu-i!
              In WW2 oricat ar parea de bizar nu flota a facut-o mare putere ci armata de uscat caci ea a cucerit China. Si ea a luptat prin atoluri. Au atacat Pearl Harbour si pe urma s-au tirat. Si oricat de nemaipomenita cred unii ca era flota lor imperiala nici o bomba nu a cazut in Washington (care-i la malu’ marii apropos..) si nici o nava nu s-a apropiat de Potomac!
              ..chestie de spatiu..timp…si factor de…marime!
              ..ca io doar asta voiam sa arat…:)

              P.S…. Prin Moldova „chirpici” semnifica caramida..
              P.S.2 …Cheiurile si porturile se construiesc cu beton hidrotehnic de diferite clase (X0…M)..si rezistenta la compresiune conform SREN 12390-3:2009 şi SREN 12390-6:2010…. Dar cum si azi mai exista bombe antice de avion cu metan si stim ce pateste o structura cand bubuie metanul intr-o cladire hai sa vedem cum s-ar comporta o structura din BH daca pe el ar cadea un focos de artilerie actual?

              • Asta cu artileria nu tine, eu inca n-am auzit de tara care sa capituleze in fata artileriei. Pe de alta parte artileria aia poate fi distrusa, nu-ti inchipui ca rusii trag cu tot ce au si japonezii isi fac harakiri…
                Au si japii aviatie destula, rachete gidate, au si ei artilerie etc. Iar flota poate usor sa angajeze pozitiile artileriei din Sahalin, intrebarea este pe unde isi vor reaproviziona ivanii trupele din insula, ca pe mare n-au cu ce si nici prin aer.
                In privinta relatiilor americano-japoneze, stai linistit, as vrea sa fiu si eu vasal si sa am dezvoltarea economica si tehnologica a japonezilor. Adica mare diferenta intre „vasalitatea” japoneza fata de SUA si cea a RS Romania fata de Moscova.

                • … In WW1 armata romana (implicit statul roman) au fost la un pas de anihilare totala din cauza artileriei germane. Cu asta ne-au capiat. Capitularea Germaniei in WW2 (asediul Berlinului) s-a datorat in special artileriei sovietice. Hitler (la fel de fanatic ca si japii de care vorbim) n-a ridicat steagul alb si n-a mai ramas piatra pe piatra in Berlin. Chiar tot razboiul a fost castigat de sovietici cu artileria. Arma antifascista „number one”. Stalin i-a spus „zeul razboiului”. Prin urmare sigur ca se poate. Dar depinde de „factorul de marime”, de pozitia geografica + cantitate.. Daca Belgia ar ataca Luxemburg sau Ciprul turcesc pe ala grecesc, arabii pe evrei si astia ar avea artilerie suficienta n-ar fi nevoie de nici un infanterist . Poate doar demonstrativ. Din cauza POZITIEI victimelor in cauza! In momentul cand teritoriul tau este sub actiunea directa a artileriei stai si incasezi pana ..cedezi. Ca astialalti pot sa reactioneze (tot cu artilerie sau cu aviatia sau mai stiu eu ce) e „escaladare”. Si am omis-o „premeditat” tocmai pentru a arata mai clar „factorul geopolitic”, importanta decisiva a pozitiei. Faptul ca la razboi nu datele comparative pur-tehnice primeaza ( ca nu putem fi obiectivi cand comparam doua arme produse pe timp de pace in tari diferite ca-n reviste sau ca la noi pe forum),Ci combinatia geografie-cantitate-tehnica. Si asta-i un factor de „marime”, o „functie bijectiva”, prin urmare continua si integrabila! De ce se cere toata ziua buna ziua retragerea sau abtinerea de la folosire a „armelor grele” in Donbass? Pai de aia…
                  Sigur ca shogunezii sunt popor serios cu armata si flota serioasa. Da in cazul asta n-ai ce face cu flota aia atata timp cat ea nu poate ameninta Moscova si este redusa la nivelul de mijloc de respingere a agresiunii pe litoral. Asa ca zau am toata stima pentru ce flota or avea japii da e complet inutila in cazul apropierii extreme de continent.
                  Cat despre „vasalitati” asta-i soarta natiunilor mici cand „aia mari” se incaiera. Ca sa existi ati alegi o asa zisa „alianta”. De fapt raporturi de subordonare. De regula cu ala pe care-l consideri temporar mai tare. E chiar istoria noastra! Nimic nou sub soare…
                  ..pana veni Kim-istu’ rotofei de ne arata ca se poate si altfel!

                  • Cat ai, 2 metri si 150 kg? Prostiile pe care le debitezi de depasesc.

                  • Pai tocmai factorii geografie, cantitate si tehnica ii omoara pe rusi la ora actula . Cat de greu este sa faci din Vladivostok si Petropavlovsk-Kamceaktii niste colivii aurite? Istoria ne arata cu degetul spre Port Artur si stim foarte bine cum s-a terminat acest episod acum mai bine de un veac in urma. Te poti baza pe o strategie de „aparare bastionara” cu Marea Ohotk ca epicentru da ai cu ce. Alea 50 si ceva de harburi care constituie Flota Pacificului a Federatiei Ruse si cateva bombardiere Backfire si Bear nu te prea ajuta. Asta este; vise mari chiloti mici. Cat despre Sahalin si eventual Kurile (Kunasir si eventual Homobai) sunt la dracu cu carti si greu de sustinut in timpuri bune daca ai acces direct la porturi mari ca astea de mai sus. In rest liniile de comunicatii interne prin Marea Ohotk devin o povara daca aceste porturi sunt puse sub interdictie. Tomsk este departe, iar Moskva numai vorbim…

                  • @Stu. Nene noi doi am citit se pare istorii diferite. In WW1 armata romana a capitulat datorita revolutiei bolsevice, nimeni nu s-a speriat de artileria germana, poate de mitralierele lor. Se stie deja ca tot in WW1 artileria n-a facut practic nimic nereusind sa disloce apararea bine ingropata, avem multe astfel de exemple, britanicii il injura si acum pe Haig ca si ala credea tot ca tine…

                    In WW2 ivanii au avut cea mai puternica artilerie din lume, dar Berlinul a fost ocupat dupa lupte urbane feroce, in care artileria a contat dar n-a fost nici pe departe decisiva, vezi pierderile inregistrate de rusi.

                    Singurul avantaj al Rusiei in fata Japoniei ar fi daca japonezii s-ar hotara sa atace perpedes ceea ce bineinteles ca n-ar face-o. In rest flota japoneza este peste toate cele patru flote rusesti, aviatia lor este mult mai moderna, iar artileria rusa nu prea vad cum ar bate in insulele mai sudice. Ok au Iskanderul si cam atat…

                • E un tip de vasalitate nu stiu cum
                  Ca pibul pe cap de locuitor e in favoarea japilor
                  Societatea per ansamblu sta mai bine
                  Relatiile comerciale favorabile japonezilor

                  • ..vasalitate astazi semnifica lipsa independentei politici externe, alinierea ei la „interesele” suzeranului. Nu PIB-ul. Asa si Anglia are PIB mare da nu-i decat inca un stat yancheu . Regina-i doar de forma…
                    Tu de ce crezi ca yanchei nu pot suferii o „armata europeana” condusa de un general european? In clipa aia UE este independenta pe politica externa.

              • Stu, exceptand Hokkaido (sau cum s-o scrie) distantele cresc pana la peste 400 de km intre Japonia si Rusia. A fost nevoie de doua bombe, la Hiroshima si Nagasaki ca japonezii sa cedeze. Crezi ca vor ceda in fata unui baraj de artilerie rusesc? Ma indoiesc. Ii subestimezi dpdv cultura/societate etc

                Adauga faptul ca sunt rare cazurile in istorie cand trimiti diplomatii doar dupa un bombardament, oricum ar fi el…

                Tot dpdv geografic, uiti un aspect: Japonia este o tara preponderent muntoasa. Nu-i o campie ca Polonia… Asa ca nu cred ca-i foarte usor de cucerit… Daca era asa nu era nevoie de doua nucleare.

                Ba chiar flota a facut-o mare putere: flota si logistica. Japonia e o insula ca si mare parte din cuceririle lor din WW2, cu ce crezi ca au mutat toti oamenii aia?

                Doar o parere.

                • ..Foarte adevarat!

                  Dar… daca esti prea aproape si razboiul ti se IMPUNE, esti „la incasare” si nu ai initiativa strategica pentru ca „cantitatea de rau” pe care tu o poti provoca inamicului nu se compara cu cea pe care o suferi, ce faci?. Celalalt ati impune „conditiile” pacii ulteriore. Ca el n-are de gand sa te invadeze. Doar sa te ameninte cu asta. Si ce urmeaza acum este o analiza a „costurilor”. Ne lasam bombardati vesnic sau cedam ceva proportional cu atacul?
                  Daca Lavrov cere pentru incetarea bombardamentului ca drapelul nipon sa fie tricolorul rus evident ca nu vor fi de acord…Si nu-s sigur ca-n unanimitate.. 🙂
                  …dar daca ar cere doar ca… batul lui sa fie din bambus? Ce zici? Ar merita fata de completa distrugere a unei treimi din tara?
                  Welcome to Realpolitik! 🙂

                  • Da realpolitik
                    Exceptand arsenalul nuclear japonia chiar are cu ce
                    De aia rusii trebuie sa puna in loc
                    Da artileria e regina campului de lupta ….la asediu( exemplele tale si de cand e istoria)
                    Dar ca orice arma are antidotul
                    Inainte in istorie era cavaleria azi s au inmultit mediile
                    Si japii au cu ce
                    Daca e o natie dupa americani cu istorie ,traditie si ceva in operatiuni amfibii pe mare sunt japii
                    Incaz ca rusii ar folosi doar artileria tactica vin aia peste ei fac cap de pod si ocupa toate tot estul
                    In istorie rusii au avut de partea lor teritoriul …lungimea liniilor de comunicatie , timpii de raspuns la nivel strategic ii avantajeaza
                    Dar lungimea liniilor de comunicatie e si dezavantaj
                    Nu au o densitate a populatiei uluitoare ..de asta au avut tot timpul probleme cu regiunile de granita

                  • @Stu Bre explica-mi si mie care bombardament, dar daca se poate mai clar: ce tunuri, ce rachete etc sa pricepem si noi cu ce sa bombardeze Rusia Japonia. Kurilele lasa-le ca alea mor in primele ore de la inceperea conflictului.

                    • …cum cu ce? Iskandere fireste. La raza raportata (500 km) acopera aproape toata Insula Hokkaido si ameninta direct capitala prefecturii… Sapporo..cu 1,5 mil de insi (caz identic cu Polonia si Varsovia apropos). Pe urma distanta-i asa mica ca poti da si cu SCARAB-uri (ca yemenitii!) sau cu TOCHKA-U!
                      …stramtoarea „la Perouse” are doar 43 km latime iar distanta intre Kurile si Hokkaido e si mai mica. De acolo poti folosi Smerch-uri si Koalitsii…bataie 70 si 90 km pe tot litoralul de nord est al prefecturii…iar cu bateriile de coasta BASTION (bataie 450 km)…te las sa salivezi. Acu patru zile rusii au reactivat doua baterii REDUT-UTES in marea Neagra (focos de o tona, bataie 450 km)..asa ca pot face o „fumaraie ” acolo cel putin cat muntele Fuji.
                      Nu am luat in calcul artileria marinei ci doar pe cea terestra pentru a marca ideea mea. Dar daca o implicam si pe asta (ceea ce n-am dorit in exemplul meu) Intreaga Japonie e in bataia rachetelor Kalibr. Lansate chiar de la ancora din porturi! (identic cu cazul Crimeea-Dobrogea-Balcani)
                      ..si m-am facut ca habar n-am de bombardierele tactice. Si am mizat pe artileria terestra. Doar pe ea 🙂 Si rezultatul e infricosator pentru o treime din shogunat.

                      Boss Kurilele sunt niste stanci. Ca si Crimeea (sau imperialismul american) sunt „nemuritoare” 🙂 In afara de asta stramtoarea e monitorizata permanent de rusi din cauza conventiei nipono-americane in ceea ce priveste apele teritoriale . Vasalii au acceptat sa aibe doar trei km de „suveranitate” in largul la Perouse (din 12 legali!) doar pentru a permite USNAVY sa intre in Ohotsk prin „apele internationale”! Ca sa mai zica careva ca nu-i vasalitate clasica! Asa ca acolo-i un fel de zidul Berlinului mod.2 daca nu stiai.

                      ..pentru intelegerea mai profunda a ideii de proportie dezechilibrata a capacitatii de a face rau reciproc mai trebuie sa avem in vedere urmatoarele:
                      1. Baza cea mai importanta a flotei ruse la Pacific este Magadan (centru aurifer primar al Rusiei si adapostul submarinelor nucleare din Pacific), oras care-i intr-o mare inchisa, controlata in totalitate.
                      2. Cel mai important oras rusesc, baza operatiunilor de comanda in zona pacifica (districtul militar est) este Habarovsk ( nu Vladivostok!) care nu-i port direct la Ohotsk . E un oras continental. E legat prin Amur de Ohotsk dar dincolo de stramtoarea tatarilor si nu poate fi amenintat decat de pe uscat . Si de acolo se vor coordona salvele antishoguneze.
                      3. Moscova nu poate fi atinsa de shogunezi dar reciproca nu-i valabila. Tokio e tinta.
                      4. Orice discutie despre ‘logistica” e o prostie atata timp cat un astfel de atac ar fi pregatit dinainte. In plus s-a vazut cum stau rusii cu logistica in WW2 in iarna lui 1941 in fata Moscovei.

                  • Da, rusii sunt foarte buni pe diplomatie si lupta neconventionala. Excludem nuclearele din discutie, desi ele n-ar trebui excluse, pentru ca in ipoteza unei rezolvari „diplomatice”, nuclearele vor conta intotdeauna. De altfel, nuclearele sunt singurul argument valid care mai face din Rusia o mare putere, azi.
                    Intr-o ipotetica confruntare Rusia – Japonia, asa cum sunt ele acum, bombardamentul nu o sa tina vesnic din „n” motive, iar in ceea ce priveste cantitatea de rau pe care fiecare din cei doi si-o pot provoca reciproc este egala. Ca acel bombardament sa fie eficace trebuie sa bombardezi prin surprindere zone intens populate. N-am timp acum, dar hai sa vedem cam ce zone intens populate poate bombarda Rusia in Japonia, excludem nuclearele.
                    Daca Japonia iti contra-ataca, pana muti tu unitati in spatiile alea enorme ajung astia in Europa pe jos… Au gafait ei rusii pe logistica in razboiul din Siria…
                    Doi, uiti in permanenta diferentele de cultura dintre Japonia si Europa, pentru ca, ne place sau nu, Rusia este in Europa, Japonia este doar… altceva. Un bombardament intens asupra zonelor populate s-ar putea sa obtina efectul psihologic invers.
                    Am zis si sustin: nici China, cu atat mai mult Rusia, nu-si doresc o Japonie fara articolul 9 in Constitutie.

                    • E de ajuns sa vezi nr de care dispune rusia in zona
                      Trupe si tehnica
                      Si cat de rapid ar putea aduce japonia trupe din orice parte a insulei fara a se lasa descoperiti
                      Rapid concentreaza mai multe trupe ca rusii ..fara sa mentionezi ca sunt peste la nivel calitativ
                      Japii sunt ca si nemtii ..anesteziati si toti vor ca sa ramana asa ..sentimentul popular
                      Au portelicoptere distrugatoare submarine si aviatie cat sa sprijine un coridor pe mare ptr a pune un picior pe continent
                      Si o economie ce se poate mobiliza rapid
                      Nu e cazul rusiei
                      La ei bombardeaua atomica pazeste curtea

                • Unde naiba a fost artileria aia cind s-a destramat urss-ul?! Sau cind au ‘ocupat’ americanii Alaska?!
                  Cea mai inexpugnabila cetate cedeaza cind apare magarul cu samarul plin cu galbeni… Vezi Crimeea – 2014!
                  La cit e de corupta societatea rusa, nu e nevoie de marina japonejilor ca sa repete colapsul din ’17, ’92… Tot ce trebuie e un ‘fitil’ – si fac chinejii niste fitile…

                  • ..”Unde naiba a fost artileria aia cind s-a destramat urss-ul?! Sau cind au ‘ocupat’ americanii Alaska?!”

                    …in Germania bre! Ameninta Bonn-ul. 🙂
                    …americanii n-au ocupat nici o Alaska stimabile. Au cumparat-o! Era pace. Se cheama comert.

              • „ Si oricat de nemaipomenita cred unii ca era flota lor imperiala nici o bomba nu a cazut in Washington (care-i la malu’ marii apropos..) si nici o nava nu s-a apropiat de Potomac!” Aici ai fost amuzant. Flota japoneză nu a ajuns în Atlantic așa că nu avea cum bombarda capitala iuesei. Și nici nu aveau pe vremea aia capacitatea să bată la așa distanțăcu nici o armă din dotare.
                În rest pleci de la premisa că numai rușii atacă și ceilalți stau și se uită. Mă gîndesc că pe undeva există un plan de rezolvare a scenariului propus de tine.

                • De fapt rusii n-au atacat niciodata pe nimeni ei doar s-au aparat. Al draqu aparare ca ajung tot timpul la sute de km inafara granitelor nationale

                  • ..aha „apararea” bat-o vina…”sute de kilometrii”?…Zau? Si cum ramane cu conceptia NATO de „spatiu extins” al marii Negre? Pana unde-i extins? Pana-n Urali sau pana-n Mongolia? De ce nu pana-n Kamchatka? Si la urma urmelor ce semnifica asta? Nu cumva ca alianta-i mai mare decat spatiul geografic al tarilor componente? Bine dar spatiul ala nu-i al NATO e al altora.
                    Si cum ramane cu „gaselnita” ca spatiul NATO nu se apara pe granite ci „dincolo de ele”. Ca-i musai chipurile sa fie exportator de stabilitate. Evident militar! Pana unde stimabile? Ia lumineaza-ne pe noi neofitii…

                    ..stii..un respectabil purtator de sapca de pe la noi , geniul Carpatilor, fost statmajorist,..general Degerila , propunea nici mai mult nici mai putin ca apararea Romaniei sa se faca pe Nistru! Nu pe Prut! Adica incalcand suveranitatea Moldovei, stat NEALINIAT, si membru ONU!
                    ..pai de ce nu tocmai pe Volga?

                • …”Aici ai fost amuzant. Flota japoneză nu a ajuns în Atlantic așa că nu avea cum bombarda capitala iuesei. Și nici nu aveau pe vremea aia capacitatea să bată la așa distanțăcu nici o armă din dotare”

                  ..pai si atunci care „mare flota” stimabile, daca nu pot ataca capitala adversarului cu ea? iar adversarul poate! Si de ce incepi un razboi cu SUA daca nu poti face „macar” asta?

                  Eu n-am fost amuzant! Amuzanti au fost cei care au afirmat ca puterea militara a imperiului japonez s-a creat pe seama flotei si aviatiei.
                  Eu am afirmat ca-n WW2 forta adevarata a armatei imperiale a fost cea de uscat.
                  ..totodata in „exemplul meu” eu am „simplificat”, am „fortat”, pentru ca trebuia sa dovedesc ceva ce nu se prea ia in considerare pe acest forum. Analiza geopolitica.
                  Atata tot!

                  • De aia conduc in Vladivostok cu volan pe dreapta?! Sa ii completeze pe japoneji?!
                    Aia stiu de doua secole ca o sa fie ocupati de japoneji, doar ca nu s-a intimplat inca…

              • Asta chiar asa ar fi:rusii ar trage cu tunurile si rachetele din sahalin si japonezii s-ar da de ceasul mortii sa inteleaga ce se intampla si nici ca le-ar trece prin cap za rada de pe fata sahalinului orice lansator de rachetele pe care l ar putea gasi cu senzorii lor pe care putine alte tari le au.

                Cate rachete pot căra rusii pe sahalin? Vin cu trenul sau pe mare? Daca vin pe mare…. 🙂 intelegi idea…

              • In Kurile aveau parca in 2016 Giatsint si BM21? Serios? Sa bombardeze ce, culmile muntoase din Hokkaido? Sau sa loveeasca vulcanii de acolo poate ii sperie si erup.

            • Apropo de tsunami, cel din 2011 parca le-a spalat rusilor una din bazele din Kurile . Ominato a ramas neatinsa.

  4. Cat despre flota militara japoneza.. jos palaria. Este cea mai buna din lume. Dar cea mai mare si mai tare se stie care flota este 🙂

  5. Iar asta ar trebui parerea mea sa inlocuiasca tarantulele in viitor.. https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/82/PG-827_KUMATAKA.JPG

  6. Nu fi ridicol. Nici o bomba nucleara de pe Terra nu poate misca o placa tectonica ce cantareste multe milioane de tone.

    • Cand e cutremur e din cauza ca se misca placile. Iar Japonia nu duce lipsa de miscarea acestora. Sunt sigur ca japonezii au luat Ipoteza in calcul.

  7. Legat de KIM si China vs marile puteri maritime … apararea pe mare/ ocean ….

    Consider ca orice flota poate fi indisponibilizata daca nu distrusa cu rachete nucleare, lansate succesiv si care sa explodeze la distante din ce in ce mai mici de tinta … prima orbeste senzorii/ perturba comunicatiile (nu stiu ce se va intampla cu satelitii), a doua … contramasurile si a treia probabil produce efectul la tinta …..

    Din cauza asta cred ca nici o flota nu se va apropia ca forta de invazie sau sustinere pana nu distruge echipamentele importante de la sol …

    Oricum, viitorul va fi al dronelor/robotilor de razboi si exploziilor nucleare de mica putere.

    Sper sa dezvoltam un emp cat mai puternic sa avem o sansa ca soldati vs roboti….

    SF?

    • Sungura problema la scenariul asta e ca se folosesc rachete NUCLEARE. Nu cred ca e cazul sa discutam cum va evolua un razboi in care s-a tras cu rachete NUCLEARE impotriva USA/Rusia/China…

  8. Sa nu uitam Uchinoura Space Center… pina nu de mult cu ochii pe Port Arthur(Dalian). Acum sigur au schimbat azimutul…
    http://www.isas.jaxa.jp/en/about/facilities/uchinomura.html
    Oricum, fortele navale japoneze – tot respectul!
    In conditiile in care nu au voie sa utilizeze propulsia nucleara si nici portavioane, ‘distrugatoarele port-elicopter’ din clasa Izumo sint mult peste ce au chinezii sau rusii…

    • @timisoso
      A mai fost o astfel de discutie intr-un post anterior. De unde conceptia asta ca o anumita tara, Japonia in cazul de fata, nu ar avea voie sa utilizeze propulsia nucleara? Propulsia nucleara este asigurata de reactoare nucleare de dimensiune mai redusa ca sa poata fi instalate pe nave.
      Japonia are centrale nucleare, Romania are centrala nucleara. De ce o tara ar avea voie sa utilizele centrale nucleare pe uscat si nu ar avea voie sa detina vreo nava cu propulsie nucleara?
      Eu daca as fi mare mogul si compania mea ar detine mijloacele tehnice si cunostintele necesare pentru a construi un spargator de gheata cu propulsie nucleara, pentru ca asa vreau eu, cine imi interzice constructia lui?
      Cat despre portavioane, poate te referi la faptul ca insisi japonezii nu vor inca sa aiba asa ceva in dotare, ca de interzis nu le interzice nimeni. Oricum ei au asa-zisele portelicoptere din clasa Izumo care pot opera F-35 in caz ca japonezii vor decide asa ceva.

      • https://en.wikipedia.org/wiki/Japan%27s_non-nuclear_weapons_policy
        Ei zic ca nu vor propulsie nucleara, dar adevarul e ca le-au impus asta americanii.
        Conform Art 9 din constitutia japoneza, fortele de aparare au statutul unor forte de politie. Exclusiv defensive.
        Un carrier e un striker prin definitie.
        https://en.wikipedia.org/wiki/Article_9_of_the_Japanese_Constitution

        • Textul se refera la politica de neproliferare nucleara a Japoniei. Majoritatea tarilor au semnat acordul acesta de neproliferare nucleara, inclusiv Romania. Inseamna ca aceste tari se angajeaza sa nu dezvolte arme nucleare.
          Nu are nicio legatura cu propulsia nucleara.
          Dar cum ai spus si tu mai sus politica Japoniei este una defensiva si un portavion e o arma ofensiva. Propulsia nucleara este si a fost folosita in principal de marile puteri detinatoare de arme nucleare pe portavioane si submarine purtatatoare de rachete balistice pentru a avea practic o raza nelimitata.
          Japonia pur si simplu nu are nevoie de nave cu propulsie nucleara pentru ca nu are nevoie sa fie prezenta in orice colt de ocean al lumii precum SUA.
          Dar utilizarea propulsiei nucleare pe o nava nu i-o interzice nimeni. Si Bulgaria daca ar putea sa construiasca una, nu i-ar interzice nimeni desi n-ar avea ce sa faca cu ea. Poate doar sa ne faca noua in ciuda. Poti sa iti faci si un yacht cu propulsie nucleara si sa navigi pe mare cinci ani fara oprire cu 300 de gagici la bord. Nu are nicio legatura cu armele nuclerare si cu tratatele de neproliferare nuclera. Mai ales ca Japonia este utilizatoare de energie nucleara.

  9. Felicitării pentru articol .Si la mai multe.

  10. Japonezii au industrie valabila in oricare domeniu.
    Problema lor a fost constitutia.( scrisa de americani dupa 1945).
    Nu aveau voie sa mai aiba o flota militara numeroasa , era interzis sa mai detina portavioane iar armata in general era limitata cantitativ.
    Acum e alta muzica.
    Participa cu trupe si la misiuni ONU.
    Au si nave cu sistem AEGIS.
    Care sistem , in afara marinei USA e prezent doar pe nave din Corea de Sud si Japonia. !!!!!

    • Mai incearca si Australia, Spania si Norvegia.

    • …ca sa nu mai vorbim de ultimul model de MBT si modul in care se instruieste armata lor. E adevarat, m-au mai fost in lupta din 1945 dar nu cred ca ar fi o problema pentru ei.

      Rusii nu tin neaparat sa provoace Japonia, chiar cred ca le convine ca acestia sunt o contrapondere a Chinei. Nu cred ca de frica rusilor se inarmeaza Japonia … au ei o treaba cu altii din zona.

  11. Mulțumesc pentru articol!
    Japonia împreună cu Australia =>coșmar pentru China. Nu e rău pentru stabilitatea mondiala

    • Nu uita de India… 🙂 Nici ea nu este tocmai in relatii cordiale cu China.

      • Da, corect! Nu am uitat, dar m-am gandit ca sunt ocupati in principal cu Pakistan. De altfel, nici Coreea de Sud nu este de scos din ecuatie, dar si ei sunt ocupatii cu grasanu’ isteric de la nord.

        • In zona vad ca vine destul de tare din urma Indonezia. Interesant a inceput sa fie si Vietnamul. E o zona cam fierbinte, sper sa se pastreze un echilibru totusi si sa nu dea in clocot

          • China isi incearca toti vecinii, de ceva timp deja. E foarte interesant de urmarit cam cum se vor lega aliantele pe acolo prin zona.
            Dpmdv sunt sanse mai mari sa degenereze lucrurile in Asia decat sa degenereze in Orientul Mijlociu. Cel putin acum, pe moment.

Germanos.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *