T 80 sovietic
Mai 1980, Pentagon. Doi generali germani în rezervă — unul de 82 de ani, celălalt de 79 — petrec patru zile explicând unor generali americani cum ar apăra Fulda Gap, culoarul prin care, în orice scenariu NATO–Pact de la Varșovia, se aștepta ofensiva principală de tancuri sovietice spre Frankfurt.
Nu au fost aduși pentru conferințe comemorative. Au fost aduși pentru că Hermann Balck și Friedrich von Mellenthin — comandant, respectiv șef de stat major al Diviziei 11 Panzer pe frontul de est — aveau, probabil, cel mai solid palmares din istoria războiului modern împotriva unui inamic constant superior numeric.
Merită înțeles de ce.
1. O divizie de hârtie care distrugea armate
La un moment dat, apărând linia râului Chir, lângă Stalingrad, Divizia 11 Panzer avea, în organigramă, statutul de divizie blindată completă.
În realitate, Regimentul 15 Panzer — componenta de tancuri a diviziei — dispunea de circa 24 de tancuri operaționale. Echivalentul unei companii și jumătate, după standardele actuale.
Cu această forță au distrus Armata a 5-a de Tancuri sovietică.
Într-un episod relatat direct de Mellenthin, 24 de tancuri germane au lovit prin surprindere flancul unei coloane rusești care tocmai trecea peste o creastă. Rezultat: 72 de tancuri sovietice distruse, fără nicio pierdere germană.
Nu a fost noroc. A fost o metodă aplicată consecvent:
- Unități mici, nu mari. Balck a insistat pe asta constant: companie de 70–80 de oameni, maximum 10 tancuri — “prea multe tancuri duc la prea multe pierderi”.
- Puțini oameni, mult foc. Efective reduse, artilerie masivă. Raportul cost-eficacitate favoriza clar tehnica în locul oamenilor.
- Concentrare la Schwerpunkt, nu pe tot frontul. Restul liniei era ținut minimal, aproape simbolic. Toată forța reală se aduna acolo unde se dădea lovitura decisivă.
- Ordine scurte, execuție autonomă. “Rușii pătrund la punctul X. La semnal, atacați la Y.” Restul revenea subordonatului. Acesta este principiul cunoscut astăzi în toate academiile militare drept mission command.
Ultimul punct este, de fapt, esența întregii metode — restul sunt doar consecințe ale lui.
Mission command nu înseamnă doar “ordine scurte”. Înseamnă că fiecare subordonat — de la comandantul de regiment până la ultimul soldat — cunoaște misiunea și intenția comandantului, nu doar sarcina lui punctuală. Rezultatul practic e că sarcina comandantului se simplifică radical: nu trebuie să prevadă și să dicteze fiecare mișcare, pentru că oamenii lui pot decide corect singuri, în lipsa lui. Balck a fost explicit pe acest subiect: un subordonat inteligent, care înțelege situația generală, primește un singur cuvânt de ordin, nu un paragraf. Iar dacă linia de comunicații pică sau ofițerul e scos din luptă, subofițerul sau soldatul rămas pe poziție tot știe ce are de făcut, pentru că misiunea a fost comunicată dinainte, nu doar ordinul de moment.
Concluzia generalului american DePuy, care a redactat raportul conferinței, este directă: probabil cel mai bun comandant de divizie din Armata Germană conducea, efectiv, o forță de mărimea unei brigăzi. Comandanții lui de regiment conduceau batalioane. Comandanții de companie conduceau două sau trei tancuri. Și tot obțineau rezultate disproporționat de bune — pentru că fiecare nivel de comandă știa exact ce trebuie să facă, indiferent cât de mică sau de izolată era forța pe care o conducea.
De reținut: mărimea unei unități nu e proporțională cu efectul ei pe câmpul de luptă. Calitatea comenzii da — iar acea calitate se bazează pe faptul că misiunea e cunoscută de toată lumea, nu doar de comandant.
2. Cum gândește soldatul rus — și de ce observația rămâne valabilă
Balck și Mellenthin nu au vorbit despre adversarul rus cu dispreț, ci cu respectul calculat al cuiva care l-a înfruntat direct, repetat, și l-a învins de cele mai multe ori.
Sinteza lor:
“Rusul e imprevizibil. Astăzi e un erou care atacă în adâncime — mâine e complet înspăimântat și nu vrea să facă nimic.”
Câteva observații concrete, formulate din experiență directă de luptă:
- Formații rigide, aproape geometrice. Preferă tipare fixe și repetabile — previzibile, dar redutabile atunci când tiparul funcționează, prin masă și viteză.
- Se blochează la neprevăzut. Într-o angajare neplanificată, iese din concept și așteaptă ordine de la eșalonul superior, în loc să improvizeze.
- Excelează în infiltrare — noaptea, în pădure, în localități. Pe teren deschis și în situații neplanificate e vizibil mai slab.
- Rigiditatea îl face vulnerabil odată angajat. După cum spunea Mellenthin: “Sunt puternici, dar sunt rigizi și legați de anumite tipare, și sunt astfel mai vulnerabili decât noi. Mai ales la nivelurile inferioare de comandă, noi avem indivizii mai buni.”
- Sistemul mizează pe masă, nu pe individ. “Credeți-ne, ei sunt mase, iar noi suntem indivizi” — de aici și diferența de comportament sub presiune, la nivelul subofițerului sau al soldatului lăsat singur cu o decizie de luat.
Nu este o caracterizare de propagandă din Războiul Rece. Tiparul descris — planificare centralizată, blocaj când planul inițial se rupe, dar eficacitate mare atunci când scenariul memorat poate fi rulat nederanjat — este exact ceea ce ofițerii occidentali care au studiat conflictele recente cu participare rusă continuă să regăsească pe teren.
Legătura cu punctul anterior este directă. Blocajul descris mai sus nu e o slăbiciune de caracter a soldatului rus, ci consecința lipsei de mission command în sistemul din care provine. Dacă subordonatul nu cunoaște decât sarcina lui imediată, nu și intenția comandantului superior, atunci în momentul în care realitatea de pe teren nu mai corespunde ordinului primit, el nu are ce judeca — singura opțiune rămasă e să aștepte instrucțiuni noi de sus. Exact aici stătea, în oglindă, avantajul german și american descris la punctul 1: subofițerul sau soldatul care cunoaște misiunea, nu doar ordinul, poate prelua inițiativa singur — chiar dacă ofițerul a căzut sau comunicațiile s-au pierdut — pentru că știe ce trebuie obținut, nu doar ce i s-a spus să facă în acel moment.
De reținut: un inamic care urmează un manual este previzibil, dar rămâne periculos cât timp îi rulezi manualul nederanjat. Sarcina ta este să-l scoți din manual cât mai devreme — și tocmai capacitatea proprie de a acționa fără ordine noi, prin mission command, este ceea ce îți permite asta.
3. Fingerspitzengefühl: soluția venită pe loc
Un detaliu important din conferință, ușor de trecut cu vederea: generalii americani le-au prezentat lui Balck și Mellenthin, pentru prima dată, dispozitivul exact al unei divizii americane moderne — sectorul, efectivele, misiunea. Cei doi germani s-au retras, au discutat între ei deasupra hărții, și în câteva minute au revenit cu un concept complet de apărare. Mellenthin a remarcat, aproape în trecere, că în Rusia dispuneau de regulă de circa cinci minute pentru decizii de acest tip.
Raportul american numește explicit acest lucru: nu au rezolvat problema prin analiză îndelungată, ci prin Fingerspitzengefühl — termen tradus literal ca “simțul vârfurilor degetelor”, desemnând acel instinct tactic format prin experiență repetată de luptă, capabil să citească rapid un teren și un raport de forțe și să producă direct o soluție coerentă, fără pașii intermediari pe care i-ar parcurge un comandant mai puțin experimentat. Generalul DePuy a întrebat direct câți dintre o sută de generali germani aveau această calitate; răspunsul lui Balck a fost “trei sau patru — dar nu erau recunoscuți ca atare”.
De reținut: viteza de decizie de acest nivel nu este improvizație. Este produsul unei experiențe de luptă atât de extinse încât judecata tactică devine aproape reflexă — motiv suplimentar pentru care armata germană a insistat, așa cum am văzut mai sus, ca instrucția liderilor să nu fie niciodată întreruptă sau sacrificată sub presiunea evenimentelor.
4. Capcana de la Fulda: apărarea care atrage inamicul spre propria distrugere
Doctrina NATO de atunci gândea apărarea Fulda Gap ca pe o linie: cedezi cât mai puțin teren, oprești tancurile sovietice cât mai aproape de graniță. Și aduceți-vă aminte primele declarații ale NATO SecGen la invazia rusă în Ucraina: vom apăra fiecare centimetru de teritoriu aliat.
Balck și Mellenthin au propus opusul.
Conceptul prezentat generalilor americani:
- Trei escadroane de cavalerie duc lupta de acoperire la graniță — încetinesc, nu opresc.
- Două din patru brigăzi apără ferm doar 3/4 din sector.
- Sectorul din stânga rămâne deliberat deschis, ademenind o divizie sovietică de tancuri să înainteze pe autostrada spre Alsfeld și Giessen.
- Succesul aparent al acestei prime divizii determină comandamentul sovietic să trimită o a doua divizie pe aceeași axă, pentru a exploata străpungerea.
- Abia atunci, cu ambele divizii angajate adânc în dispozitiv, o brigadă germană ținută în rezervă lovește din flanc, din spate, și le distruge pe amândouă.
Când generalul american Otis a ridicat problema riscului de a lăsa un inamic să înainteze spre zone civile dens populate, răspunsul lui Balck a fost direct: “Cu cât înaintează mai mult inamicul, cu atât crește oportunitatea distrugerii lui.”
Nu este o formulă de risc asumat la întâmplare, ci un calcul: un inamic aflat în avans crede că deține inițiativa. În realitate, ruta, momentul și punctul de angajare au fost alese dinainte de apărător — inamicul intră exact acolo unde este așteptat.
Separat, generalul american Gorman a propus pentru propriul sector un concept similar: atragerea inamicului într-un buzunar în fața orașului Fulda, urmată de distrugerea lui dintr-un contraatac de flanc, cu o rezervă blindată păstrată special pentru acest moment. Balck a rezumat similitudinea dintre cele două soluții spunând că erau “frați sub aparențe diferite”.
De reținut: apărarea eficace nu înseamnă ținerea întregului teren. Înseamnă alegerea punctului unde inamicul urmează să creadă că a reușit — chiar înainte de a fi distrus acolo.
5. Decapitarea comenzii: de ce mission command contează mai mult ca oricând
Balck explica, în raport, un detaliu care pare tehnic dar nu e deloc: postul de comandă din spate nu trebuie amplasat la un nod evident — un oraș pe drumul principal spre spate — ci lateral, discret, tocmai ca să nu fie primul lucru lovit când inamicul înaintează. În 1943, discreția însemna să nu fii văzut. Astăzi înseamnă altceva.
Un comandament modern nu se ascunde de ochiul liber, ci de spectrul electromagnetic. Traficul radio generează o amprentă detectabilă prin simplă analiză de trafic, chiar dacă mesajele sunt criptate. Radarele asociate apărării aeriene sau contrabateriei emit la zeci de kilometri distanță. Generatoarele și electronica produc semnătură termică persistentă, vizibilă și noaptea. Practic, orice comandament fix, oricât de bine camuflat vizual, are un termen de viață scurt, măsurat în ore, nu în zile.
Aceasta explică de ce armatele moderne — inclusiv cea rusă, care a văzut consecințele direct pe front — și-au adaptat comandamentele spre mobilitate permanentă, relee dispersate și disciplină electromagnetică strictă. Nu e opțional; e condiție de supraviețuire.
Consecința practică pentru orice armată, mică sau mare, este directă: un comandament va fi găsit și lovit, mai devreme sau mai târziu, indiferent cât de bine ascuns e la un moment dat. Întrebarea reală nu e “cum evit să fiu lovit”, ci “ce se întâmplă cu subordonații mei în momentul în care sunt lovit”. Aici diferența dintre o forță centralizată și una crescută pe mission command devine decisivă. Un subordonat care cunoaște doar sarcina de moment, fără intenția generală, rămâne blocat exact ca soldatul rus descris în secțiunea 2 — așteaptă ordine care nu mai vin. Un subordonat care cunoaște misiunea continuă să acționeze coerent, chiar izolat, chiar fără comunicații, pentru că știe ce trebuie obținut, nu doar ce i s-a spus să facă în acel moment.
De reținut: poziționarea discretă rămâne utilă, dar nu mai e suficientă ca garanție. Garanția reală vine din capacitatea subordonaților de a continua misiunea și în absența comandamentului — exact principiul pe care Balck și von Mellenthin l-au construit acum optzeci de ani.
6. O notă despre contextul actual: rigiditatea se plătește și astăzi
Războiul din Ucraina oferă, în timp real, o confirmare neplăcută a temei centrale a acestui material. Rusia s-a dovedit capabilă de adaptare tehnică rapidă — a construit centre dedicate de război electronic, a trecut la drone cu fibră optică imune la bruiaj, și-a reorganizat unitățile de drone pe adâncime. Pe partea tehnologică, adaptarea e reală și nu trebuie subestimată.
Ceea ce nu s-a adaptat este structura de comandă din spatele acestei tehnologii. Rețeaua rusă de apărare, construită să protejeze simultan facilități petroliere, baze militare, noduri logistice și infrastructură pe un teritoriu imens, s-a dovedit repetat incapabilă să acopere totul deodată — iar loviturile ajunse la sute de kilometri în adâncime, în regiuni considerate până de curând sigure, sunt consecința directă a acestei supra-întinderi, agravată de ani de subfinanțare și corupție în achizițiile de apărare, documentate pe larg în ultimii ani.
Nu rezultă de aici că un conflict NATO–Rusia s-ar rezolva printr-o singură lovitură decisivă asupra comenzii ruse, iar un asemenea scenariu nu are, de altfel, sprijin în sursele publice — discuția occidentală actuală rămâne axată pe apărarea flancului estic, nu pe o ofensivă plănuită împotriva Rusiei. Ceea ce rezultă, însă, este validarea empirică a principiului din acest articol: un sistem centralizat, rigid și supra-întins cedează exact la periferie și în adâncime, pentru că nu are nici resursele, nici flexibilitatea de decizie locală necesară să se adapteze acolo unde nu se aștepta să fie testat.
De reținut: distanța dintre 1943 și 2026 e uriașă tehnologic, dar principiul rămâne identic — rigiditatea centralizată e o vulnerabilitate structurală, nu doar un detaliu istoric.
7. Lecția pentru o armată mică într-o alianță
Tot ce a fost discutat până aici capătă o miză directă pentru o armată de mărimea celei românești. O forță mică nu poate concura niciodată prin masă — deci singura ei șansă reală e exact tipul de avantaj descris de Balck și von Mellenthin: calitate de comandă, inițiativă la nivel jos, folosirea inteligentă a terenului și a momentului în locul numărului.
Câteva concluzii practice, nu doar principii generale:
- Mission command trebuie să fie real, nu doar scris în regulament. Nu ajunge să existe pe hârtie — subofițerul sau ofițerul tânăr trebuie să știe, din experiența proprie de antrenament, că inițiativa asumată în linia intenției comandantului e susținută, nu sancționată dacă rezultatul nu e perfect. E o schimbare de cultură instituțională, nu de procedură.
- Instrucția liderilor nu se sacrifică niciodată sub presiune. Balck a insistat ca școlile de subofițeri să nu fie folosite ca unități de luptă, indiferent de urgența momentului — pentru că acolo se formează exact oamenii care, la nevoie, conduc singuri, fără ofițer și fără comunicații.
- Forța limitată se concentrează la punctul decisiv, nu se distribuie uniform pe tot frontul. O armată mică nu-și permite să fie la fel de puternică peste tot.
- Contextul de alianță schimbă problema de fond. Wehrmachtul lupta izolat, fără sprijin real din exterior. România face parte dintr-un dispozitiv integrat NATO — lecția utilă nu mai este “cum lupți singur împotriva a zece”, ci “cum contribui, ca element mic, la un întreg mai mare, fără să presupui că altcineva îți acoperă automat golurile”.
- Fingerspitzengefühl nu se predă într-un curs. Se formează prin ani de exerciții realiste, rotații repetate și presiune decizională reală în antrenament — o investiție lentă, nu una punctuală.
De reținut: o armată mică nu poate impune inteligență prin ordin — dar poate, foarte ușor, s-o descurajeze printr-un sistem prost. Diferența dintre a supraviețui și a dispărea, pentru o forță mică, se decide adesea aici.
De ce contează astăzi
Nimic din toate acestea nu este o evocare nostalgică a Wehrmachtului. Este o confirmare, repetată de la Chir până la Moscova de azi, a aceluiași set de principii:
- Mission command, nu microgestiune. Comunică intenția, lasă execuția în sarcina subordonatului care înțelege concepția generală — și care poate continua misiunea chiar dacă legătura cu comandamentul se pierde.
- Concentrare la punctul decisiv, nu distribuție uniformă a forței pe tot frontul.
- Cunoașterea reală a inamicului, suficient de profundă încât tiparele lui rigide să poată fi folosite împotriva lui.
Doi ofițeri în rezervă, fără comandă activă, au reușit în patru zile să pună sub semnul întrebării o parte din doctrina NATO a momentului — nu prin poveste, ci prin judecată tactică formată în ani de luptă reală, aceeași judecată care, de-a lungul carierei lor, a ținut în viață mulți dintre oamenii pe care i-au comandat. Optzeci de ani mai târziu, principiul rămâne neschimbat, chiar dacă instrumentele s-au schimbat complet: un sistem care lasă loc pentru inteligență și inițiativă la fiecare nivel de comandă rezistă acolo unde unul rigid și centralizat se rupe.
Materialul original, in limba engleza, poate fi citit AICI.
Octavian
Intrebarea de 1000 de puncte. Pe ce model e croit mapn-ul ? Pe modelul estic sovietic sau pe modelul vestic ?
Cred ca stim raspunsul.
No’ binee!
Fain articol, multumim. Stiam ca in tarile cu apa calda permanenta si cadastru experienta de razboi a multor ofiteri a fost folosita pana bine dupa 90′.
În 1943 nemții aveau trupă și ofițeri cu multă experiență de front, chiar dacă nu mai aveau suficient echipament greu.
Existau reflexe și relații bine rodate la toate nivelurile, ceea ce crea autonomie extinsă a personalului, mecanisme bine unse. Alături de efectivul redus al unităților, asta elibera timpul esaloanemor superioare pentru reflecție și gândit inovator.
Ofițeri cu multă experiență comandau mini-unitati, sub capacitățile pentru care erau pregătiți.
Era loc și timp, pentru pregătit cu minutiozitate și anticipare acțiuni bine puse la punct.
Lanțul de comandă și execuție la superlativ.
Conduceau mini-unități, dar cu aceleași responsabilități. Pe hărțile OKW ele aveau în continuare frontul unei divizii sau corp de armată. De aceea manevra era esențială pentru a surprinde și dezechilibra ofensiva inamică, pentru a îndeplini obiectivele de la eșalonul superior.
În timpurile moderne, în procesul de planificare operațională se analizează două aspecte: Cel mai periculos curs de acțiune al inamicului (MDECOA), și Cel mai probabil curs de acțiune al inamicului (MLECOA), iar analiza durează chiar și zile la eșaloane de nivel divizie sau corp de armată. Acei doi bătrânei au dezbătut timp de cinci minute.
Recomand călduros descărcarea și citirea materialului original, din link-ul oferit.
Asta vine din anii 1930 cand erau limitate efectivele pe baza de Tratat de la Versailles. Nu-mi amintesc unde am citit dar in acele vremuri subofiterii dar si ofiterii care comandau in teren efective erau antrenati sa poata indeplini mai multe roluri si sa cunoasca inclusiv aspectele de comanda ale gradelor superioara rocmai pentru a putea suplini la nevoie lipsa lor. Unul din motivele pentru care in armatele vestice, mai ales dupa al doilea razboi mondial, corpul subofiterilor este considerat baza armatei
Take this:
https://foreignpolicy.com/2026/07/31/hegseth-norman-dixon-iran-war/?tpcc=trending_digest&utm_source=Sailthru&utm_medium=email&utm_campaign=%5BA%5D%20Trending%20Articles%20Digest%20-%20080526&utm_term=oneoff_trending_080526_A
frontschweine de citit
Foarte interesant, mai ales ca e ceva despre care s-a mai vorbit, cel putin prin comentarii.
In completare, as evidentia doua lucruri:
1. In recentul conflict din Iran, israelienii si americanii au inceput razboiul prin atacuri surpriza menite sa decapiteze conducerea politico-militara iraniana. Doar ca iranienii, vazand ce s-a mai intamplat prin alte ograzi, au descentralizat masiv structura de comanda, consecinta fiind ca au continuat sa functioneze si sa atace numeroase tinte si dupa ce aceste atacuri au avut succes.
2. Sa treci de la o armata care nu traverseaza strada fara ordin de la cel mai inalt general este nevoie de o schimbare majora a mentalitatilor, de la cel mai inalt general pana la ultimul gradat. O astfel de schimbare este atat de profunda incat si daca incepe astazi, va dura cel putin o decada pana se vor vedea primele rezultate palpabile. Pentru asta ai nevoie de o armata profesionista si de un corp de comanda de exceptie unde avansarile se fac in baza unor criterii de performanta dovedita nu in baza sistemului PCR. Ai nevoie de oameni educati si antrenati si, foarte important, oameni cu imaginatie. La noi este fix opusul, cred ca e clar pentru toata lumea. Initiativele sunt descurajate si sanctionate, greselile aspru pedepsite.
Sa ne amintim de tot circul dronelor. Sa ne amintim de „circul” care a condus la prabusirea elicopterului plecat dupa MIG-ul 21 cazut in zona Constantei…
P.S. Si inca ceva. Intr-un razboi de durata, te poti astepta ca oamenii care l-au inceput sa nu mai fie atunci cand se va fi terminat. Asta inseamna ca sistemul trebuie sa fie capabil sa creeze intr-una o astfel de armata. La noi, sistemul este principalul factor de rezistenta. Deci nu…
La armata germană se incuraja inițiativa exact la eșaloanele de jos, să opereze cât mai autonom și să își folosească imaginația. Trupa era sudata, gradații mâncând la popota împreună cu subordonatii, pe când la români ofițeri mâncau separat. Să nu mai vorbim aplicarea pedepselor corporale și umilirea soldaților. Cred ca a fost discuția aici mai demult.
Pe langa asta, intr-adevar discutata si ras-discutata aici, in timp ce gradul de alfabetizare in Germania era de ~95% (poate chiar mai mult), noi aveam undeva la ~40% analfabeti.
La asta putem adauga si nivelul scazut de „alfabetizare tehnica” (daca pot sa-i spun asa) in conditiile in care majoritatea populatiei traia in mediul rural ocupandu-se de agricultura, la nivel de subzistenta.
Cam ce „imaginatie” putea avea pifanul roman in conditiile astea?… 🙁
au si francezii un concept interesant si similar cu cel german, coup d’oeil
https://en.wikipedia.org/wiki/Coup_d%27%C5%93il
foarte bune materialele cu Balck, un comandant putin cunoscut sau nu asa celebru ca un Rommel sau Guderian, e drept la nivel mai mic.
Batalia de la Rzhev a lui e de studiat pe tema asta. Walter Model e taticul tacticilor descrise in articol.
Este excepțional articolul și redactat cu dibăcie în limba română. Principiile enunțate sunt valabile și în oricare domeniu civil.
O schimbare în bine – așa precum au comentat ceilalți și nu doar în domeniul militar mă refer, este tare dificilă: nu doar că mentalitatea liderilor este aplecată spre control total, dar și executanții se așteaptă la indicații detaliate. Cam toată societatea noastră așa e croită: inițiativa este mai degrabă reprimată, delegarea responsabilităților e de obicei limitată ca anvergură, formală și doar pe termen scurt.
Așa că un bun început, cred eu, ar fi ca acest articol să fie învățat pe de rost la toate miile de cursuri unde actualmente toate companiile toacă banii cu nemiluita, degeaba… 😀
PS: am observat, după ce am citit articolul, că cei doi generali au scris mai multe cărți, în numeroase ediții și cu recenzii foarte bune. Este mare păcat (dar și un semn de rău augur) că nici una nu a fost tradusă și publicată în românește.
No lasa,ca se mai stiu si limbi straine.Ar fi interesant de tradus si Heinrici si Erhard Raus 🙂
Amu,legat de stilul nemtesc de comanda.Cum se stie(sau nu) asta are cateva premise.Prima e ca din cativa competenti(statul major) poate-poate iese ceva asemanator unui Napoleon.Tipul asta a fost nitel problematic pt ei 🙂
Premisa nr 2 e ca in lupta e haos,nu poti vedea simultan tot,nu poti transmite in timp util informatii de jos in sus si invers,de aia ala micu’ trebuie sa decida in limitele misiunii si cata vreme decizia sa nu face rau vecinilor.Adica daca ti se pare o idee buna sa te retragi pt ca ii atragiin capacana,insa daca prin asta le expui flancul vecinilor si ii omori,te gandesti la alt plan.Sau te intelegi in avans cu vecinii.
Premisa nr 3 e ca pt a acorda incredere,trebuie 1-tu sa stii ce faci si 2-subordonatii sa stie ce fac.Adica domnii ofiteri se selecteaza de mici,trec prin munca de jos ca sa stie ce gust are praful si noroiul,apoi dupa vreo cativa ani buni la pace si cateva stagii pe front in caz de razboi(1 zi pe front =o luna de pace) domnul cursant devine Leutnant.
Amu-mission command e tradus,prost,din Auftragstaktik.In germana mai exista si Befelstaktik.Ca sa fie si mai complicat,termenii astia nu stiu sa fi fost mentionati oficial-erau mai degraba intuitivi.Primul inseamna ”tactica ghidata/adaptata/dirijata de misiune” al doilea inseamna ”tactica ghidata de ordin”.
Diferenta intre ele e ca iti zice ”mergi si ocupa dealul” tu incerci asta.Daca iti zice ”vreau sa asiguri flancul stang,ocupa dealul” dar inamicul nu e pe deal iar statia radio se strica/e bruiata tu lasi dealul in pace si te duci singur sa vezi ce-i in padurea aflata la 3km mai incolo pe directia de mars.
Tendinta universala cand ai camere,sateliti,drone non stop e sa transformi comanda intr-un RTS si sa muti soldateii reali cu un click.Problema cu astea e ca merge tipla la exercitii.La razbel insa densitatea de mijloace de bruiaj,plus detectia EM+raza lunga a armelor inseamna ca nimic din confortul ce-l avem acum si pe care-l luam de bun si etern nu va ramane.Vom fi cativa insi,separati de prieteni de spatii goale periculoase,cu comunicatii rare,scurte .
Razbelul in retea are sanse majore sa pice in cateva zile.Dupa care vom fi din nou in 1942,doar ca cu tehnica ceva mai buna.Si mai greu de carat in spinare.
Estem tradus
https://www.miidecarti.ro/Heinrici-d20422.htm?tab=description
https://www.libris.ro/carte/operatiuni-panzer-memoriile-de-pe-frontul-de-est-ale-generalului-raus-erhard/10753358
„Si mai greu de carat in spinare.”
Cea mai proasta gluma din armata. Light infantry
Se pare ca uitam ca acu poate nici o luna niste comandanti erau anchetati pe la nu stiu ce unitate calucrau pe acasa cu subalterni
Bine punctat, Nicule, deși e amară remarca ta… O secvență istorică întărește ce ai spus. E din filmul lui Pintilie „O vară de neuitat” (cred eu că merita vazut tot filmul, dacă oare nu îl știai):
https://youtu.be/TopDEmeYwoA?is=AIT_yahkJbPHnIW1
Fain articol, multumiri.
Cred ca era de facut o rocada care se impune. In linia unei logici firesti si partial aplicabila domeniului militar dar cunoscand ca in razboi nimic nu e fix batut in cuie si nici previzibil, concentrarea la locul si momentul decisiv vine NUMAI dupa cunoasterea reala a inamicului. Munca de analiza presupune fix asta, adica ce este previzibil si ce este imprevizibil. Deci lovirea la punctul decisiv e fix punctul 3.
In esenta, e o adaptare continua pe fondul descentralizarii comenzii, cu conditia ca punctul de comanda sa nu si piarda relevanta si nici aia din subordine sa ajunga sa se comporte ca niste atomi liberi, de capul lor. Citind pe Guderian, Carius sau memorii despre Knispel sau Wittmann, exista multe lucruri comune cu viziunea asta, vorbesc de alea pe bune, nu legende. Ba inca si la Dwight D Eisenhower, multe chestiuni coincid, desi erau adversari. Sau putem sa vedem ce fac vecinii nostri in Ucraina ca si ei au invatat din mers, dar spre deosebire de noi, moartea iti face mintea elastica. Si au invatat foarte repede pe sangele si viata lor, ca au avut si ei esecuri(contraofensiva din Dontesk, Kursk etc)
Extrem de interesant articolul…
Povesti la vioara de la a la z.
Asta e chiar veche, dar unii acum o aflati, ca-n bancuri.
Von Mellentin a scris prin memorii, in binecunoscutul stil ofiteresc german, ce genii erau ei si ce prosti restu.
Au distrus vreo 50 de tancuri, din cele probabil in jur de 100, avand superioritate, dupa ce rusii fortasera un rau, o sa caut sa vad cat s-a rescris istoria, e clar ca acum narativu e cu totul altul.
Mai e una asemanatoare la Toffler, dar cu idf si sirienii.
Nemtii luati prizonieri incercau sa se faca utili americanilor si se umflau in pene cum ii batusera ei pe rusi pana-n buricu Berlinului.
Americanii aveau nevoie de ofiteri care luptasera cu rusii si de povestioare moralizatoare cat de prosti sunt mujicii.
Subestimarea inamicului e buna in propaganda, in realitate nu.
1.Intelegerea adversarului nu e acelasi lucru cu subestimarea.
2.Pe rusi i-am vazut in Ua live si sunt chiar mai prosti decat in povestile de ww2 cu sovietici.
3.Ce e cu idf si sirienii ?
Bolsevicii chiar au fost prostii prostilor in WW2 (la fel ca si in WW 1 sau razboiul Crimeeii), finlandezii au maturat cu ei pe jos, ivanii trecand de liniile finlandeze abia cand nordicii au ramas fara munitie.
In fata germanilor au fost mereu inferiori, diferenta a facut-o numarul imens de bolsevici, numarul enorm de mare de tunuri si bineinteles, ajutorul masiv american si bombardamentele aliate asupra Germaniei.
Daca URSS si Germania ar fi luptat parte-n parte nu cred ca razboiul se termina la Berlin.
De altfel valoare armatei ruse si a tehnicii ei de lupta se vede in Ucraina, unde absolut toti si toate s-au facut de ras.
Istoria a fost rescrisa dar in favoarea rusilor si astazi ni se spune ce mare general a fost Jukov, un calau in realitate, si ce super-tanc era T 34, o panarama de blindat…
De Operatiunea Uranus ce stii?
Fara google search.
Au avut si succese dar de aici si pana la ai compara cu germanii, britanicii sau japonezii este o cale a dracului de lunga.
De batalia de pe inaltimiile Seelow sti ceva? Cand au atacat ca imbecilii cu tancurile? Si in general de valul uman bolsevic care i-a aruncat pe germani din URSS. Germanii luptau pe doua fronturi, mai apoi pe trei si tot au facut fata foarte onorabil.
Fara Google.
Bagration sau cum naiba se scrie, ar fi un exemplu mai bun.
Rușii,chiar în 44-45 au pierdut cam de 2 ori mai mulți morți și răniți decât Axa. Asta ne spune că majoritatea luptelor la nivel mic le-au pierdut.
Problema e că alea câștigate unde au făcut concentrări de forțe au dus la succese operaționale.Pt că nemții au fost nițel talambi la nivelul asta,în parte din vina militară dar în parte pt că Hitler(asta nu e chiar un mit și o scuză,deși uneori s-a exagerat cu dat vina pe el),au rezultat încercuiri,care au scos din film mai multi fasciști decât era cazul.
Mai adăugăm o politică de personal idioata,ce lăsa unitățiveterane descompletate,în timp ce formau unități noi de boboci.
Amu,e drept că fix in cartea lui Mellenthin e un episod de asta.Imi pare că la luptele pt Kiev,el dădea cu surle și trâmbițe o victorie germana,dar care de fapt era o atragere de rezerve pt a face partie efortului principal sovietic la 100km mai încolo.Lucru omis de neamț in carte.
Ce ar fi fost dacă după Stalingrad și Harkov Nr 3 nemții făceau o retragere prin lupta către Nipru e subiect de speculații.Probabil că sovieticii se epuizau prin 1944.
Constante a ambelor cafturi din est,al vechi și al nou e fixația pt ținut Uitatii de Stepă, deficitul de pifani până dincolo de bunul simț și format de unități că să dea la număr Avem multe stegulețe și pătrățele pe harta,ce multi suntem 🙂
Asta nu tine de tactică,arta operațională ci de strategie și politică.Daca e politica netampita ,se combină cu abilitate la nivele mai mici rezulta hiphipuraaa.
Legat de sirieni și IDF,nu e la Toffler vrăjeală.Faza e super documentată.Amu,mint aia,mint și alții .Dar cu toate astea e simplu,dpmdv-nu crezi sursa,hai cu sursa alternativa.
Aia a e explicabilă.Pt început,barajul sirian a căzut pe fortificații,dar manevra nu a venit chiar simultan.Pe urma fumul sirian a fost prost calculat, evreii nu erau orbiți.
Pe urmă pifa sirieni au avut foarte redusă participare,decât ca ținte in BTR.
In haosul rezultat sirienii au fost praf cu coordonarea.Cireasa pe tort cel mai bun gheneral sirian a fost ucis pe la început.
A ieșit ce a ieșit.
Legat de 1973,un colonel american,Dupuy, a dezvoltat o metoda complicata de modelare matematică.Un parametru era valoarea relativă a trupelor.Ii ieșise că evreii erau 2 și un pic mai buni că egiptenii și mai rău fata de sirieni.La sirieni nu a avut acces.Dar a avut acces total la egipteni și la evrei.Post factum omul a spus că în discuțiile cu egiptenii ăștia acceptau că evreii erau mai profi.Folosind datele reale proprii,le ieșise chiar mai rău decât îi calculase americanul(din cauza inițială de lipsa de date exacte).
E chiar de la Toffler vrajeala, aparuta in lb rom in 95, prima oara.
Lui Toffler i-a povestit un sef Tradoc snoava, bineinteles Toffler insistand cum a schimbat tipu asta razboiul radical, pt gospodine si soareci de biblioteca creduli.
Am fost cand l-a adus Iliescu pe Toffler la ASE, btw si chiar a fost o deziluzie mare pe vremea aia, a spus doar platitudini si cum a inventat el mersu pe jos in futurologie (singura chestie la care ne-am declarat toti baietii aderenti fara rezerve, ca nu stiam termenu pana atunci, a fost chiar comic, mai ales tinand cont ca bila de pe ASE nu picase inca).
Si pe Trevor Dupuy acelasi Toffler l-a umflat in pene si mai e unu, Sterry sau asa ceva.
Ii confunzi.Era un DePuy,general,mare șef.A venit cu Active Defense,ce precedat Airland d Battle.
Dupuy de care zic era decât colonel,șefisor pe la institute de cercetare istorică.
Starry de care spui a avut un merit că a făcut NTC,unde trec toate brigăzile lor sa ia bătaie.Si unde Opfor e lăsată să-i bată și să-i facă de rahat.
Ideea in anii 80 era că un batalion Infrunta un regiment sovietic.De obicei câștigau „rușii”. Azi e invers,o brigadă se bate cu un batalion.Castiga de obicei tot aia răii.
Diferența între ei unde sunt umiliți și noi,unde e B și FB tine de timpul în care se învață cum e cu manevrat mase mari de trupe în mod organizat.
Ai noștri,la nivel mai mic,se pot mișca mai bine,ca-s mai isteți.Dar e voie de 8-10 ani .Ai lor trag in medie mult mai bine. Iar de mișcat la nivel Cp și Btn incep sa miște semi-decent și ai noștri.
E o chestie ciudată ce tine de caracterul national.La ei dacă le zici pe fata ca-s prosti au greșit în cazurile de la 1 la N,își iau notițe și încearcă să nu repete.
La noi cumva tre să iasă bine in poza deci cumva se fură meciuri.Dar băieții se prind deseori unde au dat cu mucii în fasole .
Și îți repet,bătaia de tancuri din Golan și scorul ei nu e vrăjeală.Cand o iei la detalii vezi destul de exact cum au fost bătuți sirienii.Dar meritul evreilor e că pe teren erau unii care au putut să observe și să fructifice.
Apropos, există o asemănare între Balck și evrei.Am vazut unii cu experiență care susțineau că Nr optim pt o Cp de tancuri era 6-7.Balck a zis pe undeva același lucru.Si alți nemti.
Practic sunt mai mari.Exceptie noi,că ne pleacă la cheie nr optim.Avem pierderi înainte de lupta 🙂
@Mihais
Fratele meu tu n-ai inteles problema. Ai un articol unde iti spune cu subiect si predicat care erau problemele doctrinei sovietice si cum sa lupti cu ea. Aceaiasi doctrina si cultura care exista si la noi de aceea @Xv s-a ofensat si a trecut la aruncat cu mucii in fasole cum toti sunt prosti si umflati de propaganda.
Uitate mai jos ce idei are cu soldatul analfabet cu 10 clase. El nu o sa inteleaga niciodata ca ofiterii nu sunt baza. Baza a fost mereu corpul de NCO de pe vremea centurionilor pana azi la sergenti.
Iar cand sergentii nu sunt lasati sa faca, sa greseasca, sa incerce (asa cum se intampla la noi) armata aia cand va avea ceva real de facut va fi un mare mare cacat, pardon my french.
De calitatea ofiterilor romani ne-am convins cand s-au lovit cu nava de mina sau cand au trimis elicoptere la moarte sa salveze pilotul de mig sau cand se ascundeau prin irak ca nu ii lasa de la bucuresti si nu pot sa vina sa isi salveze compatriotii.
@Xv
Degeaba va da-ti singuri calificative de FB pentru ca nu valoreaza 2 cepe degerate. Mimarea ca sa dea bine nu e acelasi lucru cu a gresi si a invata din greseli.
Promovarea carieristilor care au doar cursuri facute cum sunt facute si care mimeaza scenete pe la aplicatii nu creeaza genii.
Au mai fost unii care se credeau mai destepti si ca toti ailalti sunt prosti. Ne-au arat in ucraina cine erau de fapt prostii si ce idei tembele aveau in cap cu desanturi fara sustinere, coloane de zeci de km de camioane blocate, picat in toate ambuscadele posibile s.a.m.d.
Asta e realitatea a ce iese din soldati cu 10 clase si comandanti care se cred mai destepti decat noaptea.
Ai doua mari razboaie in ww2 si in Ua care iti demonstreaza clar ce spun Balck și Mellenthin ca e real dar cumva ei sunt niste fraierici umflati de propaganda tu esti ala destept…..ninja spionul care a batut tot bucurestiul.
Afla de la mine tot ce ai invatat tu in armata romana in materie de C2 e un pipi la gard. Planurile si micromanagementul nu functioneaza in situatii reale, oricat de ca la manual ar fi planul.
N-am uitat nici de fixurile tale cu ce scrie in manual…
Cu soldatul cu 10 clase cam are dreptate,dar cu nuante.Amu,e vb de oameni,depinde de individ.Dar un taranus bine instruit va bate mai mereu un orasean .Ala macar a vazut cum arata sangele si matele cand taiau porcul,a mai aruncat niste baloti de fan in pod.
In plus initiativa e corelata cu istetimea si curajul,nu musai cu diplomele.Mai ales astea pe stil nou,ca-s la noi sau ade aiurea.
Problema armiei romane la inceputuri de razboaie a fost cu ofiterii,iar asta a iesit din birocratia si formalismul excesiv ce caracterizeaza tot statul romanesc,mai ales armia.Adica domnii ofiteri au invatat meserie pe pielea soldateilor,nefiind pregatiti profesional si psihologic din vreme de pace.
Care a limitat posibilitatile de a manifesta initiativa ale soldateilor.
Ce am vazut,in masura posibilitatilor e ca dupa o vreme,adica dupa scoala vietii pe front,soldatii cu 4 clase romani aveau tot atata initiativa si eficienta ca nemtii.
Diferenta fata de Ivani e ca in sistemul lor,unde ajungeau sefi niste sociopati,ii omora pe aia micii inainte sa apuce sa invete.Azi e acelasi mecanism ,doar ca in forma mai agravata.Atunci tot ii mai invatau cate ceva.
Nu ma refer la capacitatea de lupta a marilor unitati,unde se vedeau diferente de tehnica,logistica etc… Vb de ce am citit,cat am putut,despre nivele comparabile cat de cat,adica pana la Cp/Btn. Peste deja erau diferente mari.
@Mihais
Cine sa il instruiasca boierule ? Oamenii care au experienta reala si cunostinte reale sunt marginalizati in mareata birocratie a fugitului de responsabilitate care e mapn.
Daca promovezi oameni care sa faca treaba ii fac pe toti ailalti sa arate nasol si nu da bine.
@nicolae
M-am exprimat gresit dar ai inteles ideea. Exact ce spui tu e realitatea dar cumva numai la marii strategi din mapn nu ajung ideile astea. Ca dovada ce raspuns plin de inteligenta ti-a dat.
@Xv
Inca astept sa aud si solutii de la tine ca mereu cand iti cer sa spui si ceva constructiv te faci ca ploua.
Sa critici fara argumente esti expert.
in 2026 ,si ne mai miram de ce nu crede una lume pe aici ca comandantii o sa ramana in piranha 5 si linx ,ca au probleme cu tehnica ,pai cu 10 clase facute pe sant e grele ,no ce sa faci asa ca la baioneta in boscheti cu rau, ramu
Aia au experienta PE TEREN.
Tu doar la tastatura.
A, tu ii platesti etc.
xv mai usor cu pianu ca din ce povestete sharky pe aici de 30 de ani de cand am cunoscut eu armata nu s-a schimbat nimic in capul alora ca tine din armata ,esti ceea ce banuiesc de mult ,doar un troll platit care baga fitile cand doare prea mult si se spun prea multe adevaruri
@Robi Bre, realizezi ca soldatul cu 10 clase nu e totuna cu soldatul analfabet, nu? 🙂
Xv / ex-Vlad, acest Chuck Norris al blogosferei romanesti, rateaza si el ideea cand ii raspunde lui @MTX, permite-mi sa-l citez: „Nu are vreo treaba gradu de alfabetizare al trupei. (…) La cc, cei de la tara, chiar cu 10 clase sau scoala profesionala doar, erau foarte descurcareti pe teren, (…).”
Amu’, eu ma limitez sa arat ca 10 clase > 4 clase > analfabet (adica nimic). E adevarat ca 4 sau 10 clase facute de mantuiala la FF ne aduce tot in zona analfabetului. Distrugerea invatamantului a condus in Romania la proliferarea unui alt tip de analfabetism – ala functional. Deci practic ne intoarcem in mare la situatia pre-WW2: desi acum stim sa citim un text, nu prea suntem in stare sa extragem intelesul lui…
Cum dracu’ sa ceri unui soldat/sergent sa arate initiativa cand el nu intelege ce-ai vrut de la el? Cum poti da un ordin unui analfabet care nu stie sa citeasca ce scrie pe o harta si unde-l trimiti tu nu se vede cu ochiul liber iar el nu e din zona aia ca sa le stie din amintiri? Cum poti avea un limbaj comun cu el cand vocabularul lui se reduce la manc, fut, cac? Nu neaparat in ordinea asta? Ma intreb doar, ca poate-mi scapa mie ceva…
Si mai adauga el, „Noi in 1877 si in 1918 cati alfabetizati aveam?” Dar ne putem pune intrebarea si altfel: cata initiativa au aratat dorobantii in 1877 sau taranul roman luat de la plug cu un an inainte si trimis in macelul de la Turtucaia? M-am cutremurat citind memoriile lui Topirceanu de la Turtucaia… O fi fost si ala vreun prost care nu stia nimic… Dar poate ca nu cunosc eu astfel de cazuri, imi (re)cunosc limitele.
Dpmdv, in 1877 sau in 1918 era relativ simplu: luai racanul, ii aratai cu destu’ reduta/transeul si-i spuneai: vezi reduta/transeul ala? Alearga dupa mine si omoara toti nemtii/turcii care ne ies in cale pana nu mai ramane nici unu sau fug toti. Daca io mor, tu alearga in continuare. Greu o fi.
Ca sa scoti un soldat decent, ai nevoie de un nivel minim de educatie. Restul depinde mai intai de sistem si mai apoi de fiecare individ in parte.
Nicolae- inca te racaie ca ai fentat armata, nu?
Imediat musti :)).
Ca parca aveai niste kile in plus si te-ai dat lovit.
Si acum, ironia sortii, dai lectii pe net despre domeniul militar, pe care il stii doar din carti, nu de pe teren.
Si nici din carti nu-l stii macar vag.
Baietii aia cu 10 clase pe care tu ii dispretuiesti si pe care nu ii cunosti, e clar, ca tu nu te amesteci cu „vulgul”, sunt dintotdeauna „talpa ostirii”, aia e realitatea, chiar daca multi cu care esti obisnuit tu o folosesc doar in oratorie.
Cu „nivelul tau maxim de educatie” ai fugit de armata.
Punct.
Nu e niciun dubiu, tu esti primul dac care a aselenizat in ’69! Punct.
P.S. Prietene, reactionezi agresiv ca de obicei si, tot ca de obicei, reactionezi atacand persoana, nu comentariul persoanei. Nu am avut, nu am si nu voi avea vreodata intentia sa dau lectii (desi tu ai merita una de bun-simt, pare ca erai pe undeva prin Imperiul Romulan cand s-a tinut lectia aia), oricum n-as avea loc de tine.
Am exprimat o opinie personala pe un subiect. Nu stiam ca trebuie sa-ti cer voie. In rest, te intreb o singura data: esti in stare sa te concentrezi 2 secunde sa incerci sa citesti si sa intelegi un text la care sa dai un raspuns fara sa ataci persoana?
Tu nu pricepi lb romana mai nou.
Toffler l-a promovat pe TREVOR Dupuy, asta am scris.
P-alalalt ametit nu-l cheama tot Trevor.
Da, flashnews, chiar l-a promovat, ca nu stii tu, n-ai pierdut nimic si nici el.
Future Wars: The World’s Most Dangerous Flashpoints
Col. Trevor N. Dupuy; Alvin Toffler; Heidi Adelaide Toffler
Stiam ca o sa fie in zelos sa-mi atraga atentia, dar nu banuiam ca o sa fii chiar tu.
Fix de-aia am precizat Trevor, sa nu existe dubii.
Aaa,uitasem .Era aia cu un scenariu in care ne bateau ungurii mar? E drept,premisele erau sf pt anii 90,ca tehnica si organizare.
Ce sa zic,retrospectiv a fost un caz interesant.Lobby-ul maghiar din State stiu ca publicase peste tot scenariul respectiv,iar unii vecini erau orgasmuiti citind minunea.
Mno,ce sa zic,orice model matematic sufera de gigi-gunoi intare,gunoi iesire.Pt un american e probabil ca la o bauta,un baiet la intrebat ceva de genul”boss,uite-i pe astia,se urasc,daca se iau la bataie cum ar putea castiga ungurii?” Asa ca a s-au umplut ungurii,pe hartie, de F16 ,Marder si alte minuni peste noapte.Plus o eficienta iesita din comun,ca pe atunci,ca si acum,sunt varza la multe aspecte.Destul de comunisti si ei.
Orisicum,fata de ce se foloseste chiar la case mari,Dupuy era si este mult peste.Este o logica,nu e ceva arbitrar.
Era si joc pe calculator cu scenariul ala, chiar misto, deci nu stil red alert, doar ca aia aveau f16.
Stiu ca a fost si articol in Armata Poporului pe tema aia, dar mult inaintea jocului.
as fi curios sa pot vedea o istorie paralela, in care noi ne-am fi luptat cu altii [proportional, ca in ukr-rus]. cam cati din cei care comenteaza expert p’aici ar fi picat pă subiect.
Ar fi si mai multi care comenteaza, stai lin.
De la 1000 km departare.
Fugeau 3 sferturi de teristi de 6 luni amarate in uniforma si tu ii vrei la razboi?
Si ca tot iti place genu, vezi si la Gladwell, cu Van Riper, acelasi stil de almanah satesc popcorn, axat pe inventarea unor genii neintelese, prin prezentarea selectiva a realitatii.
teza lui Van Riper de saturatie cu mijloace ieftine si extrem de multe e oarecum validata in Ucraina 🙂 drept e, a folosit un „bug” al wargame-ului respectiv dar ideea e buna
Acum 20 de ani l-am cautat pe utube si m-am uitat la un filmulet de vreo ora cu el, era fix ca profu ala cu ochelari din South Park la voce si poticniri din 2 in 2 secunde.
O fi fost geniu, dar unu extrem de lipsit de charisma., era f greu de urmarit, poticnit si lipsit de cursivitate.
Au mai fost stele de-astea de o zi-doua, vezi Kilcullen, alt baiat f pragmatic si bine orientat. Pe SWJ erau in permanenta noi „genii”.
Acum talibanii conduc, au facut treaba foarte buna.
La intrarea in razboi pregatirea armatei germane avea ca principiu ca fiecare militar sa fie capabil/sa aibe cunostinte/sa fie instruit incat sa isi inlocuiasca superiorul, pe scurt: soldatii pe subofiteri, subofiterii pe ofiterii de rang inferior, ofiterii de rang inferior pe cei de rang superior.
Armata germană deja avea acest concept pe care azi l-am adoptat sub numele de mission command pe care l-au dezvoltat după războiul franco-prusac de la 1870 – 71, când Helmuth von Moltke cel Bătrân a înțeles că lupta a devenit mai dinamică și că fiecare încearcă să-l surprindă pe celălalt, așa că orice plan devine inutil când lupta începe efectiv, la primul contact cu inamicul, motiv pentru care fiecare ofițer trebuia să cunoască intenția comandantului și obiectivele tactice.
Mergând mai târziu, după Tratatul de le Versailles, armata germană a fost redusă la 300000 militari, deci era vital ca acest mod de gândire trebuia implementat masiv la nivelul întregii armate.
Rezultatele s-au văzut în primele zile ale Operației Barbarossa când în ciuda pierderilor grele de ambele părți, companii germane comandate de un sergent, capturau unități uriașe sovietice care cu Punctul de Comandă distrus, habar nu aveau ce să facă.
Conceptul de fapt e mult mai vechi, cel putin de pe vremea romanilor (care sunt un fel de standard vechi si model de baza si pentru armatele moderne).
Pe principiul toate-s noi si vechi sunt toate, cum zice poetul.
Daca imi amintesc corect, una din mariile victorii romane, contra vestite falange macendonene cu care Alex cel Mare a cucerit Persia a venit cand un centurion sau comandat de legiune (dar cred ca era centurion) a exploatat o ruptura in randurile falangei cauzata de terenul accidentat (conteaza si terenul in care se duce lupta), si a ordonat pe loc legionarilor din subordine sa intre intre aia acolo si sa profite de lupta de aproape, unde romanii erau favorizati de scuturile mari si sabiile de tip gladius comparativ cu lanciile lungi si scuturile mici ale macedonenilor.
N-a asteptat comanda generalului care comanda armata, a profitat imediat de oportunitate si a rupt falanga in doua si romanii i-au macelarit apoi acolo in batalia aia si eventual au cucerit Macedonia
Cynoscephalae.E un caz și mai fain,la Metaurus.
Scuze, degete groase, sunt obișnuit să tastez rapid fără să urmăresc ecranul, armata germană a fost obligată la un maxim de 100000 de militari.
Ceea ce amplifică și mai mult nevoia de Auftragstaktik.
Super articol! L-as pune alaturi de discursul lui Patton inainte de debarcarea in Normandia.Cui nu-i place-sa shovel shit in Louisiana.
Pt aia care chiar vreti sa aflati cat de „geniali” erau nemtii dincolo de propaganda post-50 care inclusiv prin literatura si cinema a schimbat placa cu 180 grade, cititi si despre dobitocii lor, ca au fost multi, „junkersii”, adica aristocratii „von” care le-au f*tut directia constant celor mai tineri, care nu aveau sange albastru si nici multe idei fixe.
Sau „Victorii pierdute” care e ceva mai realista, desi si von Manstein arunca pisica peste gard, el era mic, nu stia nimic, castiga tot, pana s-a trezit in Germania. Dar el anticipase, prevazuse, insa cretinii de langa sef nu il ascultau.
Altu e Liddel Hart, un istoric-propagandist care a inventat blitzkriegul in mintea lui si acum a multor naivi care i-au citit cele 2 volume de maculatura, cu vanzari f mari insa.
Vedeti si batalia aia din Franta in care tancurile engleze au obtinut o mica victirie initiala impotriva panzerelor, ridicata la rangu de epopee post-45, de istoricii lor.
Multe de invatat din articol. Oricand e bine sa inveti de la altii, sa vezi ce ti se potriveste tie si alor tai cand te bati cu altii si sa te adaptezi, sa inveti din experientele altora. E un adevar in toate comentariile de mai sus, dar mi s-a parut cel mai relevant ceea ce a scris Nicolae in al doilea comentariu, anume ‘gradul de alfabetizare” al trupei. Cu semidocti n-ai cum sa ai „initiativa” nu numai intr-ale militariei ci si in viata de zi cu zi. Prin urmare, tot invatamantul e baza. Pana nu indreptam lucrurile in sistemul de invatamant, la toate nivelurile, n-avem vreo sansa sa dam inainte.
MTX- Nu are vreo treaba gradu de alfabetizare al trupei.
Nu-ti trebuie „caporali strategici”, ci oameni rezistenti si curajosi.
Noi in 1877 si in 1918 cati alfabetizati aveam?
La cc, cei de la tara, chiar cu 10 clase sau scoala profesionala doar, erau foarte descurcareti pe teren, imediat prindeau un peste cu mijloace improvizate, de ex, sau faceau un adapost, erau obisnuiti cu sapatu zilnic, nu se comparau din punctu asta de vedere cu „pantofarii”, cei crescuti in curtea blocului, chiar daca si ceilalti mai mergeam duminica si in vacante la tara la diverse munci si in diverse ture lungi per pedes.
vezi ca Rommel spune clare in memorii lui (ma rog, ce s-a adunat din insemnari) ca la Arras a fost in asa hal dat peste cap ca infanteria fugea in panica, asupra staff-ului lui s-a tras direct si a si murit unul si personal a redicretionat tunurile de 88 mm si artileria diviziei sa traga la gura tevii pentru a respinge Matildele engleze si infanteria de insotire.
N-as zice ca a fost asa, o mica victorie initiala, putea sa il stopeze doar ca englezii n-au mai avut cu ce sa exploateze strapungerea initiala.
Bre, au ajuns la Dunkirk, aia e realitatea, dar nici nemtilor nu le mergea ceas totul, cum e post-adevarul, au avut o gramada de dobitoci, inclusiv la varf, doar ca mai putini ca restu.
Ce am spus e ca sunt foarte idealizati in literatura Cold War, ca erau deja aliati si nu mai erau aia care pornisera cel mai mare macel din istorie.
@Xv
Ok toti sunt umflati de propaganda si/sau prosti inclusiv Balck și Mellenthin.
Zi-ne tu atunci care e doctrina, tacticile si aplicarea lor corecta. Sa spui ca aia nu e buna ailalta nu e buna e usor. Zi cum ar trebui sa arate doctrina aia care ii sparge pe rusi.
Ofera si solutii.
Tu chiar ai mpresia ca o DOCTRINA se face la un „chat”, pe blog???
De cand a adus Dana smalltalkul militar intr-un forum („si militarii au drepturi” etc) ideea a fost de schimb de idei pt cei in unifirma, ma refer la cei nepolitizati.
Nu la reinventat apa calda strategic sau macar tactic, ca aia nu se face la coltu netului cu un pumn de seminte si 3 lecturi in diagonala pe www.
@Xv
Au putut nemtii aia 2 rasuflati si umflati de propaganda in cateva idei sa exprime tactica abordata de ei. Sunt sigur ca un mare maestru ca tine poate sa faca acelasi lucru.
Ia uite ce frumos si concis din articol:
„A fost o metodă aplicată consecvent:
Unități mici, nu mari. Balck a insistat pe asta constant: companie de 70–80 de oameni, maximum 10 tancuri — “prea multe tancuri duc la prea multe pierderi”.
Puțini oameni, mult foc. Efective reduse, artilerie masivă. Raportul cost-eficacitate favoriza clar tehnica în locul oamenilor.
Concentrare la Schwerpunkt, nu pe tot frontul. Restul liniei era ținut minimal, aproape simbolic. Toată forța reală se aduna acolo unde se dădea lovitura decisivă.
Ordine scurte, execuție autonomă. “Rușii pătrund la punctul X. La semnal, atacați la Y.” Restul revenea subordonatului. Acesta este principiul cunoscut astăzi în toate academiile militare drept mission command.
”
Deci se poate.
@robi
“Concentrare la Schwerpunkt, nu pe tot frontul. Restul liniei era ținut minimal, aproape simbolic. Toată forța reală se aduna acolo unde se dădea lovitura decisivă.”
Cam ce au făcut la Stalingrad, doar ca nu prea a mai ieșit. Lipsa rezerve , cumulat cu decizia de a nu se retrage /ieși din încercuire cât mai curând atunci când au realizat ca e groasa…
La stalingrad au bagat armata germana construita pe manevra intr-o lupta de atritie cu unii care lupta la atritie de la 1600. Greselile au fost facute la nivel strategic inainte sa declanseze rusii asaltul in flancuri.
Iar pentru asta trebuie sa te uiti in directia hitler & okw nu la aia de la fata locului.
Chiar si in conditiile pierderii armatelor romane, ungare, italiene si armata 6 germana rusii tot au suferit mult mai multe pierderi.
Problema rusilor in Ua este ca lupta de atritie s-a fasait din cauza dronelor ieftine. Pot sa arunce oricati retarzi vor la moarte, ailalti au mai multe drone decat au ei retarzi.
S-a terminat cu lupta de atritie de asta rusia e complet fara solutii. Asta cu aruncat la tocat prosti a fost mereu ultima lor carte de jucat si tocmai a expirat data de valabilitate pe ea.
Asta ar fi un aspect,alalalt fiind ca inca din vara situatia logistica era naspa.Unul din motive pt lipsa cronica de personal nu e pt ca nemtii nu aveau rezerve,ci pt ca era greu sa-i hranesti si aprovizionezi pe aia deja acolo.Pe langa clasica lor prostie care lasa unitati veterane descompletate pana isi pierdeau eficienta total.
Geniile atacau simultan Caucazul.
Caile de comunicatii in zona erau precare.Da’ de ce nu au mers si pe calea aerului?Au mers ,un pic,dar multa vreme aviatia era ocupata sa produca ruine care ingreunau avansul la sol in oras.
Alt aspect e ca pana la Uranus,Ivanii atacasera de vreo 4-5 ori flancul stang al A 6-a,rezultand de fiecare data o mare fasaiala pt rusi,in ciuda diferentei numerice.Ba nu era munitie de artilerie,ba nu se coordonau,ba era ordin sa atace acum,nu poimaine.
O logica sovietica era,pierdeau oameni pt a castiga timp si mai atrageau atentia de la atacurile din oras.
Este asta si una din explicatiile pt care nemtii initial au fost de acord cu dorinta A-3-a de a lichida capetele de pod de la Serafimovici si Kletkaya,iar apoi s-au sucit.Alta fiind ”las’ ca merge si asa,acusi se termina cu Stalingradul”.Este insa explicatia clara pt situatia precara a fortificatiilor A 3-a .Adica sectorul putea fi minat mai acatari,munitie putea fi mai multa,pozitii in spate puteau fi facute.
@robi
“pentru asta trebuie sa te uiti in directia hitler & okw nu la aia de la fata locului”
Corect ce spui….a visat Ady H sa ocupe orașul cu numele lui Stalin, dar lovitura principala, conform Schwerpunkt , tot Stalingrad a fost. Și Paulu a fost “plin de inițiativă” când situația a devenit clară
Mă rog, post factum oricine știe mai bine.
Nu mi-aș dori să fi fost în locul lui Paulus, cu ordine absurde și logistica sub nevoile minime
Logistica castiga razboiul.
Ghinararii nemti erau buni pana cand ramaneau fara benzina. Oops, ce sa vezi…aveau nevoie de inca 2 Romanii ca sa mentina economia Europei in priza ( nema gaz sau nord stream atunci 😉 si sa mearga si panzerele germane, luftwaffe sau u boote.
Oricat o dau si scriu carti, sansa lor a fost pierduta in 1942. Daca treceau de Egipt, era game over pt urss si nu ajungea lend lease sa mai fie asa de important pt efortul de razboi aliat.
2 motive: Ajungeau nemtii la Iran si se taia calea pt lend lease cea mai facila. ramaneau Murmanks si vladivostok
Ajungeau nemtii la Caucaz si amenintau Baku…80% din productia de petrol a URSS IN AL DOILEA WW a venit de acolo ;
2 minor: intrau si turcii in joc de partea nemtilor. Asa i 1945 au declarat turcii razboi Germaniei.
P.S. Maretii ghinarari nemti nu si-au explicat niciodata decat dupa razboi au aflat cum de au putut americanii in lunile iulie si august sa mentina in urmarire continua a nemtilor cei 300k oameni si tehnica aferenta. Lor le dadea cu virgula la avans7l maxim in km pe care il putea parcurge o masa de 300000 oameni si echipamentul aferent pana sa zica piua si sa faca pauza pt a tine pasul logistica cu ei. Nu le-a dat prin cap tehnica implementata de anericani cu red ball express si depozitele avansate.
Asa ca…revenind in zilele noastre, caftul cu iranul e pe hold ca nu tine logistica 😉 Stai sa bage fabricile ford si chevrolet rachetute sibdrone pt us army ca se cor putea bate din nou pe 2 fronturi in acelasi timp. 😉
VM romani au fosst pana in cecenia, bunicu a fost acolo.
daca nu pierdeau vremea cu ocuparea odessei si cu stalingradu si daca Mannerheim ataca calea ferata spre murmansk, ehe
si daca nemtii nu veneau cu diktatul de la viena, linia de start ar fi fost pe nistru
cat de tampit sa fii sa-ti dai foc la benzinarie pt ranchiuna dein ww1. ranchiuna absurda pt ca in ww1 RO avusese treaba cu austroungaria, nu cu germania
Am urmărit cu mare interes și plăcere dezbaterea de idei. Eu citind doar Sven Hassel😒 Cred că Bătrânu putea fi liniștit general interimar care să conducă o divizie, iar caporalul Porta rezolva orice problema de logistică…
În zilele de azi ai nevoie si de țărani descurcăreți în linia întâi așa cum spune XV-ul dar și de ochelaristi tocilari, care să miște dronele…
Problema e ca la noi e fix invers. Ochelaristii tocilari dau lectii pt teren in linia 1 si taranii isteti isi dau cu parerea cu dronele.
vedem că învățarea terenului, a unităților adiacente și a misiunii la toate nivelele de comandă conferă un cert avantaj chiar în lipsa ordinelor ulterioare.
să nu uităm totuși, că păstrarea secretului este esențială, ducând la mai puțini oameni inițiați în aceste informații, cerând discernământ în ce trebuie fiecare să știe.
și bineînțeles, logistica aferentă misiunii este parte integrantă a misiunii.
E plina de zeci de ani literatura de specialitate de astfel de „secrete”.
Nu mai suntem pe vremea lui Ceasca, sa fie tinute la secret cateva zeci de amarate de T 72 vechi.
Din secretomania aia bolnava a rezultat un incident in care un TR de la Caracas a tras intr-un tanc de la Targoviste, ca noi tineam secret un tanc luat de la rusi de ai nostri, nu de restu din pact, carora rusii le spusesera.
Pe scurt :
Corpul ofițerilor și subofițerilor trebuie sa fie :
– foarte bine calificat
– inventiv
– cu spirit de inițiativă.
Pai asta era la tanchiștii germani .
Dar și la piloții pakistani (antrenați de francezi ) comparat cu piloții indieni ( antrenați de sovietici ).
Așa cum armata israeliană era în inferioritate numerică comparat cu inamicii dar a făcut curul roșu tuturor.
La noi nu se pune problema. Doar când vom trimite anual mulți pe la universitățile militare din USA, Anglia , Franța și li se va asigura mâna liberă la întoarcere, vom ajunge la armata serioasa și eficientă desiderata.
Pina atunci , răbdare , parul tuns și bocancii lustruiți. Avansările pe sfântul pcr cu corupția aferentă.
Ca în Rusia lui Putin unde măcar se vede. Dezastrul și uneori arestările.
La noi nu e arestat nici un general. Cere pensionarea și așa scapă. Cu gradul și cu șpaga.
Ura și la gară.
Au fost trimisi ofiteri din anii 90 la cele 3 univ importante, in vest. La englezi un marinar, a venit aici, a propus niste lucruri din metodica, de minim bun-simt, l-au lasat sa se defuleze pe 2 pagini, apoi a ramas cum s-a stabilit.
Altu, fiu de general din Bucuresti, ta-so mare scula si-n comunism, pe langa Razoare. Cum a venit de la studii, si-a depus cv-ul la multinationale, in strainatate.
Bineinteles nu toti au facut asa, unu din primii trimisi (prin dat de coate in presa militara si pt ca stia engleza e inca in sistem.
Adica sa n-ai impresia ca se pleaca fara spate, intotdeauna.
Din contra.
Bătălia de la Stalingrad (23 august 1942 – 2 februarie 1943) s-a încheiat cu victoria decisivă a Uniunii Sovietice, reprezentând punctul de cotitură al Celui de-al Doilea Război Mondial pe Frontul de Est.
Participanți
Puterile Axei:
A Germania Nazistă (Armata a 6-a condusă de feldmareșalul Friedrich Paulus și elemente din Armata a 4-a Panzer).
A Regatul României (Armatele a 3-a și a 4-a, dislocate pe flancurile vulnerabile ale germanilor).
A Regatul Italiei (Armata a 8-a Italiană / ARMIR).
A Regatul Ungariei (Armata a 2-a Ungară).
A Regatul Bulgariei (sprijin logistic/auxiliar) și voluntari croați.
Puterile Aliate:
A Uniunea Sovietică (URSS) (Fronturile de Stalingrad, Don și Sud-Vest, comandate strategic de Gheorghi Jukov și Aleksandr Vasilevski, iar local de Vasili Ciuikov).
Pierderi (Aproximative)
Bătălia este una dintre cele mai sângeroase din istoria omenirii, cu un total de peste 2 milioane de victime (morți, răniți, dispăruți și prizonieri):
Puterile Axei: ~850.000 – 1.000.000 de militari.
Germania: ~400.000 – 500.000 morți, răniți și capturați (peste 90.000 au fost luați prizonieri la capitulare).
România: ~158.000 de militari (morți, răniți și dispăruți, reprezentând cea mai grea pierdere din istoria armatei române).
Italia: ~114.000 militari.
Ungaria: ~105.000 militari.
Uniunea Sovietică: ~1.100.000 – 1.250.000 de militari (dintre care aproape 480.000 morți sau dispăruți) + zeci de mii de civili uciși în oraș.
După luni de lupte urbane extrem de dure pentru fiecare stradă și clădire, sovieticii au lansat pe 19 noiembrie 1942 Operațiunea Uranus. Această contraofensivă masivă a atacat flancurile slab echipate ale Axei (apărate de armatele române, italiene și ungare), reușind să încercuiască complet Armata a 6-a germană în interiorul orașului.
Refuzul lui Hitler de a permite o retragere, eșecul tentativei germane de deblocare (Operațiunea Wintergewitter) și imposibilitatea aprovizionării pe cale aeriană au dus la epuizarea completă a trupelor germane. La 2 februarie 1943, ultimele resturi ale Armatei a 6-a au capitulat.
Acesta este adevarul istoric!
Mhmm…
https://en.wikipedia.org/wiki/Lend-Lease
avand in vedere ce s-a intamplat 50 de ani dupa… nu sunt convins ca am tinut cu partea care trebuie. poate ca am fi vorbit germana si am fi muncit, dar ce e rau in asta? :))))
Nu stiu ce legatura are cu topicul, poate ai crezut ca e deja defilarea de 23 august si ai percutat.
Ai nostri au avut pierderile alea pt ca, spre deosebire de alti „aliati”, n-au luat talpa la spinare, ca sa zic pe limba lu’ bunica-meo, au fost ambii pe front, nu in tara la frecat menta, dar din fericire nu la Stalingrad.
In plus, e cam greu sa lupti cu somoiage de paie aprinse impotriva T-34.
Aia e, n-aveau drone.
Banii pt dotare erau sifonati in permanenta.
Offtopic
Hai ca a incepit narativu cu criza energetica SI aia de apa.
Ce sincronizare, rusii, mari sahisti.
1. Prima batalie dela Targu Frumos – aprilie 44
2. A doua batalie dela Targu Frumos – mai 44
1 si 2, tot cu tancuri si infanterie dar si aviatie, studiate in academiile de razboi din State.
3. The Third World War, de General Sir John Hackett, 1980 Fulda Gap and stuff. Binele invinge, dar cu ce pret.
Realitatea e complexa.
În timpul ww2 și în analizele de dupa, s-a apreciat ca pt ca un ofițer de front să poată câștiga orice bătălie(parte a unui conflict armat) tb sa îndeplinească câteva condiții
– capacitate de inițiativă;
– capacitatea de a-ți asuma riscuri;
– o echivalență minimală a nivelului tehnicii de luptă
Ww2 s-a câștigat pe industrie militară
Rușii au produs mai multe tancuri decât restu lumii la un loc, plus capacitatea a pierde milioane de militari și să rămână încă cu rezerve suficiente + aveau mai multe tancuri la începutul ww2 decât restu Evropei la un loc
Iar operațiunea Barbarosa nu a însemnat o reducere majoră a efectivului de tancuri, ci rușii au produs în continuare
La fel au produs avioane de câteva ori mai multe decât nemții – cu paranteza ca multe din cele mai performante avioane ruse de atac conțineau părți de lemn ca avioanele din ww1
La fel cu Hawker Huricane, Mosquito, etc
Sau inclusiv japonezu Zero, care chiar daca era din aluminiu a fost proiectat cu constrângeri foarte mari (tablă subțire, lipsă orice fel de blindaj pt pilot, rezervor, aripi, motor,etc)
Lemnu și aluminiu subțire au dat performanțele alea dinamice la avioanele ruse și la japonezu zero
Noi deși am avut Huricane în dotare la începutul ww2 n-am avut suficienta minte sa facem ce au facut rușii (aripi sau părți de fuselaj de lemn, care ar fi însemnat o scădere a prețului de cost și o posibilitate de creștere a ritmului producției – scăderea de masă data de părțile de lemn a presupus o creștere majoră a performanțelor dinamice
Uni zic ca hitler ar fi atacat preventiv uresese pt ca se temea de nr tancurilor sovietice – ceea ce da cu mari virgule ca serviciile germane de informatii au fost cam praf in ww2
Oricum, serviciile noastre secrete erau cu mult sub cele germane
T 34 a avut mai multe pierderi decât panzer 3 sau 4
Dar istoria se scrie de învingători
Pe de alta parte în ww2, pregătirea noastră militară (la strategia de luptă) era deficitară iar în multe cazuri a lăsat de dorit
Sunt câteva articole pe tehnomil despre “rezistența la nou” a ofițerilor nostrii în ww2
Am avut inclusiv licență de tancuri franceze, licență de tanchete britanice, etc și alte licențe plătite dar nu le-am folosit – atâta a putut mintea conducerii; conducătorii din ultimii 30 de ani zici ca îs copie după aia de la începutul ww2
Și la noi pt erorile mari de strategie și înzestrare nu avem nici un vinovat – eventual apar câteva articole laudative ce mari generali am avut noi – aia au fost excepții de la regula generală care erau praf
Se știe ca la ultimatumu rus din 1940 și la primeie atacuri sovietice gen Florea Tehescu a cerut intrarea unităților din Basarabia în dispozitiv de luptă”imediat” – comandanții au întrebat conducerea armatei ce înseamnă “imediat” și li s-a răspuns ca înseamnă câteva ore
Aceste câteva ore au făcut diferența
Plus incompetenta totală a multor comandanți, ajunși în cele mai înalte trepte ale carierei militare prin alte merite decât cele militare
Plus acceptarea ultimatumului sovietic la sugestia generalilor care nu vedeau dincolo de burta plină
Exemplul finlandez din razboiu de iarna, ce au făcut polonezii, etc nu au avut ecouri mari la conducerea noastră militară, cum s-a văzut
Și nici exemplul grecesc față de atacul italian
La noi nu au existat planuri similare sau acestea nu se cunosc
Conducerea cu florile pe piept pregătită de recviem
finlandezii aveau spatele asigurat de Suedia, RO era inconjurata si tocmai pierduse Ardealul. in plus frontiera lunga spre karelia era neatacabila iarna, reversul a fost ca germanii de pe flancul de nord care au vrut sa atace spre murmansk s-au impotmolit.
Finlanda tot a pierdut Karelia, si-a aparat frontul minuscul de sud
mannerheim s-a oprit la granita, nu a atacat linia ferata a murmanskului pe unde venea ajutorul aliat si lici leningradul. daca o facea probabil ca rusii ar fi fost kaputt
H a facut greseala sa lase portavionul Anglea in pace, drept care englezii i-au tocat baza industriala
apoi greselile de a incerca sa ocupe odessa si stalingrad, in loc sa le ocoleasca.
pierdut timp . altfel ar fi ocupat zonele petroliere de la marea caspica.
lipsa de infanterie marina la nemti, si-au tras cuirasate pe care le-au pierdut imediat in loc sa construiasca flote de debarcare pt anglea, baltica , murmansk si MN
Nicolae- te-ai bagat singur in seama si dupa aia tot tu bazai.
Discutam cu Mihais niste idei militare fara sa ne suparam vreunul, ca discutam de mult asa, sunt doar idei, nu convingeri existentiale si ai venit tu iar sa iti defulezi frustrarile offtopic, ca o femeie, ce sa-ti fac?
Invata sa vorbesti pe subiect intai, cu argumente.
In caz ca esti in stare.
Iar aia cu la placinte inainte, la razboi inapoi, ramane valabila pt tine, tu ai eles asta, nu eu.
Dupa stil oi fi fost la o facultate privata, nu la stat in Bucuresti, de te extaziexi asa cu „cartea” pe care (nu) o stii si dispretuiesti „peizanii”, ca alea sunt de la inceput supranumite „fabrici de diplome”, stil Spiru, pt ca scot copii de Tafandache facute la apelu bocancilor.
Frustrari placute in continuare.
Xv hai sa o luam logic ,1 cu 1 faci trii ,da acu ajunjim la meseriasii tai cu 10 clase ,cari 10 clasi e facute ca la spiru ,sa li avem ie diploma ie ,si atunci pi ecran la piranha si linx ni arata nisti semni unlili zici ca ie ,grupa ,una companii una batalion ,si ala cu 10 clasi tre sa stii cum se mananca ,cum el stii ca pi telefon smart doar tictok si fasebook nu stii semnili si atunci ce trimiti si unde trimiti daca ie prost ca noaptea indiferent cat de laudat de tini ca ie discuracaret ,ca tu si pare ca nu itelegica ce zice astia inart e ca ala cu 10 clasi tre sa stiii sa inlocuiasca pi ala cu 12 clasi care stii di tati si ajungi la ce iam zis eu sublenului venit de la sibiu venit la crmgc cand mi-a oferit post di angajat ,auzi ma pe mine nu tre sa ma comande toti prostii tai de soferi tablagii ,iti convine ,iti convine ,nu poti sa slava rusia continuu ,dar eu te sfatuiesc sa mai schimbi conturile cu unu care nu e prea uzat
scuzili meli eu e prost nu e distept ca tini vream sa zic star nu rmnc (nu crmgc ca prostu )
Pune mana pe carte si invata intai sa scrii, bre.
Pe hârtie, atat la factorul uman, la pregătirea de luptă, la înzestrare și la strategia de luptă ,nemții au fost peste toți inamicii atât în WW 1 cât și în WW 2
Nemții aveau cele mai performate criterii de formare a ofițerilor, la ani lumina de restul lumii
Numai ca încrederea exagerată în capacitatea germană de luptă a fost până urmă principala cauza a eșecului ei
Presupunerea este mana eșecului – ca sa citez dintr-un strateg german ce a influențat educația militara dinainte de ww1 și pana azi
https://ro.wikipedia.org/wiki/Carl_von_Clausewitz
La începutul ww1 nemții au comis erori grave, bazate pe încrederea exagerată în propria capacitate de luptă, și la fel în ww2
La începutul ww1 după atacul austro ungar din Serbia, pt simplul fapt ca rușii au început mobilizarea preventivă a armatei, i-au somat pe rusi sa anuleze mobilizarea sub amenințarea războiului, rușii nu au acceptat ultimatumul
Apoi, în planurile de atac împotriva Franței, au somat Belgia să le pună teritoriul la dispoziție, în caz contrar urmând a le declara război ( belgienii aveau tratat cu UK, așa ca atacarea belgienilor a însemnat adăugarea unui nou inamic puternic: UK care stăpânea la acel moment marile și oceanele lumii)
Și ajungem la religie și consecintele ei
Iar religia noastră ne spune ca mândria este întotdeauna înaintea căderii
Noi am fost în cealaltă extremă față de pregătirea de luptă germană, cu consecințele care se cunosc