Tot mai complicata, situatia din Ucraina are sanse mici de a fi impinsa spre o oarecare normalizare in cativa pasi simpli, guvernul Ucrainei neavand in acest moment legitimitatea si credibilitatea de a intreprinde actiuni decisive. Iar apropiatele alegeri prezidentiale din 25 Mai nu vor face decat sa amplifice actuala instabilitate, care oricum s-ar putea sa dureze inca luni bune.
Kievul a initiat o campanie de triere a unitatilor de interne si de armata, pentru a sti pe cine se mai poate baza in cazul reluarii actiunilor ostile din partea Rusiei. Desi cei cu viziuni pro-ruse/sovietice ar trebui retrasi din structurile de comanda iar cei cu grade inferioare mai tineri si probabil mai fideli ar trebui promovati in locul primilor, actiunea este foarte greu de pus in practica din trei motive:
Primul, este ca armata ucraineana, prin structurile de comanda, doctrina si pozitionare are mostenire sovietica, in care principalul inamic era situat la Vest si nu erau pregatiti pentru astfel de scenarii din partea Rusiei, considerata inca de multi o sora mai mare si nicidecum un agresor.
In al 2-lea rand, structurile de comanda actuale, adica ofiterii superiori cu vechime, sunt intesate de pro-rusi, nostalgici sovietici sau oameni care activeaza informational in tabara pro-rusa, astfel ca orice incercare de triere include probabil si oameni ai partii adverse, care se vor acoperi reciproc. Decii rusii controleaza si sunt informati cat de cat despre ceea ce se intampla in statele majore ale armatei ucrainene.
In al 3-lea rand, chiar si pentru ofiterii superiori patrioti ucraineni actualul guvern de la Kiev prezinta mari semne de intrebare in ceea ce priveste intentiile sale, ca sa nu mai vorbim de legitimitatea pomenita mai sus, astfel ca o mare parte din deciziile politice au sanse sa nu fie aplicate intocmai in armata ucraineana
In fine, intr-o tara normala, cei considerati loiali ar trebui angrenati in constituirea catorva batalioane, ca forta de reactie rapida profesionista, principala lor misiune fiind aceea de a se interpune pe directia focarelor de instabilitate din Est si Sud, fiind implicati inclusiv in controlul rutelor de acces si al punctelor strategice. Aceste efective ar putea fi suplimentate in timp cu cateva mii de recruti, care insa vor avea nevoie de luni bune de antrenament pentru a deveni cat de cat operationali si disciplinati, altfel putand insa reprezenta un risc ridicat de anarhie si rebeliune, putandu-se transforma lesne in militii independente cu viziuni radicale, in afara controlului statului ucrainean, asta insemnand practic razboi civil.
Insa Ucraina este departe de a fi o tara normala, avand atat probleme identitare cat si de disolutie a institutiilor statului, totul dublat de probleme macroeconomice si financiare serioase.
Statul ucrainean ar putea sa incerce o « refidelizare » a cetatenilor, mai ales a celor de alte etnii, prin instituirea unui pachet de legi care sa ranforseze legislatia minoritatilor déjà promulgata de guvernul Yanukovich si de parlament dublata de autonomii extinse sau chiar federalizare (aceasta fiind una dintre mizele Rusiei), dezamorsand macar partial tensiunile inter-etnice. Este evident ca in Crimeea rusii au profitat exact de acest aspect iar acum zona de Est intra in fibrilatii pe baza unui context similar. Este la fel de evident ca Rusia ar profita de orice oportunitate oferita de aplicarea gresita a unor astfel de masuri legislative, probabil fiind mai intelept ca statul ucrainean sa se bazeze in principal pe implementarea accelerata a legislatiei déjà existente.
Un alt aspect, foarte important, este stabilizarea macroeconomica, aproape imposibil de realizat intr-o situatie vecina cu razboiul civil si cu pierderea unor rute de acces si a unor legaturi economice, aici Rusia jucand un rol important. Deocamdata Ucraina nu poate face decat sa se imprumute cat de mult poate, cu promisiunea implementarii unor legi si unor actiuni legislative in contrapartida. Insa chiar si asa, tinand cont de ritmul rapid al cresterii indatorarii, cu zeci de miliarde de dolari in doar un an, exista riscul intrarii in faliment ca tara, mai ales daca situatia politica dar si militara ramane la fel de tensionata in urmatoarele luni. Zona de Est, care detine peste 60% din PIB-ul ucrainean, nu mai poate produce si sustine economia, fiind angrenata in scenarii separatisto-anarhice, investitiile rusesti sunt probabil trecute la capitolul « pierderi acceptabile » de catre Rusia, astfel ca Ucraina mai controleaza o zona de activitate economica restransa, sub 50% din fosta capacitate. Probabil aici este si miza majora a Rusiei, o Ucraina flamanzita, in colaps, fiind mult mai usor de ingenuncheat, in paralel cu scoaterea altor teritorii de sub controlul acesteia. In urmatorul an, teritorii care astazi par imposibil sa ajunga sub control rusesc, s-ar putea sa fie o prada usoara din cauza colapsului economic si financiar al statului ucrainean, exemplul cel mai elocvent fiind militarii sau serviciile de ordine interna care prefera in multe cazuri o solda mult mai consistenta si platita la timp de Rusia promisiunilor de plati retroactive a unor venituri de mizerie din partea Kievului. Si aici se profita chiar de indecizia UE si FMI de a sprijini Ucraina, considerata o povara de 40 de milioane de suflete foarte greu de stabilizat si gestionat pe termen mediu pentru ca imprumuturile sa produca si efecte. In fine, acum devine vizibila birocratizarea excesiva a aparatului de decizie al UE dar si lipsa de coeziune intre statele membre, creandu-se o sciziune intre statele Est-europene, panicate de evenimentele de la granita lor care le amintesc de vremuri sovietice nu prea indepartate, si cele vestice, care inca isi calculeaza riscurile economice si impactul propriei proiectii de politica externa in cazul racirii relatiilor cu Federatia Rusa.
In ultimul rand, desi riscant, Ucraina ar putea sa ceara ca si masura disperata, dincolo de exercitiile comune cu state NATO/UE (in care este implicata si Romania), implementarea unui plan de interpunere a unor observatori si chiar a unor contingente in puncte cheie pe modelul castilor albastre (stim ca ONU nu va putea mandata asa ceva deoarece Rusia are drept de veto) din partea statelor pomenite mai sus, pe baza voluntariatului. O astfel de interpunere ar putea crea un coridor de delimitare si securizare in interiorul Ucrainei, eliberand partial ministerul de interne ucrainean si mai ales incapabila lor armata de o parte din presiune. Insa pentru asa ceva este nevoie de o implicare ferma din partea UE si NATO, ceea ce are sanse zero sa se intample, deoarece nimeni nu doreste sa-si trimita soldatii intr-o posibila confruntare cu forte ruse, asa cum a fost la un pas sa se intample pe aeroportul din Pristina, in timpul campaniei NATO in Kosovo!
Pana una-alta doar sanctiunile economice la adresa Rusiei par a fi o arma eficienta, insa cu bataie mai lunga, chiar daca Rusia a inceput déjà sa resimta o usoara contractie economica la inceputul acestui an, alaturi de inghetarea investitiilor straine.
Si daca Ucraina pare o cauza pierduta, ajungem si la al doilea stat romanesc, R.Moldova, care pentru a se securiza ar putea face o cerere similara, adresata nu doar NATO ci direct Romaniei si eventual altor state partenere din vecinatate cum este Polonia. Acest plan poate fi implementat intr-o prima faza tot printr-o rotatie de trupe in exercitii comune pe teritoriul basarabean. In fapt, exista déjà un astfel de document (semnat la Chisinau in 20 aprilie 2012 si publicat in Monitorul oficial in 9 aprilie 2013) care reglementeaza exercitiile militare comune intre Romania si R.Moldova, la care se adauga si un acord legat de protectia informatiilor militare clasificate (aici). Interesant de mentionat este ca in 15 aprilie a.c. R. Moldova a cerut Romaniei, in sedinta membrilor Comisiei Comune pentru Integrare Europeana (CCIE) dintre Parlamentul Republicii Moldova si Parlamentul Romaniei, sa ratifice in Parlament acordul de cooperare militara, acord ratificat anul trecut de Chisinau (sursa aici), ceea ce nu cred ca s-a intamplat inca. NATO este dispusa si ea la astfel de exercitii dupa cum reiese din declaratia data la inceput de aprilie (stirea aici).
Dupa cum arata ultimele declaratii dinspre Moscova, fitilului fazei a treia a conflictului din Ucraina a fost déjà aprins, cu amenintarea unui scenariu de tip Georgia 2008 (stirea aici), totul la nici o saptamana de la semnarea acordului de la Geneva, partile semnatare acuzandu-se reciproc de nerespectarea lui ! La o astfel de escaladare, care ar duce la conflict deschis de tip Georgia sau, facand paralela in istorie, la cel din 1918-1920 intre nationalistii ucraineni si bolsevici in care a fost angrenata si Polonia, raspunsul NATO si UE ar trebui sa fie mult mai vizibil, pentru ca dupa evenimentele recente din Ucraina credibilitatea acestora se clatina in fata unei Rusii foarte calculate si hotarate sa execute un plan pus la punct cu ani in urma, poate chiar inaintea summit-ului NATO de la Bucuresti din 2008, unde Putin a declarat raspicat ca daca Ucraina se apropie de UE, granitele sale mostenite in cadrul CSI nu vor mai fi respectate. Tinand cont ca in 1918 Romania a ales, din ratiuni pragmatice, sa nu se implice militar alaturi de Polonia in Ucraina, desi ar fi putut alaturi de fortele franceze sa securizeze macar zona Balta-Odessa dincolo de Nistru, oare care va fi pozitia tarii noastre in acest caz, in special vis-a-vis de Basarabia, desi declaratiile oficialilor romani exclud un raspuns militar (pe care dealtfel am fi incapabili sa-l sustinem)? Sa nu uitam ca zona Tiraspol-Odessa beneficiaza de o atentie speciala a Federatiei Ruse !
Pe de alta parte, pare sa existe o ratiune pentru care fortele NATO se inghesuie doar in statele baltice si Polonia in timp ce in Romania domneste o liniste nefireasca – ratiune la care contribuie probabil Transnistria, in jurul careia ar fi normal sa se duca in noul context negocieri intense intre Occident si Rusia! Daca ne uitam cu atentie la fortele dislocate de SUA in Romania, combinatia de avioane de lupta F-16 si AWACS, vase de lupta (fregate si distrugatoare) si corpul de reactie rapida al Marinei SUA bazate la Constanta au ca obiectiv nu doar protectia spatiului maritim, aerian si terestru al Romaniei ci la nevoie isi pot proiecta o zona de interdictie pe litoralul ucrainean al Bugeacului, din apropierea Romaniei, cu cap de lista Odessa si chiar Tiraspol. Distanta Constanta-Odessa este de doar 302 km iar Constanta-Tiraspol este una similara, de 306 km, pe cand raza de actiune a unui avion de desant V-22 Osprey este de 700 km iar zona de interdictie creata de o fregata sau distrugator american Arleigh-Burke aflat in apele teritoriale romanesti din dreptul Sulinei (168km in linie dreapta pana la Odessa) poate fi de 150-180km prin intermediul rachetelor sol-aer cu raza lunga RIM-67 ER (ca sa nu vorbim de nou aparuta RIM-174 ERAM). Si fac asta fara a crea impresia unei aglomerari semnificative de forte care sa necesite o intarire echivalenta a dispozitivului rusesc din Transnistria, adica in niste limite tolerabile.
Fara a intra in scenarita cronica, pana unde se vor impinge oare lucrurile fara a se ajunge la razboi in vecinatatea Romaniei, deoarece e clar ca nici Rusia nu-si doreste un conflict armat?
Marius Zgureanu