De la inceputul anului Presedintele Obama a initiat o serie de politici de izolare (containment) pentru a contracara si genera o gama intreaga de provocari care in mod sigur vor avea o durata care va cuprinde mai multe generatii, similare cu politicile initiate de Presedintele Harry S. Truman la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Intr-un mod similar cu Presedintele Franklin D. Roosevelt, Presedintele Obama a incercat in primul rand sa ajunga la anumite intelegeri cu potentiali adversari externi. Dar succesorul lui Roosevelt, Harry Truman, s-a confruntat cu o Uniune Sovietica caracterizata prin o agresivitate ascendenta. In faimoasa sa „lunga telegrama” catre Departamentul de Stat, diplomatul George Kennan observa: „Coexistenta pasnica permanenta cu Occidentul” nu era ceea ce Iosif Stalin isi imagina. „Punctul de vedere neurotic in afacerile modiale” impartasit de Stalin si „si sentimentul instinctiv de insecuritate rusesc” vor indemna Uniunea Sovietica ca „impinga” Occidentul, pana cand Occidentul va lua instiintare si se va ridica. Izoland Russia, dar oprindu-se de la initierea unui conflict armat direct la scara globala, a fost initiat un set de masuri cunoscut ca Doctrina Truman.
Mai aproape de zilele noastre Presedintele Obama a incercat si a esuat in setarea unei noi relatii intre Statele Unite si Federatia Rusa realizand ca nu exista o optiune militara cu puterea nucleara care este Federatia Rusa de astazi, iar acum este in stadiul incipient in a lansa o politica sau un set de politici de lunga durata (long game) de izolare a Rusie, pentru a curma ambitiile agresive ale Presedintelui Putin. Sunt destule intrebari care sunt puse la ora actula despre miscarile politice facute de Occident in trecut vis-a-vis de Uniunea Sovietica si Federatia Rusa. A gresit Occidentul „umilind” Rusia dupa prabusirea Uniunii Sovietice? A fost necesara extinderea NATO catre rasarit? Aceste interebari sunt in momentul de fata nimic mai mult decat apa care a trecut pe sub pod, iar Presedintele Obama trebuie sa joace cartile pe care circumstantele i le-au impartit. Aceste carti reprezinta un Vladimir Putin care da semne similare cu cele expuse de Stalin de a trata in mod neurotic afacerile la scara mondiala si sentimentul instinctiv de insecuritate, dar care este ranforsat de un amestec toxic de nationalism si victimizare.
Jocul de durata al Presedintelui Obama este sa tina in frau Rusia prin aplicarea de sanctiuni si prin formarea de noi aliante politice si reintarirea celor existente, cu forta militara actionand pe flancuri in forma de descurajare (deterrence). In momentul de fata Administratia Obama este ajutata incomensurabil de prabusirea pretului petrolului de care Rusia este atat de dependenta. Rusia nu va da inapoi Crimea, dar probabil ca va fi convinsa sa inceteze agresiunea sa impotriva Ucrainei si a altor foste state sovietice.
Normalizarea relatiilor dintre Cuba, si potential al celor cu Iranul, si Statele Unite este o mica parte din aceasta politica de izolare. Anuntul a fost facut cu putin timp inainte de vizita oficiala la Havana a Consiliului Federatiei Ruse. Cu o Rusie care tot incearca apararea NATO cu zboruri agresive, Statele Unite nu vor sa vada Rusia recapatandu-si un loc de sprijin in Cuba. Pe cat este de importanta izolarea Rusiei condusa de Vladimir Putin, la fel de important este ca aceasta confruntare sa nu escaladeze intr-un Razboi Rece similar cu cel infruntat de Administratia Truman. Vladimir Putin nu este Stalin, iar Federatia Rusa de astazi nu este Uniunea Sovietica de odinioara, o putere cu tendinte de a domina peste tot. O doctrina de izolare a Rusiei urmarita de Administratia Obama o sa exploreze in continuare arii de cooperare cu Federeratia Rusa acolo unde ele pot fi benefice. Aceasta politica de asemenea nu va lasa aliatii si „prietenii” Americii ca Statele Unite sa fie impinse intr-o confruntare inutila cu Rusia precum Georgia a incercat in timpul Administratiei George W. Bush. Miscarea initiata de parlamentul ucrainean de a cere aderarea la NATO este o astfel de miscare provocatoare la care Statele Unite nu va raspunde prea curand.
Catre sfarsitul lungii sale vieti, Geroge Kennan a admis ca politica sa de izolare a Uniunii Sovietice devenise prea militarizata in timpul Razboiului Rece. O doctrina Obama cauta sa evite o militarizare prea puternica a politicii externe americane catre Federatia Rusa. Precum Henry Kissinger a scris odinioara despre politica de izolare a lui Kennan, cea propusa de Administratia Obama va fi „un proces treptat, o consimtire de a urmari scopul fundamental al politicii in etape imperfecte,” mai de graba decat un scop nerealist al unei victorii rapide care ii seduce pe criticii Administratiei Obama.
Pentru Presedintele Putin jocul de durata lunga a devenit in mare parte de fapt un joc tactic, dupa ce gambitul din Crimea si cel din Donbas s-au dovedit a fi victorii efemere cu costuri care nu au fost calculate in prealabil de administratia de la Kremlin. In efect Presedintele Putin a inceput aceasta initiativa jucand sah la scara strategica, dar circumstantele il forteaza in momentul de fata sa faca mutari pe o tabla de sah la nivel tactic, cu Occidentul luandu-i de sub nas tabla de sah strategica:
- Pensiile si bugetul de subventii acordat Crimeii sa afla undeva la $30-$40 de miliarde anual, iar el acum este responsbilitatea Rusiei. Kremlinul a luat instiintare de acest costuri aferente si la ora actuala se manifesta destul de refractar in a acorda subventii similare zonelor aflate sub controlul separatistilor din Donbas.
- Era autarhiei sovietice (daca ea a existat vreo data) a apus de mult, iar Federatia Rusa nu este deloc pregatita pentru un eventual efort de a obtine asa ceva , luand in calcul masivele iesiri de capital din Rusia de la inceputul crizei. Rezervele valutare ale Rusiei pot mentine pe un termen limitat o anumita stabilitate monetara si potential macro economica, dar asta nu este un raspuns strategic la un fenomen de lunga durata care va fi exemplificat prin crestere economica anemica, daca nu negativa, si lichidarea de catre entitati occidentale de active pe care le detin in Rusia.
- Anexarea Crimeii si sustinerea unui conflict deschis in Donbas a a avut efectul opus decat cel dorit de Presedintele Putin de a „divide et impera” (dezbina si cucereste) in Ucraina, unde atat populatia in general (irespectiv de faptul ca ea este rusofona sau nu) cat si clasa politica (cu toate neajunsurile ei create de coruptie, incompetenta, etc.) sunt unite importriva actiunilor demarate de Federatia Rusa impotriva Ucrainei si sunt acum orientate decisiv spre Occident.
- Actiunile de ordin militar ale Federatiei Ruse au adus in prim plan securitatea europeana si a adus un nou momentum eurocentric al NATO in era post-Afghanistan si o „imbratisare” bazata pe securitate care este dorita de ambele parti ale Atlanticului.
- Germania si-a regandit destul de repede toleranta si increderea in Rusia, iar in termeni largi Europa in general isi regandeste activ dependenta de anumite resurse de provenienta ruseasca, in special gaze naturale.
In esenta Presedintele Putin, aplicand o lovitura de corp ordinii politice si militare care a existat in Europa in era de dupa incheierea Razboiului Rece, se gaseste in pozitia unde libertatea de manevra a tarii sale la scara mondiala este redusa. Trebuie sa recunoastem ca Rusia a avut victorii tactice atat in Crimea cat si in Donbas, dar din punct de vedere strategic ele sunt un esec. Esecul pacii in Donbas in special, ne arata ca Rusia este fundamental incapabila sa-si onoreze intelegerile, iar administratiile si cancelariile occidentale or sa continue sa-i nege Presedintelui Putin ceea ce el considera dreptul lui de a avea un loc „printre marile puteri” la masa tratativelor unde politica la scara globala este determinata.
In esenta jocul strategic al Presedintelui Putin este limitat la incercari de a „dezbina si cuceri” relatia bilaterala care exista la ora actuala intre Statele Unite, NATO si Uniunea Europeana. Cuiul de osie in Europa al acestei relatii este Germania. Daca pentru Statele Unite cheia interactiilor cu Rusia este in mare parte bazata pe subiecte de securitate si aparare si necesitatea de a confrunta Rusia, pentru Germania ea era bazata la inceputul crizei pe legaturi comerciale care dictau politca catre Rusia in termeni de angajament si potential de domolire a pretentiilor Rusiei. Cu un nou mandat in cancelaria de la Berlin, Doamna Merkel s-a dovedit a fi un suporter de incredere al Adminstratiei Obama din punctul de vedere al aplicarii si mentinerii sanctiunilor economice, care de fapt ii dau Presedintelui Obama un paravan de aparare impotriva „soimilor” (hawks) republicani din legislatura americana care doresc o relatie mult mai activa de confruntare impotriva Rusiei. Ambele parti inteleg foarte bine ca aceasta este o abordare de lunga durata si se pare ca s-au inteles asupra undei „divizari a muncii” coordonate, unde Statele Unite va prelua conducerea pe frontul militar, iar Germania va prelua conducerea pe frontul economic.
Sanctiunile nu sunt o abordare „sexi” si necesita rabdare ca ele sa aiba un impact simnificativ pe termen lung. Presedintele Putin va incerca sa joace acest joc la perifeie cu anumite cancelarii europene care il vad cat de cat intr-o lumina favorabila (Ungaria, Grecia si potential Slovacia) sau sa exploateze un anumit curent filo-rus care este prezent in clasa politica germana, dar aceste entitati sunt actori mici si de consecinta redusa care care nu pot determina o politica europeana in favoarea Rusiei. In acest context Rusia este precum un boxeur care incerca sa puncteze mai sus decat categoria in care el este capabil sa boxeze la ora actuala. Probabilitatea ca situatia Rusiei sa se amelioreze atat pe termen scurt, mediu sau lung este destul de limitata, cand resursele Rusiei, atat materiale cat si umane reprezinta aproximatv a douazecea parte a celor disponibile Occidentului. Nu trebuie uitat ca Rusia are in continuare potential destul de smnificativ de a crea probleme VEstului si de aceea raspunsul Occidentului trebuie sa fie bazat pe o strategie de consecventa pe un termen lung. Probabil ca are trebui sa incheiem cu un citat din piesa de teatru „Rezistibila Ascensiune a lui Arturo Ui” de Bertold Brecht pentru a evidentia aceasta putere a Moscovei de a crea probleme si taria de caracter de care Occidentul trebuie sa dea dovada pentru a contracara aceasta putere nociva:
„Nu jubilati oameni buni. Lumea s-a ridicat si l-a oprit pe ticalos, dar cateaua care i-a dat viata este in calduri din nou.”
Bertold Brecht, 1941
Alex, USMC