Contractul de munitie Puls catre un client european valoreaza 130 mil.$ si a fost anuntat de Elbit in data de 1 Aprilie.
Cu o perioada de executie de 3 ani, contractul este interesant prin diversitatea munitiei comandate:
- rachete de antrenament
- ACCuLAR, cu raza scurta de actiune, 35km maxim)
- EXTRA, cu raza de actiune 150km
- Predator Hawk, cu bataie pana la 300km
Doar rachetele GRAD si DELILAH lipsesc pentru a avea panoplia completa…
In contextul actual, in care SUA tinde sa se retraga din Europa, iar utilizatorii de armament american isi pun intrebari fata de stabilitatea aprovizionarii cu stocuri de munitie in caz de nevoie, PULS pare sa devina un nou standard „european” si NATO, o alternativa la HIMARS.
Danemarca, Olanda, Spania si Germania sunt deja in programul PULS, Romania, client al mai vechii variante, denumite LAROM.
Daca LAROM integreaza doar munitiile de 122mm si cea cal. 160mm LAR/AccULAR, stim ca IMI a facut la un moment dat teste si pentru integrarea munitiei EXTRA pe platforma noastra:
Daca germanii, dupa o prima comanda minuscula se gandesc sa integreze local sistemul, sub denumirea EuroPuls, noi, cu mai multe puncte de productie/asamblare Elbit la noi in tara si probabil cel mai mare utilizator de LAR-160 din Europa, nu avem nici o tresarire…
Evident, munitia este putin altceva decat actualele puncte de lucru Elbit, insa colaborari pe aceasta nisa am mai avut in trecut, pentru STAR-80L spre exemplu, care a si avut o mica comanda la export. Si daca tot vorbim de STAR-80L, piata europeana (Diehl Germania) este interesata si de GATR, adica versiunea in calibrul 70mm, pentru a echipa elicopterele de atac usor (H145M):
Cum e sa fii deschizator de drumuri pe niste domenii si apoi sa te uiti cum iti iau altii painea de la gura… Bine, cand te doar in…, nu prea te mai gandesti la bucate.
In fine, trenul oportunitatii pare din nou sa evite halta numita Romania, lucru care nu ar fi posibil doar prin curgerea naturala a lucrurilor, ci este nevoie ca statul roman sa faca eforturi pentru a smulge macazurile catre statia noastra.
Marius Zgureanu
Surse:
Elbit wins $130M rocket deal with European customer
Diehl Defence and Elbit Systems sign Teaming Agreement for Euro-GATR | Diehl Defence
Citeste si:
Puls si Hermes 900 pentru Europa