Cu ocazia zilei naționale a Franței, cei doi președinți au semnat un acord _ o foaie de parcus, mai clar – care prevede că Franța va livra Ucrainei, între 2028-2029, 16 avioane Rafale. Și, conform declarațiilor președintelui francez, discutăm despre avioane noi nu unele aflate deja în uzul aviației franceze. Trebuie spus însă foarte clar că acest memorandum nu are valoarea unui contract și nu obligă părțile la nimic, juridic cel puțin.
În același timp, în Ucraina vor sosi și patru sisteme SAMP/T NG, începând cu 2027, împreună cu rachete Aster 30 ca și noi sisteme radar GF 300, dintre care primul va fi livrat chiar înainte de sfârșitul acestui an. Cele două țări au mers chiar mai departe și Parisul a acordat Ucrainei licență pentru fabricarea (asamablare, mai probabil) locală a rachetelor de croazieră SCALP EG, Aster 30 și a munitei aer-aer ghidate AASM 250.
Acest acord, semnat pe 13 iulie, urmează declarației de intenție semnate de cele două țări în noiembrie 2025 care privește, printre altele, și intenția Kievului de a cumpără 100 de aparate Rafale.
Dar de unde vor veni toate acestea? În privința radarelor, armata franceză a plasat o comandă pentru opt GF 300 cu ceva timp în urmă iar Thales a promis că va demara livrările în 2026, ceea ce s-a și întâmplat, primul radar GF 300 a fost predat armatei în februarie 2026, astfel încât este posibil că francezii să renunțe la primul radar în favoarea Ucrainei.
De asemenea, până la sosirea primelor sisteme SAMP/T NG, Franța va împrumuta două baterii SAMP/T ucrainenilor. Parisul deține opt baterii SAMP/T (și alte opt SAMP/T NG comandate) din care trei sunt deja dislocate peste hotare: una în România, una în Qatar și una în Emiratele Arabe Unite, iar dacă mai pleacă două în Ucraina, Franța rămâne în doar trei baterii SAMP/T.
În privința Rafale, știm că avioanele vor fi plătite, la fel că și în cazul Gripen E, din împrumutul acordat de Uniunea Europeană Ucrainei, dar cum discutăm despre avioane noi și nu la mâna a două și cum pentru asamblarea unui Rafale este nevoie de aproximativ trei ani de la semnarea contractului, avem două posibilități: ori Franța găsește un client al Rafale care să accepte să-și primească avioanele cu intârziere – greu de presupus în aceste vremuri tulburi – ori că măgăreața să cadă din nou pe Forțele Aeriene Franceze, care vor trebui să accepte că 16 avioane Rafale comandate pentru Franța să ia drumul Ucrainei, iar francezii să rămână în așteptare.
Pe 31 decembrie 2025, francezii aveau comandate către Dassault 45 de Rafale, cu primul avion livrabil în 2027. Printre aceste 45 de aparate, 12 unități erau necesare pentru a înlocui cele 12 avioane livrate Croației direct din inventarul forțelor aeriene franceze.
Aparatele care vor ajunge în Ucraina vor fi livrate cu întregul arsenal necesar: bombe ghidate AASM, rachete aer-aer MICA și Meteor etc. Din păcate pentru francezi, succesul nesperat al Rafale face că tocmai aviația franceză să fie cea mai văduvită în acest moment, fiind nevoită ori să-și cedeze avioanele, cazul Greciei și Croației, ori să aștepte dupe aparatele nou-comandate mult mai mult decât își făcuse calculele, ceea ce va duce la o degradare a capacității de luptă, mai ales pe zona pregătirii piloților. Dar este adevărat că Ucraina este în război și-i ține pe bolșevici departe de granița noastră, astfel că orice efort este unul corect și demn de făcut.
Pregătirea personalului va demara în următoarele luni, iar odată cu semnarea contractului și pentru primele 16 Gripen E, forțele aeriene ucrainene vor începe să conteze din ce în ce mai mult în ofensivă, pentru că cu 32 de aparate ultramoderne, rușii s-ar putea să aibă imense probleme cu tot sistemul lor de apărare anti-aerian – foarte bine cunoscut acum de europeni – și cu tot cu Su 35S al lor, care până acum n-a impresionat prea mult.
Acum ar fi momentul ca rușii să zâmbească ironic și să arunce în lupta Su 57 care să dea de pământ cu Gripen E și Rafale și să ne arate odată pentru totdeauna superioritatea tehnologiei ruse. Evident că ar fi momentul dacă ar avea cu ce…
Poate nu chiar acum, că n-au de unde să scoată Su 57 la luptă, dar spre spre sfârșitul acestei decade ar fi cazul să aibă ce să pună pe masă, asta dacă chiar au ce să pună, în afară anticei tehnologii a Su 27, rescrisă, redesenata și reșapată la infinit.
În ceea ce privește însă diversitatea din dotarea ucraineană lucrurile cred că devin serioase și apasă greu asupra logisticii locale, mai ales în astfel de vremuri. Nu este deloc ușor să ai în luptă atât de multe tipuri de avioane și atât de diferite, dar ucrainenii trebuie să se adapteze pentru că la război nu poți face nazuri și nici nu poți fi mereu așa cum ți-ai dori, dar în mod sigur lucrurile sunt din ce în ce mai complicate atât pentru forțele aeriene cât și pentru cele terestre.
GeorgeGMT


Eu tind să cred că francezii vor livra avioane Rafale din cele comandate pentru aviația militară franceză, pe măsură ce acestea vor fi disponibile. Francezii nu vor rata banii împrumutați de UE Ucrainei, pentru a-i folosi în parte în interesul industriei lor. Este foarte posibil ca, de anul viitor, Rafale F4 să intre în dotarea aviației ucrainene.
Francezii au doar de câștigat vânzând avioane comandate inițial pentru ei sau aflate deja în dotarea aviației lor, deoarece câștigă bani pe termen lung prin intermediul acestor clienți care, într-o măsură sau alta, vor fi dependenți logistic și de mentenanță de Dassault, și politic de Franța. Este posibil ca în viitor aceștia să mai comande noi avioane, iar Dassault va avea banii necesari pentru a investi în cercetare, inovare și pentru a produce modelul Rafale F5 la nivelul anilor 2030.
Nu știu cum văd securiștii noștri,o Ucraină înarmată în viitorul apropiat cu 40 Rafale,100 Gripen,60 F-16,40 Miraj,Sampt NG, Patriot,Iris T,Aster 30,Scalp, Taurus și alte bunătăți. Asta numai la aviație. La cum îl privește Zelenski,pe Mucușor al nostru,Yo zic că dam de dracu in viitorul apropiat.
Noua tema de propaganda de la Moscova: Ucraina devine un pericol pentru tarile UE, pentru ca primeste prea mult armament. Lasa, ca dupa ce dispare Rusia se vor aseza altfel lucrurile.
Ca sa stii cum merge treaba, avioanele alea nu pot fi intretinute fara sprijinul producatorilor. Producatori ce nu vor accepta derapaje impotriva vestului.
eh nu e asa noua, Dungaciu mormaia asa ceva demult
Noua tema de propaganda de la Moscova: Ucraina devine un pericol pentru tarile UE, pentru ca primeste prea mult armament. Lasa ca, dupa ce dispare Rusia, se vor aseza altfel lucrurile.
Ca sa stii cum merge treaba, avioanele alea nu pot fi intretinute fara sprijinul producatorilor. Producatori ce nu vor accepta derapaje impotriva vestului.
Cum se intelege disparitia Rusiei?
O disparitie nucleara?
O fragmentare in zeci de țărișoare.
‘Mne ajuta, sa sa fie 🙂
Secretul sta in cantitatea de munitie, piese de schimb, carburanti lubtefianti, suport logistic, informational si capacitatea de a le fabrica atat munitie cat si armamentul respectiv. Adica Ucraina fara UE + SUA , adio si un praz verde, mai pe intelesul tau daca se inchide robinetul de bani si materiale, munitie armament etc spectacolul de forta se inchide cam intr-o luna maxim. Si in plus sa te apuci sa ataci pe aia de unde si pe unde iti vin resursele cu Rusia langa tine e sinucidere! Asta e si motivul pentru care Rusia lui Putin impinge narativa asta pe care o raspandesc rusofili din Romania si UE!
Salut. Se barfeste pe la colturi ca un f-16 ucrainian a tavalit un s-35 ivanesc o fi adevarat?.
Șeful statului major american D. Caine a confirmat.