Romania Military

GARMR de la Diehl

Tot drona antidrona, mai precis interceptor…

La expozitia Enforce Tac 2026 din Nürnberg, cei de la Diehl Defense au prezentat sistemul anti-drone Garmr. Denumirea este cea a „cainelui iadului” de paza la portile regatului mortilor din mitologia nordica.

 

Sistemul Garmr integrat pe sasiu Enok (foto: Diehl Defence)

Garmr este un sistem hibrid modular stratificat (acoperire pana la 70km) conceput pentru a folosi contramasuri cinetice impotriva dronelor (de dimensiuni mici si medii, ultimele din categoria Lancet, pana la 600kg masa), aparand infrastructura critica sau trupele in timpul operatiunilor de mare intensitate.

Garmr foloseste doua tipuri de interceptoare UAV:

  • componenta Garmr Short Range, bazat pe interceptorul UAV Cicada, care poate fi echipat la alegere cu o ogiva sau cu o plasa de interceptare a UAV, raza de actiune fiind in jur de 5km.
  • componenta Garmr Medium Range, cu o raza de actiune superioara (pana la 70km), bazat pe sistemul Hornet Block 2 al celor de Destinus. Acesta, cu masa de 3kg, este propulsat electric si lansat cu booster din canistre sigilate, asigurand un etaj intermediar intre VSHORAD si SHORAD.
  • Producatorul ar putea integra efectori suplimentari in viitor.

UAV Cicada (sus) si Hornet Block 2 (jos)

In arhitectura sistemului sunt incluse elemente de inteligenta artificiala, partea a mecanismului de detectare, identificare si prioritizare a tintelor. Acesti algoritmi moderni permit analiza automata a datelor culese de diversitatea de senzori, categorisirea amenintarilor si asistenta in luarea deciziilor. Sistemele Garmr pot lucra conjugat intre ele si cu senzori externi, fiind de asemenea integrabile cu sisteme de aparare antiaeriana de nivel superior, IRIS-T SLS/M/X fiind probabil sistemul cu care este compatibil in mod nativ.

Se pare ca sistemul antidrona GARMR este deja folosit pe frontul ucrainean…

 

Marius Zgureanu

 

Surse:

GARMR: Diehl Defence presents C-UAV system at Enforce Tac | Diehl Defence

Drone defence | Counter-UAS | Diehl Defence

Diehl prezintă Garmr | Altair

Diehl Defence presented Garmr MRS – an updated anti-drone system for Ukraine • Оборонка

Destinus Unveils Hornet Block2 Interceptor as a European Quick-Response Counter-Drone System

Destinus

Exit mobile version