Romania Military

Grecia vs Turcia via Paris

estul mediteranei

Pusa in fata Turciei si aflata intr-o vizibila inferioritate, macar numerica, Atena cauta ajutor la aliatii sai traditionali, iar Franta este probabil unul dintre cei mai puternici si loiali aliati ai grecilor.

Astfel, discutiile dintre cele doua tari au devenit, conform presei elene, din ce in ce mai serioase si privesc atat sprijinul politic si militar al Frantei cat si achizitia in regim de urgenta a unor sisteme militare din Franta.

Se discuta despre doua fregate FDI – Belharra class – si despre o escadrila de aparate multirol Rafale. Daca in cazul fregatelor Franta nu prea are ce sa grabeasca, prima nava din clasa fiind abia in productie, in problema Rafale lucrurile sunt un pic diferite.

La graba grecilor nu se pune problema unor aparate noi (16-18 bucati cate vor grecii) – cel putin nu toate – pur si simplu Dassault neavand timp sa livreze 18 aparate intr-un an sau chiar mai putin, dar aici intervine guvernul francez care ar putea sa ofere numarul de aparate solicitat dintre cele aflate deja in exploatare in fortele aeriene franceze, iar grecii nu s-ar pacali atat timp cat toate Rafale aflate in dotarea francezilor au fost deja modernizate la standardul F-3 si sunt in proces de modernizare la F-3R.

Singura discutie se poate referi la disponibilitatea Frantei de a renunta la 16-18 aparate, stiindu-se faptul ca acestea ar urma sa fie produse de Dassault abia din 2027, existand insa posibilitatea ca guvernul francez sa devanseze acest termen in 2025.

Aici ar mai fi de discutat si despre pregatirea pilotilor, armamentul necesar Rafale etc, dar in principiu este posibil.

In presa elena se discuta despre urmatoarea schema de afaceri: Franta livreaza in regim de urgenta avioanele la mana a doua (dar probabil cu o resursa respectabila) si in schimb va primi din Grecia (in sistem Buy-back) un numar de Mirage 2000-5 plus banii necesari (o parte din ei) pentru ca Parisul sa-si comande aparatele cedate Greciei.

Publicatia greaca “Pentapostagma” avanseaza alta schema de dotare: grecii ar urma sa primeasca sub forma de “donatie” opt aparate Rafale si alte zece sa le cumpere noi. Cele zece aparate noi ar face parte din lotul de 20 de bucati ramase de livrat Egiptului, Cairo, Atena si Parisul ajungand pare-se la un acord in privinta livrarii de urgenta a zece Rafale, urmand ca Egiptul sa-si primeasca aparatele ceva mai tarziu.

Cele opt livrabile imediat ar proveni, tot conform publicatiei elene, din aparatele care au luat parte la atacul asupra bazei militare turce Al Watiya din Libia, ocazie cu care francezii, la brat cu egiptenii, i-au lasat calici pe otomani de ceva sisteme AA HAWK XXI de operau prin zona.

Putem presupune ca Grecia va primi astfel o reducere substantiala de pret, fata de o comanda de aparate noi si va avea noua escadrila disponibila mult mai repede. Franta in schimb, isi sustine aliatul si politica de securitate din Estul Mediteranei, da de lucru Dassault si una peste alta toata lumea multumita, mai putin turcii.

In pachetul de armament aflat acum pe masa se pare ca fac parte rachetele de croaziera MdCN si sistemele de rachete Aster 15/30 pe viitoarele fregate FDI. Un numar suplimentar de rachete de croaziera aer-sol Scalp a fost de asemenea cerut. Se discuta si despre apararea anti-aeriana/anti-racheta cu baza la sol, sistemul VL MICA dotat cu MICA NG fiind preferat. Astfel, pretul celor doua fregate si al pachetului de armament discutat se duce spre doua miliarde de euro, costuri care includ si infrastructura de la tarm pentru nave si echipaje, avioanele Rafale fiind evident o afacere diferita.

In privinta primelor F-16 grecesti modernizate la standardul “V”, ele vor avea un cuvant de spus abia din 2022.

Cum Turcia este din ce in ce mai agresiva, am putea avea curand mare bairam in Estul Mediteranei, avand ca principali invitati Turcia si Grecia. Important este cu cine vine fiecare la petrecere, pana acum Grecia avand cele mai multe promisiuni – Franta (aproape sigur), Italia, Emiratele Arabe Unite, Israel, Egipt, posibil USofA, otomanii pe de alta parte sunt mandri si singuri, ei cu ei si impotriva tuturor, condusi de un mare lider de talie internationala, mare ganditor si om politic etc etc etc…

Pe de alta parte, implicarea Parisului de partea Greciei vine cel mai probabil si cu ceva garantii de lupta umar la umar si, daca focul izbucneste, Franta va fi obligata sa intervina in favoarea Atenei altfel isi va pierde orice prestigiu si cuvant de onoare. Grecii se bazeaza in mod clar pe ajutorul francez, iar Macron a fost foarte clar ca acesta va veni daca va fi cazul, ramane doar de vazut daca turcii au curajul sa-i incerce pe francezi si daca Parisul isi va tine promisiunile fata de Grecia. Greu de crezut insa ca nu o va face, prea multe in joc, prea multi muschi aratati…

Pozitia Italiei, o foarte mare putere in Mediterana, este de asemenea o ecuatie cu un rezultat foarte important, flota si aviatia italiana fiind extrem de puternice.

Singura intrebare la care nu am raspuns ar fi ce submarin(e) nuclear de atac francez isi face astazi veacul prin Mediterana de Est? Ca de misunat misuna sigur, vorba englezilor in razboiul din insulele Falkland…

GeorgeGMT

Exit mobile version