Habemus Patriot? 3

Departamentul de Stat al SUA şi-a dat acordul către România faţă de o posibilă vânzare a unor sisteme de rachete Patriot

Departamentul american de Stat a aprobat o posibilă vânzare de sisteme de rachete de apărare Patriot către România în valoare de 3,9 miliarde de dolari, a anunţat marţi o agenţie a Pentagonului, citată de Reuters.

The Defense Security Cooperation Agency a anunţat că Guvernul României a solicitat vânzarea a şapte sisteme Patriot, în solicitare fiind incluse, printre altele, echipamentul de comunicaţii, instrumente şi echipamente de testare, echipamente de suport, generatoare, documentaţie tehnică, echipamente de antrenament, piese de schimb, instruirea personalului, servicii de suport tehnic şi logistic, valoarea totală a programului fiind de 3,9 miliarde de dolari.

Principalii contractori vor fi Raytheon Corporation din Andover, Massachusetts, şi Lockheed-Martin din Dallas, Texas.

Pentru implementarea acestui acord va fi necesar ca aproximativ 30 de reprezentanţi ai Guvernului SUA şi 40 de reprezentanţi ai contractorilor să se deplaseze în România, pentru instalarea echipamentelor, verificarea sistemului, instruire şi support tehnic şi logistic

„Această vânzare va consolida obiectivele de politică externă şi de securitate naţională ale SUA contribuind la îmbunătăţirea securităţii unui aliat NATO care a fost şi continuă să fie o forţă importantă pentru stabilitatea politică şi progresul econonomic în Europa. Această vânzare va veni în sprijinul nevoii României de a avea propriul sistem de autoapărare şi va susţine obiectivele de apărare ale NATO”, menţionează The Defense Security Cooperation Agency.(detalii)

Articolul integral: Adevărul

RoMilitary

Adica vom putea cumpara sapte baterii Patriot. Detaliind “lista de cumparaturi” aprobata avem: sapte radare de descoperire AN/MPQ-65, AN/MSQ-132 – centru de control al focului, 28 de sisteme de lansare, 56 de rachete Patriot MIM-104E Guidance Enhanced Missile-TBM (GEM-T), 168 de rachete Patriot PAC 3 MSE.

Pe langa cele de mai sus vor mai fi achizitionate sisteme de comunicatii, sisteme de antrenament, piese de schimb etc

In principiu Patriot era solutia, atat timp cat cu destul de putine luni in urma o unitate Patriot americana din Germania a venit in Romania pentru a testa compatibilitatea acesteia cu sistemele Hawk detinute deja de Romania. Si bineinteles ca Hawk si Patriot pot fi integrate, ajungandu-se astfel ca si batranele Hawuri sa-si gaseasca obiectul muncii.

In principiu, odata ce am cumparat din Olanda 8 baterii Hawk si 200 de rachete, aveam doua solutii: modernizarea Hawkului cu Raytheon, s-a dovedit ca americanii au cerut o caruta prea mare de bani (conform cu ce spun ai nostri) sau achizitionarea sistemelor Patriot si integrarea acestora cu Hawkul…

Astfel am avea – daca achizitia va fi dusa la finalizare – un sistem de aparare antiaeriana si anti-racheta multistrat format din rachetele Hawk – raza medie, Patriot PAC 3 MSE raza mai scurta si dedicate anti-racheta precum si rachetele PAC 2  modernizate la standardul GEM-T cu raza mare.

Mai ramane acum sa vedem ce solutie de finantare vom obtine din Statele Unite.

Sursa (din nou): AICI

GeorgeGMT &Alex

________________________

Habemus Patriot?!

Habemus 2, adica nada!

343 de comentarii:

  1. Hai sa fim seriosi! Achizitia trebuie aprobata de parlament,deci nici o sansa. Nu vedeti cat se screm astia sa dea cateva milioane de euro,crezi ca o sa dea miliarde?

    • Nu cred ca o sa dea nimic dragnea cu adunatura lui de incompetenti, eventual banii ii va retrage si ii va cheltui pe altceva daca strategia de inzestrare a armatei au spus ca nu e inclus in programul lor de guvernare

  2. pai parca sau aprobat prin penalment niste programe de achizitii…

  3. Daca sunt implicate si Raytheon si LM, cel mai probabil va fi o combinatie PAC2 PAC3.

  4. Wow asta chiar este o veste buna . Acum sa vedem daca si ai nostrii or sa vrea sa cumpere pana in final sistemul . Oare ce va zice jupanu’ dracnea ????

    • Dracnea nedracnea dar pana acum vad ca doar guvernele pesediste au cumparat atat F16 cat si Patriot. Si de Patriot stai linistit ca Parlamentul isi va da acordul si se vor cumpara 101%.

      • Uite, cineva care nu stie politica sau e pesedist. Pentru a putea face ceva in tara asta ai nevoie ca guvern-parlament-presedinte(aici mai putin, ca el nu poate sa zica nu de prea multe ori) sa fie pe aceeasi linie. Daca guvernul e tehnocrat(cum a fost cel al lui ciolos) si majoritatea in parlament e psd nu prea sa poate face nimic, ca ei acolo isi apara interesele partidului, nu ale tarii. De exemplu, poate veni China cu o oferta de 1 leu km de autostrada, daca guvernul nu e de aceeasi culoare ca si parlamentul, nu o sa fie aprobat contractul pentru ca nu da bine in ochiul poporului, adica al votantului sau nu isi pot trage si ei partea. In fine, cum majoritatea in parlament in ultimii ani a fost a pad-ului, indiferent ca au mai fost si pnl, udmr, unpt si altii pe langa ei sunt vinovati ca s-ai facut prea putine, la modul „luati fraierilor niste firimituri si taceti din gura”. De ce cand au pus guvern psd au stopat programele cu corvete si tbt si ce mai era? Ca erau initiate de aia care au fost inaintea lor si nu era bine.

  5. Cheia de bolta a articolului e cuvantul „posbil” din „a aprobat o posibilă vânzare”. Speranta e moarta de mult. Scuze pt pesimism…

  6. Pana in final sunt 7 baterii dupa cate inteleg din press release -ul celor de la Defense Security Cooperation Agency . Polonezii cate baterii vroiau ? Mai tine cineva minte de prin articolele de pe aici Parca 8 baterii ?

  7. La cum le sta bugetul cumpara licenta pt sistemul de operare.
    Multumim domnului Alex, care ne-a spus atunci cand se lansase idee Patriotului, despre cum functioneaza scrisorile alea si cam cat ar dura.

  8. nu se sperie mustața de asemenea subtilitati gen aprobarea de americani a tranzactiei.nu va da un dolar pana nu-i iese si lui ceva din acest deal gen comisioane,protectie,etc.

  9. Dragnea e sub presiune,nu intamplator zic eu! S-ar putea sa nu mai joace chiar cum vrea el. Sper sa vedem Patriot si pe la noi, si poate Himars☺Nu ma treziti din visare,please!

    • @WW
      Dragnea l a luat p Soros in gura dupa sosirea lui Roger Stone la Buc…si mai zic unii ca infowars nu i de luat in serios…Dragnea chiar s a mulat bine pe tonalitatile Washingtonului!

  10. Chestia cu radarul de 360 de grade acoperire e ceva de genul ”diavolul e in detalii”.

    • Ai punctat bine, antenutzele alea doua din lateral nu au cum sa acopere aceeasi distanta ca cea principala. 🙂 Va fi un 360 castrat. Eu ma intreb altceva, oare le-o da prin cap sa integreze si cele 3 TPS-77 cu bateriile astea Patriot. Asta e un radar excelent cu acoperire la 360 de grade in azimut, chiar tipul de la LM zicea cand incerca sa ne vanda MEADS ca noi am avea deja capabilitatea astea prin radarele respective. Ba mai mult cica are capabilitatea de a detecta, urmari si ghida rachete impotriva TBM. Ma gandesc ca daca ar mai lua 4 buc la 60 milioane coco nu ar fi un capat de tara si integrate cate unul la fiecare baterie Patriot parca ar schimba un pic situatia.

      • da, ar fi o alternativa si TPS-77, cu conditia s afaca cineva integrarea si noi sa o platim… sper ca nu prin UTI, ca respectivii fusesera acreditati ultima oara de Lockheed Martin 🙂

      • Toti au un fetish cu radarul la 360.pe langa bateriile de rachete(jafuri asa cum sunt)mai avem si un sist national de cercetare radioelectronica ce monitorizeaza non stop spatiul aerian romanesc si al vecinilor.pe baza informatiilor furnizate sunt activate bateriile aa sau escadrilele de aviatie necesare.radarele bat. de rachete nu sunt „aprinse” tot timpul

  11. revenind strict la sistemul patriot „achizitionarea” acestuia de catre o armata care are inca teoretic in inventar volhov si termit este un salt in timp urias,echivalentul aselenizarii pentru americani.fara baza de la deveselu nu pupam noi niciodata asemenea capabilitate.

  12. Pe cati ani e plata?

  13. parca vad „noi nu vrem rachete-aruncam cu pietre;romania-pace,dragnea si votantii lui-pacifistii anului;pensii si salarii-nu rachete-n zare;imperiul american-fură bani de la tăran”,etc,samd.

  14. O veste buna!

  15. „Problema” radarului Patriot care nu „vede” decat 120* fata de SAMP/T care „vede” la 360* e adevarata dar in acelasi este si un pic de marketing.
    Adevarat pentru ca asa stau lucrurile dpdv tehnologic, marketing pt ca informatia este scoasa din context.
    In practica si in realitate, o baterie Patriot nu lupta singura in mijlocul teritoriului inamic sa poata fii atacata la 360* ci dimpotriva lupta in sistem cu toate celelalte componente ale apararii AA si anti-racheta: alte baterii Patriot, radare fixe si mobile, alte sisteme si radare.
    Pozitionarea tuturor acestor elemente se face astfel incat se acopera intreg teritoriul protejat la 360*, greu sa te trezesti cu avioane rusesti atacand dinspre Serbia iar un sistem integrat de supraveghere AA sa nu le vada din timp.
    Asadar ar fii bun un radar nou cu orizont pe 360* dar deocamdata sa le vedeam pe astea in curte si ar fii foarte bine.

  16. Ce durata de viata au aceste rachete? Le putem intretine la noi in tara sau le tot trimitem in state?
    Costul este de achizitie la cheie dar o sa ne rupa la buzunar pe termen lung 🙁

  17. Încerc sa nu fiu optimist, dar știrea este foarte bună. Cred ca vrea guvernul sau nu, această tranzacție se va parafa chiar de anul acesta. Așa vor cheltui și cei 2% de anul ăsta, probabil pe avans. Restul credit guvernamental SUA pe 10 ani. Prețul mie mi se pare excelent, mai ales că vom aveam și interceptori PAC-3.

  18. Pe de alta parte putem constata ca la noi sistemul va fii unul predominant anti-racheta, daca tinem cont de numarul de rachete posibil achizitionate…
    56 PAC 2 GMT-T – rachete AA cu raza lunga vs 168 PAC 3 MSE predominant anti-racheta.
    Probabil ca pe zona AA se asteapta ca si Hawkul sa conteze.

    • Mă gândesc că ar urma SHORAD și VSHORAD unde NASAMS și Stinger cred ca ar completa foarte bine sistemul pentru avioane și drone

    • Mda , interesanta chestia asta . Anuntul asta vine la cateva zile dupa ce si polacii au anuntat ca le-a fost aprobata achizitia de Patriot . Pana in final nu am inteles ce vor face polonezii vor astepta noua versiune cu radarul la 360 grade sau vor merge si ei pe acelasi sistem ca noi deocamdata ? Sa vedem reactia lui taica’ Putin ….

    • PAC2 GEM-T sunt tot pentru rachete balistice desi banuiesc ca le-ar putea folosi si impotriva avioanelor.
      Numarul de rachete arata ca vor pune pe fiecare lansator un pachet mixt, cu 2 PAC2 si 6PAC3.
      Faptul ca ni le dau doar cu un plin de rachete, fara rezerve, ar putea arata, pe de-o parte, ca atat avem bani iar pe de alta, ca am luat un plin de rachete apoi asteptam sa vedem cum ca evolua Stunner/Skyceptor si, daca isi confirma performantele, pe viitor sa luam asa ceva, fiind mult mai ieftine decat PAC3.
      Vom vedea.

      • Pac-2 GEM-T pot fi folosite si impotriva aeronavelor pilotate sau nepilotate,ca si PAC-3 dealtfel. PAC-2 GEM-T au raza de actiune mai mare decat PAC-3, ajunge la 160 km. Sper sa ma insel…

        • Au 160km, ideea era ca au fost upgradate in special pentru misiuni antibalistice, pastrad, probabil, capacitatile antiavion.
          Sper sa mearga foarte bine integrarea cu HAWK iar apoi sa vedem ce upgrade ar merge la HAWK, ceva in genul celui realizat de israelieni care au completat capul de cautare radar cu un bloc optoelectronic Super Eye care detecteaza tinta la 30-40km si o identifica la 17-25km.
          Sau poate completam stocul de rachete cu cele pe care israelienii le retrag pentru ca vor folosi Stunner. HAWK israelian urca la 24.000m

    • Exact aceasta distributie nu o inteleg nici eu. Pare o capabilitate anti racheta putin exagerata in pondere cu nevoia reala. Dar in fine…..

      • Nu e exagerata.
        Rachetele PAC3 MSE au o raza de pana la 35-40km iar bateriile vor fi distribuite prin toata tara, fara posibilitatea ca PAC3 de la o baterie sa acopere sectorul altei baterii.
        La o baterie vor fi 24 PAC3 ceea ce, la un atac la saturatie al inamicului inseamna ceva dar nu e de nedepasit.
        In privinta avioanelor si rachetelor de croaziera, se rpesupune ca vom mai lua F16, vor si si avioane aliate aici, se integreaza HAWK cu cele 8 baterii si 200 rachete, vom mai lua sisteme SHORAD apoi VSHORAD.
        Pe antiracheta suntem butt naked si aveam nevoie de asa ceva (bine, eu ma gandeam la Stunner nu la PAC3MSE dar vedem pe viitor).

      • Pai cred ca amenințarea rachetelor rusești este mai mare decât a avioanelor. Este mai ușor sa lansezi un val de Kalibr decât sa ataci cu SU 24 și SU 30

      • 4 baterii care vor dota roaf vor lucra in combinatie cu cele 8 baterii hawk.sunt deja destule rachete anti avion.

        • La nr.ăsta de baterii or sa dispară 2 batalioane din compunerea Bg.1rsa.Probabil Vâlcele și Mihai Bravu,ăsta dacă nu le înzestrează cu Hawk dar nu prea cred, pt. ca acesta este un sistem mobil.

          • Dupa achizitia patriot ar fi culmea sa mai tina volhov ul.platesti sute de militari sa lansezi 6 petarde cu cep 300 m

            • vor mai angaja cateva sute pentru punerea in conservare iar in final le vor folosi ca artificii la revelionul doamnelor olguta si gabriela.

    • Pai George avioanele rusesti din Crimeea sunt o amenintare mai mica decat sistemele de rachete pe care le-au desfasurat in zona.

    • Pai și tragerile de instrucție cu ce le efectuam?Doar electronic?Adică doar AȚAF?

    • da..in sfarsit o decizie rationala. Fara AA suntem praf. Dar e inca prea putin. Trebuie achizitionate obligatoriu sisteme cu raza lunga. Aia or sa vina cu TU22-uri si lanseaza de la distanta. E totusi un inceput. Mic dar cel corect.

      • Ce sisteme cu raza mai lunga decat pac 2 gem-t

        • …Habar n-am! 🙂 clone S400 de la Erdogan! :))) Kiddin’… insa se pare ca Nastratin cel Rau s-a hotarat sa le cumpere.
          …150 km bataie e cam putin chiar daca Marea Neagra nu-i prea „mare”. Un TU 22 trimite o Kh15 de la 300 km, o Kh 22 de la 600 de km, adica de prin marea Azov, care-i …alta mare. Iar o draguta de Raduga Nr.32 de la 1000 km. Si astea-s doar bombardierele marinei.
          Adica vreau sa spun ca apararea antiracheta e ok, e pasul firesc, rational. In sfarsit facem ceva „deadevaratelea”. Da ca sa ai o sansa la grindina aia care o sa ne vina supersonic in cap ar cam trebui sa incerci sa interzici cumva lansarea nu crezi? 🙂

          ..si uite ca oftez si-mi pare rau dupa SCUD-uri.

          • Nene si rusii au ca raza mare tot rachete la o raza de +100km, alea cu raza de 400km nu sunt chiar antiaeriene, adica nu impotriva tintelor inalt-manevriere.
            Asadar nici daca am cumpara S 400 n-am obtine o raza mai mare…

            • ..pacat! Si totusi…

              …48N6E2 de pe S-300PMU2 angajeaza la 200 km si poate lovi si tinte aerodinamice chiar daca a fost conceputa pentru tintele balistice. Fata de 48N6E nu are schimbat decat focosul, nu si principiul de functionare. Cum S400 este un 300 pe steroizi si cum intermediar a aparut S-350 Vityaz care-i un cockteil pt apararea apropiata/medie impotriva tuturor tipurilor de tinte ,am senzatia ca 400-le poate sa loveasca si tinte aerodinamice la distanta aia. La drept vorbind e secret. Dar tendinta e clara. Cred ca S500 va fi un Vityaz pe steroizi! 🙂

  19. capatu satului

    la mintea mea, daca nu iau un radar mai performant macar sa scoata vreo 200 de verzisori pt doo aparate de avertizare timpurie,

    io zic, desi pe tehnomil este un articol legat de unele posibilitati de eroare ale radarului Thaad in Corea de Sud, ca era bun si un radar de asta Thaad – nu degeaba latra rusii si chinezii la radaru asta

  20. Cine mai detine in balcani Patriot ?

  21. O intrebare. Cum se descurca PAC-2 in fata Iskander?

  22. Horatiu Popovici

    Hai sa ne intelegem… anuntul ala nu este achizie … Este doar o notificare prin care agentia lor de armament ne autorizeaza sa le luam, daca avem banii…

    A se vedea si anuntul de acu ani cu mirificele F16 Block 52 cu o valiza mare de arme… nu le-am luat desi ei ne lasau…

    Deci mai este…. Poate daca ia TELDRUM ceva d-acolo…

  23. 3,9 miliarde sunt o gramada de bani asa ca sper ca vom beneficia si de un offset. Oare ai nostri s-au gandit sa propuna integrarea anumitor elemente in industria noastra asa cum fac polonezii la orice achizitie?

  24. Ziua buna
    In 2008 , acelasi departament USA trimitea congresului o scrisoare ( e publica , se gaseste pe net) privind o POSIBILA vanzare a 48 F-16 noi catre Romania. Inclus tot ce era prevazut sa completeze vanzarea. Rachete , bombe , sisteme de ochire si ghidaj Sniper , s.a.m.d. A ramas litera moarta din lipsa de finantare.
    Prezenta scrisoare e aceiasi forma legala de informare/ aprobare obligatorie in USA.
    Deci , pina nu vedem de unde si cum se asigura finantatea de 3,9 miliarde dolari , oricare euforie e hazardata. Romania a promis multe dupa intrarea in NATO si a ramas cu promisiunile.

  25. Cu ce ne vom deosebi de Polonia sau Grecia ori Turcia cu aceste achizitii?

    • @ ronin
      Turcia nu are patriot!

      • Stiu ca nu are,este vorba despre faptul cu ce vom fi mai presus decat altii in privinta AA in regiune ,polacii s su cam ridicat cu pretentii de putere regionala si tramp le a urat ca sunt un popor curajos si cam atat ,a vrut sa loveasca in Germanistan si Frankistan de fapt .

  26. Si daca ambele parti cad de acord si statul roman plateste pentru acest sistem, cat dureaza livrarea, implementarea si, evident, functionarea lui 100% la 100%?

  27. Sunt curios ce va achizitiona Ucraina pentru a contracara o ipotetica ofensiva rusa ,asupra Odessei. Va inchipuiti ca Rusia nu ar ataca niciodata Romania fara sa ocupe tot sudul Ucrainei.

    • @Satori

      Ucraina este in momentul de fata muuult peste Polonia la aparare AA!in al doilea rand, Ucraina nu va primi niciodata Patriot.

  28. …mai lipsesc laserele experimentale de pe platforma Magurele (nu ma refer la acelea finantate civil de EU), atat pentru pozitii in teren (fixe sau mobile) cat si ambarcate maritim si aerian, ca sa devenim un factor de descurajare serios si de luat in calcul de terti.

  29. http://www.stiripesurse.ro/intalnire-de-urgenta-la-guvern-armata-subiectul-fierbinte_1207284.html


    O întâlnire de urgenţă a fost convocată la Palatul Victoria de premierul Mihai Tudose. La discuţii au fost chemaţi ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, ministrul Economiei, Mihai Fifor, şi şeful Statului Major General, Nicolae Ciucă.

    Potrivit Antena 3, tema discuţiilor ar fi înzestrarea Armatei Române.

    • Hahaha, daca factorii de decizie in vederea cumpararii de Patriot la 4 Miliarde $ sunt Tudose, Tutuianu si Fifor, e clar… E vrajeala 100%, n-au aia capacitatea intelectuala de a decide nici pentru dotarea cu becuri economice a toaletelor guvernului.

      Urmatorul pas e ca Olguta sa supervizeze procesul tehnologic la Centrala Nucleara Cernavoda.

      • NU merge asa, voi credeti ca senatul SUA s-a strans sa ne dea noua patrioate si dupa aia vine Tudose si zice ca s-a razgandit? Adica pe bune…

        Time is money!!!

        Sistemele sunt ca si luate, o sa vina in .ro si daca vrem si daca nu vrem ;).

  30. gingirica cu ceapa

    parerea mea este ca simplul fapt ca ne dotam de la americani inseamna mult pt rusi. chiar nu conteaza cand si cum. e un semnal clar ca nu se poate trece pe aici. in rest, o-m trai si o-m vedea…. sa dea domnul sa aiba minte infractorul de draknea cu programul lui de cacat de guberniare si mai vedem. oricum e strans de koitze de americani. care nu lasa puntea deschisa aici. evident ca ar putea sa face si ei o danatie de material bun dar, dupa ce punem ceva bani la bataie sa vada ca suntem seriosi. zic!

  31. Hai sa nu ne iluzionam.
    Astia se bucurau ieri ca atrag 600 de milioane euro din cele 23 puse la dispozitia Romaniaei?

    Despre ce vorbim aici ?

  32. Pt. @Mihu
    http://www.f-16.net/f-16-news-article2892.html

    Erau 24 F-16 block 50-52 (deci noi) + alte 24 F-16 block 25 (vechi din surplusul american) de modernizat .
    TOTAL 48 aparate pentru o cifra de 4,5 miliarde dolari .

    Intrebati pe Basescu si Boc de ce nu au cumparat aparatele si de ce in 2010 au gasit repede peste 1 miliard lei noi de aruncat pe recalcularea pensilor speciale (adica a UNPR sub mareata conducere a generalului in rezerva Oprea)
    Si succesorul Ponta a gasit suplimentar alte 98 milioane lei de cheltuit in recalcularea ulterioara a pensilor speciale ca ramanea colonelul in rezerva (dar fara scoala militara) Dogaru si generalul in rezerva Dobritoiu ( ministru , ulterior condamnat definitiv) exclusi de la banchetul pensilor speciale peren marite , etern indexate .

    Asa se pricepe mai bine de ce militar Romania e in halul in care e .
    Se ofera virste de pensionare extrem de scazute cu pensi marete in schimbul anularii oricarei constinte civice .

    • Nu sunt pensii speciale,sunt pensii ocupaționale.

    • @Stefan

      1.daca nu venea criza din 2008 poate ca s ar fi cumparat!
      2.atunci adm Bush se pregatea de stransul catrafuselor, facand loc pacifistului Hussein Banana, cea mai proasta si distrugatoare adm.americana din toate timpurile.

    • Stefan, s-a mai discutat tema asta, cu F16 in 2008, doar ca nu Basescu si Boc au ingropat-o ci Melescanu care era ministrul apararii.
      Basescu facuse lobby pe langa americani sa ni le dea in leasing, apoi Tariceanu a dat PD afara de la guvernare iar Melescanu a „rezolvat” problema.

      • Așa e. Tăriceanu plus Mele, un cuplu toxic. Nu zic mai mult, n-am elemente să susțin ca ar fi trădare etc. Doar că de prea multe ori a pus tălpi Tări, care a declarat cel puțin odată că n-am avea nevoie de investiții în armament, „cine să ne atace?” Exact argumentele putiniștilor.

      • s-a mai discutat dar nu s-a inteles,sau nu se vrea a se intelege.

  33. Pentru multi vizita lui Trump in Polonia nu a insemnat nimic.

  34. S a convocat urgent min apararii si cu ciuca plus restul la guvern ptr discutii ,acum se intampla.

    • Tu crezi ca Tudose, Tutuianu si Fifor decid o astfel de miscare strategica si cheltuirea a 4 mil $? Aia, impreuna, n-au minte nici sa se lege la sireturi.
      Nu-i baga nimeni in seama pe aia din partea SUA. Azi sunt ministri, maine nu mai sunt. Altii decid aici…

  35. sunt curios cum se va face impartirea celor 7 unitati. ma gandesc ca o sa fie cel putin 3, 4 unitati folosite static la nivel de protectie obiective? cum au de gand sa le foloseasca?

  36. Probabil aici mai intra si o intreaga infrastructura,weceuri,cantina,dormitoare,specialisti,drumuri de acces sali de protocol bingo etc.

  37. Care este corespondentul naval al PAC-3 ?

  38. Nenea Razvan ,dar ce ai cu mine bade ?

  39. Ce pot să spun, bine ar fi dacă ar fi să fie. 🙂
    Totuși, să dai 4 miliarde de babani (poate cel mai mare contract de apărare din istoria României) şi să ai 0 offset, imi lasă un gust amar.
    Puteam să ne ocupăm de alte achiziții până una alta, că nevoi sunt multe, pe toate planurile.
    În cercetare e viitorul, dar la noi nu se mișcă nimic. Măcar să se vorbească pentru Stunner, pe viitor, sa fie ceva offset acolo.
    Nu știu, poate mă plâng prea mult, dar parcă se putea mai bine. La ce sumă e vorba, mi se pare că aruncăm cu bani be fereastră dacă nu vorbim de offset.

    • chiar si asa, in primul rand(zic eu) trebuie sa ne ocupam de AA. Ce sa facem cu tancuri, apc-uri sau corvete, daca nu ne putem apara de avioane?

    • banii astia nu-i arunci pe fereastra ,sa terminam teoria asta pentru ca stim in ce hal ne aflam ca si dotare.ca se putea mai bine,cu siguranta.

    • Mai, poti sa operezi Stunner de pe ele. De altfel, s-ar putea chiar sa se gandeasca la asta. Cat despre offset, e complicat:
      1) treb sa ai cu cine. Elemec e primitiva comparativ, iar rachetele nu sunt principalul domeniu de activitate al Aerostarului.
      2) nu stim detalii despre intretinerea lor. Posibil aici. Asta deja realizeza un oarecare transfer de know-how (vezi italienii, japii, coreeni, taiwanezii, si tot neamul lor).
      3) americanii nu fac offset formal.
      4) americanii cand fac transfer de tech…ei bine, tin de opinia coorporatiilor producatoare. Iar daca analizezi cazul Poloniei, vei vedea ca nu sunt foarte dispuse. Poate in timp.
      Hai sa nu cautam totusi calul de dar la dinti. E absolut decenta dotarea, mai ales in conditiile in care putem folosi si Hawkurile.

      • Principala mea grijă nici nu o reprezintă banii. Eu vreau să văd locuri de muncă în domenii de înaltă tehnologie. Măcar pe alte planuri să compenseze. Pur și simplu sunt prea mulți bani fără ceva cooperare industrială.

      • ” Hai sa nu cautam totusi calul de dar la dinti. ”
        Poftim??

  40. Tutuianu Live la Digi 24:
    ”…septembrie-octombrie – decizia finala cu privire la sistem…sistemul european este si el pe masa”.
    ”…eu am solicitat retragerea planului de inzestrare in CSAT, eram la doar 3 zile dupa accidentul din Armata si la inceputul functiei, Presedintele a fost de acord cu amanarea si pentru a avea discutia/completarea cu privire la 2%”

    • Deci este clar…incepe jocul ,..sa vedem , mai avem si pe altii , da de ce nu offset , etc .
      Treaba tipic romaneasca .

    • Da,era de asteptat,nu-i prima oara,amanarea e mama uitarii! Cunoastem reteta,da-i vremea concediilor si specialistii nu pot fi deranjati. Adica aia cu PDF-urile si studiile de fezabilitate,fiindca Guvul lucreaza doar cu acte.

  41. Mda. Asteptam PAC-4.

    • Motivul ar fi ca se asteapta ok-ul de la Congresul SUA care trebuie sa aprobe aceasta achizitie sau sa o respinga . Congresul are termen 30 de zile pentru raspuns de accea au zis astia ce se va lua o decizie prin septembrie .

  42. Lasa ca nu e rau, banii sa fie bugetati, ca pana nu le vad in curtea MAPN eu tot nu cred ca Habemus Patriot 101 dalmatieni! 🙂

  43. Lucrurile par ca se mai misca sa avem AA (combinatia de rachete mi se pare interesanta iar nr. de baterii pare multumitor).
    Dupa aprobarea vanzarii de catre US, probabil ca evenimentele se vor precipita cat de cat.

  44. Mai oameni buni, ei vor sa cheltuie in altfel de mod cei 2%…daca intelegeti unde bat.

  45. Pai si ce facem, nu ne dam cu parerea despre pozitionarea lor?
    Hai sa zic io primul:

    A- cele patru ale Fortelor Aeriene:
    A1 – Kogalniceanu dar undeva la sud-est de aeroport, sa acopere mai bine si Combinatul, si baza aeriana, si zona Medgidia (unitati militare) si cat mai mult din orasul Constanta. Pentru Constanta ar trebui sa se completeze cu apararea antiaeriana a navalor de lupta (cand vom avea).
    A2 – Fetesti, cu acoperire si pentru centrala de la Cernavoda;
    A3 – Bucuresti-Otopeni, acoperind cat se poate si zona Prahova;
    A4 – Campia Turzii, acoperind si zona economica Cluj;

    B – cele trei ale Fortelor Terestre:
    B1 – Deveselu;
    B2 – Poarta Focsanilor;
    B3 – Zona Iasi-Bacau

    Nu exclud cu totul posibilitatea ca americanii sa-si aduca un sistem propriu la Deveselu, caz in care bateria noastra ar putea fi instalata undeva in zona Brasov-Prahova (completand protectia zonei petrolifere, impreuna cu bateria de la Otopeni).

    • doua la cotroceni,doua la guvern si trei la parlament…plus o posibila achizitie separata pentru teleorman.

    • Acum fără glumă, mi se pare logica amplasarea făcută de tine

    • Nenea Eroul ,ai uitat ca americanii vor sa deschida o baza la Targu Mures,stiu…e in raza rachetelor de la C Turzii.

    • Unitatile AA din Fortele Aeriene apara obiective fixe (militare si civile). Bazele aeriene sunt aparate la momentul actual cu tunul de 57 mm, nu cu Hawk si SA-2, care apara Bucurestiul. Ultima unitate de rachete AA desfiintata a fost la Brasov si fusese infiintata acolo din motive evidente (obiective industriale).
      Cele din Fortele Terestre apara in primul rand unitatile militare (comandamente de divizie, brigada samd), in secundar obiective civile, in special la pace. Vor fi in subordinea diviziilor, deci una si la Regimentul de la Floresti.

      • civilii carne de tun as usual?

        • Civilii au adaposturi. Si in general nu se mai bombardeaza ca-n WW2 la Dresda sau Coventry.

          • au pe dracu,doar datoria de a indura razboaiele, sa-si ingroape plozii si sa reconstruiasca dupa ele….fara decoratii,favoruri si onoruri militare,ca e multi si prosti.si daca trebuie sa si lupte de capul lui in caz de extrema belea.

          • Da,asa s-a intamplat si in Serbia, Irak,Siria…Civilii nu au suferit. Au plecat de placere prin lume.

            • se merge pe planul din aviatia civila,ceva la modul masca pentru adulti ca acestia sa inceapa sa aiba grija de minori ca daca crapa intai adultii aia mici au o sansa spre zero.
              nu ma deranjeaza doctrina dar eu altceva punctez.

            • N-au plecat din cauza aviatiei. Pune mana si studiaza ce-nseamna o insurgenta intai si dupa aia ce-nseamna lupta urbana.
              E plina lumea de destepti.

              • Singura problema cu aceasta teorie este ca actualele conflicte din Siria si Irak au depasit stagiul de inurgenta de ani buni ele fiind astazi razboaie civile in toata regula dominate de tactici si putere de foc conventionale. Aviatia a fost si este doar unul din pilonii de putere de foc conventionala care a fost folosita impotriva unor mari centre urbane precum Alep, Deraa sau Mosul pentru a duce la o epurare demografica sistematizata.

                • Aloooloooo…Ce „epurare demografica sistematizata”? Pe ce lume traim? Au fost bombarbate zone unde erau rebeli wahhabiti care tineau ostatica populatie civila, in cazul Alep si Daraa. Acum ca SAA nu avea bombe ghidate si in loc sa bage bomba pe geam, demolau doua blocuri e una. Dar faptul ca lumea era tinuta cu forta in blocurile respective asta e crima de razboi…

                  • Yo as mai reevalua chestia asta cu ostaticii. De ce crezi ca tot au acorduri de incetare a focului si schimburi de populatie?

                    • Pai tocmai ce am vazut un interviu cu oamenii din Alep. Si spuneau cum „aia” adica free syrian shit nu le dadeau voie sa plece din zona ocupata de ei cand SAA-ul deschidea culoare de libera trecere. Sau ii laasau sa treaca si trageau in ei ca apoi sa arunce vina pe SAA. Asa ca mizeriile wahhabite nu se mai pot ascunde sub cacaturi gen white helmets bullshit. Prin schimbari de populatie intelegi transportul teroristilor extremisti cu famillie lor in Idlib? Ca asta as numi-o igienizare. In zonele unde SAA-ul a intrat a cam ramas destula populatie bastinasa si adevaratii rebeli sirienei moderati cu depus armele si au semnat acordurile de reconciliere.

                    • Sigur. Ca oamenii aia se tot minunau cum au putut trai fara Assad si acolitii lui. Pune-ti simpla intrebare. Ce procentaj din populatia de aproape 2 milioane a Alepului inainte de izbucnirea conflictului mai salasluieste in orasul ala?

                    • Pai momentan sursele spun ca in jur de 1.800.000-2.000.000 din 3.000.000. Si daca e; mai vorbim peste 6 luni cand reconstructia lui e mai avansata iar mizeriile din idlibistan incep sa dispara accelerat deci implicit si orasul e securizat mult mai bine. Nu, oamenii aia nu il inghit pe Assad; dar urasc mizeriile wahhabist ce impun kkt-ul numit sharia. Si nu uita ca in timpul bataliei pentru Alep marea majoritate a populatiei era concentrata/refugiata in partea estica; aflata sub conducerea legitimitatii; si acei oameni nu au plecat.

                    • Cifrele astea provin cumva de pe Planeta Talaforme? Orasul ala avea o populatie ante bellum de 1,8 bulioane.

          • „Si in general nu se mai bombardeaza ca-n WW2 la Dresda sau Coventry.”
            In principiu corect. Distrugi obiective militare punctuale. Dar daca acele obiective sunt in orase (f tentant pt ca e usor sa le ascunzi)….vezi Donbass.

            „Civilii au adaposturi.”
            Da, dar la noi sunt pt muraturi…..

          • Yeap, mai ales rusii au asa o jena sa dea cu termobarice in oras.

            • Confunzi termobaricele cu FAE lansate de aviatie. N-au dat cu FAE in orase nici in Siria, nici in Ucraina, dar fireste ca tu stii mai bine cand, unde si cum vor da, vezi invazia aia a Odesei proorocita de tine acum vreo 2 ani, ocuparea Bugeacului si alte fantezii.

              Au dat la greu cu bombe cu bombleti.

      • FOrtele aeriene sunt protejate in primul rand de avioanele Mig-21 si F-16 si abia dupa aceea, de catre sistemele AA de pe aeroporturi. in cazul de fata… tunul 57mm.

        daca intri pe http://www.roaf.ro o sa vezi ca rachetele Hawk apar ca si componenta a protectiei AA a fortelor aeriene romane.

        de exemplu pe site-ul ROAF nu apar sistemele VIFORUL 2x30mm nici sistemul OERLYKON 2x35mm si nici ghepad-ul. astea fiind in inzestrarea fortelor terestre.

      • Langa Brasov mai exista – zice ProPatria – Batalionul 5 de rachete sol-aer din Brigada 1 rachete in localitatea Valcele. „Vestita” unitate care are o subunitate incadrata numai cu femei.
        https://www.rumaniamilitary.ro/vesti-din-armata-romana

        In privinta repartitiei in teritoriu doar SMGul stie ce si cum, iar aici depinde care va fii filosofia din spatele desfasurarii in teren:
        – vom avea o apararea AA punctual, care va apara anumite puncte strategice
        -una in retea de tip „plasa”, care va baleia si controla o anumita parte a granitei
        Cert este ca estul va fii prioritar, alaturi de Bucuresti si Constanta. Sa le vedem in dotare mai intai.

  46. geopolitic si geostrategic(ce-mi plac aceste cuvinte?) aprobarea patriot pentru romania si polonia este un sem de stopare a tergiversarilor pe zona asta.dupa primul pas cu deveselu acum cu patriot se inchide subiectul cine ,ce si cum pe aici in sud est.ramane de vazut ce facem mai departe,vezi rep.moldoveneasca dodon.

  47. Pai da. Rusia e mai degraba interesata de Basarabia,nu de Romania ,stat NATO. Nici cu Ucraina nu e clar totul.

  48. Raport Friz: Rusia pregătește Transnistria pentru destabilizarea securității euro-atlantice

    Caracterul aplicațiilor militare și armele livrate din Rusia către Grupul Operativ de Trupe Ruse staționat în regiunea transnistreană sub pretextul misiunii de pacificare, denotă pregătirea contingentului militar rus pentru punerea în aplicare a unor planuri de război ale Federației Ruse. Aceste declarații au fost făcute de către Președinta subcomitetului din Comisia pentru securitate națională și apărare din Parlamentul Ucrainei din partea fracțiunii „Blocul Petro Poroșenko”, Irina Friz, în raportul „Militarizarea teritoriilor ocupate: factori de destabilizare a regiunii euro-atlantice și mecanismul de influență geopolitică”.

    Irina Friz subliniază că raportul este realizat în baza unor analize complexe despre situația regiunilor ocupate de către Federația Rusă, din cadrul Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei.

    Potrivit autoarei raportului, în 2014 a început formarea unor unități speciale în cadrul „trupelor de pacificare”. Militarii au început să studieze limba „moldovenească” și chiar elementele de bază ale limbii engleze.

    „Este mare probabilitatea că în cadrul GOTR au loc pregătiri ale unor specialiști cu scopul efectuării unor misiuni de spionaj în România. Totodată, se urmărește și crearea unor grupuri de diversioniști din rândurile cetățenilor autoproclamatei republici din stânga Nistrului”, anunță Irina Friz în raportul său.
    Potrivit raportului, din 2014 în regiunea separatistă au loc exerciții de apărare de substanțe radioactive, chimice și biologice. În 2017 în regiune ar fi avut loc două aplicații în acest sens.

    https://deschide.md/ro/stiri/politic/14435/Raport-Friz-Rusia-preg%C4%83te%C8%99te-Transnistria-pentru-destabilizarea-securit%C4%83%C8%9Bii-euro-atlantice.htm

  49. Sa mai incercam o varianta de amplasare:

    A – cele 4 ale Fortelor Aeriene
    A1 – baterie largita, 7 lansatoare, 4 in zona MK, 3 la Cernavoda;
    A2 – baterie normala, 4 lansatoare, Bucuresti Otopeni;
    A3 – baterie normala, 4 lansatoare, est Bacau, spre Iasi;
    A4 – baterie redusa, 3 lansatoare, Campia Turzii;

    B – cele 3 ale Fortelor terestre:
    B1 – baterie normala, 4 lansatoare, Poarta Focsanilor;
    B2 – baterie redusa, 3 lansatoare, Deveselu;
    B3 – baterie redusa, 3 lansatoare, Brasov;

    • Capătu satului

      Nu i bine, prea multe baterii la capitala
      Si in sudul tarii

      Io personal as prefera ca anumite obiective sa fie fara aparare: palavrament, guvern, latrina 3, etc

      Trebuie analizat pe unde poate veni inamicu
      Ma gandesc ca daca a fost interceptat si a fost angajata tinta la MK, trece pe langa Fetești unde e angajată din nou ca sa ajunga la capitala unde e angajată din nou
      Prea mult angajament

      Trecând peste faptul ca au si US rachetele alea tot pt. sud

      Apoi, este de observat ca anu trecut judetu Timis a depasit Arges la export
      Io pt ăstia de la Timis, care au pus mâna pe lucru, cred ca ar trebui aparati
      Apoi calculele sunt proaste
      Rusii vor ataca ori prin est ori pe la nord trecând pe la bielorusi – ma refer la atacu cu rachete iskander, kalibr 3m22 si ce s’ o mai gasi
      Dacă am inteles bine, fata de 3m22 si probabil bulava nu exista mijloace in afara de THAAD

      • Bine, aia cu trece pe la Constanta, trece pe la Fetesti etc, e valabila pentru rachete de croaziera si avioane.
        Iskanderu’ iti vine cu bolta 🙂 )))

      • @Capatu Satului,

        degeaba are Timisul PIB-ul mare, daca nu are industrie grea. in cazul unei confruntari militare, ai nevoie de industrie grea. Dar ai nevoie si de productie agricola – pentru a asigura alimentatia populatiei si a armatei.

        Timisul este cel mai protejat oras, in special de pozitia geografica. acolo as trimite o baterie de Hawkuri. cred ca ar fi suficient pentru Timisoara-Arad.

        Cred ca mai important ar fi Resita – Hunedoara unde este industrie grea metalurgica

        Ce sa zic de zona De vest… este protejata si de sistemele AA Unguresti. daca vor fi in tabara cu noi Ungurii.

        In cazul in care Ungaria tradeaza alianta, atunci lucrurile stau diferit. trebuiesc luate masuri pe linia de Vest si ocupata din nou Budapesta.

        • la Resita si Hunedoara nu prea mai ai nici o industrie grea, comparativ cu ce era odata.

          • Ai ceva sidelurgie… macar in conservare.

            si mai ai ceva important… In Judetul Hunedoara. O parte insemnata din capacitatea energetica. 2 termocentrale fff mari. una dintre ele cred ca e cea mai mare din tara!

        • „Timisul este cel mai protejat oras, in special de pozitia geografica. acolo as trimite o baterie de Hawkuri. cred ca ar fi suficient pentru Timisoara-Arad.”
          Pazea de sarbi.

        • Uita de resita si ca ne apara ungurii??acum ce dracu facem cumparamPatriot si adteptam sa ne apere ungurii????

          • capatu satului

            calculele nu`s bune,
            ideologia tovarashului si a SMG din timpu regimului comunist nu era proasta deloc,

            la Giarmata avioane militare si radare,
            la Resita rachete,
            in afara de Campia Turzii unitate de elicoptere la Floresti si Caransebes- se prea poate sa ma insel
            cu Nordu c-am asta era, plus intrarea in productie a lui Airfox prin 90 si dotarea corespunzatoare a unitatilor de elicoptere la care am facut trimitere mai sus,
            la mintea mea ar trebui inca o unitate sau doo la vreo 50-100 de km de frontiera cu rol de supraveghere a spatiului aerian- avertizare timpurie
            in afara de astea nu ar trebui sa lasam in fundu gol nici Brasovu, Sibiu si Iernut – unde daca am inteles bine se mareste capacitatea la termocentrala,

            pe la Est Bacau aviatie militara, plus io zic ca ar fi trebuit cel putin inca o unitate de elicoptere de lupta si aparate de avertizare timpurie pe la Suceava si una la Buzau sau la granita dintre Buzau si Galati – fara Sidex greu cu siderurgia,
            plus ca pe Est trebuie sa fii pregatit sa acorzi ajutor rumanilor de peste Prut daca n-am avut conducatori in ww2,

            Siderurgia a disparut de pe la noi CSR luata de rusi, Hunedoara inchisa, etc., iar celelate de la Calarasi si restu taiata cu flacara de coreeni si turci – investitori strategici care merita moschei si alte plecaciuni,

            pe la Sud exista dotare suficienta
            mai ar trebui avut in vedere apararea Prahovei ca avem deja unitatea de 700 MW a omv, Cernavoda care trebuie sa aiba propria aparare chiar daca complementara cu Fetesti,
            Capitala, Argesu si Craiova unde mai exista ceva industrie,
            si nu in ultimu rand Portile de Fier impreuna cu Severinu

            apararea asta nu se va face niciodata pt. ca, dupa cum spunea prof. Zapartan, la noi nu s-a facut politica (cum scrie prin carte) nici acum 150 de ani, nici in urma cu 50 si nici peste 100 de ani,
            scoalele nu si-au facut treaba,

      • Inca nu le-au cumparat dar deja fiecare vrea cate un Patriot la el in judet.

    • @Eroule,

      Ai uitat sa protejezi zona BRAILA – GALATI! o zona esentiala pentru industria si apararea Romaniei.
      Practic Brigada Mc 282 – Focsani isi are majoritatea unitatilor in Braila – Galati.

      deci in zona BRAILA-GALATI avem trupe cat o Brigada. daca nu chiar mai mult…
      – 1 Batalion TANCURI – Galati / Bg 281
      – 1 Batalion Inf. Mec. – Galat / Bg 282
      – 1 unitate radiolocatie – Galati

      – 1 Batalion Artilerie – Braila / Bg 282
      – 1 Batalion Cercetare – Braila / subordonat Divizia 2 getica – Bz

      – Brigada 10 Geniu – Braila / Subordonat Statului Major al armatei.
      – 2 batalioane subordonate brigazii 10
      – 1 unitate logistica

      – FLOTA FLUVIALA – Braila
      – Monitoare purtatoare de fluviale
      – Vedetele purtatoare de artilerie fluviale

      Dupa cum vezi, daca ai pierdut Zona Braila-Galati, poti sa-ti iei adio de la zona „Poarta Focsanilor” grosul unitatilor sunt aici.

      • in zona Braila – Galati mai ai si industrie pe care nu-ti permiti sa o pierzi:
        – Combinatul Sidelurgic Galati iti asigura metalurgia.

        – Zona Petroliera Izvoarele (Jud Galati – 15-20Km dist de Sidex)
        – Zona Petroliera Ianca (jud Braila – 30km oras)

        – 2 santiere Navale (Braila, Galati)
        – Fabrica de utilaj greu PROMEX Braila (inca mai functioneaza cu vreo 200-300 angajati) produce piese grele.

        – tot aici in zona asta ai baza de alimentatie – agricultura (silozuri cereale) pentru alimentatia populatiei si a armatei. In cazul unui conflict militar ce se lungeste, daca ramai fara alimente pentru armata esti terminat.

      • Cand am zis poarta Focsanilor m-am referit la toata zona aia, inclusiv Galati-Braila.
        E pe lista.

    • La Fortele Terestre e simplu de dedus, tinand cont de misiuni. Nu au ce cauta nici la Brasov (Brigada 2 VM are Oerlikon 2×35), nici la Deveselu, care e obiectivul altcuiva.

      La Fortele Aeriene unele vor fi sigur la Bucuresti si in zona Constantei.

  50. Băieți eu pun o intrebare, politicos va intreb,si va rog nu va supărați pe mine de bun simt intreb,eu vreau sa stiu de ce cumpărăm rachetlele astea concret,sa apărăm cu el ce,petrolul si gazele austriecilor si americanilor(alea data cadou de guvernul trădătorului tăriceanu si năstase )băncile din care nu mai e nigiuna romaneasca (romanul banului extrem de important in economiei,pamanturile agricole,cele mai fertile,deținute de nemti italieni arabi,chinezi,britanici francezi..
    Distribuțiile de energie (de asemena punct nodal de control în economia extrem de important fiind unul din sectoarele ce daca profituri si pe timp de criza,asa de important incat in unele țări ultracapitaliste gen Marea Britanie au ales sa le patreze de stat nu straine nici chiar privatizată cu capital autohton)utilitatile publice deținute de francezi,padurile deținute de austrici si suedezi (ikeea acumparat numai anul asta si acum doi am sau un an 42de miide hectare de padure)industriile alea care au rămas deținute de rusi,francezi,si indienii britanici,ce sa apărăm fondul proprietatea cel mai mare jaf din istoria capitalistă a României -multumim guvernului Tăriceanu care a ciuntit slăbit si vulnerabilizat companii strategice romanesti iar cei păgubiți de regimul comunist au mai primit încă o palmă.de la tara lor fondul respectiv devenind doar sursa de inavutire pt smecherii autohtoni si mai tarziu dar in sume mai mari pt corporațiile straine..
    Aratati-mi si.mie ceva strategic puternic romanesc de stat sau privat.?
    Ce sa apărăm distrugatorio capitalului autohton Dna Sri noua securitate cea care distruge destine si oameni incomozi ?
    sper ca nu va supărați pe mine intreb doar pragmatic ce aparm cu patriotul ?tara altora ca sa ne inteleg o tara daca nu mai are controlul economiei devine Colonie punct indiferent daca se numeste sau nu tara.
    Am tot respectul pt militarii nostri sunt oameni capabili care cu mult mai putine resurse decat alte state isi fac foarte bine treaba si suntbdoarte apreciați pt profesionalism si curaj..

    • Da chiar, n-ar fi mai bine sa-l chemam pe Putin sa ne elibereze de imperialistii astia ? 😉

      • Am zis ceva pro-rus arata-mi un singur cuvant unul..

        Nu o sa ne atace niciun rus pt ca unu la mana nu au cu ce armata rusă nefiid acum la nivelul sa poarte încă un razboi si doi la mana ar trebui sa ia bogatii resurse piețe de desfacere de la marii nostri parte ei vest europeni nimic in Romania la nivel macro nu mai e romanesc punct.suntem obiectiv o colonie
        Veniti va rog cu argumete ca nu am niciu motiv sa fiu etichetat prorus..ii detest familia mea a suferit dupa venirea lor aici..

        • De ce obietiv vorbind sa plătim pt costurile apărării unei țări care nu ne mai aparține băncile industriile pamanturile agricole resursele naturale distribuțiile din energie retailul,comerțul mare ,utilitatile publice padurile apele minerale (aici mai avem cateva ) sunt toate straine o tara care nu mai are controlul economiei este de facto o colonie
          Daca ar vrea obietiv vorbind rusii de si nu au nici pe unde nici cu ce sa ne atace..pt o ocupatie zic ca altfel nici nu ar avea rost un atac.. ar trebuii sa ia toate bogățiile țări de la marii mostrii parteneri strategici..
          Sa nu ma înțelegeți gresit eu vreau control economic si politic romanesc nu rusesc nu american nu european.-

          • Faptul ca nu-ti raspunde nimeni nu te face sa-ti pui intrebari?
            Hai, du-te si trolleaza pe la altii.

          • Am mai auzit genul asta de tampenii si nici macar nu meriti un raspuns, pur si simplu tampenii…

          • Eu nu impartasesc ideea colegilor mei ca nu meriti un raspuns. Pana la proba contrarie te consider prost informat, asa ca incerc sa te informez.
            In primul rand, ideea ca „nu ne apartin” e falsa. La firmele din Romania lucreza romani. Se formeaza acolo, isi fac o viata in afara serviciului bazandu-se pe ce culeg de la serviciu.Se creeaza o clasa de mijloc, cu toate beneficiile ei. Astea sunt roadele non-financiare ale activitatii lor, sunt cel mai dificil de observat pt un novice.Acele firme presteaza aici si aduc niste bani unde trebuie (iar daca trimit bani in strainatate mai multi decat aduc, uita-te in oglinda pt a da vina).
            A doua, si chestia pt care lumea te ignora, este presupunerea ta ca daca „e rau”, atunci de ce sa apere armata. Fals, armata unei tari trebuie apere tara, indiferent daca e din aur sau din materie maronie. Faptul ca armata tarii depunea eforturi acu 300 de ani pe timpul fanariotilor (cand era nasol) si acu 70 de ani, cand se succedeau autocratii (si era nasol) e motivul pt care existam si azi. Ea trebuie sa apere in continuare pt ca chiar daca la momentul actual stam prost, urmasii s-ar putea sa stea mai bine.Chiar daca nu prindem acele vremuri, trebuie sa muncim pt asta. Umanitatea progreseaza cand se gandeste la viitor, si intra in declin cand se fixeaza pe prezent. Rusi, otomani, nemti, austrieci…si noi tot aici am ramas multumita sangelui varsat. Schimba-ti perspectiva.

  51. Rusia este lipsita de sanse intr-un razboi conventional cu NATO. Raman de vazut si strategia celor 3 tari,vecine noua, cu intentii necunoscute…Moldova,Ucraina si Serbia.

    • Sarbii abia au bani pentru MiG-uri noi, nu ne pot ameninta. Bulgari sunt chiar mai saraci ca noi. Moldovenii nu conteaza iar Ucraina ne este prietena.

      Mai ramane Transnistria dar ea este deja in faliment.

  52. Nu cred. Adica n-am cumparat avioane noi cu 4 miliarde de euro prin 2008 si cumparam acum baterii Patriot pentru 4 miliarde de dolari? Ma indoiesc ca se va semna contractul.

    Cred insa ca ne paste un scandal legat de aceasta posibila achizitie.

    • perfect valabil in romanica.

    • Serbia izolata la nesfarsit poate deveni un avantpost al Rusiei. Moldova este controlata de un sistem dual iar Ucraina…este imprevizibila. In teren,lucrurile stau diferit decat la tv. Ucraina nu va accepta la nesfarsit statutul de caruta a Poloniei. Sunt satui sa tot depinda. Ucraina se vrea puternica si ar avea ceva potential.

      • Ucraina poate sa se vrea si membra in G8 sau in consiliul permanent al ONU, dar din cate stiu economia ucraineana sta chiar mai prost decat cea a Romaniei. Din punct de vedere militar stau mai bine decat noi dar economic este invers. Ucraina este si ea un stat mafiot.

      • Serbia pare ca incet, dar sigur gliseaza spre UE. Nici nu preau de ales. Ca au primit avioane de la rusi e din simplu motiv ca nimeni nu le-a dat pe gratis altele. Si se descurca si ei cu ce au si ce primesc. In cea ce priveste ideea de avanpost al Rusiei, este deja prin baza asa-zis umanitara de la NIS. Atat ca echipamentul de acolo nu pare prea folosit si cam putin comparativ cu ceea ce ar trebui sa fie.

        • La Nis au o garnizoana puternica, au si unitati FOS.
          A fost un exercitiu cu aviatia sarba acum ceva timp si nu sunt chiar atat de la pamant cu aviatia cum reiese din sursele publice.
          Mai trece apa pe Dunare pana sa intre in UE, exista probleme nerezolvate si ei sunt si ceva mai zelosi la suparare, Dindici a fost impuscat intr-o schema organizata de membrii unei foste unitati speciale de-a lor.
          Felicitari pentru site!

  53. nu ne obliga nimeni sa cumparam 7 baterii.

    In prima faza vom cumpara 2 sisteme si alea vor fi… subtiate de rachete… Iar „munca grea” va cadea pe spatele batranelor Hawk.

    ca nu sunt bani!

    mai tarziu, daca se va schimba guvernarea, probabil ca vom mai cumpara inca 2 sisteme. Poate mai cade si pretul. ca vorba aia, sistemul este deja depasit…

    iar in 15 ani… poate reusim si noi sa ajungem la cele 7 sisteme.
    dar atunci Patriot-ul va fi inutil.

    • DE unde ai ajuns tu la concluzia ca Patriotul este depasit?1 Si daca stii ceva pai spune-le si americanilor, olandezilor, spaniolilor, sud-coreenilor, ca astia saracii nu stiu….

      • @George GMT.

        tu citesti printre randuri? ce-i cu tine omule?

        TRADUC: daca achizitionam Patriot, vom avea bani doar pentrru vreo 2 Sisteme.
        iar cand vom lua inca 2 sisteme, Patriotul va fi deja depasit. (adica peste vreo 15 ani)

  54. Crezi ca Trump l-a chemat degeaba pe Klaus? Polonia si Romania au treaba in zona asta. Pe noi ne-au blindat pe servicii,pe polonezi pe armata. Apropos,noi avem 7 servicii secrete parca…la o populatie de 19 mil.

    • o tampenie care costa prea mult.

    • Nu ne-a blindat nimeni pe servicii. Securitatea s-a blindat singura dupa 1989, fara ajutor american, indiferent in cate servicii secrete mai mici s-a spart. In schimb, armata a fost neglijata grosolan, iar acum platim pretul cand peste 80% din echipament este depasit, uzat.

      • Biserica s-a blindat,serviciile s-au blindat…cum oare tocmai Armata a fost neglijata?

        • armata a recoltat ce a semanat.

        • @ Satori // De ce vorbesti fara tine propaganda aiurea? Cand si cu ce s-a blindat Biserica?!!!! Bugetul pentru toate cultele a fost cca. 0,80% in toti anii. Toate! Poate detaliezi…

          • Una doua,propaganda. Totusi, Biserica este foarte bogata. Sunt de notorietate sfintii parinti cu X5,X6,S500,Q7,A8…etc Doar pe la Armata mai gasesti Dacii vechi si Aro.

            • vreo 2 poze care circula pe net de vreo 10 ani nu inseamna ca poti generaliza, la fel daca pui o poza cu unsoldat din fortele speciale nu inseamna ca 99% din soldati nu au Kalasuri

              Apropo, vrem spitale nu Patrioate:)

            • @Satori,

              Nu faci comparatia corecta.
              Sfintii parinti care au X5, X6, Q7 au functii de conducere in biserici. Si e posibil ca acele masini sa nu fie ale bisericii ci sa fie masini personale.

              Compara-i pe conducatorii bisericiii cu CONDUCATORII ARMATEI. si o sa vezi ca nu este nici o diferenta. Conducatorii armatei… (generalii) sa nu-mi spui tu ca unbla cu Dacii 1300 si cu ARO 244

              ca incep sa ma prapadesc de ras… ce sa zic de masinile personale… ale acestor generali. sunt aceeasi marca cu masinile POPILOR…

              HAI SA NU FIM IPOCRITI!

          • @DRASIUS:propaganda antibiserica? cum dracu vedeti propagande antitoate? si tu esti de ala care crede ca de la Soros se trag toate?

          • @Drasius,
            @Satori,

            Doar biserica ortodoxa si biserica catolica primeste bani de la buget.
            (nu stiu care e treaba cu biserica Calvina si biserica Luterana – din Ardeal)

            Dar Cultele Neo-Protestante (penticostalii, baptistii, adventistii) nu primesc bani de la bugetul de stat. Ei se auto-finanteaza din contributiile enoriasilor si din sponsorizari!
            Stiu sigur acest lucru!

            • Sponsorizartile care vin tot de la enoriasi!
              (Ei pot fi romani sau straini) – si banii sunt castigati prin munca oamenilor. nu au nici o treaba cu Bugetul Statului!

  55. Nea Razvan ,vedeti ca pe tvr1 se incearca indibitocirea populatiei si inducere plus manipulare ,dezbatere pe fb/tvromania9 acolo se scrie ,bagati acolo si scrieti de ce avem nevoie si care sunt beneficiile unui astfel de sistem etc .

    • capatu satului

      pai au ajuns la tvr expiratii latrina 3,
      idem b1, etc,
      intre timp cna vegheaza la salaru membrilor iar amenzile tembeliziunilor sa nu fie forate mari sa nu tuseasca prezentatorii

  56. steven hoinaru

    daca doriti sa vedeti niste oameni care nu au treaba cu nimic ce tine de armata, dar care vorbesc despre aparare puteti da pe tvr 1

    • Doi tembeli isterici: Cristoiu si Pieleanu

    • Tocmai ce am vazut emisiunea, si fierb de nervi, unu intreaba de ce avem noi nevoie de patriot ca noi trebuie sa fim o tara pasnica, altu zice ca de ce nu facem relatii economice bune cu Rusia. Donmul Orban pare ca vrea sa faca ceva bun pentru armata, tot respectu pentru el, restul invitatilor din emisiune sunt oameni de rahat(turcesc). Daca vreti sa vedeti ceva si sa sa creasca tesiune va sugerez sa vizionati emisiunea( daca e postata pe undeva).

      • pai nu scriam la inceput despre corul bocitoarelor cu lozici pe buze?!

      • Doi cretini senili care sunt trompeta rusilor mai ales tembelu ala de Cristoiu . Si cand te gandesti ca astia sunt formatori de opinie si lumea casca gura la ei si iau de bun ce spun astia doi .

  57. nu stiu cat filorusi cat au mania grandorii,cristoiu se vede mare istoric iar celalalt mare analist….eu mai degraba la astia mai tineri decat cristoiu ma ingrozesc.
    daca mergeam cu rusii se porneau pe ei,gica contra de conjunctura.

    • Mult timp am subevaluat propaganda ca arma. Ultimii ani m-au facut sa imi regandesc perspectiva, insa…. Ma uit numai pe snafu si ma crucesc.

  58. Până în 1998, România folosea un sistem de rachete sol-aer produs de ruși. S-125 Neva/Pechora. Cu doar 8 ani mai vechi, din punct de vedere al concepției, decât sistemul american Patriot. Totuși, depășit, chiar dacă a cunoscut îmbunătățiri, unele făcute chiar în țări membre NATO, precum Polonia.
    Dar chiar și așa, învechit, pe 27 martie 1999, armata sârbă a folosit exact sistemul S-125 Neva atunci când a doborât un avion invizibil american, F-117 Nighthawk.
    Fotografia 1 prezintă un F-117 Nighthawk. Fotografia 2 prezintă o baterie S-125 Neva, folosită de brigada 250 de Apărare Antiaeriană a armatei sârbe. În fotografia 3 vedeți resturile avionului F-117 cu numărul serial 82-0806, doborât de sârbi. A patra fotografie vorbește de la sine.
    sistemul S-125 Neva a reușit să pună la pământul sârb nu doar un F-117, ci și un F-16, tot în timpul conflictului din Kosovo. Dar și rachetele Patriot americane folosite în timpul operațiunii Iraqi Freedom, din 2003, au performanțe similare. Astfel, o baterie Patriot a luat la țintă un F-16CJ Fighting Falcon al forțelor aeriene americane, confundând-ul cu o rachetă irakiană, iar pe 2 aprilie 2003 a reușit, totuși, să doboare un F/A-18 Hornet al forțelor navale americane, ucigându-l pe locotenetul Nathan D. White, pilotul avionului.
    Despre slabele performanțe din timpul primului război din Golf nu prea are rost să vorbim. pentru fiecare rachetă lansată de irakieni, sistemul Patriot lansa patru rachete ca să aibă vreo șansă de succes. Chiar și așa, rata de succes a fost de 70% în Israel și de doar 40% în Arabia Saudită. O rachetă Scud irakiană ca a trecut fră probleme de sistemul Patriot a omorât 28 de soldați americani într-o cazarmă din Dhahran.
    Mă rog, povești. Povești pentru care noi ar trebui să plătim 3.900.000.000 de dolari.
    #haisămurițivoi

    • @ Mirko, cu toate respectele mele dar cand vedem un asemenea articol nu cred ca mai are rost sa vorbim de sistemele potentialului inamic. Ar trebui sa ne bucuram de el si sa speram ca vom avea si noi ceea ce ar fi trebuit sa fi avut demult, adica un sistem AA decent, fie ca sunt sau nu cele mai bune din lume. Dotarea cu aceste sisteme ar fi pentru Armata Romana un salt in viitor.
      Cat despre suma de 3,9 miliarde de dolari…pai suma aia ar putea disparea si fara sa facem vre-o achizitie si eu sunt de parere ca mai bine sa-i cheltuim pe ceva decat sa se evapore. Eu unul, cetatean al romaniei care platesc lunar contributiile la stat, sunt 100% de acord ca aceasta achizitie sa se duca la bun sfarsit. Este un lucru care tine de securitatea nationala si nu trebuie deloc neglijat.

      „Despre slabele performanțe din timpul primului război din Golf nu prea are rost să vorbim. pentru fiecare rachetă lansată de irakieni, sistemul Patriot lansa patru rachete ca să aibă vreo șansă de succes.”

      Da, se numeste Intercept probability, si cu siguranta acest sistem a mai evoluat de atunci. Dar partea cea mai buna e ca vom avea cu ce da dupa inamici, altceva decat cu pistoale cu aer comprimat si priviri nervoase. Adica de la aruncatul cu privirea (ca Volkhovurile noastre cred ca sunt de mult ruginite) dam cu patrioate. Chiar daca dam 2-3-4 tot dam jos ceva siasta e de bine.

    • Recomandarea este sa ne aparam cu Neva ? De rusi? Sigur?

    • Lasa bah, ca tu platesti impozit la Moskova, nu in Romania, nu ia nimeni din rublele tale rachete Patriot.

    • ACEL F-117 avea defect sistemul de comunicatii si zbura la joasa altitudine. De aia l-au interceptat. Cu ACEL F-16 s-a intamplat cam la fel.
      Ghinion!
      Patrioatele nu sunt pentru aruncat in lupta.
      Sunt pentru descurajare. ….la fel ca pistoalele carpati din dotarea politiei.
      Si, DA, MERITA TOTI BANII (evident, ma refer la alianta cu USA, nu la patrioatele alea nenorocite)

      • Este nitel mai complicat… Nu S125 ii magic.. ca ala ii prost rau..
        a fost un cumul de factori…
        1) Ruta neschimbata la 117 de o sapt
        2) plafon de nori, relativ jos si 117 zbura sub ei
        3) modificare S125 facuta de Lt Dani… A dezactivat sistemele de siguranta la radarul de urmarire, si a permis deschiderea focului fara Incadrare tinta si detonare racheta manual prin vizare cu camera TV – 117 avea un contrast bun pe plafonul de nori si putea fii vizat…

    • Pt avioane, folosesti PAC-2 GMT. E facut pt avioane. Au incercat in timpul Furtunei Desertului sa intercepteze si rachete cu PAC-2 (nu GMT) si au esuat in mare parte. Ignorand faptul ca de la PAC-2 la GMT sunt niste ani, interceptarea unei rachete se face cu PAC-3 (care, dupa cum observi, e mai numeros).

  59. Daca intradevar se vor achizitiona aceste baterii Patriot va fi cea mai inteligenta achizitie pe care a facut-o armata noastra din ultimii 60 de ani. Parerea mea e ca nici corvetele nici Agilisul nu sunt mai importante decat acesta sisteme AA care, odata achizitionate ne vor propulsa automat in randul armatelor bine dotate dpdv anti aerian.
    Ce sa zic, daca americanii au venit cu ideea ca noua ne trebuie Patriot ar trebui sa le strangem calduros mana pentru faptul ca au dat dovada de prietenie oferindu-ne un sistem AA pe care nu il ofera oricui, iar daca a fost ideea vreunu-i parlamentar de-al nostru, oricare ar fi el (si indiferent de partid) merita decorat, macar o medalie cat de mica deoarece a dat dovada de responsabilitate comparativ cu cei dinaintea lui.
    Acum sa dea Domnul sa intre in dotarea noastra cat de curand, caci tare suntem nevoiasi la capitolul „military equipment”, in special la cel AA.

  60. Daca citeste cineva doar comentariile, ajunge la concluzia ca suntem in plin razboi cu Rusia si Ungaria. Auzi, trebuie ocupata Budapesta! looool

    Wake up! Nu ne ataca nimeni, si, 99,9%, nici nu o va face in urmatorii 30 de ani, cel putin. Tocmai pentru ca suntem in NATO si ne intarim si apararea la nivel national. Din pacate, doar cea militara; mass-media lucreaza cu mare eficacitate la distrugerea brumei de institutii care mai merg, cat de cat, dar si la increderea oamenilor in ele.

    Acum, in alta ordine de idei, ma gandeam… Un scenariu. E posibil ca taica Putin sa pregateasca CEVA. Ceva nasol. Iar americanii au aflat si ne-au spus si noua si polacilor ceea ce au considerat ca e cazul sa aflam. De aici prezenta lui Trump la Varsovia si promtitudinea cu care au sarit la cap RO si PL (Polonia mai putin, ei aveau planuri mai de demult in privinta Patriot, but still…).

  61. Good news , inseamna ca vor fi patrioate .! Politiuca nu se face In teleorman , daca amerlocanii s-or dat acordul la ei , vor fi patrioate clar !

  62. Pe Tehnomil se vorbește ca din anunțul americanilor lipsesc ICC-urile (Informațional and Coordination Central). Nu mă pricep, dar pare important. Eu sper ca sunt doar cârcotași și România va cumpăra un sistem funcțional.

  63. am si eu o intrebare legata de achizitia asta.
    Oare pt ce ne trebuie interceptorii antiracheta balistica? nu avem scutul de la deveselu pt asta? nu se poate integra scutul cu Patritoul?
    Nu ar fi mai eficient ca de banii pt interceptorii astia sa luam alti interceptori sau baterii cu raza medie si scurta?

    • Deveselu are interceptori pt alt tip de rachete balistice, alea cu raza medie, o racheta SM 2 de la Deveselu se activeaza la o altitudine mai mare de 80km. Patriot PAC 3 MSE are ca principala „prada” rachetele balistice cu raza scurta de tip Iskander.

  64. Habemus nada, din pacate.
    „Este o chestiune care e un pic mai greu de discutat în faţa publicului general, dar am lansat o solicitare principială către partea americană şi s-a publicat, ieri cred, pe site-ul Departamentului de stat al SUA această notă care urmează să fie aprobată. Apoi vor începe negocierile şi când vom avea un rezultat clar îl vom face public”
    http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/achizitia-de-rachete-patriot-precizarile-lui-klaus-iohannis-760069

  65. Polacii ne cam barfesc ca am luat la cheie totul si fara offset ,in schimb nemtii si cu frankistan vor un avion nou :http://m.hotnews.ro/stire/21895254

    • din pacate pe AA noi nu mai avem timp de pierdut ,este cea mai mare vulnerabilitate pe langa cea de la marina militara.
      grea treaba cu avionul european nou dar pe undeva de asteptat.franta nu serveste neam de la americani,are industrie aero viabila iar nemtii sub merkel vor orice altceva decat statutul de puterea europeana de facto dar dependenta defensiv de nato si americani.
      eu unul zic ca nemtii sub merkel joaca murdar si incep sa-si doreasca iar rolul dominant in europa.

    • Mda , am citit un articol mai acum o luna , cred ca a fost un link si pe aici , in care erau cam ofuscati ca s-ar putea sa luam inaintea lor ( daca o sa luam ) sistemul . Autorul articolului explica clar ca atat timp cat Polonia asteapta varianta aia cu radar la 360 de grade si negocieri pe offset s-ar putea ca la noi sa ajunga mai repede sistemul . De asemenea mai zicea ca s-ar putea ca americanii sa nu vrea sa faca transfer tehnologic si asta sa intarzaie si mai mult tranzactia .

  66. Azi in jurul pranzului l-am auzit la radio pe o orabilul nostru presedinte spunand ca a vazut in baza MK, printre altele, si un sistem Patriot desfasurat acolo (nu am retinut exact exprimarea, dar ideea era foarte clar exprimata). Poate cineva sa confirme ca exista sisteme Patriot operationale desfasurate in Romania? Eu stiu ca a fost un exercitiu comun anul trecut parca, amercanii au adus atunci jucariile lor, dar credeam ca le-au retras la final.

  67. a tunat,a fulgerat si s-au adunat toti aici pe subiectul asta?
    nevorbiti si cu pofta de scris.

  68. PARTEA 2..ROMANIA 9..DINESCU..ce ne tre noua cele mai scumpe si noi rachete cand jumate din romania are wc ul in curte?baaa…:))

  69. Pai se baga in seama toti pseudocomunistii si neavizatii,presa aservita bagatelizeaza .

  70. Vazui un comentariu ciudat pe snafu referitor la Patriot:) . Sunt curios sa il impung putin sa vad de ce crede asta…. E o diferenta intre frugal si sarac din prostie.

  71. Cica dupa Gurmaz ,, O sa fie si offset”

    • Generalul Grumaz nu stie chiar asa multa militarie – el este convins ca polacii au in doatre 48 de Gripen, in fituica oficiala a americanilor scrie clar:”There are no known offset agreements proposed in connection with this potential sale.”
      Randul 25 de sus in jos…

      • Aseară la realitate a spus si a mai zis si Diaconescu…insa publicul roman nu știe ce e offset-ul si nici nu explica ca, sa înțeleagă, așa ca dezinformare e arma lor.

  72. Ce părere aveţi despre sistemul Skyshield Air-defence.
    Credeţi că ar fi bun pentru România?

    https://en.wikipedia.org/wiki/Skyshield

  73. „Amuzanta” precipitarea dupa anuntarea acordului pt. a cumpara Patriot.
    Cea mai tare a fost legatura dintre Patriot si turism (daca cumparam o sa scada). Doar Dinescu putea sa o gaseasca si a facut-o (bine a mai spus si de Rusia ceva).

    Armata Romana are nevoie de AA cu raza lunga, iar decizia este mai mult decat una militara este, patriot(ica).

  74. Am si eu „o alta intrebare”, ca sa fiu sigr ca am inteles corect.
    Prin achizitia (hai sa-l numim) sistemului Patriot se activeaza Hawk-urile.
    Asta inseamna ca avem teoretic Hawk + Patriot + AEGIS BMD / ABMD – Deveselu

    Din imaginea de mai jos, rezulta ca lipsesc 2 componente pentru ca armata sa poata oferi garantii de securitate serioasa, pe spinarea tehnicii americane ?

    https://4.bp.blogspot.com/-Pcz-oPdYVW4/U-Rc5bUjMnI/AAAAAAAAD6s/2BvzDfsTkbQ/s1600/Missile_Defense_Interceptor_Basics.png

    sursa pozei e din imagini internet, respectiv https://tactdb.blogspot.ro/

    asta inseamna ca pe intermediare raman posibile R-14 Chusovaya (SS-5)-retras / RSD-10 Pioneer (SS-20) – distruse (?) mai putin SS-28 Saber 2 (?) si RK-55

    din articolul acesta http://adevarul.ro/international/rusia/siria-zona-testare-noile-arme-rusesti-1_596727e35ab6550cb80df4f0/index.html rezulta ca UNELE din potentialele amenintari sunt si Kalibr.

    pe mine ma intereseaza ca Devesalu sa #reziste

    Multumesc!

    • Dpdev al siguranei noastre nationale, Kalibr pare cea mai periculoasa. Daca incepe sa ploua cu ICBM jocul s-a termina si nimic nu mai conteaza.

      • Multumesc pt raspuns. S-a zis de Patriot ca e invechit, dar din cate vad eu si rachetele intermediare (ca distanta) rusesti sunt din anii `70. Asa ca as vrea si un THAAD pe lista de dorinte, pt betonarea spatiului aerian. Daca Kalibr nu e o amenintare pt noi, THAAD nu e o amenintare pt ei.
        Pe de alta parte, vad ca japonezii au ales AEGIS in locul Thaad complementar cu Patriot. Ciudate miscari, desi sunt un popor razboinic, au buget de aparare si un stat care testeaza frecvent rachete in directia lor. Practic, vom avea antiaeriana similara cu Japonia !
        https://www.reuters.com/article/us-japan-northkorea-missiles-idUSKBN18909T
        Dupa ce se va finaliza achizitia pt antiaeriana, principala amenintare potentiala vor ramane tancurile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *