Romania Military

Militari români posibil răniți în Afganistan

Unsprezece copii au fost ucişi într-un atentat sinucigaş cu maşină-capcană comis de un kamikaze presupus a fi taliban lângă o moschee în sudul Afganistanului”, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al poliţiei, citat de agenţia germană de presă DPA, care precizează că printre răniţi se numără şi soldaţi români.

Şaisprezece persoane, inclusiv civili, poliţişti şi soldaţi români au fost răniţi în atacul comis în districtul Daman.

Atentatorul kamikaze s-a aruncat în aer cu vehiculul când un convoi de trupe străine trecea în apropiere, a precizat poliţia.

Talibanii încă nu au confirmat dacă se află în spatele atacului, care este separat de un dublu atentat sinucigaş cu bombă comis în capitala Kabul mai devreme în timpul dimineţii de luni.

AGERPRES/(AS – editor: Sorin Calciu, editor online: Anda Badea)

*editat

COMUNICAT NR. 119 

Data: 30.04.2018 

Militarii răniți în Afganistan sunt în stare stabilă

Militarii din Batalionul 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor” din Câmpulung Muscel răniți în incidentul produs astăzi, 30 aprilie, în Afganistan, se află în stare stabilă, fiind în afara oricărui pericol.

Cei opt sunt plutonierul major Ionescu Marius Valentin (41 de ani, căsătorit, aflat la a treia misiune în Afganistan), plutonierul Rădoi Eugen Luci (39 de ani, căsătorit, o misiune în Kosovo, la a treia misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Ganță Adrian Bogdan (40 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Popescu Florin Adrian (38 de ani, căsătorit, aflat la a doua misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a David George Marian (34 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Radu Ionel (39 de ani, căsătorit, la a treia misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Popelcă Petre (43 de ani, căsătorit, la a treia misiune în Afganistan) și caporalul clasa a III-a Bădulescu Nicolae Marian (43 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan).

După producerea incidentului a fost securizată zona, conform procedurilor, și militarii răniți au fost evacuați la spitalul militar din Kandahar, unde sunt luate toate măsurile pentru asigurarea celor mai bune condiţii de tratament şi îngrijire.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale este informată permanent despre starea răniților.

Vom reveni cu detalii despre starea celor opt militari pe măsură ce vor fi realizate investigații medicale complete.

Militarii din Câmpulung Muscel execută o misiune în Afganistan în perioada februarie – august 2018. Misiunile sunt, în principal, de asigurare a protecţiei forţei din Baza Aeriană Militară Kandahar şi de instruire, consiliere şi asistenţă a Forţelor Naţionale Afgane. Unitatea militară din Câmpulung Muscel a mai executat misiuni în Kosovo (în anii 2005 şi 2007) şi Afganistan (în anul 2008).

În anul 2018, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu 625 de militari, alţi aproximativ 300 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni.

În timpul misiunilor externe, 29 de militari şi-au pierdut viaţa şi alţi peste 185 au fost răniţi.

Biroul presă MApN

Exit mobile version