Romania Military

Nimeni nu poate împiedica asta. Până în 2014 această ţară îşi va fabrica BOMBA ATOMICĂ

IRAN NUCLEAR

Iranul este pe cale de a obţine cel puţin o bombă atomică până la jumătatea lui 2014, sancţiunile care îi sunt aplicate slăbindu-i economia dar nu reuşesc să oprească programul său nuclear controversat, a prevenit luni un think-tank american, citat de AFP.

Institutul pentru ştiinţa şi securitatea internaţională, organism privat care se opune proliferării nucleare, solicită într-un raport sancţiuni economice americane mai severe, punând în acelaşi timp presiune asupra partenerilor comerciali ai Statelor Unite pentru a izola Republica islamică.

Centrul de analiză s-a axat pe „capacitatea critică” a Iranului, mai exact punctul din care regimul va fi în măsură să producă suficient uraniu puternic îmbogăţit sau plutoniu separat pentru a construi una sau mai multe bombe nucleare înainte de orice detecţie străină.

„Bazându-ne pe traiectoria actuală a programului nuclear iranian, apreciem că Iranul va putea atinge această capacitate critică la jumătatea lui 2014”, subliniază raportul. Institutul se declară printre altele „extrem de sceptic” în legătură cu reuşita comunităţii internaţionale de a împiedica Iranul să obţină arme nucleare şi conturează o imagine foarte pesimistă a consecinţelor aduse de obţinerea de către Teheran a bombei nucleare.

Conform centrului, aceasta „nu ar face decât să sporească subversiunea Iranului” cu „mesianismul său apocaliptic şi exaltarea martiriului”. Raportul notează la final că un arsenal nuclear iranian ar putea provoca Arabia Saudită să îşi dezvolte propriul său program, pornind proliferarea într-o regiune unde Israelul este în prezent singurul stat, deşi nedeclarat, ca deţine arme nucleare.

 

Antena 3

 

RoMilitary

As ava aici doua comentarii personale de facut, si anume:

1. Bineinteles ca nu am incredere in americani, atunci cand se dau de ceasul mortii ca vin iranienii peste ei cu bomba atomica legata de buric! Inca mai am foarte proaspat in memorie scenariul mincinos de la debarcarea lui Saddam Hussein, printr-o pacaleala ordinara privind existenta armelor, sau macar a programelor de construire, de distrugere in masa.

S-a dovedit ca irakienii nu aveau nici macar bombe cu fragmentatie.

2. Pe de alta parte nu pot sa nu remarc un paradox in cazul dezvoltarii de catre Iran a programului sau nuclear. Un astfel de program costa multe miliarade de dolari, cateva zeci chiar, mai ales daca nu esti ajutat. Oficial, programul nuclear iranian are ca scop, in mod foarte strict, producerea de energie electrica, adica scop civil, numai ca…

Pentru a produce cateva sute/mii de MW prin tehnologie nucleara ai nevoie de foarte multe miliarde de dolari, dar in acelasi timp poti obtine aceeasi cantitate de energie electrica intr-un mod mult mai simplu si cu totul ne-controversat: centrale electrice pe baza de gaz!

Aceste centrale sunt la mare moda in Occident, fiind considerate viitorul, chiar in opozitie cu energia atomica, fiinnd in acelsi timp foarte putin poluante, destul de ieftin de construit si intretinut. Astfel Iranul ar putea obtine mii de MW/h pe baza centralelor cu gaz, la o investitie de multe ori mai mica, dacat o centrala atomica. Iar Iranul este considerat unul dintre cele mai bogate state din lume in privinta rezervelor de gaze naturale! Petrolul iranian este mic copil, pe langa rezervele sale de gaze. Practic ar putea produce una  dintre cele mai ieftine energii electrice din lume.

 

Asadar cine minte si cine are dreptate?! Pe de alta parte recentul incident din Algeria si recrudescenta islamismului in lume, nu te poate face sa nu te intrebi, daca chiar s-ar cuveni ca Iranul, o tara islamista prin definitie, sa aiba acces la arma nucleara?!

WebRep
Rată totală
Site-ul nu are rată
(voturi insuficiente)
Exit mobile version