Consecințele actuale ale proastelor guvernări post-decembriste in domeniul energiei nucleare
În destinul României a fost înregistrată o coincidență, fie stranie, fie amuzantă, fie fatidică:
A fost anul 2007,
- anul in care in România a fost pusă in funcțiune Unitatea #2 la CNE Cernavodă, atingîndu-se ”vîrful” istoric al activității în industria nucleară românească, incepută la mijlocul anilor 60;
- anul aderării României la Uniunea Europeană
Acest an 2007, marchează deopotrivă:
- începutul procesului de integrare a României in UE (care, nici azi nu e complet finalizat)
- începutul procesului de dezintegrare a industriei nucleare românești (încă ”nefinalizat”)
Care a fost filmul evenimentelor trecute ?
În entuziasmul debordant al aderării la UE, ne-am însușit rapid mentalitatea ”liberalismului european” (retragerea statului din economie) și doar reamintesc ideile de bază care se vehiculau in spațiul politic, guvernamental, instituțional și în media la acea vreme: ”moștenirea” proiectului de tip ”ceaușist” din anii 70-80, riscurile tehnologiei CANDU, tehnologie ”invechită”, concepție megalomană comunistă, depășită, etc. etc. în care inclusiv ONG-urile de mediu, au jucat un rol principal în această retorică (ex. GreenPeace). Culmea este că astfel de etichete, pur și simplu idioate, sunt folosite și astăzi, 2026, la proiecte mari de infrastructură energetică (cel mai elocvent exemplu este proiectul CHEAP Tarnița-Lăpuștești – neînceput măcar nici astăzi).
Procesul de dezintegrare a industriei nucleare românești a fost favorizat de mai mulți factori:
- influența factorilor negativi de mai sus
- scăderea consumului de electricitate al României (asociat dezindustrializării) a creat un spațiu de confort energetic tuturor guvernelor ulterioare și falsa impresie de ”hub energetic”, (dar, un confort ”moștenit” tocmai din trecut) care au adoptat entuziast diverse politici ”green”, lăsînd deoparte energia nucleară, ca resursă principală; politica generală în acest context fiind de ”lasă că merge și așa”;
- înghițirea pe nemestecate de toate guvernele, fără a crîcni ceva, a diverselor ”politici UE” in ”free market-ul” pieței europene a electricității, competiții, și mai ales politica excesivă a unui ”Green Deal EU”, care astăzi este recunoscut drept greșit, etc,
- astfel incit, în ultimii 30 de ani, ne-am conformat total la aceste politici, am ”restructurat” sectorul (adică l-am spart) ca să avem competiție mai bună și am lăsat toate companiile, instituțiile, institutele de cercetari, proiectare, de pe orizontala industriei nucleare, etc. ”să concureze pe piața liberă” (adică de izbeliște), considerînd industria nucleară drept ”fără viitor”, și neglijind total active, experiența, expertiza si simplul fapt ca aveam deja 2 reactori nucleari in funcțiune !
- aceste politici, au dus în mod evident, la rezultatul final, de a face centralele nucleare nefinanțabile (fără un ”ajutor de stat” substanțial) , conjugat cu faptul că oricum, ele sunt costisitoare. Ne-am îndatorat cu împrumuturi uriașe doar pentru susținerea consumului. Aceste aspecte au mai fost discutate în spațiul public și chiar prin unele incercări de ”strategii energetice”, dar, niciodată în mod serios, cu cifre concrete atașate
Urmarea a fost că, în urma ”eficientizării” activității sectorului energetic, spargerii lui și trecerii tuturor activităților pe baza ”eficienței economice”, au inceput să dispară, încet încet, institute de cercetare, specializate, instalații de cercetare pilot, capacități de fabricație componente nucleare și, cel mai important: specialiști din care mulți au plecat peste mări și țări, concepte de management macro specific al domeniului nuclear și nu in ultimul rind, școlile care sa formeze generațiile viitoare necesare domeniului. (nu mai văd azi cine sunt marii experți atomiști români pe care să-i ascultam cu incredere știind statura lor morală, tehnico-științifică sau academică- știe cineva pe cineva ?, comparativ cu CV-urile managementului SNN și a CA corespondent de astăzi).
Cum suntem azi, după 20 de ani de la ”vîrful” energiei nucleare în România din 2007 ?
Suntem speriați, cei care știu și înțeleg energia nucleară și dezorientați ceilalți !
- Unitatea #1 a ajuns la 30 de ani de functionare din 1996, cînd am declarat cu mîndrie ca cei 700 MW produceau cca 9% din consumul de energie al României (rador.ro) și, între noi fie vorba, și astăzi, tot pe acolo produce, ceea ce demonstrează elocvent ”progresul” industrial și al sistemului energetic al României; asta și explică oarecum și dezinteresul față de U-3-4.
- Am inceput să lucrăm la procesul de extindere durata de viață a U #1 (și apoi #2), deși în România s-au facut ”extinderi durată de viață” la grupuri energetice (nu la nucleare), dar totuși, n-am văzut sau auzit nici un nume cunoscut de manageri specialisti in astfel de activități; crede cineva că turbogeneratoarele de 700 MW de la Cernavodă vor fi înlocuite ? NU !…ele vor fi inspectate, evaluate și recondiționate pentru functionarea pe incă 30 de ani, așa cum s-a mai făcut în trecut, in Romania, de către ingineri români, contra ”viziunii amețite” a unor politicieni români (ex. Virgil Popescu – cazul Mintia) care au vindut sau dat la fier vechi, grupuri de 200 MW perfect functionabile incă 20 de ani minim (ar trebui să-l punem inapoi în funcție să vîndă cei 700 MW ai U#1)…nu mai vorbesc de alte grupuri, pe lignit de exemplu, pe care azi le închidem in mod inconștient, in loc să le verificăm și să facem ”repowering” cu ce rămîne mai bun. Acesta este nivelul extrem de scăzut, de management macro și expertiză actuală in România, fenomen foarte costisitor și ceea ce inseamnă și o mare vulnerabilitate.
- Însă, ce facem în actualul context energetic mondial și al penuriei de capacități din SEN, cum să facem și ce să facem cu reabilitările Unităților 1 & 2 si apoi Unitățile 3 & 4 ?
- la care se adaugă în final, situația dificilă financiar a României (datorii externe imense), și o capacitate de indatorare cvasi-inexistentă…adică capacitate de garantare limitată.
Starea generală actuală a energiei in România
Aș începe cu stadiul actual critic, conturat de situația geopolitică mondială, situația critică a Sistemului Energetic Național și nu mă feresc sa o calific drept critică ( trebuie să scoatem din functiune 1300 MW centrale pe carbuni în Iunie a.c., conform Guvernului – disperat că pierdem banii din PNRR – uitind că urmează retragerea din exploatare a U #1 Cernavodă pentru ”retubare”, deci, vor dispărea cca.2000 MW dintr-un sistem care și așa era deficitar cu vreo 1500 MW și care vor crea pagube cu mult mai mari decit PNRR-ul ”salvator” !). Guvernul pare mai degrabă interesat de incasarea banilor decît de eficiența cheltuirii lor.
Se vehiculează că s-ar face un nou ”studiu de adecvanță” in SEN în perspectiva inchiderii celor 2000 MW. . ACUM ?, pină acum ce-am făcut, că toate astea erau arhi-cunoscute demult ! (DECI, ELOCVENT- LIPSA ORICĂREI PLANIFICĂRI din partea Statului/Ministerului Energiei !…alături de existența a cca 14,000 MW Autorizații de Racordare emise de ANRE/Transelectrica inutile)
Să vedem cum a performat Nuclearelectrica in ultimii 30 de ani, conform obiectului său de activitate și ce perioade critice urmează
Cine este Nuclearelectrica ?
În urma vidului managerial macroeconomic al industriei energetice românești și infrastructurii pe orizontală a aceleiași industrii, actual, SN Nuclearelectrica SA și-a auto-delegat ”rolul de conducător” și decident al politicii și industriei nucleare din România.
În realitate este (sau ar trebui să fie) doar o centrală electrică, ca oricare alta, care are in obiectul său de activitate producția de energie electrică și ”managementul propriilor asset-uri”. ATÎT ȘI NIMIC MAI MULT, și așa și trebuie să fie !. In alte sisteme energetice (inclusiv in România in trecut), nu este (era), decit un departament sau serviciu dintr-o companie de utilități.
Însă, în România actuală, Nuclearelectrica, este un SA in sistemul de ”economie de piață”, ”face business” semnînd diverse contracte interne și internationale (nu de livrare energie electrică !), ține loc de CSEN (Comitetul de Stat pentru Energie Nucleară), decide politici nucleare, introduce noi filiere nucleare ”după ureche”, face cercetare aplicativă, JV de capul ei cu ”investitori” străini, s.a.m.d
- Securitatea tehnică și financiară
Din punct de vedere tehnic, securitatea a fost la niveluri standard, foarte bune, datorită tehnologiei
Din punct de vedere financiar (căci și asta se incadrează la rubrica Securitate) , ceea ce nu s-a prea auzit sunt mai multe aspecte :
– provizioanele (care pot fi create în multe feluri) pentru:
- Dezafectare (decommissioning), sau,
- Extinderea duratei de viață (life extension)
Aceste provizioane sunt recomandate și de IAEA și sunt o practică uzuală (in unele locuri legiferată) prin care centrala nucleară își constituie fonduri financiare lichide, disponibile imediat in cazuri de accidente nucleare, dezafectare, extinderea duratei de viața, etc..
Astfel de provizioane, mai ales in condițiile de astăzi, ar fi trebuit sa fie o ”plapumă” de siguranță-securitate, un mijloc de autosusținere a ” nuclear life cycle”.
Pînă in prezent, Statul (acționar majoritar) ”a drenat” cam tot profitul net după impozitare (iar Nuclearelectrica a fost ”părtaș” la asta), iar in momentul de față, Nuclearelectrica este lipsită de fonduri proprii semnificative pentru dezvoltare / reabilitare.
Oare este legitimă intrebarea că acest fapt constituie o vulnerabilitate a securității nucleare d.p.d.v financiar atit a companiei cit si a Statului insuși ?.
Nu am văzut nici cea mai mica prevedere/contribuție din partea U-1-2 care să ”contribuie” financiar, nu numai la propria extindere de viață, ci și la continuarea investițiilor în U-3-4, in cazul utopic că s-ar fi gîndit cineva acum 15-20 de ani la așa ceva.
Din toate punctele de vedere (tehnic, financiar și logic), prioritățile sunt (sau ar trebui să fie), ”inchiderea ciclului combustibil nuclear în România”, intr-o gindire pe 50 – 60 de ani, in ordinea logică și naturală de mai jos:
Cam același lucru mai spun și alții aici
- ”Călcîiul lui Ahile” – Finanțarea extinderii duratei de viață U#1 & 2
Aceste proiecte trebuie făcute, nu numai pentru utilitatea vitală in SEN, dar mai ales pentru viitorul intregului Program Nuclear al României.
Însă, cum costul estimat al U#1 este de cca. 3,8 miliarde EUR , apare evident că finanțarea constituie o problemă în condițiile în care Nuclearelectrica nu dispune de fonduri proprii suficiente și nici de o capacitate de îndatorare semnificativă. Asta se poate înțelege uitindu-ne pe Bilanțurile ultime ale companiei (la anii 2023-2024), pentru ceea ce vrea să facă in viitor, mai ales după ”retragerea din exploatare a U #1” pentru timp de minim 3-4 ani. A finanța acest proiect, numai din credite comerciale (cu garanția statului) și fonduri tip ”ajutor de stat” de la UE (grant) și statul român, pare o problema foarte dificilă.
Același lucru și pentru U#2, cind ii va veni rîndul, cu rezerva ne-escaladării costurilor.
SURSA FINANCIARĂ # 1 (LIPSĂ)
Din documentele financiare (publice) ale SNN, prezentate și unor posibili investitori, rezultă ca in sistemul de contabilitate al SNN lipsesc provizioane pentru dezafectare sau reabilitare (decomissioning & life extension), specifice unui ciclu de viață al unei unități nucleare. Ceea ce s-a observat insă, sunt doar plăți sub formă de Taxe (Contributions) : ”ANDR contribution for decommissioning (0.6 EUR/MWh) and for permanent storage of radioactive waste (1.4 EUR/MWh)…”, care ar urma să fie dublate in 2026.
După părerea subsemnatului, a fost și este responsabilitatea totală a managementului SNN de a cere in mod expres și chiar impune Guvernului și Ministerului de Finanțe, creerea de provizioane (ceea ce e cu totul altceva decit taxare) pentru unitățile nucleare in mod specific pentru ”life extension”. Mecanismul nu e deloc nou și e foarte utilizat (chiar impus), de ex. de BNR bancilor comerciale, și există și in Codul Fiscal. Tot așa, un CSEN (Comitetul de Stat pentru Energie Nucleara, de exemplu), ar fi trebuit să impună provizioane, peste capul Ministerului de Finanțe !. Este o caracteristică specifică industriei nucleare, care o face deosebită de activitățile economice ”normale” cu care este obișnuit Ministerul de Finanțe sau oricine altcineva.
Inclusiv recomandarile IAEA, arată că:
”…it is highly recommended for nuclear plants to create segregated financial provisions to fund life extensions. Establishing dedicated funds, such as internal reserves or external trust accounts, ensures capital is available for major refurbishments, reducing financial risk and demonstrating long-term viability to regulators and investors…”
Analizînd fugitiv și poate puțin mai realist, rezultatele Scenariului optim 2.2 conceput de SNN pentru reabilitarea U #1 (optim, intre alte scenarii slabe , dar nu ideal și lipsit de riscuri), observăm:
- – Proiectul, așa cum este el definit, pe 30 de ani, nu este economic, intrucît:
- Project IRR: 5.3%
- NPV of Cash Flow @ 9,2% WACC (Weighted Average Cost of Capital): – 4,6 miliarde RON
(NA. WACC este costul capitalului necesar pentru conditiile României, cu un profil financiar apropiat de ”junk”, riscuri sistemice și percepția pieței de capital asupra economiei și politicii locale)
In termeni de analiză financiară, acei (-4,6) miliarde RON, reprezintă așa numitul ”funding gap” (sau pe limba noastră ”o gaură financiară” ce trebuie acoperită de un ajutor de stat sau grant UE) care să aducă proiectul la un minim economic acceptabil, pe durata a 30 de ani, și, foarte important (!), garantarea prețului energiei electrice livrate la care s-a calculat ”funding gap”, printr-un aranjament CfD (contract for Difference). (NA. personal, cred că ”funding gap” trece de 5 miliarde RO și îl vom evalua pe baza datelor existente). La cit ar trebui sa fie garantat prețul energiei, nu mai comentăm.
- Proiectul, in aceste condiții, devine economic, avînd urmatorii KFI (Key Financial Indicators):
- Project IRR: 9.3%
- SNN Equity IRR: 9.3%
- NPV of Cash Flows at a 8% Weighted Average Cost of Capital: RON 1,913 million
- NPV of Cash Flows at a 9.2% Weighted Average Cost of Capital: RON 90 million (abia, abia)
Dacă insă Nuclearelectrica (și Statul roman, dacă ar fi fost responsabil), ar fi constituit provizioanele amintite și, in decurs de 30 de ani, din profiturile realizate, controlul costurilor mai strins, ar fi putut ”stringe” cca 1,5 – 2 miliarde EUR, relativ ușor și ar fi reușit să organizeze finanțarea reabilitării U#1 mult mai usor. Iar după reabilitarea U#1, tot profitul realizat in urmatorii 10 ani, să fie alocat exclusiv pentru pregătirea finanțării reabilitării U#2…și tot așa, impreună, să asigure ceva și pentru U-3-4.
”ANDR contribution for decommissioning (0.6 EUR/MWh) and for permanent storage
of radioactive waste (1.4 EUR/MWh)”, din rapoartele financiare ale SNN, iarăși, sunt 2 lucruri diferite:
- Contributia , de fapt ar trebui să fie provizion, se constituie ca fonduri necesare ca după dezafectarea activelor proprietarului, acesta să poată pune pamint de flori pe locație (aceste fonduri, trebuie să le aibe proprietarul, nu să i le dea statul, ca retur la ”contribuția” plătită.
- Contribuția (o putem numi Taxa) pentru stocare și deșeuri radioactive, este corect si este ca si cum ar plati firma de salubrizarea Supercom, să colecteze si să proceseze deșeurile (radioactive)
- În acestea de mai sus, se vede obiceiul prost la Statului de a colecta taxe ”la grămadă”, (și nu pe conturi definite clar, ușor de urmărit), ca sa poată cheltui ce vrea si cit vrea cînd vrea.
Să privim lucrurile din punct de vedere financiar, dar și moral:
– generatiile trecute au platit fundamental, pentru 2 unități nucleare, ”ceaușiste” și învechite și au fost ”predate” generatiei actuale, libere de orice ”liabilities”, datorii, etc.
– generatiile actuale ”s-au jucat” timp de 30 de ani, de-a ”piața liberă”, au acumulat beneficiile pe care le-au consumat în totalitate (bonusuri de ”performanță”- ce performanță ? că au păstrat in funcțiune instalațiile preluate, care, oricum asta scrie in fișa postului !…le-au făcut sa producă dublu ?, s-au dat indemnizații mari în CA, consilii supraveghere, consilieri, ”participarea salariaților la profit”, s.a.m.d) , iar acum ce fac ?
– cer ajutor de stat acum pentru noi si garanții, ca să se imprumute masiv ca ”să se joace” in continuare de-a piața liberă, dar cu noi datorii pe care le vor plăti generatiiile viitoare.
Din acest motiv, prin această prismă evaluez ceea ce declara foarte sigur pe sine, Domnul Cosmin Ghiță- Director Nuclearelectrica, cum că Statul trebuie să acorde sprijin financiar (ajutor) companiei.
De acord, dar CÎT ȘI PENTRU CE ?
Citez din USDEA și IAEA
”… From an accounting point of view, the provision for the life extension (Long-Term Operation – LTO) of a nuclear power plant is not a single, universally fixed number. It is a recognized liability based on the estimated present value of future capital expenditures, major refurbishments, and maintenance upgrades needed to operate beyond the original license, usually for an additional 20 to 40 years.
Department of Energy (.gov) +2
Based on IAEA and industry data, here are the financial and accounting dimensions of life extension:
- Typical Financial Cost of Life Extension
- Cost Range: Life extension typically involves capital expenditure of US$30–40 per megawatt-hour (MWh) over a 20-year extension period.
- Investment Scope: Projects often include upgrading systems, structures, and components (SSCs) to meet modern safety standards.
- Example: Some operators report investing hundreds of millions to billions of dollars for refurbishment to extend lifetimes, such as an additional CHF 350m ($400m) for two Swiss reactors to operate into the 2030s.
International Atomic Energy Agency +4
Deci, principalul punct critică a SN și Guvernelor trecute este lipsa vreunei evaluări proprii SNN a ceea ce sume să-și prevadă pentru asigurarea propriului viitor, dar și al țării,
SURSA FINANCIARĂ #2 (LIPSĂ)
Nu cunosc, (și poate nici nu e bine să cunosc personal), dar, preocuparea de azi, pentru inchiderea ciclului combustibil PHWR în România, ar trebui sa fie o preocupare majoră. Avem deja o unitate care a atins 30 de ani de viață si o alta care are cam 20 de ani de viață deja. Cum după 30 de ani +20 de ani de functionare, a celor 2 unități nucleare, avind in vedere că:
– 1 t combustibil PHWR cu Uraniu natural U-235 – 0,7%, a produs cca 44,000 MWh
– 1 t din același combustibil a mai ”produs” ceva – cca. 3-4 Kg Pu-239/t combustibil PHWR
– iar, cum 1 t Pu-239 (care intră intr-o geantă Samsonite cu care plecăm in vacanță in Grecia, dacă putem s-o cărăm ”la bagaj de mînă”) are un potențial energetic de cca 23.000 GWh (adica să fiu mai precis: 23.000.000 MWh – adică energie primară cam jumătate din consumul actual energie electrică al României), atunci, imi apare justificată intrebarea (a mea dar și a IAEA):
Preocuparea de monetizare a produselor de procesare a ”deșeurilor” nucleare…care se pot constitui intr-un extrem de valoros ”colateral” in orice structură de finanțare (o fi fost pe agenda sau fișa postului managerilor SNN ?!, intrebare retorică ce o inchei cu observația că 1 g Pu-239 pentru aplicații energetice costa cca. 4-5.000 EUR/g…adică, 200 Kg ar fi cam 1 miliard EUR). Deci, așa, ca la o estimare generală, pare că U-1, a ”produs” în 30 de ani cam 1 t Pu-239. Ce facem cu acest ”asset”?
SURSA FINANCIARĂ #3 (LIPSĂ)
SNN vorbește, prin gura CEO – dl.Cosmin Ghiță, cu mare încredere cum că SNN reduce emisiile de CO2 cu 5 mill. t CO2/an / grup nuclear
(citez din S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. RAPORT ANUAL 2024 : ”… Astfel, se evita eliberarea a aproximativ 5 milioane tone de CO2 /an /unitate…”)
Aceste cifre spectaculoase, devin dubioase dacă socotim ca 1 grup nuclear produce cca 5 mill. MWh/an, care înlocuiesc energia electrica din SEN care ar fi putut fi produsă – și care astăzi are un factor de emisie de cca 0,280 tCO2/MWh; adică, mai corect pare numai 1,4 mill.t CO2/an, sau, dacă vrem să fim generoși, poate poate 2 mill. tCO2/an/unitate, fără să mai extragem, emisiile proprii ale CNE, la un calcul a ”amprentei proprii de CO2 a SNN”)
Să lăsăm deoparte aceste amănunte nesemnificative de marketing SNN și să formulăm intrebarea:
A existat Preocuparea de monetizare a acestor cifre spectaculoase de reducere a emisiilor, pe agenda sau fișa postului sau atribuțiilor CEO si a CA al SNN ?
Pentru buna înțelegere a ceea ce vreau să spun, recomand consultarea acesteia de mai jos:
https://www.brucepower.com/green-financing-framework/
unde se pare că această mică centrăluță nucleară canadiană, (se pare că seamănă cu Cernavodă – nu-mi dau seama că nu mă pricep, dar știe mai bine SNN să ne explice), reușește sa mobilizeze ceva spre 1 miliard EUR pentru, guess what, – life extension !.
Întrucît subsemnatul fac parte mai demult dintr-un TWG (Teachnical Working Group) al unui organism de certificare GB (Green Bonds for power utilities), mă ofer public și deschis să ajut SNN , (free of charge !, doar n-o să mă pricopsesc eu acum pe seama SNN) , să încerce să-și monetizeze emisiile…asta doar dacă n-or vrea să angajeze niște consultanți canadieni sau niște brokeri care să le ia ”in advance” citeva milioane de EUR, ”for project preparations”. (cum aud mai nou, că acționarul majoritar al SNN- Ministerul Energiei, a lipsit a 2-a oară de la dezbaterea în CA-SNN pe tema alegerii pe niște milioane bune de EUR, a unor consultanți-juridici-referitor la subiectul strategiei SNN – care are legătura cu legislația internațională și europeană, probabil ceva cu SMR sau JV cu investitori străini….că noi nu mai știm. E posibil ca lipsa să se datoreze din 3 motive: ori consultantii angajați la rindul lor de Ministerul Energiei nu au terminat raportul cu recomandările cu ce să zică ME la propunerile CA-SNN de consultanți juridici pe mil. EUR fees, ori, mai grav, nu erau impărtășiți și spovediți înainte de ședința CA, înainte de Săptămîna Mare, ori, pur și simplu preoții să nu se fi speriat de ce urmau să audă și să-i fi refuzat).
Așa ceva, la o intreprindere privată, care are răspunderea propriei existențe și a familiilor care depind de ea, să amîni ședințele CA este imposibl să se intîmple !.
Dar, în domeniul nuclear, ”merge și-așa” în strategii…ceea ce confirmă titlul articolului…STATUL NU ȘTIE CE VREA ȘI CUM SĂ VREA CEVA ȘI ÎN ACEST DOMENIU.
In concluzie: sunt 3 mari surse potențiale de finanțare, dar, poate greșesc, dar n-am auzit să fi fost vreuna cercetată….dar SNN se repede repede să ceară ”ajutor de stat”.
- ”Un munte Himalaya de urcat” – Investițiile în Unitățile 3 si 4
Problema aceasta necesită o analiză separată și distinctă, intrucit:
– este și mai costisitoare (mai multe ajutoare de stat, dacă sugestiile de mai sus nu funcționează), mai complexă și de un impact energetic și mai mare;
– SNN evaluează programul U-3-4 la cca 7 miliarde EUR, ceea ce pare nerealist, in condițiile in care ”life extension” doar pentru U-1 este bugetat la 3,5 miliarde EUR, iar ”economics-ul” este la limită.
– implică o foarte detaliată analiză a consecințelor implicării capitalului străin/entităților straine în programul nuclear românesc, implicit a ceea ce gindește SNN cu constituire JV și ”investitori privați”, numai și numai din cauza impotenței de a gestiona singuri aceasta problemă a U-3-4….adică, ”să vină investitorii cu bani” și ”hai să faceți”.
– NRC (in SUA-Nuclear Regulatory Commission), restricționează/controlează foarte strict aceasta problemă a investitorilor și capitalului privat strain în SUA. In România, s-ar putea să ne trezim iarăsi cu vreo firma din Iran (pardon, Irak), inregistrată prin British Cayman Islands, că vine și ne finanțează vreo 1400 MW nucleari, cu bani de nu prea știm de unde și poate tranzacționează ei Pu-239.
– Cred cu convingere că SNN ar trebui să-și facă o analiză proprie de Cash-flow si Long Term marginal costs of its nuclear program (e mai mult decit 4 unitati PHWR + FBR + SMR), in conjuncție cu ”future electricity demand”, să ințeleagă pe ce cale să o ia. Ce face acum cu SMR, este o necunoscută neevaluată, inclusiv politic. SMR este un ciclu care ne condamna la ”ceva deschis” ca ciclu…prioritățile sunt altele.
Catalin Dragostin