PSDul santajeaza Washingtonul sau MApN?!

Uniunea Salvati Romania avertizeaza, intr-un comunicat de presa, ca majoritatea PSD-ALDE incearca sa blocheze in Parlament legea de achizitie a primului sistem de rachete Patriot si pericliteaza astfel parteneriatul strategic cu SUA. Potrivit acestora, niciunul dintre senatorii PSD-ALDE nu s-a prezentat marti la sedinta Comisiei de aparare si ordine publica din Senat, unde pe ordinea de zi a fost proiectul de lege care priveste achizitia sistemului de rachete Patriot. In lipsa senatorilor PSD-ALDE, sedinta nu a avut cvorum si legea nu a putut fi dezbatuta.

„PSD-ul si aliatii lor aduc Romania intr-o situatie fara precedent. Daca aceasta lege de achizitie a rachetelor Patriot nu va fi adoptata, Romania nu va reusi sa cheltuie cei 2% din PIB pe care s-a angajat  in fata partenerilor internationali ca ii va investi in aparare, iar seriozitatea tarii noastre in interiorul NATO va fi afectata. Sper totusi ca domnul Dragnea, care sunt sigur ca a luat aceasta decizie, se va razgandi, iar legea va fi discutata cel tarziu saptamana viitoare in Comisia de aparare din Senat. Atat domnul Dragnea, cat si aliatii domniei sale, ar trebui sa inteleaga ca securitatea nationala nu este un joc politicianist si nu poate da foc la tara doar pentru a-si salva propria piele”, a declarat senatorul USR Nicu Falcoi, membru in Comisia de aparare si ordine publica, citat in comunicat.

In cele zece luni de guvernare PSD-ALDE, o mare parte a bugetului Ministerul Apararii Nationale s-a dus pe cheltuieli curente, mai ales pensii si salarii, ceea ce arata concentrarea coalitiei de guvernare doar pe masuri populiste fara o acoperire bugetara reala, in detrimentul inzestrarii Armatei, mai spun cei de la USR.

„Sa nu uitam ca la rectificarea bugetara din vara, peste un miliard si jumatate de lei au fost transferati de la capitolul inzestrare la capitolul pensii si salarii. Uniunea Salvati Romania sustine consolidarea capacitatilor de aparare ale Romaniei prin investitii corespunzatoare si considera ca nerespectarea angajamentelor luate de tara noastra nu poate decat sa dauneze reputatiei Romaniei, intr-un context geopolitic sensibil. Neacordarea a 2% din PIB pentru aparare a fost chiar unul dintre motivele explicite pentru care parlamentarii USR nu a votat bugetul la inceputul acestui an.

USR considera ca apartenenta Romaniei la NATO si parteneriatul strategic cu SUA sunt esentiale pentru securitatea nationala in contextul european dificil, marcat de incertitudinile legate de Brexit si de agresiunea ruseasca in vecinatatea UE. Romania trebuie sa  fie in continuare un partner credibil si stabil pentru partnerii europeni si nord atlantici, iar acest lucru poate fi demonstrat prin indeplinarea ferma a obligatiilor asumate.

Si senatorul PNL Iulian Dumitrescu, presedintele Comisiei pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala, s-a aratat ingrijorat de faptul ca senatorii PSD si ALDE nu s-au prezentat astazi la sedinta, potrivit unui comunicat de presa.

HotNews.ro

108 comentarii:

  1. Trista realitate este ca nu sunt bani pentru achizitiile de care are atata nevoie armata noastra asa ca PSD-ALDE o da la intors.
    PSD-ALDE sunt interesate sa asigure banii necesari pentru salarii, pensii, in special cele nesimtite, si achizitii publice paguboase pentru statul roman, si foarte pozitive pentru cei care le incheie, in speta membrii PSD-ALDE si clientela lor politica.

    • Eu unu’ tind sa dau dreptate titlului. Probabil Dragnea fiind atat de disperata incearca sa atraga atentia baietilor mari ca poate poate scapa .

    • Dar de ce nu ne imprumutam pentru a cumpara Patriot, HIMARS, corvete si 34 de F-16? Ce mai conteaza un imprumut in plus? Il vom plati pana la urma.

      http://romanialibera.ro/actualitate/international/sua-imprumuta-irakului-2-7-miliarde-de-dolari-pentru-a-cumpara-armament-american-421348
      „Irakul a încheiat miercuri un acord cu SUA privind un împrumut de 2,7 miliarde de dolari (2,4 miliarde de euro) pentru a finanţa achiziţionarea de muniţie şi întreţinerea avioanelor şi a tancurilor în cadrul luptei împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI), relatează AFP citată de Agerpres.”

      • @Musoiu
        😀 😀 😀
        Chiar crezi ceea ce spui? Ii vezi pe astia in stare sa faca un imprumut din care sa nu poata fura si ei macar o mica parte??? Fii serios, domnule…
        parerea mea, hic…

        • Atunci chiar nu vom putea cumpara Patriot, Himars, corvete si inca 34 de F-16 in perioada urmatoare (adica in urmatorii 5-10 ani)

          • presupun ca asta vor rusii…si asta se intampla…cum se intampla e pana la urma aproape neinteresant…
            dar cred ca la un moment dat va trebui sa privim totul si din alt punct de vedere…cum a ajuns banditul asta in parlament?…pentru ca l-au votat niste retardati din teleorman…place nu place asta e realitatea…avem un penal in parlament cadou de teleorman…

            • Data viitoare sper ca tinerii vor iesi la vot in numar mult mai mare si ca vor vota cu intelepciune.

            • Prietene #Tgg sincer nu numai Telemormanu…lol, a votat psd-alde. Pamantul din Teleorman este f fertil iar unii nemernici au profitat de niste oameni amarati si ushor de manipulat ca peste tot in tzara!!!

              • de acord cu tine partial…si peste asta a venit si chestia cu ma ps pe vot…no acum aveti ocazia sa va ccti pe voi cand va platiti ratele la banca…

    • Cine are nevoie de 18 ani de Chavez si Maduro ca-n Venezuela? Noi o facem praf in 2-3 ani pe „duduiala” de consum.
      Dupa atatea sperante ne intoarcem din nou in mocirla, punandu-ne marea intrebare: vom reusi sa cheltuim 2% pana la sfarsitul anului sau, dupa ce n-o vom face, vine PSD si zice ca le pare rau si…
      „…You, suckers!”

      • Daca chiar fac aceste tertipuri psd-alde sunt nemernici si clar tradatori de neam si tzara. Deja unii dintre ziaristii care simpatizeaza psd-alde s-au pronuntat clar impotriva achizitionarii de armament modern pt Armata romana plus cei care au vederi de extrema stanga-unii chiar cu simpatii pro ruse!!!
        Vom vedea cum vor evolua evenimentele. Situatia ramane incordata si fierbinte!!!!

  2. Ce mai e de zis… sper sa o tina tot asa, ca deznodamantul nu cred ca o sa le fie favorabil.

  3. nu cred ca psd va mai fi mult la putere dava joaca asa murdar.pana acum vad ca dau legi erdoganiste ,care micsoreaza treptat libertatea de exprimare.

  4. Aici nu cred sa fie vorba de bani, nu trebuie uitat ca dragnea n-a fost niciodata entuziasmat de achizitii.

  5. Oricum dragnea este extrem de prost si disperat daca crede ca astfel ii poate santaja pe americani. Astia au un mod destul de a trata cu teroristii…
    Se mai aude ca si ca armata ar avea relatii extrem de reci cu acelasi nemernic teleormanean.

  6. Salut Tovarasi.Dar daca am mai face noi un fel de revolutie si sa trimetem acesti ghiolbani in fundul istoriei.

  7. cred ca e deja timpul sa ne dam seama pt cine lucreaza si executa intocmai ciuma din parlament !!!! am mai zis si am sa repet pana nu scapam de cei veniti in 44, si urmasi lor tara asta frumoasa nu va avea viitor cu atat nici armata.

  8. Ma declar surprins 😛
    Dar sunt curios ce anume pot sa le faca americanii?

  9. Curiosii mor repede.

  10. Ce pot sa le faca americani sa le rupa putin mecla cred Ca’ ar di deajuns si un Simplu telefon sau un apropou

    • Sa le rupa mecla la propriu clar nu. Ma indoiesc ca vei vedea agenti CIA ducandu-se la vila lui Dragnea si luandu-l la bataie.
      Un telefon? Un telefon cui?Pe Kovesi o calareste Parlamentul cu comitiile, de maine zici ca va fi declarata persona non grata. Iohannis e singur. Iar linie directa nu au americanii cu poporul. Avertizeaza ambasadorul ala cat vrea, cine aude stia deja, iar cine nu vrea sa auda n-o sa-l asculte nici pe Klemm.
      Un apropo? Daca niste zeci de mii de oameni nu au fost destul apropo….Vb de inchisoare aici. Cred ca mustata confera imunitate la apropouri.

      • Mai sunt si alte metode, JFk saracu”a aflat. Stiu, sperante de doi lei, dar totusi, poate, poate…

        • Nah, noi incercam….

        • Asta ar mai lipsi sa facem un martir din mustata, sa aiba ce jeli tampitii pe la posturile TV. Trebuie sa i se arate tubul de vaselina si sa i se explice ca e mai bine cu vaselina decat pe uscat. Daca e cuminte il primeste daca face urat o ia pe uscat si mai cu noduri.

        • George se poate taia accesul la finantare pentru Romania in asa fel ca guvernul sa ajunga in situatia de a fii dat jos in urma unor miscari de strada,care nu vor intarzia sa apara odata ce nivelul de trai va scadea.
          A se vedea cazul Venezuelei care se afla in pragul unui razboi civil

  11. Cateva sute de mii de bucurestni, inconjuram paralamentul, intram peste ei, si-i mai rarim un pic. Pe cine sa prinda in asa imbulzeala?
    Dupa aia s-or mai gandi inainte de a face ce fac ei de obicei pt ca trebuie sa recunoastem, la nivel de institutii, nu exista nimic mai nociv pt Romania decat propriul sau parlament!
    Cocina aia plina de toate scursorile neamului…

    • Oare pot folosi tunuri de apa iarna?

    • bine punctat George, in sfarsit !
      prea vedeam ca intram in discutii ca „n-avem bani” ca sunt prea scumpe alea ca salarii si pensii, ca HIMARS.
      Oameni buni, hai sa nu ne facem ca nu vedem padurea de copaci. treaba e mai importanta decat bani sau imprumut sau transfer tehnologic.
      MAJORITATEA Parlamentara a Romaniei este NOCIVA si CONTRA intereselor natiunii noastre. Este un cuib de tradatori si o gasca de cozi de topor. Este un moment in care cartile sunt mai pe fata ca oricand!!
      sub umbrela scandalului Teldrum, jegurile astea joaca carti mari, mult mai mari decat dosarul lui Dragnea.
      D-le presedinte, sunteti pe faza indraznesc eu sa intreb ?!

      • Si ce sa faca presedintele? Sa ceara referendum pentru cumpararea Patriot, Himars si celealte? Ca alta solutie nu are.

        • Daca respingerea achizitiei e un proiect de lege, oare o poate respinge? Sau legea ori achizitioneaza ori nu se face?

          • Dar inca nu vorbim de achizitie, americanii (Congresul) intr-adevar au aprobat vanzarea dar asta nu inseamna ca avem noi vreo obligatie de a cumpara ceva. Nu s-a semnat niciun contract.

        • nu stiu… dar sunt disperat iar hartia igienica aruncata in psd NU MAI este de ajuns, are dreptate George.

        • Mai stii? 🙂

          In Elvetia, prin 2013, au votat peste 70% sa mentina serviciul militar obligatoriu.

          In 2016 au refuzat, tot prin referendum (au avut garla in anul ala), sa aiba un venit minim garantat! Adica n-au vrut sa devina o natie de MiLoGi!

          Iar in 2017, guess what – tot referendum, au refuzat cresterea impozitarii „chiaburilor” – tax the rich – and shit! 🙂

    • Ce spuneai mai sus de JFK nu cred sa se intample, ar fi un pic prea pe fata.
      Un „redo” al Revolutiei, cu Mustata in rolul lui Ceasca insa… Parca, parca.

  12. Eu v-am zis. Nu se semneaza, nu se avizeaza, nu se voteaza si nu se achizitioneaza.

  13. Cand era ponta la putere nu imi puteam imagina pe altcineva mai rau venind dupa el. Am scapat de dracu si am dat de tasu’.

  14. Salut la toti.eu ma intreb de ce nu se investigheaza faptul ca toti senatorii PSD ALDE nu sau prezentat cand se vota o achizitie asa de importanta pt siguranta,statutul,credibilitatea Romaniei???

    • Poate incearca să obtina o negociere ceva cu SUA, gen va dam j’de miliarde pe armament si ce o-ti mai vrea voi dar luati-mi-o pe Kovesi din carca, altfel o lungim cu tot felul de smecherii pana va saturati…mai cred ca Liviu este foarte vulnerabil la depozite, adica, ca mai toții golanii de succes din politică, și-a băgat bani prin diverse locații exotice si sunt convins ca cine trebuie stie cu exactitate ce, unde si cât. Si daca joaca dur va primi niste lovituri de unde nu se așteaptă. Problema lui e cat de util ii poate convinge pe americani ca poate fi (ce poate promite) . Sau are deja alti sponsori si joaca la multe capete? Oricum pentru Romania e rău. Si chiar daca nu e in vreo intelegere directa cu foștii vecini si „prieteni” (personal nu cred asta) faptul ca baltim in mizerie si corupție in ciuda pontentialului enorm e un mare succes prea puțin muncit al ursului….

      • 🙂 Daca crede ca pt americani conteaza cateva miliarde in raport cu pozitia strategica a Romaniei e mai prost decat pare. Americanii nu vor banii nostri, vor sa fie asigurati in zona asta, iar Patriotul exact asta face…

  15. Asta e tradare de tara

  16. disperarea lui vine din faptul ca amicii lui de pahar cu care chermezuia pana mai ieri l-au luat la puricat cu dreptatea in dinti.mustata de asta incepe sa joace mai dur ,toti au facut parte din aceiasi tabara si doar pe el a cazut magareata sa fie sacrificat…nu dau astia nici doi bani gauriti pe noi si țară.

  17. Pe ordinea de zi din 14 Noiembrie nu figura nimic despre achizitia Patriot.
    http://www.cdep.ro/co/docs/F-1886411127/Oz14.11.pdf

  18. Cu patriot sau fara astia au luat o tara pusa pe sine si o pun pe butuci
    Preturile la benzina, alimente de baza au luat-o in sus in ritm galopant
    Calaresc justitia in stil magaresc
    Arunca fumigene din cand in cand ca marim, aia ca facem aia samd …isi bat joc de oameni
    Acelasi partid mizer de 20 de ani , aceeasi retete mizerabile de 20 de ani …aceeasi intoxicare ,inselatorie
    La gunoi cu psd-ul si propaganda lor

  19. As fi vrut sa nu am dreptate cand am zis ca nu cred pana nu vad ceva semnat.
    Nu prea poate sa-i traga nimeni la raspundere ca nu s-au prezentat. Au avut ei grija de asta.
    Dragnea arata ca un caine incoltit. Ori stim cu totii ca orice fiinta, fiara sau om, cand este incoltita musca.
    Calea cea mai simpla ar fi sa-l rezolve serviciile. Nu i-ar mai pasa nimanui daca legal sau nu.
    Dragnea asta-i buna ca inghetata… rece. Sau macar ca vinul. Tinut la racoare cat mai mult…

  20. Adica falimententeaza USA fara vinzarea de Patriot catre Romania ? Hilar , de risul lumii , gluma buna. 🙂
    Cine pierde a doar Romania. Care nu e acelasi lucru cu PSD-ALDE.
    Oricum PSD nu a sustinut REAL armata. Doar pensionatii speciali. Care se regasesc si in PMP.
    Iar pe anul asta , cam greu de gasit banii necesari din moment ce :
    – bugetul MApN a fost marit la 2 % PIB cu un artificiu contabil. Adaugand vreo 5,6 miliarde de credite de angajament ( adica noua ipotetica datorie publica )
    – deficitul bugetar e ala care e iar astea peste 5 miliarde de noua datorie de la aparare, dau peste cap calculele lui Valcov ” expertul” si Misa politrucul. 🙂
    Teoretic o sa declare ca banii vin transferati in bugetul 2018. Nimic mai fals.
    Nu e posibil conform regurilor contabile si ce nu e noua datorie de stat efectuata in 2017 , reduce deficitul pe acest an si atit.
    Ca doar nu o sa se incadreze in limita de 3 % PIB exclusiv pe calculele de crestere stratosferica a PIB facute de INS. 🙂

  21. Ptr majoritatea clasei politice actuale exista o singura solutie, 7,62! Auzi tu, sobolanii rosii nu vor AA Patriot, ca vor sa-si faca vile, sa-si ia masini, dame, excursii. Mentalitate tampita. Suntem pieduti ca tara, natiune etc.

  22. Ia ghiciti dragii mei ce i-o fi zis Livache lui Klemm ieri dupa ce a iesit de la DNA… oficial cica era ingrijorat in legatura cu muzeul Holocaustului, neoficial i-o mai fi zis oare si altceva? Eventual ca e dispus sa-si bage picioarele in parteneriatul cu US doar ca sa-si salveze pielea?

    http://m.hotnews.ro/stire/22108950

    • Chiar crezi ca poti santaja masinaria celor din state? Voi va ganditi ca SUA pierd bani. Banii de la noi sunt pentru o chermeza mai mare la ei, ce e mai important, e influenta in zona, pe care Dragnea nu o poate oferi deoarece poporul nu il prea are la inima. Poate a fost un mesaj de la klemm catre livache. Sa vezi tu ce dovezi frumoase apar cu magariile facute de ei daca se abat de la traseu, deja au inceput… si sper sa apara cat mai multe.

      • Nu era vorba de ce credem noi ci de ce crede sobolanul acum ca e incoltit. Tu chiar crezi ca cineva intreg la minte ar fi in stare sa-i santajeze pe americani? Jegul asta s-ar duce si la Moscova sa se inchime daca ar crede ca i-ar veni salvarea de acolo.

    • Mda, numai de muzee au vorbit, sunt sigur… 🙂

  23. Haha ha plutea in aer chestia asta dupa atatea stiri despre achizitii si proiecte de tara …

  24. Putin calm, sa nu ne aprindem ca iasca, meciul inca se joaca. Aici nu e vorba ca s-au pus alde Taricenu si Dragnea cu curul in carare si nu mai misca nimic, ca nu mai bifam bateria Patriot anul asta. Interesele strategice in zona sunt prea mari ca sa fie umbrite de ipochimenii pomeniti mai sus. Rotitele, zic eu, s-au pus in miscare mai demult. Ce vedem acum este o criza controlata. Ideal ar fi sa iesim si noi in strada cu catel si purcel (sa ne dea Soros!) si sa racnim pana se duce naibii guvernul si se creem premisele unor alegeri anticipate. Nu au cum sa nu cedeze dupa o saptamana daca iar se strang sute de mii de oameni. Daca au nefericita idee de a intra in forta in manifestanti lucrurile pot lua o intorsatura foarte urata pentru ca vor multiplica reactia de n ori si o vor lua fara vaselina.

  25. Din pacate alegerile anticipate nu sunt posibile…la nivel teoretic se poate dar practic nop. nicio sansa!
    La a 3 strigare vor vota astia si un cimpaneziu! ca doar nu-s prosti sa-si piarda mandatele…

  26. Mda , se pare ca daddy se afla cu spatele la zid si trage in tot ce misca . Astia se pare ca sunt in stare sa dea foc la o tara intreaga numai sa scape si duc batalia pe toate fronturile mai ales cel mediatic . Mai acum cateva zile la B1 era un carnat umplut cu kkt ( moderatorul emisiunii ) care zbiera din toti plamanii ca de ce sa cheltuim noi atatea miliarde pe armament si sa facem p..a mare la americani cand bineinteles se pot cheltui pe scoli si spitale ( vechea placa ) de parca au fost in stare sa construiasca un spital de la 0 vreodata in 27 de ani….

    • UE are pusi deoparte 150 de milioane de euro pt constructia in Ro a doua spitale judetene de la iarba verde, basca alte miliarde pt cam orice. De ce nu acceseaza acele fonduri daca vor spitale si scoli moderne, autostrazi etc?

      • Pentru ca e prea multa bataie de cap (licitatii proiecte, documentatie etc.) pentru niste bani din care stiu ca nu pot fura. La fel si cu proiectul ala pentru cale ferata de mare viteza, la fel cam pentru orice.
        Iar oamenii de rand sa acceze ei fonduri ar trebui sa aiba un minim de cultura antreprenoriala (aici lipsesc programele de educare a populatiei) , un capital financiar de siguranta, consultanta specializata ca sa treaca de birocratia UE.

        • Exact , dar in loc sa faca programe de educare , sa faca programe ptr a educa oamenii in primarii ..care la randul lor sa ofere consultanta oamenilor …ei de cand au venit stau calare de cum sa modifice legile sa subjuge justitia si serviciile de parca asta ar fi raul romaniei
          Se vede clar ca o tara fara imperiul justitiei va fi in bataia vantului
          Ptr ca banii nu vor merge unde trebuie ..nu numai ca is furati , ci ptr ca oameni santajabili ajunsi in pozitii cheie vor lua decizii ptr altii
          Partidul asta lucreaza acum prin eroziune , nu face lucrurile bombastic sa nu scoata oamenii in strada..ci ofera fumigene prin presa ,pe langa sloganurile obisnuite cu gen „ne fura strainii”
          Si ei intre timp la ale lor …din timp in timp ies minciunile la iveala , ca realitatea nu minte( mai arunc cate o fumigena ..gen nu vor corporatiile marirea salariilor ca noi vrem sa va dam)
          Intre timp se vad rezultatele ..euro a luat-o la fuga in sus ,pretul la benzina la fel ( fara nici o legatura cu contextul international), pretul la alimentele de baza la fel
          De asta nici nu vreau sa comentez presupusele planuri de achizitii …pana nu se vede prima racheta, prima corveta, trandsportor iesind pe poarta uzinei nu ii cred
          Trebuie sa vada din nou ca tara nu e a lor
          Daca vor sa zica ca nu vand gazul din m neagra strainilor , sa racordeze toate satele din nordul moldovei la gaze , ca se incalzesc ca in evul mediu …ca altfel e propaganda stil chavez

  27. S-ar putea ca pana la urma dragnea sa primeasca lovitura de gratie chiar din interiorul psd. Are el gasca aia a lui de … nu stiu cum sa ii numesc. Dar nu cred ca in psd sunt toti atat de prosti incat sa mearga alaturi de dragnea pana in panzele albe.

    • Solutia este sa se faca campanii de constientizare a populatiei, de demonstratii pasnice, de facut apeluri la partenerii nostri din UE, SUA la o implicare mai puternica, petitii la fiecare senator/deputat. Din violenta nu cred ca iesi ceva bun, abia ar avea argumente sa aplice orice solutii cred ei de cuviinta sa apere statul de drept, care pare sa fie stat de drept atunci cand iti convine si paralel cand nu. Apoi cine stie, poate, poate pica ceva de la justitie insa nu stiu cum, are prea multa putere, parca vad ca se schimba legi de pe o zi pe alta sa-l scape.

      Momentan oricat am comenta noi pe un forum marea majoritate a populatiei inca sustine PSD-ul. In Parlament nu cred ca s-ar schimba extrem de mult raportul de putere in cazul unor anticipate. Din ce am discutat eu pana acum cu cunostinetele mele care sustineau si au votat PSD-ul nici unul nu s-a sucit, chiar s-au inrait mai mult as putea spune. Discutiile mai aprinse dinainte s-au cam transformat in certuri acum.

      Cat despre Patriot cred ca incearca sa amane cat mai mult ca au vazut si ei ca pusculita e goala si nu tine tot ce au promis. Stiau de la inceput. Nu cred ca se pune problema anularii. Asa mai stirbesc un pic de la aparare anul asta si pot sa vina cu declaratii ca ei au dat dar nu s-a putut.

      • Majoritatea nu sustine PSD-ul. Majoritatea nu voteaza, din pacate, si nu voteaza pentru ca avem o opozitie de rahat, muta si plictisita. Motivul pentru care suntem unde suntem astazi nu e pentru ca PSD e mare, ci pentru ca restul sunt mici.

        • Gresesti. Majoritatea se calculeaza pe baza celor care voteaza. Degeaba ai milioane care stau acasa si care ar ptuea vota cu altcineva. Si sa nu fi tu sigur ca cei care au stat acasa nu ar fi votat tot PSD. Putem sa dezbatem mult pe tema ce ar fi fost daca … . Ideea e ca acum suntem in situatia in care suntem si solutii sunt putine. Abia in noiembrie/decembrie 2019 se poate da un semnal de alarma la vot. Ramane de vazut cat de clar va fi.

          Pe de alta parte ai dreptate cu ceilalti sunt mici. Fie la fel de hoti ca PSD-ul dar nu sunt la ciolan si urla ca din gura de sarpe ca uite hotii fie altii care n-au idee pe ce lume sunt. Dumnezeu cu mila!!!

        • Chestia asta cu „majoritatea nu sustine PSD-ul dar nu voteaza” e ca pisica lui Schrödinger: pana nu ridici cutia pisica poate fi si moarte si vie ( quantum superposition). Mai pe romaneste spus, ne dam cu parerea ce vor aia care nu voteaza. Parerea mea este ca nu vor nimic sau cel mult sa emigreze. In privinta opozitiei ai dreptate, e la fel de tentanta precum o coaja de paine veche si mucegaita iar astia mai noi nici macar nu stii despre ce este vorba in imagine, de mancat, de spalat, de desenat…

          • @gigiipse @bumblebee

            Ce vreau eu sa spun sunt urmatoarele:
            – sunt vreo 20% care nu pot fi scosi din transa si care ar vota cu PSD/ALDE/PCR sau orice alt partid de tip mafiot care stie ce reteta de propaganda sa le prepare, in aproape orice conditii;
            – mai sunt vreo 15% care ar vota cu oricine altcineva numai cu PSD nu, si care chiar merg la vot;
            – si mai sunt restul de 60-65%, doua treimi din populatie, care:
            – fie voteaza UDMR (2-3%);
            – fie persoane neinteresate de politica, care cu greu pot fi scoase din casa sa voteze;
            – fie indecisi care aleg sa nu voteze daca considerca ca nu au cu cine (dar o mare parte din astia nu ar vota niciodata cu PSD).

            Eu zic ca ultima categorie ar putea reprezenta un foarte bun vaccin anti-PSD&co, dar pentru a-i mobiliza ai nevoie fie ca cutitul sa ajunga (sau sa riste sa ajunga) la os, cum a fost in 2014, fie de niste lideri carismatici in opozitie, care sa scoata lumea la vot pentru legislative in aceeasi masura cum ies la vot pentru prezidentiale.
            PSD-ul nu a reusit sa-i mobilizeze pe oamenii astia, in ciuda pomenilor date in ultimul an (ultimul sondaj plasa PSD undeva la 38%, si asta era in septembrie – de atunci s-au mai intamplat multe nefericite pentru tovarasi).

            Acum, eu as fi fost dispus sa votez cu multi jegosi in decembrie anul trecut daca asta ar fi insemnat ca PSD-ul nu ar fi putut sa formeze majoritatea, dar nu toata lumea e la fel de lipsita de principii ca mine 🙂 , iar multi aleg sa nu voteze negativ.

    • Chiar mai bine de atat ucrainieni : https://youtu.be/BvQobiCuhnw
      Mai era un videoclip in care niste poritestatari ukrainieni au intrat peste proprietatea unui oligharh , o proprietate situata pe malul unui lac , lac care era destinat populatiei … politicieni lau privatizat… si si-au facut vile …

  28. Dacă am arunca un ochi în Zimbabwe de azi noapte poate invatam ceva?…ideea în sine este SINGURA solutie pentru România dar cine o face știi cum sa fie…ca lacrima de bebeluș de curat și sa nu plece de la conducere 10 ani…Apoi de statui drept multumire ne vom ocupa de drag.

  29. pentru PSD si ALDE,

    timpul trece si se apropie incet incet ziua scadentei.
    Ei ar trebui si sa priveasca la PD si la Basescu. ar trebu isa invete din trecut dar se pare ca nu!

    nu aucum sa evite. vine ziua scadentei. si rezultatul va di catastrofal. problema e ca PNL-ul nu are lideri de opinie ca sa-si atraga electoratul!

    credit pentru Patriot?? nooo, daca PSD-ul nu are cum sa fure, nu va face niciodata creditu…

    • PNL-ul este un PSD vopsit albastru.
      Am vazut un reportaj de la alegerea liderului tinerilor liberali. Reporterul i-a intrebat pe tinerii ,,politicieni” liberali care este doctrina partidului PNL si daca este de dreapta sau de stanga (si ce inseamna a fi de dreapta sau de stanga).
      Nu a stiut niciunul sa raspunda, de argumente nici nu mai vorbesc.Au fost jalnici, niste lichele bine aranjate, pregatite sa fure cand PSD-ul face un pas gresit, astia sunt ,,liberalii”.
      PNL nu este o alternativa, nu a fost niciodata dupa 1989.

    • singurele partide care au incecat sa transforme romania cat de cat au fost pțcd si pdl.ambele au fost sabotate de sri in favoarea pedesereulu.
      liberalii de care amintesti sunt niste neica nimeni fara viziune si cooloana vertebrala,au schimbata taberele cum a bautu vantul si sunt la fel de vinovati ca pesedeul de colapsul economic in care ne aflam.

  30. Ce naiba vorbim de united state of america , istia asculta telefoanele tuturor ( mai ales aliatilor ) istia stiu totul despre tine si mine , voi credeti ca americani nu au o lista cap coada cu tradatori romaniei ?

    Mustaciosul ila face pe el de frica cand se gandeste la puscarie ( si care oricum cred ca scapa cu 4 ani de inchisoare si va sta in conditi de lux ) , voi credeti ca americani o sa-l lase sa faca ce vrea din Romania ? Un telefon de la seful CIA -ului cred ca lar baga direct in coma …

  31. Asta cu santajul SUA nu prea o cred. Nu are Dragnea oua pentru asa ceva. Motivele sunt mai danbovitene: ori i se pare ca si Fifor incepe sa devina prea popular (vezi Tutuianu), ori pur si simplu banutii cam lipsesc, si atunci mai treneaza lucururile putin, pana vad de unde mai taie, sau il muta pe anul viitor. De luat eu cred totusi ca se va lua.

  32. Dacă americanii erau așa de avizi de semnarea contractelor, se făcea rapid! Fraților, nu cumva uncle Sam end Big Bear au căzut la înțelegere, iar noi ne-o vom lua iar de la toți, ca-n patru-ș patru?

  33. Despre forta de convingere a americanilor sa nu se indoiasca nimeni. A propos-urile merg de la un zambet clar de complezenta pana la spranceana ridicata cu un suras sarcastic. Iar daca partenerul mustacios este greu de cap, au alte metode, legate de orificiu, altul decat cel pus in discutie in postarile anterioare, nu-i preocupa pe americani ce se intampla cu mustaciosul care scapa pe jos sapunul.

  34. Dragnea probabil incearca o negociere cu americanii, le-a aratat ca el apasa pe buton si pornesc achizitiile, acum le arata ca il apasa si se opresc. El e seful, nu Iohannis, asta e mesajul.

    Omul are si el doleanta lui – sa controleze el justitia – asta fiind o treaba utila pentru inchiderea dosarelor sale si eventual deschiderea unor dosare pentru oponenti.

    O mare problema e procesul cu OLAF – e cam naspa sa te judeci cu Uniunea Europeana ca i-ai furat banii. Daca PSD preia justitia, europenii vor da din nou ordin sa se sisteze banii – sub motivul ca achizitiile din Romania trebuie controlate mai temeinic, autoritatile pot fi decertificate, etc.

    Dragnea are insa probabil si un plan B de negociere cu europenii – sa ameninte ca baga Romania in grupul Visegrad de nebuni, rusofili si alti ciudati, si sa inceapa sa departeze Romania de UE. Nu degeaba s-a imprietenit el cu Viktor Orban.

    Nu e exclus ca Dragnea sa isi mute si banii din Vest in Est ca sa-i stie in siguranta, in caz ca s-ar supara vreunii pe el si i-ar bloca averea, tot ce trebuie e o sesizare de spalare de bani si ramane fara ei.

    Treaba e ca in actualul context nu se stie ce vor face americanii si europenii cu Dragnea – sa il tolereze si sa lucreze cu el – sau sa ii declare razboi si sa riste ca, daca Dragnea chiar are controlul total, Romania sa se duca spre Est?

    Eu cred ca Dragnea blufeaza, nu are controlul total, insa are unele carti bune in mana – ministrul apararii el al lui, majoritatea parlamentara e si aia a lui, poate sa faca anumite pagube daca vrea, inclusiv sa amane achizitiile strategice cum ar fi Patriot.

    • Si uite ca seful diplomatiei americane face un mic popas pe plaiurile dacice. Evident, „fusul orar este de vina”. Ia sa vedeti „ce repede pe inainte” va merge contractul.

  35. Despre Rex Tillersom: „He has had more interactive time with Vladimir Putin than probably any other American with the exception of Henry Kissinger,” John Hamre, the president of the Center for Strategic and International Studies, a Washington think tank where Mr Tillerson is a board member, told the Wall Street Journal.
    Putea sa zboare din Asia im SUA fara probleme, daca a venit in UE sunt probleme de rezolvat. Cred ca sunt legate de Nord Strem 2 si nu de rachete.

  36. Fratilor,anul se apropie de sfarsit…mai este o luna jumate si s-a dus si 2017… anul in care trebuia sa facem achizitii importante pentru marina si niscaiva acareturi prin alte parti doar ca peesedeii au alte planuri. O sa mareasca salariile si pensiile pana o sa intre tara in incapacitate de plata doar ca sa ramana ei la putere sa poata fura in continuare. Asaltul asupra justitiei continua la foc automat iar boicotarea sedintei de guvern s-a facut clar la ordinul lui dragnea. Este si mai clar ca probabil 2018 ne va prinde tot in aceasi situatie precare la fel cum ne-a prins si anii trecuti. Romania isi va pierde credibilitatea in NATO din cauza acestor derbedei ajunsi la putere cu sprijinul celor care isi vand votul pe 2 lei. Sa le fie rusine !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *