36 de avioane pentru 7,5 miliarde de dolari (desi Reuters anunta pretul ca fiind de “doar 4,3 miliarde $)! Pretul per avion ne arata care este costul tehnologiei de ultima ora astazi si cate tari si-o mai permit.
Insa lucrurile nu sunt deloc clare in aceasta afacere. Nimeni nu spune ce inseamna cele 36 de aparate pentru India. Poate fi prima transa dintr-un contract mai mare guvern-guvern, sau dimpotriva ultima zvacnire a Rafale in India, atat timp cat programul MMRCA (conform unor surse) ar fi anulat.
Si acum depinde pe cine crezi. Sunt surse care dau MMRCA ca fiind mort si ingropat, altele care sustin ca dupa achizitia in regim de urgenta a celor 36 de Rafale ar putea urma inca o comanda pe aceeasi filiera guvernamentala care sa duca numarul de aparate franceze in IAF catre 60 de bucati, sau dimpotriva India ar putea sa suplimenteze numarul de Suhoi 30MKI.
In acest moment cele mai optimiste estimari ale presei indiene indica o continuare a achizitiei – nu se stie sub ce forma – pana la un maxim de 60-90 de aparate Rafale si o eventuala suplimentare a numarului de Suhoi 30MKI produse in India, insa un lucru ciudat nu se mai discuta deloc despre producerea in India a avionului si pe cale de consecinta despre transferul de tehnologie.
In acelasi timp premierul indian a fost destul de ferm cand a declarat ca in urmatorii cinci ani IAF are nevoie de 100 avioane noi pentru a putea sa sustina rata de inlocuire a avioanelor sovietice vechi (MIG 21 si MIG 27). Premierul indian este moderat de optimist asupra perspectivelor ca o parte importanta din cele de 100 de aparate necesare va fi acoperita cu LCA Tejas dar se cunosc limitarile acestui avion.
Revenind la Rafale putem specula un pic pe ipoteza ca transferul de tehnologie s-a dovedit prohibitiv de scump neexistand nici macar garantia ca acest “transplant” va reusi.
In acelasi timp situatia IAF nu este deloc roza numarul de escadrile fiind undeva la 75% din necesar, mai rau decat atat o mare parte din inventarul aviatiei indiene fiind compus din avioane vechi, cu o rata de disponibilitate scazuta si imprevizibila.
Sau poate LCA Tejas este privit ca un posibil inlocuitor low-cost pentru foarte scumpul Rafale iar Su 30MKI isi face treaba suficient de bine.
Una peste alta surse franceze – de aceata data – sustin ca transferul de tehnologie pentru realizarea cvasi-integrala a Rafale in India (inclusiv radarul, motorul) a fost de la bun inceput doar o utopie, pentru ca India nu este suficient de matura din punct de vedere al dezvoltarii industriale pentru a putea asimila un avion de talia tehnologica a Rafale integral, asa cum se dorea initial.
Acum, daca indienii si-au dat seama ca nu au nici o sansa sa fabrice Rafale in India si presati de timp au facut o achitizie de urgenta (cele 36 de avioane ar trebui sa ajunga in doi ani!) sau sunt in criza de timp datorita precaritatii dotarii fortelor aeriene nu stim.
Insa lucrurile evolueaza si Reuters ne informeaza ca New Delhi da semne ca ar redeschide intr-un fel competitia MMRCA intr-o alta forma si sub alte cerinte, India optand acum pentru un numar mult mai mic de avioane – nu se precizeaza cate – monomotor. Se mai aude prin piata ca Lockheed Martin si Saab ar fi deja in febra pregatirilor pentru inaintarea unei oferte clare. Nu se discuta insa asupra conditiilor industriale, nu stim adica daca avioanele vor fi cumparate direct sau se va conditiona achizitia si de un oarecare transfer de tehnologie.
Tot ce se stie aproape sigur este ca de aceasta data discutiile vor fi de tip guvern-guvern, fara implicarea incompetentei birocratii indiene.
Astfel ca programul initial MMRCA care prevedea achizitia/fabricare a 126 de avioane multirol de generatie 4++ se va trasforma intr-o afacere „mozaicata” in care vom avea cel putin 36 de Rafale, un numar nespecificat de LCA Tejas si restul pana la 100 de bucati va fi acoperit de un producator extern – Lockheed sau Saab, aceste doua companii fiind singurele care pot oferi avioane de generatie 4++ cu un singur motor (probabil Saab Gripen E si Lockheed cu F 16V).
GeorgeGMT