Atacul terorist multiplu de la Paris a creat multa emotie, conturile de Facebook s-au umplut cu drapele franceze, la fel si cladiri emblematice din toata lumea.
Hollande a cerut ajutor international pentru combaterea terorismului, a anuntat ca va vorbi cu Putin si Obama pentru realizarea unei coalitii globale impotriva terorismului si a ordonat deplasarea unui grup aeronaval, cu portavionul Charles de Gaulle, in Mediterana de est, pentru intarirea ofensivei impotriva Daesh.
Putin, prompt, si-a anuntat totala deschidere pentru o colaborare cu Franta si a ordonat fortelor ruse din Mediterana si din Siria sa se coordoneze cu francezii. Simultan, fortele ruse au intensificat atacurile din Siria, crescand numarul avioanelor dislocate in Siria, lovind din nou cu rachete de croaziera de pe navele din Marea Caspica si, pentru prima data, introducand in lupta bombardiere strategice Tu-160 si Tu-95.
Un elan general, un tavalug de foc si o cooperare superba pentru infrangerea fortelor raului…
Oare?
Sa ne tragem sufletul, sa ne dam un pas in spate si sa privim imaginea de ansamblu.
Care e treaba cu Rusia si ce cauta ea in Siria?
In primul rand, Rusia s-a incurcat rau in interventia din Ucraina unde si-a atins o parte din obiective dar s-a trezit cu sanctiuni economice usturatoare, cu probleme economice produse de prabusirea petrolului dar, ce-i mai grav pentru imaginea interna a lui Putin si pentru orgoliul rusilor, s-a ales cu un statut de paria pe scena internationala.
Situatia este atat de proasta incat nici prietenii europeni ai lui Putin (Hollande, Merkel, Orban etc etc) nu puteau face nimic s-o schimbe.
Prelungirea acestei situatii ar putea duce la prabusirea regimului Putin asa ca Rusia avea nevoie de o miscare puternica si inteligenta pentru a-si recapata statutul de mare putere, respectata si consultata in marile probleme ale lumii.
In al doilea rand, este o problema de prestigiu pentru Rusia sa-si apere un aliat asa ca era normal sa se implice in razboiul din Siria in sprijinul lui Assad.
In al treilea rand, Siria, cu zona inconjuratoare, inclusiv Mediterana de est, constituie o zona extrem de importanta, cu potential de hub, pentru exporturile de hidrocarburi din Orientul Mijlociu si estul Mediteranei spre Europa. Aceste exporturi ar afecta puternic interesele economice ale Gazprom si influenta politica a Rusiei in Europa. Pentru ca nu le poate impiedica, Rusia a decis sa se aseze exact pe caile de export din zona, incercand sa obtina un rol si o felie cat mai mari din aceste exporturi, speculand interesele divergente ale jucatorilor locali:
Qatarul si Arabia Saudita si-ar dori fie un regim favorabil la Damasc pentru a putea exporta gaze prin Siria, fie o Sirie dezintegrata care sa le permita s-o tranziteze spre nord, spre Turcia si de acolo spre Europa.
Iranul vrea sa-si creasca exporturile, dupa ridicarea embargoului, si incearca sa-si aduca gazele, printr-o magistrala prin sudul Irakului si prin Siria, la Mediterana. In Irak a rezolvat problema, ramane s-o rezolve in Siria. Nu i-ar deranja prezenta aliatilor rusi in Mediterana de est si in Siria.
Kurzii, care acum exporta gaze prin Turcia, au nevoie de un debuseu direct tot la Mediterana pentru a putea exporta mai mult, avand in vedere ca au nevoie sa-si finanteze dezvoltarea catre un proiect statal, impreuna cu kurzii din Irak. Se vede si pe harta ca zonele controlate de kurzi in Siria se intind de-a lungul frontierei nordice, incercand sa ajunga la Mediterana.
Turcia nu-si poate permite sa piarda rolul de hub regional pentru exporturile de hidrocarburi spre Europa dupa cum nu-si poate permite o regiune kurda prospera, cu exporturi necontrolate de gaze, regiune care sa evolueze spre un stat si sa-i creeze probleme cu cei cca 15 milioane de kurzi de pe teritoriul sau. De aici si efortul “antiterorist”, concretizat mai mult in bombardarea kurzilor, precum si presiunile facute pentru a institui o zona de securitate de cca 100 km la sud de frontiera cu Siria.
Hezbollah-ul si celelalte formatiuni paramilitare palestiniene au nevoie de succesul proiectului iranian pentru ca o Sirie aliata cu Iranul, cu influente puternice in Liban, cu multi bani proveniti din exporturile de hidrocarburi, ar fi o sursa inepuizabila de fonduri si arme pentru “trebile” pe care le au ei cu Israelul.
Israelul are si el doua probleme. Prima ar fi ca un guvern sirian, aliat cu Iranul si sub umbrela militara a Rusiei, ii va crea probleme cu Hezbollah-ul si celelalte formatiuni palestiniene. A doua problema consta din faptul ca Israelul doreste sa exporte spre Europa gaze din zacamintele descoperite in estul Mediteranei iar prezenta navala rusa chiar in calea rutei de export spre Turcia le ingreuneaza situatia, fortandu-i sa adopte solutii mai scumpe (conducte submarine spre Grecia sau nave-statii de lichefiere a gazelor urmate de transportul catre terminalele din Grecia).
Asa ca Rusia s-a implicat in “razboiul antiterorist”, mutandu-si nave si avioane in Siria si Mediterana de est si declansand atacurile aeriene …. nu impotriva Daesh ci impotriva rezistentei armate anti Assad, rezistenta sprijinita de occidentali. In ciuda bombardamentelor rusesti, lucrurile nu au evoluat prea bine pe front, trupele guvernamentale si aliatii iranieni pierzand cateva localitati in fata Daesh, si au inceput si maraielile intre avioanele rusesti si cele ale coalitiei care deja bombardau in Siria.
Atentatul asupra avionului rusesc, in Egipt, a fost exact ce avea nevoie Rusia pentru a-si credibiliza actiunile si imaginea de luptatoare antiterorista. Atentatul le-a venit atat de bine incat nu poti sa nu te gandesti la “atentatele cecene” din blocurile de la Moscova in urma carora Rusia a declansat a doua campanie din Cecenia.
Au urmat atentatele de la Paris si toate declaratiile francezilor si rusilor arata ca va fi o colaborare mai stransa decat s-ar fi asteptat cineva.
Rusii au intensificat imediat atacurile, desigur, mai mult impotriva rezistentei anti Assad decat impotriva Daesh.
Nu am cum sa merg pana acolo incat sa spun ca rusii ar fi organizat atentatele din Franta sau ca francezii si le-au organizat singuri (sau s-au uitat in alta directie) pentru a-l reabilita pe Putin si pentru a-l scapa de sanctiuni.
Ce pot sa spun este ca evenimentele convin de minune Rusiei.
Putin va rezolva problema ramanerii lui Assad la putere sau va realiza o tranzitie catre esalonul 2 al regimului Assad, cu cateva elemente de coloratura (din rezistenta plus ceva kurzi).
Dupa ce campania din Siria se va incheia, sau chiar mai devreme, francezii vor merge pana in panzele albe pentru a-i scapa de sanctiunile europene pe “brothers in arms” rusi, cu sprijinul Germaniei, Italiei, Olandei, Greciei, Ungariei etc etc.
In acelasi timp Moscova va beneficia de recunostinta deplina a regimului sirian care-i va permite sa-si pastreze baze militare in Siria si, foarte probabil, ii va acorda contracte de concesiune grase pentru exploatarea hidrocarburilor din apele siriene si EEZ siriana, dupa cum si regimul libanez, sub influenta siriana, ii va oferi concesiuni similare in apele sale. Idem si Cipru.
Cine vor fi pierzatorii?
In primul rand Turcia care va pierde statutul de hub regional, va pierde controlul exporturilor kurzilor si-si va vedea blocate prospectiunile din apropierea apelor cipriote si siriene.
In al doilea rand Israelul care nu va mai avea libertatea totala de a-i lovi pe “prietenii” din Hezbollah, si ce mai misuna pe acolo, dupa cum nu va avea libertatea unor exporturi de gaze direct spre Turcia, trebuind sa adopte solutii mai scumpe.
In al treilea rand Europa (in special cea de est) pentru ca Rusia va ramane la comanda robinetului pentru exporturile de gaze din Orientul Mijlociu si Mediterana de est spre Europa si va manevra dupa cum ii vor cere interesele economice si politice.
Nu vad semne ca lucrurile ar putea sa capete o alta directie, mai ales daca luam in seama tonul impaciuitor al lui Obama fata de miscarile Rusiei in Siria.
Cristian Ganciu