Romania Military

RAZBOIUL NEVAZUT, IN SPATIUL ROMANESC (V)

This entry is part 5 of 17 in the series Razboiul nevazut, in spatiul romanesc

Iancu de Hunedoara…Despre el se povestesc destule, mai putin faptul ca, in perioada de pregatire, pentru a se instrui temeinic in arta militara, inclusiv in cea a obtinerii informatiilor (care in conceptia lui Cezar se conditionau reciproc, formand un tot unitar si indivizibil), a recurs la serviciile unui prieten, bun cunoscator al limbii latine, pentru a-i traduce “De bello gallico” (opera marelui strateg al lumii antice, Cezar). Conceptiile strategice si tactice ale lui Iuliu Cezar, precum si modalitatile de aplicare practica a lor, au fost studiate si insusite temeinic de catre Iancu de Hunedoara, incat multe dintre actiunile tactice si informative pe care le-a intreprins pe campurile de lupta, prezinta puternica asemanare cu cele executate de Cezar in razboaiele cu galii. Pentru a releva toate acestea, in acest articol vom infatisa numai cateva episoade- zicem noi, relevante- din luptele purtate de voievodul Transilvaniei in prima jumatate a secolului al XV-lea, in vederea stavilirii ofensivei turcilor in Europa.

In vederea indeplinirii scopurilor sale, voievodul transilvan s-a straduit sa desprinda din istoria artei militare si a “artei informatiilor” tot ceea ce i s-a parut a fi mai adecvat pentru asigurarea succesului operatiilor ce aveau sa fie intreprinse.

Una dintre principalele sale actiuni a reprezentat-o trimiterea de iscoade si spioni pe tot teritoriul Imperiului Otoman (ceea ce era totusi o mare realizare in acele vremuri, cu atat mai mult cu cat o asemenea operatiune necesita resurse umane, financiare si logistice impresionante, si nu in ultimul rand, necesita ORGANIZARE si PLANIFICARE. Toate acestea spun multe despre “puterea” serviciului sau de informatii, care, din pacate, intr-un final a facut si greseli), chiar si infiltrarea lor in randul armatei otomane (asemenea agenti au EXISTAT, si vom vedea asta in randurile ce urmeaza).

Unul dintre acesti spioni, facea parte din armatele turcesti care, in iulie 1440, sub conducerea sultanului Murad al II-lea, au asediat cetatea Belgradului, cuprinsa la acea data in regatul Ungariei. Acest spion, probabil de rang inalt, ce avea acces la planurile de lupta ale sultanului, poate facand parte chiar din anturajul acestuia, a avut o influenta covarsitoare asupra desfasurarii bataliei.

Cetatea Belgradului, era asediata din toate partile, zidurile acesteia fiind bombardate cu masini de razboi de catre trupele terestre, dar si de catre navele turcesti care navigau pe Dunare si peSava. In asemenea conditii, garnizoana cetatii, formata in cea mai mare parte din mercenari germani si condusa de nobilul de origine croata, Ioan de Talovac (posibil, Talloczi), colaborator al lui Iancu de Hunedoara, era nevoita sa repare noaptea stricaciunile aduse ziua, zidurilor cetatii.

Vazand ca zidurile cetatii nu pot fi daramate cu ajutorul masinilor de razboi de care dispuneau, turcii au inceput sa sape pe ascuns un tunel in partea de sud a acestor ziduri, pe unde vroiau sa patrunda in cetate si sa dezlantuie un atac prin surprindere. Afland de planul urzit si tinut in secret de catre turci, iscoada i-a asternut pe un bilet legat de o sageata, care la momentul oportun a fost trasa peste zidul cetatii, in care descria amanuntit TOTUL. Putea oare acest spion sa se deplaseze liber prin tabara otomana? Ar putea insemna aceasta ca era de rang inalt, putandu-se deplasa oriunde, fara a trezi banuieli? Posibil! Cert este doar faptul ca a CUNOSCUT planurile sultanului si ale armatei, care de obicei nu puteau fi cunoscute decat de apropiatii sultanului, marii comandanti, si in niciun caz de trupa.

Un ostas din interiorul cetatii, radicand sageata si vazand hartia scrisa, a prezentat-o comandantului garnizoanei. Dupa ce biletul a fost dezlegat si citit, comandantul garnizoanei impreuna cu capeteniile armatei au elaborat planul de aparare impus de situatia creata. Imediat au fost luate masuri de minare a zonei amenintate. Cand lucrarile de sapare a tunelului au fost terminate, turcii s-au napustit la atac cu convingerea ca prin realizarea surprinderii vor reusi sa lichideze cu usurinta si fara pierderi mari, pe aparatorii cetatii. Dar, in zonele minate, ei au fost decimati de exploziile produse in lant. Cei care au scapat, au fost ucisi de catre aparatorii cetatii.

Insa, modul in care informatiile au fost transmise celor asediati in cetatea Belgrad, dovedeste un singur lucru, si anume:CEITRIMISI in tabara dusmana cu misiuni informative, erau BINE INSTRUITI si cunosteau PROCEDEE si METODE de transmitere a informatiilor. Puteau fi acestia niste diletanti? Cu siguranta, NU!

In confirmarea celor spuse, vine si stratagema folosita de catre Iancu de Hunedoara in batalia de la 22 martie 1442, care, dupa toate probabilitatile, s-a desfasurat in apropiere de Sibiu.

Intentiile turcilor de a intreprinde o expeditie impotriva Transilvaniei in primavera anului 1442, precum si stadiul pregatirilor ce se faceau in acest scop, au fost aflate de catre spionii din Raguza si aduse la cunostinta lui Vladislav, regele Ungariei si al Poloniei, inca din septembrie 1441. Neacordandu-se atentia cuvenita acestor informatii, n-au fost luate din timp masurile necesare de aparare. Asa se explica faptul ca, atunci cand ostile turcesti comandate de Mezid, beiul Vidinului, au patruns in Transilvania pe la Turnul-Rosu, n-au intampinat o rezistenta organizata. In asemenea conditii, o parte a ostirii turcesti a inaintat pe valea Muresului spre Alba-Iulia, iar o alta parte a asediat cetatea Sibiului.

Conducerea luptei impotriva turcilor a fost incredintata lui Iancu de Hunedoara, sosit de curand in acest scop de pe campul de lupta dinSerbia. Apreciind ca fortele de care dispunea nu sunt suficiente pentru o riposta eficienta, Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei, a trimis curieri in toate localitatile transilvanene, curieri care, in semn de primejdie, purtau in mana cate o sabie insangerata. Misiunea lor, adunarea la oaste a norodului si nu numai!

Turcii, care inaintau pe valea Muresului, au ajuns la Alba-Iulia inainte ca armata Transilvaniei sa se fi adunat acolo. Desi fortele de care dispunea erau insuficiente, Iancu de Hunedoara, credincios tacticii luptei ofensive, a luat initiativa si a declansat atacul asupra turcilor. Puternicul contraatac al turcilor l-a obligat sa se retraga cu mica sa ostire intre zidurile cetatii Alba-Iulia. Fara a se angaja in asedierea cetatii, dupa ce au pradat imprejurimile timp de doua zile, turcii au pornit spreSibiupentru a se alatura asediatorilor, care nu reusisera inca sa patrunda in puternica cetate.

Dupa ce ostile turcesti au pornit spreSibiu, la Alba-Iulia sosesc intariri din toate comitatele Transilvaniei. Cu fortele sporite, Iancu de Hunedoara a pornit in urmarirea inamicului. De la iscoadele sale infiltrate in randurile armatei otomane, voievodul Transilvaniei a primit STIREA ca Mezid-bei, fiind informat ca este urmarit si stiind ca evitarea bataliei decisive este imposibila, ordonase ostenilor sai sa foloseasca orice imprejurare pentru a-l ucide pe voievod in cursul luptei. In vederea realizarii acestei misiuni, soldatilor turci le-a fost descrisa in mod amanuntit armura si infatisarea voievodului. Astazi asa ceva poarta numele de “portret vorbit”. Aveau turcii informatii amanuntite cu privire la voievodul roman? Cu siguranta, DA! Insa, inca odata, spionii lui Iancu de Hunedoara si-au facut datoria, facandu-i cunoscute intentiile turcilor si demersurile intreprinse de acestia. Ca urmare, au fost luate din timp masuri de prevenire, nobilul Simion Kamonyai oferindu-se sa schimbe armura sa cu cea a domnitorului, in paralel cu informarea propriilor osteni in legatura cu noua “tinuta” a voievodului, pentru ca acestia sa-l poata urma in lupta. S-ar putea numi aceasta, o actiune atent elaborata? Cu siguranta, DA! Si astazi, inlocuirea demnitarului cu o sosie si inducerea in eroare a eventualilor atentatori, asupra traseului si programului acestuia, fac parte din metodologia oricarui serviciu de paza si protectie, inclusiv din cel al SPP-ului roman.

La 22 martie 1442, in apropiere de Sibiu, oastea turca a fost ajunsa din urma de cea transilvaneana, iar in timpul bataliei, conform ordinelor primite, turcii s-au napustit asupra “domnitorului”, sperand ca prin inlaturarea “conducerii” sa obtina o mare victorie. Simion Kamonyai a cazut ucis, insa bucuria turcilor a fost de mica durata, deoarece ostasii transilvaneni, cunoscand faptul ca voievodul purta o alta armura, i-au executat intocmai ordinele de lupta, reusind sa obtina o mare victorie. A fost aceasta o actiune de DEZINFORMARE stralucita? Cu siguranta, DA! Cine au fost oare cei care au pus-o la cale? Nobilii, spionii si agentii lui Iancu de Hunedoara, sau pur si simplu a fost doar ideea geniala a “cuiva”? NU STIM!

Mezid si fiul sau au cazut in lupta, iar turcii intrati in panica, au incercat sa-si gaseasca scaparea spre Turnul –Rosu, tentativa nereusita, ei fiind nimiciti de armatele transilvanene.

Analiza numeroaselor actiuni de lupta conduse de catre Iancu de Hunedoara, apreciat de catre specialisti ca fiind un bun strateg si tactician, duce la constatarea ca, ori de cate ori ele s-au desfasurat pe baza unor informatii certe si temeinic verificate, succesul a fost asigurat. Insa atunci cand actiunile de lupta au fost intreprinse pe baza unor informatii insuficiente, eronate si neverificate, Iancu de Hunedoara a gustat din paharul amar al infrangerii, asa cum vom vedea ca i s-a intamplat la Varna si la Campia Mierlei (Kossovopolje). Atunci, CEVA s-a intamplat cu proprii lui agenti, acestia nereusind sa mai fie eficienti, iar consecintele sau vazut. Au fost ei oare dezinformati si indusi in eroare? A intervenit oare tradarea? Au fost ei oare descoperiti? Posibil, fiindca nu trebuie sa uitam faptul ca si turcii aveau la randul lor un serviciu de informatii eficient, si posibil, daca nu sigur, proprii agenti in randul armatelor transilvanene. Vom vedea in cele ce urmeaza!

Victoriile obtinute asupra turcilor de ostile lui Iancu de Hunedoara in “campania cea lunga” (sfarsitul lunii septembrie 1443-inceputul lunii februarie 1444), si intentiile lui Vladislav de a relua ostilitatile in primavara anului 1444, au determinat pe sultanul Murad al II-lea, sa apeleze la serviciile despotului sarb Gheorghe Brancovici pentru intermedierea unor tratative de pace cu Ungaria. Tentat de promisiunile ce i s-au facut, Brancovici a intrat imediat in actiune. Ca urmare, la 24 aprilie 1444, Vladislav, regele Ungariei si al Poloniei, a trimis in secret la Adrianopol o solie condusa de Stoica Gizdavici, cu misiunea de a duce tratative de pace cu turcii. In urma tratativelor s-a ajuns la incheierea unui tratat de pace pe 10 ani, semnat de sultan si de solia maghiara, la 12 iunie 1444, care continea unele clauze cu privire la Tara Romaneasca, prin care se instituia un regim de dubla vasalitate: fata de Imperiul Otoman si fata de Ungaria! Pana la urma insa, increzator in promisiunile de ajutor ale Apusului, prin vocea cardinalului Cesarini, Vladislav va denunta acest tratat abia incheiat, iar in consecinta, la 20 septembrie 1444, ostile maghiare si transilvanene au trecut Dunarea pe la Orsova si au inaintat pe malul drept al fluviului pana la Nicopole, unde au ajuns la data de 16 octombrie 1444, cand li s-a alaturat un nou detasament din Transilvania, care coborase pe Valea Oltului, si un corp de armata oferit de catre Vlad Dracul, domnul Tarii Romanesti. Acesta, a venit personal la Nicopole si vazand efectivul redus al ostilor lui Vladislav si Iancu de Hunedoara –efectiv cu care acestia intentionau sa-i scoata pe turci din Europa- domnul Tarii Romanesti, bun cunoscator al fortelor otomane (poate dispunand chiar si de informatii sigure), aratandu-si ingrijorarea, a sfatuit pe regele Ungariei si Poloniei sa renunte la expeditie, deoarece “turcul si numai la vanatoare isi ia cu sine mai multi ostasi decat cei adunati in oastea crestina”. Din pacate insa, sfatul lui Vlad n-a fost ascultat, atat Vladislav cat si Iancu de Hunedoara, mizand pe faptul ca sultanul impreuna cu grosul armatei turcesti se aflau in Asia Mica, iar trecerea in Europa le era impiedicata de flota apuseana, care “blocase” stramtorile Bosfor si Dardanele (Helespont). Insa, informatiile celor doi erau insuficiente, eronate si ceea ce era mai grav, NEVERIFICATE. Realitatea era cu totul alta, iar cele 14-16 galere promise de apuseni nu aveau posibilitatea sa impiedice traversarea stramtorilor de catre imensa armata a sultanului Murad al II-lea. Mai mult decat atat, sultanul avea informatii sigure de la negustorii genovezi de pe malul european al Bosforului, care l-au informat in permanenta cu privire la miscarile flotei apusene, oferindu-i barci pentru traversarea trupelor de pe un mal pe altul.

Reusind sa treaca, armata otomana a ajuns la Varna pe data de 10 noiembrie 1444, unde a inceput lupta cu armatele lui Vladislav si Iancu de Hunedoara, iar datorita faptului ca erau net superiori ca numar, au reusit sa obtina victoria. De altfel, Vladislav si-a pierdut viata in batalie, iar Iancu de Hunedoara, a reusit sa fuga de pe campul de batalie, ajungand in doua zile si doua nopti la Dunare, ajutat fiind de calauze, trecand in Tara Romaneasca. Este cert faptul ca infrangerea de la Varna ar fu putut fi evitata, daca sistemul informational al lui Vladislav si cel al lui Iancu de Hunedoara, ar fi functionat normal, ori daca Vlad Dracul ar fi fost ascultat. Iata cum DEZINFORMAREA ori LIPSA INFORMATIEI, poate duce la esecuri si infrangeri. A fost acesta un esec rasunator al spionilor si informatorilor lui Iancu de Hunedoara? Cu siguranta, DA! Si-a jucat foarte abil sultanul Murad al II-lea, cartile? Cu siguranta, DA! A beneficiat el oare de serviciile unor spioni si informatori? Cu siguranta, DA!

Printr-un moment asemanator v-a trece Iancu de Hunedoara, alaturi de guvernatorul Ungariei, in toamna anului 1448, cand urma sa se infaptuiasca prima etapa a planului stabilit in vederea alungarii turcilor din Europa. Deziluzionat de promisiunile desarte si de sugestiile ipocrite ale papei Nicolae al V-lea (de cele mai multe ori, amestecul Bisericii in mersul istoriei, n-a fost deloc de bun augur, desi aceasta era omniprezenta, avand o mare putere si influenta), de a amana campania cu un an, la 8 septembrie 1448, Iancu de Hunedoara ii scria urmatoarele: “Ne-am adresat sanctitatii-voastre cu deplina incredere, in convingerea ca nu vom dobandi numai sperante, ci ajutor real. Sanctitatea-voastra insa, dandu-ne mai mult curaj decat sprijin, doreste amanarea campaniei si prevede intarzierea ajutorului. Atunci insa cand vechiul nostru dusman a castigat noi puteri de pe urma ultimelor infrangeri ale crestinatatii si aduna la hotarele noastre mari forte, e mai cu folos ca si noi sa luam degraba armele pentru ca lovitura sa nu ne afle nepregatiti…STIREA ne-a venit prea tarziu. Razboiul e hotarat, armata adunata, poruncile sunt date. E totdeauna mai mare puterea folosind-o in atac decat in aparare si soarta razboiului surade mai mult aceluia care-l cauta pe dusman in propriul sau pamant. Pe langa aceasta, e grea intrebarea daca in anul viitor se va mai aduna armata de acum si va mai fi asa de insufletita. Din partea noastra suntem gata sa facem totul ca sa ferim patria de primejdia amenintatoare. In fata urmasilor nostri imi pare de tot atata slava izbanda, cat si moartea in lupta”.

Conform planului stabilit, in toamna anului 1448 oastea lui Iancu de Hunedoara trebuia sa faca legatura cu armata albaneza a lui Scanderbeg in Serbia de sud si sa cucereasca impreuna Macedonia si portul Salonic, care urma sa fie transformat intr-o puternica baza de atac atat pentru fortele terestre, cat si pentru fortele navale ale Venetiei si Aragonului. Pentru realizarea acestui plan, la 28 septembrie 1448, armata lui Iancu de Hunedoara a inceput inaintarea spre sud. Dupa un mars de peste 300 km, la 15 octombrie 1448 s-a oprit la Campia Mierlei (Kossovopolje), unde a fost instalata tabara pentru odihna. Potrivit informatiilor aduse de iscoade, Iancu de Hunedoara aprecia ca in acest timp, sultanul cu armata sa se gaseau in partea de rasarit a Bulgariei. Mare si neplacuta i-a fost surpriza cand, peste doua zile, mai precis in dimineata zilei de 17 octombrie 1448, a constatat ca in Campia Mierlei si-au facut aparitia primele detasamente din avangarda sultanului. In timpul zilei, intreaga armata otomana in siruri nesfarsite a ocupat pozitii de lupta pe tarmul sudic al raului Lab. A fost aceasta o nereusita crasa a serviciului sau de informatii? Cu siguranta, DA! A fost aceasta o posibila actiune de dezinformare a turcilor, prin insasi iscoadele lui Iancu? Posibil! Cert este faptul ca Iancu de Hunedoara, a ajuns pe marginea prapastiei cu intreaga sa armata, datorita incapacitatii sau chiar tradarii serviciului sau de informatii care, prin modul de indeplinire a sarcinilor l-a dezinformat (de aceasta data), mai mult decat ar fi trebuit. A fost aceasta o actiune reusita de DEZINFORMARE din partea turcilor? Posibil, daca nu sigur! Fiindca, cu totul alta a fost situatia in tabara sultanului Murad al II-lea, care permanent a fost informat corect cu privire la miscarile armatei lui Iancu de Hunedoara, atat de catre spionii sai cat si de catre despotul Gheorghe Brancovici. Ramane insa marturie victoria rasunatoare a turcilor asupra armatelor crestine!

Cele intamplate in cursul campaniei, incheiata cu victoria turcilor la Campia Mierlei, sunt de natura sa releve influenta hotaratoare a activitatii informative asupra desfasurarii evenimentelor istorice. Cu siguranta insa Iancu de Hunedoara s-a confruntat cu lipsa de profesionalism, tradarea, dezinformarea, ori poate lipsa coeziunii si a determinarii, in randul propriilor iscoade si spioni. Vom continua insa calatoria noastra pe frontul nevazut, urmand ca in articolul urmator, sa vorbim despre Vlad Tepes si iscusinta sa in razboiul de gherila.

Va urma,

     WW

Series Navigation<< RAZBOIUL NEVAZUT, IN SPATIUL ROMANESC(IV)RAZBOIUL NEVAZUT, IN SPATIUL ROMANESC (VI) >>
Exit mobile version