S 300V4
Rusii au lansat, inca din 2013 o varianta imbunatatita a sistemului lor, dedicat anti-racheta, S-300VM „Antey-2500” (SA-23 Gladiator\Giant- nomenclatorul NATO). S 300VM este destinat sa combata rachete balistice cu raza scurta si medie, rachete de croaziera si cam toate tipurile de amenintari aeriene, dar sistemul este specializat pe rachete balistice.
Racheta S 300VM este 9M82M si poate combate tinte pana la distanta maxima de 200km, in functie si de teren.
In 2013 rusii au lansat varianta up-gradata – “V4”, varianta a carei principala caracteristica este raza crescuta. Acum, cu o noua racheta in dotare S 300V4 poate angaja tinte pana la 400km si este eficient si impotriva radarelor aeropurtate –AWACS. Cei de la Almaz-Antey spun ca: „S-300V4 is equipped with a new long-range missile that is capable of resolving tasks of non-strategic missile defense, among other things. That means that Airborne early warning and control aircraft, including AWACS (Airborne Warning and Control System), will now be unable to enter the 400-kilometer zone without repercussions”.
Intrarea in dotare a S 300V4 a inceput in 2014 si, spun rusii, modernizarea are la baza aceeasi filosofie defensiva precum cea care sta la baza sistemului S 400 Triumf si anume, se incearca ca avioanele, rachetele de croaziera (desi aici sunt mai circumspect in privinta eficientei, sistemul avand nevoie de un AWACS propriu in aer) sau balistice inamice sa “stea” cat mai departe de fortele proprii, sau daca totusi inamicul va face pasul in fata, sistemele ruse sa aiba la dipozitie o raza defensiva cat mai mare (400km in acest caz).
Logica e simpla: cu cat inamicul sta mai mult in bataia armelor tale, cu atat mai multe pierderi va avea, cu atat mai costisitor va fi atacul si mai usor de respins.
Almaz-Antey sustine ca S 300V4 este acum foarte eficient si impotriva munitiilor ghidate de noua generatie (JASSM, JDAM, etc), putand oferi o protectie eficienta impotriva oricarui tip de atac. Se mai spune ca eficienta “V4”, a crescut cu 250% fata de varianta precedenta.
In linii mari, cu cat americanii cresc raza de actiune a armelor lor (rachete, bombe ghidate, etc) cu atat rusii dezvolta sisteme anti-aeriene cu raza mai lunga, doar ca o raza mare, pentru o racheta AA aduce cu sine destule probleme tehnice si timpi de reactie mari. In primul rand racheta creste in dimensiuni si scade in mobilitate, devine mai scumpa, in caz de razboi numarul de rachete gata de lansare scade (lucru care poate fi compensat prin cresterea numarului de vehicule lansatoare, dar asta costa foarte mult), pe cand atactorul poate lansa o slava maricica de JASSM-uri la un pret mult mai mic, de la bordul bombardierelor sale strategice.
Tactica rusa e buna in fata unui inamic mediu, in fata americanilor si a numerosilor lor vectori de lansare nu-i chiar cine stie ce, pentru simplul motiv ca rusii vor termina rachetele inainte ca americanii sa ramana fara bombe ghidate (care bombe sunt infinit mai ieftine decat o racheta AA cu raza lunga).
Moscova in flacari – 1812
Si acum putina tactica si strategie
Din ce am vazut eu, in cei cinci ani de cand RoMilitary este pe piata, multi ne citesc, putin pricep si ma refer aici la doctrina militara rusa/sovietica si acum din nou rusa. Am citit comentariile de la articolul referitor la lectiile razboiului din Ucraina si am remarcat ca foarte putin lume ii intelege pe rusi, le intelege strategia, tactica si pe mai departe dotarea.
Ori dotarea cu armament a unei tari se face in functie de trei factori foarte importanti:
– Strategia. Prin strategie intelegem – in mare – doua lucruri, pe de o parte scopurile politice pe termen lung ale respectivei tari, scopuri in slujba carora armata trebuie sa fie gata sa intervina, iar pe de alta parte – in timp de razboi – modul cum armata are de gand sa castige razboiul sau macar sa-l incheie onorabil. Ca sa folosim o metoda din gramatica, Strategia raspunde la intrebarea – „Ce facem?”
– Tactica. Prin tactica intelegem modul in care armata intentioneaza sa-si implementeze strategia, modul concret de dotare, pregatire, lupta propriu-zisa, actiunile de front si una peste alta totalitatea actiunilor care vor duce la realizarea obiectivului/obiectivelor prevazute in planul strategic. Tactica raspunde la intrebarea – „Cum facem?”
– Capacitatea financiar-industriala. Astfel, dotarea, marimea armatei, modul de organizare, etc se realizeaza (in ordine) in functie de prezumtivul inamic, de strategia aleasa si de tactica avuta in vedere, dar la sfarsit totul tine de forta financiara si industriala la care tara respectiva are acces. Capacitatea economico-financiara raspunde la intrebarea – „Cu ce facem si ce avem prin casa?”
Revenind la Rusia, ei bine Moscova a invatat din istorie ca nu este de dorit ca inamicul sa fie pe granitele sale. A invatat asta din razboaiele cu suedezii, din invazia lui Napoleon, din Razboiul Crimeei, Primul Razboi Mondial sau cel de-al Doilea. Si-au dat seama ca au nevoie de timp pentru mobilizare, au nevoie de spatiu pentru fragmentarea si intarzierea atacului inamic. Are nevoie de spatiu si timp, ca sa simplificam.
Au mai vazut rusii ca este bine sa porti un razboi pe teritoriul altuia – razboiul cu turcii din 1876-1877 si au incasat-o rau in cel de-al doilea razboi mondial cand s-au trezit cu Germania la granite, pe propriul lor pamant.
De aici URSSul a tras invataminte si dupa 1945 si-a creat un “strat” izolator de state-tapon aproape independente, state pe care le-a pierdut dupa ’89, mai mult decat atat s-a trezit ca au intrat in NATO…
Si atunci si-a creat noi state-tampon: Ucraina si Belarus, si o tehnica de lupta adecvata strategiei lor – inceputul razboiului sa fie cat mai departe de ei. In linii mari strategia defensiva a Moscovei nu s-a schimbat de pe vremea lui Kuznetov in 1812, iar astazi vedem aceeasi strategie impusa de rusi prin tehnologia pe care o dezvolta, pentru ca armele sunt o oglinda a strategiei si tacticii pe care Moscova o vede aplicabila in fata NATO.
Din acest motiv sistemele AA cu raza lunga ruse au raza din ce in ce mai mare (400km), iar cele vestice se opresc pe la 100km. Rusii au in vedere – in fata superioritatii in aviatie a vestului, sa preia de timpuriu un eventual atac, sa-l preia de la 400km si sa-l tot “subtieze” pana in preajma tintelor lor vitale.
Armata rusa este in defensiva in fata NATO, asa gandeste si asa se doteaza, de aici si dezvoltarea unei noi variante a S 300VM in S 300V4. Practic rusii se folosesc – cu intelepciune – de teren si distantele destul de mari dintre bazele NATO si principalele lor centre urbane si industriale. Tot din acest motiv tancurile si avioanele lor sunt construite departe in est si nu in zona vestica, aici unde fabricile ar putea fi lesne lovite de rachetele de croaziera sau aviatia inamica.
Scopul tactic al S 400 si S 300V4 este sa preia inca de timpuriu un atac al NATO, sa duca lupta cat mai departe de propriul teritoriu si abia in ultima instanta, atacul inamic sa fie preluat de aviatie si sistemele AA cu raza medie si scurta (care la rusii, “scurta” inseamna deja 20-30km!!).
Este o tactica corecta din punctul de vedere al resurselor de care Rusia dispune si are la baza invatamintele din iunie 1941, cand Armata Rosie, prinsa aglomerata langa granita de vest, a fost distrusa aproape in totalitate in doar cateva luni.
Asadar, cand va uitati la performantele armelor rusesti trebuie avuta in vedere tactica pe care aceaste arme sunt gandite s-o aplice. S 400 nu este superior Patriot, pentru ca sistemul rusesc poate angaja tinte pana la 400km (desi la aceasta distanta tintele angajate pot fi doar cele slab manevriere – ex: rachete de croaziera sau drone), datorita faptului ca raza are legatura cu modul cum rusii vad angajamentul si il vad foarte diferit de americani, care americanii sunt despartiti de restul lumii de doua oceane si mii de km, fiind astfel feriti de un atac al infanteriei inamice sprijinita de aviatie, cu atat mai mult cu cat americanii detin superioritatea pe mare si in lupta aer-aer atat ca numar cat si – cel mai probabil – ca tehnologie…
Dar Rusia nu este ferita, iar bazele NATO care se tot apropie de ea o fac nervoasa si de aici si dezvoltarea de noi sisteme de armament cu carateristici diferite fata de cele vestice. Adica cu raze de actiune din ce in ce mai mari…
Se mai poate remarca si o scadere a efectivelor armatei ruse in Districtul Militar Vestic si o concentrare a trupelor mai spre est. Marele Stat Major Rus a anuntat oficial acest lucru dar s-a ferit sa ofere o explicatie foarte clara si toata lumea a presupus ca rusii se uita mai cu frica la China decat la NATO.
Si eu cred ca Rusia vede China ca pe un pericol mai palpabil decat o invazie NATO, dar ar mai putea fi o explicatie: cu cat prezenta americana in Europa de Est creste, ca si potenta tehnica, cu atat rusii isi pun la adapost trupele spre mijlocul tarii, acolo unde sunt ferite de orice lovitura prin surprindere.
Poate ca ipoteza mea este cu totul exagerata, dar rusii sunt extrem de atenti sa evite o noua lovitura prin surprindere precum cea din iunie “41. De fapt cand spun “atenti” trebuie sa intelegem paranoici.
Este strategia ivanilor adecvata resurselor lor si stuatiei militare globale?! Numai bunul Dumnezeu stie, pentru ca sistemele AA cu raza foarte mare au si destule dezavantaje: timpul ridicat de angajare la extremitatea razei, rachete mari, scumpe, greu de inlocuit si vulnerabilitatea apararii in fata sistemelor de razboi electonic advers si a munitiilor ghidate.
Rusii mizeaza cam totul pe sistemul lor integrat de aparare anti-aeriana, fiind destul de slabi pe zona avioanelor de vanatoare si practic in imposibilite de a contra-ataca. Cu un numar redus de avioane (din care multe vechi) in fata NATO, daca apararea AA cedeaza singura lor optiune ramane razboiul termo-nuclear.
Asa ca daca la vestici sistemele AA au rol tactic, la rusii au rol aproape strategic, fiind „miezul” in jurul caruia Moscova isi creioneaza apararea, supravietuirea sistemului integrat de aparare anti-aerian/anti-racheta este un scop in sine.
GeorgeGMT