Armata Romana in Cernauti, vara anului 1941
Pe masura ce evenimentele din Ucraina au evoluat si par sa ne indice o extindere catre zone foarte sensibile pentru noi, Moldova si Gurile Dunarii, s-au intensificat pe net discutiile pe tema: daca am merge sau nu la razboi pentru Romania.
Au aparut inclusiv articole pe aceasta tema, unii incercand sa explice de ce trebuie sa-ti aperi tara, altii incercand sa explice de ce nu.
Primii vin cu argumente mai sentimentale Obisnuit.eu – Ucraina: ai merge la razboi? , sau mai pragmatice Biziday.ro – Folositi cu discernamant retele de socializare
Mai precauti, cei care sustin o neimplicare in apararea tarii isi prezinta ideile sub forma unor analize neutre privind lipsa de motivare a tineretului, nemernicia clasei politice, despre faptul ca statul nu face nimic pentru cetatenii sai, despre lipsa de dotare a armatei, disproportia dintre noi si rusi la capitolul militar, despre jocul la doua capete al aliatilor nostri din NATO (Germania, UK si Franta), despre vecinii care ne pandesc orice miscare, pe scurt, 1001 de motive ca sa nu-ti aperi tara.
In afara de argumentatia articolelor merita atentie si comentariile la acestea. Ca numar sunt cam egale pro si contra dar, la o analiza mai atenta, puteti remarca o incrancenare mai mare a celor care sunt contra apararii, cu mai multe postari, agresivitate in adresare si repetarea pana la obsesie a acelorasi linii de rationament.
Pare din ce in ce mai evident ca, dincolo de cei care nu si-ar apara tara nici daca ar fi cea mai bogata din lume, s-a declansat o campanie de demoralizare si demotivare a populatiei astfel ca, in cazul unei situatii extreme, autoritatile sa intampine rezistenta in procesul de mobilizare a resurselor umane pentru apararea tarii.
Seamana izbitor de mult cu campania dusa de media rusa in Ucraina, campanie care, pana in prezent, pare sa fi avut un efect devastator asupra moralului militarilor ucraineni.
Dincolo de orice propaganda, de motive economice, sociale sau politice, decizia de a-ti apara tara (sau nu) tine de felul cum ai fost crescut, de ce te-au invatat parintii si scoala, de cat de interesat ai fost sa afli despre trecutul locului in care te-ai nascut, de cat de mult esti dispus sa te umilesti pentru a-ti pastra viata si de ordinea in care asezi pe scara valorilor notiuni ca VIATA, ONOARE, LOIALITATE, DEMNITATE, LIBERTATE, FAMILIE, BUNASTARE, CONFORT etc.
Nu pot sa spun altora ce sa faca asa ca voi da ca exemplu familia mea care, desi in majoritate n-au fost nici militari de profesie si nici macar cetateni romani, au participat la toate razboaiele Romaniei, incepand cu Razboiul de Independenta.
Pentru a simplifica, pentru ca e vorba despre 4 strabunici si 2 bunici, voi codifica bunicii cu TT si TM (tata lu’ tata si tata lu’ mama) iar pe strabunici cu TTT, TTM, TMT si TMM (tata lu’ tata lu’ tata , ati inteles mai departe).
Strabunicul pe linie paterna (TTT) provenea dintr-o familie instarita de romani, crescatori de oi din zona Cadrilaterului, supusi ai Imperiului Otoman, care s-au mutat pe la 1860-1865 in satul Urumbei, actualul Luminita, com Topologu, jud. Tulcea, din cauza regimului mai bland al taxelor din provincie. Aici strabunicul s-a casatorit cu o mocanca venita din zona Fagarasului si stabilita in Dobrogea.
La declansarea Razboiului de Independenta strabunicul a fugit in Romania, s-a inrolat in armata si a luptat la sud de Dunare, fiind improprietarit de Carol I, dupa razboi, cu pamant chiar in comuna Topologu. Atunci au fost cca 4800 de veterani improprietariti de Carol I in judet. Ulterior a mai cumparat pamant si a infiintat o mosie de peste 500 ha, moara, plus restaurante la Galati si Braila. Si acum o vale si ruinele morii ii poarta numele.
Al doilea strabunic, TMM, era etnic bulgar, locuia in Tulcea, supus al Imperiului Otoman, si a participat la Razboiul de Independenta doar ca in cazul sau nu am multe detalii, in afara de o poza de familie, din anii 1905-1908, in care apare cu o decoratie in piept. Din cauza vechimii pozei, nu pot spune cu precizie daca este Crucea Trecerea Dunarii sau Crucea Sfantu Gheorghe (rusa), a doua varianta fiind mai plauzibila deoarece in Dobrogea au operat preponderent trupe rusesti care au incorporat voluntari bulgari. Dupa razboi s-a casatorit cu fata preotului roman din Babadag si s-a stabilit acolo.
Al treilea strabunic, TMT, roman, mult mai tanar, a luptat in primul razboi mondial, ca ofiter pe unul din torpiloare, a fost decorat de 4 ori si, dupa razboi, a devenit pilot sef la AFDJ. A fost inmormantat cu onoruri militare. Tata a ramas cu imaginea cortegiului funerar deschis de un militar care ducea o perna pe care erau prinse cele patru decoratii.
Este cel care ii povestea tatalui meu, la gura sobei, despre istoria noastra si luptele Primului Razboi Mondial.
Despre al patrulea strabunic, TTM, grec, nu stiu decat ca era fiul unui armator din Pireu, indragostit de o grecoaica stabilita mai demult in Tulcea si stabilit aici in urma casatoriei.
In privinta bunicilor mei, TT a murit foarte tanar si nu a apucat al doilea razboi mondial iar celalalt bunic, TM, care nici macar nu avea cetatenie romana (facuse armata in Grecia, ca mitralior), a fost mobilizat in 1940, cand am pierdut Basarabia, si a fost dislocat in zona Mineri-Somova unde au ramas cu unitatea pe pozitii din iunie si pana in octombrie.
La inceperea campaniei din Basarabia, in 1941, a fost mobilizat din nou dar, nefiind cetatean roman, a fost trimis la o unitate de constructii din zona Buzaului. Probabil au lucrat la linia Focsani- Namoloasa-Braila dar nu am detalii suplimentare. Daca el nu a fost trimis pe front, in schimb nasul de botez al tatalui meu, impreuna cu fiul sau, au servit pe monitorul Kogalniceanu, pana in ziua scufundarii lui de catre noii “aliati”, pe 24 august 1944.
Tata, asa cum va imaginati, nu a luptat in niciun razboi, avea 9 ani cand a inceput razboiul si cand a tras prima data cu ZB-ul ordonantei unui capitan din Regimentul 33 Dorobanti, incartiruit in casa bunicilor mei.
Singurul moment mai tensionat a fost in 1968 cand invazia din Cehoslovacia l-a prins in fata Bostonului, ca marinar pe unul din primele trawlere ale flotei de pescuit oceanic. Initial au discutat sa se intoarca in tara, cu acostare intr-un port yugoslav de la Adriatica (pentru a nu fi capturata nava de rusi) urmand sa-si continue deplasarea terestru spre casa deoarece erau ferm convinsi ca va fi razboi. Ulterior lucrurile s-au linistit si si-au vazut de treaba.
Chiar daca nu a prins niciun razboi, tata a avut grija sa-mi povesteasca din marturiile veteranilor de razboi din cele doua razboaie mondiale, sa-mi faca rost de lecturile necesare, sa-mi explice cum stau in realitate multe din lucrurile invatate la scoala, care sunt relatiile reale cu URSS si cu fratii de lagar comunist. In plus, am ascultat Europa Libera din clasa a II-a (inclusiv in armata, ca doar eram unitate de transmisiuni 🙂 ).
Cu o asemenea mostenire de familie va dati seama ca nu am dileme de genul “sa ma duc, sa nu ma duc?”, “de ce eu cand altii se fofileaza?”, “inamicul e numeros si bine inarmat”, “politicienii sunt de rahat” etc. In toata istoria noastra am avut lasi si tradatori, in toata istoria noastra, cu mici exceptii, am luptat impotriva unor adversari mult mai numerosi si mai bine inarmati iar rezultatul este ca noi suntem aici iar de ei s-a ales praful.
Dincolo de campania mediatica dusa pentru demobilizarea si demoralizarea populatiei (poate ca baietii de la PSI OPS ar trebui sa ne demonstreze pentru ce sunt platiti) nu-mi fac foarte multe griji privind opiniile din spatiul public, pe tema asta.
O situatie extrema, cum este un razboi sau o catastrofa naturala majora, declanseaza resorturi umane pe care nici nu le banuim. Au demonstrat asta reactiile romanilor la cutremurul din 1977 si la Revolutie.
Poti sa ai surpriza sa-l vezi pe unul care, pana mai ieri, tipa in gura mare ca nu are motive sa-si riste viata, ca e printre primii la centrul de mobilizare sau, din contra, sa afli ca a fugit din tara unul care pana ieri se batea cu caramida in piept ca moare cu dintii in beregata dusmanului.
Nu-mi doresc un razboi dar, daca va fi sa fie, sper sa fie curand, cand inca pot fi util, decat mai tarziu cand inamicii mei vor fi guturaiul, bronsita, reumatismul si alte minunatii ale varstei.
Eroul Bula