SAGETILE LUI HUSSEIN

Despre Saddam Hussein am auzit cu totii, stim ce-a fost, stim ce-a facut, stim cum a pierit. Trecerea sa prin istorie o simtim si-n ziua de astazi, printre nenorocitii care lupta in randul ISIS se afla multi fosti soldati si ofiteri a-i fostei armate irakiene condusa de catre sinistrul dictator.

Articolul de fata nu trateaza viata lui Saddam ci unul dintre obiectivele sale, crearea de arme de distrugere in masa si vectorii purtatori aferenti. Saddam visa la arme atomice si nu numai, nu degeaba israelienii in cadrul operatiunii „Opera” din anul 1981, le-au facut praf reactorul nuclear francez Clasa Osiris (40 MW. Reactorul se afla la Osirak, aproximativ 29 de km sud de Bagdad), punand capat santajului irakian cu arma nucleara. Mossad-ul aflase inca din anii *70 ca acest tip de reactor putea produce plutoniu, distrugandu-l chiar inainte ca acesta sa fie alimentat cu combustibil nuclear, intrandu-si in „paine” („Opera” a fost executata de catre 8 aeronave F-16 apartinand escadrilelor 110 si 117 cu baza la Ramat David, escortate de 6 F-15, „ochii din cer” fiind asigurati de un E-2C Hawkeye). Hmm, mai stim noi pe unul, tot dictator si asta, ce ameninta cu arma nucleara, Nea Nicu, da’ s-o dus de suflet, ca si programul nuclear romanesc incert.

RACHETE AL HUSSEIN -MAI 1989

                                                        RACHETE AL HUSSEIN -MAI 1989

Cu toate acestea, la inceputul anilor *90, armata irakiana era considerata a fi una dintre cele mai puternice din Asia de Sud-Vest, dar, cu toate acestea, in cei sapte ani de razboi cu Iranul n-a demonstrat cine stie ce spirit combativ (din 1982 pana la final, iranienii i-au obligat la un epuizant razboi de pozitii, irakienii pierzand cu totul initiativa strategica. Este adevarat, iranienii erau mai multi, dar totusi…Nici astazi armata irakiana nu straluceste, spirit combativ 0, profesionalism asijderea,numai de bine n-auzi de astia). In ciuda celor afirmate de Saddam la momentul venirii la putere (1979), „…vrem un Irak independent si socialist si mai vrem sa jucam un rol important in lumea araba si in zona”, armata irakiana in care se bagase miliarde de dolari era praf. Saddam Hussein, ce se autointitulase Leul din Tikrit, asijderea, in realitate n-avea niciun talent strategic, un megaloman impulsiv si criminal ale carui decizii au reusit sa-nfranga, intr-un final, armata irakiana.

Expertii seriosi considerau ca efortul masiv de inarmare al Irakului era un balon de sapun, fiind facut fara nicio noima, achizitionandu-se armament est si vest in cantitati masive fara a se asigura instructia si mentenanta necesara –conducerea armatei irakiene a carei competenta era indoielnica, majoritatea ofiterilor fiind promovati pe criteriul fidelitatii fata de regim, Saddam si Partidul Baas (Partidul Socialist al Renasterii Arabe. Care cracnea disparea rapid), a aratat, atat pe timpul razboiului cu Iranul cat si pe timpul conflictelor din Golf din 1990-1991 si 2003, o lipsa aproape totala de profesionalism, surprinzand strategii occidentali.

Categoric, armata irakiana era un colos cu picioare de lut, dispunand, la prima vedere, in 1990, de o dotare colosala, insumand: 800-950 de avioane de lupta (Mirage F1 –Franta, SU-20/22/25 –URSS, MIG-21/23/25/29 –URSS, F-7 –China, TU-16/22 –URSS, H-6 –China, AN-26 –URSS, IL-76 –URSS, Falcon -20/50 –Franta, Lockheed Jetstar –SUA, L-29/39 –Cehoslovacia, Embraer Tucano –Brazilia, FFA AS-202 Bravo –Elvetia, BAC Jet Provost –Marea Britanie); 5500 de tancuri, majoritar de provenienta sovietica (T-55/62/72) si chineza (T-59/69), dar aveau si tancuri britanice Chieftain. Dintre acestea, expertii militari SUA considerau ca cel mult 1400-1500 dintre ele erau in stare de lupta, cat de cat moderne (asa se explica de ce irakienii ingropasera pana la turela o gramada de tancuri T-55 transformandu-le in cazemate, dar n-au avut niciun efect, au fost rapid anihilate de americani); artilerie autopropulsata de provenienta sovietica (2S1 Gvozdika), americana (M-107/109) si franceza (GCT -155 mm, 85 de exemplare); rachete operativ-tactice de tip Scud A/B, Frog 3/4/5/7 (minim 40 de rachete la nivelul anului 1990). La jumatatea anilor *80, la ordinul lui Saddam, s-au achizitionat din URSS un numar imens de rachete operativ-tactice Scud B, cam 300 de exemplare (acestea erau de tipul SS 1C Scud-B/R-17 Elbrus, raza maxima de actiune 300 km, CEP 900 m), fapt ce i-a uimit pe cioloveci  -n-avusesera pana atunci o comanda atat de mare pentru acest tip de racheta.

Dar, curand dupa aceea, totul avea sa se limpezeasca cu „sprijinul” Mossad, Irakul avea un program de dezvoltare a ROT bazat pe Scud si Frog, despre „sagetile lui Saddam” si nu numai vom vorbi in randurile ce urmeaza. Un lucru devenise suparator pentru mai marii Lumii, Saddam tintea obtinerea armei nucleare si a rachetei balistice autohtone cu raza de actiune peste 2000 km, lucru inacceptabil pentru Israel. Este absolut surprinzator la ce rezultate au ajuns irakienii, muult mai avansati la acest capitol decat se credea (eu nu-i credeam in stare. Dar pe masura documentarii chiar am ramas surprins), si-asta cu sprijin brazilian, italian, vest-german, argentinian, sovietic si chinezesc. In 1989, irakienii produceau, foarte probabil, nici mai mult nici mai putin de 700 de ROT pe an, avand programe indraznete, precum cel de creare a unei rachete cu combustibil solid (Programul Condor), in decembie 1989 intentionau sa lanseze pe orbita un mic satelit de productie proprie cu ajutorul unei rachete in trei trepte. Dar sa nu anticipam si, inainte de a trece la subiect, ne oprim asupra unor aspecte interesante cu privire la programele de inarmare ale lui Saddam. Incepem cu nuclearele…

Programul nuclear irakian a debutat, din cate se cunoaste pe baza informatiilor provenite cu prisosinta de la Mossad, la inceputul anilor *70. Atunci, irakienii au inceput negocierile cu Franta pentru livrarea unui reactor de 40 MW similar cu cel folosit de catre galici in productia de plutoniu necesar armelor nucleare. Francezii au refuzat sa le dea acest tip de reactor insa au fost de acord sa le dea un reactor de cercetare cu apa usoara, acesta fiind construit cu asistenta franceza in apropiere de Bagdad (Centrala Nucleara Al Tuwaitha), francezii livrandu-le si aproximativ 13 kg de U-235 (cel mai probabil le-au dat 12,47 kg, conform unor rapoarte Mossad/CIA desecretizate). Pentru a face pe plac noilor proprietari, francezii au rebotezat reactorul de tip Osiris livrat Irakului (zeul egiptean al mortii) spunandu-i „Osirak”/Osiris+Irak. Dupa venirea la putere a Partidului Baas, reactorul a fost din nou rebotezat, spunandu-i-se „Tammuz” –dupa luna din calendarul arab in care astia au preluat puterea, respectiv luna iulie. Desi au facut eforturi in vederea dezvoltarii programului nuclear, razboiul cu Iranul avea sa-i tina in sah. Eforturile lor n-aveau cum scapa ochiului atent al Aman/Agaf HaModiin/Directia de Informatii Militare, pe-atunci condus de catre General-maior Iehosua Saghi.

Ca urmare, israelienii furnizeaza iranienilor, in septembrie 1980, informatii cu privire la Osirak, cerandu-le sa bombardeze Centrala, ceea ce iranienii fac pe data de 30 septembrie (2 aeronave F-4 Phantom, producand avarii neinsemnate. A fost primul si unicul atac iranian asupra Centralei Nucleare de la Osirak in cei sapte ani de conflict). Israelienii insa nu s-au oprit aici, atat Mossad cat si Aman obtinand informatii certe ca Irakul lucreaza la obtinerea bombei nucleare (irakienii n-au recunoscut acest program pana la caderea lui Saddam), fapt ce a produs ingrijorare la nivelul decidentilor politici si militari, expertii considerand ca lui Saddam ii mai trebuiesc intre 5-10 ani ca sa obtina bomba (incert c-ar fi reusit asa ceva). Menachem Begin, primul ministru israelian de-atunci, ordona o lovitura preventiva inainte ca in reactor sa fie incarcat combustibilul nuclear, ulterior putandu-se pune in pericol locuitorii si mediul. Au fost selectati cei mai buni piloti din cadrul IAF, misiunea fiind riscanta, tinta aflandu-se la 1100 km departare de Israel (aeronavele au decolat de la Baza Aeriana Etzion, sudul Israelului, zburand deasupra Iordaniei, Arabiei Saudite si Irakului. Numa’ „Cer Senin”, nu-i asa!!?? Etzion Air Base era fosta baza aeriana egipteana Ras El-Naqab, preluata de catre israelieni in 1973, fiind situata in estul Peninsulei Sinai, in apropiere de orasul Elat. In urma tratatului de pace cu Egiptul, baza este redata fostilor proprietari cu conditia sa aiba doar rol civil, adica sa fie demilitarizata, escadrila IAF de aici, Canaf-10, fiind tansferata la Baza Aeriana Ramon/Canaf 25. Revine statului Egipt in 1981, aeroportul civil de-aici purtand numele de Taba International/El Nakb Airport, in uz si astazi. Ca fapt divers, in ebraica: Baza Aeriana –Bacha;Aripa-Canaf; Aerodrom de Urgenta-Shachar). Seful statului-major al IDF, General-locotenent Rafael Eitan (Raful), spunandu-le pilotilor inainte de plecarea in misiune – „Alternativa este distrugerea noastra”. In data de 7 iunie 1981, in doar 1,20 minute, reactorul irakian a fost facut praf, apararea AA locala fiind complet luata prin surprindere, 10 soldati irakieni+un civil francez pierzandu-si viata. Ce-nseamna sa ai informatii, ce-nseamna sa fi responsabil, ce-nseamna sa nu te joci cu siguranta nationala, ce-nseamna sa ai cu ce…Din pacate noi, doar NATO!

Desi au ramas fara unicul reactor, irakienii n-au renuntat, orientandu-se pe procurarea de plutoniu, insa n-au prea avut succes, ulterior intentionand sa construiasca un reactor nuclear autohton ce urma sa-l inlocuiasca pe cel francez distrus. Acest proiect a purtat numele de Proiect 182, debutand undeva in perioada 1984-1985, acest reactor cu uraniu natural si apa grea urma a fi similar cu cel canadian NRX. S-a renuntat la el la mijlocul anului 1988, efortul era prea mare, resursele putine, tara fiind secata de lungul razboi cu Iranul (la inceputul lui 1990, datoria externa a Irakului era colosala, 90 de miliarde de dolari). Avea sa revina in atentie dupa invazia Kuweitului (principalul creditor al Irakului, invadat de Saddam in vederea crearii „Marelui stat arab”, insa, in realitate, dorea stergerea datoriei si acapararea campurilor petroliere. N-a pacalit pe nimeni ci s-a pacalit singur, si-asta fiindca in Arabia Saudita, rapid, au ajuns forte franceze, americane si britanice. Spre exemplu, numai US Navy le-a trimis pe cap irakienilor, in perioada 17 ianuarie-23 februarie 1991, nici mai mult nici mai putin de 264 de rachete de croaziera BGM-109C Tomahawk +27 de BGM-109D Tomahawk), irakienii fiind „prinsi” din aer pe cand incercau sa recupereze combustibil nuclear imbogatit din reactorul grav avariat in 1981, intentionand, cel putin pe hartie, sa realizeze o bomba nucleara pana in aprilie 1991 (cel putin asa credeau americanii, irakienii, bineanteles, au negat, spunand doar ca „securizau” zona. Multe lucruri sunt neclare cu razboiul asta).

Coalitia, in urma unui raid din 17 ianuarie 1991, a treia zi de bombardamente aeriene asupra Irakului, cu „concursul” a 56 de F-16 ce si-au lansat incarcatura de bombe nedirijate, au avariat, din nou, reactorul. N-a fost de-ajuns, 48 de aeronave F-117 bombardand reactorul in urmatoarele 32 de zile (peste 66 de bombe lansate) si, pe data de 26 februarie 1991, ziua 42 a campaniei, americanii s-au declarat multumiti –reactorul era definitiv si iremediabil compromis, ca si „visul nuclear” irakian, dealtfel. Concluzia era insa clara, dupa 2003 aveau sa vina si dovezile, achizitionarea de arme nucleare a fost unul dintre obiectivele primordiale ale regimului de la Bagdad dupa anul 1989. Conform dovezilor gasite de experti SUA, Marea Britanie si Israel, irakienii investisera in acest program pana in 1991 cel putin 10 miliarde de petrodolari si, undeva la orizontul 2000-2010 cu sprijin strain, cel mai probabil rusesc, nord-coreean sau pakistanez/chinezesc, ar fi obtinut bomba si ogiva nucleara. Categoric insa, pana in anul 1991, Irakul era lider in Orientul Mijlociu in ceea ce priveste dezvoltarea sau achizitia armelor de distrugere in masa, chiar si in ceea ce priveste vectorii purtatori, asa cum vom vedea in articolul de fata. Furtuna Desertului si sanctiunile ulterioare aveau s-a dea o lovitura devastatoare ambitiilor lui Saddam, distrugand majoritatea instalatiilor, echipamentelor si facilitatilor destinate realizari acestor arme.

Bineanteles, irakienii au cochetat inclusiv cu armele chimice si biologice, pana in 1991 detinand cantitati insemnate de acid cianhidric, gaz mustar, Sarin (in productie din 1986), Soman, Tabun (in productie din 1984) si VX. Cel putin 25 de rachete Scud detineau ogive incarcate cu compusi chimici letali, acestora adaugandu-li-se 2000 de bombe de aviatie, 15.000 de proiectile de artilerie (tunuri, mortiere si MLRS) si mine de teren. Produceau astfel de arme de la mijlocul anilor *70, la izbucnirea razboiului cu Iranul aveau deja proiectile de artilerie de 120/130 mm incarcate cu gaz mustar. Le-au si folosit impotriva iranienilor in iunie 1983, aeronave SU-20 irakiene blagoslovindu-i cu 250 kg de bombe incarcate cu gaz mustar. La sfarsitul lui 1985 erau creditati cu producerea a 10 tone de arme chimice pe luna, productie ce-avea s-ajunga la 50 de tone lunar la sfarsitul lui 1986, atingand apogeul in 1988 -70 de tone gaz mustar, 6 tone Tabun, 6 tone Sarin (se pare c-aveau deja 1000 de tone la acea data, rezerva strategica). Multe astfel de proiectile aveau sa fie gasite si anihilate in intreg Irakul, dupa 1991 si 2003. Nici armele bacteriologice n-au fost „uitate”, inainte de Furtuna Desertului irakienii dispuneau de 8500 L de spori de antrax, 19.000 L de toxina botulinica (cea mai toxica substanta cunoscuta. Si cand te gandesti ca unele „pitzi” de pe la noi si-o baga-n „botic” sau aiurea…), 4000 L de Aflatoxina si o mare cantitate de virusi de febra tifoida. In 1990, se pare c-aveau cel putin 25 de focoase de rachete Scud si 160 de bombe tip canistra incarcate cu astfel de orori.

Citind toate acestea nu-i de mirare ca israelienii devenisera extrem de nervosi cand asupra lor s-a tras cu Scud (primul atac, 18 ianuarie 1991, asupra oraselor Tel Aviv si Haifa cazand 8 rachete Scud. In aceeasi zi, o Scud a fost interceptata inainte de a cadea asupra bazei aeriene saudite de la Dhahran, acolo aflandu-se si forte ale Coalitiei. Si Bahreinul avea sa fie atacat cu rachete Scud), stiau ce „surprize” pot ascunde, asupra Israelului si Arabiei Saudite cazand aproximativ 50 de astfel de „sageti” sovietice, unele fiind varianta autohtona, modernizata/revizuita, despre care vom vorbi in randurile ce urmeaza.

Interesant este faptul ca la inceputul razboiului cu Iranul, irakienii dispuneau doar de o singura brigada dotata cu Scud (36 TEL), prima lansare impotriva inamicului avand loc pe data de 27 octombrie 1982 (conform irakienilor. Americanii considera ca prima lansare ar fi avut loc in 1980, 8 rachete Scud cu rezultate mediocre –se pare ca doar 2-4 au cazut in apropierea tintelor, restul ducandu-se aiurea). Pana la sfarsitul razboiului cu Iranul, irakienii au tras, per total, 331-361 de Scud-uri -3 in 1982/33 in 1983/25 in 1984/82 in 1985/25 in 1987/193 in 1988. Numai in perioada martie-aprilie 1988, in asa-zisul „Razboi al oraselor”, irakienii au tras 183 de rachete Scud, media fiind de 3 pe zi. Conform surselor americane via CIA, per total, Irakul a cumparat 800-819 ROT Scud din URSS, apogeul fiind atins in 1986 -300 de exemplare, unele dintre acestea fiind modernizate local si botezate Al-Hussein si Al-Abbas. Si iranienii au importat rachete Scud din URSS, cel putin 200-300 fiind trase impotriva irakienilor in perioada 1985-1988.

Oricum, datele sunt ambigue, dar se stie cu certitudine ca primul stat non-Vasovia ce-a dispus de rachete Scud a fost Egiptul (24 TEL. Le-au folosit pentru prima data in Razboiul de Yom Kippur cu Israelul, 1973, varianta SS-1 Scud-B. Egiptenii au avut initial instalatia de transport racheta/TEL pe sasiul senilat IS-3, insa aceasta nu s-a dovedit a fi prea fiabila –era grea, 50 de tone, lenta, defectandu-se des. Am avut-o si noi in dotare, ulterior inlocuita cu cea pe roti, MAZ-543), urmat de Siria (18 TEL), Libia (72 TEL. Libienii le aveau stocate, astia cumparau armament in exces dar n-avea cine-l opera. Cand a cazut Gaddafi au fost gasite stocuri imense de tancuri, nou noute, neatinse, ce zaceau din anii *80, artilerie si multe altele), Coreea de Nord (24 TEL), Yemen (6 TEL). Nu se stie cu certitudine cate rachete a exportat URSS pana in 1985 in terte tari, dar se vehiculeaza intre 2000-3000 de unitati, insa se stie ca aceste rachete erau mediocre –si chiar asa erau, combustibil lichid, avandu-si originea in V-2 germana. Oricum, dupa 1991, programele secrete de inarmare ale Irakului au suscitat multiple controverse, au fost continuate, n-au fost continuate, au fost sau n-au fost ascunse rachete si ogive cu incarcatura speciala, cert este faptul ca ISG/Irak Survey Group/Gupul de Inspectie din Irak, in rapoartele sale, mentioneaza clar ca „nu s-a descoperit nicio dovada ca Irakul ar continua sa detina astfel de rachete si ogive dupa 1991”.

Pe de alta parte, rapoarte ale UNMOVIC (Comisia Natiunilor Unite de Verificare, Monitorizare si Inspectie) si UNSCOM (Comisia Speciala a Natiunilor Unite din Irak), via CIA, NSA, Federatia Oamenilor de Stiinta Americani si Organizatia pentru Securitate Globala, ii contrazic, stipuland ca irakienii au depus eforturi substantiale pentru a ascunde incalcari grave ale acordurilor din 1991, subliniind faptul c-au dezvoltat/modernizat local, in timpul razboiului cu Iranul, cu precadere, o gama larga de rachete cu raza scurta, medie si lunga de actiune, bazate pe tehnologie ruseasca, braziliana, germana, iugoslava si argentiniana, reusind sa scoata , surpinzator, produse relativ viabile, prea putine apucand sa fie produse pana in 1991. Din cate se cunoaste, de programul secret de dezvoltare a rachetelor balistice se ocupa, din 1996 cel mai probabil, generalul-locotenent Hussein Kamil, iar intr-un raport al CIA din toamna lui 2002 se stipuleaza, citez: „Irakul continua sa lucreze la rachete balistice cu raza scurta de actiune, sub 150 km, autorizate de catre ONU. Acestea au, de fapt, rolul de a dobandi experienta si infrastructura necesara producerii de rachete cu raza mare de actiune. Rachetele Al-Samoud, cu combustibil lichid, si Ababil-100, cu combustibil solid, sunt categoric capabile sa zboare peste 150 km, distanta permisa de Rezolutia 687. Ambele rachete au fost testate intensiv si se afla in dezvoltare. Alte probe sugereaza ca Irakul modifica in secret instalatiile de lansare si productie a rachetelor, pentru a putea produce, la momentul oportun, rachete cu raza lunga de actiune”. Iata care au fost rachetele produse/dezvoltate de catre irakieni:

ababil 50 mlrs

 

ABABIL 50, MLRS, dezvoltat in colaborare cu Iugoslavia incepand cu anul 1980, calibrul 262 mm/12 tevi, MLRS numit M-87 Orkan la iugoslavi, raza maxima de actiune 50 km, racheta cu combustibil solid. Irakienii au facut, se pare, doar un singur prototip, numit Ababil 50+4 vehicule de reincarcare. Oficial s-au prezentat 4 MLRS iugoslave de tip M-87 in cadrul unei expozitii militare din 1988 si, cel mai probabil, „noua” armata irakiana nu le mai are (vai capul lor astia, sunt experti in fuga din fata ISIS). Sarbii construiesc astazi o varianta modernizata pe platforma Kamaz-6350/FAP-3232/8×8 (Iugoslavia a apucat sa construiasca doar 4 MLRS Orkan pana la dezmembrare), avand rachete cu raza extinsa la 65 km, 4,88 m lungime si 404 kg greutate. Racheta initiala avea 4,85 m si 390 kg greutate. Are diferite incarcaturi de lupta: HE, HE-FRAG, termobarica, bombleti –antiinfanterie, antiiblindaj (288/488 de submunitii tip KB-1/2 dispuse in carcasa de plastic –seamana cu o grenada de mana avand lungimea de 8 cm,aceasta contine rulmenti cu bile cu diametrul de 3 mm, acestea fiind ejectate la inaltimi cuprinse intre 800-1000 m, incarcatura exploziva 30-33 g TNT/RDX, focos ce detoneaza la impact. Fiecare incarcatura a unei astfel de grenade are raza letala de aproximativ 10 m, circular, putand distruge personal, vehicule neblindate sau usor blindate), mine/grenade antitanc cu senzori magnetici (casetata, mine tip KPOM largate, coboara la sol cu ajutorul unei parasute, au doua tipuri de fuzee –magnetica si de timp/se autodistruge dupa maxim 24 de ore de la aterizarea pe sol, functie de presetare. Fiecare caseta contine cate 4 mine, calibul 105 mm, incarcatura exploziva 400 grame/EFP/Explosively Former Penetrator. La detonare, poate penetra 40 mm de blindaj. Greutatea totala a ogivei atinge 65 kg). Patru baterii a cate 16 MLRS Orkan, fiecare cu cate 12 rachete (192 in total. Totusi, sarbii au cate 4 M-87 in fiecare baterie si lucreaza la o racheta cu raza de actiune extinsa la 70 km. Noi ca noi, doar intentii…), acopera o suprafata-tinta de 3-4 kmp (in functie de focos). Intreaga salva este trasa, de regula, in 3-4 minute, dar, in regim de urgenta, se poate face si intr-un minut, evitandu-se focul contra-baterie. Fiecare tub de lansare necesita 3 minute pentru reincarcare;

ABABIL -100

ABABIL 100, MLRS, a reprezentat „bijuteria coroanei” la irakieni, MLRS numit ulterior Al-Fat’h/Al Fatah/Al Samoud, fiind o dezvoltare locala a Ababil-50, insa exista experti ce considera ca aceasta s-ar trage din sovietica S-75 Dvina/SA-2 Guideline, transformata de catre irakieni din racheta AA in racheta sol-sol/operativ tactica. Se pare ca programul a continuat pana prin 2002, si viza realizarea unei rachete capabile s-atinga 100-130-140 km, intregul complex fiind format dintr-un camion putator a cate 4 astfel de rachete, calibrul 400 mm. Conform surselor CIA si Mossad, o astfel de racheta putea duce 300 de bombleti antiinfanterie/antiblindaj sau 25 mine antitanc. De fapt, aceasta era, conform standardelor militare, o SRBM/Racheta Balistica cu Raza Scurta de Actiune, dezvoltarea ei debutand cel mai probabil in august 1991, in mare secret, fara notificarea UNSCOM si fara respectarea rezolutiilor Consiliului de Securitate al ONU (aceasta limita raza de actiune a rachetelor ce puteau fi dezvoltate de catre Irak la 150 km. In cursul testelor, Ababil-100 atinsese, cel mai probabil, 160-161 km si, daca se continua dezvoltarea, s-ar fi putut ajunge chiar si la 200 km/peste 200 km. Cert este faptul ca BND/Serviciul Federal de Informatii German dezvaluie prin vocea purtatorului de cuvant, in 25 august 2000, ca dispune de informatii cum ca irakienii lucreaza in mare secret la racheta Ababil-100 si nu numai, aproximativ 250 de tehnicieni lucrand la dezvoltarea de rachete in cadrul Complexului Al Mamoun, situat la sud-vest de Bagdad). Se pare ca aceasta racheta era similara cu J-1 si Fahad, aceste rachete fiind dezvoltate de Irak inainte de Rezolutia 687/3 aprilie 1991.

La inceputul lui 2003, americanii aflasera ca irakienii reusisera sa produca containere de transport si lansare din aer a armelor chimice si biologice, chiar au testat astfel de containere lansandu-le din aeronave Mirage F-1. Lucrau si la un UAV telecomandat a carui dezvoltare incepuse cel mai probabil in 1990, si acesta fiind destinat transportului si imprastierii de arme biologice. Britanicii erau si ei convinsi de faptul ca Irakul are capacitatea/experienta necesara pentru a dezvolta rachete balistice cu raza de peste 150 km, iata ce se spune intr-un raport al serviciilor secrete britanice din vara lui 2001: „Irakul a inceput sa dezvolte rachete cu raza de peste 1000 km. Daca sanctiunile raman in vigoare, ar putea avea o astfel de racheta cel mai devreme in 2007” . Oricum, irakienii avansasera surprinzator tinand cont de faptul ca se aflau sub embargou si monitorizare internationala, in februarie 2003, inspectorii Natiunilor Unite au dat peste 32 de rachete Al Fatah aflate deja in dotarea armatei lui Saddam (14 in uz dupa surse americane la inceputul lui 2003. Foarte probabil sa fie vorba despre rachete si componente de rachete, de aici rezultand aceste numere), acestea avand motoare racheta cu combustibil solid, un mare pas inainte. Conform datelor publicate dupa 2003, irakienii reusisera sa produca combustibil solid pentru rachete, formula uzuala la rachetele Al Fatah fiind urmatoarea: Perclorat de amoniu, particule de 200 microni, in concentratie de 35%; Perclorat de amoniu, particule de 50-80 de microni, in concentratie de 35%; Pulbere de aluminiu, particule sub 200 de microni, in concentratie de 14%; Polibutadiena cu Terminatii Hidroxil/HTPB, incarcatura de azvarlire si propulsie in concentratie de 11-12 %; Dioctil Azelat/DOZ sau Dioctil Adipat/DOA in concentratie de 3,50%; Oxid de Fier in concentratie de 1%; Toluen Diizocianat/TDI,compus reactiv extrem de toxic sensibil la umiditate si caldura in concentratie de apoximativ 1%; Oxid de Fosfina/MAPO in concentratie de 0,30%.

Rata de productie a rachetelor Ababil-100, conform datelor obtinute dupa caderea lui Saddam, a fost umatoarea: ogive –in anul 2000, 0 unitati/in anul 2001, 18 unitati/ in anul 2002, 61 unitati/ in anul 2003, 0 unitati/total 79 de unitati; motoare racheta – in anul 2000, 7 unitati/in anul 2001, 28 unitati/ in anul 2002, 57 unitati/ in anul 2003, 0 unitati/total 92 de unitati; corpuri de rachete – in anul 2000, 13 unitati/in anul 2001, 31 unitati/ in anul 2002, 66 unitati/ in anul 2003, 0 unitati/total 110 unitati; rachete existente in dotarea armatei irakiene, conform banuielilor inspectorilor UN: maxim 60 de exemplare/minim 30 de exemplare/probabil 14-45 de exemplare; rachete trase de catre armata irakiana, conform surselor ONU: maxim 12-16 exemplare/probabil 14 exemplare; rachete capturate/descoperite de catre inspectori: 10 exemplare/neaflate in evidente intre 13-34 de exemplare.

Racheta Ababil-100/Al Fatah/Al Samoud/Al Sakr/Al Fath are urmatoarele caracteristici: greutate de aproximativ 1200 kg; lungime totala de aproximativ 6,70 m; ogiva de 300 kg, HE (focos cu greutatea de 160-170 kg, identic cu cel folosit de racheta Al-Samoud, o dezvoltare a celei sovietice Scud) sau cu submunitii (KB-1. Irakienii au testat mai multe configuratii, ajungand la o ogiva ce putea duce 850-900 de submunitii. Au testat-o in perioada aprilie-august 2002, raza de imprastiere circulara fiind de 500-600 m,acestea fiind largate la altitudinea de 2000-2000+m, conform declaratiei date anchetatorilor americani de catre un tehnician ce-ar fi lucrat la aceste rachete. Focosul rachetei se arma in etapa de coborare a acesteia, la 3000 m altitudine, prin actiunea fortei „G”, apogeul atins fiind de 5500 m. Se pare c-au testat racheta Al Fatah in perioada 2000-2002, cel putin 50 de teste -17 teste statice a motorului, 33-34 de teste de zbor); o singura treapta; in 2003, conform surselor americane, o astfel de racheta a fost trasa din Irak in Kuweit, zburand minim 180 km (incert); sursele sunt neclare, dar cel mai probabil la momentul invaziei SUA din 2003, irakienii aveau in uz 14 exemplare (cel mai probabil); CEP 150 m la 150 km; corpul rachetei era realizat din tabla de otel cu grosimea de 4 mm, aripioarele de ghidare si conul ogivei fiind realizate din aluminiu; racheta se lansa de pe TEL, sina de lansare fiind similara SA-2 Volhov; racheta dispunea de INS, calculator de productie indigena, giroscoape si accelerometre importate (o sursa banuita de livrare a sistemului de ghidare inertial a fost Iugoslavia, inainte de 1990, insa acestea erau de slaba calitate. In 2003 au fost descoperite 50 de sisteme INS pentru rachete de provenienta Belarus, aduse evident prin contrabanda. Se vehiculeaza ideea ca Irakul ar fi executat un test cu aceasta racheta echipata cu INS in martie 2003, putin probabil deoarece inca din decembrie 2002, ONU interzisese toate testele cu rachete pana la notificarea ulterioara. Au facut totusi teste, insa era varianta MLRS, neghidata, a Ababil-100); motor racheta ce cantarea intre 770-856 kg;

Avibras_ASTROS-II_SS-30

MLRS SAJIL 30 -127 mm, licenta SS-30, 32 de tuburi lansatoare, greutate racheta 68 kg, raza de actiune cuprinsa intre 9-30 km, lungime racheta 3,90 m, ogiva HE/HE-Frag/SAJIL 40 -180 mm, licenta SS-40, 16 tuburi lansatoare, greutate racheta 152 kg, raza de actiune cuprinsa intre 15-35 km, lungime racheta 4,20 m, ogiva HE/HE-Frag/Incendiara/Submunitii antiinfanterie si antiblindaj/SAJIL 60 -300 mm, licenta SS-60, 4 tuburi lansatoare, greutate racheta 595 kg, raza de actiune cuprinsa intre 20-60 km, lungime racheta 5,60 m, ogiva HE/HE-Frag/Incendiara/Submunitii antiinfanterie si antiblindaj.Toate aceste sisteme MLRS sunt fabricate in Brazilia, purtand numele generic de Astros II/Artilerry Saturation Rocket System II, irakienii dobandind licenta dar, cel mai probabil, doar SS-60/Sajil-60 a fost fabricat in numar nespecificat. Avibras Aerospatial SA/Sao Paulo,Brazilia, producatorul Astros II, a vandut in perioada 1982-1987, 66 de sisteme irakienilor, astfel de sisteme fiind cumparate si de catre Arabia Saudita -76 unitati, Angola, Indonezia, Malaezia, Bahrain si Qatar, totalul vanzarilor insumand 1 miliard de dolari –cea mai vanduta Arma produsa de catre brazilieni la nivelul anilor *80 si, interesant, erau considerati de catre SUA ca fiind unul dintre cei mai importanti exportatori de armament la inceputul anilor *80, cu deosebire pe piata Orientului Mijlociu, aproape jumatate din totalul exporturilor mergand in Irak. Astros II este un MLRS modular, capabil sa lanseze rachete cu calibrul de 127/180/300 mm la distante cuprinse intre 9-90 km, rachetele fiind dotate cu mai multe tipuri de focoase;

sa 2

                                                                   SA-2 Guideline

Al Fahd 300-500/Al Fahad 300-500/J-1/J-2, o modificare a rachetei antiaeriene SA-2 Guideline, aceasta devenind racheta sol-sol cu raza maxima de actiune de 300-500 km, prin modificarea motoarelor si a sistemelor de ghidare si control. Cel mai probabil n-a depasit stadiul de schita, un proiect mult prea complex in conditiile Irakului de-atunci, planurile fiind descoperite in 23 august 2000 –desenele si schitele nu erau semnate, nu se stie cine si cand le-a facut, insa programul a fost stopat. Din cercetarile ulterioare efectuate de catre ISG a rezultat ca interesul irakienilor pentru acest proiect a debutat in 1989, racheta avand doua variante capabile s-atinga 500-750 (racheta urma sa se numeasca Al Hijarah, fiind o modificare a rachetei Al Hussein)-950-1000 km (racheta urma sa se numeasca Badr-2000), corpul acestora avand 76 cm/1,25 m diametru. Dezvoltarea acestor rachete s-a facut in mare secret la ordinul lui Saddam, etapa de proiectare fiind finalizata, cel mai probabil, in martie 2003. Un inginer irakian sustine ca-n august 2001, la Al Rafah sau Al Mutasim existau standuri de testare secrete pentru motoare racheta, iar la Al Mamoun se fabricau componente, motoare racheta si combustibil solid pentru acestea, irakienii reconstruind totul prin eforturi proprii dupa inspectia UNSCOM din decembrie 1998.

Cert este un lucru, irakienii au reusit in ciuda embargoului si a „comitetelor si comitiilor” sa-si extinda infrastructura de dezvoltare a rachetelor, aducand in tara echipamente, materii prime si materiale aflate sub embargou, cel mai probabil prin intemediari, firme fantoma si agenti a-i serviciilor secrete. Facilitati de productie rachete au fost descoperite, dupa 2003, in centrul Bagdadului la Wazariyah, la Ibn-al-Haytham/nord-vestul Bagdadului, Al Rafah –Amoriyah/vestul Bagdadului. Numai la Al Mamoun, irakienii reusisera sa finalizeze o noua fabrica de perclorat de amoniu, stringent necesar motoarelor racheta cu combustibil solid, expertii ce-au dat de ea dupa caderea lui Saddam au fost unanimi –nu puteau realiza asa ceva fara sprijin masiv din strainatate. Mai mult decat atat, in august 1995, agenti a-i seviciilor de informatii irakiene au fost prinsi pe cand incercau sa cumpere prin contrabanda componente sensibile pentru rachete cu raza lunga de actiune, inclusiv giroscoape ce dotau rachete din dotarea Fortelor Strategice Nucleare Ruse. Irakienii au recunoscut c-au „mai primit” astfel de „materiale”, insa scandalul s-a stins, Rusia era…deranjata. Oricum, dupa caderea lui Saddam, inspectorii internationali si militarii americani au gasit stocuri de motoare pentru rachetele SA-2, peste 580 de exemplare, sursa lor de provenienta fiind Polonia, Rusia, Ucraina si Belarus, dintre acestea 200 de exemplare erau sh. Concluzia la care s-a ajuns –irakienii n-aveau ce face cu aceste motoare decat daca urmau a le modifica dotand noile rachete cu raza medie si lunga de actiune. Au incercat sa cumpere sisteme de ghidare si control chiar si din Romania, un scandal despre care s-a scris in presa in anii *90, acestea urmand, cel mai probabil, sa doteze rachetele Al Samoud.

AL-SAMUD 2 SCHITA

                                                                  AL-SAMUD 2 SCHITA

Interesant este faptul ca proiectul J-1 fusese declarat oficial abandonat inca din mai 1993, irakienii recunoscand c-au efectuat in perioada ianuarie-aprilie 1993, sase teste de zbor cu prototipul acestei rachete, chiar le-au prezentat materiale filmate. Inspectorii UNSCOM s-au dat de ceasul mortii sa gaseasca aceste rachete sau componente ale acestora, insa…nimic. Irakienii le-au spus nonsalant c-au „topit” totul in turnatorii inainte de declararea inchiderii programului, in mai 1993. Dar n-a fost asa, si s-a vazut asta, asa cum mentionam anterior, dupa caderea lui Saddam!

800px-Luna_m_frog_7_hameenlinna_2

Laith 90 s-a aflat in dotarea armatei irakiene, aceasta era o dezvoltare locala a ROT sovietice, Frog-7A/Luna-M. Se stie ca irakienii au avut in dotare Frog-3/4/5/7, cel putin 40 de exemplare aflandu-se in uz la momentul 1991. Cu sprijinul unor firme si specialisti din RFG si Franta, au reusit sa le mareasca raza de actiune la 90 km, fata de 70 km cat aveau initial, cel mai probabil prin sudarea unei portiuni suplimentare de fuzelaj ceea ce-a marit capacitatea rezervorului de combustibil. Rachetele Laith-90 erau dotate si cu focos ce continea submunitii, pe langa cel original HE/nuclear/chimic. Irakienii au lansat astfel de rachete impotriva Iranului -10 in 1980/54 in 1981/1 in 1982/2 in 1984 –si Arabiei Saudite, in 1991. Au avut intre 29-50 de TEL;

RACHETE AL HUSSEIN -MAI 1989

Al Hussein (raza de actiune 650-700-750 km, 6,50 tone greutate, componenta de lupta de 300-350-500 kg, CEP 1000 m, diametru 88-90 cm, 12,55 m lungime, apogeu 151-152 km, motorul racheta functiona pana la atingerea altitudinii de 50 km, ghidaj inertial, combustibil lichid, viteza maxima atinsa 5400 km/h –foarte probabil, TEL Saab-Scania/Al-Whaleed. Irakienii reusisera sa scada timpul de pregatire al lansarii unei astfel de rachete la 30 de minute, fata de 90 de minute cat dura la Scud B. Cantitatea de combustibil a fost crescuta la aproximativ 5 tone, tancurile de combustibil fiind marite cu 45 cm, ceea ce a permis adaugarea a 1040 L suplimentar. Expertii iranieni ce-au studiat resturi ale unor rachete Al Hussein cazute pe teritoriul national, au concluzionat ca sectiunile de fuzelaj suplimentare ale rachetei au fost luate de la Scud B, ceea ce s-a dovedit ulterior a fi adevarat, confirmarea venind de la experti SUA si Israel –pentru a produce 2 Al Hussein, irakienii canibalizau 3 Scud B. Cresterea cantitatii de combustibil si, implicit, a autonomiei, a impus reducerea drastic a incarcaturii explozive, insa irakienii n-au fost niciodata capabili sa produca giroscoape si turbopompe, asta avea sa-i franeze substantial fiind nevoiti sa se orienteze la import)/Al Abbas (aparuta in aprilie 1988, raza de actiune 900 km, componenta de lupta de 300 kg, CEP 1500 m/intre 3000-5000 m conform unor surse, lungime racheta 14,50 m, diametru 88-89 cm, ogiva de 140-150-250 kg. Un singur prototip a fost lansat in 1988, cel mult 20 de rachete au fost fabricate. Racheta era capabila sa atinga obiective din intreg Orientul Mijlociu, cei mai expusi fiind iranienii si sauditii)/Al Hijarah (deriva din Al Hussein, raza de actiune 700-750 km, se intentiona dotarea cu ogiva chimica si nucleara, intre 6-16 exemplare produse conform UNSCOM, greutatea ogivei era, probabil, de 250-300 kg. Se pare ca aceasta racheta urma a fi dotata cu o ogiva umpluta cu beton, aceasta fiind destinata penetrarii cupolei din beton a reactoarelor nucleare –exista supozitii ca irakienii visau sa atace reactorul israelian de la Dimona, fapt de care se temeau si evreii) au fost o modernizare, relativ substantiala, a ROT sovietice Scud B.

AL ABBAS PE TEL SCANIA

                                                         AL ABBAS PE TEL SCANIA

Aceste rachete se fabricau la Taji, nordul Bagdadului (aici era si principalul aeroport folosit de Garda Republicana, precum si o fabrica de arme chimice). Modernizarea s-a facut cu ajutorul unor firme italiene (propulsie), vest-germane (propulsie), braziliene (componente) si franceze (sistemele de ghidare). Spre exemplu, firma vest-germana Inwako a vandut contra sumei de 30 miloane de marci, utilaje, piese si subansamble necesare construirii rachetelor. La fel, firma Thyssen din RFG, a furnizat Irakului 305 turbopompe speciale ce puteau fi instalate in rachetele Scud, cel putin 35 de exemplare ajungand la destinatar inainte ca autoritatile vest-germane sa intervina. Au mai primit asistenta tehnica de la firme austriece, braziliene, britanice si americane.

RACHETA AL ABBAS

                                                                                 Al Abbas

Expertii SUA considera ca principala modificare a constat in marirea razei de actiune la 800-900, aceasta realizandu-se prin sudarea unei portiuni suplimentare de fuzelaj ceea ce-a marit capacitatea rezervorului de combustibil. Acest lucru a dus la scaderea cu aproximativ 60% a incarcaturii de lupta si repozitionarea instalatiilor de bord, a sistemelor de ghidare, etc. Racheta Al Hussein era mai lunga decat Scud B, masurand 12,55 m fata de 11,25 m (Scud B). Faptul ca Al Hussein era mai lunga a presupus un nou TEL, de tip SAAB-Scania/Suedia, irakienii producandu-l sub licenta, din octombrie 1988, sub numele de Al-Whaleed –o platforma simpla, o sina de lansare ce era ridicata hidraulic in pozitie verticala.

Primul atac cu rachete Al Hussein a avut loc impotriva Iranului, 5 rachete trase pe data de 29 februarie 1988. Aceste rachete au atins Teheranul, aflat la 460 km de frontiera iraniano-irakiana (peste raza de actiune de 300 km a Scud B), iranienii ripostand si ei cu rachete Scud, bombardand Bagdadul, capitala irakiana aflandu-se la doar 130 km de frontiera comuna. In 1991, irakienii au tras astfel de rachete asupra Arabiei Saudite (46 de exemplare, probabil), Bahrainului (o racheta), Israelului (38-39-42, dintre acestea 33 au fost Al Hussein si 5 Al Hijarah –una, conform altor surse. Dintre acestea, 19 au atins Tel Aviv, 12 au atins Haifa, 4 au atins Negev si 4 Samaria, provocand 2 morti si 208 raniti, avariind 1302 cladiri, 6142 de apartamente, 23 de cladiri publice, 200 de magazine si 50 de automobile. Pagubele au insumat 250 milioane de dolari, conform statisticilor oficiale israeliene. N-au avut cine stie ce efect, dar au produs panica in randul militarilor si civililor israelieni. Bine ca n-au fost dotate cu incarcaturi chimice sau biologice, altfel, D-zeu cu mila!). Unica brigada dotata cu rachete Al Hussein se afla sub directa comanda a lui Saddam Hussein, rachetele fiind stocate in asa-zisul „Triunghi de securitate prezidential” format din orasele Bagdad, Tikrit si Diyala, asta la nivelul anului 1995, cand s-au si desfasurat ample manevre militare numite Samouk 48 (ei bine, se pare ca irakienii mai aveau destule ROT dupa 1991, conform CIA si Mossad, cel putin 12 MAZ-543 +7 Al Whaleed, 62 rachete Al Hussein/Scud B+6 Al Abbas). Oricum, Fortele Speciale Britanice (SAS) si cele americane (Delta Force) le-au vanat teribil in 1991, cu rezultate remarcabile, primul TEL MAZ 543+Scud B fiind localizat si distrus pe data de 7 februarie de catre „specialii” americani, in vestul Irakului;

BADR-2000 SCHITA

                                                                             BADR-2000 SCHITA

Badr-2000/Proiect 395/Condor II era realizat in colaborare cu Egiptul si Argentina, si-a debutat in perioada 1984-1985. Se urmarea realizarea unei rachete cu raza maxima de actiune de minim 1000 km, posibil chiar 2000 km in viitor (racheta, cel mai probabil, urma sa fie numita Al Tammuz 1, urmand sa aiba si ogiva nucleara. A ramas doar la nivel de intentie). Initial, racheta urma sa aiba doua trepte si motor racheta cu combustibil solid, avand 10,30 m lungime, 80 cm diametru si aproximativ 4800 kg greutate. Argentinienii au propus o racheta in doua trepte ce urma sa aiba un motor racheta cu combustibil solid la prima treapta, si unul cu combustibil lichid la cea dea doua treapta, fapt ce i-a nemultumit pe irakieni, acestia dorind ca ambele trepte ale rachetei sa dispuna de motoare cu combustibil solid. Ogiva rachetei urma s-a aiba cel putin 350 kg greutate. In urma discutiilor s-a luat in considerare si variant realizarii unei rachete in trei trepte –treapta I si II echipate cu motoare cu combustibil solid/treapta III echipata cu motor cu combustibil lichid. Productia si realizarea rachetei urma s-a se imparta astfel –egiptenii asigurau procurarea de tehnologie din est sau vest (au fost contactate inclusiv firme americane, franceze, vest-germane si italiene, fapt ce a atras atentia DGSI/DGSE, BND, CIA si Mossad. Acest fapt a inceput s-a puna bete-n roate proiectului, mare parte din fondurile alocate de catre irakienii…evaporandu-se)/argentinienii asigurau facilitatile de productie (interesant este faptul ca-n 1997, Fortele Aeriene Argentiene au transmis Congresului SUA c-au distrus cele doua rachete Condor II pe care le aveau, acestea fiind produse la Falda del Carmen/Provincia Cordoba cu sprijin vest-geman, Compania MBB!!!)/irakienii asigurau finantarea necesara insa prin 1987-1988, acestia s-au prins ca ceva nu-i in regula, banii luau destinatii ciudate neputand fi recuperati sau verificati (intermediari, firme de apartament, tot felul de dealeri si traficanti de armament. Cati erau pe bune si cati inventati de terte servicii secrete, nu se stie nici in ziua de astazi), basca c-au inceput sa-si suspecteze partenerii de inselaciune si furt. S-a fi fost sifonarea banilor si semanarea neincrederii intre parteneri o manevra subtila a Serviciilor Secrete enumerate mai sus? Foarte probabil! Cu toate acestea, irakienii au comandat argentinienilor in 1987, 17 rachete Badr-2000+TEL, chiar inainte ca acestia s-a prezinte vreun prototip. Nu mult dupa aceea, la sfarsitul lui 1988, au realizat ca nu le vor primi niciodata reziliand contractul, incercand dezvoltarea rachetei pe cont propriu –intentie ramasa doar…intentie;

AL-ABID SCHITA

Al  Abid a fost cea mai complexa racheta realizata in Irak, cu aceasta reusindu-se pe data de 5 decembrie 1989 lansarea pe orbita circumterestra joasa, 200-500 km altitudine, a unui mic satelit artificial destinat comunicatiei de date si voce ce opera in banda VHF/UHF (game de frecventa operate de catre radioamatori. Transmisia se facea telemetric si telecomandat), numit Al Tair/Al Ta’ir. Au fost construiti doi astfel de sateliti, Al Tair 1/2, de catre Institutul de Tehnologie din Bagdad, in perioada 1988-1991, avand structura tip prisma octaedrica acoperita cu sapte celule solare, orientarea fiind controlata de bobine magnetice, control termic pasiv, diametru 74-75 cm, inaltime 47 cm si greutatea de 75 kg. Initial, in cadrul Programului Spatial (initiat la inceputul anilor *80 de catre Saddam, program ramas necunoscut pana la inceputul anilor *90, SUA si occidentului) desfasurat de catre Centrul de Cercetare Spatiala din Irak, se intentiona ca acesti sateliti sa fie lansati de catre racheta franceza Ariane-4, insa deteriorarea relatiei cu tarile vestice au oprit proiectul.

AL-ABID

Ca urmare, irakieni au trecut la realizarea propriei “Ariane”, pornind tot de la sovietica Scud. Au existat mai multe propuneri si variante de rachete, cu combustibil solid sau lichid: cu doua sau cu trei trepte (unele surse o numesc Tammuz-2); o racheta echipata cu o “centura” de 5-7 propulsoare Scud; o racheta Scud  echipata cu o “centura” de 4-8 propulsoare SA-2; si multe altele a caror existenta este incerta. Cert e faptul c-au testat o astfel de racheta Al Abid in decembrie 1989 (avea 25 m lungime, prima treapta avand diametrul de 1,25 m –suficient pentru a lua la bord satelitul Al Tair), site-ul de lansare aflandu-se la Al Anbar, 25 km sud-vest de Bagdad. Racheta era in trei trepte insa, se pare, doar treapta intai a fost dotata cu 5 propulsoare Scud (forta de propulsie 70 de tone), celelalte doua fiind inerte (diametrul treptei II -12,50 cm), doar ca machete. Testul a fost un esec, treapta intai explodand dupa 45 s de la lansare, si-asta fiindca bolturile explozive ce urmau sa detaseze propulsoarele de racheta au declansat prematur. Pe 1 decembrie 1990 au mai incercat o data, de aceasta data au folosit trei compusi in realizarea combustibilului –Dietilentriamina/DETA; Dimetil-hidrazina Nesimetrica/UDMH/un amestec intre cele doua. Cel mai probabil testul s-a efectuat la sol, motoarele explodand dupa 14 s de la aprindere. Dupa care, pauza, a venit Razboiul!

In concluzie, conform expertilor internationali, rachetele dezvoltate de catre irakieni erau mediocre, avand CEP mult prea mare. Scud-ul, “taticul” si “mamica” lor era, e inca, o porcarie ineficienta, greu de intretinut si operat, dar, cu toate acestea, au avut/au demni urmasi in Coreea de Nord, Egipt, Siria si China.

 

   WW  

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Encilopedia Libera, Internet.

fas.org/nuke/guide/iraq/missile/al_hussein.htm

www.iraqwatch.org/profiles/missile.html

fas.org/nuke/guide/iraq/missile/badr2000.htm

www.waronline.org

www.b14643.de

space.skyrocket.de

aviation-arab.net

www.iraqwatch.org

www.globalsecurity.org

www.cia.gov

fas.org/nuke/guide/iraq/missile/ababil.htm

www.globalsecurity.org › … › Iraq › Missiles

www.pbs.org/wgbh/pages/frontline/…/scud.htm

www.gulflink.osd.mil/scud…/scud_info_s02.ht…

43 Comments:

  1. Ghita Bizonu'

    Din cate tin minte amercianii au cautata un an de zile arme de nimicire in masa.
    Nu au gaist NIMIC. Nici afenti biologicim nici gaze de lupta ci unele cestii care ar fi putut sa contina. Dar cu contineau nimic!
    S-a gasit doar „ceata artificala” si lacrcimogene …

    Mai zic ca obtinera unor gaze de luspat este relatib simpla… E de ajuns sa poti s afabrici insecticide sau medicamente …Mai „bine” secta AUM a obtinut sarin pe care l-a uitizata in metrol din Tokio.

    Cat despre obtinerea plutoniului .. Dinati si dinati trebui sa ai suficent uraniu. Nu trebuieste sa fie imbogatit .. se poa pleca de la uraniu natural si sa folosesti grafitul ca moderator (grafitul este mai usor de obtinut decat apa grea…)

    Cat despre „cpp[eraro” pe sub masa… Pakistanezii s-au straduit ani de zile sa obtina bombA , Ca indieni facusera una „din curiozitate” … Duoa ce au obtinut bo,ba au avut nevoie de o raacheta.. Pe asta au obtinut-o de la Nord-Coreenei … e de prsupus ca au dat la schimb ceva tehnologie aplicabila obtinwerii amreleor nucleare.
    In gnl se considera ca RPC nu a furnizat latira cunostuinte despre obtinerea armaelor nucleare

    A ca indienii au obtinut bombA din curiozitate. Prima bombA indiana a fots „experimentata” in 1974 si poi ani de zile nu au mai facuty nici unA . De bia cand pakistanezii au fait=o pe a lor 1998 India s-a reapucat de treabA .
    (folosedc A ptr Atomic)

  2. V 2 reloaded ..

  3. Foarte interesant articolul felicitari. Am vizitat in Norfolk, Virginia, nava-muzeu Wisconsin, battleshipul clasa Iowa din Al Doilea Razboi Mondial, pe care au reconditionat-o in anii 1980 si au trimis-o in Irak. Avea inclusiv niste stegulete irakiene pictate pe tunuri, fiecare reprezentand un obiectiv distrus poate? Plimbandu-ma prin interior, am gasit inclusiv camera cu echipamente electronice si de comunicatii adaugata la retrofitul dinaintea drumului pana in Golf, cu monitoare din acelea mici si nasoale. Iar pe punte avea (nituite?) niste containere cu cate patru tuburi care se ridicau pe verticala cred pt lansare. Oricum, f impresionant.

    Cate despre Saddam, cred ca istoria va dovedi ca el, Gaddafi si altii (Nasser) erau raul cel mai mic, care tinea in frau raul mai mare al resurgentei islamice prezise inca de la inceputul sec XX de mai multi,. printre care Churchill si Lothrop Stoddard. Socialismul arabesc secular a facut destule victime, dar tot trebuia gandit in perspectiva, ca o faza de tranzitie, poate, catre ceva mai ok, si ca o mana de fier necesara pt dezvoltarea societatii. Intr-adevar, cand o iau razna dictatorii astia, exista putine lucruri care ii pot tine in frau in absenta rule of law si mijloace democratice pt transferul pasnic de putere. Si au facut tarile alea sa para functionale, chiar daca nu erau monumente de buna guvernanta. Naspa de tine daca erai kurd, dar asta este istoria zonei.

    Armata irakiana nu s-a dat cu ISIS pt ca ISIS=Saddam 2 ca moralitate, sau pt ca ar fi fost cripto-jihadisti care se fereau de Saddam pana l-au spanzurat americanii, ci pentru ca americanii au desfiintat armata si au lasat barbati pregatiti (bine pt regiune) si inarmati fara vreo sursa de venit sau de statut social. O miscare proasta. Si fix lupta de putere dintre sunnitii minoritari si siitii majoritari i-a pus pe militarii lui Saddam sa se dea cu cu fostul inamic din interiorul tribului, adica cu sunnitii religiosi si militanti. Asta este natura politicilor de identitate tribala si sectariana.

    • @Jorj,socialismul „secular„arabesc numai secular nu poate fi numit,fiind sursa raspandirii ideii pan arabe al carei suflet este tocmai identitatea islamica! Telul este refacerea califatului Ummayad,distrugerea Israelului si a civilizatiei vestice…cu Sadam,GHadafi sau fara,scopul a fost si va ramane acelasi:distrugerea oricarui lucru sau oranduiri aflata in adversitate cu Sharia…civilizatie vestica si nu numai ,se afla fara sa stie in razboi cu acest flagel ideologic si tre sa puna pur si simplu capat daca mai vrea ca generatiile viitoare sa poata ridica ochii la cer visand la calatorii interstelare…

      • Ideologul pan-arabismului modern si partidelor Baas irakiene si siriene a fost un crestin, Michel Aflaq. Prea putinà doctrinà islamicà.

      • Mi se pare un truism sa spui ca ar exista competitie civilizationala si geopolitica cu lumea araba/musulmana chiar si fara un subtext politic explicit religios. De ce au incercat sa se modernizeze inca din sex XIX cu Al-Nahda? De ce a facut Ataturk ce a facut? Nu din iubire fata de civilizatia vestica sau moravurile sale, ci pentru a copia mijloacele organizationale, productive si tehnologice care au dus la disparitatile militare dintre Vest si Rest. Iar aceste transferuri au fost insotite si de elemente institutionale si culturale mai mult sau mai putin relevante sau potrivite. Nu prea aveau de unde sa stie pe atunci si nici nu puteau controla procesul f bine, iar multe elemente legate de extremismul musulman sunt un fel de reactionarism la adresa schibmarilor rapide survenite. Gandeste-te la Era Meiji si problemele cu schimbarea legilor sartoriale (fara smocul ala al samurailor sau portul traditional), dar si distinctiile vechi de clasa, in favoarea unora noi care distingeau negutatori si industriasi.

        Repostez articolul acesta, care aduce aminte de discutiile din Romania din aceeasi perioada cu „formele fara fond”, dar cu un subtext tipic rusesc http://www.unz.com/akarlin/struggle-europe-mankind/

        • Lumea arabà (pe care nu o confund cu lumea musulmanà) este profund impregnatà de islam (cuvânt care înseamnà „supunere” în arabà).

          Problema devine acutà prin faptul cà islamul nu este „numai” o religie ci o ideologie totalitarà care pretinde sà se amestece în toate aspectele societàtii umane, inclusiv cum sà te stergi la budà.

          Este evident cà orice miscare, chiar laicà, în lumea arabà nu poate decât sà se pozitioneze fatà de islam.

          • Pai Ataturk nu era arab, iar Al-Nahda era un fenomen libanezo-sirian, de-aia le-am pus pe ambele, si arab si musulman.

            Distinctia incepe sa dispara, nu in sens etnic si lingvistic, ci religios. Expansiunea musulmana, combinata cu distantele mari, a dus, in trecut, la aparitia unor forme adaptate la un specific cultural si etnic local. Ganditi-va la Asia de Sud-Est. Problema mare astazi este ca globalizarea are efecte si asupra religiei, omogenizand-o.

            Gandeste-te ca esti un gagiu din Indonezia musulman, dar care o arde cu alcool si alte minuni, inclusiv superstitii locale. Faci pelerinajul la Mecca, ca un musulman bun si cu bani. Acolo, esti invatat ce inseamna Islamul „autentic”, cum ai putea sa il aduci in tara ta, cum ai putea fi finantat de baietii aia draguti din Arabia Saudita etc. Te duci inapoi acasa cu o barba vopsita in portocaliu ca sa il emulezi pe Profet, care cica asa facea. Brusc, ti-a crescut statutul social pt ca ai fost la Mecca si ti-ai indeplinit obligatia musulmana, nu ca toti taranii aia de la tine din sat. Si incepi sa explici cum e practica musulmana la aia mari, si cum gresesc localnicii in practica lor etc. In curand, vin si programe de studiu in Orientul Mijlociu pt imami, programe sociale si religioase locale finantate. Pac, te alegi cu genul de extremism pe care nu il aveai inainte. E cam ca provincialismul romanesc care face pe o clasa de binevoitori locali sa incerce sa ne converteasca nu doar la chestiile bune din Vest, ci si toate tendintele degenerate care, chipurile, fac parte din „Occidentul autentic” si sunt valori imposibil de respins.

            Ex: Kosovarii nu sunt arabi, dar s-au aliniat si ei la trendurile ideologice de acolo http://www.nytimes.com/2016/05/22/world/europe/how-the-saudis-turned-kosovo-into-fertile-ground-for-isis.html

            Nu mai stiu cine spunea ca Islamul trebuie inteles in conexiune cu „Arab supremacism”.

    • @Jorj
      „Cate despre Saddam, cred ca istoria va dovedi ca el, Gaddafi si altii (Nasser) erau raul cel mai mic, care tinea in frau raul mai mare al resurgentei islamice”

      Nu tineau in frau resurgenta islamica ci o puneau sub patronajul lor statal, ca parte integrala a unor ambitii si strategii pe termen mediu si lung.

      • Mi se pare ca spui acelasi lucru, dar putin diferit ca ai o perspectiva diferita fata de a mea. Ce era sa faca? Sa demoleze moscheile cand au ajuns la putere? Dureaza timp sa subminezi un sistem politico-religios adanc inradacinat in vietile oamenilor si in structurile lor de putere. Inclusiv secularizarea Vestului a durat sute de ani si a devenit realitate numai in urma unui val de prosperitate care nu a venit, cu adevarat, si in Orientul Mijlociu, in ciuda petrolului. In plus, orice politician care vede o forta cum ar fi Islamul, pe care nu are cum sa o distruga, ci eventual sa o marginalizeze putin, se gandeste si cum ar putea sa coopteze forta pt nevoile proprii, gen sustinere din partea populatiei.

        Cat despre Nasser. Cred ca am mai postat asta https://www.youtube.com/watch?v=TX4RK8bj2W0

        Iar Saddam nu l-a omorat pe tatal lui Muqtada al-Sadr, un cleric siit influent, cel care e acum cu militiile irakiene?

        • @Jorj
          Avem un regim care are ambitii mari si posibilitatea de a colabora cu alte state inamice, care centralizeaza ferm energiile intregului stat pentru a le atinge, care lucreaza la rachete balistice si alte sisteme complexe de nivelul asta…. Apoi avem niste fanatici care au ambitii si mai mari dar care lucreaza la divizii de masini papuc, masini capcana si artilerie aruncatoare de butelii. Care e „raul mai mic”? Tu zici ca regimul. Eu zic ca idiotii.

          • Diferenta este ca poti negocia cu regimul – ii poti mitui, ii poti ameninta, ii poti co-interesa, ii poti maguli. Cu Gaddafi a fost la fel, de a ajuns sa renunte la nucleare si sa se penibilizeze. Singurul colt ramas in gura leului era sa fie platit ca sa nu dea drumul la africanii sub-saharieni catre Europa. A meritat fiecare banut, plsu ca al-Qaeda era o amenintare si pt el si a cooperat cu americanii pe tema asta, conform Wikileaks. Presta un serviciu util, chiar daca necinstit, iar istoria va dovedi ca europenii ar fi platit mai putin daca ar fi continuat sa ii dea niste cash si sa il lase sa traga cortul la Geneva si la New York cand mai venea in vizita. Un stat vede lucrurile altfel fata de un actor non-statal care e descentralizat, care nu are grija legitimitatii, a protectiei populatiei si teritoriului, a batranetii tihnite. Asa ca eu tot ii vad ca fiind raul mai mic, chiar daca modalitatea de organizare ii permite sa mobilizeze mai multe resurse si mai bine fata de alti actori.

            Si asta cu masini papuc, masini capcana e doar o faza, care profita de armatele slabe in regiune si de criza de incredere a Vestului pt a scoate capul de sub nisip mai mult decat sunt obisnuiti. Circumstantele curente in Vest le-au permis celor de la Daesh sa ii copieze pe tigrii tamil la faza cu acaparat teritoriu, pt ca, daca ar fi incercat asta acum 2-3 decenii, ar fi sparti mult mai repede. Daca Daesh va fi, intr-adevar, infrant cel putin cat sa inceapa sa ii dezerteze oamenii, finantatorii si partenerii, atunci urmatoarea iteratie a omului negru terorist global va fi cu totul diferit. Nu va mai fi cu technicals si alte nebunii, care vor ramane apanajul variilor rebeli regionali, ci va fi off the grid – nu tu social media (care era inovatia Daesh), nu tu Dabiq, nu tu cyber stuff. O sa fie ca Tablighi Jamaat, o organizatie fara lista de membri, fara centralizare, fara modalitati de a-i discerne pe agenti. Comunitatea de intelligence va trebui sa se intoarca la old fashioned detective work. Totul se schimba.

            http://www.breitbart.com/london/2015/12/17/army-of-darkness-a-recent-history-of-the-san-bernardino-shooters-terror-linked-ultra-orthodox-islamic-sect/

            • @Jorj
              Ce anume ar mai fi putut negocia America cu Saddam? Sa il co-intereseze la ce?
              Uita-te cum a incercat Occidentul sa negocieze cu Bashar. Bashar primea reincalzirea relatiilor cu Occidentul si cu sauditii in schimbul renuntarii la alianta cu Iranul. A refuzat.
              Sau la negocierile cu Coreea de Nord. Care zicea ca renunta la programul nuclear si dupa aia… surpriza!

              Regimuri ostile solide, cu capabilitati conventionale si programe nucleare, cu ambitii regionale, care ofera sprijin si refugiu unor grupari non-statale ostile care iti vor da batai de cap. Asta e raul mai mare. Analfabetii din ISIS sunt o problema dar nu o amenintare de acelasi nivel. Intreaba-i pe indieni ei ce ar prefera – un Pakistan nuclear care sprijina grupari teroriste prin Kashmir (care lovesc si in interiorul Indiei) ca acum, sau un Pakistan care sa nu fi obtinut arma nucleara si care sa fie in implozie?

  4. Il compatimesc pe tipul asta Husein Sadaam

    Totusi…. am niste nelamuriri, dupa ce am citit articolul…
    ISRAEL… cand a atacat Irak-ul…. a facut-o fara sa fie progocat???
    Doar ptr ca Irak-ul achizitionase un reactor nuclear din Franta???
    pentru ce au facut evreiii…. meritau nu 8 rachete ROT ci 80 rachete. Ptr ca au atacat si declansat practic razboiul.

    Atacul respectiv este declaratie de razboi a Israelului,in aceste conditii.
    Inca ceva…. in domeniul rachetelor SOL-SOL Irak au reusit sa transforme rachetele sovietice ROT in Arta.

    Au scos di ele tot ce este mai bun.
    Dar au avut 2 lipsuri…. inadmisibile….

    Radiolocatie si anti-aeriana.
    Poate ca era mai intelept sa se focalizeze pe lupta AA si pe radare moderne.
    Si apoi pe arme de distrugere in masa….

    Oricum…. la nivelul anilor 1990 avioanele F-117 di B-2 erau cu advarat invizibile…. poate chiar si pentru Rusi. Dar SUA nu avea atat d multe „pasari negre” incat sa distruga industria militara irakiana.

    Iar daca ar fi avut Anti-aeriana…. ar fi tinut la sol orice avion F-16, F-15, Mirage 2000 si altele…

    • Israelul are o intreaga istorie de atacat tari „vecine si prietene” pentru a frana avantul ostasesc al respectivelor. Ei au priceput ca e mai usor de prevenit decat de reparat. Pe iranieni tot cu reactoarele i-au ajutat. De cateva ori chiar. :). Cu yltima ocazia a fost un intreg scandal cu rusia, pt ca tehnica aa de ultima generatie cica, taman ce nu facuse nimic. S-a lasat cu injuraturi si comisii bilaterale. Plus bani retur. De acolo toata discutia cu s300 pt iran. Nu prea fericiti la ora asta israelul. Unde mai pui s400 din siria. Ca si pe aia i-au atacat anul trecut. Le-au distrus un depozit mare de armament naval. Surse neoficiale spun ca era un stoc serios de rachete antinava pe acolo. Sistem container cu lansare independenta. Asa ca sa nu ajunga pe maini gresite mai bine le-au distrus. :)) sirienii nu au fost f entuziasmati, si nu prea au recunoscut experienta.

    • @chipp
      Il compatimesti pe Saddam? De ce, ca nu a murit linistit ca Pol Pot sau Stalin? Sireacu de el. 🙂

      – Irakul a declarat razboi Israelului in 1948 si relatiile lor asa au ramas de-atunci. Deci in 1981 evreii nu au inceput nimic. Era deja inceput.
      – Irakul avea cel mai mare sistem de aparare anti-aeriana intre statele arabe din regiune, asa ca s-au focalizat cum zici tu. Dar in fata unei superputeri cu libertate de actiune un stat mic-mediu izolat cum era Irak tot egal cu zero e.

  5. Despre morti ,numai de bine :)))

  6. I auzi,plm..evreii meritau 100.000de rachte pt ca i au atacat pe nevinovatii de Irakieni..care ei camilari cinstiti n au fost implicati in razboiul din 48, nici in cel de Yom Kippur,nici cu deportarile populatiilor evreiesti din anii 40-50 de pe tot intinsul Irak ului n au avut absolut de loc de a face…bine ca au dat cetatenie la 1 mil juma de balaoastine ca sa nu moara de foame…toata tiganimea din Palestina traieste din banii trimisi de balaoastinele care fac afaceri cu evreii…in lipsa lor ar sucomba de foame, dupa cum o recunosc chiar ei…norocu lor cu dejectiile neoliberale din Europa care repeta incontinuu mantra cu „free Palestina„si le construiesc moschei la paraziti…duceti va baieti si sariti in aer pt cauza araba…!

    • @Mihu,

      DUPA teoria ta… ar trebui sa-i atacam si noi pe unguri ptr comportamnetul „nesportiv” fata de romanii din ardeal din 1940 sau pe turci ptr ca au facut abuzuri…. prin sec 18 cand au omorat familia Brancoveanu

      Ce sa zic de rusi… adar acolo nu ma bag ca-s prea, prea…

      Dar de ce nu… ii atacam pe norvegieni ca ne-au luat copiii din sanul familiilor de bieti romani ce muncesc prin tara lor sclavi…

      • Numesti sectantii aia bieti romani?

        • @ jiji

          Ce treaba are orientarea religioasa cu Bavernet?!

        • @jiji,

          nici nu merita sa raspund la comentariul tau.
          Dar pentru cultura ta generala… iti recomand sa cauti prin biblioteca cate o carte…sa mai citesti… dragul meu.

          • @jiji,

            pentru ca in Norvegia sunt zeci de familii de romani care auramas fara copii.

            apropo… te refereai la familia NAN? ortodoxii care au ramas fara copii??cand ai zis ca-s sectanti???

          • Si citesc destul, nu-ti face tu griji. Vezi-ti de … … … … … tale.

            • @jiji,

              daca citeai destul ai fi stiu sa respecti niste cetateni romani, indiferent de apartenenta religioasa.

              SUNT ROMANI indiferent ce religie sau indiferent de zona (ardeal, moldova, oltenia) in care traiesc.
              RESPECTUL, omule, RESPECTUL este mai important decat orice.
              Si aici e problema… la RESPECT.

              Familia BODNARIU da clasa multor familii. mai ales din punct de vedere al educatiei.
              …………………………

              chiar si in ultimul comentariu care mi l-ai lasat, prin acele puncte (… … … … …_ ai dovedit lipsa de respect chiar la adresa mea.

              Si inca ceva DACA NU E RESPECT nu e EDUCATIE!

      • @chipp …eeee,deci dupa tine uni cu datu si altii cu incasatu..adica:ce iti fac eu tie,tu sa nu mi faci mie pt ca …????…votez cu partidu verde,..sunt neo liberal cu tendinte de suicid civilizational,sunt „refugees wellcome„ etc.

        deocamdata nici ungurii si nci turcii nu sunt vreo putere care sa urle de dimineata pana seara ca doresc stergerea Romaniei de pe harta si pregatesc in mod fatis programe de inarmare cu rachete cu raza lunga…

      • norvegienii or dat copiii inapoi, pe cand ailalti pomeniti de tine nu cred ca au mai dat ceva inapoi…

        • @MArius,

          asa este 🙂 au dat copiii inapoi doar familiei Botnariu.
          Dar familia NAN? si mai sunt ca ei inca cateva zeci de familii.
          Iar guvernul romaniei nu au avut bunul simt sa trimita o echipa de avocati pe langa ambasada Romaniei de la Oslo. ca sa apere familiile de romani. (pe banii statului)

      • tu compari retorica impotriva israelului,care cuprinde cuvine ca”ardere,ucidere,schingiuire,eliminare”cu faptul ca statul norvegian a aplicat niste legi pe care le aplica ,din cate am inteles,fara discriminare?si oricum cand te duci sa locuiesti pe teritoriu unui stat iti asumi politicile,modul de viata etc.cred ca romania are probleme mult mai mari decat aceasta.de fapt daca stai sa analizezi astea sunt excact metodele prin care se distrage atentia populatiei de la problemele cu adevarat importante

        • Interventia aliatilor din IRAK a avut loc pentru incalcarea drepturilor omului.
          Iar SADAM HUSEIN chiar facea abuzuri.

          Acelasi lucru este si in Coreea de N. incalcarea drepturilor omului. Si Coreea a primit un embargou fff aspru.

          Acelasi lucru il face si Norvegia. incalca drepturile omului. Doar ca fata de Norvegia nu se iau masuri ptr ca este rezervorul de petrol si gaze al Germaniei si al altora din Vest.

          Poti sa incalci drepturile omului si prin legi descriminatorii. nu doar prin abuzuri. de fapt tarile civilizate (cum era si URSS-ul) incalcau drepturile omului cu ajutorul unor legi descriminatorii. nu prin abuzuri.

          • „Acelasi lucru il face si Norvegia. incalca drepturile omului. Doar ca fata de Norvegia nu se iau masuri ptr ca este rezervorul de petrol si gaze al Germaniei si al altora din Vest.”

            deci norvegia = coreea de nord? :))))) in curand o sa iti zica lumea chipp cirip si o sa te miri de ce….

            • @robi,

              coreea de Nord incalca drepturile omului.
              Norvegia incalca drepturile omului.

              Ambele tari incalca drepturile omului de cel putin 10 ani. Eu nu am pus = EGAL intre Coreea de N si intre Norvegia.

              Am zis ca ambele tari incalca drepturile omului.
              Impotriva Coreei de N s-au luat masuri, impotriva Norvegiei NU.

              si sunt diferite cele 2 tari. Coreea de N a inceput sa dezvolte programul nuclear si ii ameninta pe Coreea de S si deasta masurile sunt care sunt. (coreea de S este partener SUA)

              Norvegia nu a amenintat militar sau nuclear pe nici un partener SUA. ci dimpotriva are relatii economice (petrol si gaze) cu partenerii din UE

              Acum te intreb ceva… conteaza daca unul omoara 30 oameni si altul omoara doar 2 perosoane?
              Amandoi incalca legea, corect? amandoi trebuie sa plateasca, corect?
              nu poti sa-l condamni doar pe criminalul in serie (care a omorat 30 oameni) si de celalalt sa zici: asta a omorat doar 2. Ce baiat bun este. il iertam ca a omorat doar 2 persoane nu e ca ala care a omorat 30…

              @ robi – acum… tu poti vedea asemanarile intre Coreea de N si Norvegia? dar poti intelege deosebirile dintre ele?

              Poate ca tu n uesti tata. sinu ai cum sa intelegi ce inseamna sa-ti ia cineva copilul de langa tine…
              E o crima mai mare decat sa faci cercetari nucleare si sa ameninti cu bomba dar sa nu o folosesti niciodata.

              • @robi,
                chiar daca nu esti tata, macar ai fost copil si stii ce inseamna sa vina tata acasa si sa-ti dea atentie,
                incearca sa-ti amintesti….

                Stii ce inseamna sa fii tata a 5 copii?
                iar a doua zi sa nu mai ai nici un copil in casa?

                Tu intelegi ca fericirea acelei familii este distrusa pentru tot restul vietii?
                TU intelegi ce SIMTE MAMA acelor copii? cand isi pierde toate odrazlele de langa ea?

                TU intelegi ce inseamna cand vii de la servici, sa sara copiii pe tine (ca si tata) si sa te joci cu ei? si sa uiti de toata oboseala, strecul de la munca? Dar sa fii fericit ca esti inconjurat de copii si ca te poti juca cu ei??
                ASRA E O ADEVARATA CRIMA. AU UCIS FAMILIA ACEEA!

                SAU MAI SUNT UNII TATI CARE FUG DE ACASA din cauza copiilor. Sau cand vin acasa se trantesc intr-un fotoliu cu sticla de bere in fata si nu-i baga in seama pe copii. Un astfel de tata poate sa fie de acord cu Norvegia.
                Stii de ce? pentru un astfel de tata, COPIII SUNT O POVARA. nu-l lasa sa se odihneasca, sa vada meciul si sa bea linistit berea.

  7. mda,alt geniu pustiu care se vedea mare strateg si putere regionala.
    un purcoi de petrodolari irositi pe o armata bune doar pentru defilare,un pacalici de strateg,un conducator arhaic si rudimentar.si-a trecut prin sabie inclusiv familia ,a pastorit un faliment rasunator si a fost o simpla jucarie de jonglat a marilor puteri.

  8. WW, thumbs up. Bun articolul.

  9. Adrian din Vest

    Articol interesant, bine documentat, dar orientarea spre teoriile americano-israeliene rasuflate deja (cei din mediile de specialitate cunosc!) jeneaza cititorul! In rest toate bune!

    • Sa nu confundam razboaiele. In primul razboi din Golf (1990, cand Irakul a invadat Kuveitul), Bagdadul avea programe pt dezvoltare de arme de distrugere in masa si pentru vectori purtatori (rachete balistice), minciuna ordinara la care te referi, a venit ca preambulul celui de-al doilea razboi din Golf (2003) cand britanicii si americanii au mintit cu nerusinare pe toata lumea…

  10. WW, abia acum am reusit sa il citesc pe tot. Felicitari pentru el, este foarte bine documentat.

Lasă un răspuns la Jorj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *