Spre ucrainizarea Romaniei!

Cam asa arata Asocierea in vederea savarsirii de infractiuni in forma continuata

Nu pot sa nu spun nimic cand astazi avem dovada ca o tara membra a UE si NATO  – Romania din pacate – poate avea, in 2017, un guvern eminamente mafiot, un guvern al coruptilor pentru corupti, o conducere cu totul anti-nationala, o majoritate parlamentara care ne spune, clar si cu intonatie, ca ei vor jefui in continuare Poporul Roman, iar poporul sa stea in banca lui!

Acest asa-zis guvern, al nemernicului de politruc numit Grindeanu, merita streangul, impreuna cu majoritatea parlamentara care l-a propulsat, Dragnea in schimb merita sa moara incet.

Impotriva oricarei logici, impotriva intregii Justitii Romane (care Justitie s-a comportat admirabil cu aceasta ocazie), impotriva a zeci de mii de romani iesiti in strada in ultimele doua saptamani, cu dispret suveran fata de Romania si poporul ei, ticalosii au avut tupeul sa ne scuipe drept in fata, in timp ce ne fura banii din buzunare.

Acest tupeu tipic hotilor de buzunare, car sar la bataie cand un cetatean onest ii surpinde luandu-i portfofelul, este de fapt estenta acestei guvernari: Hotie pe Fata, fara perdea, fara a incerca sa se mai fereasca, fara a avea macar bunul simt elementar sa mai mimeze macar onestitatea!

Noi – spune PSDul – suntem stapanii, iar voi niste simple vite menite doar sa traga la jug si uite-asa, la aproape 180 de ani de la abolirea iobagiei, ne intoarcem acolo, ne intoarcem intr-o stapanire care ne-a explicat foarte clar care-i rolul nostru: vite la jug, si care-i privilegiul lui: stapan de vite!

Sper doar ca in aceasta seara sa iasa pe strada sute de mii de bucuresteni si alte sute de mii de romani din toate marile orase, sa dam jos acest guvern-parazit, sa nu-i lasam pe tomberonezii care cred ca stapanesc tara sa creada ca ne-au subjugat, sa le aratam ca putem si vrem sa ripostam, ca suntem suficient de romani sa ne aparam Tara si viitorul copiilor nostri!

Ce legatura are acest articol, aparent politic, cu RumaniaMilitary?! Pai are pentru ca eu cred ca astazi ne jucam siguranta nationala si viitorul Tarii la zaruri cu PSDul…

Adica ori ei, ori NOI!

GeorgeGMT

 

Si o preluare de pe Romania Libera

Autor Malin Bot

O lecție șocantă pentru români: Când e votat un infractor, mafia e legiferată

În seara aceasta, România a primit o lecție dură. Poate cea mai dură lecție, de la Mineriade încoace. A învățat ce se întâmplă când puterea ajunge la un infractor.

Infractorul Liviu Dragnea a mers până la capăt.

În ciuda protestelor fără precedent din ultimele două săptămâni. În ciuda normelor elementare de Drept și chiar în ciuda bunului-simț, infractorul Liviu Dragnea a dispus să fie emise ordonanțele penale care îl scapă pe el și pe alte câteva mii de politicieni penali de Justiție.

Livid la față, cu o mină cadaverică, ministrul Justiției a anunțat marți seara că mafia e oficial legiferată în România.

Pentru că așa a vrut un condamnat penal care e șeful PSD și pentru că acest partid are cei mai mulți politicieni cu probleme penale, Iordache a anunțat că a emis ordonanțele de urgență care satisfac pretențiile lui Dragnea.

Contiuarea pe Romania Libera

453 de comentarii:

  1. In aceste momente in care acesti nemernici ne distrug destinele eu sa pregatit sa merg pana la capat pt a imi apara idealurile.Ei sunt?!
    Daca vor razboi le dam noi un nenorocit de razboi.

  2. Asta e pt mine momentul in care-i inteleg pe cei care dupa mineriade au plecat din tara si nu sau mai intors. Asta este japca pe fata si scuipat in obrazul nostru

  3. maestru papusar si papusile
    un infractor , un bosorog tradator indopat cu viagra si manevratu

  4. Culmea tupeului ADRIAN NASTASE

    „Bugetul apărării – 2% din PIB pentru cine?

    Ok. Am ajuns, in sfărsit la nivelul de buget al apărării, de 2% din PIB, cât era in 2004. De fapt, pentru 2005, bugetul aprobat era de 2,38% din PIB. Apoi, a scăzut la 1 si ceva la sută din PIB.

    Una din probleme insă este dacă acesti 2% vor fi folositi pentru industria de apărare din România – pentru achizitii de tehnică militară din tară – sau vom adăuga cei 2% din PIB (sau parte din ei) la bugetul SUA sau al Germaniei, cumpărând de acolo avioane sau tancuri.

    Iar dacă acest lucru chiar ar fi necesar, va putea fi asigurată mai bine aplicarea legii offset-ului?

    România first!,” a scris Adrian Năstase pe blogul său.

    • Legea nr. 507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004 În vigoare de la 05.12.2003 până la 02.12.2004, Text publicat în M.Of. al României.
      BUGETUL DE STAT
      pe anul 2004- SINTEZĂ
      VENITURI – TOTAL 288.279.813.000

      APĂRARE NAŢIONALĂ 36.996.116.823

      01 CHELTUIELI CURENTE 25.737.866.042
      02 CHELTUIELI DE PERSONAL 12.965.715.264
      10 Cheltuieli cu salariile 8.615.612.038
      11 Contribuţii pentru asigurări sociale de stat 761.919.417
      12 Contribuţii pentru asigurările de şomaj 121.214.453
      13 Contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate 596.036.847
      14 Deplasări, detaşări, transferări 2.853.616.159
      14 01 – deplasări, detaşări, transferări în ţară 280.450.000
      14 02 – deplasări, detaşări, transferări în străinătate 2.573.166.159
      16 Contribuţii pentru asigurările de accidente de muncă şi boli profesionale 17.316.350
      20 CHELTUIELI MATERIALE ŞI SERVICII 11.731.892.513
      21 Drepturi cu caracter social 455.706.829
      22 Hrană 3.742.731.217
      23 Medicamente şi materiale sanitare 87.836.404
      24 Cheltuieli pentru întreţinere şi gospodărie 2.073.175.497
      25 Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional 3.350.071.649
      26 Obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată şi echipament 1.272.656.314
      27 Reparaţii curente 321.087.033
      28 Reparaţii capitale 102.825.950
      29 Cărţi şi publicaţii 11.503.219
      30 Alte cheltuieli 314.298.401
      38 TRANSFERURI 1.040.258.265
      39 Transferuri consolidabile 124.584.096
      39 10 Transferuri din bugetul de stat către bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate reprezentând contribuţia datorată de persoanele care satisfac serviciul militar în termen 124.584.096
      40 Transferuri neconsolidabile 915.674.169

      ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––Legea bugetului de stat pe anul 2005, nr. 511/2004
      BUGETUL DE STAT
      pe anul 2005- SINTEZA –
      VENITURI – TOTAL 357.366.604.928

      02 Apărare naţională şi operaţiuni de menţinere a păcii 31.690.725.659
      03 Acţiuni de integrare euro-atlantică şi pentru constituirea forţei de reacţie rapidă 9.874.179.944
      04 Parteneriat pentru pace 197.854.537
      05 Plăţi compensatorii 359.650.902
      –––––––––––––––––––––––––––––––––––
      Legea bugetului de stat pe anul 2011, nr. 286/2010
      BUGETUL DE STAT
      pe anul 2011

      – SINTEZA –

      VENITURI – TOTAL 80.802.12

      02 Apărare naţională 3.119.510
      03 Participarea la misiuni şi operaţiuni militare în afara teritoriului statului român 371.444
      25 Cercetare şi dezvoltare pentru apărare 23.948

      ––––––––––––––––––––––––

      • @Ghita Ai uitat cine a cumparat fregatele care aveau si contract de off set si cat a fost spaga ? Acum d-ul acesta spune Romania Firstl

        http://www.ziua.ro/display.php?data=2006-06-09&id=201302

        Credeam ca ai memorie buna.

        • Are are….insa memoria lui este selectiva, la fel ca orientarea politica!

        • Chiar asa cat a fost spaga ? Parca niste englezi nu?! Tbesoara anchetata de englezi nu?

          Si intreavre de baraj – de ce avand aceste infromatii DNA nu l-a cerceata pe Nastase ptr frgate si spaga ? De ce Nastase nu a fost acuzat ca a.luat spaga ptr fregate ci a fost condamnat ptr te miri ce? Ca asta era un caz de coruptie mare ptr care a fost creat PNA/DNA …

          Parerea mea- a fopts o potlogarie englezeasca .. banii au mers in Anglia c aaveau si ei alegeri, ca doreau si politicenii lor sa traiasca bine.. D’aia au fots asa de „discreti”

          INa retinueti – totusi a facut ceva ptr dotare.
          Astept cu interes dezvaluirile cu curvetele

          • chiar daca potlogaria a fost inglezeasca ea a murit in US,
            bujetu US a supt tot smenu Bae,
            cinste lor, au produs bani la bujetu lor fara sa miste decat cativa oameni si nishte hartii,
            s-a mai discutat pe aici datele sunt publice,

            Bae daca vrea sa faca afaceri cu primu cumparator modial de armament trebuie sa aiba sediu in US,
            ancheta a inceput in UK,
            dar Bae a platit, de aceea nu s-a mai ajuns la proces, etc,
            s-a semnat o intelegere intre procuratura US si Bae,
            Bae a platit iar US a renuntat la acuzatii,

            justitia este incompetenta si din nefericire nu sub controlu SRI cum declara primatele de la toaleta publica 3, rtv si restu
            un control al sri ar fi insemnat pedepse pe viata pt. nascase, felics, dracnea, …
            daca dracnea ar fi primit 10 ani cu executare, cum era normal pt. mortii si autobuzele patriei plimbate prin urnele de vot discutia ar fi fost azi fara obiect iar oamenii prin case fara grija lu grindeanu, iordachiul doctorat cresa la seral, etc. etc.,

            iubim tradarea dar uram pe tradatori

            asteptam cu interes comunicatu sri
            nu exista amenintari la adresa sigurantei nationale
            asa vom avea motive sa spargem televizoru sau monitoru device-ului pe care citim o asemenea ineptie, iar magazinele vor apuca din nou motive sa creasca vanzarile

            • ai uitat de basescu.de boc,de johanis(7 case),de anastase sau de udrea.
              sigur ai avut o scapare .

              • capatu` satului

                nu am uitat,
                mai exista un articol pe ziua de ieri la care am facut un post legat de efectele modificarii normei de incriminare la abuzu/neglijenta in serviciu, facand trimitere la microsoft 2, acolo este si udrea prin cucos, pdl-u si restu,

                coruptia la noi nu are partid,
                psd, pnl, pdl, alde, udmr, pmp toti o apa si-un pamant,
                pt. siguranta sunt cativa psd-isti casatoriti sau cu rude in pnl,
                oricine ajunge la putere nu se atinge nimeni de ei,
                vezi fost sefa a pnl,

                apoi vezi ca la johanis problema este de natura civila,
                la mintea mea, scapari poate avea oricine,

                cum spunea Napoleon: nimeni nu stie totu numai idiotii cred ca stiu totu

    • Unul din putinele cazuri in care sunt de acord cu Nastase. Sa faca totul in romania…

  5. Condamnat penal PENTRU CE?

    A cauta vreunu sentinta sa vada ce i se reproseaza lui Dragnea? E cam asa – X este amendat ptr ca a trversat pe rosu si apoi se zice ca de fapt a violat pe ma-sa. Cum am mai scris „anticorputia” al noi e doar fatada. Ca in dosarul Microsoft – capul afacerii nu numai ca a fots lsata liber dar a fots lasat si cu banii proveniti din „afacere”.

    Insa anticoriptia serveste la supraveghere totaka ,, mai rau ca in anii „comunismului”. Mersoa frumos inceope sa seamana cu romanul ala 1984.

    SI apopos care justitie s-a comportat admiral cu aceasta ocazie? Adica de cand procuratura este „Justitia”? Nu era nici in modelul soviectic (care acorda priopritate actului acuzarii ) insa in „modleul original” de acum cica procuratura este „justitia” intr0-o tara care se vrea democratica, membra UE …

    • Ghita,

      Se putea sa nu le iei tu apararea?

    • In primul rand CSM,mai apoi si procuratura face parte din actul de justitie. In al doilea rand asa de fatada cum zici ca era anti-coruptia la noi, acum nu mai ei nici macar asa.

      • Constitutia

        CAPITOLUL VI – Autoritatea judecătorească
        SECŢIUNEA 1 – Instanţele judecătoreşti

        Art. 126 – Instanţele judecătoreşti
        (1) Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

        SECŢIUNEA a 2-a – Ministerul Public

        Art. 131 – Rolul Ministerului Public
        (1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
        (2) Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii.
        (3) Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii.

        Art. 132 – Statutul procurorilor
        (1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.
        (2) Funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.

        SECŢIUNEA a 3-a – Consiliul Superior al Magistraturii

        Art. 133 – Rolul şi structura
        (1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.

        Art. 134 – Atribuţii
        (1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii.
        (2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. În aceste situaţii, ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot.
        (3) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
        (4) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei.
        –––––––––––––––––––––––––––––––
        Deci ramne cum am scris. Justitia sunt numa judecatorii si instantele de judecata.
        Restu e auxiliari. Iar CSM nu are decat atributii diciplinare …
        N{orcurorii nnu e justitie cum nu sunt nici politaii de la Judicar, nici grefeirii si nici portarii de la tribunal
        in avest sens The judiciary (also known as the judicial system or court system) is the system of courts that interprets and applies the law in the name of the state. The judiciary also provides a mechanism for the resolution of disputes. In some nations, under doctrines of separation of powers, the judiciary generally does not make law (which is the responsibility of the legislature) or enforce law (which is the responsibility of the executive), but rather interprets law and applies it to the facts of each case. In other nations, the judiciary can make law, known as Common Law, by setting precedent for other judges to follow, as opposed to Statutory Law made by the legislature. (wiki)
        Procurorii nu sunt Justitia. Altfle ar trebui sa acceptam ca si avocatii sunt „justitie”. Si calii ca ei „justiaza” (justicier, giustizziare)

        Ati ras de Ilici cand a zis sa facem constitutia noastra originala. Ins aacum voi incercati sa faceti un sistem 133,99% original cum nu se vede in lume …

        • Ghita, vreau orice sistem, oricit de original, care sa ii duca pe indivizii care fura (in special) si pe cei care incalca legea (in general) in inchisoare si sa ii lase fara nici un leu in buzunar si datori pina la a saptea generatie.

          Vreau orice sistem, oricit de original, in care meritul si nu gargara sa fie principalul criteriu de apreciere.

          Vreau ca ceea ce a inceput in 1945 sa se termine odata. Inca 30 de ani si se fac 100 de ani de cind fratii de la rasarit au venit la noi si nu au plecat.

          Tu militezi sa avem tehnica, sa investim in aparare, pastrind insa in continuare o conducere la fel de rosie si putreda moral ca cea de pe tancurile sovietice care ne-au eliberat. Nu sesizezi problema de gindire pe care o ai?

          • Eunsiezioe ca tu ai o problema de gandire.Vrei metodele bolsevice

            • Iar asta, mon cher se numeste proiectia ideilor tale asupra altei persoane.

              Care metoda este bolsevica?

              • Ia nu va mai luati de conu’ Bizon! Are dreptul la propria parere si are si el intrucatva dreptate!

                E-te!
                http://raduchirita.ro/povesti-cu-gratieri-si-abuzuri/
                „Graţierea şi modificarea codurilor prin ordonanţe de urgenţă. Jurişti de renume mondial, de la Danileţ până la înfierbântaţii de la Curtea de Apel Constanţa susţin că nu se poate constituţional asta, pentru că o graţiere se dă numai prin lege organică. Ba se poate! Domeniile în care nu pot să intervină ordonanţele de urgenţă sunt scrise în Constituţie, iar Curtea Constituţională a clarificat de mult (prost, din punctul meu de vedere) ce se poate reglementa prin ordonanţe şi ce nu. Că nu e legitim, e adevărat. Dar e valabil pentru 99% din OUG-urile date în neştire de toate guvernele. E cel puţin bizar faptul că acum prostestăm că cică nu schimbăm legile justiţiei prin ordonanţe de urgenţă (foarte corectă afirmaţia, de altfel) dar nimeni nu a zis nici mâc când acum un an Guvernul a schimbat prin ordonanţă de urgenţă vreo 70 de articole din codul de procedură penală. Fără aviz de la CSM, fără dezbatere publică, de la cel mai european guvern din istoria României. Am aflat de acea ordonanţă de urgenţă în sala de judecată, judecându-mă pe unul dintre articolele modificate. Cel mai ironic în toată lupta asta între “penali” şi “instituţiile anti-corupţie” este că şi DNA-ul a fost înfiinţat tot prin ordonanţă de urgenţă. Şi încă nu protestează nimeni pe tema asta. Iar acea ordonanţă de urgenţă a fost aprobată în Camera Deputaţilor cu mai puţine voturi decât era nevoie pentru o lege organică…”

                • Turcu' si pistolu'

                  Ma scuzati, intreb si eu, umil, ordonanta aia cu infiintarea DNA o fost data noaptea?

                • Marius, discutia a pornit de la afirmatia lui Ghita ca Dragnea nu e condamnat penal si – in acest punct – a continuat cu ‘originalitatea’. Cu Ghita nu am nimic, aveam o dezbatere bazata pe puncte de vedere (eu cel putin).

                  Cele de mai sus (din postarea ta) sint adevarate. De 25 de ani guvernele conduc in locul parlamentului prin OUG, Parlamentul fiind un ‘club’ de afaceri. Nici una dintre guvernari nu a incercat sa rezolve problema, determinind Parlamentul sa fie in pas cu vremurile si sa emita legi care sa fie valabile o perioada cit mai lunga (eventual doar cu modificarea normelor metodologice), guvernul ocupindu-se doar de management.

                  PSD zisera – dupa ce criticara guvernul pentru modificarile prin OUG – ca ei nu fac asa ceva si ca ei (daca or face modificari) le vor face asa cum este normal. Daca modificarile lor se refereau la (de exemplu) infractiuni legate de prostitutie, trafic de persoane si droguri (cele din 2016 au fost legate de minori) nu iesea nimeni in strada.

                  Daca sintem inghetati in pozitia in care nu facem nimic si doar comentam ca la fotbal, au loc depasiri ale atributiilor pentru a reglementa unele situatii, un fel de miscare browniana administrativa. Pina la momentul la care se schimba paradigma, sprijin orice initiativa menita sa indrepte guvernul in directia pe care o consider buna.

                  • Adata tu unde eu am scris ca Dragnea nu e condamnat penal
                    Este … imtrebarea fiind ptr ce?
                    Ca azi e Dragnea. maine sunt io si poumarti tu.
                    Ca se pia compune o sentomta si ptr tine cf ” Iulian 2 ani inchisoare cf ART. 196 alin 1 si alin 2 Vătămarea corporală din culpă
                    [
                    (1) Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.”]
                    (3) Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

                    Ma rog tu erai beat ca porcu, agravat mai erai sub influernta tutunului (alta substanta pisicactiva) , masina era a ta INSA era oprita, ce este drept parcata cam nerugulamentar DAR STATEA pe loc air pustiu era pe role , s elarga cu altii si a dat peste masina ta!
                    Da eu nu te simpatizez, pustiu este la amentei mele asa ca ia matele 2 ani!

                    Crezi ca exagerez?
                    De ani de zile urmaresc traznai din astea ./. de imi dau palme de mirare . Si sunt cazue fara urma de implicare politica

                    • Adata tu unde eu am scris ca Dragnea nu e condamnat penal

                      Ghita, ce inseamna asta? Tradu-mi tu, te rog. Ti-am scris pentru ce a fost condamnat penal. PSD ar fi trebuit desfiintat iar lui sa i se supende si drepturile de a alege si a fi ales. Asa ca, din punctul meu de vedere, a scapat ieftin.
                      Condamnat penal PENTRU CE? A cauta vreunu sentinta sa vada ce i se reproseaza lui Dragnea?

                      Ca azi e Dragnea. maine sunt io si poumarti tu.
                      Asa Ghita, si vine PSD si ne apara. Si e lapte si miere.
                      Ca Dragnea a fost condamnat nevinovat si PSD e pur ca o fecioara intr-o camera cu tapet alb-rozaliu. Mai sa fie, numa aia din PSD sint condamnati nevinovati, restu sint toti vinovati.

                      Ai uitat ca pe vremea lui Nastase trebuia sa nu scoti un sunet? Ai uitat de Armaghedon? Pe vremea lu’ Nastase noi toti de pe blogu asta eram inchisi de multa vreme. Iar cei care scriu articole aici ar fi fost si condamnati pentru posesia de materiale militare secrete in forma electronica. Oamenii sa stea cuminti, cu capul plecat, in banca lor.

                      Iar exemplul dat de tine – daca este real – are doua fete:
                      1. Eu, ca cetatean, sa am naiba grija unde parchez masina, chiar daca trebuie sa merg pe jos o anume distanta. Conform legii, nu exista ‘cam neregulamentar’ ci doar regulamentar sau nu.
                      2. Culpa este comuna in acest caz – a rollerului si a soferului care a lasat-o asa. Daca s-a intimplat altfel e o problema a organelor.

                      Vrei si alte exemple in care doar daca ai cunostinte in sistem scapi? Am destule.

                      Dar mie nu mi se alege ce vrei tu de fapt, ce vrei. Adica vrei ca de membrii de partid sa nu se ia nimeni (justitia sa aiba grija de cine se atinge) dar sa fie imuna la stimuli externi (vezi cazul spus de tine). Adica vrei sa fie ca azi, dar cei alesi sa fie altii. Pai nu sesizezi ca e gresit?

                    • Iuliene tu ad proprism labam la 1 februarie 2017 at 15:09 ai scirs Marius, discutia a pornit de la afirmatia lui Ghita ca Dragnea nu e condamnat penal
                      Deci intrbarea mea poa neclara ptr tine este „arat0ami unde am scris ca SDragnea NU este condmanta penal. Adica unde am scris ca nu ar fi condamnat.

                      Si sezi bland -” justitia” are destule hibe .. insa de aia mici se aude doar intamplator

                • Mai e vorba si de „ce” au continut acele modificari, dar na …

                  si voi bateti negrii, nu asa era textul ?

              • Ghita, vreau orice sistem, oricit de original, care sa ii duca pe indivizii care fura (in special) si pe cei care incalca legea (in general) in inchisoare si sa ii lase fara nici un leu in buzunar si datori pina la a saptea generatie
                Plus cestia cu procuratura conduce sustemu jucdiciar, stimularea denunturilor (can eram eu copil ajungea sa se faca o anomica”asculat Europa Libera si e un elemdnt dusmanos” ) samd etc

                • Cit despre hoti, da. Sa se recupereze intreg prejudiciul. Daca pentru asta inseamna ca si rudele de gradul II trebuie sa plateasca, poate e acceptabil pentru 30 de ani, pina dispare obiceiul de a incerca sa ne intelegem pentru a obtine un mic beneficiu si mina nu se mai duce repede la buzunar sa dea o spaga mica.

                  Ghita, sa iti povestesc despre Elvetia. O tara unde oamenii o duc bine.

                  Am fost la un amic in vizita si am lasat masina parcata nu in linie cu celelalte. A aparut politia iar dupa ce am parcat-o corespunzator o vecina a amicului mi-a spus mindra ‘eu am chemat politia pentru ca nu ati parcat corect’. Nu este doar cazul Elvetiei; asa este si in alte tari.

                  De ce eu sa nu te pot denunta pe tine ca parchezi in fiecare seara pe trecerea de pietoni? Sau ca cheltui mai mult decit iti permite ajutorul de somaj? Doar incalci niste legi. A face – chiar si o la distanta mare – o paralela intre ascultatul Europa Libera si evaziunea fiscala mi se pare profund gresit.

                  • este si cazul Austriei, unde chiar si copiii vin si iti fac observatie ca nu ai parcat unde trebuie sau ca ai intrat din greseala in nu-stiu-ce -zona declarata temporar pietonala.
                    Amu’ , sa-ti zic si reversul medaliei… colegii francezi cu care am facut impreuna teste (drive-test pentru acoperire retea mobil) si instalari in reteaua client erau exasperati ca nu puteai sa opresti masina pe marginea drumului sau intr-un spatiu de stationare cu restrictii, ca sa-ti resetezi aplicatia de test, ca imediat aparea un cetatean indignat care ii ameninta ca o sa cheme Polizei… Deja, inainte de zilele de teste in teren, radeau intre ei zicand pe rand „polizei” 🙂

                    • adica sa nu ajungem intr-un stat semi-nazist unde nu mai poti sa dai un vant, vorba aia, sau sa vizitezi ca turist strain, ca imediat te parasc unii ca una si alta.

                      Acum sa dau si un exemplu de Franta: cineva, venit in vizita la amici, a parcat masina in dreptul gardului casei altcuiva (pentru ca in fata casei gazdei era o curba si nu se putea) deasupra unui capac de vizitare la reteaua de gaz, nemarcat in mod deosebit. Imediat posesorul gardului a chemat jandarmii cum ca in caz de urgenta masina bloca accesul la capacul respectiv.

                      Nu stiu, dar parca nici asa restrictiv nu as vrea sa traiesc… adica lasat putin spatiu de intors, de dat binete, de reparat greseala, de omenie….

                    • Intii sa trecem noi de aia cu ‘ce ma, eu opresc aici din 1973, mars in alta parte’ si ne facem apoi griji de omenie si dat binete.

                      Adica noi sintem exact diametral opus fata de vestici.

                    • o sa fii surprins, dar diferenta nu e atat de mare, e m ai mult de suprafata.

                    • Corect, ca sa nu ajungem „intr-un stat semi-nazist”. „asa de restrictiv”, mai bine lasam infractorii sa faca ce vor.

                    • nu era vorba de infractori ci de exagerarea comportamentului „cetatenesc”, pentru ca cineva mai sus daduse exemplu Elvetia.

                  • Ai auzit cumva ca raspunderea este personala?!

        • vizonu, stii care e problema ta? citesti, dar nu intelegi nimic si din pacate n-ai cum sa-ti dai seama de asta. Dormi linistit pana ajung astia la fundul sacului sa-ti ia iar 25% din pensie. Chiar nu e nevoie si nici momentul sa-i justifici tu actiunile lui dragnea. Si nici actiunile FBI in cazul Al Capone. :))

    • Actul penal era limitat si greoi. Acum nu mai e deloc. E mai bine asa? Astept raspuns.

    • Potrivit DNA, în perioada 2014-2016, au fost trimise în judecată pentru infracţiunea de abuz în serviciu 1.171 persoane fizice şi 34 de persoane juridice, iar prejudiciile cauzate prin comiterea faptelor este de peste un miliard euro, mai exact 1.048.341.902 euro.

      În prezent se află în lucru la instituţia condusă de Laura Codruţa Kovesi 2.151 dosare având ca obiect infracţiuni de abuz în serviciu. http://www.mediafax.ro/social/2-151-dosare-de-abuz-in-serviciu-la-dna-1-960-oameni-trimisi-in-judecata-de-parchetul-general-tot-pentru-abuz-16144702

    • stimate tovarase Ghita bizonul,sper ca esti bine si ca inca mai pupi in fiecare dimineata carnetul rosu de partid, Dragnea are o groaza de dosare pe rol, unul e cel in care anumite persoane erau angajate la directia copilului cand defapt ele lucrau n sediul PSD. Dosarul Microsoft nu s-a incheiat, au fost condamnati in prima etapa doar pestii mici, urmeaza ceilalti.

      • Astept sa vaz si pestii mari. Candva pe la 2079 cred.
        Si „cetatene” nu ai fost tovaras cu mine …

        • Da aia mici ce au? Nu de acolo pornesti?

        • poate ca tu nu ii prinzi ca esti batran, bolanv si votant psd. in schimb in 2-3 ani intra si ei la parnaie. Nu pot sa iti trimit link-ul ca sunt la demonstatie in fata sediul PSD de la mine din sat. Nu aveam cum sa fiu tovaras cu tine ca eu sunt urmas de chiabur…tovarasii tai mi-au facut rau familiei

          • Bai barny (cvu b minuscukl asa cum scrii )

            sa ma ierte modratorii dar esti PROST ma! De bubuie!

            Daca imi zici „tovaras” unii comunist sau prsupus comunist inseamna ca esti si tu comunist.
            Intelegi prostane? Tovaras inseamna doi insi care activeaza , lucreaza impreuna
            Ma …… asta esti sub nivelul intelctual al unui militian . Ca pe vremea militiei daca erai „tovaras” era ok adica erai cinstit si meitai tratamnet respctuis. Daca erai .. din cealta parte erai „cetatene” si nu puteai sa ii zici „tovaras” ca imedita zicea „ce ba ? am glanit impruna? Am furat impreuna? Am fost colgei de celula ba golane?” Un „cetatean” trebuia s aii zica militianului „domnule”

            Apropos eu nu sunt tovaras cu cei de teapa ta „cetatene” (adica unii care nu cunosc lb romana) . Iti dau voie sa imi zici „domnule”

            • Hai ca te-ai enervat si in sfarsit inteleg si eu ce spui:>)!

            • Băi Nea Caisă, trebuie să fac un efort intelectual destul de mare să pot să-ti descifrez tie hieroglifele si ai tupeul să acuzi pe altu de utilizarea incorectă a limbii pe care tu te chinui s-o dibui cu cei 2 neuroni bătrâni scosi la pensie de Psd?

            • Ma consideri tu prost, dar deocamdata eu sunt manager la doua compani, am doua diplome de inginer iar tu traiaesti dintr-o pensie mizera si amintiri din epoca de aur

    • mici exemple din activitatea infractionala a stapanilor lui Dragnea :
      http://www.agerpres.ro/justitie/2017/01/10/avraham-morgenstern-apropiat-al-lui-radu-mazare-condamnat-la-12-ani-inchisoare-pentru-evaziune-fiscala-17-50-34
      De asemenea, judecătorii au decis ca Avraham Morgenstern și Shapir Structures SRL să plătească în solidar statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor — ANAF, suma de 53.836.994 lei, reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat și nerecuperat, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii, calculate de la data săvârșirii faptelor până la data plății efective.

      În plus, Avraham Morgenstern și Shapir Structures SRL trebuie să achite fiecare 30.000 lei cheltuieli judiciare.

      • Aș vrea să mă bucur dar nu pot la citirea acestei vești. Am lucrat la o firmă care s-a dus în cap după un contract cu Shapir Structures. Pur și simplu am lucrat pentru ei și nu ne-au plătit. Și-au cerut insolvența iar la masa credală erau încă cîteva societăți cu termenul Shapir în denumire. Cu Morgenstern am stat de vorbă de cîteva ori, ne duceam regulat să-i întrebăm cînd ne plătesc. Dar, toate țepele pe care le-au dat au fost cu acordul tacit al statului român.

    • Ghita,

      1. Condamnat penal pentru incalcarea articolului 13 din legea 78/2000. Pentru tine, am extras textele din lege si din sentinta mai jos.
      – cut here –
      Art 13. Fapta persoanei care indeplineste o functie de conducere intr-un partid, intr-un sindicat sau patronat ori in cadrul unei persoane juridice fara scop patrimonial, de a folosi influenta ori autoritatea sa in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.
      – and here –

      Din rechizitoriu:
      – cut here –
      În calitate de secretar general al unui partid, inculpatul Nicolae-Liviu Dragnea, cu ocazia organizării și desfășurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influența și autoritatea sa în partid în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianța politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat și anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obținute în alte condiții decât cele legale.
      În acest sens, Nicolae-Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influență în virtutea funcției pe care o deținea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.

      – and here –

      Si sentinta:
      – cut here –
      22 aprilie 2016
      Minuta deciziei penale nr. 114:
      I. Admite apelurile declarate de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie Şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, de inculpatele Vlăduţ Daniela şi Vespe Adriana, precum şi de partea civilă Burlan Mădălina Ionelia împotriva sentinţei penale nr.341 din 15 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr.4862/1/2013.
      Desfiinţează, în parte, sentinţa apelată şi, rejudecând:

      1. Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului Dragnea Liviu Nicolae pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.13 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.5 Cod penal, de la 1 an închisoare la pedeapsa de 2 ani închisoare. Menţine modalitatea de executare a pedepsei şi majorează termenul de încercare de la 3 ani la 4 ani.
      – and here –

      Deci e condamnat penal.

      2. Anticoruptia serveste la supravegherea totala
      Intotdeauna am spus ca SRI ar trebui controlat mai bine tocmai pentru a nu se ajunge aici. Dar daca eu ma duc si te denunt ca iei spaga pentru ca incepi sa apari cu masina noua, ceasuri scumpe, ai un apartament nou, e normal sa fii ascultat. Apoi, daca in termen de 6 luni nu au gasit nimic sa te anunte ca ai fost ascultat.

      3. O societate organizata si functionind ideal se numeste utopie. Am trait intr-o utopie impusa pe filiera sovietica pina in 89. Nu mai vreau utopii. Vreau ca societatea sa inceapa sa functioneze si cei care au incalcat legea sa ajunga la bulau minim 5 ani. Sau sa presteze munca in folosul comunitatii la canal, tot 5 ani. In 10-15 ani de respectat legea ne revenim.

      • Iulian

        Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării și desfășurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influența și autoritatea sa în partid în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianța politică din care făcea parte formațiunea pe care o reprezenta, și anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obținute în alte condiții decât cele legale.

        În acest sens, conform procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influență în virtutea funcției pe care o deținea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.

        În paralel, Dragnea este acuzat că a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul căruia a transmis mesaje, ordine și recomandări legate de stimularea participării cetățenilor la vot prin mijloace interzise de lege către coordonatorii județeni de campanie/primarii/activiștii de partid, preciza DNA.

        De asemenea, conform DNA, Liviu Dragnea a trasat sarcini unor apropiați ai săi (membri de partid din județul Teleorman, unde îndeplinea funcția de președinte al Consiliului Județean) să facă tot ce le stă în putință, inclusiv prin încălcarea prevederilor legale, pentru a scoate oamenii la vot pentru îndeplinirea pragului de participare care asigura validarea referendumului.

        Procurorii arată că demersul lui Dragnea a fost susținut de 74 de persoane, președinți și membri ai unor secții de votare din localități din județele Teleorman, Vrancea, Gorj și Olt, în sarcina cărora s-a reținut falsificarea, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale și introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracțiuni comise sub forma autoratului, complicității sau a instigării. http://www.agerpres.ro/justitie/2016/04/22/alerta-iccj-liviu-dragnea-condamnat-definitiv-la-doi-ani-de-inchisoare-cu-suspendare-in-dosarul-referendumul–14-41-45
        NU mia stiu csato din cei 74 au fots achitati.
        Apoi a fots acuzat ca a „coordonat un sistem informatic complex,” adica a dat SMS uri … insa din ces tiu nu prea s-a detaliat in ce consta incalcarea legii..
        Nici fradarea voitului nu s-a deminstrat – adica in afara nmegeulilor „staistic normale” nimic care sa justifice sutineri de frauda sau de miliane de voturi falsificate.
        In fine – de cadn votul este „foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite” ? Cine stabileste cui i se cuvine sa primeasca voturi? Ma rpog Partidul Comunist cam asta facea insa parca am trebut de faza asta nu?

        • Apoi a fots acuzat ca a „coordonat un sistem informatic complex,” adica a dat SMS uri … insa din ces tiu nu prea s-a detaliat in ce consta incalcarea legii..
          Pai scria in ceea ce ai facut tu paste, dar daca nu te obosesti sa citesti….
          – cut here –
          în sarcina cărora s-a reținut falsificarea, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale și introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracțiuni comise sub forma autoratului, complicității sau a instigării.
          – and here –

          Nici fradarea voitului nu s-a deminstrat – adica in afara nmegeulilor „staistic normale” nimic care sa justifice sutineri de frauda sau de miliane de voturi falsificate.
          Ghita, e valabil pentru orice frauda: bine facuta are aparenta normalitatii.

          In fine – de cadn votul este „foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite” ? Cine stabileste cui i se cuvine sa primeasca voturi? Ma rpog Partidul Comunist cam asta facea insa parca am trebut de faza asta nu?
          Votantul stabileste cui ii da voturile. Acum hai sa folosim un organ fundamental dezvoltat prin evolutie (creierul).
          El (de la PSD, dorea sa suspende presedintele) le-a cerut alora sa faca orice sa aduca oamenii la vot. Tot el a facut presiuni pentru masluirea voturilor. Crezi ca aia adusi la sectii erau indemnati sa voteze pentru a ramine Basescu presedinte?

      • A nu dregaul meu
        Est5e cazul ca oganili fiscale sa se seszizeze.. si sa intrebe „cetateanui Bizonu de unde lavenutu lu matale de @@@@t masina de 100.000, gagcici tinere costisitoare si sata in carciumi de mare lux unde platesti o stical cat nu castiga aia care muncesc intr0-un an?”

        Si vezi ce iti doresti Ludovic Orban a vazut .. (era sucarit pe un primar care e primar de 34 de ani. Ala mai este si azi primar… )
        Si mai vezi ca sunt incalcari ale legii care nu merita chiar 5 ani . te scuipa unu pe strada oo dai un pumn si gata 5 ani? Pai atunci ce facem cu talharii (adica ala care prinamenntrea cu violenta sau prin violenta isi insuseste bunu altuia)? Si chiar la talharie – una este sa smulgi lantisorul sau poseta si lata sa pui cutitu la gat..

        • Ghita,

          Est5e cazul ca oganili fiscale sa se seszizeze.. Sa se sesizeze cum? Urmarindu-ti tranzactiile cash? Cum? Ia spune tu cum sa iti urmareasca tranzactiile cash, pentru ca tu nu vrei ca nimeni sa te deniunte.

          Adica scapi daca iei un lantisor, dar daca pui cutitul sanatate, mergi la bulau. Nu sint ambele la fel de grave din punct de vedere al persoanei vatamate, nu? Adica lipsa de siguranta si experienta unei tilharii in ambele cazuri comporta diferente incit sa nu merite acelasi tratament. Pe logica asta, tu esti de acord ca aia care au furat de maxim 50kEUR sa fie lasati in pace si sa ne uitam la aia care fura peste 50kEUR. Din taxele si impozitele platite de mine la stat, sa inchid ochii ca s-a furat putin.

          • totusi e o diferenta intre talharie si furt, o alta gravitate a faptelor.

            • Ma tem ca nu inteleg.

              • talharie inseamna a ameninta pe cineva cu o arma, deci pune in pericol viata celui furat in mod direct. Furtul nu, conform definitiei.

                • Talharie este un furt insotit de amenintari sau violenta. Este o discutie daca smulgerea unui obiect este furt sau tilharie; personal o consider tilharie. Depinde si de procuror si desfasurarea in continuare a actiunii dupa evenimentul de smulgere.

                  In plus, conteaza si daca ai sau nu cunostinte, Politia – intr-un numar destul de mare de cazuri – refuza sa inregistreze plingerea ta, avind ca raspuns ‘pai e vina dumneavoastra’ sau ‘trebuia sa fiti mai atent’.

                • Talharie- deposedarea de bunuri materiale prin intimidare sau forta! Nu este obligatoriu sa il ameninti cu o arma sa fie talharie!

                  • da, era un exemplu.
                    Cam peste tot in lume e o diferenta majora d epedeapsa intre furt si talharie.

                    In anii’30-’40 politia din SUA ii lichida scurt pe doi pe cei care faceau talharie, jefuind banci.

                    • Ala e deja jaf armat si e peste talharie 🙂

                    • e o categorie a talhariei, nu?

                    • Da dar se pedepseste mult mai dur. Prin lume, in general, iei inchisoare pe viata pentru jaf armat, undeva pe la 7 – 15 ani sau spre 25 ani pentru talharie iar pentru furt pana pe la 7 – 15 ani, depinde de la tara la tara.

                      Daca am putea face un „clasament” atunci dupa gravitate si numarul de ani de puscarie primiti el ar arata cam asa:

                      1. furt
                      2. furt calificat
                      3. talharie
                      4. jaf armat

                      In SUA dar si prin Europa de Vest pentru jaf armat de obicei se da inchisoare pe viata. In SUA se da inchisoare pe viata chiar daca „jaful armat” s-a petrecut fara bruscarea vreunei persoane, fara violenta de nici un fel si cu un pistol cu apa. Au fost cazuri, a intrat un negru cu un pistol cu apa acoperit de un tricou, a „scos” ceva bani dintr-o banca locala, n-a lovit pe nimeni si n-a spart nimic, a fugit, a fost prins si a fost condamnat la inchisoare pe viata pt jaf armat, fara drept de apel pe viitor 🙂 El se plange acum ca a luat prea mult fiindca a folosit o arma de jucarie si n-a lovit pe nimeni… 🙂 🙂 🙂

                      Talharie e cand vine unu’ cu bata sau cutzitu’ si iti fura telefonul, jaf armat e cand se intra intr-o banca (sau in Romania, o casa de schimb valutar) si ameninti angajatii cu pistolul sa iti dea banii. De obicei la jaf armat oamenii – atat angajatii cat si clientii – sunt loviti rau de tot cu arma in cap, batuti, tarati etc, rare sunt cazurile in care nimeni nu pateste nimic.

                      Ambele pot fi considerate „talharii” intr-adevar dar jaf armat din cate stiu eu e considerata alta „fapta” cam peste tot in lume si primeste si pedepse mai mari.

                      Eu as da 10 ani pentru furt (am lasat telefonul pe masa si l-ai luat), 20 de ani pentru furt calificat (d’ala cu fals in acte, impreuna cu un notar ti-am falsificat semnatura si ti-am luat apartamentu’), 30 ani pentru talharie (d’aia cu cutzitu’ la gat) si viata pentru jaf armat (ai intrat cu un pistol sau un AK intr-o banca si ai luat banii). Daca in cadrul tahlariei victima a fost lovita, bruscata etc atunci cei 30 de ani se transforma in „viata”.

                      Dar deh, 1. nu tine de vointa mea si 2. „n-avem locuri in puscarii” desi cu cateva zeci de milioane am co-finanta locuri arhisuficiente, pe fonduri europene.

            • Hai sa va explic. Orice furt care implica violenta este talharie
              Deci daca iti smulg telefonu din mana sau lantu de la gat comit o talharie.

              Insa sunt mici diferente.. intre a smulge din mana un telefon si a da in cap sau a pune cutitu la gat.
              Pentru prima pedeapsa merge spre minim, pentru a doua spre maxim. Ma rogh daca ala smuge prea des telefoane, caciuli sau lanturi … ia mai mult…

              Si trebuieste pastrata proprortia. Fiindca in gnl si gagii cam stiu. Asa ca unu „bine educat” se va multumi sa smulga telfonu si sa fuga, fara sa iabe cutit sau altceva asupra lui.. asta fiindca nu vrea 5-7 ani. Daca insa dau „de plano” 7 ani la toti.. de ce sa se batina sa nu ia cutitu in mana? Si sa zic asa se pit intampla „accidente” si sa se lase cu ranire sau omor …

              A .. lata. Un „springar” din aia „bine scoliti” nu intra intr-o casa in care se fala o baba paralitica. El stie precis ca faotu ca a uintrat in casa cand sunt oameni inauntru .. inseamna plus de pedeapsa!!!

              Hai sa fij cinstiti – nu o sa leimini niciodata fapte din astea.. insa tot interesul sa raman la novelul de jos al violentei

              • Iar pentru mine ca cetatean al statului este la fel de neplacut (remarca eufemismul) daca imi ia telefonul din mina sau imi pune cutitul la git. Asta inseamna ca nu am siguranta.

                Da, inteleg ratiunea diferentierii de pedeapsa la ceea ce ai spus tu, insa infractiunile comise de functionarii publici, chiar daca nu au aura gainariilor, pungasiilor, tilhariilor, pe termen lung au un efect negativ mult mai grav. De asta Ar trebui pedepsele majorate pentru toti functionarii publici care vor sa umble sau au umblat la borcanul cu miere, statul facind orice pentru a recupera prejudiciul.

                In UK au obisnuinta ca chiar daca pentru prinderea si pedepsirea unor indivizi se cheltuieste mai mult decit a fost prejudiciul initial, tocmai pentru a nu exista dubiul ca legea poate fi ocolita merg pina la capat, in ciuda aparentei lipse de beneficii economice.

        • bai ghita comunistii ca tine au bagat tara asta in pamant. istoria nu o sa fie blanda cu generatia ta, sclavule.

          • Scalvete daca vrei sa faci reprosuir zi-i si lu Tismaneanu . Sau el este comuniost de treaba da?!

            • sclavete erau tovarasii inainte de 47, toti analfabetii s-au facut comunisti iar intelectualii cu coloana vertebrala au ajuns in morminte anonime. pupa carnetu rosu repede

              • Scalvete cand zici alira tiovarasi inseamna ca esti la fel ca ei … Apoppos de carnet rosu – si „folozifu” Sora a fpts comuniost si toti ii pupati scheletu dorsal

            • gogu de la pascani

              Un calduros „hai sictir” pt. toti ex-comunistii, ex-securistii si wannabe-securistii de pe forumul asta. Se stiu ei care sunt. Chiar nu ma intereseaza ca stiu ei pe de rost cate suruburi avea nu stiu ce camion sau tanc. Si eu desenez suruburi toata ziua de vreo 10 ani si in anii astia am invatat ca sunt de 100 de ori mai putin importante decat oamenii.
              Guess what, intr-un fel sau altul in 10-15 ani dispareti oricum si voi si generatia si metehnele voastre. Prefer „copchiii” astia din zilele noastre cu tot cu tabletele si dronele lor. Pana la urma ei sunt viitorul. Voi sunteti expirati tovarasi, nici macar aia din institutiile militarizate (armata/jandarmerie) nu va mai baga in seama.

    • Ma intreb si eu, cum se face ca cei care iau oarecum apararea acestui guvern vorbesc civilizat, iar cei care sunt contra folosesc un limbaj indecent? Eu stiu una si buna, cu toate ca nu sunt psd-ist…s-a votat, cineva a castigat, are majoritate in parlament, atunci trebuie sa guverneze. Daca ne apucam sa schimbam guverne in strada, atunci ne-am dus pe copca! Cine ii va opri pe psd-istii debarcati sa scoata si ei oameni in strada si s-o luam de la capat?! Greseala cea mai mare a fost a lui Ponta, acum doi ani ca si-a dat demisia in urma protestelor de la Colectiv ;I, iata, s-a creat precedentul! Acum, cei din opozitie apeleaza la aceleasi proteste care le-au adus succesul acum doi ani, ca daca a mers o data, merge si a doua oara,nu?! Si, ca sa vezi, iar am avut un incendiu intr-un club si imediat proteste. Ce coincidente… Eu nu mai inghit asa ceva, si vreau ca tara sa fie guvernata…si, bine! Alt lucru care ma dezamageste este pozitia partizana a lui George, ma asteptam ca acest site sa nu fie implicat politic si sa participam la discutii referitoare la domeniul sau, nu politica. V-am descoperit intamplator, va urmaresc de ani buni, chiar daca nu am postat pe-aici, si va consider un site de calitate. Sper sa ramana asa… Domnule Ghitza, sustineti-va opiniile in continuare, indifferent care vor fi acelea sI indifferent ce spun unii pe aici.. Mai ales, ca ati venit mai mereu cu informatii documentate si de calitate

      • Da, vrei „ca tara sa fie guvernata, si bine” in sensul ca puscariasilor li se iarta pedepsele si sunt lasati inapoi in strada, orice angajat la stat care fura sub 200 000 de lei nu pateste nimic, probabil va fura de 190 000 de lei in fiecare luna, deci nu e infractiune, mai vrei puscarea deficitului spre 4,5 la suta sau peste, astfel incat sa fim dati afara din UE si sa nu ne mai imprumute nici o banca, sa taiem de la constructia de cai ferate, metrou si autostrazi si sa dam la ajutoare sociale si pensii, ce conteaza ca noi marim cu 20 la suta in lei iar dupa aia leul pierde 40% in fata euro, important e ca „au crescut”, nu? A, si nu cumva sa ne inarmam, ca doar nu ne ataca nimeni, nici in 1915 sau 1939 nu ne-a atacat absolut nimeni.

        Dar e bine ca vrei ca tara sa fie guvernata, si inca bine. Deci sa ne abtinem toti de la actiuni si comentarii, dar sa lucram ca prostii pe salarii reduse din cauza inflatiei si sa platim taxe pentru ca primarii sa poata fura 190 000 lei pe luna fara nici o consecinta. A, si sa lucram de acasa, ca e prea periculos sa mergi la birou dupa ce puscariasii au fost lasati in libertate.

        Partea buna e ca nu vom mai lucra mult, vom fi invadati din mai multe puncte cardinale si vom sfarsi torturati in public in centrul orasului, ca in Transilvania pe la 1800.

        Mai da inteligenti mai sunteti… si nici n-aveti tupeu !!!

        • Hai, sa iti raspund pe rand, ca sunt persoana civilizata:
          1. „s-a votat, cineva a castigat, are majoritate in parlament, atunci trebuie sa guverneze” – asta inseamna democratia…daca nu ne convine, cu inseamna ca trebuie sa dam foc la tara cu spuneau unii demonstranti. Aaaaa…sa protestezi pasnic, e ok!
          2.”orice angajat la stat care fura sub 200 000 de lei nu pateste nimic, probabil va fura de 190 000 de lei in fiecare luna, deci nu e infractiune” – deci, orice roman angajat la stat este prezumat a fi infractor…ai mai facut praf un fundament al justitiei, prezumtia de nevinovatie. In acest moment, esti mai apropiat de fostii comunicti de cat oricare de pe acest site.
          3. „mai vrei puscarea deficitului spre 4,5 la suta sau peste, astfel incat sa fim dati afara din UE si sa nu ne mai imprumute nici o banca” – gresesti din nou! Interesul oricarei banci este sa te imprumute, si tu sa platesti dobanda. UE are tot interesul sa te pastreze in interior si sa iti foloseasca resursele (destul de mari) si, daca se poate, pe gratis! Apoi, sa stii ca nu se poate dezvoltare rapida, fara un deficit mare. Tu ti-ai cumparat casa si masina cu banii in mana?!
          4. „sa taiem de la constructia de cai ferate, metrou si autostrazi si sa dam la ajutoare sociale si pensii, ce conteaza ca noi marim cu 20 la suta in lei iar dupa aia leul pierde 40% in fata euro…A, si nu cumva sa ne inarmam, ca doar nu ne ataca nimeni, nici in 1915 sau 1939 nu ne-a atacat absolut nimeni” – unde am spus eu asa ceva?!
          5. „important e ca „au crescut”, nu?” – banuiesc ca te referi la salarii, desi eu nu am amintit de asa ceva! Stii care este rolul guvernului, stability prin Constitutie?! Sa asigure bunastarea poporului….si tu te vaiti ca a crescut salariul minim?! Stii cat era pib-ul Romaniei in 1989? %3 mld $… Stii cat era salariul minim? Aproape 2000 de lei…uite aici…!http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Statistica/Statistici%20lunare/s1a.pdf
          Stii cat este pib-ul Romaniei acum? 182 mld de EURO!! Salariul minim este de 1450 lei! Adica, pib-ul a crescut de aproape 4 ori, iar salariul este mai mic decat in 1989, in conditiile in care cele mai multe produse de baza sunt cam la acelasi pret acum ca in 1989! (ex pretul laptelui, branza, painea) Si, uite ca Romania nu era in faliment in 1989, dimpotriva!Chiar nu mai trebuia sa creasca salariul minim pe economie, ce naiba, nu-I asa?!
          6. „Dar e bine ca vrei ca tara sa fie guvernata, si inca bine” – cred ca asta isi doreste toata lumea! Cine nu doreste asta inseamna ca e dusmanul tarii! Am spus eu ca trebuie guvernata de psd?! Nu…au spus-o cei care au iesit la vot! Si, apropos, eu am votat cu ecologistii, care nici nu au intrat in parlament.
          7.”A, si sa lucram de acasa, ca e prea periculos sa mergi la birou dupa ce puscariasii au fost lasati in libertate.” – da, puscariile trebuie aerisite putin, ti-o spune unul care a intrat prin cateva puscarii prin natura job-ului! Eu as muri instant daca as ajunge pe-acolo in alta calitate decat cea pe care mi-o ofera meseria. Si, stai linistit, cei care vor iesi din puscarie sunt infinit mai putini decat cei aflati inca in libertate, si mai putin periculosi decat multi decat acestia.
          8. „Partea buna e ca nu vom mai lucra mult, vom fi invadati din mai multe puncte cardinale si vom sfarsi torturati in public in centrul orasului, ca in Transilvania pe la 1800.” – nici nu stii cata dreptate ai! Se intampla asta sin 1989…cu tot poporul roman! De o saptamana a inceput partea a doua… Ia uite aici: „Numai tarile sub 10 milioane de locuitori pot fi conduse din afara…” Iti spune ceva asta? Stii cine a spus asta?
          QED! Numai bine!

          • Bai mincinosule… unde puii tai si ai ministerului de finante era salariul minim 2000 de lei in ’89?…
            Lasa gargara asta si nu mai face impaciutorul!
            Azi iesiram cam 4000 de craioveni in strada, record absolut pentru orasul asta PSDist (de cand a inceput balamucul n-am fost decat in jur de 150 – 250 in zilele trecute…
            Uita-te se se intampla, chiar n-ai bun simt sa realizezi ca PSDul e pe cale sa fie fugarit cu furci si topoare?
            Borfasilor!…hai, oftica-te ca nu sunt politicos.
            Li-nis-te! Partidul lucreaza!

          • @sadrianl:

            1. democratie nu inseamna ca s-a votat un partid iar ala poate face absolut orice, de fapt ti-ai raspuns singur ca se poate demonstra pasnic si e ok. Ce s-a intamplat in seara asta cu bataile de strada, aia au facut-o maxim 100 de huligani din galeria Dinamo, care, ghici ce, e un club detinut de niste condamnati penal pe numele de Negoita si care sunt membri PSD. Stii tu, condamnati penal, membrii PSD hmmm…

            Daca tu ai votat un partid, iar ala face guvern si da o OUG prin care desfinteaza statul roman si infinteaza in pe teritoriul sau 8 republici, consideri ca ar trebui sa stai si sa taci, fiindca, vorba aia, ai votat partidul respectiv?

            2. „.”orice angajat la stat care fura sub 200 000 de lei nu pateste nimic, probabil va fura de 190 000 de lei in fiecare luna, deci nu e infractiune” – deci, orice roman angajat la stat este prezumat a fi infractor”

            Mai, tu stii ce spune propunerea asta a lor? Exact asta spune, ca daca un primar cumpara un scaun cu 190 000 de lei nu e infractiune, nu se investigheaza si nu e pasibil de nici o pedeapsa, fiindca „dubioseniile” sub 200 000 de lei nu se sanctioneaza.

            „Abuzul in serviciu va fi infractiune doar daca prejudiciul e mai mare de 200 de mii de lei si cu plangerea prealabila a partii vatamate”

            Asta e textul. Pe langa faptul ca i-ai votat, acum accepti faptul ca orice infractiune cu prejudiciu de sa zicem 190 000 lei devine LEGALA si imi spui mie ca eu ii fac pe aia prezumtiv infractori. Nu, s-au facut ei singuri. Si da, cu o asemenea lege, fiecare primar din tara va cumpara la primarie un scaun de 190 000 de lei vandut de propriul lui SRL, care la randul lui l-a cumparat de la Dedeman cu 200 de lei. Si e legal. Dar e bine ca eu ii fac prezumtiv infractori.

            „ai mai facut praf un fundament al justitiei, prezumtia de nevinovatie. In acest moment, esti mai apropiat de fostii comunicti de cat oricare de pe acest site.”

            Daca dupa ce am scris in alineatul de mai sus tu consideri ca „eu” am facut praf un fundament al justitiei…………………………………….

            Iar apoi ma faci comunist, mai mult decat oricare de pe site. Eu cred ca tu nu citesti comentariile de pe site… inclusiv pe ale tale.

            3. ” „mai vrei puscarea deficitului spre 4,5 la suta sau peste, astfel incat sa fim dati afara din UE si sa nu ne mai imprumute nici o banca” – gresesti din nou! Interesul oricarei banci este sa te imprumute, si tu sa platesti dobanda. UE are tot interesul sa te pastreze in interior si sa iti foloseasca resursele (destul de mari) si, daca se poate, pe gratis! Apoi, sa stii ca nu se poate dezvoltare rapida, fara un deficit mare. Tu ti-ai cumparat casa si masina cu banii in mana?!”

            Nu gresesc aici, tu gresesti. Daca deficitul ala creste peste masura atunci majoritatea bancilor nu te vor mai imprumuta. I s-a intamplat Greciei care era pe euro, deci avea niste garantii greu de descris in cuvinte pe care statul roman, care tipareste doar lei, nu le are. La inceput iti cresc dobanzile, de la 2-3 la suta la 6 apoi la 10 iar apoi la 15, economistii sunt de acord ca un stat care se imprumuta la dobanzi de peste 10 se va afla in faliment in viitorul apropiat, insa nu te ingrijora, cresterea dobanzilor se va intampla timp de maxim 1 an, dupa care bancile – nu – te – mai – imprumuta fiindca sunt constiente ca vei intra in faliment si vei ajunge mai rau ca Grecia. Pe greci i-a salvat euro, ma rog, „salvat”, le-a amanat falimentul. Pe romani n-o sa-i ajute nimeni si ne vom falimenta tara cu deficite gen 4,5 la suta in ziua de azi in Europa.

            Deficitul ala de 4,5 la suta este folosit la plata salariilor, pensiilor si ajutoarelor sociale, nu a investitiilor, asa ca exemplul tau cu casa si masa e eronat. Daca ai fi urmarit bugetul zilele astea ai fi observat ca s-a taiat DRASTIC de la investitii si s-a majorat DRASTIC la salarii, pensii si ajutoare sociale. Asadar, acel deficit nu va genera crestere economica, ci doar inflatie.

            4. „sa taiem de la constructia de cai ferate, metrou si autostrazi si sa dam la ajutoare sociale si pensii, ce conteaza ca noi marim cu 20 la suta in lei iar dupa aia leul pierde 40% in fata euro…A, si nu cumva sa ne inarmam, ca doar nu ne ataca nimeni, nici in 1915 sau 1939 nu ne-a atacat absolut nimeni” – unde am spus eu asa ceva?!

            Asta face guvernul… exact asta face… au pus armata pe butuci cu un buget de 1,35 la suta care include taierea cu 50% a fondurilor pt mentenanta, cu un asemenea buget nu ne vor mai functiona tancurile, taburile iar pilotii de F-16 vor face probabil 10 ore pe an. Bugetul actual cu asa-zis „2 la suta” pentru aparare e minciuna fiindca in primul rand include pensiile iar in al doilea rand „fondurile” alocate pt cresterea de la 1,35 la 2,0 au fost luate de la contributia Romaniei la UE. Iti dai seama ca acele fonduri nu pot fi taiate sau deturnate, asadar MApN nu va primi niciodata acei „2 la suta”. La fel, bazaconiile cu cresterea fondurilor pt investitii sunt minciuni, procentul acelor fonduri a fost si el drastic redus pt a face loc majorarii de salarii, pensii si ajutoare sociale.

            5. Rolul guvernului e sa dea bunastare? Mie nu mi-au dat bunastare, mie nu mi-a crescut guvernul salariul. Asadar ce face, creste la unii si nu la altii? Asta se numeste discriminare si e ilegal. Asta in primul rand.

            In al doilea rand, te rog sa folosesti un limbaj civilizat, de vaitat probabil se vaita vreo ruda de-a ta cu vreun vecin, te rog frumos sa dai copy/paste unde am comentat eu de cresterea salariului minim la 1450 de lei iar daca nu gasesti, SA ITI CERI SCUZE fiindca minti, iar mie nu imi plac mincinosii. Chiar urasc mincinosii si in special aia care imi baga cuvinte in gura.

            In al treilea rand, problema e cresterea tuturor salariilor la stat, a pensiilor si a ajutoarelor sociale nu cresterea salariului minim care, chiar daca e exagerata la 1450, trebuia crescut datorita unor parametri pe care eu si Razvan Mihaeanu i-am discutat aici in urma cu un an si ceva.

            In al patrulea rand, ma indoiesc ca cifrele tale (PIB 3 miliarde dolari, salariu minim 2000 lei) cu privire la 1989 sunt reale, PIB-ul chiar a scazut fata de sfarsitul anilor ’90 cand se afla pe la 45 miliarde de dolari, asadar nu avea cum sa fie 3 miliarde in 1989. Discutam pe cifre eronate si asa nu are rost.

            In al cincelea rand, prezinti o cifra eronata si pentru PIB-ul actual, el se cifreaza undeva la aproximativ 170-171 miliarde de euro si nu 182.

            In al saselea rand, preturile din 1989 erau „false” in sensul ca erau stabilite de stat la o moneda care nu era tranzactionata pe piata internationala, daca guvernul ar fi lasat leul la tranzactionare (cum e lasat acum) si ar fi lasat intreaga productie si intregul comert la liber, inclusiv cu alte tari, preturile ar fi puscat imediat si s-ar fi generat o inflatie uriasa. In mare, cam ce s-a intamplat in anii ’90. Asadar cifrele alea ca o paine era X lei care oficial insemna Y dolari sunt false fiindca nu prea puteai cumpara dolari, pretul la paine era stabilit de stat si pana la urma si painea se dadea cu portia deci nici macar raportat la moneda noastra falsa nu era un pret real fiindca piata nu era libera. Pe scurt, guvernul stabilea ca 1 dolar e X lei, tu n-ai voie sa cumperi dolari, guvernul stabilea ca o paine e 3 lei si tu ai voie sa cumperi maxim o paine la doua zile, sa zicem. Asadar, intr-un asemenea peisaj cifra de 3 lei pe paine e falsa si transormarea ei in dolari e falsa de asemenea.

            DIn nou, in al doilea rand, arata-mi cu copy/paste unde am spus eu ca nu trebuia sa creasca salariul minim pe economie, daca nu reusesti, ATUNCI SA ITI CERI SCUZE, FIINDCA ESTI UN MINCINOS iar mie sa nu imi mai pui cuvinte si citate false in gura niciodata.

            6. daca n-ai votat cu PSD, nu inteleg de ce le iei aparea atat de furibund, mai ales acum cand, dupa ce au mintit cu privire la:

            a) PIB
            b) cresterea economica
            c) cursul valutar
            d) bugetul MApN

            au mai dat si OUG-ul de azi-noapte prin care e legal sa furi 190 000 de lei. Chiar nu inteleg, poate iti place sa fii Gica Contra, poate vrei sa te iei la cearta cu oamenii, sau poate te plictiseai prin casa si ai decis sa iti faci ziua mai interesanta.

            7. Puscariile pot fi aerisite foarte usor prin constructia a 6 puscarii noi, la standarde de ultima ora, cu capacitate dubla sau tripla fata de cele existente, lucrul ce nu ar costa statul roman mai mult de cateva zeci de milioane de euro, MAXIM, fiindca ar fi co-finantat de catre UE si asta s-a vazut in acte, UE a acceptat si chiar a recomandat constructia de inchisori noi cu co-finantare. Solutia nu e sa scoti in libertate toti infractorii ci sa faci puscarii noi si moderne. Ori, anul trecut Ministerul Justitiei a returnat fix 30 milioane de euro pe post de bani necheltuiti din bugetul pt penitenciare. Asadar, cu fondurile pe un singur an statul roman putea sa faca treaba de mai sus. Aceasta gratiere nu e pentru „aerisirea puscariilor” ci e facuta sa ii scape de inchisoare tocmai pe cei care au dat-o, chiar nu vezi asta… ? Atat Dragnea cat si multi altii din partidul lui, inclusiv membri ai actualului guvern, ar trebui sa faca puscarie dar vor scapa datorita OUG-ul pe care tocmai l-au dat. Serios… chiar nu vezi asta?

            8. Nu stiu cine a spus aia si nici motivul pentru care ar reprezenta un QED la discutia noastra. Tara sta sa se rupa si pe unii ii f… grija de gratieri sau majorari de pensii, asta in timp ce au SCAZUT bugetul armatei. Daca tara sta sa se rupa, tu tai bugetul si asa ultra-insuficient al armatei ? Daca asta nu e tradare, atunci va trebui sa caut cuvantul in dictionar, fiindca inseamna ca m-am ramolit rau de tot.

        • Va dadusem un raspuns in 8 puncte, argumentat, dar care nu a aparut aici. Se pare ca am postat prea multe comment-uri care nu corespund cu parerea majoritatii…cred. Sper sa nu fie asa… Nu il mai postez, pentru ca nu mai am timp sa il rescriu, e prea stufos. Nu am deloc tupeu si, da! cred ca sunt destul de intelligent! Pe viitor v-as ruga sa nu mai jigniti. Doar postasem in acel comment „Ma intreb si eu, cum se face ca cei care iau oarecum apararea acestui guvern vorbesc civilizat, iar cei care sunt contra folosesc un limbaj indecent?” QED!

      • Cand va aud pe ăștia cu incendiul de la Colectiv. Si după a picat Ponta , iar acum din nou , ma gândesc – voi nu aveți demnitate, onoare , cinste ? Ponta a demisionat pentru ca a ieșit lumea in strada sau pentru ca abia aștepta sa găsească un motiv sa demisioneze ? Mare noroc a avut psd cu guvernul asta de tehnocrati cărora le-a găsit vina in orice. Mare noroc a avut psd ca a prins alegerile in opoziție … Mare noroc …

  6. Iohannis este singurul vinovat. Nu a stiut sa-si aduca oamenii la vot. Sau nu a vrut, tocmai pentru a se crea aceasta stare de fapt.
    Este clar ca Dragnea are sustinere masiva din partea Israel / Mossad si nu va putea fi clintit acum, dupa ce a obtinut LEGAL votul majoritatii romanilor.
    Incetati cu instigarile si inghititi-va amaraciunea daca ati stat acasa pe 11 decembrie !!!

    • Mai Rosule dar de ce sa tacem si inghitm daca nu vrem amnistie si gratiere????
      Guvernul nu a fost votat direct de populatie si trebuie sa guverneze conform dorintei majoritarii, cand a spus in campanie psd ca vrea gratiere/amnistie?.
      Poate guvernul va ramane la putere dar vointa sa va putea fi schimbata/indoita de masele de cetateni in strada, chiar si greva generala.
      CORUPTIA UCIDE. Daca inchidem ochii acum ne va lovi din plin mai tarziu.
      Cred ca doar in strada pot fi opriti ocrotitorii de corupti.

    • Votul e cea mai mica parte din actiunea societatii civile. Restul sunt atentie constanta si marsuri.
      Si fac eu ceva pe sustinerea externa a domnului Dragnea. Ce-o sa faca Mossadul? Ne impusca in strada? Sunt cai mai nasoale de a muri.

  7. Problema este ca romanii gandesc precum oile, iar cei din jurul nostru gandesc precum lupii. Sa ma explic: pentru a putea ajunge la putere gasca de penali ai PSD-ului, NU scoti in fata agresiv PSD-ul, ci distrugi sau promovezi non-valori (si de ce nu, alti tradatori care nu s-au „calificat” pentru a ajunge in PSD), ca si alternative. Ma gandesc la PNL si USR.

    E simplu ca buna ziua, la mintea cocosului.

    Aviz „amatorilor”. Ca eu stiu un lucru, daca nu te pricepi, tine-ti gura, nu te baga, ca mai rau faci.

    Cam asta ar fi…

    • Ah, l-am uitat pe Johannis… frumoasa alternativa… Ce frumos isi tine el manuta la inima, cand se intoneaza Imnul National… si ce teatru ieftin joaca… pentru ca, sa va spun un mic secret, lui ii convine toata starea asta de agitatie si de harababura! Poate poza ca si salvatoruil Natiei, spre un al doilea mandat. Atata il intereseaza…

      Dusmanul e cu doi pasi inaintea noastra! Noi am ramas in urma! Pentru ca suntem in continuare OI! Ar trebui sa redevenim Pacurari! Si sa traznim URSUL intre ochi! Primul pas ar fi sa-i deschidem pe ai nostri…

  8. Pe langa tot ce au facut cu aceasta hotie de OUG mi se pare ca un lucru foarte important si foarte rau este ca, efectiv, nu mai au frica de popor. Asta imi transmite mie atitudinea lor, ca efectiv ei cred ca nu are cine sa le stea in cale, cred ca este infiorator.

  9. Ucraina 2 scrie pe noi, iar vorba asta nu are legatura cu titlul articolului. Asta a fost gandul meu cand am vazut stirea, dimineata, al TV. Aseara, in jur de ora 9 am dat drumul la un film si pana dimineata nu am stiut nimic. Se pare ca acum ne jucat soarta, altfel nu mai avem scapare. Azi Ucraina, maine Romania….aceeasi reteta. Brexit + Trump + ce o sa vina anul asta in Franta si in Germania, coroborat cu ce se intampla in Romania, o sa ne asigure calea catre gura avida a ursului de la rasarit.

    PS Din luna mai se da drumul la vize pentru Canada, oare cati tineri or sa ia, din nou, calea pribegiei? 🙁

    Saraca tara bogata!

  10. @ Ghita Bizonu’ – da am citit eu incheierea de sedinta in care Dragnea a fost condamnat. Frauda electorala + abuz in serviciu, in fapt sectii de vot in care listele figurau cu mai multe persoane decat populatia comunei/statului + aparitia pe lista de vot a unor persoane decedate care au votat + existenta in baloti a mai multor voturi decat numarul persoanelor de pe lista.
    „Ca cordononator” al campaniei electorale PSD + detinator al functiei de ministru nenica asta avea mijloacele la dispozitie sa comita tot ceea ce a fost condamnat.
    Ai portal.just.ro. Spor la cautat.

    @ Fratilor, numai eu ma uit la Ucraina(ultimele doua zile) asociez cu ce se intampla aici si ma apuca o teama groaznica?

    • In Ucraina probabil Putin a deschis robinetul la violenta sa vada cum reactioneaza Trump si nu cred ca pentru moment avem motive de ingrijorare. Depinde ce iese diseara in Piata.

    • Da ai ide cam cati sunt pe listele electorale? Pau in plus!!! valabil si ptr alegera lui Iohannis …
      La referndumu de dmitere din 2012 18.292.464 cetateni . Asta la o populatie de 20.121.641 (cf recensamnat 2011) din care vreo 2.430.000- sub 14 ani. Cum aia de 1r ani nu pot vota .. oricum in 2012 aprca aveai un excedent de cetani inscrisi in lsitele de alegatori nu?

      Se pare ca pe listele alea sunt cam multi morti.
      INsa a fots in avantajul lui Basescu …nu s-a tains cvorumu.

      PTR toti Stiti ca nici rezultatele recesnamtului nu sunt chiar .. sigure?
      Stici ca listele alea el;ctorale suntunflate? Nimeni nu vrea sa le perie nitel …
      Fiindca ar scadea numarul de parlamentari si cvoarumul ..

      • Din cite stiu, listele electorale au fost actualizate chiar cu o zi inainte de alegeri (vorbesc pentru cele de anul trecut). Sau intelegi altceva prin periere?

      • Zau?
        Incepem iar cu vrajeala asta?

        La care periere te referi? La aia din 2003 cand Nastase-PSD au taiat vreo 650 000 de cetateni cu drept de vot si au adaugat si o sambata la duminica votului, doar pentru a avea cvorumul necesar pentru validarea referendumului constitutional?

        Sau la aia „doar 15-16 milioane cu drept de vot” (Sova si Ponta dixit) din vara lui 2012? Pricepe naiba odata pentru totdeauna: „majoritatea de 7,4 milioane care au zis DA” din minoritatea de 46,24%…tot minoritate se numeste!
        L-ai mai auzit pe Ponta sa vocifereze cu privire la cei peste 18 milioane cu drept de vot , cateva luni mai tarziu, la alegerile parlamentare din decembrie 2012? Sau de acei peste 18 milioane cu drept de vot la alegerile din prezidentiale 2014?

  11. Devine destul de clar ca programele de inzestare ale MApN chiar si in ciuda acestui 2% pus cu greu in final nu or sa fie desfasurate…daca am auzit bine am auzit expresia…” daca MApN o sa reuseasca sa utilizeze aceste fonduri” un fel de ..am dat dar daca nu s-au putut cheltui ..achizitiona din n motive asta este… Poate ca america poate sa sa isi permita o politica izolationista de tip „America First” insa Romania izolata de UE sau NATO ar fi cu drapelul deja coborat…asa ca Romania First, depinde pentru cine ar fi asa. Daca serviciile ruse au pus umarul la chestiunile astea trebuie sa recunoastem ca operatiunea de destabilizare le-a reusit intr-un mod admirabil….

    • Ar fi bine sa ne fi intors in 89: fara datorii, cu dorinta de a progresa ,cu coeziune nationala ,cu nerv, cu educatie, fara antena 3 si altele,… Actul neconstitutional prin care s-a schimbat conducerea legala a tarii in dec 89 [ nu ca nu trebuia schimbarea ,chiar mai demult !],isi arata urmarile hidoase de acum ! Nationalizarea de dupa razboi a avut urmari si proceduri infinit mai putin tragice decat privatizarea,demontarea sau impartirea averii Romaniei dupa 90 ! Nationalizarea s-a facut simplu,dar cum si-mai ales- cui imparti o avere comuna altfel decat prin japca si furt ! Iar cei ce au facut-o sunt gulerele albe de azi,din toate partidele ,de fapt unul singur PSD,ca alte partide nu au existat ,ci doar au ciugulit cu smerenie faramiturile si pomenile de la PSD si s-au compromis ! Poporul simplu are o vorba : daca nu prasesti porumbul la timp il scapi in buruiana, cresc impreuna,se sufoca reciproc si trebuie taiate laolalta ! Acum ce mai e de facut ! Doar o tragedie nationala! Pacat de acumularille si oportunitatile pe care le-a avut tara in 1990 si de munca,sacrificiile si idealurile anilor 60-90 !

  12. Procurorul-sef al DIICOT Daniel Horodniceanu a declarat, miercuri, la Europa FM, citat de News.ro, ca modificarea legislatiei penale, inclusiv prin introducerea prevederii conform careia denuntul este valabil doar sase luni de la comiterea faptei sesizate, va afecta dosarele de terorism, de trafic de droguri, precum si pe cele de mare violenta.

    DIICOT este afectat foarte tare de denunt, mult mai tare decat celelalte Parchete pentru ca in dosarele de competenta DIICOT-ului si aici ma refer in special la dosarele de trafic de droguri si la dosarele de mare violenta, denuntul este un element foarte important pentru noi”, a afirmat Horodniceanu. Intrebat daca vor fi afectate si dosarele de terorism, seful DIICOT a raspuns: “Da, denuntul nu ar putea fi folosit”.
    http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/dosarele-de-terorism-si-trafic-de-droguri-afectate-grav-de-modificarea-codului-penal-denuntul-nu-ar-avea-valoare-juridica.html

  13. pentru Bizonu ( bun nume ! )
    Cătălin Striblea
    40 min ·
    Apropo, cred ca povestea cu denunțurile trebuie mai bine studiata. Daca te uiti un pic mai atent o sa vezi ca sunt cateva infractiuni in care tocmai au scapat cei mai odiosi dintre infractori. La pedofilie, denunturile se fac cu luni dupa, din cauza traumelor copiilor. La proxenetism, la fel trec ani buni pana scapa victimele. Nici la trafic de droguri nu te poti astepta sa fie altfel. Astea nu sunt infractiuni care sa poata fi anuntate pe loc. De asta porcaria este cu atat mai mare

    • Ion Roamanul era deja luat
      M a ropg unor ale-ar placea mai mult sa imi zic fekete lajos si sa in jur romanii ca e popopr de goti (mai ales de teritorii ..)

      Si ca mai bine studiat.
      Da..
      Codurile au fots facute varza …. iar „corectarile” sunt dupa cum se nimereste.
      Aici e o tampenie de genu unde dai si unde crapa.
      Presupun ca se gandau la sitautaii de benu Florica Micrpsogt. Adfica folosirea denuntului ca scapare din fata legii .

      ce sa i faci .. „inainte” codurile erau facute de specialistii cei mai tari in bransa. Azi .. au fost facute de Predoiu (care nu este cel mai tare nici in procedurei, nici in civil nici in penal) insa au fots platite cu 100.000 euro!

  14. Dragnea s a saturat de Teleorman si vrea in Rusia la Yanukovych…

  15. Pe aici sunteti multi militari sau cu legaturi in armata. Voi cum vedeti starea de spirit a conducerii si corpului ofiteresc ”daca e la o adica„? E real sa strigam ”Armata e cu noi?”

    • @ Marius
      Care armata? Aia cu t 55 si bmp 1 in dotare?..aia nu mai e armata!
      Armata suntem noi!

      • Nu e nevoie de F22 aici. Ma refer la institutia armatei ca element de stabilitate si ca aparatoare a statului de drept.

        • Cred ca la mitingul de duminica au iesit mai multi oameni in strada decat numarul militarilor din Armata Romana .
          Problema e ca unii au depus o juramant de credinta fata de Patrie si nu imi dau seama cum si l pot respecta intr o Patrie in care lovitura de stat e un sport national al clanurilor mafiote , conduse de infractori de talie internationala .

        • Marius, lasa Armata in cazarmi. Ar fi un dezastru total sa iasa cu tancurile si taburile pe strazi. Cum ar fi daca 2-3 „oameni de bine”, amestecati printer manifestanti, dr deschide focul asupra lor. Nu are rost sa repetam Decembrie 89. Ce trebuie facut este ca cetateniim cei carora le pasa, sa iasa in strada si sa protesteze,in numar cat mai mare, dar CAT SE POATE DE PASNIC.

          • Eu ma gandeam mai degraba la o actiune mai de catifea, cu arestarea membrilor guvernului in temeiul art. 397 (2) Cod Penal – Actiuni impotriva ordinii constitutionale. Dar asta se poate face daca armata ramane in cazarmi si daca internele duc la indeplinire mandatul de arestare. La asta ma refeream, sa se evite un stand-off intre diverse unitati ale structurilor de forta. Armata nu are impotriva cui sa scoata tab-urile.
            In ce priveste articolul din codul penal, e adevarat ca se face vorbire de violenta, insa acum nu a fost folosita violenta in savarsirea infractiunii numai pentru ca nu era nevoie. Plus ca avem jurisprudenta zero pe infractiunea asta, asa ca se poate interpreta extensiv.

            • Pe aici sunt unii m,ai usor de arestat. Tu de exemplu.
              Sau aia care vor armata, vor explozii samd.

              Sigir ca vreo 2 de pe aici sunt deja pe lista …

              • Stimate domn, sper ca ati inteles in postarile mele de mai sus care era situatia premisa: existenta unui mandat de arestare ce urma a fi pus in aplicare de politie / jandarmerie. In ipoteza asta intrebam care cred oamenii de pe site ca ar fi atitudinea armatei. In privința arestarii mele, nu cred ca imi face nimeni onoarea unui martiriu.

      • @mihu Ce ai zis e o aberatie si o lipsa de respect!

    • @Marius da’ ce, militarii n-au primit si ei „x la suta” in plus de la PSD ? 🙂

      …si la o adica, din aia 2% nu pot primi inca „y la suta” in plus ? In fond, de ce sa dam banii pe fiare cand putem construi locuinte la pret modic pentru militari, putem acorda majorari de solde sau sentinte, pardon, sedinte de recuperare la vilele de protocol ale MApN pentru ei si familiile lor ? 🙂 🙂 🙂

      Tare mi-e teama ca bravii nostri militari deja s-au vandut pe 2 lei si 3 surcele, la fel ca pensionarii, iar „in caz de ceva” inca 1 leu si 2 surcele in plus vor stabili exact de care parte a baricadei vor fi.

      • Nene am lucrat in armata 27 ani si 4 luni si nu am vazut locuinta nici macar de serviciu. Mi-am cumparat casa cu banii proprii si pentru ca am facut asta nici amaratii aia de bani de chirie nu i-am primit. De ce arunci cu noroi in toti militarii? Arunca cu noroi in generalii care si-au luat case cand deja aveau si care au fost condamnati …..simbolic, dar asa este cand esti general si incalci legea iti dai demisia si gata scapi, dar daca ai fi un amarat te-ar baga la bulau imediat.

        In plus nu armata aresteaza in tara asta. Exista alte institutii cu acest drept.
        Ma gandesc serios sa-mi vand apartamentul din Bucuresti si sa ma mut dracului intr-un sat izolat ca daca ajungem ca Ucraina 2 dracu ne-a luat la cati vecini prieteni avem.

        • Pai vezi Stefane… ti-ai raspuns singur in mesaj:

          „Arunca cu noroi in generalii care si-au luat case cand deja aveau si care au fost condamnati …..simbolic, dar asa este cand esti general si incalci legea iti dai demisia si gata scapi, dar daca ai fi un amarat te-ar baga la bulau imediat.”

          La asta ma refeream… din pacate.

          Nu stiu cum de nu ai primit bani de chirie. Eu cunosc multi militari care de 10 ani de zile smenuiesc banii de chirie, presupun ca stii schema asa ca n-o mai scriu de data asta.

          Ordinele le dau generalii nu caporalii, iar la generalii ala descrisi de tine mai sus, condamnati, cu locuinte ieftine de serviciu, cu ore de zbor din pix, cu avansari obtinute numai ei stiu cum, vor face o figura foarte urata daca PSD-ul le mai ofera inca 20% in plus la solda. Si le va oferi, ca nu din banii personali ai lui Xulescu ii ofera ci de la buget, care buget are 40 miliarde de euro de cheltuit. Iar daca depasesti deficitul, si ce… 🙂

          Iar de arestat, n-am spus nimic. Arata-mi te rog unde am scris ca militarii aresteaza sau unde m-am referit la arestare, eu nu gasesc…

    • Armata TREBUIE sa ramana in cazarmi, nu si militari in civil care trebuie sa iasa, la un loc cu ceilalti romanii in strada!
      Noi trebuie sa-i luam de gat pe nemernici nu Armata.

      • Ce zici tu, duminica trecuta, la Romanika WC, o reportera cunoscuta si de tot c****, transmitea live din piata. Lua interviu unuia cu gluga pe cap care cerea presedintelui Iohannis sa scoata armata pe strazi si sa-i ia pe astia din guvern cu tancurile la plimbare. O diversiune evidenta marca jegului de televiziune care transmitea, insa nu asta-i problema. Faptul ca propagandistii aia au anticipat astfel de posibile masuri/miscari, incercand sa inflameze populatia capiva lor, chiar mai mult decat au facut-o pana in proteste.

        PS CNA-ul e o mizerie imensa, evident controlata politic, la fel ca institutia avocatului poporului, care merita desfintate si recladite pe baze morale si legale mult mai puternice!

      • Militarii si politistii, prin lege le este interzis ca in timpul liber sa se implice in activitati cu caracter politic, cu exceptia votarii la diverse alegeri electorale.Cine nu respecta legea, isi pierde locul de munca sau risca sanctiuni disciplinare aspre.
        Acum ar trebui sa iasa in strada, pe langa cei care nu au votat PSD-ALDE, si cei care nu s-au prezentat la vot, din diverse motive.
        Solutia ar fi sa scapam de aceasta nociva majoritate parlamentara prin alegeri anticipate.Daca se ajunge la anticipate, partidele vor avea aceeasi candidati ca si in decembrie 2016.

  16. Ca mi se zice ca ma memorie selectiva … ca nu am incredere in „abticoruptie” samd
    Mai sus Grigore (ala care imi reprosa ca stiu mai mut decta el da un link .. asa sa arate ca a mai citit si altceva decat Spotul (felictiari inclus ptr memorie) INSA nu citeste decat selectiv :
    Hai sa redau un fragment interesant din articol

    Marea Britanie a cerut asistenta Romaniei
    Procurorii Departamentului National Anticoruptie au in lucru o cerere de asistenta judiciara in ancheta legata de achizitia, de catre statul roman, a unor fregate din Marea Britanie. Cererea a fost remisa Romaniei de catre autoritatile britanice. Potrivit Inspectoratului General al Politiei Romane, a fost primita, in luna aprilie, de la autoritatile britanice, o cerere de asistenta judiciara internationala, „care continea referiri la comiterea unor fraude de proportii comise in timpul derularii procesului de achizitie, de catre statul roman, din Marea Britanie, a unor nave militare”. Solicitarea autoritatilor britanice a fost trimisa, in 28 aprilie, spre solutionare Parchetului Inaltei Curti de Casatie si justitie, conform prevederilor interne si internationale care reglementeaza asistenta reciproca in materie penala. Astfel, Directia de cooperare internationala din cadrul Parchetului instantei supreme a trimis, in 10 mai, solicitarea DNA, considerand ca ar exista indicii privind eventuale fapte de coruptie, ceea ce ar atrage competenta procurorilor DNA. Conducerea Departamentului a confirmat, ieri ca a primit solicitarea de asistenta judiciara si a precizat ca aceasta „se afla in derulare”.

    Acum am o intrebare :de ce DNA nu a facut doar lui Nastase ptr asta? Ca asta este coruptie nu ca a rugat pe unu Paun sa ii cumpere termopane din China!!!
    Asta da.. era o acuzatie serioasa, iesea un „dosar” pe bune …. dar asa? Pixuri?! Termopane?!!! Termopane din China cand se cumpara de preferinta din alea nemtesti?!

    DE CE ?
    Adica vreti sa ziceti ca DNA protejeaza pe Nastase?!

    • @Ghita Probabil ai talent de troll , caci nu te banuiesc ca o faci altcumva decat din convingere . desi s-ar putea sa fi scolit in domeniu.
      Folosesti exact tehnicile de manipulare :
      ataci la persoana, dupa care schimbi subiectul , balmajesti ceva si tragi concluzii total aiuritoare . Deci dupa parera ta e de vina DNA in contractul semnat de Nastase cu fregatele.

      1. Uiti sa precizezi ca e vorba de DNA in 2006 , cand era cu totul altceva , nici macar nu eram in UE.
      2. Eu am aratat comentariul ipocrit al lui Nastase , referitor la 2% din buget si banii de inzestrare care se vor duce in Germania si SUA, fara a folosi offsetul si tipa Romania first – adica ne prosteste in fata cu mult tupeu.
      3. Probabil ca BAE a stiut sa dea spaga fara sa lase urme , asa ca ce sa mai dovedesti
      Ai incercat sa il aperi pe Nastase si sa dai vina pe DNA.
      Chiar iti iubesti partidul PCR-PSDR-PSD si …
      PS Acum am vazut ca faceai comentarii la articolul din ZIUA in 2006.
      Parca incep sa cred ca te ocupi de mult timp cu propaganda de partid .

      • Grigore, BAE nu a dat spaga, guvernul angliei a zis ca trebuie sa cumparam fregatele ca sa voteze intrarea noastra in NATO. Asta este motivul pentru care nimeni nu ii zice nimic lui Nastase, ca nimeni nu vrea sa se uite cu adevarat in chestia asta ca cine stie ce mai iese si de acolo si nu o sa ne convina de loc ce aflam…

        • 2 LionHeart – dIn centrul investigatiei desfasurate de Oficiul pentru Fraude Grave (SFO) se afla un „comision” in valoare de sapte milioane de lire sterline (circa zece milioane de euro), platit de BAE Systems. Surse apropiate Ministerului Comertului si Industriei au declarat ca BAE Systems a recunoscut ca s-a platit un comision, dar a refuzat sa spuna cine a primit aceasta suma. Barry George ar fi primit unu la suta din valoarea contractului, in timp ce restul de sapte la suta ar fi ajuns catre persoane necunoscute, cel mai probabil politicieni romani. – din The Guardian

          https://www.theguardian.com/business/2006/jun/08/arms.politics

          • Dragu de Tony „shot thr dog” avea nevoie de bani …

            • Nu e problema noastra ca avea nevoie. Nu e in jurisdictia noastra si nu putem face nimic in privinta lui Blair. Dar, ne putem duce dupa aia care au luat (ca si a lua era interzis. Acum nu mai stiu sigur..)

      • Grigore

        DNA din 2005 este acelasi ca cel de azi. Infinta ca PNA sub Nastase a fost reformat de Monica Macovei . Pe vrem aia era condus de Daniel Morar … ala pe care Laura Koverssi l-a delegat sa fie procuror general (sept 2012)
        In plus documnetele exista la mapa. Asa ca nu eu stau prost cu memoria ci altii care uita ce au in mape.
        – Adrian Năstase a fost condamnat în dosarul Zambaccian in anul 2014. Codruta era deja la DNA .

        Deci una din 2 :
        ori spaga a fpts data de englezi catre englezi (extrem de probabul data find discretia lor)
        ori DNA doarme in bocancii statului

        Si findca se pare ca intelegi greu – eu zic ca daca DNA nu s-a apucat de cestia asta – o cestie „grea” numa buna sa il infunde pe Nastase ani de zile – este ptr ca …. nu Nastase a luat. Ci nsite englezi si asta este treaba englezilor …

        Apropos nu esti cumva nepotul Luciei Poescu sefa de la laboratorul 13? Ca dupa figura …

  17. Bre. E o mizerie? Da. Ar merita sa fie dati jos? Da.

    Dar, nu e bine sa lasam furia sa inlocuiasca gandirea logica. Totul trebuie facut pasnic, altfel iese urat.

    Ura este un lucru bun cand e folosita cu cap, ca motivatie pentru atingerea scopurilor, doar ca acum ei sunt legitimizati de votul popular… chiar daca prezenta a fost aia care a fost, e vina celor care nu au iesit la vot. PSD-ul nu o sa renunte la guvernare cand a luat aproape 50% in alegeri, e imposibil, sunt legitimati de vot si au o mare parte din populatie de partea lor.

    Zicea cap de bec ala de e secretar general la PSD ca o sa scoata si ei oamenii in strada. Domnilor, aveti grija, sunt manipulari si de o parte si de alta, iar protestele pot sa fie imediat deturnate. Sa fie proteste, dar sa fie pasnice. O sa vedeti in seara asta ca o sa fie plin de agitatori si s-ar putea ca lucrurile sa escaladeze si sa o dam in razboi civil.

    Va zic foarte clar ca razboiul civil este foarte posibil in momentul asta.
    Ei nu o sa renunte la putere, revolutie nu o sa se faca. Ori raman ei pana pierd capital politic si sunt rasturnati, ori iese razboi civil… fiecare decide ce vrea.

    Eu de mai bine de un an incerc sa schimb ceva in tara asta. Pana acum nu mi-a iesit, dar continui sa ma implic in proiectul meu cu un devotament la fel de mare. Daca o sa iasa razboi civil o sa iau arma in mana si o sa lupt pentru unitatea tarii in continuare. Ganditi bine ce o sa faceti zilele astea, pentru ca o sa fiti responsabili de ce o sa se intample dupa. Puteti sa actionati inteligent sau impulsiv, voi decideti.

    Eu o sa fiu out pentru cateva zile, sunt prevazator de fel si e cazul ca fiecare sa se pregateasca pentru ce e mai rau.

    • @vioniribu

      Ce razboi civil mah tata mah? Cu ce, cu pumnii si cu bata? Arme nu mai sunt in depozite, armata nu mai avem! Si nu mai avem tocmai pt ca aceste jigodii tremura la gandul zidului de la targoviste!PSD ul a scos scorul p care l a scos pt ca pur si simplu scena politica nu a avut nici un partid care sa merite efortul votului.multi, inclusiv eu am votat cu o scarba enorma, uriasa…! dar la o asemenea mizerie, la un asemenea jet de pishat in fata nu se astepta nimeni! Tilharie in plina noapte, ca hotii de cai!
      Stai linistit ca razboi civil nu va fi! Votantii psd sunt bunicii nostri plini de reumatism + dascalii si functionarii publici absolventi de Spiru Haret! Mai pune si tiganii si aia sunt 3 milioane!Ii vezi pe astia iesiti cu sutele de mii in strada? tiganii cu akm ul in mana :)))…??

      • @mihu Bine bre, dar mai usor cu scarba asta pe care o arati fata de Armata Romana.

        • Apropo, partidul pe care l-am votat nici nu a facut 5% si nu am iesit sa ma dau cu curul de pamant. Am pierdut, ei au castigat, inghit. Daca e democratie sa nu fie doar cand ne convine noua.
          In seara asta o sa se lase cu lupte de strada si o sa degenereze situatia, desi eu ma rog sa nu…

          • @ vioniribu
            Daca in decembrie 89 Ceausescu ar fi organizai alegeri libere, oferindu le liberalilor si taranistilor o luna de publicitate electorala la ora de maxima audienta la TVR, nu ar mai fi fost ales cu 99% ci cu 79%…

            • @mihu Pai ce zic: ce ne place democratie cand iese cine vrem noi 🙂 🙂 🙂
              Eu unul consider ca democratia si-a atins limitele, am propriul sistem pe care l-am mai expus pe aici si am fost facut fascist, dar n-ai ce face 🙂

  18. Babaetz, nush cum vi se pare voua, dar pentru mine semnalul e clar! Astora li se rupe plu@ de noi si sunt dispusi sa rupa tara in bucati doar pentru a continua sa o fure!
    asa ceva nu se mai poate accepta!
    Parerea mea, hic…

    • 😉 Hic si io, a venit vremea toporului…

    • Rareori spre deloc comentez pe teme politice, prefer sa fiu activ si sa fac ceva…

      sharky, ai reusit sa surprinzi esenta intr-o singura propozitie! 🙂 N-as fi putut-o spune mai bine! 🙂

      Ca de obicei, Ghita se pricepe la orice, inclusiv drept, justitie s.a.m.d. avand o parere despre orice, tot si nimic.

      Iuliane, cred ca-ti pierzi timpul de pomana cu Ghita, stiu, tentatia e mare…

      Dragnea da niste declaratii halucinante, intru’ prostirea prostilor, pasand frumusel totul in capul guvernului numit tot de el. Nici macar n-are decenta si taria de caracter sa-si asume toata mizeria asta… Rusine!

      • Iuliane, cred ca-ti pierzi timpul de pomana cu Ghita, stiu, tentatia e mare…
        Citeodata am senzatia ca Ghita ar putea primi acel bobirnac care sa il determine sa isi puna intrebari. 🙂 Tentatia…

      • Nicolae, poate ca este momentul sa te gandesti daca nu cumva inactivitatea ta pe teme politice, generata din bun simt si din dorinta de a face „altceva”, este potrivita.

        Nu cred in „solutii finale”, nu anihilarea fizica a oponentilor este solutia si, prin absurd daca s-ar realiza, doar ne-ar reduce la nivelul lor. Pe de alta parte fara o doza de implicare din partea unor oameni care chiar au dovedit ceva, oameni ca tine care au dat lucruri concrete comunitatii de aici, pseudo-omniscienta impertinenta, sfertodoxismul si nerusinarea crasa de a face din negru alb a bizonilor doar se va perpetua. Mediocritatea care ne inconjoara se datoreaza si lipsei de „stomac” a oamenilor de calitate de a se implica in „mocirla”, cred eu. Pana la bata si topor avem cuvantul, care poate lovi la fel de greu in multe situatii!

        Stiu ca multi dintre noi avem altele de facut, dar mi se pare un moment bun ca apele sa se separe si in tara asta, odata pentru totdeauna. Hotii sa ramana cu hotii, iar cei care nu se simt solidari cu cauza hotilor sa o spuna raspicat asa!

        • te rog sa nu mai insulti bizonii! Sunt animale nobile si emblematice pentru natia noastra, cam ca si bourii 🙂

        • Radu, iti multumesc pentru aprecieri! 🙂 Ma bucura ceea ce spui, pentru ca este multa munca in spate.
          Ideea e ca, decat sa ma contrez cu Bizonu’ de exemplu, sau mai stiu eu cu cine, pe teme politice, la care, ca si la fotbal, romanul este foarte priceput 😉 🙂 , prefer sa ies pur si simplu in strada.
          Ma pricep cat de cat la drept si prefer sa nu fac afirmatii pe marginea unui subiect de natura juridica pana nu-l documentez corespunzator in prealabil.
          Ceea ce ma deranjeaza insa foarte tare la ceea ce se intampla zilele astea e ca, dintre toate urgentele tarii asteia, asta era evident cea mai mare din moment ce, la nici o luna de la instalarea la putere, au promovat o astfel de initiativa legislativa. Adica, ceva gen „din toate florile din lume” sau „tara arde si baba se piaptana” s.a.m.d.
          Si au facut asta in cel mai miselesc mod cu putinta, complet lipsit de transparenta, in ciuda avizului (chiar daca e doar consultativ) negativ al celor care chiar se pricep la asa ceva. Pe scurt, se poarta cu noi exact cum a spus sharky.
          Acesti inconstienti risca zilele acestea sa arunce tara in degringolada doar ca sa-si apere dosurile lor si ale prietenilor lor, in ciuda averstismentelor venite de prin diverse locuri. Locuri care nu ne-or placea dar fara de care ne-ar fi cam greu sa scoatem minunea aia de crestere economica pe care au prognozat-o aceeasi domni, desi toate celelalte prognoze sunt cam cu 1% mai mici.

  19. Piranda prinsa la furat sau cu aripa de lebada in gura are putine optiuni la indemana: sa-si ridice fustele, sa stropeasca cu lapte de tata sau sa arunce cu puradeii.

    Pirandele de forum au insa si mijloace mai sofisticate, un sofism mic (de ce i-a inculpat pe 70 si ceva si l-au condamnat doar pe dragnea? Raspuns: doar nu era sa scape dragnea care a organizat totul si sa fie condamnat operatorul care baga mesajele in sistem), o exagerare, doua, noua de efect artistic (de ce nu-i condamna dom’le pentru faptele grave pe care le banuim cu totii dar nu sunt inca demonstrate si-i condamna pentru gainarii? Raspuns: pentru ca sunt niste gainari care au furat la viata lor si cu paharul la fel de bine ca si cu cisterna si deocamdata au cazut pe furturile cu paharul, dar sa speram ca urmeaza si alea mari de tot daca nu-si mai dau si alte ordonante ca sa se scape) si mai spre sfarsit, cand procesul verbal de amenda e scris si incep sa apara si catusele sa bage aria finala din opera de 3 parale pe care o interpreteaza: (vai de mine, ne fura ungurii, dodonii si marea neagra tarisoara sub ochii nostri si pe voi, animalelor, va preocupa cum ne scapam noi hotii de parnaie? NU SUNTETI ROMANI, BAH!)

    Eu din toate zbaterile ca bizonul prin nisipurile miscatoare n-am inteles ceva, totusi:

    1) unde a fost prezentata tema cu amnistia, gratierea si dezincriminarea in campania electorala (in afara de pru care a luat 2,5%) in asa fel incat votul pro-psd sa insemne o acceptare a acestor teme din partea populatiei?
    si
    2) Care era urgenta sa fie facute toate astea pe sest si publicate la ora 1 si ceva noaptea in Monitorul Oficial?

    P.S. Asa cum lebada are o singura valoare cand esti primitiv, adica s-o halesti, cam la fel e si cu libertatea. Pentru unii n-are niciun sens si o dau fericiti la schimb pe un brat de fan, o sticla de ulei sau o cinzeaca la birt. Cat despre aceia care au dat-o pe 50 de lei in plus, le urez din inima (copyright Parazitii, ca eu nu sunt psd-ist sa am furtul in sange) sa-si ia din banii aia lumanari si pastile!

  20. Imi cer scuze daca deja s-a postat: http://www.mediafax.ro/politic/premierul-sorin-grindeanu-intalnire-neprogramata-cu-ambasadorul-sua-la-bucuresti-hans-klemm-16145174

    Desteptii le-au dat leapsa si americanilor, ii mananca. Rau! Intalnirea era programata pentru azi, cand toata lumea stia ca are sa se voteze. Insa ei au rezolvat-o de aseara, pe sest.

    Daca si UE le da UE nu stiu cu ce mai scot ei crestere economica de 5%.

    Si surpriza emisiunii (sau nu): http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/sindicalistii-cartel-alfa-solidari-cu-protestele-ei-cer-retragerea-ordonantei-132017-660832

  21. Deci o sa va explic eu cam care este locul nostru in lume.

    Acum vreo 400-500 oamenii erau proprietatea „domnului” care stapinea paminturile. Depindea de la tara la tara daca erai direct proprietatea domnitorului sau proprietatea „boierului” dar ideea era ca erai o proprietate la fel ca pamintul pe care te nascusei sau pe care lucrai. Daca plecai in alta tara si comiteai o crima sau o infractiune erai pus in lanturi si trimis la „domnul” tau care te judeca si iti facea ceva rau. Asta din cauza ca nimeni nu avea voie sa distruga proprietatea altcuiva. Dupa care a venit revolutia americanilor si dupa ce i-au batut pe englezi, americanii au decis ca fiecare om se naste liber. Adica nu este in proprietatea nimanui si in momentul in care se vindea o bucata de pamint (cu oamenii aferenti ei) nu erai vandut odata cu pamintul. (In cheia asta trebuie citita partea din constitutie cu un om se naste liber si are dreptul la libertate) Tot atunci a aparut si principiul teritorialitatii – adica daca comiti o crima sau infractiune pe teritoriul unui stat, esti judecat si condamnat de catre statul respectiv – asta deoarece esti un om liber.
    Asta bineinteles in teorie. Ca cercul sa fie complet, America, the land of the free a dat in 2010 FATCA (dati un google mic) care a intrat in vigoare din 2014 care spune ca americanii datoreaza bani pentru tot ce castiga in afara tarii daca sumele depasesc 100.000 USD. Cu alte cuvinte la 400 de ani dupa ce au eliberat oamenii din „sclavie” americanii au zis ca e timpul sa revina la niste practici testate sute de ani – respectiv legarea de glie, dar de data asta stapinul nu mai este „domnul” ci statul american.
    La noi este mai bine decat la americani, inca … (http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_42204/Cum-vor-pl%C4%83ti-CASS-in-2016-romanii-cu-domiciliul-in-%C5%A3ar%C4%83-care-muncesc-in-str%C4%83in%C4%83tate-f%C4%83r%C4%83-forme-legale.html). Daca muncesti in strainatate si faci venituri in strainatate, nu e nici o problema, trebuie sa platesti taxe in romania. Chestia asta e total impotriva constitutiei, deoarece sa trebuiasca sa platesti bani chiar daca nu lucrezi in .ro inseamna ca nu esti un om liber si ca raspunzi pentru niste fapte pe care NU le-ai comis pe teritoriul romaniei. Nu mai vorbim ca esti prezumat vinovat din start …
    Deciziile astea arata clar cam ce cred guvernantii nostri despre noi, si cam care este pozitia noastra (a pulimii) in marea schema a lucrurilor – sclavi legati de glie, sau un termen neaos – iobagi. Termenul politically correct zilele astea este de „contribuabil”. De fiecare data cand auziti acest termen sa va ganditi la niste vite scoase sau la pascut, sau la muls. Mai mult la muls, ca stapinii nostri nu prea au grija de noi. „Contribuabilul” este cel care munceste toata ziua si dupa aia i se ia 60% din tot ce produce. Nici macar nu plateste el procentele alea din munca lui, pur si simplu i se iau (asta este rolul stopajului la sursa), unii nici macar nu stiu ca exista banii aia care i se iau, sau cat de mult i se ia din munca lui. Dupa aia „contribuabilul” trebuie sa se supuna rigorilor legii – care spun de exemplu ca nu poti munci decat ca angajat (unde taxele sunt dupa cum am zis de 47%+10%), daca vrei sa muncesti altfel atunci trebuie sa te faci PFA si sa intri in alta clasa de „contribuabil”. Sau ca nu ai voie sa faci aia, sa faci aialalta, etc etc etc. Stiti si voi legile…
    Si cum putem sa deosebim stapinii de „contribuabili”? Foarte simplu, stapinii fac regulile, care in mod evident nu se aplica asupra lor, sau daca printr-o minune se aplica, atunci se schimba regulile – vezi cazul Dragnea / Tariceanu si cu ordonantele astea. Toate legile astea au fost date de parlamentele succesive presupunandu-se intotdeauna ca cei care dau legile astea vor fi deasupra lor. Bineinteles, mai sunt si pensiile speciale. Uitati-va la cine sunt beneficiarii lor, si atunci o sa vedeti cine sunt stapinii.
    Ceea ce vreau sa va spun este ca in toate statele din lume functioneaza cam acelasi sistem – o clasa conducatoare asupra careia se aplica un set de reguli si care paraziteaza statul si „contribuabilii” adica aia care platesc si asupra carora se aplica legile.
    Doar ca la noi se plimba Ion cu bata din cauza ca e semianalfabet si a pornit de jos. Ma refer la Dragnea care a luat 2 pasarici si le-a pus pe statul de plata al guvernului, pasaricile lucrand pentru PSD in tot acest timp. De ce a facut asta? Pentru ca nu avea bani, ca daca avea atunci platea de la el din buzunar. Si cand a fost prins, in loc sa incerce sa rezolve problema in spatele usilor inchise a inceput sa dea cu parul (vezi cele 2 ordonante date in ceas de noapte). Daca eram in Anglia de exemplu, atunci familia lui Dragnea deja parazita statul de generatii si avea bani sa plateasca el cele doua pasarici din buzunar fara sa fie nevoie sa faca tot felul de artificii. Nu a avut bani, acum risa sa intre la bulau. Am citit ca Negoita are 100 de astfel de persoane pe statul de plata – daca asta este adevarat stau si ma intreb cate astfel de persoane sunt la nivel national ???
    Paranteza: Nu am urmarit procesul lui Dragnea, dar in mod evident beneficiarul intregii operatii este PSD, si nu cred ca chestia asta este pusa in rechizitoriu. In mod normal PSDul ca persoana juridica ar trebui sa raspunda solidar cu Dragnea. Si eventual daca se gasesc mai multe cazuri de genul asta, ar trebui ca partidul sa fie inchis (desfiintat). Asta ca sa vorbim de „rule of law”…
    Ca sa concluzionez postul asta, asa cum zice si George suntem vite numai bune de muls, noi toti cetatenii asa zisei civilizatii vestice, si presupun ca in intreaga lume. In Romanica putin mai mult ca in alta parte, ca ai nostri nu prea au scoala!!

  22. Trecand un pic pe la ordonantele astea date in miez de noapte consider ca ne arunca inapoi cred cu cateva sute de ani, nici macar pe vremea comunistilor asa ceva ar fi fost posibil – statul comunist era constituit pe o anumita linie si nu se puteau da niste legi care sa scape anumite persoane sau categorii sociale. Acolo daca erai prins in malaxor erai judecat si condamnat.
    Poate pe vremea fanariotilor sa fi functionat asa ceva, nu stiu ca nu am urmarit atent fenomenul in perioada respectiva. Oricum ideea este ca modalitatea de punere in vigoare a celor doua ordonante si cui folosesc vine de undeva din epoca pre-moderna a Romanieie – si aici vorbim de la 1856 incoace incluzand si perioada comunista. Pur si simplu sfideaza fundamentele oricarui stat cat de cat organizat unde exista „rule of law” sau „stat de drept” pe romaneste.
    Alt aspect pe care vreau sa il relev este ca daca sunt puse in vigoare cele doua ordonante, efectele lor nocive se vor vedea cred ca cel putin 50 de ani de acum incolo. Toti oamenii – includem aici si adolescentii de la 12 ani in sus o sa vada urmatoarele lucruri: legile sunt un mecanism prin care un grup de oameni pun piciorul pe capul unui alt grup de oameni. Nu au nimic de a face cu dreptatea (ne pisam noi pe dura lex sed lex) si o justa organizare a unui stat cat de cat functional.
    Si dupa ce oamenii o sa vada cam cum sta treaba cu adevarat cu legile o sa isi puna urmatoarea intrebare logica: de ce ar trebui sa respect legile date de altii cata vreme legile astea sunt date doar pentru mine sa le respect, iar ceilalti din jurul meu nu le respecta? Si ce poti sa le raspunzi decat ca: daca o sa te prinda, o sa iti rupa capul, si asta este singurul motiv pentru care ar trebui sa le respecti.
    Si atunci cetatenii o sa arda statul pe unde pot deoarece nu mai pot sa aiba incredere ca statul lucreaza pentru ei, si mai mult de atit, ca statul este un judecator impartial. Toti cei care au 12+ ani, daca se dau cele 2 ordonante o sa sape tara asta cat de mult pot, si nu poti sa ii condamni ca nu au dreptate…

  23. Ca sa concluzionez: personal o sa ies in seara asta sa demonstrez.

    Nu sunt tipul de om care sa iasa la demonstratii deoarece consider ca nu rezolva nimic si ca e pur si simplu timp pierdut de catre demonstranti. Acelasi lucru il consider si vis a vis de demonstratiile care vor avea loc incepand cu seara asta – ele in sine nu o sa rezolve nimic. Ceea ce totusi cred este ca sunt inceputul unui proces care cu putin efort o sa duca la schimbarea sistemului politic din Romania.
    Eu vad lucrurile asea: o sa iasa lumea in strada vreo 2-3 zile si o sa demonstreze pasnic. Scopul primelor demonstratii este sa dea curaj nehotaritilor si astfel sa se atinga o masa critica. Plus ca in zilele astea o sa trebuiasca sa se organizeze lumea un pic, trebuie adusa o tribuna de la care sa vorbeasca lumea, sa apara niste lideri care sa conduca masele de nemultumiti pe „calea cea dreapta”.
    Dupa aia o sa faca cineva niste provocari (nu o sa le fac eu, sa nu intelegeti gresit) si o sa apara scene de violenta. Evident ca mesajul o sa fie „Dragnea bate pe aia care protesteaza impotriva lui” si dupa aia toate optiunile sunt deschise.
    Ma indoiesc ca cineva ii va apara pe penali pina la moarte, sau pina se va trece de o linie foarte joasa, asa ca daca se fac pasii enumerati nu vad cum poate sa scape. Inca odata, pasii sunt:
    1. O zi sau doua de demonstratii pasnice ca sa prinda lumea curaj sa vina la demonstratii
    2. Instalarea unei tribune care sa genereze niste lideri „recunoscuti si ascultati de demonstranti” care vor dicta linia pe care va merge miscarea. Niste corturi sunt optionale, dar binevenite
    3. Provocarea unor acte de violenta din partea jandarmilor si prezentarea lor la TV in asa fel incat sa se produca o ruptura si mai mare intre demonstranti si guvernanti.
    4. Si mai multi demonstranti din cauza punctului 3
    5. Rasturnarea guvernului si eventual dizolvarea parlamentului cu ajutorul lui Johannis si a violentei de strada.

    Mi se pare un plan relativ usor de executat, o sa vedem ce iese din asta…

  24. Singurul lucru de care ma tem este ca de revolta ce sta sa inceapa sa nu profite noul partid bolsevic(neo liberal) USR…organizatie cel putin la fel de periculoasasi perfida ca verisorii primari din PSD..

    • Dar ce ai dumneata potriva USR-ului de iţi provoacă atâta teamă?

      • @musoiu

        USR ul este ruda dusa la scoala a pitecantropului comunist PsD.usr nu este bimic altceva decat reprezentanta locala a „Verzilor” si socialistilor radicali europeni, distrugatorii ideii de natiune, groparii civilizatiei iudeo-crestine, cei care promoveaza poponarismul mondial, aparatorii orbi ai insurubarii treptate a islamului socialist ( vezi Young Turks si Muslim Brotherhood)in identitatea europeana.scopul final: distrugerea acesteia prin asimilare.

        • De unde ai aceste informatii?

          • @musoiu
            nu e greu sa gasesti in presa pozitiile usr referitoare la drepturile curistilor si despre cat e de c..a si corupta biserica ortodoxa! A mai incercat Clotilde sa o scalde pe ici pe colo dar pe barba su l au zburat la modu proletar cand a amintit de leg usr cu ong lu soros.
            Pe de alta parte l au facut xenofob si rasist pe Banciu cand a afirmat despre Coran ca ar fi un jeg de carte…in plus , programul electoral este absolut tern, aproape comic, un fel de wishfull thinking…

        • Bay teoristul conspirational al tatei, ușurel, ia o gură de oxigen, zici ca ai fost sechestrat 2ani într-o cameră di obligat sa te uiti la emisiunile lui Alex Jones si Russia Today.

          Totuși nu înțeleg ce treabă are Young Turks cu islamismul socialist?

          • @bai pitecantropule, ce treaba are rt si jones cu miscarea nationalist islamista a tinerilor turci(jön türkler) responsabila de moartea a milioane de crestini armeni? ..Miscare care de altfel a influentat si aparitia fratiei musulmane in egiptul anilor 20..

            • Chill amigo, mi se pare că le arogi usr istilor prea multe, nu sunt asa complicati. Si referitor la jones si rt se văd similitudini in teorii fataliste improbabile imbeciloide ale conspirației…’scopul final: distrugerea acesteia prin asimilare.’ Zici ca ai dat-o din Mein Kampd pe asta cu scopul final. Relax, era vba ca PSD și-a luat Țara înapoi si noi o dam in baliverne fanteziste.

  25. http://www.ziare.com/liviu-dragnea/presedinte-psd/dragnea-si-grindeanu-stau-ascunsi-nu-au-participat-la-niciun-eveniment-la-care-isi-anuntasera-prezenta-1452165

    Tiranii evita sa dea ochii cu lumea furioasa, iar cateii PSD-ului asmut lumea(votanti PSD) sa iasa in strada la contamanifestantii.

    http://www.ziare.com/liviu-dragnea/psd/sedinta-de-urgenta-la-psd-sa-canalizam-furia-celor-care-au-votat-altfel-ar-putea-sa-iasa-in-strada-de-capul-lor-1452160

    Pare ca lucrurile se precipita, sper doar ca autoritatile statului sa nu lase unul precum c***** de Codrin Stefanescu si ceilalti catei de rasa si partid, sa ne aduca intr-un fel de maidan romanesc!

  26. Ma baieti
    apopos de bobarnace.

    Ia sa ne aducem aminte.. Cine plange ca IAR 99 TD ar fi mare scula pe bascula? Eu sau voi?
    Cine se plange ca nu s-a facut tancu dupa T72? Eu sau voi?

    Cum sa va zic .. gneratia mea si aia nitel mai purii au facut si IAR 99, si [proectu de tanc dupa T 72, si TR 85 ul si si si .
    Voi suntei inadaptatii care doresc sa faca pulotier aeriana cu un avionsubsonic de antrenament, nitel cam depasit din momentull primei decolari si nu sunteti in stare sa pricepeti ca azi este complet depasit …

    Adica puilor vor ar trebui sa va dati palme sa va treziti caci sunteti mai nostalgici decat mine!! (a da.. sunt nostalgic, Asteptati si voi cativa ani si o sa vedeti ce nostalgie va va apuca cand va veti da si voi seama ca „nu mai este cum era, acum intra cum iesea , da nici asa nu vrea!” si ca acum intr-o luna aveti mai putine erectii decat aveati intr-o zi la 25 de ani!!)
    Hai sa las … nostalgia (si am o vecinica …. uf ) si dati-mi voie sa va intreb – la ce ofset si productie miliatra visati voi ma? Cu cine? Cu ziaristi si analisti pulitici? Cu sefi de agentii de pariuri? Cu Nicusori Dani? Unde? In fabricile taiate si badute ? Ca deh alti inteopgenti f oct se gargariseau „viitorul Romaniei este agricultura si turismul” si „Noi cu muschii ca otelul vom culege musetelul!” ….

    • Fabricile se pot reface, dar oamenii trebuie sa ramana. Pentru a nu-i pierde pe cei care au ramas si care mai pot munci, trebuie sa le suflii. Nu ai de ales daca vrei tara sa aibe viitor. Asta daca iti mai pasa.

    • Uni de pe acest respectabil forum apartin vremurilor trecute si mai mult de atat au o memorie selectiva.Ptr d-nul Bizonu ,,Ghita”.P.S.

    • Eu am impresia ca tu primesti niste bonusuri in functie de cate raspunsuri primesti. Legat de generatia ta, ce ati facut ma? Ceva notabil si competitiv? Ai vreun exemplu??? un tank copiat si un avion depasit din start. Cand perforai tu cartele, probabil ca restul lumii trecuse la arhitectura x86 deja. generatii intregi de medicocrii care se complaceau in situatia, timpul trece leafa merge, ne-au fumat viitorul. Ai facut parte din generatia care a contribuit la somnul de 50 de ani ai natiei noastre.

      • Mai incet cu pianul pe scări. Erau alte vremuri, alţi oameni. S-au construit fabrici, uzine, locuinţe, toate construite de cei din generaţiile celor care azi sunt bătrâni. Nu-i subestima, chiar dacă au lăsat capul ín jos şi s-au supus PCR-ului (de frică, de nevoie sau din convingere).

      • Esri amabil sa imi spui ce calculatiare priducea Grecia?
        Pardon .. cumopara Dacii, ARO si tractoare din RSR!!
        Potugalia avea ca firmas nationala .. Portaro!
        https://www.youtube.com/watch?v=wk1yWJ6JSzk
        APopos genratia ta ce a facut?

      • Generatia lor te-a „nascut” pe tine, nu e suficient? Uite-te in oglinda si vezi rezultatul… Putin respect parca nu ar strica totusi…

        • Dacia? ai bagat nasul in carburatorul de dacie dupa anul 1980? Era asa greu sa faca un amarat de jigler calibrat? Aro? Aro n-am avut, dar avea vecinul si statea iarna cu festila sub ea ca sa porneasca. Sigur ca existau lucruri proiectate bine, dar controlul calitatii lipsea cu desavasire.
          @Edig respectul trebuie sa fie mutual sau e deloc si nu iti inchipui ca am 20-30 de ani, am gustat din plin „bucuriile” comunismului…

    • Generatia mea ti-a dat cel mai rapid acces la Internet din lume la preturi pe care nu le gasesti in alta parte.
      Generatia mea a facut RoboScan.
      Generatia mea a facut Hirrus.

      Primele la care ma gindesc acum. Mai vrei?

    • Si se pare ca incurci nostalgia cu capacitatea noastra de prevedere. Noi vedem un potential, chiar si mic, al IAR-ului (desi eu personal nu sunt fan al dezvoltarii TD) si privind in jur, cum ar fi la polaci, un potential al T-72ului. Chiar daca il folosesti pe post de tractor….tot e acolo, nu mai dai bani pe altul.
      Intrebarea la ce offset si productie militara e retorica? La retehnologizarea Elmec? Repunerea pe picioare a santierelor? Recladirea Fabricii de Pulberi? A Moreni si UMB? Cugir? Singura careia nu ii trebuie tehnologie si capital e Aerostar, in rest alege oricare din cele de mai sus, tot iese bine.

      • Eu nu te acuz de nimic, spre deosebire de interlocutori. Nu imi pasa daca primesti bani, dar prezinti niste contradictii logice in gandire.

    • Da, ma, nea Ghita…….genetaria dumitale a construit fabricile alea, tancuri, avioane e.t.c. Tot ea le-a pus cruce!!!

    • Din cauza mancatorilor de r,,,,,at o duce tara prost.Sunt unii care nu pot trai, daca nu impartasesc tuturor din abisul incelepciunii lor !!!

  27. Oare nu ar fi mai bine să fie construită câte o puşcărie nouă ín fiecare judeţ? Pentru ca astfel să nu se mai plângă nici CEDO şi nici să nu se mai facă atâta scandal in ţară.

    • Am impresia ca statul roman a pierdut mai multe procese la CEDO pt malpraxis decat pt conditiile din inchisoare, din pacate actuala clica de penali se foloseste de partea cu conditiile din inchisori.

      • Probabil. Dar problema supraaglomerării inchisorilor rămâne gravă, de actualitate şi nerezolvată.

        • E o problema falsa, nea Musoiu! Cauta pe net, sunt articole cu graficul gradului de ocupare din penitenciare! Paradoxal, unele sunt la 130%, altele la 60%. Problema de organizare. Dar e mai usor de manipulat asa. 😉
          Parerea mea, hic.

          • Şi uite că această „problemă de organizare” nu este rezolvată. Oare de ce?

            • https://ionitas.ro/minte-iordache-inchisori/
              Cititul nu a facut rau nimanui, niciodata! 😉
              Parerea mea, hic…

              • Şi dumneata nu crezi că gradul de ocupare de 100% este o problemă? Înseamnă că nu mai sunt locuri libere ín inchisori.

                P. S. De ce spui „parerea mea hic” dupa fiecare comentariu?

                • Si in Franta gradul de ocupare a trecut de mult de 100% si nimeni nu se gandeste la gratiere.

                  PS Tu chiar mai crezi ca ordonantele mai au legatura cu starea puscariasilor?!?! Hai domne ca suntem totusi fiinte ganditoare!

                  • fiind neutru..consumator de,,manipulari chiar agresive din partea ambelor tabere,,d mnu george..permit si eu o intrebare..ce conditii au in franta infractorii de drept comun..si cei din romania?credeti ca ce se arata la tv in puscarii e totul?este doar o parte din adevar…comandanti gardieni corupti,conditii de viata mizere..violuri..da..am scris corect..violuri,batai..etc..chiar nu vedem aceste aspecte?sustin construirea de puscarii noi..parca aveam si ceva fonduri europene la indemana….credca toti vrem sa se dezvolte romania..vrem autostrazi spitale armata justitie etc moderna

                    • @ciprian astea sunt peste tot. Din marturiile multor romani care au facut puscarie atat in Romania cat si in alte tari (Anglia, Franta, Italia) e mult mai rau acolo.

                      In plus, mizeriile alea din inchisori nu vor disparea odata cu gratierea a mii de puscariasi, chiar si 2 oameni sa ramana intr-o puscarie si deja unul il poate (si poate chiar il va !!) viola pe celalalt.

                      Asadar, lasand mii de puscariasi in libertate nu se va face viata din puscarie mai buna sau mai civilizata, acolo vesnic vor fi violuri, batai si alte tampenii. In al doilea rand, in multe tari carora romanii le spun „civilizate” viata in inchisoare e chiar mai periculoasa decat cea din Romania.

                      Iar la urma si cel mai important… toata tevatura asta cu gratierea nu are a singur scop doar aerisirea puscariilor ci de fapt scopul real e sa ii scape de puscarie chiar pe aia care au propus-o… asadar, discutiile din paragrafele de mai sus nici macar nu sunt la obiect 🙂

                • Daca nu sesizati diferenta dintre „suprapopulare” si ocupare 100%, inseamna ca ne pierdem timpul degeaba!
                  Parerea mea, hic.
                  P.S. pentru ca e parerea mea, si e un fel de autoironie, si un trademark, totodata! 😉

                  • @ sharky si George GMT

                    Nu sustin ordonantele, sustin constructia de puscarii noi.

                    http://www.cotidianul.ro/cum-se-traieste-in-inchisorile-din-romania-295448/

                    https://republica.ro/o-prioritate-nationala-sustin-constructia-de-noi-inchisori

                    Deținuții din România, cei obișnuiți, nu cei de lux, își ispășesc pedeapsa printre ploșnițe, șobolani, pureci, igrasie, mucegai, gândaci și miriapode. În raportul Departamentului de Stat privind drepturile omului in lume, SUA condamnă condițiile dure și abuzurile din închisorile din România. Americanii reclamă în special faptul că nu se respectă standardul de minimum patru metri pătrați alocați fiecărui deținut. CEDO consideră o încălcare gravă a convenției, dacă spațiul este de sub trei metri. România alocă sub doi metri pătrați pentru un deținut.

                    • Pai si atunci despre ce vorbim, cu atat mai mult cu cat gratierea a fost trimisa catre parlament, aseara au fost date doar ordonantele pt modificarea codului penal si dezincriminarea abuzului in serviciu, asadar: despre ce discutam?!

  28. au semnat singuri disolutia acestui bububoi purulent nimit pedesere.
    deacum partidul asta o sa mearga doar in jos pana la obstescul sfarsit.
    singurul plan al lui dragnea inca decand nu era presedinte de partid a fost sa-si scape pielea si averea indiferent de risc si prin orice mijloace.daca reusesc o sa li se rupa de guvernare,pleaca singuri.
    mustata,sasaila iordache si hoarda de avocati pesedisti in frunte cu nicoshitlicea au lucrat la acest proiect luni de zile.

    • un alt partid care trebuie sa elibereze scena este mult distinsul si apreciat peneleu.o adunatura de sclifositi simandicosi care mimeaza opozitia fata de pesedeu de zeci de ani,nu au nicio treaba cu doctrina unui partid de centru dreapta,au imbratisat masuri populiste ,au lasat ciumele alea rosii sa-si insuseasca reforme de dreapta cu care acestia au defilat prin campanii.
      mai mult decat atat,au pus umarul la doua suspendari ale presedintelui din ambitii electorale ,au participat activ la masurile abuzive din 2012 si au impartit cu pesedeul conducerea abominatiei bicefale numit USELE .
      ca sa fim cotecti pana la capat…FUCK YOU TO PeNeLe !

  29. Eu sper ca PSD-ul sa inceapa procedurile de suspendare a presedintelui si sa vedem atunci rezultatul…Raspunsul majoritatii este tot timpul corect si trebuie respectat

    • Nu cred că PSD-istii au curaj să declanşeze procedurile pentru suspendarea lui Iohanis.

      • Cel putin nu acum, rezultatul le-ar fi defavorabil si ar contrasta vadit cu argumentul lor de acordare a legitimitatii de catre votanti. Se pare ca au ca reper pasii marunti, care pentru societate se transforma in picatura chinezeasca!

        Sa treaca intai asta cu gratierea, sa se opreasca protestele si apoi au ei timp si grija si de Iohannis. Daca Putin are ca dicton ‘Dezbina sui cucereste’. Dragnea isi apleaca mintea catre alta vorba de duh……’toate la randul lor’. Oare lui cand ii vine ransul? Dar lui Tariceanu?

        • Dacă PSD-iştii ştiu ce este bine pentru partid, il vor lăsa pe Iohanis in pace. Au treburi mai importante decât să-l suspende pe Iohanis.

    • Si de ce, ma rog, ar încerca sa il suspende pe președinte ?

    • @nero: „Raspunsul majoritatii este tot timpul corect si trebuie respectat”

      Un lucru mi se pare extrem de interesant la toti oamenii. Toti oamenii din lumea asta, indiferent de continent, de cat de bogata sau saraca e tara sau de cata educatie au in spate, se pun de acord ca „majoritatea oamenilor sunt prosti”. E un fel de axioma pe care o repeta toata lumea si cu care e de acord toata lumea.

      Asadar, daca majoritatea oamenilor sunt prosti, atunci cum poate fi raspunsul majoritatii tot timpul corect? N-are sens…

      Daca ne uitam in aproape orice tara din lume (exceptiile sunt foarte putine) patura majoritara a locuitorilor o formeaza oamenii cu IQ destul de mic, scoala destul de putina samd. La noi in Romania e chiar mai grav datorita degradarii tarii din ultimii 30 de ani si a imigrarii in masa, e adevarat, au emigrat si cei de jos dar au emigrat MASIV persoane calificate, educate etc.

      Statistic vorbind, patura cea mai groasa a populatiei din Romania are maxim liceul terminat si ori nu lucreaza, ori are o slujba necalificata in cel mai bun caz.

      Cum putem spune ca raspunsul lor este tot timpul corect…

      Eventual am putea spune aproape invers, ca in majoritatea subiectelor complicate, pe care acea patura oricum nu le intelege, raspunsul lor va fi de obicei gresit…

      Majoritatea la noi a votat cu PSD si continua sa il sustina chiar si in ziua de azi, dupa ce a facut praf bugetul, a pus tara in pericol, a legalizat furtul sub 200 000 de lei si vor sa gratieze infractorii, inclusiv pe ei insisi… Adica… dhuamne iarta-ma….

  30. Ar fi mai bine sa se desfinteze puscariile.exemplu:criminalii sa fie impuscati,violatorii castrati iar hotii si coruptii sa le confiste averea.Simplu fara atata galagie.

  31. acum cateva articole postam un comentariu despre agentii de influenta din interiorul electoratului pesede care abil si mestesugit si cu vorba buna induc voit anumite tendinte si stari de spirit intre alegatorii de alta orientare.nu neaparat sa le modifice votul cat sa-i debusoleze si sa-i scoata din jocul electoral.colegul ghita face parte din aceasta categorie si chiar se pricepe.

    • Concluzia…psd-istii sunt maestrii in manipulare, diabolici, iar ceilalti niste ingerasi! Mai..!.mai..! Psycho, nu cred ca esti asa naiv! Pe cei despre care vorbesti ii gasesti in ambele tabere. Cui foloseste situatia actuala din Romania? As vrea sa stiu si eu…

      • Foloseşte mafioţilor români, indiferent de partid.

        • asta ziceam si eu..vb in numele personal..eu nu ma pot alatura unei tabere..ca finnd bune..impotriva alteia fiind convins 100% ca aialalta e aia rea..nu am de unde sa stiu treaba asta,manipulari intoxicari duse la extrem..deaceea ma declar neutru.iar ceea ce aud de la unii..ma ingrozeste..sa mergem sa dam foc la guvern..etc…poi asta vreau ei sa semene a ucraina ..cumva?”

      • exact pe acest rationament a dormit opozitia romania.
        nu au avut habar niciodata si nici acum nu au ce inseamna acest partid dincolo de aparente,cu ce se mananca si ce presupune pedeserismul in romania.

  32. ba ce comedie.nu eram sigur ca si aici „drama” se va intinde. Am citit si eu modificarile dar deocamdata sunt de accord cu ele. Pacat ca nu s-a dezbatut mai mult pe ele. Par mai usor de aplicat si mai europene – adica mai iertatatoare cu greseala. Sunt de accord cu multe dintre ele cu cateva exceptii: aia cu perioada de 6 luni de exemplu.

  33. Acolo nu prea este bine.

  34. Oricum lupta este pentru putere. Este simplu, presedintele din vremea lui Base s-a folosit de procuratura , I-a sporti puterile si si-a aranjat dusmanii, astialalti au alta arma modificarea legislatiei.

  35. Din pacate de aceasta data este clar ca lumina zilei: ori ei, ori noi si cale de mijloc nu exista.
    Nu stiu ce se va intampla daca guvernul va cadea, dar cel mai mult ma sperie posibilitatea ca acest guvern sa ramana la guvernare dupa ce toata Europa, Justitia, asociatiile patronale, sindicate, sute de mii de oameni l-au vrut mazilit.
    Ce se va intampla daca dupa aceasta imensa ordinarie guvernul PSD va rezista la putere?!
    Se cheama ca ne-am dus pe copca, asa cel putin vad eu lucrurile: ori ei, ori noi, iar daca iese „ori ei” lucrurile vor degenera la nivel de iunie „90, ma refer la anti-coruptie, democratie, etc…
    Sa ne ajute Dumnezeu, cred ca aceasta noapte va fi hotaratoare!

    • O moţiune de cenzură poate da jos Guvernul, un vot de neincredere in Parlament. Grindeanu nu este obligat să-şi dea demisia doar din cauza manifestanţilor. Legal, Grindeanu poate să stea liniştit.

      • Legal da, dar moral?! Mineriada, spunea dragnea, lovitura de stat, ei bine a avut dreptate, doar ca el avea de gand sa le puna in practica.

        • @George Sper doar ca dupa ce pica (daca pica) sa se faca alegeri anticipate. Altfel o sa fie ceilalti nemultumiti si riscul de conflict social e si mai mare.
          Singura cale pentru schimbarea puterii trebuie sa fie alegerile anticipate, altfel se poate juca cartea loviturii de stat si stim ce poate sa iasa din asta… adica deja sunt agitatori care instiga la violenta, cap de bec de la psd instiga si el…
          Alegerile anticipate sunt singura solutie pentru schimbare… altfel e periculos pentru statul roman.

    • poi..dak cade guvernu ipotetic vorbind..facem alegeri..dak nu iese pdsr ul din nou..:))..ar trebui sa ajunga la puete opozitia..nu?pnl..pmp..etc..astia credeti ca ar fi mai buni..?sau ne gandim din nou la tehnocrati?

  36. Hai sa ca iecsplic o cioaca … in calitataea mea de dom presedinte de bloc (nu s-a gasit alt fraier iar aia destepti sunt cam hoti… )

    Cf Codului Penal (nou)
    Art. 297
    Abuzul în serviciu

    (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

    Ce este aia în mod defectuos ? Hai ca un par d’egzamzplu . „Noi”, adica adminstratora, cumpara carnetele de chitante dintr-un loc .. care este si mai accesibil si au un pret mai mic (2-3 lei) decat precedentu furnzior. Dar se prea poa sa apara unu mai ieftin .. de care ori sa nu avem habar ori sa fiemai putin accesibil ( sa zicem fundu Militarilor … ca noi luam de langa Poarta 4 a lui Faur cam gaoaza Titanului)
    Deci poa veni unu mai sucarit pe noi (eu si adtratora) si sa zica „abuz” ca deh îndeplineşte în mod defectuos</b … Suntem "penali" pai .. suntem!
    Asa si in cazul in care la adtia X un Nimeni cumpara de tz ani creioane si hartie ptr admintie de la firma lu Gigel situata langa el. Si apare unu mai "zelos" care zbiara "de ce nu de la Georgica de langa piata?" Pai daca zelosu' vrea de la Georgica (il aia -n ### pe baiatu' lu' Georgica) apai Ninemi
    îndeplineşte în mod defectuos sarcinile de serviciu si provoaca un abuz.
    Practic se pare ca au fots cazuri de abuz in ce prveste acuzatia de abuz. Si procand este posibil..

    SI hai in vechiul Cod
    Art. 246
    Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor

    Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani
    Acel cu ştiinţă face diferenta. Findca ori cestia este cunoscuta in afara oricarei indoieli, ori acuzara trebuie sa faca demnonstrarea ca functionarul trebuia sa aiba stiinta prun fisa postului..

    Diferenta fiind intre bazdaci (noul cod) si o apreciere obiectiva

    Textul modifucari de azi mi se pare insa … „criticabil” (care dobitoc l-a scris si cum a terminat ala dreptu sau e tractorist?!!!) insa necazul incepe de la Noile Coduri care SUNT VARZA!!!!

    Bre.. eu am facut dreptu … cam fara folos. Ceva insa am retinut.
    Sa va zic … in fara oricaror considerente politice , noi ca societate, o sa avem mult de tras ..

    Si iar repet cazul Ludovic Orban. Ca sa nu poata candida la Primaria Capitalei a fots „potcovit” cu un dosar penal. Azi se pare ca este nevibobat … Insa carierea lui este distrusa ca este „penal” (clomniati calomiati intitdeauna va ramane ceva!)
    E bine?!
    Chiar daca votez PSD si am votat cu Firea si ar trebui sa imi convina procaria ce i s-a facut lu Organ totusi … nu cred ca era cazul sa se distorsioneze prin astfel de mijloace alegerile din Bucale (Organ avea sanse mai mari decat Catalin Predoiu)

    A . si sa va „bucur” Ma baoeti s-ar putea sa aveti nenrocu sa traiti mai mult si sa veedeti cum alor „vostri” li se aplica metoda ….

    • Turcu' si pistolu'

      Orban nu a fost „saltat” pt abuz in serviciu! Se cam amesteca cazurile, se sare de la o idee la alta!
      Dosarul lu’Dracnea e clar ca lumina, si-a tras omu’ doua sclave pentru partid si le-a platit cu bani de la stat! Nu-i nici un binom aici, nici neglijenta, nu poate spune nimeni ca e fara intentie, inteleg ca pe aici bantuie o elita super ultra calificata dar nici sa ti se „jicneasca” (cum scriu anumiti feisbucisti) inteligenta!

    • Din acest motiv se îmbogățesc peste noapte parlamentarii si primarii , ca nu știu de unde sa cumpere chitanțier ieftin? Si eu care credeam ca din cauza ca plătesc lucrări mult supraevaluate sau uneori recepționează lucrări supraevaluate nefinalizate ( cunosc cazuri) !!!!!

    • Ghita, nici nu stii cat de mic incepi sa fii!

      Mai usor cu mania proletara, internationalista si stefan gheorghista. Acum ca loazele care te hranesc aka PSD sunt in ascunzatori ca sobolanii, voi, trolisorii trebuie sa iesiti sa faceti „agitprop” sa deturnati energia si furia oamenilor spre alte subiecte desuete si fara valoare?

      Du-te taica, cat inca mai respiri la mausoleul lui Lenin si roaga-te acolo pentru scaparea ateilor, internationalistilor si vanzatorilor de neam, de tara ca altfel nu vad cum mai scapati.

      Eu m-am saturat sa tot fiu jecmanit pentru ca sa dea PSD-ul pomeni (la fel ca toti care se perinda la ciolan in tara asta) si pe urma sa fiu scuipat si facut prost de aceia care primesc pomana din banii furati de la mine.

      M-am saturat de stopajul la sursa ca sa nu pot cumva sa fac greva fiscala si sa platesc dupa cum am eu chef si cui am eu chef.

      Asa ca du-ti CRUCEA aia cu demnitate si nu te mai cobori la nivelul unui limax tinand partea unor HOTI, APATRIZI si VANZATORI DE PATRIE.

      Rusine, sa-ti fie, cu atat mai mult cu cat vrei respect din partea generatiilor tinere si sa ti se zica senior dar tu ne tratezi pe toti cu c***.

  37. 80.000 de oameni in piata Victoriei. Sansele ca ordonantele sa nu fie retrase sunt zero…

    • 150k Bucuresti
      peste 30 k la Cluj

      • Da, am umplut piata si strazile. Am dubii referitoare la orice retragere.

      • In Bucuresti sunt mai mult de 200k, faza e ca exista destul trafic, oameni care vin stau si pleaca, vin altii. Daca toata lumea ar fi stat, se depaseau lejer 300-350k, problema este ca Piata Victoriei este destul de mica fata de valul magnific de demonstranti.

        • Va multumesc , pentru informatie .
          Atentie la dragnea si jegosii care l consiliaza .
          http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/legea-gratierii/unde-este-liviu-dragnea-660996

          • Daca trebuie cred ca accepta sacrificarea lui Iordache si/sau plecarea guvernului ca si robinet/supapa.

            Cel mai mare protest de dupa 89, sa vedem si la sfarsitul saptamanii ce va fi.

            • e greu sa mai dea inapoi .
              baietii au jucat totul sau nimic cand au declansat operatiunea tornado , cea pusa la cale cu black cube .
              le ramane sa o ia pe urmele fugarului ghita

        • Nea George, De la ora 19.00 cand am iesit de la munca am fost in Piata Victoriei si pana pe la 21.30… Pantofii imi erau inghetati bocna, dupa statul pe un morman de zapada ca altundeva nu mai era loc…iar spre deosebire de Timisoara sau Sibiu unde chiar apare cate unu la microfon, ingaima ceva, canta cantece…aici e fiecare de capul lui, suntem ca niste gaini fara cap si fara lider…Dupa 2-3 ore de strigat Hotii la niste ziduri goale, mort de foame si inghetat bocna am plecat spre casa si catinel pana la Universitate caci nu era chip sa intri in metrou la Victoriei sau Romana. Nu exista vreunu’ mai infipt care sa canalizeze energia atator oameni? Iar statul pe loc in zapada la -8 grade duce la perfuzii instant… Macar sa marsaluim naibii pana la sediul PSD, pana la Radisson Blue sau unde dreacu sunt cazati jegurile de parlamentari si la palatul parlamentului.

  38. Este foarte greu sa mai scri ceva nou/original…

    La ce s-a ajuns si la ce se poate ajunge…
    Siegfried Muresan: Liberalii si socialistii europeni nu sustin „ordonanta penalilor”. Socialistii europeni propun o misiune de ancheta in Romania
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21574238-siegfried-muresan-liberalii-socialistii-europeni-nu-sustin-ordonanta-penalilor-socialistii-europeni-propun-misiune-ancheta-romania.htm

    Avertisment de o duritate fara precedent la guvernul PSD: Sase tari partenere, printre care SUA, Franta, si Germania, isi exprima „ingrijorarea profunda” in legatura cu ordonanta adoptata noaptea. A subminat progresele privind statul de drept si lupta anticoruptie din ultimii zece ani, risca sa afecteze parteneriatele Romaniei
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21574483-avertisment-duritate-fara-precedent-guvernul-psd-sase-tari-partenere-printre-care-sua-franta-germania-isi-exprima-ingrijorarea-profunda-legatura-ordonanta-adoptata-noaptea-subminat-lupta-anticoruptie-.htm

    Erau unii (nu aici) care acuzau ca DJT va tolera asa ceva. Imposibil In campanie unul din mesaje a fost „Drain the swamp” iar dupa investitura s-au adoptat anumite masuri anticoruptie (impotriva „lobistilor” si mai urmeaza).

    Atentie unde se canalizeaza nemultunirea (robinete) si la curs 🙂 .

  39. Turcu' si pistolu'

    Meritoratie, pai s-a dat concurs pentru posturile de directori in scoli! Stii ce s- intamplat dupa 11 decembire!? Tot Soros e de vina!?

  40. Oare ce figura ar face pesedistii daca ar aparea banere cu „Armata e cu noi!”?

    Simpla manisfestare in fata unei cladiri a guvernului(golita de simbriasii psd) nu duce la nimic concret.
    In fata Parlamentului ar trebui continuat protestul,pentru ca aia de la psd+alde isi fac actele tradarii nationale in cladirea aia.Acolo este cloaca,nu in guvernul plin de papusi de plastilina.
    Dragnea,deputat,conduce totul in Parlament si guvern.

  41. Art. 301 alin. (1) din Codul penal (modificat prin O.U.G. nr. 13/2017)
    Veche reglementare
    În veche reglementare, art. 301 alin. (1) prevedea faptul ca fapta func?ionarului public care, în exercitarea atribu?iilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a ob?inut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru so?ul sau, pentru o ruda ori pentru un afin pâna la gradul II inclusiv sau pentru o alta persoana cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de munca în ultimii 5 ani sau din partea careia a beneficiat ori beneficiaza de foloase de orice natura, se pedepse?te cu închisoarea de la unu la 5 ani ?i interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o func?ie publica.

    Noua reglementare
    Potrivit noii reglementari, art. 301 alin. (1) dispune urmatoarele:
    „(1) Fapta func?ionarului public care, în exercitarea atribu?iilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-au ob?inut, direct sau indirect, foloase patrimoniale, pentru sine, pentru so?ul sau, pentru o ruda ori pentru un afin pâna la gradul II inclusiv se pedepse?te cu închisoarea de la unu la 5 ani ?i interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o func?ie publica”.

  42. NU stiu drept dar eu inteleg prin vechea reglemenatre ca orice functionar public care a lucrat in privat in ultimii 5 ani si se angajeaza la stat si vine la el o cerere de la fostul angajator de acordarea a unor drepturi poate fi inchis.
    Sa ma contrazica cineva poate nu am dreptate – zisai si eu sa ma uit comparativ pe modificari.

  43. nu stiu ce inseamna expresia folos patrimonial dar de exemplu, impartirea de mostenire, sau punerea in posesie la tara la pamintul parintilor, etc sau dreptul la reducere fiscala

  44. eu zic clar ca vechea lege era mai slaba ca cea actuala. nu mai este de actulitate, nu mai corespunde realitaiilor zilelor noastre. eu cred ca cei care sunt in piata nu stiu precis ce insemana modificarile aste.

  45. cine a terminat dreptul poate sa ne lumineze mai bine. cu regret eu incep sa cred ca realitatile din justitie ca sunt departe de ne inchipuim noi si legile astea chiar sunt necesare, cu cat citesc mai atent frazele astea noi si pe cele vechi.

  46. eu zic ca sunt total deposit vechile articole de realitatile relatiilor economice si umane din zilele noastre.

  47. Hai sa vedem pădurea si daca sunt copaci : foarte mulți bugetari au un nivel de trai care nu corespunde cu veniturile lor salariale – mașini de lux ( peste 50 k euro) vacante in cele mai exotice destinații , vile , etc , iar diferența dintre venitul in acte si cel din realitate nu se realizează in mod cinstit ! Poate omul e mai jmecher ! Dar nu e corect fata de ăla care bagă 8-10 ore in privat si câștiga 1400 – 1600 RON pe luna ! Daca vrei sa fii HOT asumați riscul de a face pușcărie !!! Iar abuzul asta in serviciu a îmbogățit foarte mulți oameni ! Aici e problema !

  48. Mda, au inceput provocatorii! Baietii par bine organizati si dotati, si refuza apelurole la liniste si calm. Arunca si dau cu pumnii chiar in barbatii si femeile care incearca sa aplaneze conflictul. E clara treaba! Se incearca deturnarea protestului!
    Parerea mea, hic…

  49. provocatorii..sunt clar pesedsisti undercover..:)))

    • Inca mai zambesti? Aloo, in ultimi 25 de ani ai mai vazut o asemena stare de revolta a cetatenilor impotriva babaietzilor partidului care este , Unicul, The One?

      • 5minute le au luat Razvane sa sparga o manifestatie de asemenea amploare .
        E nevoie de oameni cu experienta in domeniu …
        Civilii protesteaza , trebuie aparati si trebuie sa le fie garantat dreptul da protest .
        Altfel orice conserva kagebista poate strica oricand o manifestatie !

  50. zambeam pt ca ii ascultam pe aia de pe realitatea tv..

  51. striga prezentatorul..chemati prim ministru..chemati ministru de interne..chiar sziera la un moment dat

  52. da da sa l cheme si pe codrin stefanescu ..

  53. Ultrasii dinamovisti si rapidisti si-au facut din nou numarul in Piata Victoriei.

    Elias Bucurica, liderul galeriei lui Dinamo, a realizat in 2014 coregrafia de pe Arena Nationala de la lansarea candidaturii la prezindentiale a lui Vicor Ponta. Bucurica a adus atunci pe Arena o mare parte a galerie dinamovoste, fapt care a dus la o ruptura fata de ceilalti suporteri care cereau depolitizarea galeriei.

    Elias Bucurica a mai fost in prim plan in 2010 la un alt eveniment politic. Mobilizat de Gabriel Oprea, Bucurica, ajutat de alti membri ai galeriei lui Dinamo, a coordonat la portavoce glasul comun al sustinatorilor candidaturii lui Neculai Ontanu la Primaria Capitalei. Motivat suficient, Bucurica uitase si de dragostea pentru Dinamo, reusind sa mobilizeze partea galeriei dinamoviste si pentru a-l incuraja pe Anghel Iordanescu, om cu trecut stelist, in momentul in care „generalul” i-a continuat discursul lui Ontanu. Om de incredere al lui Gabriel Oprea, lider UNPR, formatiune politica ce si-a exprimat sustinerea fata de candidatura lui Ponta, Bucurica a repetat episodul din 2010 si pe National Arena. „Ultrasii” condusi de el au fost cea mai zgomotoasa parte a unui stadion in care erau 70.000 de oameni, iar experienta din fotbal i-a ajutat sa faca si spectacol cu steaguri si bannere. Dinamovistii lui Bucurica au fost usor de identificat, purtau tricouri rosii cu UNPR, scrie ProSport.ro.
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21575048-cine-sunt-ultrasii-dinamovisti-din-piata-coregrafia-pentru-lansarea-lui-ponta-legaturile-oprea.htm

  54. Nu mai cand ma gandesc ca ce se intampla in seara asta sa intamplat si acum cativa ani in siria si ucraina si uite ce au ajuns , 2 state puternice au ajuns … .
    Bun titlu , ucrainizarea romaniei .
    Si am aceasi parere ca frati mei de pe rumainmilitary , cei ce au inceput violentele au fost bine organizati inca de la inceput .

    • ”Statele puternice”…cad pentru sunt putregaite la interior.

      Cand nu ai, ca stat, un sistem viabil, in care legea, votul si taxele sunt respectate/incetatenite cat de cat, dar in schimb te bazezi pe smecheriile ilegale ale politicienilor care se intind ca un virus in toate aspectele societatii…floop! Se duce dracu statul tau ”puternic”!

      Ai critica sistemului in statele euroatlantice (cel putin pana nu iti apare marxismul) si pe de alta parte ai infantilitatea ”tatucilor” in statele latino-americane, Rusia, China, statele arabe…

      Asta e motivul pentru care statele euroatlatice sunt invidiate, pornesc mereu cu ”sanse” in orice ”competitie”. Este siguranta pe care le-o da sistemul care…functioneaza, consistenta – nu ”accidentele fericite”, indiferent cine e la putere…ca-n tenis sau la fotbal, marii atleti, marile echipe pornesc mereu cu sanse mari pentru ca au in ADN-ul lor competitiv aceasta caracteristica, formula…de a repeta ”succesul”.

      In schimb, noi astia mici ne bazam pe cate o ”Hail Marry Pass” si ne bucuram ca prostii ca..”mama ce mare performanta am realizat”.

      ”State puternice”…o laie.

  55. ‘Make Romania Great Again’ Nicolae Ceaușescu 2019

  56. pana nu scapam de aceasta ciuma rosie instaurata cu forta , tara asta frumoasa ,bogata
    nu va prospera , ca natie suntem iarasi la un moment de rascruce. !!!

  57. Măi fraților după n comentarii la y articole și z emisiuni TV nu înțeleg un lucru elementar și poate mă lămuriți și pe mine, dar fără vorba aceea să săriți calul.

    De ce trebuiau date amărâtele astea de ordonanțe când de astăzi parlamentul se reunește și cum au peste 51% puteau trece lejer UN NOU COD prin lege organică, cod care să țină cont și de CEDO și de ce vrea populația și de ce vrea x sau y?

    Parcă cineva special agită apele pentru un alt scop și păpușarul vrea cu totul altceva. Oare așa rău am ajuns ca după 27 ani să ne urâm tată cu fiu, mamă cu fiică și să nu ne dăm seama că suntem manipulați?
    Dacă o ținem tot așa tare mie că iar ne rupem în 3-4 regiuni istorice (mușcă-ți drace limba).

    • De ce sunt agitate apele?
      Statele puternice nu fac obiectele unor mecanisme de cooperare si verificare pe anti-coruptie.
      Romania face obiectul unui astfel de mecanism. Iar asta pune foarte multa presiune pe elitele locale. Care s-au impartit in doua. Cei nemultumiti de faptul ca acest mecanism extern si accentul pe anti-coruptie devin sufocante si nu-i mai lasa sa „opereze” ca inainte. Si cei care nu sunt neaparat curati dar s-au prins de mersul lucrurilor si s-au alaturat curentului anticoruptie sperand ca se pun la adapost (cel putin temporar).

      Dinamica asta si ciocnirile dintre cele doua factiuni (acuzele recioproce, dezvaluirile, vendetele, demascarile etc) au facut din coruptie un subiect urias si din lupta impotriva coruptiei aproape o isterie nationala.

      Si in statele mari si puternice exista coruptie, numai ca establishmentul lor nu e fracturat cu presiune externa. La noi e.

      • mai sunt si alte lucruri de explodara pesedistii chiar acum – unii mai importanti de prin zona pare ca s-au implicat masiv in campania din Romania – unele din mesajele care provin de la ei, mai ales cele care il privesc pe Soros si au fost traduse si bagate in campania de aici. au si prins destul de bine la prostime, dupa cum au prins si in Rusia, Ungaria si peste tot unde umbla astia cu scriptul.

        Biden si Petreus avertizeaza ca se darama o ordine mondiala construita dupa 1945 si nu e nimic in locul ei.

        vin vremuri interesante si acum imi pare rau ca n-am facut armata, poate eram mai pregatit de ce urmeaza.

  58. Cine are idee cu ce lansator de grenade sunt dotate trupele de jandarmerie? Sunt curios ce precizie are. Sunt asa de imprecise in cat sa tragi la 100-200 metri de tinta? Sau proasta manuire sau tras deliberat in aia pasnici? Si la victime colaterale intra si balconul unui nene de la etajele superioare…

    • Se trage in general cu bolta, apratele de ochire sunt mecanice si se trage cu aproximatie…de aia da cu virgula la tragere,plus ca proiectilul se roatogoleste binisor.

      • Dupa ce am vazut imaginile de la tv, cred ca au procedat f bine jandarmii. Probabil ca au incercat sa iminga multimea mai in spate, sa o delimiteze de zdrentele cu torte platite de neacoita.

  59. Putin merge in vizita la Orban a 7-a oara. Americanii sunt rupti in lantul de comanda in departamentul de stat dupa ce toti sefii si-au dat demisiile (mai mult sau mai putin de buna voie).

    Ghita – Lukoil – fuge de sub escorta si incepe sa-l atace la TV pe Coldea, mai apar si altii care ataca alti generali din servicii – pana la urma pleaca Coldea si se calmeaza lucrurile.

    Apoi se inflameaza din nou dintr-o data ca se trezeste Dragnea ca vrea ordonante de urgenta cu gratierea si schimbarea codului penal (evident slabirea pedepselor pentru infractiuni de coruptie, ca doar nu era sa le faca mai drastice).

    As crede ca nu intamplator a aparut exact acum Dragnea asta cu ordonantele lui care ne rup si de Europa si ne pun in situatia de izolare totala de aliati – suntem extrem de vulnerabili in acest moment – lucrurile nu arata deloc bine.

    Inotam pe cont propriu, fara barca de salvare pe aproape si cam departe de mal – daca ne salvam singuri bine, daca nu, ne inecam si la revedere.

  60. Preambul

    Pentru cei ce nu au citit ordonantele din 2017
    http://www.cotidianul.ro/avocatul-piperea-explica-ordonantele-295600/

    Imposibil sa nu se observe un lucru :
    Cei ce indeamna astazi la iesirea in strada sub pretextul nenorocitelor de ordonante , aici pe site, sunt in general cei care au denigrat industria nationala de aparare , au sprijinit actiunea de ” dezarmare prin inarmare ” prin contracte fara offset / fara transfer tehnologic / fara control al softului armelor , au facut propaganda electorala cu agresivitate / insulta / minciuna , au luat atitudine impotriva capitalului romanesc , si cel mai important , impotriva votului universal , si a democratiei .
    Sunt in general cei care au insultat americanii , aici pe site, cu ocazia alegerilor , pentru ca au votat cum le-a dictat constiinta .
    Si pentru ca au cerut sa li se respecte votul .
    Au insultat tara aceea care a scos Europa din nenorocire de 2 ori .
    Si a reusit sa o scoata pentru ca America nu a fost o dictatura , care sa cada la invoiala cu alta dictatura . 23 august 1939 .
    Nu a fost o dictatura pentru ca atunci s-a respectat votul americanilor .
    Chiar , cine sunt cei care se impotrives votului liber dat ?
    Chiar , cine sunt cei care incearca sa tina Romania in promiscuitate, in afara schimbarii ??
    http://www.cotidianul.ro/efectul-dominoului-washington-dna-cotroceni-295324/

  61. Doamne, ce-am facut !
    http://www.agerpres.ro/politica/2017/02/02/basescu-despre-situatia-din-romania-poate-fi-inceputul-unui-razboi-hibrid-21-50-28
    E tarziu !
    Pentru 2018 ni se pregateste ceva !
    Si in Romania cineva le face jocul vrajmasilor tarii !

  62. Sinteza
    http://www.cotidianul.ro/ultrasii-exploatati-politic-295580/
    Din 79 de persoane retinute , 3 sunt ultras, 8 cu antecedente .
    Restul ?

    • Rusii au actionat in 89. In 2015 au murit oameni din neglijenta criminala si nerespectarea procedurilor. Idem Bamboo.
      Incerc sa vad legatura, dar nu o vad.

  63. Wow, nu tin pasul cu tine baiete. Ai un mood conspirationist astazi.
    Stai sa vad daca pot sa iti ghicesc opiniile:
    Romania e condusa de servicii secrete, directionate din exterior, ale caror scop este distrugerea tarii. Atat europenii, americanii,soros cat si rusii ne vor dusi, gone, impreuna cu credinta noastra, spiritul nostru popular si identitatea noastra. Conducerile noastre ne vor doar binele, dar sunt sabotati de catre aceste servicii atunci nu urmeaza linia de distrugere a tarii. Conducerea noastra trebuie sa fie singura, ca stejarul in furtuna nedreapta a lumii.
    Am ghicit?
    Imi suna a bubulii lui Pavel Corut….

    • Unii folosesc numai medicamente Made in RSR si alea-s cam expirate!

      In rest, a fost de apreciat ca aripa radicala ceausisto-comunista (cu exceptia „partii ierbivore”) a stat pitulata pana acum. Probabil ca si-au dat seama ca scarba, furia si dezgustul imensei majoritati sunt prea mari pentru a contraataca. O face timid si nicusor acum la spartul targului cand se inmultesc declaratiile ca se va renunta la ordonante si ca am mai evitat inca o data, LA MUSTATA! 🙂 ))))) prabusirea in rahatul comunistoid pcr-fsn-pdsr-psd.

      Nu avea cum sa scape aceasta ocazie de a se pozitiona din nou, fireste, de partea gresita a istoriei, bunul simt si minimei decente. Bravo lui, macar e consecvent!

  64. Sluga la doi stapani
    http://www.cotidianul.ro/ue-si-a-pierdut-coerenta-noi-ne-pierdem-stabilitatea-295608/
    Dar nu aceasta e problema .
    Prea multi dispusi la slugarit .
    Aceasta da, este o problema .
    Si o sluga ce stie sa faca ?
    Sa se adapteze la noul stapan .

    • Cam asta este ce incearca sa i se amputeze romanului : mentalitatea europeana sau americana de stapan la el acasa.
      O sluga nu poate fi partenera intr-o Europa unita , sau intr-o alianta militara .
      Un om mandru si stapan pe destinul sau , da .

  65. Rezolvare
    http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-duminica-5-februarie-2017/
    Urmeaza scenele cine-verite din jurnalele cinematografice ale anului 1940 :
    sirene si ingenuncheri de rugaciune in strada la cedarea Ardealului .

  66. Vulpe/vanator
    Papusa/papusar

    ” Cine a hotărât să închidă de la o anumită oră toate traseele care duc către Piața Victoriei, în așa fel încât manifestația să fie un soi de plimbare duminicală?”

    http://inpolitics.ro/un-mister-de-proportii-revolutia-fara-lideri_18435575.html

    ” Cine sunt neștiuții păpușari ai celor mai originale proteste post-decembriste, unele care, iată, par să depășească granițele României spre sud și spre est, în Bulgaria și Moldova.
    Sunt doar serviciile noastre?
    Sau – și asta ar fi extrem de grav – și ale altora din regiune? „

  67. Prima confirmare a faptului ca scopul a fost atins, primul semnal ca nu mai au nevoie de cei din strada
    http://www.cotidianul.ro/lovitura-dura-pentru-cei-cu-credite-in-franci-elvetieni-295792/

  68. In ultima saptamana au existat doar buni si rai, nu a mai existat Romania
    http://www.cotidianul.ro/romania-din-spatele-protestelor-295830/

  69. Pentru naivii care mai cred ca niste linii pe harta substituie forta economica si forta militara ;
    Pentru naivii care spun ca ” doar n-o sa ia Ardealul in straita si sa fuga cu el ” ;
    http://www.cotidianul.ro/motivul-unei-furii-de-amploare-la-skopje-295886/
    Sa speram ca vom supravietui incercarii furibunde de deconectare a Romaniei de Statele Unite . Pentru ca imaginea de stat instabil,incapabil sa fie un patener credibil a fost lansata deja .

  70. Cine oare are interesul ca Romania sa fie tinuta in lesa ?
    Help tag : 23 august 1939
    http://www.cotidianul.ro/romania-este-un-avanpost-amenintator-al-nato-295934/

    • Asta-i propaganda sovietica. Cu ce poate ameninta Romania o super-putere precum Rusia?! Cu absolut nimic, dar lumea uita ca exact aceleasi texte foloseau rusii, cand erau ei sovieici, prin „39- „40, inainte sa ne fure Basarabia…

  71. http://www.cotidianul.ro/curg-facilitatile-pentru-industria-de-aparare-295933/
    vs
    http://www.rumaniamilitary.ro/fabrica-de-pulberi-fagaras-tot-pulbere
    Multumim d-lui Julien ” nepotul ” Vulpii si DpA pentru contractele de import la cheie , fara offset si fara transfer tehnologic . Si fara cunoasterea softului respectivelor arme .

      • 🙂 Asta-i prosteala pe fata si inseamna in realitate decapitalizarea crunta a tuturor companiilor de stat, care vor fi obligate sa verse catre fond pana la 90% din profitul anual si cum statul va avea mereu nevoie de bani, companiile respective vor fi fortate sa-si minimalizeze investitiile si sa raporteze profituri mai mari.
        Din experienta noastra investitiile au fost tot timpul primele taiate, daca vroiau fond suveran puteau sa foloseasca, de exemplu, offsetul

        • Mda, sigur, fond de investiții administrat de stat pe filieră PSD…
          Dacă doreau ceva serios, pe model norvegian, alcătuiau politică de investiții, trasau cerințele – profilul de risc și rentabilitatea așteptată, puneau banu și numeau administrator independent ( apolitic) profesionist.
          Statu lu mitică din Teleorman, cu performanțe investiționale deosebite, nu poate decât să ruineze companiile bune rămase în portofoliu. Astfel, Hidroelectrica, Transgaz, Romgaz, Nuclearelectrica, Electrica, Transelectrica – toate având nevoie de investiții de miliarde, cumulat, vor fi recăpușate și falimentate de patriHoții de serviciu, băieți faini pesedei…
          Mi-e scârbă!

          • Nu mai spun ca acest fond loveste practic in bursa de la Bucuresti si lasa investitorii cu degetul in gura. In loc sa capitalizam bursa noi i-o dam in bot, iar actiuniile respectivelor companii vor scadea semnificativ luand si aceata posibilitate de finantare pt viitoarele investitii. Practic le vor scoate de pe bursa.
            O tiganie tipica psd….

            • Eu cred ca voi nu intelegeti esenta! ?

              Pentru unii, votanti forever ceausist-comunisti, care sunt prin esenta lor profund resentimentari nu conteaza performanta economica. In general comunistii, socialistii si restul de stanga nu s-au priceput neam sa faca bani, dar s-au priceput de minune sa redistribuie avutia natioanala, cel mai adesea prin confiscari, exact cum fac si acum cu profitul firmelor de stat.

              Asa si cu astia cu „fondul” lor, nu-i intereseaza dezvoltarea tarii cat ii intereseaza praful in ochii alegatorilor. Principalii beneficiari vor fi angajatii acestui „fond”, clientela de partid platita gratis intr-o noua sinecura cum sunt multe altele.

              Iar profiturile companiilor care pot face (un pic de) profit, in loc sa ramana pentru dezvoltarea acestora, se vor redistribui in n alte firme care nu vor face probabil deloc profit, dar vor da de lucru unor oameni (inclusiv personal de conducere, clientela politica).

              Rezultatul final este previzibil si in linia comunist-ceausist-psd-ista: la inceputul procesului intra niste bani care la sfarsitul procesului dispar in salarii la psd-isti si alde-isti + tone de hartie care sa „justifice activitatea”.

  72. Nicusor esti bine, ai nevoie de ajutor , ai patit ceva ? Daca tot te obosesti sa pui atatea linkuri ca sa „ne luminezi” nu mai faci un efort in plus sa vezi cine sunt cei pe care ii citezi si ce au mai sustinut in trecut, cui sunt afiliati, ce prieteni au, etc.

    • Exact, de citit inainte de medicamentatia zilnica!

      Despre chilian am crezut ca este un simplu marlan dupa ce a batut-o pe pustoaica aia, acum vad (citesc) ca e chiar dus cu capul si probabil nu ar trebui sa raspunda legal pentru ce zice/face.

  73. Foarte bun articolul. Felicitari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *