Americanii trec, în sfârșit, la tunul de 52 de calibre, sau măcar încearcă s-o facă
Plictisiți de excesiv de bătrânul obuzier M 109 cu tun de 39 de calibre și sătui probabil să dețină cel mai slab obuzier auto-propulsat din NATO (cea mai scurtă rază și cea mai mică rată de foc), americanii s-au hotărât, în sfârșit, să facă ceva serios în această privință.
Așa că au pus ochii pe un tun german – Rheinmetall 155 mm L52 – pe care vor să încerce să-l monteze în turela Paladinului.
BAE Systems (producătorea Paladin) a semnat “Cooperative Research and Development Agreement” cu US Army pentru a demara integrarea prototipului M109-52 în actuala flotă de obuziere.
Noul tun de 52 de calibre oferă ceva ce americanii nu au în prezent și anume o rază de 40km cu proiectile normale (față de 20 cu tunul de 39 de calibre) și până la 70 de km cu proiectile cu motor-rachetă.
Noul tun va fi montat în aceeași turelă a modelului M109A7,păstrând cea mai mare parte din actuala mecanică și electronică. Asta ar putea însemna că deși raza va crește considerabil, rata de foc ar rămâne tot pe-acolo și nu ar putea să atingă valorile obișnuite pentru obuzierele europene, precum PZH 2000, CESAr, Archer sau RCH155.
Însă modernizare nu este decât o solutie temporară și cel mai probabil că va fi efectuată doar pe obuzierele cele mai noi, americanii așteptând încă să fie dotați cu un obuzier cu totul nou și performant. Dar dacă au încă vechile relativ noi și cu destulă resursă rămasă fac și ei ce pot.
Japonia, rachetă anti-navă cu rază de 1000km
Adică, asta rachetă anti-navă cu adevărat de speriat! 1000km rază de acțiune, dar pe lângă realizarea pur inginereasca nu poți să nu te întrebi cum anume fac japonezii achiziția țintei pentru o astfel de distanță?
Cel mai probabil că au mai multe metode: radare aeriene, avioane de lupta, sateliți, submarine și ce-or mai avea și ei prin bătătură.
Pe 8 iunie, forțele terestre nipone au prezentat public noua rachetă, într-un lansator mobil 8×8 cu opt rachete gata de tragere. Type 12 are caracteristici pronunțate de reducere a semnăturii radar.
Dpdv tehnic, racheta poate primi corecții de curs de la o variatate de platforme, are capacitatea de a discrimina ținta, dispune și de sistem GPS/INS și în mod clar are și capacitatea de lovi ținte terestre, fiind de fapt o rachetă de croazieră, având la bord sistemul de navigație bazat pe recunoastrea terenului – TERCOM.
Are același radar de bord AESA cu racheta aer-aer cu rază lungă AAM-4B.
Type 12 este variantă lansabilă de la sol, dar japonezii au o variantă lansabilă de la bordul navelor de luptă – Type 17 și vor dezvolta și versiunea aer-navă. Masa totală a rachetei este una relativ mică, pentru o rază atât de mare, de doar 700kg.
Încă un client european pentru C‑390 Millennium
Brazilienii de la Embraer își continuă marșul triumfal prin Europa și pe 18 iunie au anunțat un nou contract pentru trei avioane C‑390 Millennium, de acesată dată destinate Lituaniei. În același timp, Portugalia a semnat și pentru cel de-al șaselea C-390.
În cazul Lituaniei nu este vorba de înlocuirea unor avioane vechi C-130 ci pur și simplu de creșterea capacității de transport a aviației țări baltice. În prezent, Lituania, operează o flota de trei C-27J Spartan, dar C-390 este deja din altă ligă și va susține capacitatea de transport a NATO pentru care sunt de fapt achiziționate.
Lituania nu are aviație de luptă dar pune și ea umărul cum poate întru susținere forțelor aeriene ale Alianței și trebuie să ne arătăm aici profundul respect pentru cele trei mici țări baltice pentru politica lor de apărare, pentru onoarea și curajul cu care înfruntă Rusia.
Drept dovadă că cele trei C-390 vor fi mai mult în serviciul NATO este și faptul că pe lângă raza de mii de km cu care Lituania nu are ce face, aparatele vor fi dotate din standard cu sistem de realimentare în zbor.
Primul aparat ar trebui livrat pe țărmul Marii Baltice în trei ani.
Dar ne putem aștepta ca succesul Embraer în Europa să fie chiar mai mare, atât timp cât și forțe aeriene mari au nevoie de avioane care să inlocuisca flota de C 130 sau au pur și simplu au nevoie de ceva între A 400M și C 295/C-27J Spartan, iar acel ceva s-ar putea să fie C-390.
Este posibil ca Germania, Marea Britanie sau chiar Franța să se uite cu multă atenție la C – 390, mai ales că franco-germanii tocmai ce au tras pe dreapta (de vreo 2-3 ani ce-i drept) avioanele Transall C-160 și nu au pus nimic în loc.
GeorgeGMT