Romania Military

Stiri

Naval Group a castigat in Olanda

Asa cum scriam inca de saptamana trecuta, francezii de la Naval Group erau considerati favoriti pentru castigarea contractului pentru constructia a patru noi submarine. Pe 15 martie zvonurile au fost confirmate si compania franceza a primit, provizoriu, contractul pentru cele patru viitoare submarine olandeze.

“Provizoriu” inseamna ca acum cele doua parti se vor aseza la masa negocierilor, iar daca la sfarsit se va ajunge la un acord, contractul ca fi semnat. In linii mari francezi ofera un submarin oceanic, bazat pe cel mai nou submarin de atac nuclear francez –  Suffren class, insa lucrurile sunt mai complicate decat inlocuirea reactorului nuclear cu un sistem de propulsie diesel-electric, astfel incat Naval ar trebui sa livreze primele doua nave la zece ani de la semnarea pentru ca discutam aici despre o nava noua – Barracuda –  adaptata cerintelor olandeze, desi proiectul are la baza o clasa de submarine aflata deja in exploatarea marinei franceze.

Cu aceasta ocazia au fost dezvaluite si numele celor patru submarine olandeze: “Orca”, “Swordfish”, “Barracuda” si “Tiger Shark”. Se pare ca viitoarele submarine vor avea capacitatea de a lansa rachete de croaziera (franceze sau americane?).

Desi inca nu stie daca cele patru nave vor dispune de un sistem AIP clasic (se pare ca nu, desi francezii ar fi oferit sistemul AIP FC 2G – bazat pe celule de combustie cu hidrogen)) vor avea la bord o tehnologie de stocare a energiei electrice in baterii de ultima generatie si este de asteptat ca navele sa poata ramane scufundate un timp suficient de lung si in acelasi timp cele patru submarine vor fi oceanice, putand desfasura patrule lungi oriunde ar le-ar trimite guvernul majestatii sale olandeze.

Deocamdata nu exista foarte multe detalii tehnice disponibile despre ce anume doresc olandezii si ce anume au propus francezii, dar incet-incet vom afla de ce Olanda a ales o clasa de nave care practic nu are nici o nava construita pana acum si nu au mers pe mana germanilor cu U 212CD.

Putem doar presupune ca oferta franceza a fost mai buna, dar din ce punct de vedere: pret, implicare industriala a companiilor locale, tehnologie avansata, sensori performanti?! Ramane sa aflam.

Doar ca pretul este considerabil mai mare decat cel vehiculat initial. Astfel nu discutam despre 2,5 miliarde de euro ci despre 5,65 miliarde euro.

 

Grecia

Pe 6 martie, premierul grec, Kyriakos Mitsotakis a fost in vizita in Ucraina si cu aceasta ocazie, convoiul sau aproape ca a fost nimerit de o racheta ruseasca, langa Odesa. Ca rusii chiar au luat la ochi convoiul premierului elen sau ca racheta bolsevica a inteles gresit harta, nimeni nu stie cert este ca grecii i-au din nou in considerare livrarea de sisteme anti-aeriene S 300 si Tor M1 catre Kiev, asta dupa ce Atena respinsese ideea in februarie anul acesta.

Dupa atacul cu racheta, presa greaca sustine ca guvernul s-ar putea razgandi si ar lua in considerarea trimiterea sistemelor anti-aeriene sovetice in Ucraina. Grecii ar fi dispusi sa cedeze Ucrainei S 300 PMU-1 daca americanii ar disloca in locul lor ceva sisteme Patriot.

Acum nu se stie ce inteleg grecii prin dislocare, pentru ca o parte a presei vorbeste despre un schimb intre S 300 PMU 1 si Patriot, lucru pe care nimeni nu l-ar accepta, o alta parte a presei s-ar multumi cu disolcarea unor unitati din state membre NATO.

Lucrurile ar fi in avantajul grecilor (astia sunt periculosi cand fac daruri) pentru ca ar aduce sisteme AA NATO fata-n fata cu Turcia si atunci si Atena ar dormi ceva mai linistita.

Nu se stie ce cer urmasii lui Ahile pentru sistemele Tor-M1, dar din surse libere Grecia ar detine peste 21 de sisteme Tor, un numar ca ar conta pentru Ucraina.

Ramane de vazut care sunt pretentiile Atenei si daca cineva este dispus sa negocieze mai ales acum cand cererea pentru sisteme Patriot a atins un maxim istoric si lista de asteptare creste si tot creste, mai ales dupa ce Patriotul a reusit sa doboare mai multe rachete rusesti hipersonice Kinzal, lucru care – conform cu ivanii – n-ar fi putut sa se intample dar s-a intamplat.

Desi daca analizam la rece oferta grecilor – S 300 contra Patriot – aceasta aduce mai mult a escrocherie decat a oferta serioasa.

GeorgeGMT

Exit mobile version