Armata 1 Tc. Gardă cucerește America
A fost surpriza vieții lor. Zilele trecute, sosind dis-de-dimineață la serviciu, angajații centrului comercial Peto’s din orășelul american Roanoke (Louisiana) au găsit un tanc rusesc, oprit drept în fața intrării. După ce și-au revenit din spaimă, au chemat Poliția. Văzând că nu-i nimeni prin preajmă, au prins curaj și, cot la cot cu șeriful, s-au apropiat.
Au găsit eticheta ”coletului”, lipită pe țeava tunului. Expeditor: 92nd Mc. Brigade, Ukraine Army. Conținut: 1 x T90A, 27th Brigade, 1st Guards Army, Russian A.F. Via: Gdynia, Poland to Beaumont, Texas. Destinatar: MAFT, Building 358, 6850 Lanyard Rd., Aberdeen Proving Ground. Spre amiază, lucrurile s-au lămurit, atunci când ”MAFT” a venit să-și ridice marfa. În miez de noapte, trailerul se defectase, iar curierul li-l lăsase în prag și plecase să caute ajutor.
Armata rătăcită
Armata 1 Tancuri Gardă? Barosul blindat, pregătit să pustiască Occidentul, pe care Partidul Comunist al URSS îl scotea amenințător la vedere, la fiecare paradă de 9 mai și 7 noiembrie! Păi nu în Louisiana trebuia să ajungă, ci la Anvers, în Olanda! Planurile erau făcute încă de acum 60 de ani, și le cunoaștem datorită arhivelor militare poloneze.
Armata 1 Tc. Gardă, compusă din 3 divizii, cu garnizoana la Dresda, urma să treacă frontiera Republicii Federale Germania în zona Gottingen și, în 48 de ore, să lichideze Diviziile 3 și 8 ale Statelor Unite, ”democratizând” Germania de Vest până la Rin. Apoi, Divizia 9 Mecanizată urma să ”denazifice” muzeele din Copenhaga, Divizia 20 Mecanizată de Gardă ”Taganrog” avea să ”dezrobească” băncile din Frankfurt, iar principala forță de lovire a Armatei, Divizia 11 Tancuri Gardă ”Karpatskaia”, urma să ”aducă libertatea” lingourilor de la băncile din Luxemburg. În ziua a șaptea, Armata 1, cu 460 de tancuri T-80U, urma să sovietizeze Anvers, principala piață de diamante a lumii. Prin jaf nemijlocit!
Și când colo… au ajuns prin Louisiana, în parcarea unui mall! Păi, cum așa?
Brigada independentă
Acum exact un an, după ce dotarea inițială a Armatei 1 Tc. Gardă a fost decimată în luptele cu ucrainenii, marea unitate a fost retrasă din fața Kievului și trimisă pentru remont, în raionul Klîmove-Șîșakî, la 15 km. de granița Rusiei, unde sistemele S-400, amplasate pe teritoriul rus, pot asigura protecție antiaeriană. Acolo au sosit, tocmai de la Nijni-Novgorod, tancurile T-80U de completare, scoase din stocul de mobilizare. Dar comandanții au constatat cu groază că, dintre mașinile de luptă scoase de la stoc, doar un tanc din zece poate fi folosit. Celorlalte le lipsesc stații radio, echipamentul electric și electronic, aparatura optică. Furate sau, cum se spune în militărie, ”completate”.
Aoleo, în Armata rusă se fură?! Cum așa?! Păi simplu: aceste tancuri, odinioară mândria Uniunii Sovietice, sunt propulsate de turbine, similare cu cele folosite la elicoptere – iar nu de motoare Diesel, ca alte tancuri. Turbinele trebuie revizuite la fiecare 100 de ore de funcționare, iar la 350 ore, e necesară reparația capitală, care se poate efectua numai la uzina producătoare, OmskTransMash din Siberia. Iar de aici apar problemele. Din 1991 nu se mai produce acest model de tanc, iar în anii 1990 – 2005 nu s-au produs în Rusia decât 70% din piesele de schimb necesare. Restul de 30% se importau din Ucraina, de la uzinele ZIM ”V.O. Malîșev” din Harkov. Iar în 2004 la Kiev a izbucnit Revoluția Portocalie și nu s-au mai importat piese. Totuși, la Omsk au continuat să facă reparații capitale!
Păi cum au procedat? Simplu! Prin ”completare”. Se iau piese de la tancurile abia intrate în fabrică pentru reparație capitală, pentru a le ”completa” pe cele gata revizuite, pregătite de recepția beneficiarului. După recepție, în timp ce trimișii beneficiarilor beau o sticlă de vodcă d-aia cu ardei iute, piesele se demontează pe furiș și se pun la loc – că sunt pe procesul-verbal de constatare. Oricum, nu contează: tancurile revizuite și descompletate erau sigilate și date în grija Brigăzii 69 Logistice din Dzerjinsk (Nijni-Novgorod) . Care le băga în stocul de mobilizare, unde aveau să zacă până în 2014, când era prevăzută scoaterea din dotare și înlocuirea cu noul tanc T-14 ”Armata”. Și așa, la stocul de mobilizare al Armatei 1 Tc. s-au adunat sute de tancuri T-80U, revizuite, sigilate și … descompletate.
Iar noul tanc T-14 a picat testele de Stat în 2016 și în anii următori, așa că Armata 1 Tc. Gardă a rămas tot cu vechile T-80U. După ce dotarea inițială a fost prăduită în fața Kievului, acum, la Klîmove-Șîșakî au început să sosească de la Nijni-Novgorod tancurile de completare, din stocul de mobilizare: revizuite, sigilate și … descompletate. Adică, total nefuncționale. Ei, nu chiar cu totul: cam 1 din 10 poate fi pornit, luând piese de la celelalte.
A ieșit cu un scandal strașnic: la 25 martie 2022, unul dintre comandanții de regiment și-a tras un glonte în cap. A doua zi, comandantului Armatei, gl. lt. Serghei Alexandrovici Kisel, și prim-locțiitorul acestuia, au fost destituiți. Astfel, Armata 1 Tc. Gardă a fost de facto desființată, iar Brigada 27 mecanizată a devenit Brigada Independentă 27 ”Sevastopol”.
Drum de glorii
Cum-necum, au reușit să refacă dotarea Brigăzii, dar cu tancuri T-72A, mai noi (2005 – 2011) dar nu atât de perfecționate ca blindatele din dotarea inițială. Iar la 27 aprilie a sosit la fața locului șeful Statului Major General al Armatei ruse, gl. Valeri Gherasimov, sub a cărui comandă a început bătălia de la Izium (raionul Harkov). În focul luptelor, comandantul Brigăzii Independente 27, col. Serghei Igorecivi Safonov, s-a distins prin vitejie: conform unor mărturii, cu mâna sa a înjunghiat o femeie în vârstă, iar apoi i-a împușcat soțul. Astăzi numele său figurează ”la loc de cinste”, pe lista criminalilor de război. Dar, până la urmă, după patru luni de lupte, Brigada 27 a fost nevoită să se retragă din Izium, lăsând în urmă gropi comune, de unde Procuratura ucraineană a exhumat ulterior 440 de cadavre: civili torturați, apoi executați. A lăsat în urmă și dotarea de tancuri T-90A, primită în aprilie – dintre care un exemplar, iată, și-a croit drum până în Louisiana.
Temeri și realități
T-90A este un model destul de rar: a fost produs în numai 330 de exemplare, fiindcă se conta pe intrarea în fabricație a noului tanc T-14 ”Armata”. Care n-a mai fost să fie.
Pe vremea când serveam Patria la Batalionul de cercetare al Diviziei ”Mărășești”, am învățat că tancurile se clasifică după calea de rulare. Cu exemple din revista Viața Militară, ni s-a explicat că T-34/85 stă pe 5 role mari, egal spațiate, T-54/55 tot pe 5 role mari, dar cu spațiu între prima și a doua, iar T-62, pe 5 role, cu spații între a treia, a patra și a cincea. Turelele, cutia blindată sunt mai greu de recunoscut: li se adaugă casete de blindaj reactiv, senzori și alte multe. Dar șasiul tancului rămâne neschimbat vreme de decenii.
Din acest punct de vedere, T-90, care stă pe 6 role de dimensiuni medii, poate fi clasificat ca făcând parte din familia tancului T-72. Și așa și este: concepute ca o evoluție a modelului T-72B, primele exemplare de T-90 au intrat în probe în ianuarie 1989, sub denumirea T-72BU. La începutul anilor 1970, apariția tancului T-72 a prilejuit mari neliniști la NATO: era primul cu blindaj compozit, care rezista la obuzele de 105 mm ale tancurilor occidentale din acea vreme. Până la urmă, CIA a făcut rost, din Polonia, de documentația noului tanc, iar NATO a adoptat un nou tip de proiectil, APFSDS, capabil să străpungă blindajul cu inserturi reflectante de cauciuc (”bronya s otrazhayushchimi listami”) al tancului T-72.
De fapt, a fost mai mult teamă nejustificată. Spre sfârșitul anilor 1980, serviciile occidentale de informații apreciau că ultima generație de T-72M, cu blindaj suplimentar reactiv Kontakt 1, dispunea de o protecție a turelei echivalentă cu minimum 900 – 950 mm oțel omogen laminat (RHS). Dar după prăbușirea Lagărului Socialist, inginerii militari occidentali au avut prilejul să testeze în poligon tancurile fostei RDG. De-abia recent (2007) expertul militar german Rolf Hilmes a publicat rezultatul acestor teste (Kampfpanzer heute und morgen, Motorbuch Verlag, Stuttgart): turela are numai 280-380 mm RHA protecție față de proiectilele APFSDS și 490 mm RHA față de proiectile cumulative (HEAT). Nici vorbă de 900 – 950 mm RHS! De altfel, cu prilejul celor două războaie din Irak, s-a putut constata că T-72 nu este nici pe departe un ”tanc-minune”, ba chiar din contră, e cam ciuruc…
MAFT
Zvonuri similare au început să circule, de ceva vreme, privind T-90, descendentul lui T-72. Din nou, propaganda rusă încearcă să acrediteze teoria că acest blindat este dotat cu o protecție ”revoluționară”, în 2 straturi. Un prim strat este constituit din blindaj de oțel, cu inserturi alternative de aluminiu și plastic special (”stekloplastika”), cu ”deformare controlată”. Un al doilea strat e alcătuit din casetele de blindaj exploziv-reactiv Kontakt-5, plasate inclusiv pe acoperișul turelei. Una peste alta, o protecție de 1250 – 1450 mm RHS! Așa o fi oare? Sau e iarăși o minciună în bine cunoscutul lor stil?
În momentul de față, T-90A este cel mai avansat tanc de care mai dispune Armata rusă, pe frontul din Ucraina. Nu mai sunt foarte multe – de ordinul a 350 de bucăți – dar ele se vor confrunta cu tancuri occidentale ale anilor 1970, cum ar fi Leopard-1A5. Are vreo șansă tunul de 105 mm occidental să scoată din luptă un T-90? Aceasta este misiunea MAFT (Multinational Assessment Field Team) și în acest scop un T-90A de captură a fost trimis la Poligonul de testare Aberdeen. Și apoi abandonat printr-o parcare de camioane.
În pofida evaluărilor pesimiste, premisele sunt pozitive. Testele întreprinse cu luni în urmă, tot la Aberdeen, cu un T-90A complet funcțional au arătat că tunul de 125 mm 2A46M are precizia necesară tragerii din mers până la 2.000 – 3.000m. Iar tunul L7, de 105 mm/52 cal. de pe Leopard 1A5 are precizie la peste 4.000 m. Dar a lovi e una, a străpunge, alta!
Ținta Triplă/ Ținta Simplă
Până pe la mijlocul anilor 1970, NATO a folosit ”echivalentul RHS” ca unitate de măsură pentru capacitatea de penetrare a obuzelor antitanc. După ce CIA a procurat specificațiile tancului sovietic T-72, unitatea de măsură a fost schimbată: NATO Single Target Heavy (NATO – STH, simulând blindajul lateral al lui T-72) și NATO Triple Target Heavy (NATO-TTH, simulând jupa, rola și blindajul lateral inferior al aceluiași tanc).
Dacă, așa cum se presupune, T-90 este construit pe șasiu de T-72, premisele sunt pozitive: obuzul standard APFSDS pentru Leopard 1A5, DIEHL DM33, 105×617mm cu penetrator de tungsten, străpunge în 50% din cazuri ținta NATO-STH de la 6000m, iar NATO-TTH la… 7600m. Iar Ucraina tocmai a primit câteva zeci de Leopard 1A5, din cele 237 promise.
Asta, dacă T-90 este construit pe șasiu de T-72… ceea ce rămâne de văzut!
Tanc contra MLI
De fapt, șasiul care avea să fie folosit, peste ani, la tancurile T-72 și T-90 a fost proiectat în … 1951 la Uzina nr. 75 ”V.O.Malîșev” din Harkov (Ucraina) de un colectiv condus de Alexandr Morozov. Pe atunci nimeni nu își imagina că, într-o zi, laserii și calculatoarele balistice vor face posibilă lovirea unei ținte de 30 cm. diametru de la peste 7 km.
Ca atare, șasiul a fost proiectat așa cum se făcea acum 70 de ani: cutia blindată are lateralele din plăci de oțel laminat de 80mm, la 90°, iar partea de jos (40% din suprafață) de numai 20 mm, la 60°. Spatele cutiei blindate e din plăci de 40 mm. Evident că, în noile condiții create de evoluția tunului de tanc, o asemenea alcătuire este foarte vulnerabilă – mai ales că în spatele celor 20 mm de blindaj se află caruselul de muniție al încărcătorului automat. Cunoscând acest aspect, chiar de aceea NATO a adoptat ținta tip Single Target Heavy: pentru a-și antrena tanchiștii să lovească exact această zonă vulnerabilă, de la distanțe de 6 – 7 km, mult dincolo de raza de acțiune eficientă a tunului rusesc . Rezultatele s-au văzut în toate conflictele la care a participat tancul T-72: incendiu catastrofal terminat printr-o explozie care aruncă în aer turela, uneori la zeci de metri înălțime.
Marea surpriză a venit însă odată cu războaiele din Irak: cam 2/3 din tancurile irakiene au fost distruse de mașini de luptă a infanteriei, M2 Bradley, iar nu de tancuri. Era oarecum de așteptat: M2 are lansator de rachete anti-tanc TOW 2B, care în versiunea ER poate distruge un tanc la distanța de 4,5 km, mult dincolo de raza de acțiune a tunurilor rusești de 125 mm. Diferența de rază de acțiune explică de ce din cele 1730 MLI M2 care au participat la Operațiunea ”Desert Storm”, numai 3 au fost distruse de focul adversarilor.
Dar în Armata SUA există un așa-numit Center for Army Lessons Learned (CALL), care a intervievat sute de tanchiști participanți la conflictele din ultimii 30 de ani, unii dintre aceștia relatând „cazuri izolate în care tunul automat de 25 mm a distrus tancuri”. Ca urmare, încă de la jumătatea anilor 1990 a fost introdusă în dotare muniția M919, 25×137mm APFSDS-T. Proiectilul-săgeată (200g uraniu sărăcit) străpunge 30 mm RHS la 60° și 100 mm RHS la 90°, raza de acțiune maximă a tunului M242 fiind … 6,8 km.
Cu o rată de tragere de 3 lovituri pe secundă, tunul montat pe M2 Bradley s-a dovedit a fi eficient împotriva tancurilor mai vechi (T-54, T-55, T-62) dar și, în anumite condiții, împotriva tancurilor T-72: uraniul este inerent pirofor, efectul incendiar asupra muniției stocate în caruselul de pe fundul cutiei blindate fiind cu adevărat remarcabil.
Având în vedere că Statele Unite tocmai au donat Ucrainei 113 MLI M2, cu 250.000 de lovituri 25×137mm pentru tunul de bord M242, începem să înțelegem de ce Moscova a protestat atât de vocal împotriva furnizării de muniție pe bază de uraniu. Evident că situația a stârnit interesul MAFT care, iată, se pregătește să verifice, pe poligonul Aberdeen, dacă temerile Kremlinului sunt sau nu întemeiate, folosind tocmai acel tanc rusesc care, mai deunăzi, a băgat spaima în angajații mall-ului din Roanoke, Louisiana.
T. PĂCURARU