Romania Military

Tomberonezii – Fiscalitatea fanariotă, o lecţie de istorie pentru Guvernul Ponta

images

Tomberonezo-fanariotul, sau viceversa?!

Ponta nu înţelege că românii sunt antrenaţi din cele mai vechi timpuri să evite impozitele. Mă amuză teribil capcana în care e prins Ponta – are nevoie de bani şi tot încearcă să inventeze nişte impozite noi, care inevitabil vor scoate din sărite populaţia – dar în acelaşi timp vrea să rămână uscat şi curat la bumbureaţă, să nu-l înjure lumea. Nu mai fac inventarul tuturor tentativelor, de la mărirea cotei unice la noua taxă pe carburanţi, oricum românii au memoria scurtă şi deja au uitat promisiunile lui Ponta din campania electorală.

Românii nu sunt neapărat împotriva impozitelor. Altele sunt cauzele fugii de taxare. Prima este faptul că s-a depăşit limita de suportabilitate. Este imposibil să fii contribuabil corect atunci când taxele te ucid. Ce faci? Mori de foame de dragul taxelor lui Ponta sau rişti puşcăria şi intri la evaziune? Al doilea motiv al fugii de impozite este neîncrederea în guvernanţi: de ce să le dau bani unora care şi-i bagă în buzunare?!? După mai bine de 20 de ani de guvernări democratice, toată lumea e lămurită: principalul scop al politicienilor este să scurgă banii din buget spre propriile buzunare, lăsând mai multe sau mai puţine firimituri pentru fraieri. Povestea cu „legalizarea fondului clasei” este o şmecherie prin care se doreşte exercitarea unui control de stat asupra unor bani care cât de cât îşi fac treaba. De parcă românii sunt tâmpiţi să-i mai dea nişte bani pe mână lui Pricopie!

Apoi vine dezechilibrul colosal în care se găseşte societatea românească. Avem aşa: 5,3 milioane pensionari şi 4,3 milioane angajaţi (dintre care 1,2 milioane bugetari). Deci 3,1 milioane angajaţi în economia reală plătesc salariile şi pensiile pentru 6,5 milioane bugetari şi pensionari. Pur şi simplu nu merge. Dar mai este o problemă: conform recensământului din 2011, populaţia stabilă peste 20 de ani din România este de 15,8 milioane oameni. Toate datele comunicate public indică 5,3 milioane pensionari şi 4,3 milioane angajaţi, total 9,6 milioane. Concluzia: 6,2 milioane de români merg pe sub radarul fiscal! La aceştia mai adăugaţi-i şi pe cei 1,5 milioane de români plecaţi din ţară, constataţi lipsă la recensământul din 2011. Cifrele astea trebuie comparate cu cifra de 18,3 milioane români înregistraţi cu drept de vot (adică peste 18 ani).

La toate acestea mai adăugaţi faptul că statul român nu ştie câţi cetăţeni are, după cum s-a văzut la ultimul recensământ. Cât despre susţinerea actualului guvern, treaba stă aşa: toţi invocă cifra de 7,4 milioane de români care au votat împotriva lui Băsescu la referendumul din 2012. Însă aceştia nu au votat pentru mărirea taxelor şi impozitelor, au votat împotriva unei persoane, după o îndelungată campanie de demonizare a respectivului. Adevărata susţinere pentru guvernul USL s-a văzut la alegerile legislative din 2012. Iar aici se schimbă treaba: au participat 41,76% din românii cu drept de vot – adică circa 7,6 milioane, din care aproximativ 60% au votat USL – adică 4,6 milioane. Aceasta este cifra românilor care i-au susţinut în decembrie 2012 pe actualii guvernanţi: 4,6 milioane din 18,3 milioane, cam 25%. Ponta şi guvernarea USL merg pe un strat de gheaţă extrem de subţire.

Dar să trecem la lecţia de istorie.

Istoria fiscalităţii fanariote pentru uzul guvernanţilor actuali, de la J.C. Engel citire

Constantin Mavrocordat, 1739

Una din principalele schimbări în domeniul fiscal a fost numărarea tuturor locuitorilor. Astfel a îndepărtat dintr-o dată toate vechile taxe strânse în momente diferite şi sub diferite motive, stabilind o singură taxă de 10 lei pe familie, care putea fi plătită în patru rate; de aceea a primit numele de sfert. Primul sfert al anului 1739 a fost de 367.500 de lei, iar toate sferturile au ajuns la 1.470.000 de lei, ceea ce înseamnă că pe atunci locuiau în ţară 147.000 de familii care plăteau bir.

Mihail Racoviţă, 1741

Mihail Racoviţă s-a purtat ca un adevărat arendaş al principatului, adică a stors din ţară tot ce se putea stoarce. Mai întâi i-a pus din nou pe preoţi să plătească bir, o măsură care nu l-a făcut foarte iubit. Mănăstirile trebuiau să plătească tributul în două tranşe, iar popii în patru, pe lângă asta trebuiau să plătească şi alte taxe. Apoi a adăugat spre marea împovărare a ţăranilor pe lângă cele patru sferturi un al cincilea. În afara de aceasta a reintrodus darea pe vite, numită văcărit. Ca urmare a acestor noi dări care îi culcau la pământ, ţăranii au început să fugă peste Dunăre, pe pământul turcesc.

Constantin Mavrocordat, 1745

A încercat să rămână credincios principiilor reformei sale anterioare; a pus la sfârşitul anului 1745 să se facă o nouă conscripţie şi a aflat cu mare uimire că mai rămăseseră doar 70.000 de familii care să plătească impozite. Pe de o parte numărul familiilor care plăteau dări se micşorase foarte mult, pe de alta principele trebuia să plătească datoriile vechi şi pe cele noi, mai trebuia în fiecare an să trimită mari sume de bani la Constantinopol pentru confirmarea domniei – astfel a apărut nevoia pentru mărirea dărilor: a fost adunat şi un al şaselea sfert. Mănăstirile şi popii au fost puşi să plătească patru sferturi.

Grigore Ghica, 1748

Cu ajutorul intrigilor şi al banilor acesta şi-a răsturnat înaintaşul, însă ţara nu a avut decât de suferit în urma acestor dese schimbări. După domnul Sulzer acesta a introdus pe lângă cele şase sferturi şi bairamul, sau darul de Paşti, apoi o altă dare cu numele de lipsa (adică completarea sferturilor acelora care nu puteau plăti). Breviario chronologico arată că nu doar a fost continuată strângerea dării văcăritului, ci a şi fost mărit cu o para.

Constantin Racoviţă (fiul lui Mihail Racoviţă) 1753-1756

Acesta a fost mutat de pe tronul Moldovei pe cel al Valahiei. Boierii valahi au sperat că sub el vor trăi vremuri mai bune, însă speranţele lor au fost deşarte. Noul principe şi-a adus cu el un favorit grec, care sub titlul de postelnic a administrat de fapt finanţele. Această administrare a constat de fapt în strângerea sferturilor de mai multe ori, cu cât acestea erau mai împovărătoare, pentru a putea fi plătite datoriile făcute de Constantin Racoviţă înaintea numirii ca principe.

Constantin Mavrocordat, 1756-1758

A reuşit să fie pus domn nu doar plătind o mulţime de bani, ci şi promiţând achitarea datoriilor. De aceea a trebuit să mărească numărul sferturilor la 12, în anul 1757 s-au plătit atâtea sferturi câte luni sunt în an, după ce la început trebuiau plătite de patru ori pe an, pe lângă acestea s-a mai plătit şi ajutoriţa, o completare a impozitului. Nemulţumirea faţă de sistemul sferturilor era foarte de mare, deşi la început acesta a fost bine gândit, însă intrigile şi mituirile l-au stricat cu totul şi l-au făcut să fie ruinător; la conscripţia din 1757 au fost găsite doar 85.000 de familii. Constantin Mavrocordat a vrut în 1758 să uşureze această situaţie. A desfiinţat impozitele lunare, ca şi denumirea de sfert şi a introdus un sistem de plată de patru ori pe an; deasupra fiecărui ispravnic a pus câte un boier ca să controleze strângerea impozitului, de asemenea fiecare ispravnic a primit instrucţiuni despre când şi cât să ridice pentru visterie de la populaţie pe baza listelor.

Scarlat Ghica, 1758 – 1761

Acesta a vrut să fie mutat din Moldova în Valahia, un salt care l-a costat 2.000 de pungi de galbeni. Cu astfel de datorii nu s-a simţit legat de suferinţele ţăranilor valahi. Nu a fost mulţumit de cele stabilite de predecesorii săi deoarece un sfert din bir îi aducea doar 200.000 de lei, iar 800.000 în total i se păreau prea puţini. Astfel a transformat din nou cele patru plăţi dintr-un an în plăţi lunare, a dublat ajutoriţa şi ploconul, iar cu toate veniturile adunate dijmăritul, vinăritul, oieritul, birul pe sare şi vămile a strâns 2.546.828 de lei din ţară.

Alexandru Şuţu 1802 (Moldova), nota consulului rus:

În actele păstrate de la înaintaşii subsemnatului se găseşte că înainte de tratatul de la Kainardji în fiecare an se strângeau 8 sferturi, adică în fiecare lună se strângea impozitul care era de fiecare dată de aproape 60.000 de piaştri; ca şi o ajutoriţă de iarnă care consta în 4 sferturi, după care principele Constantin Moruzi a introdus ajutoriţa de vară; astfel din vreme în vreme aceste impozite au crescut până la 42 de sferturi.

Concluzii

Trebuie să ştii câţi contribuabili ai. Trebuie să le pui nişte taxe şi impozite pe care să le poată suporta. Dacă nu faci asta, contribuabilii vor dispărea şi vei încasa de fapt mai puţini bani, deşi creşti cuantumul taxelor şi impozitelor.

 

 George Damian

 

Exit mobile version