Romania Military

Torpiloarele României: vedetele cu aripi subacvatice

Cam toate marinele militare au deţinut la un moment dat în flota lor vedete rapide cu aripi subacvatice având ca principal armament fie torpilele, fie rachetele anti-navă, în funcţie de data construcţiei şi operaţionalizării lor.

Conceptul, denumit în engleză hydrofoils, a revenit în actualitate în cazul velierelor de curse, cum ar fi cele din Cupa Americii şi nu numai. În clipul de mai jos puteţi vedea cum funcţionează acest sistem pe ultimul model de velier ce va participa în ediţia viitoare a Cupei America.

Principiul e destul de simplu: nava utilizează aripile subacvatice pentru a crea portanţă, ridicând coca navei din apă ceea ce conduce la o rezistenţă mult mai mică la înaintare şi, pe cale de consecinţă, la obţinerea unor viteze ridicate la aceeaşi putere instalată. Iniţial, aripile subacvatice erau dispuse în prova şi aveau forma unui V. Cele moderne, au forma unui T inversat şi tind a fi dispuse mai aproape de centrul navei.

Primele încercări de realizare a unor vedete rapide cu aripi subacvatice datează din preajma Primului Război Mondial, remarcându-se inventatorii italieni Guidoni şi Forlanini. Combinaţia vedetă rapidă & torpile a fost una de succes, forţele italiene reuşind să scufunde în Primul Război Mondial cuirasatul austro-ungar „Szent Istvan”. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, sistemul este perfecţionat de germani şi, după încheierea războiului, de către sovietici, care au moştenit atât proiectul cât şi echipa germană. Şi americanii şi italienii au avut la un moment dat în dotare vedete rapide cu aripi subacvatice. După ştiinţa mea, în prezent, nicio marină militară nu mai are în serviciul activ vedete rapide cu aripi subacvatice.

Conceptul a fost însă cel mai bine dezvoltat de chinezi, în urma încheierii unui acord de asistenţă tehnică cu URSS. Aceştia vor produce începând cu 1962 unităţile clasei Hu Chwan (sau Huchuan) ajungând ca în 1990 să deţină, conform Jane’s, nu mai puţin de 105 unităţi.

Trei unităţi ale clasei Huchuan au fost transferate ţării noastre. De asemenea, România a primit şi licenţa de fabricaţie, proiectul românesc fiind adaptat de ICEPRONAV Galaţi sub numele Proiect 834, pregătirea de fabricaţie începând în 1960 la Şantierul Naval Mangalia.

Continuarea articolului pe RNHS

 

 

Exit mobile version