Romania Military

Una calda una rece, Slovacia va opta pentru Saab Gripen

images

Slovacia si-a exprimat din nou intentia ca pana in 2020 avioanele sale de vanatoare MIG-29 sa fie inlocuite cu aparate moderne, cel mai probabil furnizor fiind Saab. In prezent Slovacia opereaza o flota de zece MIG 29, dar conform Jane’s doar 2 aparate sunt operationale la capacitate maxima.

Intentia Bratislavei este sa inchirieze, pe model ceh si unguresc, un numar nespecificat inca de aparate Gripen, probabil C/D, astfel incat la orizontul anilor 2016-2017 avioanele de productie sovietica sa fie retrase definitiv.

Slovacia are in intentie si retragerea elicopterelor Mi-17 “Hip” si inocuirea lor cu platforme vestice tot la orizontul anului 2020, insa in aceasta privinta oficialii slovaci nu au lasat sa se inteleaga daca a fost deja ales un furnizor. La nivelul fortelor terestre BMP-1 va fi inlocuit cu transportoare blindate in configuratie 4×4 si 8×8, intentia fiind ca pana in 2020 lucrurile sa fie clare si contractele semnate, desi deocamdata bugetul apararii din Slovacia – in valoare de 988 milioane $ in 2014 –  este total insuficient pentru demararea simultan a trei programe majore de inzestrare, in conditiile in care 85% din suma este cheltuita pentru personal, mentenanta si operarea sistemelor.

Se asteapta totusi o crestere sensibila a la nivelul bugetului, de la 0,99% din PIB in 2014 pana la 1,02 in 2018.

Jane’s

GeorgeGMT

 

Exit mobile version