Suntem în 1979, în plin Război Rece. Competiția dintre cele două super-puteri și blocurile pe care le conduc este însă încinsă la maxim, fiecare dintre cele două căutând acel avantaj tehnologic decisiv de natură a le ajuta să câștige războiul.
Ambele țări au înțeles deja că ramura maritimă a triadei nucleare are cele mai mari șanse de supraviețuire în cazul unui conflict astfel încât ambele părți sunt deosebit de atente la realizările celeilalte. Gorșkov a înțeles și el asta, prin urmare sovieticii încep încet – încet să-i impresioneze pe americani și pe aliații lor. Primul șoc este administrat de submarinele clasei Alfa, al căror corp din titan le ajută să atingă adâncimi mari, iar dimensiunile și noul reactor să accelereze și să atingă viteze impresionante în imersiune. Atât de impresionante încât NATO constată că, deși le aud de pe Lună, nu prea au torpile capabile să le prindă din urmă. De altfel, apariţia acestor submarine a determinat puterile occidentale să proiecteze noi torpile, SUA trecând la realizarea Mk-48, iar Anglia la realizarea „Spearfish”. Primul Alfa a intrat în serviciu în 1971.
Însă Alfa nu era singura noutate a flotei sovietice. Submarinele clasei Victor I brăzdau oceanele încă din 1967 și erau deja un real avans tehnologic prin comparație cu predecesoarele sale. 48 de unități au fost produse în total, împărțite în trei sub-clase chiar dacă sovieticii le-au atribuit denumiri diferite. Trei dintre ele sunt active și astăzi.
Chiar dacă tehnologic nu erau încă peste occidentali, la capitolul spionaj sovieticii le dădeau lecții primilor. Pe această cale au și aflat că americanii urmăreau cu relativă ușurință navele clasei Victor II… Ceea ce a condus la construcția sub-clasei Victor III. Aceasta avea dimensiuni similare cu celelalte sub-clase dar calități acustice îmbunătățite.
Denumit de sovietici Proiect 671 RTM/RTMK, Victor III a intrat în serviciu în 1979, 25 fiind construite până în 1991. Erau mult mai „tăcute” decât predecesoarele lor și erau prevăzute cu patru tuburi prin care puteau fi lansate rachete SS-N-21 sau SS-N-15 sau torpile SET 53 la care se adăugau două tuburi prin care puteau fi lansate rachete SS-N-16 și torpile SET 65. Puteau lua la bord 24 de torpile şi/sau rachete sau 36 de mine.
Un submarin de clasă Victor III, similar K-324. Sper că bulbul buclucaş este suficient de bine evidenţiat. Sursa foto: wikipedia
La momentul introducerii sale în serviciu occidentalii, care erau cu ochii pe sovietici „ca pe butelie”, au remarcat că, deasupra derivei pupa apăruse un bulb de forma unei picături de apă. Fără a avea de la bun început poze detaliate şi cu o rezoluţie superioară, americanii au început să-şi facă tot felul de idei asupra destinaţiei bulbului, speculaţiile mergând până la a-l bănui pe Victor III de instalarea unei propulsii de tip nou, magneto-hidro-dinamică. Alte supoziții au speculat cum că ar fi fost vorba despre un nou sistem de armament. Prin urmare, submarinul sovietic trebuia filmat/fotografiat de aproape pentru a elucida misterul.
USS Drum, clasa Sturgeon Sursa foto: wikipedia
Unele surse indică faptul că „sarcina” i-ar fi revenit submarinului american USS „Drum” care, în 1981, în încercarea de a-şi face un „selfie” cu submarinul de clasă Victor III – K-324, ar fi sfârşit prin a intra în coliziune cu acesta din urmă. Incidentul a avut loc în Golful Petru cel Mare în apropiere de Vladivostok. Americanii au negat, sovieticii au zis că ei nu mai aveau niciun alt submarin în zonă iar K-324 s-a ales cu paguba. Una destul de serioasă s-ar părea.
USS McCloy Sursa foto: wikipedia
K-324 n-a fost cu siguranţă un submarin norocos. În octombrie 1983, pe când opera la vest de insulele Bermude, a avut „nenorocul” de a-şi încurca sonarul tractat cu cel al USS „McCloy”, o fregată americană care-şi făcea „veacul” prin zonă. În acelaşi timp, sonarul tractat al fregatei americane s-a „încurcat” în elicea submarinului sovietic. Obligat să iasă la suprafaţă, K-324 a dat startul la „selfiuri” tuturor navelor americane ajunse în zonă pentru a acorda „asistenţă” sovieticului rămas în derivă câteva zile bune până ce o navă de salvare prietenă l-a remorcat până în ţara prietenă, Cuba. Ocazie cu care americanii s-au „liniştit”: bulbul găzduia sonarul tractat al submarinului…
Ziua în care s-a dat liber la „selfiuri” cu „bulbul” Sursa foto: wikipedia
Perioada Războiului Rece mi se pare fascinantă. Toate părţile implicate făceau eforturi uriaşe pentru a nu da celeilalte părţi impresia că a dobândit vreun avantaj decisiv. Nu de alta, dar partea care ar fi crezut că deţine un avantaj net din punct de vedere militar, ar fi fost poate tentată să-l folosească. Rapoartele desecretizate de CIA oferă o perspectivă deosebit de interesantă asupra eforturilor depuse de ambele părţi implicate. Şi de aliaţii lor.
Mai jos un raport despre care eu consider că vorbeşte despre un Akula, unul din urmaşii lui Victor III, un submarin despre care voi vorbi cu altă ocazie. Vă las să vă bucuraţi de raport.
Va urma.
Nicolae Hariuc
Surse:
https://en.wikipedia.org/wiki/Victor-class_submarine#Project_671RTM/RTMK_Shchuka_(Victor_III)
https://en.wikipedia.org/wiki/USS_Drum_(SSN-677)#cite_note-1