Inca din anul 2006 ministerul apararii de la Paris a acordat companiei DCNS si grupului Areva-TA un contract, care poate atinge suma de 8.6 miliarde de euro, in vedere construirii a sase submarine nucleare de atac de generatie viitoare – Barracuda class.
Francezii si-au demarat si ei programul de inlocuire a submarinelor nucleare de atac din clasa Rubis (sase la numar) cu sase nave noi din clasa Barracuda, iar efortul bugetar a fost eslonat in sase transe a 1-1,4 miliarde de euro, dupa ce americanii au lansat programul Virginia class – inlocuitoare pentru navele Los Angeles – prin 2000, in timp ce britanicii se chinuie cu Astute-class din 2001.
Planurile francezilor sunt ca prima nava din clasa sa fie pe mare in 2017, urmata de alte patru in 2019,2021, 2023 si 2025, in timp ce ultimul submarin ar trebui sa fie operational in anul 2026 sau 2027.
In cadrul concernului DCNS/Areva TA, DCNS va fi compania integratoare si responsabila pentru dezvoltarea si constructia navei in sine, a sistemului de propulsie si una peste alta va fi compania care va oferi si suportul de mentenanta pe durata de viata a acestor nave, in timp ce Areva se va ocupa de reactorul nuclear, cunoscandu-se faptul ca Franta are una dintre cele mai dezvoltate industrii nucleare din lume.
Revenind la Barracuda, acesta clasa de nave are un deplasament cuprins intre 5100 si 5300 de tone, aproape dublu fata de Rubis-class, o lungime de 99 metri cu 8,8m in diametru, semnificativ mai mic decat Virginia-class cu cele 7300 de tone sau Astute-class tot cu +7000 tone, insa nava franceza nu poate fi considerata mai putin primejdioasa, avand la dispozitie patru tuburi lans-torpila de 533mm, posibilitatea de a folosi o mare varietate de torpile, mine si rachete (AA, anti-nava sau de croaziera), putand lua la bord o grupa formata din 12 militari ai trupelor speciale, avand si optiunea de a transporta pe exterior un “pod” sau de a folosi vehicule submerse automate – UUV.
Barracuda se va putea scufunda la peste 350 de metri oficial, probabil peste 450 de metri real, poate dezvolta o viteza maxima de 25 Nm, probabil peste 35Nm si va adaposti un echipaj format din 60 de membrii, nava avand o autonomie de 70 de zile. Prin autonomie, in cazul submarinelor nucleare, ne referim strict la cantitatea de hrana de la bordul navei.
Daca facem o paralela intre sistemul de propulsie al Virginia-Class si cel de pe Barracuda, aflam ca nava franceza va avea nevoie de realimentare o data la 10 ani, pe cand Virginia nu alimenteza niciodata, functionand 30 de ani – perioada de viata a navei – cu combustibilul primit in timpul constructiei, dar francezii au totusi un mic avantaj, reactorul lor functionand cu exact acelasi combustibil pe care il folosesc si centralele nucleare civile frantuzesti.
Pana acum trei nave sunt deja in constructie: Suffren, Duguay-Trouin si Tourville. Ca un ultim aspect, mare parte din tehnologia folosita pe Barracuda class a fost dezvoltata pentru sumbarinele purtatoare de rachete din clasa Triomphant, astfel ca Barracudele vor fi dotate cu o propulsie pe baza de jet de apa directional “pump jet”, sistem folosit deja extenisv de US Navy la submarinele Virginia-class, poate si la unele din clasa Ohio, de britanci pe Astute si Trafalgar si de rusii – in premiera – pe noile boomere Borei.
Practic acest tip de propulsie asigura un nivel de zgomot mult scazut fata de elicea clasica, asigura de asemenea protectie pentru elice si face dintr-un submarin de mii de tone o jucarie foarte manevrabila, acest sistem de propulsie fiind similar din punctul de vedere al manevrabilitatii cu tractiunea vectoriala la avioanele de lupta, desi sistemul folosit pe submarine nu este chiar ceea ce se poate numi propulsie pe baza de jet de apa ci mai mult „shrouded propeller configuration”, insa in linii mari toata lumea foloseste termenul de “pump jet”.
GeorgeGMT