În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacrată Transilvaniei şi publicată la Braşov în 1851, se face menţiunea că cele trei culori ale drapelului românesc sunt o moştenire de pe timpul Daciei Traiane.
Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatăm că cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Daciei, se află în Novella XI, dată la 14 aprilie 535 de împăratul Justinian (527 – 565) cu prilejul fixării teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea, alături de regiuni din Panonia Secunda, părţi din fosta Dacie română, formată din Dacia Cisdanubiană (Dacia Mediteraneea şi Dacia Ripensis) şi Dacia Transdanubiană, aceasta din urmă fiind alcătuită din ţinuturile vecine cu Dunărea, de la gura Tisei până la vărsarea Oltului, ale Banatului şi Olteniei.
Dragon dacic – reprezentare
Decretul imperial, care stabilea şi însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptă, în prima diviziune, scut roşu, în mijlocul căruia sunt văzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo, în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adică albastru), cu semnele tribului burilor, ale cărui două laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele două scuturi) auriu (galben)”.
În acest simbol heraldic, scutul albastru, cuînsemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflată încă sub stăpânirea efectivă a lui Justinian, respectiv Banatul şi Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuită de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum şi o zonă a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Munţii Apuseni, unde săpăturile arheologice au confirmat existenţa aşezărilor romane până în secolul al VI-lea, adică fosta Dacie Porolissensis. Scutul roşu, însemnând Dacia de dincolo, se referă la sudul şi centrul Moldovei, altă parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de răsărit o considera posesiune a sa, cel puţin în principiu, aflată însă în afara teritoriului deţinut efectiv de către romani. Precizarea Daciade dincolo avea în vedere tocmai poziţia geografică şi politică deosebită a acestei părţi a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele două scuturi (roşu şi albastru), reprezintă, fără îndoială, Muntenia de astăzi sau fosta Moesie inferioară.
Prin urmare, cele trei culori, roşu la dreapta, galben la mijloc şi albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, aşezate în ordinea şi în poziţia culorilor drapelului românesc de astăzi, se referă la Dacia Traiană, confirmând afirmaţia lui J. F. Neigebaur că tricolorul românesc este o moştenire de la începuturile mileniului întâi.
…
A doua etapă în istoria tricolorului a început cu prezenţa culorilor naţionale pe primul drapel propriu-zis al primei reprezentanţe naţionale din istoria modernă a României. Aceasta a fost Adunarea norodului din vremea Revoluţiei din 1821, condusă de Tudor Vladimirescu. El se află şi în prezent la Muzeul Naţional de Istorie şi a devenit primul simbol vexiologic modern al suveranităţii poporului român şi, ca urmare, primul steag tricolor din istoria românilor.
Versiunea de la 1848 a tricolorului – Dreptate si Fratie
Anul revoluţionar 1848, pe lângă importanţa lui naţională cu totul deosebită, pentru destinul viitor al României, a prilejuit şi exprimarea voinţei suverane a românilor pentru cele trei culori naţionale: roşu-galben-albastru. În anul 1848, drapelul a fost arborat la Paris, după 25 februarie, când o delegaţie de tineri români au mers la Primăria Parisului să felicite Guvernul provizoriu; la Blaj, la 26 aprilie 1848; la adunarea populară de la Izlaz, din iunie 1848, la care participanţii au mers cu steaguri şi cocarde tricolore şi la Bucureşti, sub el biruind revoluţia la 11/23 iunie.
Decretul nr.1 din 14/26 iunie, al Guvernului provizoriu, este primul decret pentru STEAGUL NAŢIONAL, în care se arată: “Steagul naţional va avea trei culori: albastru, galben roşu”. A doua zi, 15/27 iunie, drapelul naţional tricolor a fost sfinţit în cadrul unei Mari Adunări populare, pe “Câmpul Filaretului”, numită de atunci, “Câmpia Libertăţii”.
Astfel, tricolorul a devenit simbol naţional şi a fost arborat la toate manifestările publice pe el depunându-se jurământul de credinţă de către personalităţile statului şi oştirea română.
Sursă și articol complet: ZiuaVeche.ro