Ne mai aducem aminte cum Saab isi promova Gripenul explicand ca aeronava sa este din start proiectata sa fie operata, in caz de nevoie si pentru o anumita perioada de timp, de pe pise de decolare improvizate: autostrazi, sosele, aeroporturi civile. Ei bine, suedezii aveau dreptate doar ca acest tip de activitati nu erau ceva specific Gripen si aviatiei suedeze ci dimpotriva aceste exercitii si capacitati operationale erau chiar banale in timpul Razboiul Rece prin intregul NATO.
Dar este adevarat ca unele modele de avioane se preteaza mai bine dispersiei, altele se preteaza mai putin bine si aici nu discutam numai despre despre aterizare-decolare de pe o sosea ci despre posibilitatea ca respectivul aparat sa poata fi operational un timp cat mai lung folosind o echipa foarte mica de mecanici la sol, fara sa aiba nevoie de hangar.
Si exista chiar un termen specific pentru asta: dispersia unitatii.
Acest concept nu este nici macar specific Razboiul Rece ci era foarte bine inteles cu mult timp inainte in marinele militare, care cunosteau faptul ca o flota prinsa de inamic la ancora este foarte vulnerabila, iar pe de alta parte, infrastructura portuara trebuie foarte bine protejata dar si duplicata (cat mai multe baze), pentru ca navele sa poata folosi in caz de nevoie si alte porturi.
In cazul aviatiei militare acest concept al evitarii primei lovituri inamice este chiar mai important pentru o salva de bombe/rachete iti poate distruge nu numai un numar mare de aeronave dar iti blocheaza cu totul intreaga baza aeriana, iti distruge pista/pistele, depozitele de carburanti, de munitie si piese de schimb, iti omoara personalul navigant ca si pe cel de intretinere de la sol. Si de unde faci rost de inlocuitori?
Pe de o parte ai nevoie de o aparare anti-aeriana si anti-racheta remarcabila, pe de alta parte te pregatesti de ce-i mai rau si esti gata oricand sa iti relochezi oamenii si materialele, cel mai bine sa iti dispersezi bunurile pe mai multe baze aeriene, chiar si improvizate.
Si culmea este ca nu avioanele au nevoie de pregatiri deosebite, unui avion ii trebui doar o bucata de asfalt suficient de lunga si rezistenta, necazul vine de la intreaga infrastructura de sustinere la sol a aparatelor, care trebuie la randul ei impartita si relocata catre mai multe mini-baze provizorii.
Ca sa ne facem o idee despre pericolul reprezentat de o prima lovitura inamica asupra infrastructurii aeriene a unei tari, sa luam exemplul Romaniei: cate baze aeriene militare are Romania: trei bucati, la care s-ar putea adauga si Baza Aeriana de la Bacau dar cu restrictii, in rest avem aeroporturi civile si ceva autostrazi.
Dar avem noi capacitatea sa ne imprastiem aeronavele de lupta in grupuri de cate 4 avioane, sa spunem, prin tara si sa le asiguram cele necesare operarii macar pentru 24-48 de ore? Avem cisterne, camioane cu piese de schimb, ateliere mobile, camioane cu munitie, avem astfel de planuri bine puse la punct?
Sincer nu stiu si nu m-ar mira sa nu avem asa ceva, dar aici Romania nu ar fi ciudata NATO ci dimpotriva am fi in ton cu restul aliatilor nostri.
Comandatul RAF, Sir Michael Wigston, a comentat ca vremea culcarii pe o ureche a trecut si ca daca rusii ar disloca in Kalinigrad anumite tipuri de rachete, Marea Britanie ar fi in raza lor de actiune si ca RAF ar trebui sa reinceapa exercitiile de dispersie a aeronavelor si a personalului, exercitii obisnuite in urma cu 30 de ani.
Evident ca britanicii au un avantaj pentru o astfel de tactica: F 35B, aeronava STOVL care poate decola foarte repede, avand nevoie de o pisa scurta, si poate ateriza vertical, in orice parcare. Necazul britanicilor vine insa de la Eurofighter Typhoon, avion greu si complex dpdv al aterizarii si decolarii. Cu un EF nu te poti juca la fel ca cu un F 35B, dar una peste alta comanda RAF este hotarata sa reinceapa astfel de exercitii, sa pregateasca personalul pentru relocare rapida iar ca si posibilele locatii avute in vedere avem: aeroporturi civile, segmente de autostrazi etc.
Francezii au si ei fix aceeasi opinie si isi fac calculul chiar sa-si trimita aviatia de lupta in afara granitelor daca este nevoie si sa poata folosi infrastructura tarilor aliate. Francezii sunt sinceri si arata cu degetul in oglinda: ei sunt de vina pentru ca astazi Franta mai are un numar destul de redus de baze aeriene militare: 17 baze aeriene au fost inchise doar intre 2007 si 2017. De asemenea francezii se plang si ei de starea apararii anti-aeriene si anti-racheta recunoscand ca aceasta zona a apararii a fost criminal neglijata dupa incheierea Razboiul Rece.
Dar avem noroc pentru ca cei mai recenti membrii NATO, finlandezii, nu au prins inca microbul dezarmarii nationale care bantuie intregul NATO european de 30 de ani incoace si cei mai estici scandinavi au multa experienta in dispersia fortelor lor aeriene, poate si din acest motiv finlandezii au preferat un avion navalizat – F/A-18 Hornet.
Noroc in sensul ca finii au inca experienta cu astfel de manevre militare, pentru ca vecinatatea cu Rusia si nealinierea militara au, evident, si unele avantaje: te fac mai inteligent in primul rand si iti creeaza o mentalitate sanatoasa de a pune raul inainte si a nu avea incredere in vecinul de la est.
In cazul Romaniei, deocamdata nu avem ce dispersa, dar cand toate cele 49 de F 16 A/B MLU vor fi in dotare, ar fi poate cazul sa luam si noi in dezbatere un astfel de plan, sa nu tinem toata munitia doar in cele trei depozite aferente celor trei baze, sa avem ateliere mobile, cisterne off-road, mecanici instruiti sa plece rapid catre codri si autostrazi.
Pentru ca pana la urma un pic de prudenta n-are ce sa strice…
GeorgeGMT